Mihai Goţiuciteste-i articolele |
jurnalist
Cred că totul a început prin clasa a III-a, când tovarășa învățătoare Maria Tuza, în loc să-mi dea peste degete, a sacrificat orele de matematică și de biologie pentru a mă lăsa să termin o compunere pentru care ora de română nu mi-a fost de ajuns. Așa am învățat că ”a scrie” e un lucru bun și, de atunci, nimeni și nimic nu au reușit să-mi scoată din minte lucrul ăsta.
Nici măcar Facultatea de Drept (de la Cluj) și perspectivele pe care mi le oferea la absolvire. Și, în loc să stau eu acum, liniștit, prin cine știe ce Barou, Parchet ori Curte de Apel, în loc să ajung președinte de Consiliu Județean sau deputat (ca alți colegi de an de la ”drept”) am continuat să scriu.
Iar de la poeziile și scrisorile dedicate fetelor frumoase am trecut la lucruri mai serioase. Cel puțin în aparență, mai serioase. De la cărți la articole de ziar prin Fotbal Plus, Transilvania Jurnal, Transilvania Sport, Ziarul de Cluj, Pro Sport, Clujeanul, Ziarul Clujeanului, Tribuna, Echinox, Tomis, Ziarul de Duminică. În paralel, timp de 12 ani, am realizat emisiuni la Radio Cluj, transmițând, ”live”, meciurile de fotbal de la ”matineu, de pe la Dej, Sărmășag, Salonta, Baia Mare, Satu Mare, Cluj ori Oradea sau partidele de Liga Campionilor și finale de cupe europene la handbal feminin.
De scris, scriu atât despre ce-mi place, cât și despre ce mă enervează, fie că e vorba de sport, politică, investigații, cărți, filme, teatru, urbanism, ecologie, mentalități, gastronomie ori fete. Probabil că știți (dacă nu, aflați acum) ce a făcut Pavlov după ce i-a murit câinele. A continuat să-i ducă mâncare. La fel s-a întâmplat și cu mine, atunci când ziarele la care lucram s-au închis – am continuat să scriu. Și, pentru a preveni ”moartea câinelui”, mi-am deschis și un blog: www.gotiu.ro.


Dan Duca azi la 16:42 |
Lucrurile pe care le spune Viorel Hrebenciuc sunt la fel de interesante ca cele pe care le lasă în [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea azi la 12:19 |
În sfîrşit, Mang a pus capăt suspansului şi şi-a dat demisia. De ce o fi durat atît, în [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 11:28 |
Dacă vrea să n-o mai păţească şi cu următorul ministru al Educaţiei – care va fi acela! [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 07:16 |
Pentru a lămuri niște lucruri încă de la început. În această campanie de alegeri locale nu [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 May la 20:42 |
Mi-a spus cîndva un mogul pe un ton secretos: televizorul merge după cîteva teme mari, sex, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 15 May la 19:54 |
Lăsînd la o parte dezacordurile gramaticale și stîngăciile de exprimare din scrisoarea [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 May la 14:29 |
Primul comunicat de presă din mandatul ministrului Mang este că România a luat bronzul la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 May la 21:47 |
După ce guvernele precedente ne-au oferit o serie, parcă interminabilă, de semidocți și de [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 May la 21:31 |
S-a luat după Ponta, vorba prietenului Alexandre. Francois Hollande a apărut într-un Citroen [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 May la 18:39 |
Mi-a arătat un amic cum se face animarea pentru postaci in interiorul unui partid. Se lucrează mai [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 14 May la 10:21 |
Liniştita coabitare dintre Ponta şi Băsescu s-a terminat după o săptămînă. Duminică, noul [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 May la 19:02 |
Februarie 2009. La Cluj-Napoca începuse campania electorală pentru funcția de primar. O campanie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 May la 16:28 |
E tare ministrul Mang. El n-a plagiat nimic, astea sînt invenţiile duşmanilor guvernului. [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 13 May la 16:17 |
La 23 mai se întruneşte la Bruxelles Consiliul european. Ieri aflat acolo Victor Ponta a fost [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 13 May la 15:22 |
S-a nascut in momentul in care a renuntat la discursul de Opozitie si a preluat responsabilitatea [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 12 May la 13:28 |
Într-o penibilă încercare de a trage de timp în chestiunea demiterii ministrului Mang, [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 12 May la 13:09 |
Asistam cu nedumerire si lipsa de reactie la dezvoltarea unei teorii economice de tip mutant, [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 11 May la 18:13 |
”Vino mamă să îi vezi cum distrug la spații verzi”. E unul dintre mesajele celor aproximativ [ citeste mai departe ]
