admin

Am avut parte săptămâna trecută de una dintre cele mai interesante întâlniri din viaţa mea. Cu un om despre care nu ştiam nimic, venit dintr-un loc despre care ştiam foarte puţine, şi nu de bine. E vorba de Antanas Mockus, fostul primar al Bogotei, capitala Columbiei. Un academician de origine lituaniană ajuns primarul uneia dintre cele mai periculoase, sărace şi corupte capitale ale Americii Latine. [ citeste mai departe ]

Încep să am speranţe despre cum va arăta România de peste 20 de ani. Dincolo de ce aseamănă generaţia mea cu cea care va contura România de peste două decenii, sunt câteva lucruri care, din fericire, ne separă. Mă întâlnesc frecvent cu tineri de peste 20 de ani şi mă bucur de tot atâtea ori. Au şi ei, cum aveam şi noi când eram de vârsta lor, energie şi încredere în propriile proiecte. Dar mai au câteva atuuri în plus.

Noi am trăit cu certitudinea că avem putere doar dacă ţinem informaţia numai pentru noi. [ citeste mai departe ]

"Discursul regelui" e un film excepţional din multe puncte de vedere. Dincolo însă de poveste şi interpretarea ei, m-am trezit la sfârşitul filmului luat prin surprindere de această dorinţă: să am şi eu conducători pe care să-i admir. Aş fi vrut să nu-i mai admir tot timpul pe ai altora. Sau măcar instituţii pe care să le respect, pe care să mi le pot da şi să le pot da copiilor mei drept exemplu.

Nu ştiu dacă oamenii sau instituţiile astea (mai) există. Dar ştiu că n-ajung la mine. [ citeste mai departe ]

Traian Băsescu a declarat, recent, că nu e adeptul privatizării Poştei Române sau a CFR. Îmi pare rău. Mi-aş fi dorit să fie adeptul normalizării unor servicii din epoca de piatră. Şi mi-aş mai fi dorit ca preşedintele să decidă ce fel de adept e după ce face o călătorie incognito cu trenul (rapid ori accelerat, n-am pretenţii exagerate) sau o vizită la sediul Poştei de lângă Hala Traian. Eu le-am făcut pe amândouă şi sunt adeptul privatizării rapide, pe un leu, a ambelor fosile. [ citeste mai departe ]

Acum câţiva ani, la o bursă în America, am întâlnit pe frontispiciul unei organizaţii un citat care mi-a rămas în minte: „A people that values its privileges above its principles soon loses both“ (Un popor care îşi preţuieşte privilegiile mai mult decât principiile le va pierde curând pe amândouă). Cuvintele aparţin generalului Dwight D. Eisenhower, militar de carieră, care, urmându-şi principiile, a ajuns şi preşedintele Americii pentru două mandate, din 1953 până în 1961.

Asemănarea dintre generalii americani şi cei români e cel mult vagă. [ citeste mai departe ]

Anul a început cu o reformă – a educaţiei –, care ar fi fost ideală acum vreo 15 ani. E binevenită şi acum, dar, venind mai târziu, întâmpină dificultăţi mai mari. Nu doar sistemul e pus în faţa reformei, ci şi felul în care ne uităm la el.

Noua Lege a învăţământului prevede un rol mai important al părinţilor în consiliile de administraţie ale şcolilor şi liceelor. Deşi sunt părinte de copii la şcoală şi în curând la liceu, cumva, vestea asta nu m-a făcut să sar în sus de bucurie. [ citeste mai departe ]

Puţini au fost anii de după revoluţie pe care să-i fi început cu mai puţin entuziasm în privinţa stării de lucruri din România. Pentru că sunt o fire optimistă, pot doar să sper că 2010 n-a trecut, cu toate greutăţile lui, degeaba. Că am învăţat totuşi, ca societate, ceva din el. Câteva lucruri mi-aş dori să fi învăţat cu precădere din aşa un an.

Primul ar fi că oamenii sunt mai dispuşi să facă sacrificii, dacă le înţeleg sensul. [ citeste mai departe ]

Dimitrie Gusti spunea, acum 80 de ani, că „individul nu este social pentru că trăieşte în societate, ci pentru că societatea trăieşte în individ“. Cred că e util, la peste 20 de ani de la încercarea de înfiinţare a unei noi societăţi, să ne punem întrebarea ce fel de societate trăieşte azi în noi şi cum o să arătăm noi mâine. Ce-am reuşit, ce n-am reuşit încă?

Cred că am reuşit să redobândim sentimentul de proprietate individuală. [ citeste mai departe ]

Acum un an am votat la alegerile prezidenţiale. În ce mă priveşte, probabil pentru ultima dată. Aş mai vota un singur candidat. Cel care mi-ar promite că, odată ajuns la putere, va scoate politica din viaţa mea de zi cu zi. Ca să poată supravieţui, România are nevoie de o amplă depolitizare: a agendei publice, a instituţiilor, a companiilor de stat, a sportului, a serviciilor publice, adică a tot ceea ce constituie structura cotidiană a societăţii. În acest moment mergem complet împotriva curentului european.

Am petrecut de curând câteva zile în Belgia. [ citeste mai departe ]

Îmi pun întrebarea doar pentru România, pentru că aici mi-aş dori un răspuns cât mai clar. Lovitura pe care mass-media româneşti şi-au aplicat-o consecvent în ultima vreme, de erodare accelerată a credibilităţii, va avea urmări. Ca public, mi-aş dori anumite urmări. Nu ştiu cât mai contează pentru mass-media din România ce-şi doreşte publicul, dar fac o încercare timidă, aşa, cu un public de unul.

Falimentul stilului mogulistic de a face jurnalism e un fapt. Unii moguli şi jurnalişti l-au înţeles mai devreme, alţii îl vor înţelege mai târziu. [ citeste mai departe ]