Pentru cei mai buni dintre noivezi toate articolele de admin10 Aug 2010 la 14:05 12 comentarii 529 vizualizari. |
Un titlu care ar putea stârni iritare. Cum adică, există unii între noi care sunt mai buni decât noi înşine? Eu cred că da şi mai cred că doar prin ei vom scoate capul la lumină.
Experienţele mele de zi cu zi îmi spun că suntem într-un proces accelerat de deprofesionalizare. Serviciile publice se bazează pe un personal din ce în ce mai slab pregătit şi mai prost plătit.
De regres nu e scutit nici mediul privat. Reducerea drastică a costurilor a însemnat, pentru multe companii, eliminarea cheltuielilor cu trainingurile şi instruirea angajaţilor, care mai reuşeau să suplinească lipsa de pregătire a proaspeţilor angajaţi.
Sursa problemei, sistemul românesc de educaţie, e într-o stază generalizată, pentru care nu se vede la orizont nicio soluţie viabilă. Şi totuşi, de undeva, trebuie începută reprofesionalizarea. Cea mai rapidă şi eficientă cale e să ne folosim de cei mai buni dintre noi: absolvenţii români ai universităţilor străine. Sunt cele mai valoroase creiere pe care le avem (odată ce au trecut de teste foarte drastice la admiterea acolo) şi sunt, totodată, şi cele mai bine pregătite minţi pe care le avem (din moment ce au finalizat un parcurs educaţional foarte exigent şi competitiv).
Principala problemă pe care cei mai mulţi dintre ei o au acum, la întoarcerea în ţară, e că România nu ştie să-i valorifice. Nu sunt angajaţi, nu li se oferă şansa de a pune în practică un set de cunoştinţe şi abilităţi net superior absolvenţilor universităţilor româ neşti, iar societăţii româneşti nu i se oferă şansa de a beneficia de priceperea şi puterea lor de muncă.
Statul român are datoria să oprească aceste pierderi. Conform statisticilor oficiale, la ora actuală, studiază în străinătate aproximativ 50.000 de români. Cum nu toţi se întorc, am putea presupune că discuţia se poartă despre un număr de absolvenţi de ordinul miilor, care s-ar întoarce în România în fiecare an. În acest moment, cred că ei sunt cea mai valoroasă resursă pe care o avem.
Propunerea mea e ca orice companie sau instituţie, care angajează un absolvent de studii în străinătate care se întoarce în România în maximum 5 ani de la terminarea studiilor, să beneficieze de scutire la plata impozitului pe salariu, asemănătoare scutirii aplicate acum în cazul specialiştilor în IT.
Măsura aplicată în sectorul IT a dat rezultate şi a atras în România cei mai mari jucători din domeniu din lume. Asta a dus la stadiul de performanţă o competenţă locală, care, altminteri, nu s-ar fi putut coagula şi exprima.
Cred că trebuie să împingem modelul mai sus, cu repercusiuni mai importante pentru performanţa generală a României. În cazul propunerii mele, nu discutăm de o reducere semnificativă în vreun fel a veniturilor bugetare, dar discutăm de un aport cert de profesionalism şi competenţă de care România are nevoie acum mai mult decât de orice altceva.
Mulţi angajatori se feresc de absolvenţii români din străinătate, care aplică pentru joburi în România, deoarece se tem de aşteptările lor salariale mai mari decât cele de pe piaţa locală. Însă e foarte firesc să fie aşa. Un absolvent de Harvard sau de INSEAD are tot dreptul să ceară un salariu mai mare decât un absolvent de ASE. Interesul României ar fi ca absolventul de Harvard să poată obţine acel salariu în România şi nu în altă ţară. România a investit în copilul şi elevul cu pricina, ar trebui să fie în stare să implementeze un sistem prin care să poată beneficia de rezultatele educaţiei lui superioare.
E adevărat că suntem într-o perioadă de austeritate şi de tăieri de costuri aproape cu orice preţ. Zic „aproape“, pentru că n-ar trebui să cădem într-o capcană. Nicio entitate economică n-a revenit vreodată la performanţă doar prin reducerea costurilor. Ea e doar un mijloc, nu un scop. Pentru ca durerile pe care le creează să nu fie în zadar, reducerea costurilor trebuie făcută în paralel cu atragerea resurselor care să genereze valoare adăugată în viitorul apropiat.
