Formele fără fund Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 | 2 comentarii |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său concitadin, o emisiune precum cea a lui Dan Capatos e un salt logic, aproape firesc. Nici nu poate fi altfel, terenul pregătit de sisifica muncă nocturnă a celor doi coloşi obligă, nu lasă loc de involuţii. Treaba e, că într-o lume mai aşezată estetic şi valoric, băieţii ăştia doi de la Înalta Şcoală de Jurnalism din Caracal n-ar fi depăşit condiţia de respondenţi accidentali într-un voxpop despre mărţişor sau despre mersul trenurilor. [ citeste mai departe ] |
EXCLUSIV: Dovada că Mircea Sandu vrea să vândă naționala de fotbal către RMGC (facsimil) Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 | 49 comentarii |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost numită ”Cea mai tâmpită caterincă” de către ProSport. Mă rog, colegii de la ProSport califică drept ”caterincă” acele condiții trecute într-un comunicat trimis ieri presei în care se anunță un astfel de parteneriat: cum ar fi ideea ca jucătorii naționalei să poarte căști de miner înaintea meciurilor ori să bea apă cu cianură. [ citeste mai departe ] | ||
Văleu, Hotnews, ce intoxicare! Cu naționala de fotbal a României și RMGC Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 | 59 comentarii |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de Hotnews, cu titlul ”Roșia Montană Gold Corporation, sponsor oficial al Federației Române de fotbal”. Asumat sub semnătura Adrian Ilincescu, articolul începea astfel: ”La finalul anului 2011, FRF pierdea unul dintre sponsorii săi importanți, compania Ursus renunțănd la înțelegerea pe care o avea cu forul lui Mircea Sandu. Federația de Fotbal a găsit înlocuitor pentru Ursus, Roșia Montană Gold Corporation, fiind, de marți, sponsorul echipei naționale de fotbal. [ citeste mai departe ] | ||
…Senzational! Mass media surprinse in fundul gol! Imagini socante! + UPDATE Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 | 44 comentarii |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de contrariu. Culmile josniciei par sa nu aiba pisc, nici haurile mizeriei umane vreun fund. Fundul e gol. Poti continua sa cazi la nesfarsit, fara sa te opresti. Despre porcaria facuta de Antene prin prezentarea filmuletului cu Emil Boc la vestiar s-a scris - desi nici pe departe intr-atat de mult si de aspru pe cat s-ar fi meritat. Te intrebi unde sunt indignatii ACTA si cei ai dreptului la o viata privata. [ citeste mai departe ] | ||
”Nicio variantă în afară de USL”. Și testul Corina Vințan pentru MR Ungureanu Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 | 62 comentarii |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea multă lume. Controlul situației și transmiterea încrederii sunt reguli regăsibile în orice manual de comunicare. Previzionarea victoriei (la proximele alegeri) nu ar trebui privită, astfel, ca un semn de înfumurare. Afirmații de genul ”Nu există nicio variantă în afară de USL” (făcută duminică seara, la Realitatea TV) e necesar a fi făcute însă cu mai multă responsabilitate. [ citeste mai departe ] | ||
Și cu ACTA, BASTA! De ce Revoluția continuă la Cluj, nu la București (VIDEO) Mihai Goţiu 12 Feb la 09:36 | 83 comentarii |
Acest text nu este despre ACTA, ci despre proteste. Mai exact despre protestele de la Cluj, cauzate de faptul că, la fel ca alte măsuri, ACTA a fost lansată la apă fără nicio dezbatere, un pumn în gură (pentru alții doar o palmă peste față) care trebuie încasat fără nicio crâcnire. Că doar tot ce vine de la ”fratele mai mare” (indiferent cine e acest ”frate”, UE ori SUA) trebuie înghițit pe nemestecate. Conform estimărilor unor colegi de breaslă, sâmbătă seara, la Cluj au ieșit în stradă peste 2.000 de oameni. [ citeste mai departe ] | ||
Ponta cel cuminte. Sfârșitul USL sau sfârșitul lui Antonescu? Și cine poate câștiga cu adevărat Mihai Goţiu 09 Feb la 16:28 | 51 comentarii |
Apreciat de majoritatea comentatorilor ca fiind ”echilibrat”, discursul lui Victor Ponta i-a luat prin surprindere nu doar pe analiști ori pe adversarii politici ai liderului social-democrat, cât, mai ales, pe colegii din USL, în frunte cu Crin Antonescu. Aceștia din urmă ar fi vrut ”sânge pe pereți”. Și n-au avut. Iar acum se simt trădați. Să fim însă serioși. Cu toată ”cumințenia lui”, Victor Ponta și-a păstrat suficiente gloanțe pentru campania electorală: [ citeste mai departe ] | ||
Timpul nostru cu incetinitorul. Un experiment Bogdan Ciuclaru 06 Feb la 12:31 | 7 comentarii |
Iarna ne-a schimbat ritmul. Ne miscam mai incet. Petrecem minute bune si chiar ceasuri in masini si-autobuze. Suntem mai mult timp cu gandurile noastre. Dincolo de geamurile inghetate sunt evenimentele care se precipita. Stirile n-au treaba cu buletinul meteo si trec in viteza pe langa noi, precum monoposturile de F1. Vestile gonesc catre un viitor la care noi o sa ajungem mai lent. Iarna ne obliga sa respiram si sa ne petrecem mai mult timp observand ce este in imediata noastra apropiere. [ citeste mai departe ] | ||
Faptul că m-am aflat la Roșia Montană în timpul emisiunii ”Patrimoniul nimănui”, realizată, duminică, de Mihai Tatulici, la Realitatea TV, nu a fost o întâmplare. De la începutul anului am locuit mai mult la Roșia Montană decât la Cluj. Și, în ultimii 10 ani, spre supărarea (uneori) a mamei mele, am fost de mai multe ori (de mult mai multe ori) la Roșia Montană decât acasă ori în satele bunicilor. În toată această perioadă n-am avut vreo problemă în a discuta cu localnicii, fie pro, fie contra proiectului minier. [ citeste mai departe ] | ||
