Alexandra Bădicioiu

Nu mai țin minte ziua, dar cred că o puteai alege la întâmplare din cele ale săptămânilor trecute: oriunde te-ar fi purtat telecomanda, dădeai peste unul din cele 2 divorțuri ale anului și confesiunile unuia din cei patru protagoniști, înlocuiți pe televiziunile mai puțin dotate cu rating de surori, părinți, menajere, verișoare sau cine se mai găsea în apropierea studioului. Obiectivitatea din platou era păzită strașnic de specialiști obiectivi ai fenomenului: astrologii.

Înainte de toate, o observație: [ citeste mai departe ]

Acum vreun an, scriam despre felul în care presa îşi ia la revedere şi mă întrebam dacă asta a fost tot în ceea ce o priveşte. Cu gânduri asemănător blazate am plecat la seminarul organizat de Aspen Institute, despre supravieţuirea media, dar mai ales a moralităţii ei, sub presiunea crizei, a internetului, a lumii în schimbare şi a ce mai presupune noua perioadă în care jurnaliştii au intrat nepregătiţi. Se pare că nu eram singura. A fost şi mai bine, însă, că am avut combatanţi. [ citeste mai departe ]

Nu aş spune că m-a mirat, dar un pic mi-a gâdilat sensibilitatea (aceea, a frazelor care definesc o lume nouă) entuziasmul cu care se pune cruce, zilele acestea, vechiului de orice fel. Nu numai că tradiţionalul a fost trimis la colţul obiectelor pierdute sau abandonate, folosite doar pentru a face glume între oameni mari, dar acum a venit şi rândul eroilor mai tineri să fie aruncaţi la gunoi.

Vorbesc despre media. [ citeste mai departe ]

Al treilea, după cele scrise de Alin Fumurescu şi Iulian Leca, dar fără premeditare. Poate, doar, coincidenţa preocupării aceluiaşi fenomen: neliniştea propriei noastre îndeletniciri – scrisul – în contextul schimbării la faţă a celor cărora îl consumă.

Pentru că textul nu poate exista decât în public. E o codependenţă necesară. Chinuită. O spune, într-un mod interesant, un comentator la textul lui Iulian: “Cei care scriu si cei care citesc si comenteaza, aici, pe Vox, traiesc intr-o perfecta simbioza. [ citeste mai departe ]

Mariajul, ca şi viaţa, depinde de tine dacă e plictisitor sau nu. Măcar atât trebuia sa ştii, Costin :)

Nu e un excel în care se bifează weekendurile libere, vasele spălate şi numărul partidelor de sex pe săptămână. Nu e un contract în care se stabilesc de la început responsabilităţile părţilor, zâmbetele, supărările şi plecatul la mama.

Ca în orice altă intersecţie de „a trăi”, provocarea e să îţi pui amprenta definitiv asupra statutului pe care îl accepţi, să îl faci unic. [ citeste mai departe ]

La început, chiar înainte să îi dăm nume sau să ne gândim serios la asta, am avut emoţii. Dragoş mă sunase într-o dimineaţă oarecare: nu vrei să te ocupi de un fel de Vox pentru femei?

Misogină idee, i-am răspuns în următoarea jumătate de secundă. Dar interesantă. Facem.  Planeta virtual feminină avea magnet, în ciuda obiecţiilor de natură feministă.

Îndoiala a rămas şi după ce am început pregătirile pentru Pandora’s. [ citeste mai departe ]

Să ne descreţim puţin din frig şi criză, m-am hotărât, şi să ne mişcăm voios mouse-urile către alte universuri, mai frivole, colorate şi lipsite de griji.

Ficţiunea poate întinde o mână când simţi că te-ai blocat în realitate. Să evadăm, deci, iresponsabil, cu ajutorul ei şi al internetului care o pune la dispoziţie.

Cel mai la îndemână loc într-o astfel de călătorie este Life, de unde nu pleci niciodată fără un click, două şi multe fotografii. De data asta, eu am plecat cu valuri. Nu ale vieţii şi nici ale timpului. [ citeste mai departe ]

O tot aud pe asta: am năvălit cu hoardele pe reţelele sociale, mânaţi de singurătate, autism şi egomanie. Majoritatea celor care o spun, stau pe margine şi se uită la cobaii tehnologici cu neînţelegere. Psihologi, de regulă, dar şi oameni obişnuiţi, te privesc dubitativ. Uneori şi noi, facetuiţii, suntem cuprinşi de derută analizându-ne propriile obiceiuri.

Foto: Jesse Thomas

Suntem generaţia singurătăţii ultime, se afirmă de către toţi cei de mai sus, pe tonuri joase, cu ochii fixaţi în gol. [ citeste mai departe ]

Mai întâi au făcut atât de curat încât s-au minunat trecătorii pe strada care nu mai fusese niciodată atât de lipsită de zăpadă. Preşedintele României trebuia să găsească o Moldova lipsită de troiene. Aşa că, angajaţii au invadat străzile pentru a îndepărta omeţii din calea diplomaţilor români. Zăpada a fost încărcată în camioane şi i s-au pierdut urmele. "Preşedintele României vine la noi şi de asta facem curat, să ne arătăm şi noi mai civilizaţi", a spus, cu mândrie, unul din muncitori. [ citeste mai departe ]

“Cam atât, dragilor”, sunt ultimele cuvinte pe care le tastează personajul. În loc să apese Publish, mouseul se îndreaptă spre Delete şi dă click.

Sau.

“Cam atât, dragilor”, sunt ultimele cuvinte pe care le tastează personajul. După care îşi ia iubita în braţe, iar tentacule ei lungi de agenţie de PR îl ţin înlănţuit, până se sufocă.

Sau.

“Cam atât, dragilor”, sunt ultimele cuvinte pe care le tastează personajul. După care deschide fereastra, se uită afară şi îşi dă seama că locul este numai bun pentru a plana. [ citeste mai departe ]