Dan Duca 11 May la 17:38 |
Alin Teodorescu, sociolog, şef IMAS, fost deputat, ministru în Guvernul Năstase, analist [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 11 May la 13:52 |
Update. Gorduz şi-a răspîndit capodopera şi prin Spania, înainte să ajungă [ citeste mai departe ]
Virginia Costeschi 11 May la 12:14 |
Povestea din La Source de femmes (Izvorul femeilor), noul film al lui Radu Mihăileanu, este [ citeste mai departe ]
vox 11 May la 10:33 |
Azi se dau premiile Bun de tipar, premiile industriei de carte. Ar trebui să iasă unul dintre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 11 May la 10:18 |
Copertă & Copyright 2012 – ION BARBU
Un cititor îmi semnalează că în toate volumele [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 11 May la 09:19 |
Vă mai amintiți de Ridzi? Monica Iacob Ridzi? Doamna ministru care plătea pentru niște [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 10 May la 23:21 |
Pe vremuri, cîrnățarii care dădeau de bani își cumpărau titluri nobiliare. Cîrnățarii de [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 10 May la 20:08 |
Începe luna oficială de campanie electorală. Probleme:
datoriile făcute de autorităţile [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 10 May la 18:51 |
... intrebarea nu mai este "ce articole a plagiat Ioan Mang?", ci daca exista articole pe [ citeste mai departe ]
George Pleşu 10 May la 14:09 |
În Spania, finala a fost transmisă de un post public, Telecinco - important de precizat lucrul [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 10 May la 08:53 |
Ar fi putut fi așa de frumoasă finala Europa League. Să ținem minte pentru multă vreme [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 09 May la 17:56 |
Le plac vorbele mari, dar, după ce le rostesc, se reped să le golească imediat de conținut. Nu [ citeste mai departe ]
| 1@Loda: Si eu as fi bun de ministru!... | ||
| 2Ilinco !Te rog sa nu-l contrazici pe Gavrilache ! Nu vezi ca ,,le stie" pe toate ? :) Sunt pline blogurile de savanti ....... | ||
| 3chestie de viziune si democratie:chiar in aceste momente marete cand intregul popor se pregateste sa scoata la vanzare hidrocentrala Portile de Fier I, cea mai mare lucrare hidrotehnica din Europa,... | ||
| 4@gavrilache Nu toata lumea e de acord cu ce afirmati. scri.ro/doi-i-s../ ... | ||
| 5@poweraxxel: Cine-a spus ca Eminescu e nepereche?!... | ||
| 6Si cu ochelari! Uau!... | ||
| Mihai Goţiu 13234 citiri |
| Costi Rogozanu 9851 citiri |
| Cristian Teodorescu 9138 citiri |
| Constantin Creţan 5461 citiri |
| Alin Fumurescu 4304 citiri |
| Dan Duca 2984 citiri |
| Stelian Tănase 2602 citiri |
| Dorin Tudoran 2484 citiri |
| Ciprian Domnişoru 2416 citiri |
| Iulian Leca 1983 citiri |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Mihai Goţiu 5 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| George Pleşu o postare |
| vox o postare |
| Virginia Costeschi o postare |
| Mihai Goţiu 63703 citiri |
| Cristian Teodorescu 38129 citiri |
| Costi Rogozanu 35431 citiri |
| Ciprian Domnişoru 16500 citiri |
| Alin Fumurescu 15938 citiri |
| Viorel Dobran 13115 citiri |
| Dan Duca 9126 citiri |
| Stelian Tănase 8113 citiri |
| Constantin Creţan 8106 citiri |
| Dorin Tudoran 7956 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 27 postari |
| Costi Rogozanu 26 postari |
| Alin Fumurescu 9 postari |
| Ciprian Domnişoru 8 postari |
| Viorel Dobran 8 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Constantin Creţan 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Mihai, e geniala faza cu cainele mort! Bietul Pavlov…
2010-02-07 14:05:34 | Raporteaza
…dupa I.H.Radulescu…”scrieti, baieti, numai scrieti…!”Era indemn fara a indica “ce”, asa ca, scrie Mihaita, scrie! ca temele vin din viata, uneori in avalansa, te coplesesc si nu poti sa taci si nici nu trebuie.
2010-02-21 18:54:05 | Raporteaza
Cam provincial ! Merge la manelistii lui Boc.
2010-03-19 04:11:07 | Raporteaza
Bun, deci ai continuat sa scrii, dar la facultate te-ai mai dus, ca nu se intelege?
Sa stiu si eu pe cine citesc aici, pe un autor doar cu liceul facut, ca asa il am pe fi-miu intr-a XII-a si intr-un fel il ascult pe el, iar cu totul altfel il ascult pe unul cu studii superioare. E alt palier.
Deci? Sub scut sau pe scut? Scutul graduarii…
2010-03-27 06:33:12 | Raporteaza
Pariu pe o para ca nu poti produce o diploma autentica. Daca te apuc de picioare si te-ntorc cu susu-n jos, pica din tine numai proiecte neterminate si reusite imaginare.
2010-04-12 10:08:52 | Raporteaza
astept raspuns de latine la comentariul nr 28 la art tau încătușarea lui Florin Costiniu etc….