Cea mai importantă valoare de care România are nevoie azi e aceea adăugată de absolvenţii români din străinătate. Ei sunt ce are România acum mai bun. Dacă guvernanţilor le-a mai rămas vreo urmă de inspiraţie netăiată din fişa postului, către ei ar trebui să-şi îndrepte atenţia şi iniţiativa legislativă.
(Articol apărut în numărul din 10 august al Revistei 22)
Etichete: absolvenţi, educatie, performanţă, profesionalism, valoare


Cristian Teodorescu 17 Feb la 22:59 |
Vezi şi Catavencii.ro
Fix 1,5 la sută din PIB vrea premierul MRU să aducă la buget, în două [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 17 Feb la 12:01 |
Mircea Sandu: Acum... o să vedem asta cu băut din iaz...
Dragoș Năstase: Nu... e un pahar de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 16 Feb la 11:11 |
Numărul deceselor în urma hipotermiei este tot mai mare. Autoritățile iau măsuri, Raed Arafat [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 16 Feb la 11:07 |
Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 16 Feb la 01:43 |
Aveam șase ani când am auzit o teorie frumoasă despre tineri. Cel care mi-a spus-o nu era un [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 20:56 |
E şi-n Caţavencii.ro
Fiindcă tot sîntem în criză de prezidenţiabili n-ar fi momentul să [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 15:35 |
Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 15 Feb la 14:36 |
Coaliţia la guvernare susţine tratatul fiscal european, deşi părerile privind tratatul privind [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 13:29 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Dacă nu s-a dus cu Ponta în America, fiindcă nu ştie engleza, Crin [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 15 Feb la 12:45 |
Noul guvern promoveaza si un nou program de guvernare. Acest program are 3 mari componente : 1) [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 15 Feb la 11:22 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 Feb la 05:12 |
Celor 300 de candidați tineri şi cu studii în străinătate care aspiră la funcția de consilier [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 Feb la 23:15 |
Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 14 Feb la 23:14 |
În ultimele zile, ortacii lui Voronin se plâng pe site-ul grenada.md că poliția a inițiat o [ citeste mai departe ]
Mihai Eminescu 14 Feb la 22:02 |
Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 14 Feb la 13:59 |
În anul de graţie 2009, când un cumul de factori externi si interni au forţat Romania să [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 Feb la 13:10 |
Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 14 Feb la 10:36 |
Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de [ citeste mai departe ]
Dan Duca 14 Feb la 10:06 |
"Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 14 Feb la 09:19 |
Din 40.000 de bucureșteni anunțați pe facebook au fost numărați la Protestul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
| 1esti ramolit sau beat? Seful de la SRI e George Maior Cristian te cheama pe tine.... | ||
| 2@Dom' Teodorescu, vin alegerile!! Si cre' ca n'a stricat nici micul bairam cu conu' Franks, un fel de consiliu de taina sub acoperire cheflangie ... Eheee, ca la Romanik la nime'n lume!... | ||
| 3@mitru: Cu mare ingrijorare, confirm ceea ce spui ... Corporatiile transnationale mamut ca Monsanto, Chevron & Al. care amusina prin Ro acum si care au lasat devastari pt generatii in urma lor... | ||
| 4asta ca sa vedem cum se fac afacerile in romania, cat se pune accent pe ban si unde se vrea a se ajunge, dupa ce ca e vai steaua ei se mai si profita de rosia montana, asta da treaba buna... | ||
| 5Brrr !!!!!!!! Ce duhoare fesenisto-securista ! Iar au aparut viermii de latrina din Modrogan.... | ||
| 6deci, oricum nu-i bine; solutia d-tale e una singura: astia sa plece si sa vina usl-ul;... | ||
| Mihai Goţiu 25371 citiri |
| Cristian Teodorescu 10212 citiri |
| Costi Rogozanu 9770 citiri |
| Ciprian Domnişoru 8988 citiri |
| Remus Cernea 5439 citiri |
| Alin Fumurescu 4347 citiri |
| Cristian Bândea 3931 citiri |
