Pentru a reforma partidul este nevoie de un singur lucru. Sunt cîțiva oameni în partid cărora nu numai că trebuie să le fie retras statutul de membri PSD dar partidul trebuie să se dezică de ei, să îi pună la stîlpul infamiei și să își ceară scuze în numele lor. Lista scurtă (minimă) îi cuprinde pe: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie și Mazăre: Chiar dacă sunt și unii precum Cozmîncă sau Mischie, care azi nu mai sunt membrii PSD, nu ar fi rău ca reformatorii să-și ceară scuze și în numele lor.

După ani de zile de jaf la drumul mare, PSD-ul a ajuns în sfîrșit să fie bîntuit de fantomele trecutului. Ca să se aleagă praful și pulberea de ei, le doresc să-l dea jos pe Geoană și să-l pună în loc pe Năstase. Indiferent însă de cine va ajunge să conducă PSD-ul, fără să se lepede de fantomele trecutului, în următorii 4 ani stînga mafiotă românească se va autodistruge. Se pare că blestemele sunt mai ceva ca flacăra violetă.

Dacă Năstase ar reforma partidul întru hoție, Geoană îl reformează întru prostie. În timp ce pe Obama îl susținea Tom Hanks, cît de penibil trebuie să fie ca pe Geoană să-l susțină Vanghelie? Cît de mult îmi place reforma lui Geoană avînd în vedere că el este exponentul numărul unu al partidului. Omul reformează prin puterea exemplului.

Avem un PNL amărît însă susținut financiar care are toate șansele să se erijeze într-o dreaptă naturală. Avem PDL-ul care ai zice că ar putea ocupa locul lăsat liber de PSD, scutindu-i astfel de efortul reformării.

Din păcate această variantă nu este posibilă. Băsescu, dacă nu este deja, devine tot mai mult pentru PDL, ce este Iliescu pentru PSD. Adică principala piedică în calea reformării partidului și definirii unei identități puternice.

Singurul partid care n-are nevoie de reformă este PNL-ul. Pentru ei nu are nicio importanță dacă Patriciu varsă contribuția la partid în euro sau în dolari. Ei sunt calea de mijloc. După ce au făcut în campania electorală recent încheiată putem spune că sunt o Buddhă de partid.

Și uite așa, în curînd, nu o să mai vorbim despre extreme, stînga și dreapta ci despre partidul prostiei și cel al mitocăniei.

Că cei din jurul lor îi privesc ca pe niște cadavre ambulante al căror unic scop este să mai slugărească la copii pe durata de viață care le-a mai rămas, nu-i o problemă. Mult mai dramatic este faptul că și pensionarii se autoprivesc ca pe morți-vii, de a doua zi după ce ies la pensie.

Societatea civilă cu reale șanse de implicarese bazează în principiu pe două categorii sociale. Pe tineri și pe cei recent pensionați. Tinerii nu au timp, în schimb au exuberanța tinereții. Din acest motiv pe ei poți conta atunci cînd schimbarea presupune violență.

Ai zice că bătrînii au timp și și mai important au experiența necesară. Pe ei poți conta atunci cînd schimbarea presupune perseverență și înțelepciune. Nu și în România. Așa cum am stabilit încă de la început, pensionarii români nu pot călători. De cele mai multe ori nu au bani să-și plătească biletul de tren darămite costul unei excursii. Deși nu se duc nicăieri, pensionarii sunt plecați dintre noi chiar din ziua pensionării. Moartea este destinația lor și toți se grăbesc în aceea direcție de parcă este vorba despre cozile la care au fost obișnuiți să stea de o viață și la care dacă nu se grăbesc să ajungă, nu mai prind loc.

Tristă paradigmă. S-au sacrificat o viață întreagă dînd dovadă de un curaj ce frizează nebunia. S-au agățat de viață cu disperare deși nimic din ce trăiau nu merita efortul supraviețuirii. Durerea și tristețea acumulată își spun însă cuvîntul. Nu-mi explic altfel de ce sunt atît de dispuși să renunțe la tot imediat după pensionare.

Cum ar fi însă, ca în loc să abandoneze lupta pe care au pierdut-o ca persoane active, abia ca acum să înceapă să lupte cu adevărate șanse de cîștig. Visez la asociații ale pensionarilor care să se întrunească conform legii și care să-i convoace pe circumscripții, pe cei care îi reprezintă în parlament. Să îi convoace pentru a le cere socoteală și pentru a le comunica ce așteaptă în continuare de la ei. Legea prevede, însă nimeni nu știe, că ai dreptul să ceri retragerea mandatului dacă cel ales să te reprezinte nu își îndeplinește obligațiile asumate în campania electorală sau dacă nu răspunde solicitărilor ulterioare.

Zic că vor să ne ajute. Asocierea în vederea apărării intereselor noastre este calea. Pînă acum s-au sacrificat de dragul sacrificiului. Acum o pot face cu un țel mult mai nobil decît să meargă cu entuziasm la vot odată la 4 sau 5 ani.

Dacă nu o fac din spirit civic măcar să o facă din răzbunare. Prin acțiunea lor au ocazia să le servească o lecție usturătoare celor care le-au mîncat tinerețea și le batjocoresc acum bătrînețea.

Li s-a băgat însă în cap că sunt niște boșorogi și niște victime neajutorate. Mai au oare puterea să le demonstreze că nu este adevărat?

Trăim într-o țară care din păcate nu învață din greșelile trecutului. Ieri am participat la ceremonia de comemorare a victimelor pogromului comis de legionari în București. Ca om, de fiecare dată cînd îmi aduc aminte de suferințele îndurate de poporul evreu, mă cuprinde un sentiment de tristețe și de vină. Nu mă simt vinovat pentru faptele călăilor. Vina pentru acele acte de o barbarie înfiorătoare este o vină personală și le aparține în întregime.

Mă simt vinovat pentru toți înaintașii noștri care au văzut ce se întîmplă și nu au intervenit. Cel mai vinovat mă simt însă față de atitudinea Bisericii Ortodoxe Române atît de atunci cît și de acum.

Am întîlnit numeroase fețe bisericești care și acum vorbesc despre pogrom ca despre o propagandă a culpabilizării.
Îmi povestea un popă (căci preot nu-l pot numi), cum că acum ceva vreme, într-o biserică ctictorită de mareșalul Antonescu s-a dorit, drept mulțumire față de cel care a construit biserica, amplasarea unei statui a mareșalului. Spunea popa, plin de indignare că reprezentanții comunității evreiești au cerut interzicerea amplasării statuii și acest lucru i se părea de neconceput.

Intervenția reprezentanților statului a dat dreptate comunității evreiești și a interzis amplasarea statuii în curtea bisericii.

Știindu-mă un om cu credința în suflet, răspunsul meu a cazut peste el ca un trăznet. I-am spus că ridicarea unei biserici, deși un act frumos în sine, nu este făcut întotdeauna de oameni cu suflet. Ba mai mult, faptele abominabile comise sub oblăduirea mareșalului, îl descalifică pe acesta din toate drepturile, inclusiv acela de a-i mai fi ridicată o statuie în biserica pe care chiar el a ctitorit-o.

Nu cred că sunt mulți care îndrăznesc să pună la punct un nenorocit atunci cînd întîlnesc, indiferent de haina pe care ar purta-o acesta. Pentru că i-am stat în cale nu m-ar mira să mă fi blestemat. Nu pot însă să nu iau atitudine. Sentimentul de vină trebuie să înceteze la un moment dat. Nu vreau ca prin indiferența mea să-i condamn și pe copiii mei la acest sentiment cumplit de vinovăție.

La ceremonia care s-a desfășurat în cadru alb imaculat al cimintirului evreiesc, alb precum sufletele victimelor inocente care și-au găsit după chinuri inimaginabile liniștea eternă, au participat sef-rabinul comunității evreiești din București Shlomo Sorin Rose, Erwin Simsensohn președintele comunității evreiești din București, Prim Cantorul Iosif Adler și ambasadorul Israelului în România David Oren.

În numele tuturor celor care au fost indiferenți îmi cer iertare.

Cică 100.000 de mii de atîrnători la stat își vor pierde locul de muncă. Ticsit cu incompetenți angajați cel mult pentru calitatea de a fi rude cu cine trebuie, sistemul bugetar este locul în care s-au refugiat după 1989 multe javre comuniste de ultimă speță și progeniturile lor.

De douăzeci de ani le plătim, din bugetul nostru, salarii acestor paraziți ca să stea degeaba. Costul statului degeaba al angajaților (culmea) la stat îl mai plătim odată cu nervi, cu stres și cu timp pierdut cînd avem de a face cu ei. Și pentru că li se pare că sunt plătiți prea puțin pentru a nu face nimic, ne-au convins că ar fi bine să le mai dăm și o șpagă pe deasupra.

Ai zice că datorită faptului că își iau salariu din 2 părți și pentru că nu fac nimic, acești vașnici angajați ai sistemului sunt toți o miere și un zîmbet. Aiurea. Cînd îi vezi se face noapte instantaneu. Mereu cătrăniți, cei mai lași dintre români, tot pe noi cei care îi ținem în spate, ne-au găsit vinovați de viața jalnică, mizarabilă și tristă pe care o duc, e drept fără să facă nimic.

Trăim într-o țară în care statul nu face nimic pentru cetețenii săi. Cu asta ne-am obișnuit. Bine măcar că nu ne mai pune să săpăm un canal. Mai trist este însă că trăim într-o țară care prin angajații săi, nu numai că nu ne ajută, dar ne mai pune și bețe-n roate.
Să ai nevoie de o adeverință a ajuns un coșmar. Dacă-i spui unui prieten că ai de rezolvat o problemă ce implică statul, imediat i se schimbă expresia feței. Te privește ca și cum l-ai fi anunțat că ești bolnav sau că ți-a murit cineva în familie.

De douăzeci de ani nu putem să scăpăm de ei, pentru singura lor calitate – votează la comandă. Fără ei, cifra participanților la vot nu ar depăși cîteva sute de mii.
Fiecare administrație, de frica alegerilor nu a făcut nimic pentru a asana acestă cloacă a incompetenței. Ba mai mult, fiecare administrație a contribuit cu propriile rude și cunoștințe la reîmprospătarea mizeriei.

A venit însă criza. Dacă ar fi fost vorba doar despre directivele UE, nici acum nu scăpam de ei. Sunt ca ciulinii. Ca să-și primească însă banii de la FMI, guvernanții sunt puși pentru prima dată să scadă cheltuielile.
Tăindu-le salariile și disponibilizîndu-i, toți ‘unchiuleții’ se vor linge pe bot anul acesta de cadouri de Crăciun de la ‘nepoți’ și ‘nepoțele’. Pagubă-n ciuperci…

Dacă pe lîngă asanarea sistemului administrativ îi împinge și pe oameni în stradă ca să ceară socoteală guvernanților pentru situația disperată în care ne aflăm, jur să-i ridic crizei o statuie, ca simbol al renașterii demnității naționale.

Doamne cît de mult îmi place criza asta.

Să nu mă înțelegeți greșit. Nefiind sub presiunea cererii și ofertei, toate guvernele și administrațiile fac o treabă la fel de proastă peste tot în lume. Dacă unui consumator nu-i place un produs poate alege să nu-l mai cumpere. Ca să rămînă în piață, producătorii trebuie să lupte în permanență. În cazul guvernelor, dacă nu-ți place ce fac riști să te trezești aruncat în pușcărie. Din acest motiv guvernele nu sunt presate în niciun fel să-și îmbunătățească performanța.

Atîta timp cît guvernele vor putea taxa iși vor permite să fie idioți, că doar o fac pe banii noștri. Membrii guvernelor și ai administrațiilor au scăpat de povara de a fi deștept. Ei pot face rost de bani oricînd. Din păcate, din această situație nu se mai poate ieși nici măcar dacă s-ar angaja la stat numai oameni inteligenți. Oricît de inteligenți ar fi angajații, lipsa mediului competițional îi va prosti cît ai zice pește.

Cum întodeauna este bine să ai ca șef un prostănac, cel de-al doile obiectiv al lui Vanghelie este să le blocheze ascensiunea la conducerea partidului lui Mitrea și lui Năstase.

De Mitrea nu mai vorbesc că deja sunt mulți prin PSD care regretă că l-au lăsat să-și păstreze statutul de membru al partidului.

Ce blestem însă pe capul lui Năstase. Pe Năstase l-a atacat MISA prin 2004. Grupul de pișecioși și-a îndreptat atunci jetul mintal către el și culmea, lui Bombo i s-au spart ouăle chiar înainte de numărătoare.
Acu’ ‘misa’ pus pe capul lui și Vanghelie. Dacă primii mi ți-l înecau în lichide susurînde, Vanghelie îl perpelește cu Flacăra Căcănie.

Știu că sunteți curioși să înțelegeți principiul după care funcționează atacul Flăcării Căcănii. După ce am vorbit cu cei mai mari specialiști în domeniu am reușit să-mi formez propria opinie.
Principiul este unul cît se poate de simplu. Singurul rol al Flăcării este să se facă lumină. De ‘rahat’ însă nu poți să te faci decît singur.

Dintre toate atacurile, cel cu Flacăra Căcănie este însă și cel mai periculos. Dacă nu este atent, atacatorul are toate șansele să se umple singur de ‘scîntei maro’.

Și uite așa se pare că Geoană, deși a fost atacat la un moment dat de Flacăra Violet, va cîștiga din nou șefia partidului mulțumită Flăcării Căcănii. La ce noroc are cu Mitrea și Năstase, putem spune că Goană nu numai că a trecut prin Flacăra Căcănie dar a și călcat în ea. Să nu apară însă, ferească Flacăra, vreun alt candidat.

Ați văzut ce fachir are PSD-ul și noi nu știam?

PS – acu’, după episodul cu atacurile paranormale și invocarea lor ca motiv al influențării capacităților (culmea) lui Geoană, prost să fie acesta să nu se implice într-o orgie sexuală, s-o posteze pe internet și apoi să răspundă candid la întrebările Mihaelei (iubirea mea): ‘Nu e vina mea. M-am angajat în orgii sexuale datorită unui nou atac al Flacării ViIolete’.

Pe 11 ianuarie ziarele anunțau timid că a venit pe lume ultimul prinț născut în România în ultimii aproape 90 de ani (asta pentru că Paul nu s-a născut în România). În 2005 Adriana Iliescu năștea la 66 de ani. Deși ciudat, gestul ei avea o oarecare justificare. Adriana nu avusese niciun copil pînă la acea dată și își dorea forte mult să devină mămică.

Prințesa avea deja o fată. Despre toate aceste lucruri presa a vorbit într-o oarecare măsură. Sunt și două lucruri care nu au fost clarificate. În primul rînd, deși familia regală a declarat că Prințesa Lia a născut la vîrsta de 57 de ani, în mai puțin de o lună, aceeași prințesă este pe cale să împlinească 62 de ani, după certificatul de naștere aceasta fiind născută în 1949. Presa noastră de investigații nici măcar atîta lucru nu a fost în stare să afle.

În al doilea rînd, fericiții părinți declară că viitorul moștenitor a fost conceput pe cale naturală. Luînd exemplul mai puțin regalei Adriana, cuplul princiar nu numai că a recurs la fertilizarea in vitro însă întregul proces a fost controlat genetic. Pentru cei nefamiliarizați cu termenul acest lucru înseamnă de fapt că cei doi părinți s-au asigurat încă de la bun început că moștenitorul este băiat.
Și uite așa, actualului moștenitor al Tronului României și tată a cinci fete, Principelui Mihai i s-a spulberat visul ca una dintre fiicele lui să-i urmeze la conducerea Casei Regale.

În drama regelui Mihai găsesc totuși și o rază de speranță. Cine știe dacă nu în acest nou născut nu stă viitorul mai bun al acestei țări. Pe mine, dacă va fi opusul copilului lui Prigoană, mă va convinge să spun da referendumului de revenire a României la monarhie.

Nu pot să nu remarc și măiestria loviturii. O fi fost Paul copilul copilului din flori, însă lovitura pe care i-a dat-o unchiului său este demnă și de Machiaveli darămite de curtea regală. Pentru ca ironia să fie totală Carol Ferdinand s-a născut la maternitatea ‘Regina Maria’.

Regele ‘a murit’. Trăiască Regele…

Să zicem că Stroe ar fi fost un torționar nenorocit și un activist de cea mai joasă speță. În mod normal aș fi votat cu oricine altcineva decît o astfel de persoană. Nu și acum. Stroe îl are drept contracandidat pe băiețelul de numai 23 de ani al domnului Prigoană și al stimatei doamne Bahmuțeanu, chiar dacă numai prin alianță.

Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost să fie copilul ei natural…Se pare că totuși micuțul a avut ceva mai mult noroc în viață decît ar părea la prima vedere.

La vot vor ieși doar fanaticii celor 3 partide. În mod normal, păstrînd proporția și presupunînd că PSD-iști îl voteavă pe Stroe, acesta ar trebui să cîștige detașat.

Ca să nu risc nimic mă duc și eu să-l votez pe Stroe. Fiecare vot contează. O să ziceți ‘vai, dar un tînăr așa ca dumneavoastră nu-l voteză pe tînărul Prigoană, un băiețel atît de capabil?’
Să-l votezi pe Prigoană înseamnă să validezi dorința tuturor frustraților din clasa politică de a lăsa viitorul tării pe mîna propriilor lor copii.

Securiștii ne-au furat trecutul. Clica politică nesimțită vrea să ne fure și viitorul.

Dacă este Prigoană Jr. atît de capabil de ce nu-i lasă tac-su moștenire imperiul gunoaielor făcîndu-l de pe acum rege peste toate zoaiele?
Culmea, răspunsul este ‘pentru că nu vrea să-i ajungă afacerea la gunoi’.

Da cu noi ce ai domnule Prigoană? Nu ne era de ajuns o capabilă în parlamentul european? Eu știu că arătăm ca niște gunoaie în ochii dumneavoastră dar nu v-ați săturat de cînd ne tot ‘colectați’? Lăsați-ne domnule și pe noi măcar o dată în plata Domnului. De atîția ani ne vreți doar binele și noi nu mai putem de rău. Nu vreți să încercați să ne doriți și răul? Poate cine știe, așa dă Domnul și ni se schimbă viața radical.

Zău așa domnule Prigoană. Noi nu ne ridicăm la demnitatea dumneavostră de ‘colector’, a soției de ‘vedetă de ferentari’ și a băiețelului ‘de aur’. Văduviți-ne de participarea fiului dumneavoastră la alegeri, așa ca să vă răzbunați pe micimea noastră.

Unde mai puneți că deja ați văzut că noi nici pe EBA nu știm să o apreciem. Și apoi, gîndiți-vă. Dacă scoateți din el un om educat își face de rușine mămica. Lăsați-l să rupă în continuare barurile și discotecile ca să aibă amîndoi despre ce sta de vorbă.

Fiți ‘gunoier’ pînă la capăt și lăsați-ne cu mizeria la poartă. Cînd nu om mai putea, vă chemăm noi. Și pe dumneavoastră și pe moștenitorul ‘dejecțiilor’…

Mulțumim anticipat.

