RSS Feed

Medicii de familie – soluţia nu este una financiară

vezi toate articolele de
06 Jun 2011 la 10:03 2 comentarii 1143 vizualizari.

UPDATE
De miercuri, 8 iunie, medicii de familie vor acorda consultaţii numai contra cost, a declarat la TMC, Doina Mihailă preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie.

Conflictul dintre medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate continuă. Blocajul îi împiedică pe pacienţi să beneficieze de reţete şi analize compensate, precum şi de trimiteri la medicii specialişti. Medicii vor ca premierul Boc să-şi asume răspunderea pentru haos şi cer demisia conducerii Casei Naţionale de Sănătate. De cealaltă parte, oficialii CNAS acuză cheltuielile nejustificate şi ilegalităţile comise de unii medici, care fentează sistemul.

Medicii de familie afirmă că modificările introduse în contractul-cadru propus de CNAS îi împing în faliment. Calculele pe care ni le-au transmis arată că un medic specialist, cu 1.500 de pacienţi pe listă şi 400 de consultaţii oferite lunar, obţine un venit lunar de circa 820 de lei.

Costurile unui medic de familie (lei/lună)

Cost asistentă = 1.280
Amortizare maşină Dacia Logan = 1.300
Chirie: 1.000
Îngrijitoare cu ½ normă = 640
Încalzire, canal, apă, gunoi = 500
Telefon şi internet = 400
Contabil = 300
Electricitate: 200
Combustibil maşină = 200
Ridicare materiale sanitare = 100
Materiale curăţenie = 100
Medicamente = 100

COST TOTAL: 6.120 lei

Veniturile unui medic de familie (lei/lună)

M.F. specialist            1.500 înscrisi
400 consultaţii/lună

Venit brut = 7.389 lei
- Csot total: 6.120 lei

Venit cabinet: 1.269 lei
- CASS = 82,40
- CAS = 211
- Impozit pe venit = 156

VENIT NET M.F. = 819 lei

E mult, e puţin?

Cert este că modificările introduse prin noul contract-cadru reduc veniturile medicilor cu peste 1.800 de pacienţi înscrişi pe liste, adică cei care, teoretic cel puţin, beneficiază de încrederea pacienţilor. Scăderea de venituri variază între 2% şi 13%. Cresc însă veniturile medicilor cu mai puţini pacienţi înscrişi, cu ponderi de 0,3, până la 14 la sută.

Oficialii CNAS spun: atât ne putem permite să plătim! În plus, adăugă, acestea sunt numai veniturile transparente ale medicilor. La ele se adaugă veniturile nefiscalizate (micile sau marile “atenţii”!) şi cele care provin din relaţia frauduloasă dintre anumiţi medici şi piaţa farmaceutică.

Am observat o crestere a consumului punctuală. Acum o lună, au fost două serii de 50-70 de medici care au mers în vacanţă în Tanzania.
Lucian Duţă, preşedinte CNAS (3 iun)

Discuţia purtată în aceşti termeni se blochează aici. Medicii vor mai mulţi bani, CNAS răspunde: nu am de unde şi oricum nu meritaţi! Lăsând deoparte toate slăbiciunile administrative şi de comunicare ale Casei, e evident că banii strânşi din contribuţiile de sănătate plătite de circa 7 milioane de oameni nu pot asigura serviciile promise pentru aproape 18 milioane!

Şantajul la care recurg medicii de familie nu poate duce nicăieri. Până la urmă, medicii se comportă ca un sindicat de bugetari care forţează mâna autorităţii publice pentru a obţine beneficii directe, indiferent de costul protestului, suportat de populaţie.

Soluţii?

Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu spune că CNAS ar trebui desfiinţată. Simultan ar trebui introdus un pachet minimal de servicii cu finanaţare de la bugetul de stat şi asigurările private de sănătate, deductibile din impozitul pe venit. Adaug eu: “pachetul minimal” ar trebui să conţină servicii medicale mai puţine şi mai ieftine, pentru a putea fi finanţat de stat! O măsură nepopulară, dar probabil singura sustenabilă din punct de vedere economic.

Alte voci susţin că înfiinţarea mai multor case de asigurări în România ar duce la o concurenţă şi la contracte mai avantajoase pentru medici şi pacienţi.

În fine, o altă variantă ar putea fi introducerea unor vouchere, pe care asiguraţii să le poată folosi, la orice medic de familie vor, pentru orice tip de servicii medicale. Valoarea voucherele ar trebui să fie proporţională cu contribuţia asiguratului, dar mai mică decât aceasta, astfel încât cei mai săraci să poată fi subvenţionaţi, pentru un pachet minimal de servicii de sănătate.

Oricum ar fi, nici violenţa instituţionalizată a medicilor de familie, nici brutalitatea verbală şi administrativă a oficialilor guvernamentali nu rezolvă nimic. Aici chiar că e nevoie de o reformă!

(Mulţumiri colegelor mele Dana Badea şi Luiza Gireadă, pentru documentare. Bilanţul cheltuieli-venituri provine de la Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, secretar Societatea Naţională de Medicina Familiei)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

2 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala urmareste-i pagina de Twitter urmareste-i pagina de Facebook LinkedIn

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!