Pericolele unei perioade tulburi

În condițiile în care deciziile se amână, din lipsă de guvern, singura instituție funcțională a momentului, BNR, se va vedea pusă în situația să reacționeze prin mjloace proprii la situații improprii.

Provizoratul executiv are toate șansele să se întindă pe o perioadă de timp consistentă. Jocul de șah declanșat de politicieni cere timp de gândire și pași foarte bine calculați, din perspectiva evidentă a câștigului electoral. Altfel, viteza de reacție ar fi una din principalele virtuți ale acestei perioade, mai ales în condițiile vizitei FMI de după 20 octombrie, când reprezentanții Fondului vor fi nevoiți să discute următoarea etapă a acordului cu secretari de stat care vor ridica neputincioși din umăr.

Vor avea loc mai mult discuții de evaluare teoretică, se va spune mai mult cum ar trebui făcut, decât cum se va face. Reprezentanții Fondului vor întâlni cu miniștrii Boc și Pogea, care vor zâmbi superior și nostalgic, dacă nu chiar complice, la ideea că, iată, au ajuns buni vorbitori ai limbajului FMI și vor evoca faptele lor de glorie din perioada guvernării efective. Și se vor mai întâlni cu reprezentanți ai BNR într‑o formulă aproape neschimbată și vor încerca prin intermediul acestei instituții să asigure o continuitate a acordului și a politicilor recomandate.

Majoritatea acestora țin însă de Executiv, dacă nu și de legislativ. În fond, e vorba de câteva legi de schimbare substanțială a utilizării pe termen lung a finanțelor publice, fie că e vorba de salarizarea unitară, de noua structurare a sistemului de pensii sau de responsabilitatea fiscală care va aduce o mai mare disciplină în sistem.

În schimb, deciziile care țin de cheltuielile anului acestuia și ale anului viitor riscă să fie suspendate. E vorba de economiile de 0,3% din PIB care s‑ar obține prin concediul de 10 zile, sau reducerile de buget salarial în sectorul public, de 0,6%, care trebuie impuse în bugetul de anul viitor.

Dacă Executivul e suspendat, singura politică activă rămâne cea monetară, determinată de BNR. În ceea ce privește relația cu băncile comerciale, parte și ea implicit din acordul cu FMI, banca centrală își continuă politica de supraveghere. Mai mult, vor urma o nouă serie de teste de stres, chiar dacă sunt semne de creștere a creditării în august, după scăderi continue de la începutul anului. Singura instituție funcțională la final de an, în plină criză, BNR va avea probabil o sarcină suplimentară în zilele care urmează.

Ce face însă în ceea ce privește inflația? Ultimele rapoarte nu au mai confirmat tendința dezinflaționistă pe care o puneau în evidență datele de la începutul anului, chiar dacă cifra în sine este promițătoare pentru atingerea țintei de 4,5%. În ce măsură vor fi diminuate tendințele inflaționiste care par a prinde contur? Avem de la 1 ianuarie o majorare de accize și negocierile de acum cu Fondul vor aborda, cu siguranță, și oportunitatea altor majorări de taxe și impozite. De altfel, tendințele inflaționiste există încă în economia reală, dată peste cap acum de o lipsă acută a cererii. Cum definește BNR întreaga situație: „Presiunile dezinflaționiste ale adâncirii deficitului de cerere au fost susținute de temperarea volatilității cursului de schimb al monedei naționale la niveluri sub cele de la începutul anului, la care au contribuit atenuarea semnificativă a dezechilibrului extern al economiei și încheierea aranjamentului multilateral de finanțare externă cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale. Cu toate acestea, în perioada luată în considerare, reducerea inflației a avansat într‑un ritm relativ lent, având în vedere amploarea declinului cererii agregate. Dincolo de influența factorilor conjuncturali, relativa persistență a inflației a fost întreținută și de ajustarea întârziată sau insuficientă a dinamicii salariilor, la cea a productivității muncii, în unele sectoare ale economiei“.

Este o explicare clară a situației de fond, cu presiuni inflaționiste nerezolvate, în ciuda unei evoluții punctuale care a coborât inflația sub 5%. Este, în fond, una din încurcăturile enorme ale economiei românești – aceea de a nu fi rezolvat problema inflației când și alte probleme bat la ușă.

Acesta este, așadar, contextul în care vor începe discuțiile cu FMI. Micșorarea deficitului prin majorările de taxe se va bate cap în cap cu problema inflației. Spre ce va opta BNR, singura instituție funcțională a momentului? Să‑și ducă sarcina conform literei legii și să urmărească inflația în limite cât mai stricte, militând pentru politici fiscale antiinflaționiste și bugetare restrictive indiferent de costuri politice? Sau să țină și locul celorlalte instituții și să nu privească cu același ton radical politicile bugetare și fiscale? În fond, cea mai sigură soluție de a mai scădea presiunea pe buget – în condițiile în care reducerea cheltuielilor, prin zilele libere de exemplu, e tot mai puțin probabilă – este o scădere prin inflație a valorii acestor salarii.

Articol publica în revista Money Express şi pe VoxPublica