PS:
Am fost anunțați că începînd de azi toți cei care scriu pe voxpublica vor fi remunerați în baza a 2 indicatori: numărul de afișări (numărul de articole) și performanța (voturi, vizualizări și comentarii).

Nu sunt un jurnalist și nu scriu în fiecare zi. Am să încerc să o fac din cînd în cînd doar pentru a putea dona acești bani unui azil de bătrîni. Așa cum spuneam, nu poți îndemna pe nimeni să doneze. În clipa în care îl îndemi să doneze o faci împotriva principiului animus donandi. Îndemnul la donație este jignitor pentru ambele părți. Cel căruia îi ceri să facă o donați poate să nu aibă bani și îl faci să se simtă prost sau poate să nu vrea și îl etichetezi ca nesimțit.

De acum înainte veți putea comenta din nou la articolele scrise de mine. În acest fel și înjurăturile vor căpăta o finalitate pozitivă. Sper ca acum, cînd aveți ocazia să ajutați niște bătrîni să mă înjurați cu aceeași maximă plăcere. Contez pe voi…Arătați-mi că vă pasă…

Sper să pot ajuta cît mai mult.

Oamenii păstrează în casă tot felul de lucruri netrebuincioase. La fel și în spațiul virtual. Dă-i unuia un terabyte și îl va umple aproape imediat. Dă-i doi și se va întîmpla același lucru. Mai mult decît alte popoare, românii sunt puși pe strîns. Din păcate nu strîngem/ acumulăm experiență pozitivă ci doar ‘ciurucuri’. N-am evoluat încă la stadiul de a oferi.

La fel ca cel care crede că fiindcă el este gol sufletește înseamnă că nimeni nu cunoaște bucuria lui Dumnezeu și autorul acestui articol crede că dacă unii fură muzică și filme, înseamnă că toți fac la fel.
Prietene, cu tot respectul, nu toți suntem mutilați sufletește și hoți. Știu că unora le-ar conveni să ne bage pe toți în aceeași oală însă nu este cazul.

De exemplu eu nu-l întreb pe ateu de ce nu crede. Și nici pe cel sărac și amărît de ce nu ia atitudine. Atitudine trebuie să ia cei mai buni și mai puternici dintre noi. Pe hoț însă am datoria morală să-l arăt cu degetul. Pentru că dacă azi fură de la mine, poate că nu e mare scofală, însă mâine poate fură de la cei săraci și slabi și gestul lui poate însemna sfîrșitul pentru acei oameni.

După unii este normal inclusiv să folosești software piratat. Nici bani de programe legale nu au avut niciodată. Adică dacă cineva nu-și permite ceva furtul este justificat. Numai hoția de hobby trebuie încriminată. Dacă nu ar fi vorba de software ci de pensia bunicilor lor ar mai privi cu așa o ușurință furtul?
80% din cretinii care dețin un calculator nu-l merită. Își instalează toate programele piratate posibile doar ca ei să folosească messul și să posteze comentarii idioate. Vedeți cum idioțenia se mulează perfect pe hoție?

De exemplu eu sunt pasionat de arta fotografică. Am stocate milioane de fotografii…Sute de giga…Nici 0,001% din ele nu au valoare artistică însă au valoare sentimentală. Nu pot să mă despart de ele așa că le păstrez.
Mai am și sute de CD-uri și DVD-uri originale. Nu mai aveam unde să le pun așa că m-am hotărît să le fac mp3-uri (muzica) și să scap de ele. Dacă nu apăreau aceste medii performane de stocare și acum continuam să umplu casa de muzică și filme.

Nu ai bani să-ți cumperi un CD sau un DVD? Asculă muzică la radio și mergi la cinematograf! Ți-e lene însă și ai să-mi spui că și biletul la Patria costă. Really? Eu credeam că totul în viață este gratis. Păi de ce să mai plătim biletul de transport. Nu ar fi mai bine să-l piratăm?

Folosindu-ne de aceeași lipsă de logică ca și el, putem spune că atunci cînd te prinde controlorul, singura soluție care-ți mai rămîne este să fugi. Nenorociții ăștia cu supermarketurile lor ne vînd echipament sportiv – pantofi de atletism, benzi de alergare. Cu alte cuvinte ne îndeamnă la circulatul fără bilet și ne sprijină în hoție asigurîndu-ne condiții optime de fugă.

Eu știu că scrisul în presa română fiind de așa proastă calitate nu trebuie protejat prin drepturi de autor. Dar dacă era de calitate și-l pirata cineva și și-l însușea? Că de, nenorociții ăștia de la supermarket ne pun la dispoziție și creioane și hîrtie…

Ca să vă scutesc de a mă întreba ca tîmpii ‘da tu n-ai descărcat niciun film piratat, etc, etc, etc’ vă răspund anticipat și răspicat ‘NU, băi hoților, NU’…

Acest articol nu mă caracterizează însă are ca scop demonstrarea unei idei. Costi mi-a spus că nu-i nimic greșit în a-ți comenta colegii și în a-i face ipocriți adevărați fără să-i cunoști și fără argumente. Mai sus am făcut și eu același lucru împins de articolul Laurei. Eu am folosit însă argumente…

Îmi cer scuze anticipat și față de Costi și față de toți ceilalți…

Acum mai puțin de 3 săptămîni mă aflam în Haiti. Pentru cei ce nu știu, Harry Belafonte a cîntat de-a lungul timpului mai multe versiuni ale cîntecului patriotic Haiti Cherie. Alături de Banana Boat acest cîntec a fost unul dintre favoritele mele. Așa am aflat eu pentru prima dată despre acest colț de paradis.

În drumul meu către Statele Unite am făcut escală pentru a schimba avionul în Port-au-Prince. Cînd am început procedura de aterizare m-am uitat pe fereastră, curios să văd cum arată această insulă pe care urma să petrec mai puțin de două ore, dar despre care auzisem încă de mic copil.

Mi-a rămas în minte ca un colț de rai verde.

Am trăit experința acestei aterizări prin prisma versurilor cîntecului lui Harry Belafonte. Auzi mereu despre diverse nenorociri care se petrec zilnic în lume. Cînd ele lovesc zone față de care te încearcă sentimente înălțătoare, starea de durere este de sute de ori amplificată.

Ieri, micuța republică haitiană a fost lovită de un groaznic cutremur. Avem 7 ani cînd România a fost zguduită de cutremurul din ’77. Eram la masă și îmi aduc aminte că mîncam o supă și mă uitam la un film la televizor. În primele clipe ale seismului, o bucată de sticlă din lustră s-a desprins și mi-a căzut în farfurie fără a se sparge însă. Nu am realizat ce se întîmplă pînă în clipa în care apa din acvariu, balansîndu-se a început să dea pe dinafară.

Am fugit de la masă către fereastră, deși părinți strigau disperați după mine și nu am să uit niciodată ce am văzut. Începusem să simt deja mișcarea de pendulare a blocului în care locuiam însă am înțeles cu adevărat gravitatea situației în momentul în care aproape am văzut baza imobilului fără să scot capul pe fereastră. Totul s-a petrecut în cîteva secunde. M-a tras cineva din dreptul ferestrei și m-am trezit în dreptul ușii de pe hol (mare greșeală, însă așa se considera optim în acele vremuri). Nu mai știu dacă am plîns însă starea peștilor era singura mea preocupare. Pe unii dintre ei îi văzusem cum săriseră din acvariu…

M-a impresionat profund acel episod, încît și azi îmi aduc aminte de el ca și cum s-ar fi petrecut ieri.

Nu vreau însă să-mi imaginez durerea care s-a coborît asupra acelui colț de paradis. În timp ce acolo mor sute de mii de oameni, televiziunile din România ni-l arată pe Geoană și îl intervievează pe ‘dezvoltatorul’ imobiliar Dan Bitman.

Asta este dimensiunea profesionalismului și umanității acestor trusturi de presă. Nu înțeleg nimic din dramele pe care le trăim noi și cei de lîngă noi. Mi-e jenă că sunt român…

Noi însă putem ajuta. Toți puteți contribui cu ceva…Gestul vostru nu poate mai poate șterge efectul undei de șoc însă îl poate alina. Să nu subapreciem puterea rugăciunii. Un simplu Tatăl Nostru cred că suntem datori cu toții în fața acestei suferințe îngrozitoare.

Tatal nostru
 Care esti in ceruri

Sfinteasca-se numele Tau

Vie imparatia Ta

Faca-se voia Ta

Precum in cer asa si pre Pamant

Painea noastra cea de toate zilele 

Da-ne-o noua astazi

Si ne iarta noua gresalele noastre

Precum si noi iertam gresitilor nostri

Si nu ne duce pre noi in ispita

Ci ne izbaveste de cel rau

Ca a Ta este imparatia

Puterea si Slava

In numele Tatalui

Al Fiului 

Al Sfantului Duh


Amin.

Doamne, am ajuns să-mi placă Mitrea. Ei, acu’ după luptă mulți viteji se arată. Adică după ce a auzit toate părerile posibile, domnul Mitrea și le-a însușit ca și cum mintea dînsului de sindicalist le-ar fi născocit.

Cică ar fi fost 12 greșeli care l-ar fi costat pe Geoană alegerile, dintre care 4 fatale. Pe prima o consider nesemnificativă.

Cea de a doua nu-i poate fi imputată lui Geoană. Tot PSD-ul a mers pe cartea ‘ori Nica, ori nimic’. Strategia lor de la acel moment a fost să arunce țara în haos și să-l scoată vinovat pe Băsescu de această situație de ei creată…

Punctul 3 este nesemnificativ în economia alegerilor…El reprezintă o modalitate prin care Mitrea vrea să le comunice membrilor din teritoriu că el nu va face astfel de greșeli în cazul în care ar fi ales președintele partidului…

Punctul 4 vorbește despre pretextul folosit de partid pentru ruperea coaliției împotriva naturii. Geoană ar fi trebuit să prevadă repercusiunile declarațiilor lui Nica și ar fi trebuit să înțeleagă faptul că aruncarea țării în haos doar pentru a cîștiga alegerile este un preț mult prea mare de plătit.

La punctul 5, Mitrea vorbește despre greșala PSD-ului de a-l transforma pe Băsescu în principala țintă pe perioada campaniei preelectorale. Din păcate aici trebuie să-l contrazic. Nu atacul direct la Băsescu a dus la năruirea visului PSD-ist ci atacurile în cîrdășie și de cele mai multe ori murdare ale coaliției Grivco.

Punctul 6 îl aduce în discuție pe ‘care este’. Imediat după lansarea candidaturii, Geoană l-a ascuns pe Vanghelie sau mai bine zis a încercat cum a putut mai bine să-l țină cît mai departe de camerele de luat vederi. Spre ghinionul lor, capitalu de simpatie și appealul lui Vanghelie la idioți nu se compară cu forța devastatoare a decolteului Elenei…Vorba aia ‘cu inteligentul ne distrăm, însă la Udrea aspirăm’…Dacă-l forțau să poarte o pereche de sîni falși pe perioada alegerilor cred că aveau mai multe șanse…

La punctul șapte sunt din nou de acord cu Mitrea. Tot ce au făcut mai bine consultanții de marketing în această campanie, a distrus Hrebenciuc. Am putea spune că s-a ars singur cu flacăra ‘violentă’…Jegoasele-i atacuri, chiar și dacă ar fi fost adevărate nu au avut ca efect decît coalizarea electoratului în jurul marinarului aflat în derivă…Puem spune că Băsescu luase mai multă apă la bord, în această campanie, decît alcool, așa cum l-a acuzat printre altele, Hrebenciuc…

Filmulețul cu Băsescu arzîndu-i o scatoalcă unui copil este adus în discuție la punctul 8. Filmulețul este cît se poate de real. Felul în care a fost folosit este complet idiotic. Am avut senzația că asist la încercarea unor puștani de a lumina cerul care însă s-a soldat cu un accident tragic, petarda explodîndu-le în mînă…

Ehei, vine apoi, la punctul 9 vorba de vizita la Timișoara. Deja putem vorbi despre o greșală gravă ce-i poate fi imputată direct lui Geoană. De unde nu e nici Dumneze nu cere. Așa gîndește el cînd nu-i consiliat de nimeni…Atîta poate…

Cînd am auzit de vizita la Vîntu, din seara precedentă marii confruntări am zis ‘Hopa, prostovanul a făcut o geoană’…Această expresie ‘ai făcut-o geoană’ trebuie să rămînă în limbajul popular echivalentul lui ‘ai făcut o prostie GIGANTICĂ’…

Punctele 11 și 12 vorbesc despre marea confruntare. Sunt de părere că numai datorită crasei incompetențe a lui Geoană a reușit Băsescu să iasă învingător din această întîlnire directă. Avînd în vedere atacurile murdare din timpul campaniei, toată lumea se aștepta la reacția lui Băsescu. Marile așteptări față de el erau. Dacă Geoană putea să-și mascheze prostia timp de cîteva ore, victoria dezbaterii îi aparținea. Se pare însă că nu-ți poți învinge natura…Punctele 10, 11, și 12 sunt de fapt un singur punct. Un punct în favoarea lui Geoană și 10 în favoarea lui Băsescu…

De rușinea deznodămîndului, eu în locul lui Mitrea tăcem. Pe fondul unei crize mondiale, într-o țară complet nenorocită, să ataci în gașcă și să nu reușești să bați președintele în funcție, vă transformă pe toți în incompetenți cu acte.

Gîndește-te la chestiunea asta și apoi analizeaz-o pe puncte…

Puteți comenta aici.

Pentru cei care nu înțeleg limbajul financiar, Vlădescu s-a gîndit să-l numească la departamentul de comunicare mai întîi pe Andrei Gheorghe. Conform propriei declarații, după numai 3 zile de muncă adevărată din viața sa, Gheorghe a capotat (“după 3 zile la finanțe era muci”s-a făcut muci). După Vlădescu, cică Gheorghe nu a putut face față efortului de a fi angajat. Eu zic că dacă-i punea pe masă niște țigări cu hașiș reușea să-l mai țină treaz încă 3 zile. Totul era să-i condiționeze aprovizionarea de prestarea serviciilor. Schema recompensării lui Gheorghe este extrem de simplă – un comunicat halucinogen, o țigară pe măsură…

Acu‘ ce să facem? Asta e…Paguba noastră. Ca să nu ne întristăm prea tare că nu-l mai avem pe Gheorghe, s-a gîndit Vlădescu (cred că foarte mult) pe cine să pună în loc și uite așa l-a propus pe Dan Bitman.

Dan are măcar avantajul că-și poate cînta comunicatele de presă.
“Au înghețat salariile, tra-la-la-la-la,
Motiv pentru care, tra-la-la-la-la
Vă sfătuiesc să nu mai aruncați banii pe niciun inel, ziga-zaga-za”…

Cine poate să se mai supere pe astfel de vești.

Ideea nu este nouă. Seamănă cu ‘Vremea în pielea goală‘ sau “Goale și Goluri”. Cum să te superi că mîine te lovește taifunul dacă de acest lucru te anunță o păsărică dezbrăcată? Sau că echipa favorită a pierdut la 5 goluri diferență?

Pentru integrarea mesajului, le recomand ca la sfîrșitul fiecărui concert, Danuț să nu mai biseze ci să bage un comunicat de presă cîntat.

Cum situația este cît se poate de nașpa, merg și niște strigături “U-iu-iu și u-iu-iu, tu-ți bugetu‘ lu‘ tac-tu‘…

Și uite așa trecem noi în viteză, de la comunicate ‘prizate‘ la comunicate cîntate…

Sunt adeptul vaccinului. Al oricărui vaccin mai puțin al celui contra gripei, fie ea normală, aviară, porcină și de ce nu în viitorul apropiat ‘peștină’ (a nu se confunda cu bătaia pe care o ‘contactezi’ de la pește dacă nu plătești serviciile prestate de prostituată)…

Profitînd de concursul mass media, domnul Streinu a exploatat în modul cel mai josnic moartea unui actor pentru a împinge românii să-și facă un vaccin inutil. Anual mor în lume mai multe persoane de gripă ‘normală’ decît au decedat din cauza celei porcine. Personal, ca să-mi fac un vaccin antigripă trebuie să fi murit deja în România cel puțin 50.000 de oameni. În cazul unei adevărate pandemii, consider că un organism care intră în contact pentru prima dată cu un vaccin de gripă va reacționa mai bine decît unul care a fost vaccinat în fiecare an…Poate greșesc, însă sunt gata să-mi asum acest lucru…

Ca să se acopere însă în fața unei situații în care s-ar prăpădi și cineva care și-a făcut vaccinul (cred că deja i s-au adus la cunoștință astfel de cazuri), domul Streinul ne anunță așa en-passant că virusul a suferit oareșce modificări.

Mi se pare normal. Virusul este de ‘porc’. Porc în sensul de animal. În contact cu porcii de români nu este de mirare că a suferit modificări. Pînă și virusul în contact cu noi, vrea să-și schimbe ADN-ul. Îl contaminăm. Din presupus mortal devine leneș, obraznic, hoț și împuțit. A început să se auto-modifice din clipa în care a simțit că vrea să-i moară capra gripei normale…

Batjocorită astfel de contactul cu românii gripa porcină este pe cale de dispariție din România. Contaminată cu gena românească este pe cale să se autodistrugă.

După cum vedeți, cînd vine vorba de noi, are și virusul demnitatea lui…

Din păcate, gripa porcină nu a reușit să lovească la nivelul clasei politice. Ăștia aveau șoriciul gros.

Cu voia marilor corporații de medicamente aștept cu nerăbdare gripa peștină. Cum peștele de la cap se împute, sper ca macar această nouă formă de gripă să facă curățenie în politica românească.

Îmi pun speranța în gripa peștină întrucît fiind mai ‘alunecoasă’ sper din tot sufletul să nu se prindă și de ea caracterul de român.

Puteți comenta aici.

Am revăzut imaginile de mai sus și ca de fiecare dată rîd cu lacrimi. Cred că acest filmuleț poate face pe oricine să uite de realitatea de zi cu zi… Vă invit la o partidă de skaraoke…

pinc floit, sidu, sidu. haide…

we don’t nit no eciucheișăn
we dont nit no ho du hol
hei, ticeă ghiță iță looon,
odoto nitos to brekes, no brekes the woll,
hei ticeă, ghiță iță looon,
odoto nitos to brekes, no brekes the woll…

blec sabat – paranoid, haide

skini bit my uănă tacii,
can you help me with my life,
o do nit no TU tumorou
beciu uănă ever crai,
eeee, heeeeh, help meeeeeeeee

Foarte tare frate sau ye-pika-eei motherfucker…

Toți fac referire la gravitatea acuzațiilor pe care le face Ministrul Turismului. Nimeni nu se întreabă totuși cum de fosta Șefă a Cancelariei Prezidențiale a avut acces la aceste documente secrete și cum își permite ca acum, dintr-o cu totul și cu totul altă poziție să facă declarații despre un caz în care și președintele s-a abținut de la orice fel de comentarii, invocînd statutul întregii afaceri.

Răspunsul este cît se poate de simplu. Oricît de mult și-ar iubi conducătorul din a cărui familie de ‘apropiați’ face parte, Udrea nu putea să comenteze pe o astfel de temă de capul ei.
Putea să-i ceară lui Diaconescu o bicicletă și să înceapă să dea din pedale prin studio. Putea să ceară să cînte muzica și să se prindă într-o horă virtuală cu Elodia. Putea cel mult să-și bage picioarele în cădița studioului. Nu putea însă face o astfel de afirmație fără acordul căpitanului.

