Fără banii de la Comisia Europeană – procedurile birocratice comunitare fac aproape imposibilă aprobarea celei de-a doua tranşe în 2009 – şi cu o speranţă că Fondul Monetar va dovedi clemenţă şi va aproba o plată în decembrie, bugetul de stat va funcţiona în modul de avarie în următoarea perioadă. Salariile şi pensiile devin prioritate absolută – mai ales în mijlocul unei campanii electorale -, iar pentru restul plăţilor nimic nu poate fi garantat. Pe măsură ce trec zilele, este evident că nicio reducere de costuri nu mai este posibilă în acest an. Este la fel de evident că proiectul de buget pentru anul viitor nu va fi depus în Parlament decât prin utilizarea unui artificiu legal – depunerea lui ca iniţiativă a parlamentarilor PDL membri în Guvern. Nu este vorba despre niciun dezastru, din nou. Orizontul extrem de scurt luat în calcul de politicieni nu permite anticipări de genul: aproape orice măsură economică are nevoie de aproximativ şase luni pentru a produce primele efecte vizibile. Cu excepţia majorărilor de taxe indirecte, a tăierilor de salarii şi a lacătului pus pe uşă, există un interval de timp între momentul deciziei şi rezultat.

Programul Prima Casă, de exemplu, nu a atins încă nici pe departe masa critică necesară pentru a aduce ceva sesizabil la nivel macroeconomic. Măsura privind restucturarea agenţiilor va avea nevoie de câteva luni pentru a duce, de fapt, la o reducere de costuri. Fondul de contragarantare, pentru un acces mai simplu la finanţare, produce rezultate vizibile în câteva luni, adică atunci când se acumulează o masă critică necesară.

Într-adevăr, luna septembrie a adus rezultate ceva mai bune. Într-adevăr, marile economii europene dau semne de revenire – lucru benefic pentru exporturile României, destinate în proporţie de peste 75% Uniunii Europene. Dar, în absenţa politicilor publice este imposibil să vorbim acum despre revenirea economiei româneşti.

Prognozele care vorbesc despre creştere economică începând din trimestrul al doilea al anului viitor nu au niciun fundament în politica economică actuală. Fără proiect de buget, nu există nicio indicaţie privind nivelul taxării, comenzile publice, investiţiile sau consumul administraţiei. Amânarea plăţilor de la buget către companiile private întârzie proiectele de investiţii, trimite oamenii în şomaj şi contribuie la scăderea consumului privat.

Există două variante de creştere economică pe termen scurt: investiţii sau consum. În plin sezon de bugetare pentru anul 2010, mulţi dintre şefii companiilor – ca răspuns la o întrebare adresată de postul The Money Channel – nu prevăd nici angajări, nici majorări de salarii. Creditul nu mai poate susţine consumul, iar familiile învaţă acum disciplina bugetară. Aşadar, consumul nu va susţine anul viitor creşterea economică. Investiţiile private – române sau străine – nu au create condiţiile de risc şi oportunitate necesare. Investiţiile publice au rămas promisiuni.

Orice mix de politică publică ar fi necesar pentru România, condiţia este să se afle la linia de plecare, gata de start, cel mai târziu la început de ianuarie. Polonia îşi bazează creşterea – singura din Uniunea Europeană – pe o piaţă internă construită în ani. Ungaria va avea libertatea de a folosi politica fiscală pentru stimularea economiei după patru ani de reformă a bugetului. Toate reformele cer timp. Dezordinea din finanţele României va face victime colaterale un timp de acum încolo.

Editorial publicat în cotidianul de afaceri Business Standard şi pe VoxPublica.

1. Niciuna dintre măsurile de reducere a cheltuielilor publice nu a fost adoptată, ceea ce ar putea face ca diferenţa între veniturile şi cheltuielile bugetului să ajungă de nesuportat şi de nefinanţat. Consecinţa imediată se traduce în blocarea plăţilor către angajaţii statului şi către pensionari.
2. Plăţile către cei care lucrează cu bugetul sunt deja întârziate şi ar putea fi blocate plăţile către lucrările de infrastructură. Consecinţa imediată este un blocaj în lanţ în tot sistemul, de la furnizori de materiale la plata salariilor angajaţilor în construcţii. Numărul de un milion de şomeri s-ar putea transforma într-o estimare optimistă.

3. Prăbuşirea înţelegerii între Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional înseamnă nu numai blocarea unor sume de bani, dar şi depunctarea ţării de către agenţiile de rating. Cursul de schimb şi costurile la care se împrumută Ministerul de Finanţe pentru a onora plăţile vor sări în aer.

4. Creşterea taxelor devine de neevitat, prima şi cea mai simplă dintre modificări este creşterea taxei pe valoarea adăugată. Consumul, deja mult scăzut faţă de anul trecut, scade puternic, ceea ce înseamnă venituri mai mici pentru companiile româneşti. Încercarea de a introduce în preţuri noile taxe are efecte imediate asupra ratei inflaţiei. În condiţiile blocării nivelului salariilor, puterea de cumpărare se întoarce în urmă cu câţiva ani.

5. Nevoia de bani a bugetului nu poate fi satisfăcută prin emisiuni pe pieţele externe, în condiţii decente de dobândă şi scadenţe, pentru că încrederea în economia României e la niveluri minime. În consecinţă, Ministerul de Finanţe se îndreaptă către băncile româneşti pentru împrumuturi pe termen scurt. Resursele se îndreaptă mai ales către stat, în detrimentul economiei private.

6. Împrumuturile pentru nevoile curente ale bugetului se fac pe termene din ce în ce mai scurte. Anul viitor, obligaţiile de plată în contul acestor operaţiuni devin foarte greu de finanţat, iar datoria pe termen scurt influenţează direct echilibrul economiei.

7. Fondurile europene, una dintre cele mai eficiente şi ieftine surse de finanţare a economiei, nu se absorb pentru că sistemul de evaluare, garantare, plată este blocat. Pe de o parte, autorităţile care gestionează programele sunt puternic politizate, pe de altă parte, mecanismele care ar uşura absorbţia fondurilor sunt ignorate.

8. Mecanisme simple de finanţare a economiei reale zac în diverse sertare ale diferitelor ministere. Idei precum fonduri de contragarantare, constituirea unor fonduri de microfinanţare sau a unor fonduri de investiţii pot rezolva parte din problema blocajului în care se află economia.

9. Sistemul de pensii publice devine, anul viitor, o povară foarte greu de suportat şi de finanţat. În absenţa unei decizii radicale, Guvernul, oricare ar fi el, compromite nu numai sistemul public, dar şi pensiile celor care se află acum la mijlocul carierei şi deţin un cont de pensie privată obligatorie.

10. Problemele fundamentale ale economiei sunt transferate către o generaţie următoare, prin datoria publică, nereformarea pensiilor, sănătăţii şi aşa mai departe. Speranţele de revenire a economiei se amână pentru anul 2011. Lista de mai sus poate fi, desigur, completată cu alte perspective. Ideea de bază este că, acum, în timp ce vorbim despre premieri şi ambiţii politice, sunt în joc datele fundamentale ale economiei pentru următorii ani. Discuţiile politice sunt democratice şi legitime, dar e momentul ca miza lor să fie ridicată de la nivelul ambiţiilor personale la nivelul responsabilităţii pentru viitor.

Articol publicat în Business Standard