”Te calc cu mașina” și ”jurnalistul șantajist” (dezbatere & recomandări APPC) Mihai Goţiu 01 Feb la 17:59 | 23 comentarii |
Săptămânile trecute, ”Știri de Cluj” a prezentat înregistrarea unei convorbiri telefonice în care președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, amenință un jurnalist că ”îl va călca cu mașina” (înregistrarea, aici). La rândul lui, Alin Tișe acuză, pe blogul personal, că este victima unui ”jurnalist șantajist”. Înregistrarea a fost preluată și de alte publicații locale, dar și de presa centrală. [ citeste mai departe ] | ||
Tudor Darie azi la 01:43 |
Aveam șase ani când am auzit o teorie frumoasă despre tineri. Cel care mi-a spus-o nu era un [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 20:56 |
E şi-n Caţavencii.ro
Fiindcă tot sîntem în criză de prezidenţiabili n-ar fi momentul să [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 15:35 |
Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 15 Feb la 14:36 |
Coaliţia la guvernare susţine tratatul fiscal european, deşi părerile privind tratatul privind [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 13:29 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Dacă nu s-a dus cu Ponta în America, fiindcă nu ştie engleza, Crin [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 15 Feb la 12:45 |
Noul guvern promoveaza si un nou program de guvernare. Acest program are 3 mari componente : 1) [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 15 Feb la 11:22 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 Feb la 05:12 |
Celor 300 de candidați tineri şi cu studii în străinătate care aspiră la funcția de consilier [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 Feb la 23:15 |
Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 14 Feb la 23:14 |
În ultimele zile, ortacii lui Voronin se plâng pe site-ul grenada.md că poliția a inițiat o [ citeste mai departe ]
Mihai Eminescu 14 Feb la 22:02 |
Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 14 Feb la 13:59 |
În anul de graţie 2009, când un cumul de factori externi si interni au forţat Romania să [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 Feb la 13:10 |
Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 14 Feb la 10:36 |
Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de [ citeste mai departe ]
Dan Duca 14 Feb la 10:06 |
"Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 14 Feb la 09:19 |
Din 40.000 de bucureșteni anunțați pe facebook au fost numărați la Protestul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 12 Feb la 17:30 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Cît a durat schimbarea gărzii la Palatul Victoria, prefecţii şi [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 12 Feb la 14:42 |
Un cuib de lilieci ideologizați până la isterie cere să fie privit cu atenție. Îl privesc. [ citeste mai departe ]
| 1Orice om cu onoare nu ar purta pe tricou insemnele RMGC-ului care a dus o campanie atat de murdara si de mincinoasa la televizor prin reclame mincinoase, emisiuni partinitoare cum a fost cea a lui Tatulici... | ||
| 2@aura: "incearca cu niste pareri sustinute de niste argumente."ha, ha, ha, ha............... bine ca aveti voi pareri sustinute. la toate intrebarile de bun simt voi spuneti ce v-a dictat RMGC. da... | ||
| 3aura pai nu pot sa vorbesc cu un papagal. ca as incerca sa vin si cu argumente, dar stiu ca imi va raspunde papagalul. Se merita? Tu ce zici? Tu esti papagal iar nepotul e apa de ploaie.... | ||
| 4Mircea Sandu s-a ocupat numai de afacerile lui si nu de fotbalul romanesc. De aia fotbalul romannesc a ajuns atat de jos. Daca incheie acest contract de sponsorizare cu RMGC vom avea grija ca echipa nationala... | ||
| 5@coconut: altceva mai sti sa spui in afara de abureli d-astea cu "esti prost", "esti papagal"? vad ca incerci sa te bagi si tu in seama dar nu prea iti iese. incearca cu niste pareri sustinute de niste... | ||
| 6Atitudinea fata de monarhie e testul de turnesol al societatii romanesti; face diferenta intre ceausizati pe fond si anticomunisti din convingere nu din interes. E tragicomic sa vezi cum pastaci de partid... | ||
| Mihai Goţiu 22518 citiri |
| Costi Rogozanu 14055 citiri |
| Cristian Teodorescu 9516 citiri |
| Remus Cernea 5648 citiri |
| Laura Cernahoschi 4896 citiri |
| Alin Fumurescu 4388 citiri |
| Dorin Tudoran 4381 citiri |
| Dan Duca 3948 citiri |
| Cristian Bândea 3923 citiri |
| Iulian Leca 3834 citiri |
| Mihai Goţiu 8 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Dorin Tudoran 4 postari |
| Lucian Isar 3 postari |
| Bogdan Ciuclaru 2 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Viorel Dobran 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Ciprian Domnişoru 2 postari |
| Mihai Goţiu 114051 citiri |
| Costi Rogozanu 66785 citiri |
| Cristian Teodorescu 52037 citiri |
| Alin Fumurescu 33067 citiri |
| Remus Cernea 23236 citiri |
| Iulian Leca 21411 citiri |
| Dorin Tudoran 17756 citiri |
| Viorel Dobran 17375 citiri |
| Cristian Bândea 13924 citiri |
| Ciprian Domnişoru 13141 citiri |
| Mihai Goţiu 43 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Alin Fumurescu 12 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Iulian Leca 11 postari |
| Viorel Dobran 10 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Cristian Bândea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.