Băsescu nu a mințit cînd a spus că nu a avut niciun fel de implicare malefică în cazul Hayssam. Pînă să-l aducă totuși pe terorist în țară s-a hotărît dintr-un orgoliu personal s-o pună pe Udrea să ne demonstreze că a avut dreptate.

Cînd Udrea a fost pusă la zid de comisia Orban, grijuliul Băse i-a făcut cadou niște casete cu guristul PNL-ist.
După porumbelul cu terenul de golf de la Snagov și după reacția presei internaționale, Băse s-a gîndit să-l mai ajute încă o dată pe cel mai competent ministru pe care l-a avut România vreodată.

Mesajul nu a fost ‘Marie-Jeanne este o teroristă’ (pe ei oricum nu-i privește consecințele unei astfel de declarații), ci ‘Lătrați voi cît vreți însă Udrea este de neatins în regatul meu’…

Restul întrebărilor formulate de ceilalți jurnaliști sunt extrem de pertinente și rămîne de văzut dacă cineva le va da și un răspuns…

Trebuie să mărturisesc că mai bine o ascult pe Udrea vorbind despre teroriști decît despre lucrurile deosebite pe care le-a făcut și pe care mai urmează să le facă la Ministerul Turismului. La vîrsta mea, dacă este să aleg între două filme proaste, aleg mai degrabă acțiunea decît SF-ul…

În decembrie anul trecut, profitînd de vremea frumoasă de afară am vrut să ies cu bicicleta. Cobor în garaj și spre surprinderea mea constat că cineva îmi furase mijlocul de transport ecologic. Vorbesc cu paznicul și-i spun că avînd în vedere că alte două biciclete aflate în același loc nu dispăruseră mai mult ca sigur nu avem de a face cu un hoț profesionist ci mai degrabă cu cineva din ‘zonă’ care s-a servit doar cu ce i-a trebuit.

Am chemat poliția nu pentru a face plîngere ci pentru a le da o fotografie cu bicicleta, pe care mi-am scris numele și telefonul. M-am gîndit că dacă la un moment dat, din pură întîmplare, reușesc și prind vreun hoț și găsesc bicicleta printre lucrurile furate să știe de unde să mă ia…
Am făcut-o mai mult din spirit civic decît din speranța de a mai vedea vreodată bicicleta.

Cînd m-am întors din vacanță, femeia de serviciu mi-a spus că au mai dispărut cîteva mărunțișuri și că paznicul vrea să vorbească cu mine. Spunea că ar ști ceva despre identitatea hoțului.

Am sunat la poliție și spre seară a venit sectoristul. La discuție a participat și paznicul. După ce am terminat eu povestea legată de constatarea furtului inițial i-am zis sectoristului că domnul Mihai pare să aibă informații suplimentare privind identitatea infractorului.
Cînd l-am auzit spunînd, fără nicio urmă de îndoială, cine a comis furturile mi s-au înmuiat genunchii. Cel care luase bicicleta și alte mărunțișuri nu era altul decît băiatul paznicului.

Năucit îi zic ‘nea Mihai, de ce nu ai încercat să stai de vorbă cu el înainte să-mi spui să chem poliția? E tînăr poate a făcut o greșală și acum regretă’…

Răspunsul lui m-a lăsat mut ‘Eu i-am trimis un bilet încă de anul trecut și i-am spus să aducă înapoi lucrurile furate. Nu a făcut-o. La 22 de ani trebuie să știe care sunt consecințele faptelor sale. Trebuie să pun capăt acestui comportament acum. Sper să reușesc. Nu vreau să ajungă mai rău’.

În timp ce un om simplu își dă propriul copil pe mîna poliției, javrele acestei țări își protejază odraslele căzute în infamie mințind, mituind și în general făcînd orice este nevoie pentru a-i ține departe de consecințele normale ale propriilor fapte.

Cîți dintre noi am fi totuși în stare de un astfel de act?

Puteți comenta aici.

Se dă încă o luptă puternică în toate mediile de comunicare. Cică Iliescu își dorește o reîntinerire a partidului. Asta după ce a constatat că fanii lui de pe www.senil.ro au început să se împuțineze considerabil datorită trecerii în neființă. E drept că cei mai mulți dintre admiratorii cucuvelei nu au avut niciodată acces la internet, așa că baza de prieteni nu a fost niciodată prea mare.
Cum însă de ceva timp tinde către zero, în ajutorul lui a sărit chiar fetița lui Geoană.
Micuța și gingașa Ana se dă de ceva vreme pe www.facebook.com și are în prezent 498 de prieteni.

Deși are deja 14 ani, starea ei civilă ne arată că este singură și interesată de bărbați. A încercat în zadar să-i explice lui Iliescu că ar fi bine să se declare interesată și de femei. Homofobul nu a vrut să accepte bisexualismul nici cu riscul de a pierde jumătate din electorat…
Cum fetițele la vîrsta ei și-l aleg ca model masculin pe tăticuț, mi-e teamă că sărmana fetiță nu o să-și găsească prea ușor un ‘prostănac’ pe măsură…Dacă are totuși vre o șansă atunci ea tot în PSD se găsește. Am observat că este deja prietenă cu Radu Mazăre Jr. Să le ținem pumnii. Poate, poate…

În rest, fetița se identifică deja cu Blair, o micuță panaramă de bani gata din serialul TV Gossip Girls…

Este fan al paginii ‘I hate when your parents don’t let you explain yourself in an argument’, ceea ce ne sugerează că ‘prostănacul’ nu-i nici pe departe atît de înțelegător pe cît pare…Ba pardon. Cu Mircea mai merge cum mai merge. Cu Mihaela nu se înțelege de fapt nimeni în casă. Nu m-ar surprinde ca țopăilă să fie membru al grupului ‘I hate when your wife doesn’t let you explain yourself in an argument’

Nu se putea să nu fie însă fan ‘Bamboo Club’. În doi-trei ani, EBA o să vi se pară o mică copilă pe lîngă ea…
Adăugați Victoria Secrets și Blackberry și o să aveți o imagine aproape completă a preocupărilor micuței fetițe a celui care a țopăit prea devreme.

Dacă mă uit însă le cei 7.076 fani ai ‘Orice numai PSD nu’ tot de pe facebook, îmi este teamă că visul lui Iliescu de a atrage un electorat tînăr va rămîne doar un simplu vis…

Și cînd mă gîndesc că Ana a încercat deja cu poze în costum de baie. Eu zic totuși să nu se lase.

Fetițo, jos textila și mă înscriu în PSD. Mîine, că azi am un pic de treabă…

Puteti comenta aici.

Realitatea chițăia la un moment dat că vrea respect. Acum nu mai vrea. Atunci voia că doar se suprapunea cu mesajul lui Crin – ‘România bunului simț’ contribuind astfel la susținerea candidatului PNL la alegerile prezidențiale de la sfîrșitul anului trecut.
Acum au început să cheme în emisiuni aceeași troglodiți politici și să dea aceleași știri mirobolante.

Ne zice de exemplu Becali, că el este de acord cu impozitarea oamenilor bogați și că este gata să plătească oricît pentru a scoate țara din criză. Adică după mintea lui, prin impozitarea lui și a altor 1.000 de oameni din România, putem scoate țara din criză. De ce nu s-or fi gîndit și americanii la chestia asta? Singurele soluții de moment pe care le au fraierii ăia de peste ocean sunt tipărirea, împrumutul și garanția statului.
Interesant este cum s-a gîndit el, Becali, că toți cei care fac anual un profit de peste 100.000 să fie impozitați. Este interesant felul în care face Becali legătura între el, care și-a făcut averea de sute de milioane ușor, ‘fără să dea cu sapa’ și cei care cîștigă 100.000 de euro pe an, muncind pe rupte…Inestimabile aceste perle ciobănești…

Cu o oarecare aproximație (datele le am dintr-un studiu de piață realizat de o firmă dezvoltare imobiliară) vreau să ne gîndim împreună la următorul scenariu. Un român, spirit de aventurier, s-a împrumutat acum 10 ani la bancă, și în loc să-și ia televizor color sau mașină și-a cumpărat o casă. Apoi încă una și încă una și încă una…
Românul are azi datorii la bancă de să zicem un milion de euro. Plătește pentru ei lunar aproximativ 6.000 euro.

Mulțumită acestui român și a altor cîteva sute ca el, sistemul bancar a mers strună și statul a încasat deja impozite nesperate. Pe românul ăsta l-au jepcărit toți și nu l-a ajutat nimeni. Băncile l-au jefuit ca-n codru sub ochii și sub oblăduirea guvernanților. Sistemul legislativ nu i-a pus decît bețe-n roată. Este normală atitudinea guvernanților față de acest român din momentul în care ei nu au avut nevoie niciodată să se împrumute. Ei, pînă acum 4 ani erau doar deponenții a sute de mii de euro aduși la bancă în sacoșe de plastic de un leu.

Pe atunci considerau că doar proștii se împrumută la bancă. Aveau dreptate. Pînă cînd au realizat că este bine să ai un credit la bancă. Nu de alta dar ca să nu bată la ochi de unde ai atîția bani. Este mai bine să zici că te-ai împrumutat…Vezi inclusiv împrumuturile între persoane fizice pe care și le trec guvernanții în declarațiile de avere…

Acum românul are apartamentele închiriate și cîștigă din chirii și din salariu să zicem 20.000 de euro pe lună. La o primă vedere am putea spune că românul face peste 200.000 de euro anual. Trebuie să acceptăm că acest individ pe spinarea căruia s-au făcut multe taxe și impozite, are și cheltuieli. După mintea lui Becali ce cuprind aceste cheltuieli? Ratele lunare la bancă? Costul cu asigurările de viață și locuință? Impozitele pe care deja le plătește? Întreținerea spațiilor respective?

Acestor oameni care au îmbogățit și mai mult bancile și care au plătit impozite cu nemiluita, statul ar trebui să le ridice măcar o statuie dacă nu să-i scutească definitiv de taxe.

O să ziceți ‘da, dar acum au, să plătească’. O să vă răspund eu în numele lor. Băi jegoșilor, în timp ce vouă vă era frică să vă împrumutați ei au avut curajul să o facă. În timp ce voi dormeați liniștiți în privința zilei de mîine ei trebuiau să doarmă cu grija ratei lunare. Toate schimbările în bine din sistemul bancar li se datorează. Ei au deschis drumul pentru noi…
În timp ce voi stați mai mult pe străzi decît la serviciu, ei au muncit din greu și v-au cărat pe toți în spate.

Sunt puțini și din cauză că nu ne-am întîlnit nicodată cu ei nu înțelegem rolul și contribuția lor. Dacă îmi este permisă o comparație, ei sunt cei ‘300’ de spartani care le-au ținut cîndva piept persanilor. Cînd i-am văzut la cinematograf ni s-a făcut pielea de găină și nu este unul dintre noi care să nu-și fi dorit să fie unul dintre cei ‘300’…

Spartanilor moderni le-am da însă în cap cu toții și asta pentru că neputînd să fim eroi, ne este mult mai ușor să fim Ephialtes…

Suntem un popor de coșmar ce nu cunoaște, nu respectă și nu acceptă visul frumos…

Puteți comenta aici.

Vă gheorțăie mațele?

Am eu vaga senzație că odraslele voastre, elevi de școală generală v-au ajutat să rezolvați următoarea problemă de calcul simplu: Pe o perioadă de 5 ani (în timp de criză) tata are X euroi în bancă. Tata, mama și copilul cheltuie pe întreaga perioadă X + n. Cu cîți bani o să fie tata pe minus în 5 ani dacă tata se sacrifică în opoziție?

Ca să evite cu orice preț anticipatele, știind foarte bine că ulciorul nu merge de multe ori la apă, Băsescu s-a ‘împrietenit’ cu Fenechiu.
Scenariul este cît se poate de simplu. Fenechiu aduce mîncărică în partid. Copilașii hămesiți, abandonați de tăticul adoptiv Patriciu, îl trimit pe Crin la munca de jos și-l saltă pe Fenechiu (nu pe Orban că ăla dacă se apucă de cîntat îi ia durerea de cap pe toți) la rang de ‘pater familias’…

Că mănîncă și gura PNL-ului nu mă interesează. Ce mai contează o gură în plus…Că își pierde Crin, singurul candidat care m-a dezamăgit mai mult decît un președinte, poziția în partid, nu mă interesează nici atît.

Mă îngrozește însă perspectiva unei opoziții nesemnificative…

Am trăit cu speranța că dacă Băsescu, acest om mic ce ocupă o funcție mare, nu este în stare nici măcar acum să-și revizuiască comportamentul, voi avea ocazia să susțin de data asta opoziția și să-l văd pe Băsescu plătind tribut propriului caracter. Se pare însă că și de data asta, ca și în cazul lui Iliescu, doar mulțumită constituției mai scăpăm…

E prea mare însă foametea și Băsescu are și pîinea și cuțitul. Și lideri politici în România capabili să facă greva foamei nu am avut și nici nu o să avem prea curînd. Buddha nu s-a născut în România. Politica în România este în schimb o mare budă…

Ai dracului să fie ei dacă s-ar apuca vreunul de muncă cinstită. Îmi doresc să prind și eu vremurile în care un om politic învins, iese de pe scena politică și intrat în mediul economic privat se apucă să construiască de la zero o afacere prosperă, demonstrîndu-și astfel capacitățile de lider care-l recomandau în fruntea țării.

Nu cred că vom apuca. Nu sunt făcuți pentru munca cinstită…

Puteți comenta aici.

De cînd lumea și pămîntul pe spinarea sărăntocilor se rezolvă o parte din problemele de deficit bugetar. Oricît de multe și de mari ar fi taxele și impozitele, sărăntocii plătesc. Au sau nu au ce mînca, fraierii fac mereu rost de bani să-și plătească dările. De frică…

De la taxa pe fumărit pînă la taxa pe alimente și eu și bunicul și străbunicul am plătit.
Este drept că pe la începuturile anilor 1900, cînd li se îndoiau spinările de atîtea taxe, talpa țării o punea de o răscoală. Acum nu. De frică…

De douăzeci de ani, cei îmbogățiți din jepcărirea țării nu au niciun stres în ceea ce privește taxele și impozitele. Aceste amănunte nu sunt pentru ei. Într-un fel trebuie să-i înțelegem. Ei tocmai ce și-au făcut averile furînd statul. Cum să dea înapoi statului o parte din banii furați? Au de a face cu o barieră psihologică greu de trecut, dacă nu chiar imposibil.

Peste tot în lume bogații joacă un singur joc. The name of the game este ‘cum să plătim cît mai puțin, ba chiar deloc, taxe’. Noi săracii, pentru a ajunge în paradis trebuie să murim și nici atunci nu avem certitudinea că nu ne trezim într-un cazan cu smoală. Pentru bogați s-a inventat un paradis aici pe pămînt. Este vorba despre paradisul fiscal.
Tradițional găsești astfel de colțuri de rai în diverse insule răspîndite pe tot globul. Pentru a avea acces la acest paradis nu trebuie neapărat să fi un om bun. Îți trebuie bani și un consultant competent ca să-ți cumpere ‘bilet’.

De mii de ani credincioșii români trăiesc cu impresia că România este raiul pe pămînt. Dacă-i întrebi pe ei de ce cred acest lucru nu știu să-ți răspundă. Dacă-l întrebi însă pe marele vizionar Patriciu, el știe care-i răspunsul. Pentru el și pentru încă cîteva sute de români, țara noastră este un paradis fiscal…Nu pentru toți și nu unul declarat dar ce mai contează…În România, ‘consultantul’ lor în problema taxelor și impozitelor este chiar guvernul.

În ultimii 20 de ani, hoții națiunii au reușit să ne aducă la nivelul țărilor africane. Ca și aceste țări, azi România se împrumută ca să supraviețuiască. Mîine vom încerca să plătim aceste împrumuturi și cum nu vom avea cu ce, taxarea și impozitarea excesivă vor fi unica alternativă. Ne vom împrumuta și vom taxa…Din acest cerc vicios, în condițiile noii economii mondiale este greu de crezut că vom mai ieși vreodată…
În timp ce taxarea excesivă este singura modalitate prin care guvernanții își mai pot păstra obiectul muncii, pe noi, plătitorii de taxe, această situație ne va îngropa definitiv. Acumularea, dacă pînă acum nu a fost decît un vis frumos, de acum înainte se va transforma într-un coșmar…

Interesant mecanismul după care funcționează politica în România. Noi îi alegem să ne reprezinte. Ei odată aleși se reprezintă doar pe ei și pe bogătași. Noi stăm apoi și privim ca boii cum majoritatea își plătesc taxele și cîțiva nu.

Cum ar fi însă ca de acum înainte niciun român să nu mai accepte să-i fie impusă nicio taxă și nici să plătească impozite pînă cînd toți cei din Capital 300 nu fac dovada prin publicarea în Monitorul Oficial că și-au achitat toate taxele și impozitele către stat. Să verifici 22 de milioane de tîmpiți că și-au plătit impozitele (dacă nu ai ști acest lucru apriori) este imposibil. Să verifici 300 de persoane publice este extrem de ușor.

În fond și la urma urmei nu asta-i democrația? Ori plătim toți ori nu plătește nimeni.

Am aflat anul trecut că ne-a scuturat Ritzi-Pitzi de fro’ 800.000 de euroi, așa spre binele nostru. Nu a trecut mult și am aflat că la fel a făcut și Măzărică. Atît penibila cît și metrosexualu’ au dreptate cînd spun că licitațiile au fost făcute cu respectarea legilor în vigoare. Nici că ar fi făcut-o altfel…

Deci, ca să încerci să îi acuzi de încălcarea legii trebuie să fii mai limitat decît ei.
 Spune mai departe primăreagă cum că pentru a chema lumea la pomeni electorale (și nu numai) a tocmit un buget de 800.000 de euro pentru anunțuri publicitare la postul local de televiziune, Neptun TV.

Văzîndu-ne indignați, ne zice mai departe ‘edilo’ că, de fapt este vorba de un buget pe 4 ani. Faptul că a tocmit doar 200.000 de euroi pe an din banii primăriei ca să-și comunice orarul de mers la discotecă ar trebui, după mintea lui mai mică decît o bobiță de mazăre, să ne liniștească.

Dacă pe fro’ 22 de milioane de adormiți i-o fi liniștit și mai tare, pe mine însă chestia asta abia acum începe să mă agite. Un buget de 200.000 de EUR pe an este considerat a fi onorabil chiar și pentru o marcă comercială aflată într-un an de lansare sau de întreținere a imaginii pe piața autohtonă. Aceste mărci se construiesc însă pe astfel de bugete datorită numărului mare de consumatori cărora li se adresează și al necesității de a se promova la nivel național. Cu toate acestea au fost ani în care mărci de prestigiu nu au putut să aloce astfel de bugete pentru comunicare…

Să aloci 200.000 de euroi mărcii locale ‘Mazăre de origine controlată – Poarta Albă’ este însă nu o hoție sau prostie ci un sacrilegiu. Unde mai pui că bătrînii de care chipurile îi pasă lui până la lacrimi, de mult nu mai au bani să își plătească abonamentele TV. Cei mai mulți dintre ei ascultă cel mult posturile de radio…

Mă îngrozește gândul că nimeni nu pare să înțeleagă că nu este suficient ca bugetele să fie risipite în mod legal ca pe noi să nu ne doară sufletul. Risipa controlată și dirijată, chiar dacă este făcută la adăpostul legilor în vigoare tot jaf național se cheamă.