| Constantin Creţan 3778 citiri |
| Dan Duca 3767 citiri |
| Dorin Tudoran 3133 citiri |
| Mihai Goţiu 6 postari |
| Cristian Teodorescu 5 postari |
| Costi Rogozanu 3 postari |
| Tudor Darie 2 postari |
| Ciprian Domnişoru 2 postari |
| Constantin Creţan 2 postari |
| Lucian Isar 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Daniel Oanta 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| Mihai Goţiu 113793 citiri |
| Costi Rogozanu 59099 citiri |
| Cristian Teodorescu 49459 citiri |
| Alin Fumurescu 30408 citiri |
| Remus Cernea 21018 citiri |
| Ciprian Domnişoru 20951 citiri |
| Iulian Leca 17522 citiri |
| Dorin Tudoran 16645 citiri |
| Viorel Dobran 16202 citiri |
| Cristian Bândea 12897 citiri |
| Mihai Goţiu 39 postari |
| Cristian Teodorescu 26 postari |
| Costi Rogozanu 25 postari |
| Dorin Tudoran 16 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Alin Fumurescu 10 postari |
| Iulian Leca 10 postari |
| Viorel Dobran 9 postari |
| Ciprian Domnişoru 7 postari |
| Cristian Bândea 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Problema nu e doar faptul ca nu ne atragem oamenii valorosi care s-au pregatit in strainatate. La ea se adauga lipsa de interes a antreprenorului roman fata de competenta; el nu vrea “destepti” care sa-i spuna lui ce sa faca, ci “copii cuminti” care sa execute ce le spune el. Pentru ca el are experienta, cunoaste piata, stie cum merg lucrurile.
Orice scoala absolvita in occident te invata sa faci lucrurile in mod planificat: sa iti stabilesti obiective si bugete, sa derulezi proiecte si procese pentru a le atinge si sa masori performantele. Cand cineva le vorbeste despre astfel de abordari, antreprenorul roman spune ca “la noi nu merg chestiile astea”, ca “trebuie sa fim flexibili”, ca “teoria e buna la scoala”. Sunt multe exemple de oameni bine pregatiti, recrutati pentru competentele lor care apoi sunt pusi sa faca munca de rutina, fara a li se da sansa de a-si utiliza abilitatile. Daca au prea multe initiative, trebuie sa plece din firma. Patronul nu accepta insubordonarea. Pentru ca se teme de ceea ce nu intelege.
Asadar, nu doar sa-i atragem, ci sa ne asiguram ca mediul economic privat intelege importanta competentelor reale. Asta e mult mai greu – se face prin educatie si mai dureaza inca 20 de ani brucanieni.
2010-08-10 14:40:13 | Raporteaza
[...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]
2010-08-10 14:46:19 | Raporteaza
Exista pe piata mici incercari cum e asta: https://www.joburilaorizont.ro/ro/
Problema nu cred ca e in mediul privat unde astfel de tineri isi mai gasesc locul. Problema reala e in institutiile de stat, in ministere, in agentii, in autoritati locale – acolo e mai dificil de intrat.
2010-08-10 15:45:47 | Raporteaza
Asa e.
Dar mai buni decit absolvenţii români ai universităţilor străine sint romanii cu 10-15-20 de ani de experienta de munca in marile companii occidentale, indiferent unde si-au facut studiile.
Iar mai buni si decit acestia sint romanii care au pus pe picioare si isi conduc propriile companii in Occident. Ei exista chiar daca nu se scrie despre ei prin ziare. Unii au tatonat terenul in Romania, au studiat legislatia, au discutat, au incercat sa demareze afaceri si in Carpathian Garden si fie au abandonat pentru ca mediul era ostil, fie s-au retras dupa ce au pierdut niste bani. Cei mai multi insa nici nu vor sa auda de revenirea in Romania. Cum sa investesti intr-o tara in care un intreg sistem birocratic in perpetua erectie si inarmat cu o legislatie kafkiana nu are alt scop decit sa iti bage betze in roate si sa te jupoaie?
2010-08-10 16:11:00 | Raporteaza
Imi cer scuze, dar nu pot sa fiu in totalmente de acord cu cele sustinute. Si din scoala romaneasca se afirma oameni pregatiti, nu de sistem, ci mai mult autodidacti, adica cum sunt si cei de la Harvard, Oxford, Cambridge sau alte universitati prestigioase. Nu ar trebui facuta o generalizare, insa partea proasta e ca, sunt prea multi oameni care nu au fost autodidacti, ci au fost indrumati de banul lui taticu sau de ignoranta profesorilor si ajunge printr-o pila sa ocupe locul celui care a invatat.
