RSS Feed

Răzvan
Ilie

citeste-i articolele

jurnalist

Nu ştiu încotro. Mă definesc mai bine prin ce urmează să fac decât prin trecutul meu şi totuşi nu văd decât ceaţă. Am fost dintotdeauna dezorientat, dar parcă senzaţia se adânceşte cu trecerea timpului. Simt că am început să cobor dealul vieţii (am ieşit din anul magic 33 şi nu s-a întâmplat nimic). Voi încerca să scriu un roman din care nu am decât prima frază: “Am ieşit din anul magic 33 şi nu s-a întâmplat nimic”. Nu sunt întortocheat şi nu-mi plac subtilităţile. Cred în viaţa de după moarte, de asta mă chinuie încotro-ul. În urmă, am puţine repere, care nu-mi spun mare lucru nici mie: trei ani de Revista 22 (scriam articole politice şi cronici culturale cu un pseudonim care-l înfuria pe tata), câteva articole în Dilema Veche (dintre care îmi amintesc o apologie a anonimatului), doi ani de căutare a propriei vocaţii la revista Cariere (editor coordonator, fără să-mi găsesc eu însumi drumul). Ultimii doi ani şi jumătate i-am investit în Business Standard, unde mi s-a returnat ca titlu de valoare poziţia de redactor-şef adjunct. Am condus din umbră Guvernul Privat, singura instituţie care a urmarit doar puterea exemplului. Fără ca exemplul să prindă la oamenii politici. De aici încolo, poza este blurată, ştiu doar că voi trece la a doua frază din romanul inspirat de voxpublica.


1 comment

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TV TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!