Dacă nu există legi împtriva acestui tip de jaf, pînă cerem să fie introduse, putem să ne mulțumim și cu demisia celor care își însușesc sau și mai rău, risipesc banii noștri…

Acest lucru nu o să se întîmple încă în România deoarece clasa politică aflată acum la guvernare, nu își dorește asanarea mediului politic și administrativ. Un corupt în pușcărie sau dat afară din sistem nu-ți mai servește la nimic…Dacă-l șantajezi cu niște dosare în ‘așteptare’, ai toate șansele să obții de la el tot ce îți dorești…

PS – pentru cunoascători, vedeți ce se întîmplă zilele acestea pe axa Vanghelie – PDL – Prigoană…

Avem o Federație de Fotbal care de zeci de ani construiește printr-o strategie coerentă viitorul fotbalului românesc. În fruntea acestei Federații îl avem de 20 de ani, spre norocul nostru, pe Mircea Sandu. Când alții s-ar fi îmbogățit fără scrupule de pe urma acestei activități, chiar cu riscul falimentării fotbalul românesc, el a pus interesele sportive pe primul loc.
Poreclit ‘Nașu’, nu datorită organizației de tip mafiot pe care o patrona ci datorită pasiunii de a creștina cât mai mulți copii, Mircea Sandu s-a văzut chiar nevoit să trăiască o perioadă din banii câștigați de fetița lui, pe care unii, firi invidioase și răuvoitoare au acuzat-o chiar de trafic și consum de cocaină.

Încântați de rezultate, i-am mulțumit ‘Nașului’ și l-am rugat să rămână în fruntea fotbalului românesc, chiar și atunci când el se gândea să plece spre activități mai lucrative menite să-i asigure o bătrânețe liniștită. Slavă Domnului, deși conștient de sacrificiul pe care îl făcea, Mircea Sandu s-a lăsat convins, și la insistențele românilor a rămas în continuare, de fiecare dată, în fruntea Federației.

Trăgând linia, Nașului îi datorăm înflorirea fotbalului românesc și minunatele rezultate ale ultimilor ani.

Avem apoi o Ligă de Fotbal extrem de Profesionistă, binecuvântată cu marele om de fotbal în persoana legendarului Mitică Dragomir. Bazându-se pe fosta lui carieră de milițian, Mitică a adus legea și ordinea atât în campionat cât și în afara lui. Așa am ajuns azi să avem parte de un campionat de valoare, fără blaturi, scandaluri sau arbitri corupți.
Poate cel mai important însă, avem patroni de cluburi, de o educație, caracter și valoare profesională extraordinare, care fac din ei adevărate modele de urmat pentru jucători.

Mai presus de scandaluri, aceștia au investit în fotbal și în performanța pe termen lung, rezistând tentației de a se scoate pe moment doar din calificarea în competițiile internaționale, pentru care nu ar fi fost pregătiți. Campioni ai dialogurilor deschise, fără injurii, patronii au imprimat fotbalului românesc un climat de liniște și respect față de antrenori, jucători, arbitri și publicul spectator.

Tot lor trebuie să le mulțumim și pentru că ne-au luat de pe umeri povara Cluburilor falimentare lăsate moștenire de regimul de dinainte de ’89.
Ca oameni de afacere și-au plătit impozitele și au declarat cu precizie sumele reale încasate din transferuri.

Nu în ultimul rând, avem niște jucători, adevărați profesioniști. Ei au ales să reziste tentațiilor precum fumatul, alcoolul, drogurile și viața de noapte, concentrându-se asupra antrenamentelor și a vieții sportive. Inspirați de patronii și antrenorii lor au ales să îmbrățișeze adevăratele valori menite să facă din simpli jucători adevărați campioni.

Acum doi ani, după pierderea meciului cu Olanda, și implicit a calificării din faza grupelor, toată lumea părea să se întrebe nedumerită, având în vedere cele de mai sus, cine este vinovat de acest eșec.
Din păcate, de toate aceste lucruri bune pe care se fundamentează fotbalul românesc s-a ales praful în clipa în care a murit bunica lui Mutu, o femeie ‘inconștientă’ care nici că putea să-și aleagă un moment mai nepotrivit să-și dea obștescul sfârșit.

Primele semne ale efectului devastator pe care avea să-l aibe moartea bunicii asupra sorții calificării au apărut în clipa în care nepoțelului îndurerat i-a căzut prosopul rămânând gol în fața paparazzilor de la Ciao. Din acest moment în colo lucrurile au mers din rău în mai rău. Cu toții am avut senzația că trăim pe viu secvențe din Poltergeist.

Dacă vinovați ar fi fost Mircea Sandu sau Mitică Dragomir îi rugam să-și prezinte demisiile.
Ce ne facem însă cu bunica. Ce măsuri puteam lua împotriva ei?

S-o dezgropăm și s-o mai omorâm o dată nu putem că se apucă iarăși Mutu de cocaină.
Să o renege Mutu nu se poate că s-a văzut cât de mult o iubește de la faza cu fotografiile in pielea goală.
Să nu-i mai facem pomană de 3 ani nu putem pentru că fotbaliști și oameni de rând suntem cu toții un neam de pomanagii.

Pentru liniștea noastră am aflat cine se face vinovat de eșecul fotbalului românesc însă din păcate asupra acestei bătrâne mult iubite nu mai putem avea nicio putere.

Bine totuși că măcar în rest nu avem probleme…

În concluzie, eu zic să-l păstrăm pe Mircea Sandu la cârma fotbalului românesc…La un fotbal de ‘blat’ nimeni nu se potrivește mai bine ca nașu’…

În primul rînd cel de la Breaza este prea departe, iar cel de la Clubul Diplomaților geme de rezervări.

Ce contează că în România, datorită climei, iarba dă greu și se ofilește rapid. Nu-mi fac însă griji. Ca și în cazul litoralului, vorbește domna Udrea și se termină iarna în ianuarie și începe toamna în noiembrie. De obicei nimeni nu-i poate rezista decolteului ministrului turismului. Să sperăm că Doamna Vreme nu va face nici ea excepție…

În al doilea rînd sunt mult mai mulți români care joacă golf decît cei care joacă fotbal. De ce să facem, de exemplu, mini terenuri de fotbal în vecinătatea blocurilor, pentru 100 de fotbaliști ‘avuți’, cînd putem să facem un teren de golf la Snagov pentru 22 de milioane de ‘sărăntoci’ lipsiți în prezent de orice mijloc de recreere. Dragostea românilor pentru golf este confirmată chiar de starea terenurilor de mini-golf de la munte și de la mare. Au jucat pînă le-au făcut fărîme…

În al treilea rînd, fiind vorba de o activitate sportivă, extrem de solicitantă și practicată în aer liber, golful va avea un efect benefic asupra stării de sănătate a românilor.

În al patrulea rînd, cum cu fotbalul și gimnastica nu mai ține, în mai puțin de un an, oferim omenirii un nou campion mondial. Săracul Tiger…

În cel de al cincilea rînd, turiștii străini care nu vroiau să vină în România pentru că nu existau terenuri de golf, nu o să se mai ducă de exemplu în Dubai ci o să dea buluc la Snagov. Să mai zică acum că nu pot veni…

În cel de al șaselea și ultimul rînd, cum este bine știut că la o partidă de golf se pun bazele celor mai bune afaceri, românilor li se oferă astfel șansa de a ieși din criză pe cont propriu.

Trebuie să recunosc că pentru o clipă, avînd în vedere cît costă echipamentul, am crezut că nu o să avem bani să ni-l cumpărăm…
Nu ne trebuie neapărat un set de crose personalizate în valoare de cîteva zeci de mii de euro și nici zeci de mingi în valoare de 4.5 euro bucata. Putem să folosim levierul de la mașină și o singură mingiuță. Lovim și fugim după ea. Să vezi atunci condiție fizică…

Pe ultimii sărăntoci dintre noi, Udrea ne sfătuiește totuși să folosim și mingii de ping-pong. Faptul că pentru a le băga în găurică este nevoie de sute de lovituri (mii dacă bate vîntul) este compensat de un preț per bucată mult mai mic decît al celor de golf…

Cum românii sunt extrem de ghinioniști parcă văd că ne pică mingiuța-n apă și gata ‘End of Game’…

După incidentele care au dus la dispariția acestui personaj de o tristețe rar întîlnită din televiziune, nu credeam că reabilitarea lui va veni sub forma unei simbrii chiar din partea instituțiilor statului. În întreaga lume se depun eforturi considerabile pentru a-i ajuta pe cei afectați de consumul de stupefiante.
Există programe de recuperare și de reintegrare socială. Nu am auzit însă niciodată de un program prin care aceste victime să conducă departamente de comunicare ale unor diverse instituții ale statului. Cei mai puternici dintre ei, după zeci de ani de abstinență, ajung, este drept să le comunice drogaților din centrele de reabilitarea poveste recuperării lor.
Una dintre trăsăturile de caracter cel mai puternic afectate de această maladie teribilă, este chiar credibilitatea.
La ce credibilitate au instituțiile statului în România, trebuie să recunosc că Andrei Gheorghe mi se pare alegerea cea mai potrivită…

Spunea Băsescu la un moment dat că vezi Doamne, ce să facă săracii copii care trăiesc cu ‘politica’ în casă…Se contaminează…Și mai zice că și copiii de doctori, ingineri, economiști, etc, au tendința de a le călca pe urme părinților.
Domnule Băsescu, și copiii de fotbaliști vor să joace fotbal. Cei care reușesc o fac însă muncind din greu. Unde mai pui că să ajungi doctor, economist, etc, trebuie măcar să termini o facultate. Singurul merit al odraslelor voastre este că beneficiază de notorietatea părinților și de aparatul de partid pus în slujba conducătorului, nicidecum al poporului…

Cu hașiș la Finanțe, cu fete de oraș la Turism, cu bambooiste în parlamentul european și cu băieți de bani gata asistenți universitari și candidați, nu avem numai un prezent de toată ocara ci și un viitor pe măsură…

Noi am vrut să facem revelionul în România. Cînd l-am auzit însă pe Băsescu lăudînd realizările lui Udrea, ne-am gîndit că o să dea buluc străinii și noi nu o să mai avem loc. Ne-am zis ‘dacă ei vin în România hai să mergem noi în străinătate ca să nu ajungă să-și plîngă singuri de milă că nu mai trece nimeni pe la ei’.

Nu mă miră însă situația disperată în care se găsește turismul american. Pînă acum nici un lucrător din turism nu a fost în stare să-mi spună cine este responsabil cu promovarea turismului în niciunul din statele pe care le-am vizitat. Contrariat de această lipsă de respect și de interes m-am decis să-mi iau camera și să intervievez americanul de rînd în timp ce se află la cumpărături pe 5th Avenue.

Culmea, nici unul dintre cei pe care i-am întrebat cine reprezintă interesele turismului statului NY, nu a fost în stare să-mi dea un răspuns…

M-am gîndit să-i ajut un pic și să le dau cîteva indicii. Zic ‘trebuie să fie o gacică a cărei fiecare apariție este demnă de Playboy Mansion’. Au ridicat din umeri…
Nu am vrut să mă dau bătut astfel încît am continuat ‘una îmbrăcată în roz și cu niște papornițe ca de panaramă parvenită’…Aceeași reacție de neputință…
Încăpățînat ca orice român am plusat ‘una care merge călare sau pe bicicletă, care își bagă picioarele cînd în Atlantic, cînd în Pacific’. Din această clipă toți au început să-mi răspundă destul de iritați ‘We have no idea who the fuck you’re talking about’…

Trebuie să recunosc că și să fac aceste interviuri mi-a fost destul de greu. Rar am văzut pe cineva pe stradă. Am zărit la un moment dat un ofițer de poliție de la controlul traficului și l-am întrebat de ce-i așa pustiu pe străzi. S-a uitat la mine ca la unul căzut de pe lună și mi-a răspuns ‘They are all having fun in Romania. Lucky bastards’.

Abia atunci am înțeles cu adevărat eficiența spoturilor cu sportivii care promovează turismul românesc. Din acel moment pentru mine, Udrea a devenit exemplul ministrului ideal.

Cică de cînd este Udrea ministrul turismului pentru a ajunge în România trebuie să-ți faci rezervare la biletele de avion cu cel puțin șase luni înainte.

Dacă te afli printre norocoșii care totuși au reușit să-și procure (de cele mai multe ori chiar la negru) bilete de călătorie, ai putea crede că de acum înainte nu mai ai nicio problemă. Greșit. Problemele încep chiar de la aeroport. Datorită traficului aerian crescut de cîteva mii de ori, Otopeniul nu mai face față. Zece la sută dintre avioane sunt redirecționate către alte aeroporturi din țară sau din Ungaria, Croația, Polonia, Ucraina, Bulgaria și Grecia. Marea lor majoritate aterizează însă pe cîmpurile înghețate din jurul aeroportului. Nu te poți pune cu turiștii. Toți vor să aterizeze cît mai aproape de București. Cică este ‘their airport of choice’…Nici măcar o aterizare forțată nu vor să accepte în țările învecinate.

Hotelierii români deja i-au scris o petiție doamnei ministru rugînd-o s-o lase mai moale cu promovarea că nu mai au unde să culce turiștii, fiind deja nevoiți să apeleze la Armata Salvării Naționale pentru a le asigura un loc în cort și o supă la gamelă.

Cele mai mari probleme le-am avut însă cu ‘agenturile străine’. Disperați de faptul că la ei nu mai aterizează decît avioanele cu grave probleme tehnice, serviciile secrete ale țărilor afectate de exodul turiștilor către România, mai întîi au lansat tot felul de zvonuri defăimătoare la adresa noastră (cum că am fi țigani) și apoi au trecut la atacuri directe, sabotînd liniile de curent și lăsîndu-i pe mulți dintre români și turiști în beznă de Revelion…

Adăugați la asta haosul creat de sutele de mii de mașini închiriate de turiștii străini și o să înțelegeți de ce noi am hotărît să lăsăm acest coșmar în urma noastră…

În fața acestor dovezi de netăgăduit în ceea ce privește competența ministrului turismului, nu-mi mai rămîne decît să o felicit la rîndul meu pe doamna Udrea și să o asigur că nu am să-i port pică pentru faptul că din cauza domniei sale îmi este practic imposibil să-mi mai fac vacanța în România. Nu mai am loc…

Niciun sacrificiu nu este însă prea mare cînd este vorba de binele țării…

PS – către americani…cică dacă nu ai o Udrea este bine să-ți cumperi una…
PS – către români…dacă ne dau 0,0001% din cît au dat pe Beckham eu zic să le-o dăm repede…nimic nu cred că ar putea îmbunătăți mai bine relațiile româno-americane decît această tranzacție salvatoare pentru americani…iar cînd n-o să mai putem fără ea, o răscumpărăm cu o ceapă degerată…

Pe 30 decembrie am ajuns la New York. În fața aeroportului așteptau două taxiuri. Pînă cînd am adus bagajele în dreptul lor, s-au ocupat. Am așteptat cîteva minute pînă să vină un alt taxi. Mă bucur că am așteptat.

Cel de al treilea taxi era condus de domnul Ochișor Nicanor, român născut în Bucovina și emigrat în Statele Unite pe la începutul anilor ’80. Lucra în departamentul de radio-telecomunicații pe un vapor cînd s-a decis, împreună cu un alt prieten să ceară azil politic în Spania. Datorită timpului lung de așteptare pînă la obținerea cetățeniei, au hotărît să plece mai departe pînă în Statele Unite. M-a impresionat foarte mult povetea lui mai ales pentru faptul că pentru a putea să-și aducă soția lîngă el a trebuit să aștepte 7 ani.
A vorbit la un moment dat cu cineva în românește. Ne-a spus apoi că vorbise cu domnul George Dinu, autorul cărții ‘Către fața nevăzută a New York-ului’. Cartea a fost inspirată chiar din experiențele trăite de autor în drumul său ‘ilegal’ de a ajunge cetățean american. După o aventură incredibilă și după ce a fost foarte aproape să moară în încercarea de a emigra, domnul Dinu, aflat în Canada, a fost ajutat chiar de domnul Nicanor să treacă granița în Statele Unite.

Singurii români pe cere îi apreciez fără rezerve sunt cei care au avut puterea să emigreze. Ca să supraviețuiască ei au aplicat aceeași strategie ca acum cîteva sute de ani cînd fugeam din calea năvălirilor barbare. Deși ei nu au pîrjolit ogoarele și otrăvit fîntînile în urma lor, de acest lucru am avut grijă noi cei rămași în România. Pe vremuri fugeam de alții. Acum ar trebui să fugim de noi…Din păcate pentru noi, nu este la fel de ușor…

L-am întrebat cum a fost la alegeri. Românii de peste ocean nu-l au la inimă pe Geoană. Se pare că pentru ei, dezicerea de trecutul comunist de toată rușinea, este mai importantă decît faptul că ai făcut parte din el la un moment dat.

Reacția de bucurie infanilă pe care a avut-o prematur Geoană a determinat mobilizarea electoratului aflat în statele americane. Cei aproximativ 500.000 de români care trăiesc în New York și nu numai, au hotărît să lupte pînă în ultima clipă și votul lor a fost cel care a determinat soarta alegerilor. Le-am mulțumit românilor de peste hotare într-un post mai vechi însă mă bucur că prin domnul Nicanor am putut să o fac și personal.

Drumul pînă la hotel a fost astfel un deliciu. Ultima oară am stat în Hotelul Trump International. Deși înalt, paradoxal este ceea ce eu aș numi un hotel ‘minion’ pe care însă îl recomand pentru o priveliște spectaculoasă asupra Central Park-ului și a skyline-ului New York-ului. Un alt hotel pe care vi-l recomand este Four Seasons.

Primul revelion în New York l-am petrecut într-unul din cele mai faimoase baruri din Manhattan – Marquee. De data aceasta am ales ceva mai ‘cuminte’ – restaurantul L’Atelier, patronat de faimosul bucătar francez Joel Rebuchon, a cărui imaginație culinară nu cunoaște limite.

Deși sunt convins că marea majoritate a cititorilor mei au ajuns deja în New York, celor care nu au fost totuși niciodată am să le prezint în rîndurile de mai jos cîteva dintre lucrurile pe care trebuie să le facă pentru ca experiența New Yorkeză să fie una absolut de neuitat.

După vizita de rigoare a punctelor turistice de maximă atracție (prea multe ca să mă apuc să le înșir pe toate), a muzeelor (Metropolitan, MOMA, Guggenheim, etc) și a faimoaselor cartiere, Soho, Chinatown, Little Italy, Upper East și Bronx vă sugerez să faceți un tur cu elicopterul. De deasupra Hudsonului veți putea avea o imagine de ansamblu atît asupra Manhattanului cît și a New Jerseyului. Într-o insulă în care cu greu zărești cerul, numai zburînd poți înțelege cu adevărat dimensiunea și forța inimii orașului New York.