PS Sistemul actual din Romania pica si dezintegreaza din lipsa de triere a celor care pot si celor care nu pot inca de pe bancile liceului. Cei 64% care au promovat bacalaureatul anul acest, inca e o cifra mare pe langa realitatea semianalfabetismului din Romania, iar lipsa unor examene de admitere in facultati, doar inrautateste situatia. Sistemul roman inca se afla intr-o perioada de tranzitie si pana nu va disparea mentalitatea “smecheriei si pilei”, nu vom merge inainte, ci ne vom transforma intr-un fel de Belarus sau ceva tara mai exotica, gen Kazakhstan.
2010-08-10 18:49:30 | Raporteaza
Cei mai BUNI, care nu sunt odraslele sus-pushilor!, NU se vor intoarce acum sau un viitorul apropiat in aceasta ROMANIE!
Sa va fie foarte CLAR asta.
Nu sunt mai multi de cateva mii, sa fim seriosi!
2010-08-10 21:13:05 | Raporteaza
@Cosmin Alexandru
Pai nu ai votat tu un betiv sa te conduca? Ai preferat hahaiala, lichelismul si manelismul. Esti ipocrit, iti meriti soarta.
2010-08-10 21:51:27 | Raporteaza
Numai un cretin s-ar intoarce sa fie sclavul si bataia de joc a conducatorilor romaniei de azi. Si nici in viitorul apropiat nu se va intampla deoarece ati amanetat Romania pe urmatoarele cateva generatii. Cosmin Alexandru, faci parte din banda latrailor care ati ingropat Romania. Numai cand vor slabi puterile care va sponsorizeaza , numai atunci putem incerca -noi sau urmasii nostri- sa ne recuperam tzara. Pana atunci va dorim sa ramaneti singuri in rahatul in care ati intrat. Cu boii pe care i-ati prostit sa va voteze nu ajungeti departe. Deocamdata acumulam bani si putere in strainatate. Nu va bazati pe solidaritatea noastra, nu suntem solidari cu tagma jefuitorilor. Pana atunci va invatzam metodele si ne familiarizam cu armele si mijloacele voastre.
2010-08-10 23:28:13 | Raporteaza
Toate bune si frumoase,dar utopii care vor ramine vesnic la stadiul:ar trebui !
Romania nu va putea face nimic din ceeace trebuie,fara un “proiect politic,economic si social national”,care sa cuprinda intr-un mod unitar si sistematic,toata aceasta nevoie de perfectionare administrativa,institutionala, organizatorica,etc.,care sa o scoata odata din “postcomunismul” actual.
2010-08-12 00:29:53 | Raporteaza
@ Cosmin Alexandru
Eu cred ca la cei ca tine se referea Presedintele cand spunea ca puteti pleca din tara. Si-a dat si el seama ca e inconjurat numai la lichele.
2010-08-12 23:03:16 | Raporteaza
Plecaţi de la premisa “omul potrivit la locul potrivit”, ceea ce este greşit: acei tineri de valoare (precum si cei bine pregătiţi din mediul autohton) sunt foarte potriviţi în occident. Acolo sistemul îi asimilează, îi pune în posturile care se mulează pe pregătirea lor. Noi însă, trăim în Absurdistan, şi aceşti tineri sunt inadaptaţi la sistemul nostru de valori.
Mă refer şi la mediul privat şi cel de stat. Dacă vine unul de la Harvard şi manageriază o firmă, vine controlul si nu dă şpagă, harvardistul, oxfordistul se vede cu afacerea pe butuci. Poa’ să fie el cel mai pregătit, doctor honoris causa si tot îi găseşte o hibă. Problema e cu oul sau găina: sistemul sau oamenii? Ce să fie reformat mai întâi?
2010-08-20 15:43:03 | Raporteaza
@Habarnam: “Problema e cu oul sau găina: sistemul sau oamenii? Ce să fie reformat mai întâi? ”
Si sistemul si oamenii in acelas timp.
2010-08-21 19:13:24 | Raporteaza