Educaţia prin valori

Anul a început cu o reformă – a educaţiei –, care ar fi fost ideală acum vreo 15 ani. E binevenită şi acum, dar, venind mai târziu, întâmpină dificultăţi mai mari. Nu doar sistemul e pus în faţa reformei, ci şi felul în care ne uităm la el.

Noua Lege a învăţământului prevede un rol mai important al părinţilor în consiliile de administraţie ale şcolilor şi liceelor. Deşi sunt părinte de copii la şcoală şi în curând la liceu, cumva, vestea asta nu m-a făcut să sar în sus de bucurie. Pe lângă propria experienţă, nu puţini sunt oamenii care îmi povestesc terifiaţi că, la şedinţele cu părinţii, tocmai părinţii insistă ca odraslele lor să primească cât mai multe teme şi să fie înscrişi la cât mai multe activităţi extraşcolare. Acumularea de informaţie şi activităţi e în continuare tot ceea ce mulţi părinţi înţeleg printr-o bună educaţie.

Am fost de curând, în Bucureşti, la un târg al liceelor străine de top din Europa şi SUA. Am intrat în vorbă cu organizatorii şi am auzit ceva ce nu am auzit niciodată în România. Pentru ei era important ce anume carieră îşi doresc copiii mei, dar mai important era ce fel de oameni îmi doresc eu ca ei să devină. Cunoştinţe de vârf pot dobândi în multe locuri, la preţuri comparabile. Dar fiecare liceu de top îşi formează elevii într-un anume fel, îi încurajează şi îi educă să îmbrăţişeze anumite valori, şi nu altele.

Pentru diriguitorii liceelor era important să găsească o intersecţie consistentă între sistemul lor de educaţie, valorile pe care eu aş vrea să le preţuiască copiii mei şi valorile care se potrivesc tipului lor de personalitate şi de aspiraţii. Asta deosebeşte un liceu german de unul francez, englez sau american. Sunt stiluri de învăţare şi de viaţă diferite care creează parcursuri de viaţă diferite.

Putem spune aşa ceva în mod explicit şi argumentat despre vreun liceu din România? Sintagma pe care o aud adesea în ultima vreme e că, la şcoală sau la liceu, „depinde ce noroc ai de profesor“. În aceeaşi unitate de învăţământ coexistă, mai mult sau mai puţin paşnic, cadre didactice remarcabile cu unele execrabile. Copiii mei au ajuns să urască materii pe care le apreciau cu un an înainte doar pentru că li s-a schimbat profesorul. Iar copiii nu judecă niciodată profesorii după câtă materie ştiu sau după cât învaţă de la ei, ci doar după felul în care se poartă la ore. Iar prin asta nu înţeleg doar lipsa severităţii, ci darul de a povesti, de a face materia captivantă, de a o lega de viaţa copiilor din afara şcolii, de a crea o atmosferă plăcută şi încurajatoare în clasă.

Un profesor e considerat „tâmpit“ de către elevi nu dacă nu ştie materia, ci dacă nu ştie ce să facă cu ea, dacă nu ştie să se ajute de ea pentru a construi relaţii, curiozităţi şi conexiuni. Iar asta e una dintre cele mai importante valori în viaţă. Trăieşti ca să ştii sau ca să faci ceva, împreună cu alţii, cu ceea ce ştii?

Mi-aş dori ca această mult aşteptată reformă să dea naştere, în câţiva ani, unor licee româneşti care să poată promite şi livra o educaţie bazată pe seturi de valori cărora să le fie subsumate atât activitatea educaţională, cât şi procesul de selecţie a elevilor. Să existe licee pentru copiii părinţilor care vor tone de teme la fiecare materie, combinate zilnic cu balet, karate, pian, baschet, cercetaşi şi origami, dar să existe şi licee pentru copiii părinţilor care îşi doresc mai puţin. Licee pentru cei care vor să acumuleze cât mai mult şi pentru cei care vor să împărtăşească cât mai mult. Pentru cei care vor să stea cât mai mult în clasă şi pentru cei care vor să înveţe şi în afara ei. Pentru cei care cred că nu e nicio problemă dacă elevii pot copia la lucrări sau examene şi pentru cei care cred că aşa ceva nu e de ajutor nimănui. Pentru cei ai căror părinţi vor să se implice activ în procesul educaţional şi pentru cei care n-au timp sau chef de aşa ceva.

Şansa copiilor noştri stă în alegeri şi distincţii. Deocamdată, sistemul educaţional din România nu oferă nici una, nici alta. Învăţământul superior românesc a devenit complet irelevant şi pentru că în el ajung prea mulţi absolvenţi de liceu fără valori, criterii sau aşteptări. Dacă lucrul ăsta s-ar schimba încă din şcoală sau liceu, efectele s-ar vedea repede şi în calitatea pregătirii universitare. Am intra în rândul lumii cu oameni care ştiu, înţeleg şi construiesc împreună.
(Articol apărut în numărul din 18 ianuarie al Revistei 22)