Singurul restaurant care redefinește bucătăria americană și pe care vi-l recomand este David Burke Townhouse (133 East 61st Street – Park and Lexington Avenues).

Iubitorii de mîncare fusion trebuie neapărat să aleagă să ia cina, cel puțin o dată, la restaurantul Buddakan. Într-un decor spectaculos, cum numai în filme vezi, poți să alegi să mănînci la început niște edamame dumplings și jade shrimp dumplings (amîndouă sunt atît de delicioase încît riști să-ți muști ‘degetele’ dacă nu ești atent) sau dacă vă place carnea de porc o porție de Hoisin Glazed Pork Belly este o delicatesă greu de imaginat. Am gustat și eu care nu am mai mîncat porc de mai bine de zece ani…
La felul principal nu puteți să nu încercați Hot and Sour Scallops, Cantonese Steamed Sole și Glazed Alaskan Black Cod ce practic ți se topește în gură fără să fie nevoie să-l mesteci…

Nu în ultimul rînd, și în New York găsiți restaurantul meu preferat Nobu. Pot spune fără nicio rezervă că Nobu este cel mai bun restaurant japonez în care am mîncat vreodată.

Din păcate, în două zile la rînd am luat masa de prînz la restaurantul Amaranth (Madison cu 62 Est). Spun din păcate nu pentru că mîncarea nu a fost bună ci pentru că la mai puțin de 60 de metri de acest restaurant, pe Madison se afla un restaurant italienesc (Nello) al cărui patron este un român. Cei de la hotel ne-au spus de el dar menționîndu-l ca italienesc, nu ni s-a părut interesant. Am aflat că aparține unui român de la o bătrînică care locuia deasupra lui și căreia i-am luat un mic interviu (vezi următorul meu articol). Aici a lucrat cîndva unul dintre acționarii de la Trattoria Il Calcio…

Nu în ultimul rînd vă sfătuiesc să mergeți la cel puțin un musical, dacă nu aveți timp să vedeți cîte unul în fiecare seară.
De-a lungul timpului noi am avut ocazia să vedem doar șase spectacole pe Broadway – Lion king, The Producers, Wicked, Mama Mia, Phantom of the Opera și Chicago. Teatrul american este pentru mine o experiență deosebită, în ciuda părerilor în ceea ce privește cultura Lumii Noi…
Rezervările trebuie să le faceți din timp, mai ales dacă doriți locuri pe centru, lîngă orchestră. În ultima clipă, prețul acestor bilete poate ajunge și la de 3 ori valoarea înscrisă pe ele.

În topul orașelor mele favorite New Yorkul se situează pe locul 4. Asta pînă cînd îl revăd și cînd în mod automat ajunge pe locul întîi…

I love NY…

Mai multe imagini puteți vedea aici…

Pe aeroportul din Miami, oamenii s-au conformat cerințelor care nu erau cu nimic diferite de cele în vigoare pînă acum și lucrurile au decurs cît se poate de normal și de rapid. Nu am văzut pe nimeni să fie reîntors după ce a trecut de filtru pentru că a uitat să scoată niște mărunt de prin buzunare, determinînd astfel declanșarea alarmei.
Este drept că în afară de noi nu mai erau și alți români la rînd. Dacă ar fi fost cu siguranță nu mai ajungeam azi în New York.

Deoarece acest ultim scelerat a fost foarte aproape să-și vîre bombița în posterior, am tot auzit păreri care susțineau că trebuie efectuat un mai bun control al părților genitale. Nu, nu prin pipăit (aviz amatorilor) ci prin scanare.
Rămâne să convingă guvernul să-i lase să păstreze imaginile pentru 30 de zile (ca o măsură suplimentară de siguranță) și foarte curînd o să vedem imagini cu tot felul de vedete în situații penibile în timpul controalelor de securitate. Cei mai fericiți o să fie paparazzi care o să mai aibă o sursă de imagini inedite…

Tot controlul nu a durat mai mult de 10 minute și asta pentru că în fața mea erau aproximativ 10 oameni…

Credeam că în sfîrșit va fi mai greu să pleci în vacanță în Statele Unite decît la Poiana Brașov în România. M-am înșelat amarnic. În continuare, fie vară, fie iarnă, pentru a ajunge în weekend din București la munte și vice-versa, îți trebuie nervi de oțel. De mai bine de 7 ani, fie că se astupă gropile, fie că se lățește drumul, nu am reușit niciodată să fac acest drum de calvar în mai puțin de 5 ore. Adică ajungi la munte într-un timp mai lung decît ți-ar lua să ajungi în orice țară civilizată din Europa.

Știu, sărăcuța Udrea nu este ea direct vinovată pentru jaful din infrastructură. De acest jaf se fac vinovați colegii ei mai noi și mai vechi. În cazul ăsta vede și ea, cum vedem și noi cît de bine este să depinzi de guvernul României.

Să cheltuiești banii românilor pentru a promova un calvar nu este numai risipă ci și un act de distrugere a ceea ce a mai rămas din imaginea României pe termen lung…În alte țări astfel de fapte sunt considerate acte de înaltă trădare și sunt pedepsite cu închisoarea pe viață sau cu moartea…
Această situație paradoxală, face din Udrea prima ‘victimă’ care trebuie pedepsită…

Românul are însă timp berechet. După ce a stat degeaba un an de zile și doar a mai furat ceva din când în când, ca să-i arate că se gîndește la liniștea lui, guvernul îl așează în fiecare an la aceste cozi interminabile…Unde se grăbește atîta? Că doar este în vacantă…

În concluzie, în USA și sub asediu, lucrurile merg mai bine decît în România ‘the land of mad man’s choice’….

Pe 27 seara am aterizat la Miami. În timpul verii v-aș sfătui să alegeți un hotel din partea de nord a plajei din Miami (North Beach) sau din imediata vecinătate a bulevardului Ocean Drive. În această perioadă a anului este potrivit și un hotel din zona centrală a orașului (Down Town). De data asta noi am ales Four Seasons. De la etajul 30, camera are o vedere spectaculoasă asupra faimosului pod Key Biscayne.
Chiar pe deasupra lui și prin fața ferestrei se află culoarul de aterizare pe aeroportul din Miami. Cum și pentru poduri am exact aceeași pasiune ca și pentru avioane, pot spune că această priveliște este tot ce puteam să îmi doresc mai mult.

În insula Key Biscayne se află una dintre cele mai exclusiviste zone rezidențiale din zona orașului Miami. Aici se găsește renumita plajă Cape Florida aflată în top zece cele mai frumoase din Statele Unite. Tot aici întîlnești faimoasa fîșie de plajă pe care ai acces direct cu mașina.

În ultmii 10 ani populația orașului a crescut de la 2 la 5 milioane de locuitori, cei mai mulți fiind de origine latino, rata criminalității a scăzut considerabil, azi orașul fiind considerat chiar liniștit.

În prima parte a zilei am făcut o mică plimbare pe Lincon Drive (zonă pietonală înțesată cu magazine și restaurante). Bineînțeles că primul magazin în care am intrat a fost Apple Store…

La prînz am hotărît să mîncăm la ‘Il Gabbiano’, un restaurant cu specific italienesc și o terasă ce îți oferă o priveiște extraordinară asupra rîului Miami (335 S Biscayne Blvd). Mîncarea a fost un deliciu. Puteți încerca fără absolut nicio rezervă tartarul de ton, carpaccio de caracatiță și ravioli cu tartufo (signature dish). La sfîrșit, un tiramisu cu ciocolată rasă pe deasupra, cremă mascalpone extra, mure și zmeure proaspete lîngă, este unul dintre cele mai bune pe care le-am gustat vreodată…

La ora 14 a venit să ne ia mașina de la hotel și am plecat către orășelul Cooper Town. Aici, în inima Floridei, în zona mlaștinilor (Everglades) am aranjat un tur privat cu barca. Am văzut numeroase egrete albe și aligatori. Spre norocul nostru am reușit să zărim și un Snail Kite (destul de rar întîlnit), numit așa datorită faptului că se hrănește doar cu ‘melci măr’ (apple snails). Sunt printre puținele păsări monogame, care dacă își pierd partenerul, foarte curînd după, de durere, piere și cealaltă pereche.

Tot aici am văzut și locul în care s-a filmat promo-ul pentru serialul CSI Miami (cel în care Horatio Caine apare pe o barcă la apus de soare în mijlocul mlaștinii). Rîul care formează aceste mlaștini este cel mai încet din lume, parcurgînd doar 1 milă în 24 de ore.
Tot aici am văzut și cabana care apare în primul episod din CSI Miami (Golden Parachute). Aceeași cabană apare și într-un film cu Chuck Norris…
Plimbarea de 60 de minute cu un airboat a fost o experiență de neuitat. De cînd încă eram un copil mi-am dorit să merg cu o astfel de barcă pe care am văzut-o probabil pentru prima dată într-un episod din Miami Vice…

Barcagiul a fost un tip extrem de haios. Din repertoriul de glume repetat la nesfîrșit mi-au rămas în minte două:
‘you can pet the gator twice – once with your right hand and once with your left hand’…și
‘the gator eats raccoons, birds…wife, husband, kids…but they usually prefer husband with good insurance’.

David Caruso, Jerry Bruchaimer și Michael Douglas sunt un trio de prieteni buni ce aduc aminte de faimosoul ‘rat pack’ din care făceau parte printre alții Frank Sinatra, Dean Martin și Sammy Davis Jr.

De aici, timp de 2 ore am făcut un tur al orașului. Am început cu o scurtă vizită a zonei rezidențiale din Key Biscayne. Din dreptul restaurantul Rusty Pelican ai o priveliște priveliște unică asupra centrului Miamiului.
În drum spre Miami Beach am văzut insula pe care a locuit cîndva Capone (Palm Island) și am intrat pe cea mai scumpă bucată de pămînt din oraș (Palm Star). În cele mai puțin de 50 de proprietăți locuiesc vedete precum Rosie O’Donnell, Puff Daddy, Shaquille O’Neal, Gloria Estefan. Valoarea fiecărei proprietăți aici depășește 35 milioane USD.

Mi-au plăcut mult restaurantele și barurile în care cînta muzică latino live de pe Ocean Drive. Am trecut prin fața casei care a aparținut cîndva designerului Giani Versace și pe scările căreia în 1997, acesta și-a găsit tragicul sfîrșit.

Puțin mai jos, pe același bulevard am văzut casele și hotelurile care apar în scena masacrului cu drujba din Scarface (Al Pacino).

Am încheiat seara la restaurantul japonez Nobu, pe al cărui patron am avut ocazia să-l cunosc anul trecut cu ocazia deschiderii locației din Atena. A doua zi după ceremonia de inaugurare (Sake Ceremony) am fost invitat să particip alături de întregul staff la o vizită la piața de pește din Atena, ocazie cu care Nobu le-a explicat mai tinerilor bucătari cum să aleagă peștele…

Deschis acum mai bine de 8 ani, trebuie să recunoasc că restaurantul din Miami nu se ridică din punct de vedere al amenajărilor la nivelul mai noilor deschise restaurante din Mikonos, Atena, Dubai, Milano, Londra sau New York. Mîncarea însă este la fel peste tot…Fabuloasă…Dintre felurile noastre favorite am să amintesc, Edamame (starter) Yellow Tail Jalapeno, White Fish Dry Miso, Tiradito Sea Urchin, Rock Shrimp Tempura, Fresh Unaghi Nigiri (sushi) și Kasugodai Sashimi (live octopus).

Azi, din păcate oceanul a fost prea agitat și nu s-au putut organiza scufundări…

La prînz am luat masa la restaurantul Blue Door din faimosul hotel Delano, botezat după numele președintelui Roosevelt. Recent restaurat după o concepție Philippe Starck, hotelul a aparținut cîndva fondatorului Clubului 54 din New York și Madonnei. Ei au reușit să-i redea strălucirea și să-l transforme într-un dintre cele mai hip hoteluri din zona Miami Beach.

În rest, aștept să vină seara și să mergem din nou la Nobu și apoi într-un bar…

Mai multe poze puteți vedea aici…

În afară de aceste trei situații oamenii au ‘dreptul’ să facă cît mai multe fapte bune și ‘obligația’ să povestească despre ele. Să faci azi o faptă bună a ajuns să fie considerat un act de mare curaj. În primul rînd trebuie să-ți învingi indiferența. În al doilea rînd trebuie să ai curajul să pui pe altcineva înaintea ta.

Celor mai mulți dintre oameni le lipsește acest curaj. Povestirea despre faptele bune este la fel de importantă ca înfăptuirea lor. Prin puterea exemplului, cei mai curajoși dintre noi, ne pot arăta cît de simplu este uneori să fii erou.

Trăim într-o societate în care nu cunoaștem nicio faptă bună facută de apropiații noștrii. Întotdeauna faptele bune sunt făcute de cineva pe care nu-l cunoaștem și care de cele mai multe ori se află la o distanța de nestrăbătut de noi.

Afirmați faptele bune, aduceți-le în mijlocul nostru, lăsați-ne și pe noi să ne bucurăm de ele. De faptele rele suntem sătui și oricum de ele se ocupă știrile de la ora cinci. Cu alte cuvinte am lăsat răul să ia dreptul la promovare al faptei bune și ne mirăm de ce tot mai puțini oameni își mai aduc aminte ce înseamnă o faptă bună…

Cîtă vreme a vorbi despre ele este considerat tabu nu o să reușim niciodată să banalizăm aceste fapte. Și lumea noastră va fi mai bună exact din momentul în care o faptă bună nu va mai fi o raritate ci o banalitate…

Este mult mai comod însă să considerăm că nu se cade să vorbești despre astfel de fapte. În tăcerea noastră există o oarecare prezumpție că am fi putut da viață unui astfel de gest. Nimeni nu ne poate condamna de indiferență cîtă vreme tăcerea este regula. Tăcînd putem spune ‘am făcut multe fapte bune dar nu vorbesc despre ele că nu-i frumos’…

Schimbînd regula schimbăm obiceiul și cu timpul tot mai mulți oameni vor începe să facă fapte bune.

Cum te-ai simți cînd la o cină cu prietenii, toți ar avea ceva frumos de povestit în afară de tine?

Azi cei care vorbesc despre faptele bune parcă poartă un stigmat. Indiferenții omenirii au reușit să îmbrace în rușine afirmarea faptei bune. Indiferența este adevăratul stigmat.
Și cu cît suntem mai indiferenți, mai răi și mai egoiști cu atît ne doare mai tare să auzim pe cineva povestind despre faptele lor bune.

Și culmea, nu măreția lor ne deranjează ci nimicnicia noastră…

Omenirea încearcă din răsputeri, de zeci de ani să întoarcă conceptul de ‘eu’ în ‘noi’ și nu reușește…‘Let’s turn me into we’ este laitmotivul cel mai des întîlnit – în trainingurile companiilor, în predicile ‘luminaților’…

Este absolut normal. ‘Noi’ nu avem un țel comun – cînd ție ți-e sete, lui îi este foame, mie frig, iar ei sunt prea slăbiți de boală…

Culmea este că atunci cînd ‘noi’ nu mai putem se găsește un ‘eu’ care poate dar mai ales care vrea.

Efortul de a mobiliza conștiința colectivă s-a dovedit zadarnic. Ba chiar dăunător. Din cauza acestui ‘noi’ fiecare a așteptat ca altcineva să facă ceea ce trebuia să facă el.

În spatele lui ‘noi’ s-au ascuns toți incompetenții și lașii. În acest fel, paraziții societății au găsit o modalitate ingenioasă de a evita responsabilitatea și de a participa la victorie, chiar și atunci cînd ea a fost obținută în ciuda lor. Reafirmați ‘eu’ și fiecare dintre voi veți avea ocazia să faceți ceva care ne va ajuta pe toți.

Puterea de a schimba lumea în bine stă în fiecare dintre voi. Nu aveți nevoie de nimeni și de nimic pentru a fi cei mai buni, iar cînd veți deveni, ‘noi’ toți ceilalți vom beneficia…

Începeți de mîine. Continuați și poimîine și nu vă mai opriți niciodată. În fiecare ‘eu’ stă salvarea noastră. Raiul este răsplata voastră…

Căci de cînd lumea și pămîntul cîțiva fac și cei mai mulți doar privesc…

În timp ce ei povesteau, mă’ta știind că o să-i vină și ei rîndul și că nu o să aibă cu ce să se laude, și-a ros mai întîi unghiile după care a dat peste cap, la repezeală, toate paharele cu bautură care i-au căzut în mînă. La cît de prost ești, știa săraca cum să se ferească de astfel de situații, însă de data asta nu mai avea ce face. Ușa era prea departe…

Exact așa cum se aștepta, nici nu a terminat bine ultimul să-și ridice în slăvi copilul că toate privirile s-au și îndreptat către ea. Mă’tii îi zvîcneau timpanele de liniștea care se așternuse. Prostită, fără să-și dea seama ce spune, din gura ei s-au rostogolit cu greutatea unor pietre de moară, cuvintele: ‘Băiatul meu înghite săbii’.

I-a lăsat mască pe toți. După ce și-au revenit din șocul inițial au venit pe rînd să o felicite pentru acest dar neobișnuit cu care era înzestrat copilul ei.

După alte cîteva luni a venit rîndul mă’tii să-și invite prietenii la voi în vizită. A făcut-o cu strîngere de inimă știind ce năzdrăvănie povestise despre tine însă a sperat ca după atîta timp oamenii să fi uitat. Dacă ar fi spus că ești un al doilea Einstein probabil că așa ar fi și stat lucrurile. Chestia cu săbiile însă îi marcase profund astfel încît, nici nu se strînseseră bine cu toții în jurul mesei cînd se și auzi o voce: ‘Puișor, fii drăguț și arată-ne și nouă trucul cu săbiile‘…

De prost ce ești, da, tu tîmpilă, că doar despre tine vorbesc, nici măcar scuipatul din gură nu ești în stare să ți-l înghiți și-ți cade pe piept, darămite o sabie. De fapt, la ce familie de handicapați sunteți, singurele săbii pe care le-ai văzut vreodată aparțineau unor clanuri mafiote și fuseseră prezentate la știrile de la ora 5…

V-ați făcut de bășcălie și tu și mă’ta și fraierul ăla de tac’tu care aparent nu avea nicio vină…

Exact la fel stau lucrurile și cu promovarea turismului românesc. Orice activitate de promovare a dezastrului în care se găsește turismul în particular și România în general, este și trebuie considerat un act de înaltă trădare. Noi știm sau ar trebui să știm ce valoare are turismul la noi…Raportat la calitatea majorității românilor aș putea spune chiar că este valoros. Cu ce a greșit însă un elvețian să ajungă pe meleaguri mioritice?