2010-04-12 11:58:37 | Raporteaza
DE ce s-a pierdut timpul la Drept? Da bine la CV? Sa dam mai bine un blog! La mai mare! La fel ca si Iulian Le(u)ca , sa comentam mai departe sporturi felurite! Succes!
2010-05-09 21:24:33 | Raporteaza
Ce poate sane scoata CU SIGURANTA din criza!!!
Va propun un comentariu cit mai sportiv pe aceasta tema!
Nici măcar Facultatea de Drept (de la Cluj) și perspectivele pe care mi le oferea la absolvire. Și, în loc să stau eu acum, liniștit, prin cine știe ce Barou, Parchet ori Curte de Apel, în loc să ajung președinte de Consiliu Județean sau deputat (ca alți colegi de an de la ”drept”) am continuat să scriu.
Iar de la poeziile și scrisorile dedicate fetelor frumoase am trecut la lucruri mai serioase. Cel puțin în aparență, mai serioase. De la cărți la articole de ziar prin Fotbal Plus, Transilvania Jurnal, Transilvania Sport, Ziarul de Cluj, Pro Sport, Clujeanul, Ziarul Clujeanului, Tribuna, Echinox, Tomis, Ziarul de Duminică. În paralel, timp de 12 ani, am realizat emisiuni la Radio Cluj, transmițând, ”live”, meciurile de fotbal de la ”matineu, de pe la Dej, Sărmășag, Salonta, Baia Mare, Satu Mare, Cluj ori Oradea sau partidele de Liga Campionilor și finale de cupe europene la handbal feminin.
2010-05-11 09:22:04 | Raporteaza
@DS Popa: Acuma am priceput: Vasăzică Goţiu e câinele mort!
2010-07-01 20:42:39 | Raporteaza
@Gotiu for Downing Street 10!
Pentru ca merita!
2010-07-01 20:46:59 | Raporteaza
Spui:
“a sacrificat orele de matematică ”
apreciez sinceritatea! Da’ se vede!
2010-07-04 22:11:55 | Raporteaza
eh, daca ti-ai tras pana si-un blog, sa stii ca de-acum esti intr-adevar CINEVA. esti tare, domle!
2010-07-04 22:18:51 | Raporteaza
@calin: Ce bre xenofobule,daca nu am facultate nu pot sa fiu inteligent si cult?Esti cam incuiat daca spui asta,mai ales la cum se termina o facultate azi.Cat ii platesti la fiutu taxa??!!Hai nu te mai ascunde.
2010-09-24 04:04:00 | Raporteaza
Bre nene,pe tine nu te uit cat voi trai ,ca mi-ai inchis usa in nas si m-ai lasat pe drumuri,esti un mare milog,un jeg social.Te bate al de sus sau as prefera al de jos,ca tare meriti.Ziaristu lu` peste.
2010-09-24 04:07:03 | Raporteaza
Sa-mi dai adresa invatatoarei tale, ca as avea vreo doua lucruri sa-i spun, dar cred ca s-a sinucis de la primul tau articol
2010-11-11 15:03:45 | Raporteaza
Cam in ce secol se intamplau chestiile astea ? “Tovarasa” este un indiciu vag, se folosea si dupa ‘89 , mai ales de tovarasi …faptul ca am primit niste prospecte ale unei firme vest germane de aparatura HIFI acasa , iar maica -mea ( in nesfarsita ei naivitate ) mi le-a trimis la unitatea militara unde-mi faceam stagiul , a facut ca sa nu mai am “dreptul” de a face de straja patriei , adica nu am mai facut de garda ( bucuria mea ) toata armata …Te miri ca unii – ca Grosan , de exemplu – au avut probleme ca primeau scrisori din SUA , mai ales cu continut anticomunist ?Ca “a pus botul” , e treaba lui, iar acum plateste , fara sa-i mai torni tu rahat in cap . Poate esti prea tanar si nu ai “gustat” cu adevarat otrava vietii in “Epoca Ceausescu” …Asta ar fi de iertat , dar esti prea persiflant si mistocar , iar asta nu e de iertat . Chiar daca o faci din prostie , usuratate sau – mai ales – rea credinta. Poate o faci pentru bani – atunci este de inteles .banul este ochiul dracului ( si al Securitatii , sau cum s-o numi ea acum , RTV , A1,2,3…)
2011-01-31 02:25:24 | Raporteaza
[...] Portari : Ilea si Gotiu [...]
2011-06-19 12:49:40 | Raporteaza
GOTIULE – SLANINOSULE, UNTURA RANCEDA, HAI SA-TI DAU O M…
2011-08-22 19:59:50 | Raporteaza
Blogul tau gotiu.ro nu exista inca.
2012-02-25 18:20:49 | Raporteaza
Geniala faza cu cainele da, dar fa ceva repede, ca ai zis ca previi moartea cainelui cu un blog care nu merge
2012-03-29 13:01:47 | Raporteaza
Its great as your other posts : D, thankyou for posting . “A gift in season is a double favor to the needy.” by Publilius Syrus.
2012-04-18 14:14:32 | Raporteaza