Dacă un turist străin și aventurier se decide de unul singur să vină în România, el nu se va putea plînge niciodată de ce a găsit aici, fără a părea un idiot.
În schimb, un turist ademenit prin reclamele mincinoase promovate de Udrea, se va simți înșelat și le va povesti tuturor despre cît de fantasmagorică este această țară. Exact ca și în cazul mărcilor, un client nemulțumit va povesti la alți 9 oameni despre experiența neplăcută pe care a trăit-o…

Astfel, activitățile de promovare, au ca rezultat atragerea unor turiști care mai mult ca sigur vor fi dezamăgiți de realitatea complet diferită față de așteptări, pe care o vor descoperi aici. Nu avem drumuri, nu avem hoteluri, nu avem locuri de distracție, nu avem servicii și în general nu avem nimic.
Poiana Brașov, jepcărită de unii precum Copos, arată aproape la fel ca în ’89 (cu excepția vilelor apărute fără să se țină cont de niciun plan urbanistic). Apropo de Copos. Cînd a luat cum a luat Hotelul Sportul a primit și două terenuri de tenis pe asfalt. Așa cum arătau în ’89 așa sunt și acum…Fărîmițate și cu iarba ieșind prin crăpături. Nici măcar un asfalt nu a fost în stare să toarne…Despre litoral ce să mai zic? Dacă vreți să înțelegeți ce se întîmplă cu litoralul românesc citiți aici…și aici…

Cine înțelege aceste lucruri înțelege și faptul că România nu are nevoie de un minister al turismului. Turismul românesc se află în exact aceeași situație în care era răpciugosul ăla de cal adus la tîrg de stăpînul lui ca să-l facă de rușine…

Știindu-vă potențialul, singura șansă care ne-a mai rămas pe plan turistic este să ne asigurăm că România rămîne cea mai înapoiată țară din Europa. Astfel, celor care vin aici le vom putea oferi imaginea unei țări europene așa cum arăta întreaga Europă acum acum 100 de ani…La cum s-a construit însă, în curînd nici așa nu ne vom mai putea diferenția…

Dacă ați avea puterea de a accepta realitatea în care trăiți, cea mai bună diferențiere ar fi să ne declarăm patria țiganilor. Suntem percepuți ca țigani peste tot în lume. Sunt deja peste 4 milioane de țigani în țară și aiurea.
Sunt europeni care traversează Atlanticul pentru a se bucura de cultura braziliană – dansuri, muzică și woodo…Ca români nu avem cu ce să atragem. Nu ne diferențiem cu nimic. Ca țigani însă ar fi o cu totul și cu totul altă poveste. De ce să zbori atîtea ore cînd poți obține aceeași experiență și în România – muzică țiganească, dansuri din buric, ‘safari’ cu șatra și datul în bobi? Asta ar fi poziționarea care ar scoate România din anonimat – Brazilia Europei…

Pentru o astfel de strategie nu trebuie nici măcar să cheltuim foarte mulți bani. În parte românii sunt țiganizați deja. Rămîne doar să schimbăm leul în galben și să dezvoltăm programe de integrare a românilor reticenți. Să-i integrăm pe țigani și așa nu va fi posibil niciodată și mai devreme sau mai tîrziu o să avem aceleași probleme pe care le au azi francezii…Să acceptăm inevitabilul este mai bine pentru toți…Inclusiv pentru Mazăre care așa nu trebuie să se mai ducă nici el pînă în Brazilia…

Înțelegeți acum de ce a avea un minister al turismului este ca și cum am avea un minister al autoironiei? Și înțelegeți acum de ce a lăsa-o pe Udrea să cheltuiască bani pe promovarea turismului este ca și cum am arunca banii pe fereastră?

Și asta mai ales cu cît avem un ministru atît de competent ca Udrea. De fapt, ca să mai avem o șansă ca și în viitor să mai vină cineva în România, nouă ne trebuie azi cel mai prost ministru al turismului pe care îl putem găsi.

Unul care să nu facă absolut nimic…

Înțelegi tîmpilă? Înțelegi de ce Udrea nu e bună? E prea bună…

După o călătorie de aproape 20 de ore, duminică am ajuns în Indiile de Vest Franceze (Antilele) aflate în marea Caraibelor. Din cele 4 insule care sunt încă teritorii aflate sub suveranitate franceză noi am ales St. Barts.

De-a lungul anilor am avut ocazia să văd cîteva dintre cele mai frumoase insule din lume. Pentru prima dată am pășit pe o insulă în 1990. Este în Italia și se numește Capri. De atunci și pînă acum am fost în Ibiza, Mykonos, Santorini, Zakynthos, Zanzibar, Mnemba și Huvafen Fushi.

Din prima clipă în care am văzut-o mi-a adus aminte de insulele grecești cu amendamentul că în St.Barts rar vezi creste golașe. Ca și cazare vă recomadăm hotelul Eden Rock. Camera dublă (Contemporary Beach Room) costă 1450 EUR pe noapte. Însă merită. Acesta și Christopher Hotel sunt cele mai frumoase hoteluri de pe insulă. Camera la Christopher este ‘doar‘ 850 EUR pe noapte.

Am închiriat o mașină (vă recomand un Mini – 120 EUR/zi, dacă faceți rezervările cu mult timp înainte sau un Colt la 100 EUR/zi) și încă din prima zi am plecat într-o misiune de recunoaștere. Insula are mai multe plaje, unele amenajate și altele sălbatice.
Dintre cele sălbatice, două mi-au atras atenția în mod deosebit.

Prima, The Governor‘s beach se află în imediata vecinătate a capitalei insulei, orășelul Gustavia. Mică, cu un nisip alb, fin, înconjurată de vegetație luxuriantă, această plajă este locul ideal pentru o evadare din lumea civilizată. Deși nu exista nimic amenajat, fiecare trebuind să-și aducă de acasă de la prosop și pînă la apa de băut, nu trebuie să vă faceți griji în ceea ce privește curățenia. Nefiind foarte mulți români pe aici, pe nici una dintre aceste plaje ‘naturale‘ nu am văzut aruncată nici măcar o singură hîrtie, cocean mozolit sau coji de semințe de floarea soarelui.

Cea de a doua, se numește Grande Saline. Aflată între munți, pentru a ajunge pe ea, trebuie să te strecori printr-un tunel de vegetație și să urci practic niște stînci. Mult mai mare decît prima, și acest colț de paradis te îmbie cu o priveliște ce-ți taie răsuflarea. Lîngă această plajă se află unul dintre cele mai bune restaurante de pe insulă ‘L’esprit Saline’.

Dintre plajele amenajate am să menționez plaja hotelului Eden Rock și pe cea din imediata ei vecinătate, Nikki Beach. Ambele sunt situate în golfulețul Saint Jean, a cărui frumusețe rară m-a lăsat fără cuvinte. A fost dragoste la prima vedere. Trei lucruri fac ca locul să fie unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată – frumusețea priveliștii, luxul amenajărilor și faptul că această plajă, ce nu se întinde pe mai puțin de 800 de metri, este ‘tăiată’ în două de pista de aterizare a aeroportului. Pentru mine, un pasionat de avioane, să stau la plajă și să văd decolări și aterizări într-un decor mirific, este un vis devenit realitate.

Dacă nu locuiești în hotel locul pe șezlong are însă un preț pe măsură – 30 EUR pe zi de persoană, așa că în doi vă costă cît cazarea în regim agro-turistic în Italia…

Restaurantul Eden Rock, deși aflat pe plajă, este de o eleganță impecabilă. Iubitorilor de pește le sugerez să aleagă pentru început între un tartar de pește (local fish tartare with basil, cilantro, citrus, avocado & spinach sprout – 26 EUR) și creveți tempura (layered vegetables, spicy green curry dressing, tiger shrimp tempura – 26 EUR), urmînd ca la felul de bază să vă delectați cu un lobster proaspăt (fresh grilled lobster, creole exotic fruit sauce, fennel and mango salad – 48 EUR) sau cu un pește local (local mahi mahi with bacon, potatoes candied in olive oil, heart of lettuce & sauteed tomato with fresh basil – 38 EUR). La desert, clasicul moelleux chocolate vă va face să vă lingeți pe degete.

Iubitorilor de mîncare japoneză le recomand cu oarecare rezerve barul de sushi – Nikki Bar. Avantajul locației în afară de priveliște constă și în faptul că aici, diverse magazine de haine, organizează prezentări de modă chiar în timpul prînzului (prezentări de modă au loc și pe plaja hotelului Eden Rock).

Seara am fost să mîncăm la restaurantul Maya (fostul bucătar șef al acestui restaurant lucrează acum la ‘L’esprit Saline’), considerat a fi unul dintre cele mai bune de pe insulă.

Pentru cine nu știe (adică toată lumea) sunt un împătimit al scufundărilor, așa că ieri am organizat prima sesiune. Am plecat din portul Gustavia la ora 14. În mai puțin de 10 minute am ajuns la locație. Datorită mării agitate a trebuit să ridicăm ancora și să plecăm către o nouă destinație.

Sunt unul dintre scufundătorii care intră în apă pentru 60 de minute de liniște absolută, nu neapărat pentru ce urmează să văd pe parcursul scufundării. Cînd am văzut însă că schimbăm locația am avut o mică strîngere de inimă în ceea ce privește succesul ‘misiunii‘. Spre surprinderea mea, barca s-a întors pe direcția portului și ne-am oprit chiar în imediata lui vecinătate.
Am intrat în apă și ca de obicei nu aveam mari așteptări deși mă scufundam pentru prima data în Caraibe. Am peste 80 de scufundări și toate făcute în majoritatea lor în Oceanul Indian și în Marea Roșie.
Ceea ce părea să nu fie nimic special (coralii și varietatea speciilor de pești nu se compară cu cei din Marea Roșie sau Oceanul Indian) repede s-a transformat într-un din cele mai interesante experiențe de pînă acum. Cel mai mult îmi plac scufundările unde ai ocazia să vezi epave. Pentru prima dată am văzut două în aceeași scufundare. Într-una dintre ele am și intrat.

Am văzut o morenă verde uriașă, o țestoasă (pe care eu am observat-o) și 3 nurse sharks. Pe unul dintre ei, ascuns într-o bucată de metal desprinsă din epavă am putut să-l mîngîi pe spate. Deși atacă oamenii numai dacă sunt provocați, să le simți pielea aspră a fost o senzație pe care nu știu cum să v-o descriu…

Pentru ca fiecare zi să se încheie la fel de frumos cum a trecut, am decis ca în fiecare seară, începînd de la ora 18.30 să facem împreună, pe terasa camerei, un masaj de 90 de minute (320 EUR per sesiune timp de 3 zile). Masajul ne-a ajutat foarte mult să ne adaptăm la diferența de 6 ore de fus orar.

Suntem aici pînă pe 27 decembrie după care plecăm la Miami pentru 3 zile și apoi la New York pentru o săptămînă. Nu am mai scris niciodată cronici de călătorie, astfel încît părerea voastră m-ar ajuta foarte mult să știu dacă astfel de sfaturi practice sunt sau nu apreciate.

În ziua de ajun vă dorim tuturor ca spiritul frumos al sărbătorilor să nu vă fi apucat abia acum și să nu vă părăsească pe 26 decembrie.

Și pentru a fi buni din nou, să știți că nu este nevoie să așteptați să vină sărbătorile de Paște…

Sărbători fericite, tuturor…

Nu rămîneți mult ancorați în această imagine întrucît nu vreau să vi se ardă neuronii. Cînd am să pocnesc o dată din degete o să trecem la o altă secvență. De data asta care vreau să vă o vizualizați pe ciumafae suflecîndu-și pantalonii și și băgîndu-și picioarele-i pline de varice în apa mării. De scîrbă s-a declanșat instantaneu refluxul, apa retrăgîndu-se cu de două ori viteza cu care moartea pasiunii avansează dinspre uscat.

Trosc din degete și o vedem pentru ultima dată pe spaima oglinzii prinsă într-o horă a ororilor din care toți vor să se desprindă însă ca într-un blestem nimeni nu reușește.
Am să număr din nou pînă la 3 și cînd am să pocnesc din degete vreau să ieșiți de sub puterea hipnozei. 1, 2, 3, pleosc – ați revenit la realitate.

După un scurt examen neurologic, confirm că sunteți în deplinătatea facultăților mintale și vă întreb ‘Dacă era Udrea așa cum am descris-o mai sus, cum mai promova ea turismul românesc?‘
Și apoi de cînd un ministru își folosește doar propria-i imagine pentru a justifica activitatea ministerială? Care-i sunt realizările în funcția de ministru în afară de aceste sesiuni foto sau video?

Alo, doamna Udrea, eu vă înțeleg că sunteți fan Monica Columbeanu, dar în timp ce Monicăi îi sponsorizează ieșirile pe catwalk o persoană particulară, pe ale dumneavoastră le suportă poporul român. Sau îi trimiteți cumva notele de plată domnului Băsescu și noi nu știm. Dacă-i așa, s-avem pardon…

Și alo, domn‘ Băsescu, nu vă ajunge domnule o modelingă în familie, vă mai trebuie una și în guvern? Ce vreți de la noi, poporul român, ca să ne faceți un pustiu de bine și s-o trimiteți și pe asta în parlamentul european? Așa ca să-i dominăm definitiv cu inteligența noastră…

Reinvestirea ei în funcția de ministru al turismului nu este o jignire la adresa noastră ci o dovadă clară a incompetenței celor pe care acest președinte, de care sper să ne descotorosim mai repede de 5 ani, i-a nominalizat să ne conducă.

Ce s-a întîmplat cu procedura prin care au trecut membrii guvernului Croitoru? Gata, acum că ungurii s-au vîndut pentru prima dată cu încasarea prețului, nu mai angajăm miniștrii pe criterii de competență?

Avînd în vedere cele de mai sus, ca să repetăm ‘succesurile‘ lui Udrea tot ce avem de făcut este să angajăm o tînără modelingă de la o agenție de hostesse…Una care să știe să dea din pedale, să accepte să se ude pe picioare și să se prindă în horă de cîte ori se ivește ocazia.

De ce să ne mai legăm la cap cu un ministru cînd putem să rezolvăm cu o pițipoancă?

În ’89 am fost atît de bou încît nici acum nu-mi vine să cred. Am ieșit în stradă să fac pe agentul democrației și să iau mașinile la control. Și mai important însă este că am ieșit să fac poze. Cînd a auzit tata că am ieșit ca bezmeticul pe stradă cu aparatul în mînă, mi-a luat rolele pe care le-a găsit, le-a aruncat în toaletă și a tras apa după ele…

Timp de 20 de ani am ascultat multe păreri despre ce și cum a fost la ‘revoluție’ și m-au încercat multe sentimente. Mîndria nu a fost unul dintre ele.
La început am fost confuzionat. Nu înțelegeam cum se poate numi un eveniment revoluție doar prin decapitarea soților Ceaușescu, în timp ce toate celelalte, pe zi ce trecea, era evident că rămîneau neschimbate.

Foarte repede, de la confuzie am trecut la scîrbă, teamă, furie, deznădejde, pentru ca în final să mă cuprindă o resemnare aparentă.

Îmi era scîrbă să asist la siluirea României de către aceleași persoane care o nenorociseră timp de 45 de ani…

Îmi era teamă de efectele pe termen lung ale perpetuării acestei mentalități bolnăvicioase care ne-a golit sufletește. Nimeni nu pare să înțeleagă că ce ni se întîmplă azi este rezultatul acestui trecut atît de apropiat. Frica să ne spunem părerea și să ne cerem drepturile ne urmărește și azi. Hoția a fost încurajată pentru a ni se închide gura. Vorba aia, corbul la corb nu-i scoate ochii. Cum să-l condamne cineva pe Năstase pentru termopane cînd aproape toți românii au portbagajul plin de furăciuni…Este suficient să-i privești cum se comportă atunci cînd trec pe lîngă un polițist și veți înțelege această mentalitate de hoț deja globalizată.

M-a apucat apoi furia și am încercat să zic și să fac ceva, însă de aici și pînă la deznădejde nu a fost decît un pas. Am încercat să mă lupt pentru cei din jurul meu…Foarte repede au apărut și reacțiile. Da’ ție nu ți-e frică? Da’ taci și tu și urmărește-ți interesul. Da mulțumește-te și tu cu mai puțin, că așa e normal…
Cu durere vă anunț că a primi mai puțin decît ce meriți este anormal. Normal este să primești pe măsură și chiar mai mult. Acest ‘mai mult’ este de fapt cheia progresului…

Spun că în cele din urmă am fost cuprins de o resemnare aparentă deoarece deși am abandonat ideea de a mai schimba ceva, sau pe cineva, am decis să mă ghidez după aceleași principii morale, indiferent de consecințe. Consider că rostirea adevărului este primul pas către mîntuire. Nu mai judec și nu mai aștept nimic de la nimeni. Dacă eu pot, este suficient…

Nu-i voi înțelege însă niciodată pe cei care deși nu sunt în stare de nimic în nume propriu îi hulesc și-i saboteză pe cei care încearcă.

Spuneam odată că România este ca o bicicletă cu milioane de locuri însă doar cu cîteva perechi de pedale. Culmea este că în loc să se bucure de deplasarea gratuită și fără efort, cei mai mulți dintre acești free-rideri, fie merg cu frîna trasă, fie bagă, cu o plăcere distructivă de neimaginat, bețe-n roțile ‘miliciclului’…

Cam acestea au fost sentimentele care m-au încercat în ultimii 20 de ani. Ca să vă demonstrez că nu vă port niciun resentiment, este normal ca la împlinirea a douăzeci de ani, să vă fac și eu un cadou, pe care vi l-am pregătit de cînd aveam 19 ani. În februarie ’90, în ziarele internaționale au apărut doar două imagini cu copiii cuplului Ceaușescu în pușcărie. Am păstrat, în plus față de cele deja publicate, alte cîteva imagini pentru a sta mărturie unor evenimente pe care nici acum, după atîția ani, nu ne-a fost dat voie să le cunoaștem…

La mulți ani, tristă Românie…

Puteți vizualiza mai multe imagini aici.

L-am găsit, sau mai bine zis m-a găsit el pînă la urmă. M-a invitat în redacție și a ascultat cu răbdare cum am povestit eu, plin de entuziasm, că mi-aș dori să fiu publicat pe voxpublica. Și acum mi-e frică să-l întreb ce gîndea cu adevărat…

S-a uitat pe unul, două, șase texte și apoi așa, cu un calm ardelenesc mi-a zis să-i trimit o poză ca să mă poată introduce în lista autorilor. În mod normal trebuia să intru cu primul articol luni, însă cum am ajuns acasă, plin de entuziasm, am scris ‘Run, Geoană, Run’ și ‘Nulul numără nulele’. I le-am trimis și spre uimirea mea s-a hotărît să le publice imediat. La mai puțin de 6 ore de la întîlnirea noastră mi-a creat un cont ca să pot publica singur. Restul îl știți și dumneavoastră…

Am scris acest articol pentru că așa vreau eu să-i mulțumesc. Trăim într-o țară în care nimeni nu mai face o faptă bună, dezinteresată. Dar ce vorbesc eu despre fapte bune…Măcar dacă ne-am abține să facem rău și tot ne-ar fi de o mie de ori mai bine.
Într-un fel este de înțeles pentru că nimeni nu mai știe să spună mulțumesc. Tuturor li se cuvine. Toți au numai drepturi și nimeni nu are nicio obligație.

Și mai scriu acest articol pentru că vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, cei care văzînd o față nouă i-ați acordat încrederea și interesul, două daruri de preț, azi din ce în ce mai rare. Cînd am plecat de la el, Costi m-a întrebat dacă vreau să-mi moderez comentariile la articole. Atunci pe loc m-am decis să le las libere, astfel încît fiecare să spună exact ce are pe suflet, fără teama că cineva îi va îngrădi accesul la exprimare.

Nu aveam atunci nici cea mai mică idee despre ce înțeleg unii prin exprimare liberă. Cu toate acestea nu avalanșa de cuvinte urîte m-a șocat ci faptul că cei mai mulți dintre cei care se decid totuși să tasteze cîteva cuvinte, să introducă un nume fictiv și să apese tasta enter, o fac fără nici cea mai mică legătură cu textul.
Aceasta, alături de lipsa lui mulțumesc din vocabularul multora sunt motivele principale pentru care nu funcționează nimic în țara asta.

Nimeni nu este dispus să asculte. Fiecare are gîndurile și agenda lui proprie și indiferent cu cine ar sta de vorbă, nu fac altceva decît să dea glas acestor gînduri, fie că au sau nu relevanță în raport cu subiectul discutat.

Gîndurile lor sunt mai importante și părerile lor mai pertinente, motiv pentru care nu mai are sens să-ți piardă timpul ascultîndu-i și pe alții. Suferim de o acută criză de comunicare. Vorbim între noi însă ne înțelegem separat. Nu ne-au ascultat părinții atunci cînd eram mici și nici noi, la rîndul nostru, nu ne ascultăm acum copiii.

Ne preocupă problema obligativității religiei în școală. Adică ne preocupă să-i învățăm pe copiii noștri să deschidă canale unilaterale de comunicare cu Dumnezeul nostru și dacă se poate să-i desconsidere pe Dumnezeii altor popoare. Și uite așa ne-am gîndit noi că i-am putea pregăti cel mai bine pentru comunicare.

Nimic nu va funcționa pînă cînd nu vom reînvăța să ascultăm și să mulțumim. Acest lucru presupune însă efort, timp și educație. Mai suntem noi oare în stare?

Cred că s-a întîmplat în primele zile ale lui Martie 1990. Prins cu alte proiecte am aflat cu întîrziere ora exactă la care urma să fie înmormîntat generalul Gică Popa, șeful completului de judecată, cel care rostise sentința care-i trimisese în fața plutonului de execuție pe soții Ceaușescu.

De ceva vreme, după ce vîndusem pozele făcute în zilele de 21 și 22 decembrie, colaboram cu trimisul special al unuei mari reviste de circulație internațioală. Nu făceam multe – traduceam, îl ajutam să se descurce prin oraș și facem poze, el fiind doar reporter.

Am făcut rost de adresa la care locuise împreună cu familia și nemaiavînd timp să ajungem la cimintir, ne-am decis să mergem și să așteptăm în fața casei întoarcerea familiei.

După aproximativ o oră au sosit. Ne-am dat jos, am prezentat condoleanțele și am cerut permisiunea de a ne acorda un interviu. Atît soția Nora, cît și fiica Sorana, deși vizibil marcate de eveniment, după ce s-au consultat între ele, au avut bunăvoința să ne primească. Îmi amintesc însă ca ieri, fragilitatea lor. Ne răspundeau la întrebări deși se vedea clar că și ele și-ar fi dorit cu disperare un răspuns. Vorbeau de amenințări și telefoane primite în miez de noapte. Din șoapte și din frînturile de propoziții greu rostite, pot afirma cu certitudine că în acel moment se îndoiau de moartea prin suicid a generalului. Așteptau și căutau cu înfrigurare o mînă de ajutor însă nu cred că au avut parte decît de cîteva telefoane de consolare…

Sorana era cea puternică. Deși nu am mai vorbit cu ea din 1990, cred că numai datorită ei, mama a putut trece peste greaua încercare. Le-am făcut o poză, mamă și fică, ținîndu-se de mîini, și între ele, imaginea înrămată a soțului și tatălui pierdut.

Înainte de a pleca, mi-a dat 3 poze – una cu generalul în tinerețe, îmbrăcat în uniformă, alta cu tatăl și mama ei din ziua căsătoriei și încă o poză, făcută la Sinaia, cu doar cîteva săptămîni înainte de tragicul eveniment.

A fost primul interviu la care am participat. Aveam doar 19 ani și nici acum nu înțeleg cum de nu m-am făcut reporter…Mulți ani după evenimentele din decembrie 1989 și din martie 1990 am înțeles însă un lucru despre mine – în timp ce mulți trec prin viață fără să aibă parte de evenimente importante, mie mi se întîmplă toate lucrurile frumoase…

Luni dimineață la ora 00.00 voi publica un alt articol dedicat evenimentelor din decembrie 1989, în care veți avea ocazia să vedeți în premieră absolută imagini cu cei trei copii ai Ceaușeștilor aflați în arest…

Am păstrat aceste imagini timp de 20 de ani, în ideea că ele reprezintă o părticică din istoria tristă a acestui popor și mai trist…

Mai multe imagini puteți vizualiza aici.

În al doilea rînd, plecînd de la dorința unei schimbări, ca sancțiune pentru Băsescu, ar fi preferat să-l înlocuiască pe acesta mai degrabă cu Crin decît cu Geoană.
Indiferent de raționament, planul lor a eșuat. Singurul rezultat obținut a fost umflarea ocazională a procentajului de voturi pe care Crin le-a obținut la finalul turului întîi.
Lăsînd la oparte membrii de partid, cifra obținută de Crin pe 22 noiembrie atestă numărul persoanelor din România care gîndesc strategic…

Cum i s-a suit la cap lui Crin acest rezultat deloc meritat, este însă altă poveste. A început prin a contesta corectitudinea alegerilor care îl validau pe el cu un rezultat mult superior partidului din care făcea parte. A continuat, cu o aroganță de neimaginat, să ceară strămutarea voturilor, pe care nu le-ar fi avut niciodată în condiții normale, către Geoană. N-a pus geană pe geană pînă cînd nu l-a luat pe Geoană în brațe, arătîndu-ne că în viziunea domniei sale, scopul scuză mijloacele. Dacă pe Geoană nu-l mai poate afecta nimic (poate doar Mitrea), în cazul lui Crin, susținerea fățișă a unor idealuri în care nici el nu crede, doar de dragul de a-l detrona pe Băsescu, este o manevră politică extrem de riscantă și care este posibil să aibă repercusiuni pe termen lung. Mai ales în condițiile în care, prin ceea ce va face, Băsescu va demonstra că nu este nici pe departe așa cum l-a zugrăvit coaliția Grivco.
Nu în ultimul rînd, s-a codit, s-a fîstîcit pînă cînd a venit cu pretenția de a fi numit de către președinte, noul prim ministru.
În mod normal, niște profesioniști în negocieri și nu în tîrguieli, ar fi știut că nu este bine să ceri ce știi că nu vei obține niciodată.

În cazul lui Crin, această încercare reușită de a sta de-o parte (chiulangiul tot chiulangiu rămîne) mai are încă un avantaj. Dacă rezistă la foame timp de 5 ani și nu se spurcă la guvernare, în următoarea campanie va avea un atuu important în fața altor contracandidați și anume integritatea…

Pînă atunci vor fi mulți care vor uita că el nu s-a vîndut pentru că era demn ci pentru că prețul propus (vice-premier) nu a fost suficient de mare…

Poate ne bate Dumnezeu și peste 5 ani o să votăm iar pe altcineva, ca să nu ajungă floarea asta cu parfum otrăvitor în turul doi…

Sau poate poate cine știe, îl ajută Dumnezeu și-i dă mintea de pe urmă, și peste cinci ani cînd o să ne reîntîlnim cu el la urne, nu o să ne vină să ne băgam picioarele în el, ca-n Geoană…

Timpul ne va demonstra…

Cum însă pe 6 decembrie era cît pe ce să fie legat de catarg, contrar părerilor ’specialiștilor’ eu cred că Băsescu, prin secundul său Boc, ca să nu-și dea foc singur la butelie, dar și ca să nu pară că a cedat la presiunile echipajului, îi va propune Elenei un loc în guvern.

Deși măgulită peste măsură de încrederea acordată, din diverse motive (proiecte care necesită atenția și prezența ei nemijlocită), Elena va refuza înalta onoare.

În felul ăsta, domn’ Băsică evită oprobriul public și dă și un răspuns la întrebarea existențială care o preocupă pe madam Elena: ‘Da’ cu onoarea mea nereperată, cum rămîne?’

Las‘ că ți-o reperează dom‘ Băsică…

Extrem de iritat invocă faptul că el nu a cerut cine știe ce demnități sau funcții. Cum profilul lui este foarte asemănător cu cel al lui Vanghelie nu pot să spun că nu ar fi fost îndreptățit. Concluzia pe care trebuie să o tragem de aici este că au fost unii care au cerut astfel de funcții. Pe unii îi știm și noi foarte bine – vezi Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu…
Au fost e drept și alții, precum Marian Munteanu, care și-a pierdut demnitatea înainte ca să-i fie acordată una…

¨Nu cu explozii. Aicea discutăm. N-ai decît să iei cuvîntul în mod firesc, organizat, ordonat˝.

Cînd l-am auzit pe Iliescu rostind aceste cuvinte folosind acțiunea de prelucrare prin aschiere, mi s-a zbîrlit părul în cap aducîndu-mi aminte de felul în care partidul i-a dat cuvîntul lui Pîrvulescu.

Președintele Congresului: ¨Cei care vor să ia cuvîntul să-l depună în scris la Secretariatul Congresului. Dacă sunteți de acord cu propunerea?…Propunerea a aprobată în unanimitate¨.
Pîrvulescu: Tovarășe președinte. Rog să mi se dea cuvîntul. Am fost înscris pe listă.
PC: Tovarășe, nu ati fost la mine inscris aici. Îl dai la secretariat. Congresul a aprobat.
Pîrvulescu: Vreau aprobarea să fac o declarație.
PC: Da, dă-i cuvîntul. Are cuvîntul Constantin Pîrvulescu.

Restul e istorie…

Într-un fel îi înțeleg nedumerirea lui Iliescu așa cum am înțeles-o și pe a lui Ceaușescu. Dacă lui Ceaușescu nu-i venea să creadă că cineva are curajul să-l înfrunte, lui Iliescu nu-i venea să creadă că cei plătiți să tacă s-au trezit vorbind.

Ce nu înțelege Dincă (ceea ce ar fi oricum aproape imposibil) este faptul că Iliescu, cel care le-a dat fraierilor senzația că au fost revoluționari, tot el le-o poate lua înapoi.

Istoria se repetă…

PS – Geoană, deși prezent a tăcut mîlc. Probabil pentru că nu-și mai aducea aminte…

punctul 3 – În PSD trebuie reinstaurată democrația internă. Alo, domnu’ Jimmy Hoffa, cum vine chestia asta? Păi din ce zicea Geoană, am înțeles că tiranul Băsescu a aruncat România într-o pseudo-democrație. Să înțelegem că tot el se face vinovat și de lipsa de democrație din interiorul PSD-ului? Dacă-i așa, rușine să-i fie…Sincer, eu îl bănuiam pe Vanghelie…Adică vreți să ne lăsați să credem că sub conducerea dumneavoastră inteligentă tinerii vor putea să-i bată obrazul lui Iliescu pentru că a cauzat mineriadele dar mai ales pentru faptul că nici pînă acum nu a avut bunul simț să-și ceară iertare? Adică, eu un tînăr PSD-ist destoinic, dacă mă întîlnesc cu dumneavoastră pe holurile întunecoase ale partidului o să am voie să vă fac în toate felurile așa cum l-ați făcut voi pe tiranul Băsescu? Mamă ce tare o să fie în PSD. Îmi vine să mă înscriu doar pentru plăcerea conversației cu torționarii democrației românești…

punctul 8 Trebuie reintroduse criteriile obiective de evaluare a activităţii organizaţiilor şi membrilor PSD. Adică nu o să mai aibă un cuvînt greu de spus doar activiștii cu ani grei de activitate și cei care jepcăresc populația pentru a strînge fonduri pentru partid? Îl lăsați deci, pe Vanghelie fără nicio rațiune de a mai exista în partid? Și el ce zice?

punctul 9 Trebuie eliminată influenţa pe care grupurile de interese o au asupra conducerii partidului. Aoleo, domnu’ Mitrea, da chiar ați uitat de unde ați plecat? Păi ca lider sindical nu ați fost și dumneavoastră șeful unor grupuri de interese care au pus presiune pe partid pînă la cumpărat partidul cu totul?

punctul 10 PSD trebuie să redevină un partid deschis. Trebuie atraşi în partid tineri profesionişti pentru ca, în scurt timp, să ne redobândim renumele de “partid al profesioniştilor”. Păi dacă mă uit le ce privatizări frauduloase au făcut tinerii PSD-iști, cînd au avut ocazia, în ochii mei sunteți deja un partid al profesioniștilor sau mai bine zis al hoților profesioniști…Vă gîndeați la altceva?

Domnule Mitrea, sunteți sigur că vorbind așa urît de partidul care v-a crescut o să apucați ziua în care să-i deveniți președinte?

Ce vreți dumneavoastră să faceți chipurile în PSD, îmi aduce aminte de ce au vrut tinerii să facă în România însă nu au reușit tocmai datorită PSD-ului.

Sfatul meu este s-o lăsați mai moale cu restructurarea că se apucă partidul să vă implementeze planul și primul de care scapă sunteți chiar dumneavoastră. N-ați învățat nimic din experiența lui Hoffa?

Puterea sindicatului muncitoresc nu trebuie neglijată însă este bine știut că este cu mult mai mică decît cea a sindicatului crimei organizate. Mîine poimîine, în semn de respect, vă treziți trimis de partid să-l căutați pe Jimmy. Odată plecat, mi-e că n-o să vă mai vedem niciodată.

Dumneavoastră vreți să-i reformați și ei vă reciclează.

Asta da ironie…

Ați văzut atîtea filme și poze porno. Ce mama dracului sperați să mai găsiți într-un articol pe această temă? Metode noi? Posibile pericole? Un motiv suplimentar de auto-excitare? Whatever…

Dacă dădeam titlul ‘Plexul Solar’ nici măcar 10% dintre voi nu și-ar fi manifestat interesul. Poate doar cei pasionați de ‘astrologie’. Să fie oare pentru că nu-l puteți băga în gură? Încercați totuși…La cît de inventivi la prostii vă știu, o să se găsească unul să-mi spună că a reușit. Un sfat prietenesc – nu încercați totuși să vă băgați nimic în el că nu rezistă la penetrări.

Culmea, în privința sexului oral nici nu mai contează dacă sunteți de dreapta sau de stînga.

În partida asta v-ați prinde cu toții.

PS – textul se dorește un altfel de test. Pe cei care au intrat ca să nu-i las complet nesatisfăcuți le spun că președintele va desemna premierul în persoana dumnului Boc. Orice altă propunere ar fi injustă avînd în vedere că pe Boc l-a dat jos o cîrdășie avidă de putere…

Nominalizarea de zi ar fi astfel un simplu act de reparație (m)orală…

Pe tema asta Năstase a scris cel puțin 2 articole pe blogul lui. Replica de la momentul respectiv poate fi citită aici.

La fel spuneam și că prostia în PSD este contagioasă. Iată că a sosit momentul în care să-l vedem și pe Hrebenciuc căzîndu-i victimă.

Potrivit lui Hrebenciuc, acest Lord Valdemort de Dîmbovița, Mircea Geoană a fost mai mult prin gropi în timpul confruntării cu Băsescu datorită faptului că acesta din urmă a fost ajutat de ‘Flacăra Violetă’.
Cică datorită acestei flăcări, Băsescu, zis și Harry Potter, este super tare joia. Da, dar nu oricum ci numai dacă poartă pulover pe gît…

Acu’ eu nu am înțeles cînd e Geoană tare. Din surse oculte se pare că Geoană aka Draco Malfoy e super tare în Ziua de După (niciodată însă atunci cînd trebuie), zi în care este ajutat de Flacăra Roșie a partidului comunist.

Din păcate pentru el, și spre norocul nostru al ‘încuiaților’, această flacără nu mai arde cu aceeași forță ca acum 60 de ani, ci abia mai pîlpîie.

După astfel de declarații demne de Harry Potter, cine dracu i-ar mai putea lua pe ăștia în seamă, bineînțeles în afară de fanii celor 7 nuvele?

Trebuie remarcată totuși performanța lui Băsescu la acestă școală de vrăji a politicii românești cu atît mai mult cu cît, spre deosebire de Geoană, el nu are bufniță…

Peste tot în lume odată cu zăpada se așterne și liniștea. La noi începe haosul. Praful peste gri, eternul cenușiu se transformă brusc într-un negru hulpav ce ne înghite trotuare, mașini, pantofi și haine. Nimeni nu are nici cea mai mică scăpare. La ce mocirlă se face nu înțeleg de ce ne mai chinuim să asfaltăm.

Observ cu deznădelde că în România, conceptul de imaculat este pe cale de dispariție. Culmea este că mocirla de afară mi se pare neagră doar pînă încep s-o compar cu mizeria din noi. O culme și mai mare este că mizeria conștiințelor noastre este cea care pîngărește inclusiv realitatea care ne înconjoară.
Cei mai buni dintre noi au schimbat răutatea pe indiferență. De mii de ani ne băgăm picioarele și considerăm că ne distanțăm. Din păcate pînă și Indiferența noastră murdărește și otrăvește…

Dacă ne dorim o zăpadă imaculată trebuie mai întîi să facem curat în mintea și în inimile noastre. Pînă cînd acest alb nu va fi cel mai alb, totul din jurul nostru va fi negru și urît.

A venit timpul să punem mîna pe mături și să începem să facem curățenie în sufletele noastre. Pe nesimțite ne vom trezi înconjurați de o zăpadă de un alb imaculat ca de poveste.

N’ar fi frumos?

Din păcate pentru el și pentru ca rușinea să fie deplină pînă și așa zisele lui scuze nu sunt alt ceva decît minciuni și atacuri voalate.

Zice Geoană mai întîi că suspiciunea fraudării alegerilor va urmării România multă vreme. Eu zic că aberația asta se va uita rapid spre deosebire de penibilul în care a căzut el, penibil de care ne vom aduce aminte pentru totdeauna.

Omul vrea acum o comisie parlamentară investită cu puteri excepționale, care să facă lumină în presupusa fraudare a alegerilor. Adică omul s-a și gîndit deja cum să angajeze banul public în interes personal. Adică noi vrem să facem economii și el vrea să-i plătească pe unii să alerge după potcoave de cai morți…

Bun…Păi dacă-i așa, vreau și eu o comisie parlamentară investită cu mega puteri (că alea excepționale nu prea o să-i fie de folos) care să învestigheze doar cacealmaua din ’89, marea privatizare, averea lui Năstase și abuzurile lui Vanghelie. Se poate?
Nu am nimic cu demersul lui dacă angajează însă o firmă de detectivi particulari, investiți cu metode șantajiste de tip SRS și plătiți cu petro-dolari de Patriciu.

Cu un tupeu cutremurător sau cu inteligența care-l caracterizează se plînge mai departe Geoană de un sistem electoral prea ușor influențat de bani și mită de campanie. Conștient de limitările lui, mă simt nevoit să-i aduc aminte aminte domnului Geoană că propriul lui partid a inventat mita electorală, cei mai sensibili la ea fiind chiar electoratul îmbătrînit și sărac lipit pămîntului al PSD-ului. Țin să-i mai precizez și faptul că și ei tot cu bani au încercat să-i corupă că doar nu le-au dat sticle de cola de 1L umplute cu benzină din rafinăriile lui Patriciu.

Cînd l-am auzit însă că nu regretă campania onestă pe care a dus-o mai că mi-a venit să sparg televizorul. Din campania lui de ‘mega bun-simț’ au făcut parte:
aruncarea Romîniei într-o criză guvernamentală fără precedent, reinterpretarea constituției după bunul plac, angajarea unei important segment mass-media în denaturarea adevărului, folosirea de atacuri gen Hayssam, acțiuni de șantaj puse la cale de apropiați ai domnului Patriciu, caseta cu băiețelul ce pare să fie lovit, acuzații de viol, probabila încercarea de a afla răspunsul la întrebările din confruntarea directă cu Băsescu și chemarea electoratului să-l voteze chiar din fața urnelor…
Dacă asta este dimensiunea campaniei oneste purtate de domnia sa, nici nu vreau să îmi imaginez cum s-ar fi desfășurat o campanie murdară…

Avînd în vedere cele de mai sus, vă conjur domnule Geoană, nu vă deranjați să ne reprezentați interesele. Dacă nu sunteți prostănac sunteți cel puțin o pagubă. Vreți să se aleagă praful de bruma de noroc care ne-a mai rămas? Demersurile dumneavoastră sunt la fel de benefice și eficiente precum întîlnirea cu pisica negră sau ca trecerea pe sub scară.
Dacă vreți să ne faceți un bine ajutați-l pe Iliescu, pe Vanghelie și în general pe toți colegii dumneavoastră din partid. Ce n-a reușit democrația rezolvați dumneavoastră în 2 luni…

Mă bucur atît de tare că am scăpat de dumneavoastră încît vă iert inclusiv pentru faptul că și acum în ceasul al 25-lea, cînd sper că v-ați luat adio de la noi și de la cariera politică, ne-ați mai jignit o dată în ceea ce dumneavoastră vă lipsește.

Vă spuneam într-o emisiune televizată, în ziua lansării campaniei electorale că ați face bine să acceptați propunerea de premier făcută de Băsescu. Se pare că previziune mea că veți fi înfrînt la fel ca și în cazul alegerilor pentru primăria capitalei s-a adeverit. Mai rămîne să-l văd pe Diaconescu pe scaunul dumneavoastră și vă dau voie să-mi spuneți mafalda…

Călătorie sprîncenată!

Același lucru s-a întîmplat cu Geoană care, vrînd să trișeze la marea confruntare, s-a dus la Vîntu să ‘cumpere’ întrebările. Dacă în primul caz, fapta reprobabilă îl privește în mod direct doar pe elevul care a comis-o, în cel de al doilea caz vorbim despre cel care și-ar fi dorit să vă fie președinte.
Cu voia lui Dumnezeu, în primul tur am scăpat de un chiulangiu, iar în al doilea tur am scăpat și de un trișor. Acest neom al cărui nume va rămîne definitiv echivalent cu prostia, nu numai că a încercat să înșele la examenul susținut în fața poporului dar a mai și jurat strîmb, cu mîna pe biblie, în ceea ce privește propriile-i relații cu mogulii.

În timp ce Geoană visează la cai roșii pe pereți, Iliescu vorbește de intrarea într-o nouă eră politică. Mă bucur să văd că groparul partidului este singurul care și-a păstrat luciditatea în aceste momente de cumpănă și de jale.
Noua eră la care se referă Iliescu este una din care el și alte fosile nu vor mai face parte. Am trăit să văd și momentul în care cucuveaua se transformă în pasărea spin. Nicicînd Iliescu nu a cîntat mai frumos.
Iliescule, singurul lucru care îți mai rămînea cum de făcut este să-ți bagi singur unghia-n gît…Dă-i drumul!

Era o vorbă din popor care zice așa ‘dacă baba avea un c_i, ajungea general și mergea la război’…Cam așa stă treaba și cu scorul de 54% pe care susține Geoană că l-ar obține în cazul organizării unui tur 3 al alegerilor.
Ca să marjez pe logica lui, în turul 4 scoate 58%, în turul 5 ar scoate 62% și așa mai departe. Și uite așa în 12 tururi scoate aproape de 100%, ajungînd să fie pe bune un președinte al tuturor românilor.

Bă Geoană, uite ce zic eu. Ne lași pe noi, poporul sătul de liniștea pe care ne-ai adus-o, să te luăm o tură și arzi din prima 12 etape…Unde mai pui că noi te rezolvăm 100%.

Mi-a fost teamă pentru democrația română cînd am văzut atacurile la care a fost supusă din parte PSD-iștilor turbați de durerea înfrîngerii. Decizia de azi a Curții Constituționale mi-a demonstrat că uneori democrația stă într-o singură literă.

Mulțumescu-ți Ție Doamne că CCR nu-i PCR.

O să ziceți totuși că acum, spre deosebire de perioada comunistă, au fost legalizate avorturile și putem pleca din țară cînd dorim. Într-un fel, comuniștii cu față umană ne-au dat o dublă șansă de scăpare dacă nu ne place în România lor.
Fie ne ejectează părinții înainte să apucăm să gustăm din plăcerea de a fi român, fie ne luăm un pașaport și ne tirăm singuri, cînd nu mai putem de cît de bine o ducem. La asta și la posibilitatea ca fiecare să facă ce vrea se rezumă experiența democrației în România.
Responsabilități nu avem nici noi, nici statul în care ne-am născut.

Apropo, fac o mică paranteză ca să lămuresc odată pentru totdeauna conceptul de ‘comunism cu față umană’. Potrivit lui Iliescu, ce ne-a servit el pe tavă timp de zece ani este o formă mai bună a comunismului.
Dacă un tîlhar jefuiește pe cineva și poartă o mască, fapta lui capătă o formă agravantă. La fel este și în cazul tîlharilor care au jefuit România purtînd masca umanității. ‘Comunismul cu față umană’ este o formă agravantă a comunismului deoarece la adăpostul măștii, tîlharii acestei țări au căpătat încredere că nu vor fi niciodată recunoscuți, atacul lor asupra noastră fiind astfel mult sporit. De aici și confuzia oamenilor care timp de 15 ani s-au văzut jefuiți și abuzați de niște ‘comuniști cu față umană’ și care nu erau însă altceva decît niște capitaliști odioși.

Mă întrebam, cu cîteva momente înainte să mă apuc să scriu acest articol, de ce mă iau în ultima perioadă de Geoană. Mi-a căzut privirea pe interviul pe care acesta l-a acordat ziarului Gândul și am înțeles. Mă iau de el pentru că îmi dă motive. Dacă ar sta cuminte și ar tăcea mîlc, probabil că l-aș lăsa în plata Domnului, pentru că niciodată nu mi-a plăcut să dau în oameni neajutorați.
Cum însă prostănacul nu e prostănac destul, dacă nu e și fudul, iată că aflu de la Geoană că după ce am trăit în România Socialistă, condusă de Ceaușescu, apoi în cea democratică, condusă de Iliescu, a venit în sfîrșit momentul să trăiesc într-o Românie pseudo-democratică, condusă de Băsescu.

Bă ești prostănac? Aoleo, stai că nu pot să vorbesc de funie în casa spînzuratului.

Rectific – Bă, ești copac? Păi înainte de alegeri, ne amenințai că dacă o să cîștige Băsescu o să trăim în tiranie. Ce s-a întîmplat de l-ai decăzut pe Băsescu din rangul de tiran? Te-ai întîlnit cumva între timp cu Vîntu și ți-a explicat el cum că Băsescu nu-i tiran ci pseudo-democrat?

De mai bine de 60 de ani trăim într-o pseudo-țară populată de pseudo-inteligenți, pseudo-competenți, pseudo-comuniști, pseudo-capitaliști și bineînțeles pseudo-onești.

Dacă trecem prin pseudo-democrație la fel de repede cum am trecut și prin tiranie, ne-am scos. Totul e să nu ne întoarcem de unde am plecat. Ar fi păcat…

Din acest motiv, prefer oricînd să mai trăiesc încă 5 ani într-o pseudo-democrație decît să mă reîntorc într-o socio-democrație sau așa cum vă place vouă să-i spuneți ‘comunism cu față umană’.

Piei mă din fața noastră!

Ne-au băgat într-o criză guvernamentală, cu grave implicații și costuri pe care tot noi le vom acoperi, ca să-l dea jos pe Băsescu. Acum încearcă să arunce țara într-o criză prezidențială ca să-l scape pe Geoană de rușine. Din păcate nu numai că nu fac decît să prelungească inevitabilul, dar la sfîrșit se vor acoperi de o rușine și mai mare, ridicînd ridicolul de la rang individual, la rang colectiv.

După cum vedeți, toți membrii PSD care mai speră să aibă un viitor în acest partid, fug în această perioadă de camerele de luat vederi, ca dracu de tămîie. Speră ca în acest fel să creeze aparența că susțin, chiar și tacit, aberantul demers, dar și mai mult își doresc să se disocieze de el, pentru a nu-și autodistruge și ultima brumă de credibilitate care le-a mai rămas…

Între timp, PSD-ul a constatat cu stupoare că această numărătoare de ei solicitată i-a adus lui Băsescu mai multe voturi valide decît lui Geoană.

Mintenaș, au ieșit repede la declarații prin Duvăz (deoarece Hrebenciuc s-a facut definitiv de bășcălie) și au schimbat macazul, cerînd de data asta reverificarea CNP-urilor (Secții Speciale VS Secțiile Normale) și expertiza grafologică…
Așa cum vă spuneam încă din momentul în care Nica a călcat pe bec, după cum vedeți, nimeni nu mai vorbește acum de autocare…

Strategii PSD-ului, un partid în care prostia face mai multe victime decît gripa porcină, în eventualitatea în care nici acest demers nu-l scoate pe Geoană președinte au pregătit încă 3 căi extraordinare de atac:

reexaminarea file-urilor video și audio din lap-topul lui Valentin Stan
teste ADN prin prelevarea particolelor de piele rămase pe buletinele de vot
consultarea unui clarvăzător și a adevăratei urmașe a mamei Omida

Dacă nici așa nu ține, îi sfătuiesc să nu dispere. Cum în 2010 România are toate șansele să-și declare falimentul, vor avea ocazia să ceară atunci schimbarea managementului…

Persistarea în prostie îi va îngropa însă ca alternativă viabilă pentru multă vreme…

PSD-iștilor, nu vă lăsați!

Băsescu nu trebuia decît să spună ‘Nu eu, ci presa. Și nu pe toți, ci doar pe infractori și pe complicii lor.’
Răspunsul lui Băsescu ar fi fost devastator. Doar prin el s-ar fi putut Băsescu ridica la nivelul așteptărilor pe care electoratul îl avea față de participarea lui la această dezbatere.

În plus, ar fi clarificat pentru mulți dintre telespectatori semnificația gestului lui Geoană. Așa au mai fost unii care și după dezbatere au privit evenimentul ca pe o nevinovată vizită între doi buni prieteni…

După părerea lui Tolontan, Geoană nu este în stare de un astfel de răspuns. După părerea mea este în stare însă nu-l ajută capul. El era pregătit să răspundă la întrebarea ‘Ați fost aseară la domnul Vîntu?’ așa că atunci cînd Băsescu l-a interpelat cu ‘Nici azi noapte nu v-a plăcut întîlnirea cu domnul Vîntu?’, a fost luat prin surprindere. Un om inteligent nu ar fi rămas surprins nici dacă Băsescu ar fi zis ‘Bau’. Unui om mărunt însă îi este practic imposibil să extrapoleze.

Deși știu că vă cer aproape imposibilul, imaginați-vi-l pe Geoană pentru o clipă președinte. Într-un acces de furie turbată, Vadim spunce ceva insultător la adresa statului ungar, vecin și prieten. Acu’ Geoană se așteaptă să fie întrebat, vis-a-vis de poziția oficială a României, dacă este de acord cu aberațiile tribunului și știe că trebuie să zică un ‘Nu’ hotărît.

Delegația maghiară îl întreabă însă ‘V-a făcut plăcere declarația domnului Vadim?’ și Geoană se pierde și răspunde ‘Sincer da. Are Hunor pezevenchiul’.

Dacă mi-ar promite Ungaria să nu anexeze doar Transilvania ci întreaga Românie, eu l-aș vota pe Geoană din toată inima…

Să îi salutăm totuși pe consultanți pentru efortul depus, pentru că dacă era doar după mintea lui Geoană răspunsul ar fi fost ‘Să nu uităm totuși că nu am dat-o pe soacră-mea afară din casă…deși merita cu prisosință’.

Este interesant cum acest fost președinte al rușinii naționale consideră că nevionovatului prieten al lui Vanghelie i-au fost violate niște drepturi, fără însă să aibă, pare-se nicio problemă cu minerii pe care i-a chemat el să ne violeze și pe noi, și drepturile noastre.

Cu atîtea cadavre în sertar și trăind într-o țară care în mod evident a început să facă alergie la trecutul cripto-comunisto-securist, nu este de mirare că nu-i surîd de niciun fel arestările, fie ele legale sau și mai rău, ilegale.

În timp ce Germania îi cere socoteală Angelei Merkel pentru o notă de plată de la un restaurant și în timp ce Israelul trimite în judecată un fost președinte pentru acuzații de viol (Moshe Katsav), noi asistăm ca proștii cum ne servește groparul națiunii lecții de democrație.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah….

În afara apărării intereselor unor persoane dubioase, nu îmi aduc aminte să-l fi auzit niciodată pe Iliescu apărînd interesele acestui popor.

Doamne, unde l-ați ținut ascuns pe acest vajnic luptător cînd era închis în mod abuziv OTV-ul, cînd nu aveam acces la dosarele securității, cînd nici un demnitar nu era deferit justiției, cînd mafia imobiliară în cărdășie cu justiția a pus mîna pe toate proprietățile de valoare, cînd firmele necotizante erau vizitate lunar de fisc, cînd fața Bucureștiului a fost definitiv mutilată de construcții care au fost autorizate în mod abuziv, cînd activele statului au fost vîndute la fier vechi și apoi recumpărate de la șmecheri sub titlu de retehnologizare, sau cînd procesul cacealmalei din ’89 s-a întins pe 20 de ani? Lista o las deschisă ca să o completați și singuri…

Ceri să fie respectată prezumția de nevionovăție într-o țară în care nu există nici un vinovat dar în care trăiesc cu chiu, cu vai 21 de milioane de victime?

Să nu uităm că ați reprezentat clasa muncitoare, într-o perioadă în care nu competența v-a calificat, ci turnătoria și servilismul politic. Pînă cînd televiziunile aservite la rîndul lor ne vor mai prezenta părerile voastre demne de inteligența lui Vanghelie?

Pe cine, în afară de doi tablagii beți mangă din Cișmigiu, mai interesează părerea acestui tragic personaj? De douăzeci de ani îl aud pe acest individ catalogîndu-i pe toți cei ce au o altă părere decît doctrina comunistă, drept golani sau derbedei.

Numai într-o țară nenorocită ca asta, fosilele în loc să stea mărturie trecutului, dau glas prezentului. Toată viața ne-ai închis gura vîrîndu-ne un pumn în ea și nici acum, după 20 de ani nu putem scăpa de țipătul prevestitor de moarte al cucuvelei?

L-ai catologat bine pe Geoană însă la tine nu te uiți? Dacă pînă nu demult erai sufletul partidului, te anunț cu satisfacție că acum tu ești groparul lui.

Îți doresc o viață cît mai îndelungată, nu de alta dar trebuie să ai timp suficient să-ți împlinești menirea. Ne-ai îngropat pe toți. A venit timpul să îngropi și PSD-ul.

Culmea ironiei, într-un partid de sfinți tu nu puteai să fii decît îngerul morții…

Vorba aia – tu l-ai făcut, tu îl omori…

Îți mulțumim!

Într-o zi de decembrie, Geoană împreună cu gașca lui au sărit să-l ia la bătaie pe fraierul școlii. I-au găsit la repezeală un motiv și apoi au început să-l lovească mai întîi pe rînd și apoi toți odată. Repede l-au pus la pămînt însă și mai repede i-au întors spatele plini de satisfacția faptului împlinit. S-au crezut învingători înainte însă ca arbitrul să termine numărătoarea.
Trezit de pumnii încasați dar și de gura de oxigen dată de numărătoare, Băsescu s-a ridicat și mi ți a bătut de data asta ca la carte. În loc să se împăuneze cu victoria, a așteptat liniștit în colțul lui pînă cînd numărătoarea l-a scos învingător.

Rușinat de bătaia încasată, Geoană a dat fuga acasă la bunici ca să le povestească ce a pățit. În înțelepciunea lor, bătrînii Curții Constituționale au înțeles repede ce fel de poamă rară le era nepoțelul, însă ca niște bunici buni și iubitori, nu au putut să-l lase să plece acasă cu mîna goală.

Cum pe inteligent este bine să-l ții ocupat, l-au trimis să mai numere o dată voturile anulate. Nu de alta dar să nu aibă timp să mai facă vreo prostie…

Eu zic că dacă îl lăsăm pe Geoană să numere voturile și dacă-l rugăm și pe Vanghelie să-l ajute, într-o săptămînă invalidăm inclusiv rezultatul alegerilor din 2004.

Și uite așa, cu sprijinul intelectualior din partid, ajunge și Nastase în sfîrșit președinte…

Acuʼ, trebuie să-l înțelegeți. Acest Pinocchio din PFL nʼare nimic cu Băsescu sau cu validitatea alegerilor. Din păcate trebuie să justifice și el cumva situația penibilă în care a căzut.
Scena îmi aduce aminte de filmele cu Bruce Lee. Clanurile mafiote, o pun de o gașcă mare, condusă de un ʻmaestruʼ și se duc să îl rupă în două pe ʻfraierʼ. Deși acesta din urmă îi bate pe toți cu mîinile goale, întorși acasă la ʻboșiiʼ lor, smardoii cu simbrie îi spun șefului că ʻfraierulʼ îi aștepta pregătit cu o armată și mai mare.

Ca să rămînă totuși în posesia banilor încasați, Geoană trebuie să creeze aparența că el și-a îndeplinit menirea, însă a căzut victimă unor mașinațiuni diabolice.
De ce nu pleci tu la Moscova? Nu vezi că trăiești într-o țară nedreaptă?

Dacă, după penibilul în care te-ai scufundat singur, îi iei cu tine și pe Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie, Mazăre și Mitrea, ai toate șansele să îți speli numele și să devii un erou ʻnecunoscutʼ. Ce titlu mai potrivit cunoscîndu-ți modestia? Eu te propun, ba chiar mai mult, promit să vă cumpăr eu biletele de avion de la Blue Air, că doar sunteți de stînga ce mama dracului.

Cu kerosen de calitate de la Patriciu și cu Vantu din spate, mi-e teamă însă să nu treceți în viteză pe lîngă Moscova și să vă opriți în Siberia. Nu vă plîng eu de milă, întrucît gulagul comunist, după voi, nu este decît un mit…

Călătorie sprîncenată…