Mai mult decât atât, candidatul pe care ajunsese să îl sprijine Victor Ponta, pe baza rezultatelor înregistrate la sondaje nu era un PSD-ist, ci PC-istul Florescu. Cum a ajuns Florescu să fie cunoscut în Sectorul 6? A făcut anul trecut câteva acțiuni foarte vizibile pe banii lui aduși de-acasă, cum ar fi strângere de semnături împotriva hingherilor de mașini în piețe sau nășirea gemenilor stareței fugite de la mănăstire -prilej de televizare intensă.

De unde are Florescu bani de campanii? Nu se știe, pentru că, în calitatea sa de șef al Piețelor din Sectorul 4 nu a depus niciodată o declarație de avere, după cum a constatat ANI. Cert este însă că el a făcut mai mult decât au făcut partidele politice pentru a căpăta notorietate pentru candidații la sectoare, iar asta se vede în sondaje. Este de înțeles, deci, de ce a renunțat Victor Ponta la impunerea candidaturii lui Florescu. Tot de înțeles este și de ce nu vrea Florescu, după ce a cheltuit o grămadă de bani, să renunțe la candidatură.

Acum, voturile opoziției se vor împărți între independentul Florescu, care spune că beneficiază de sprijinul lui Ponta și al lui Oprescu, și Rareș Mănescu, apropiatul lui Crin Antonescu, cel care va beneficia de garanția siglei USL pe buletinele de vot. Asta nu ar fi neapărat o problemă, dacă ar exista un tur doi la alegerea primarului. Dar nu există, iar situația aceasta îl favorizează net pe actualul primar, Cristian Poteraș, care, în ciuda procesului penal deschis de DNA, are încă alegătorii săi.

Crin Antonescu se pare că nu a auzit de pildele solomonice, preferând să vadă Sectorul 6 spintecat cu sabia, decât să îl cedeze cuiva din alt partid USL.

Text publicat și pe B365.ro

Ecuația a fost, din ceea ce a emanat din interiorul partidului, în felul următor: în afară de Chiliman la sectorul 1, PNL avea dreptul să mai numească un candidat, la sectoare, din partea USL. Cine să fie: Dan Cristian Popescu, care și-a postat afișe în sectorul 2 și s-a pozat pe coperți de reviste, probabil pe banii proprii, încă din urmă cu un an? Sau Rareș Mănescu la sectorul 6, acolo unde scaunul de sub Poteraș se clatină bine? Câte șanse are Dan Cristian Popescu la aceste alegeri, în fața lui Onțanu? Practic, niciuna, mai ales în contextul alegerii dintr-un tur. Rareș Mănescu, fie el apropiat al lui Crin Antonescu sau nu, are șansa de a mai smulge un sector pentru USL și, mai important, pentru PNL. Firește, nici PSD nu vrea să renunțe în fața PNL-ului și să cedeze mai multe candidaturi, pentru că are un singur candidat, pe Vanghelie, care, deși imbatabil momentan la Sectorul 5, nu se știe cât timp va mai rămâne la social-democrați.

Chiar lângă Intercontinental, Dan Cristian Popescu se anunță pe un mash uriaș “candidat la primărie”, fără să aibă un mandat în acest sens, se pare, din partea PNL. Că are o notorietate mult mai mare decât candidatul PSD în Sectorul 2 nu contestă nimeni, dar fotoliul de primar nu îi este accesibil. Merită, în acest caz, scandalul public și scăderea în ochii electoratului pentru PNL? Firește că nu. Chiar dacă PNL este cel mai puternic partid în Capitală, asta nu înseamnă că nu poate să scadă în ochii electoratului. De aceea, n-ar fi rău ca PNL-iștii să își înfigă cuțitele în spinare pe tăcute, în forurile interioare, fără scandal și demiteri, prin negocieri politice.  Altfel, în condițiile date, PSD va deveni pentru prima dată cel mai puternic partid din București.

Mai exact: în sectorul 6, sondajele nu îi sunt deloc favorabile lui Poteraș, asta cu atât mai mult cu cât a fost trimis în judecată de DNA, chiar și în ciuda sindrofiilor electorale pe care le patronează pentru alegători. În toate celelalte cinci sectoare, bucureștenii par mulțumiți de edilii lor, în ciuda banilor aruncați pe fereastră, sau, mai exact, în buzunarele clienților politici. Cu anatemele DNA și PDL în frunte, Poteraș – un personaj nu tocmai carismatic – ar fi putut fi lesne înfrânt de un candidat USL cunoscut în sector. Doar că Uniunea nu a considerat necesar să își consolideze poziția la nivel local și să popularizeze un candidat. În schimb, s-a pierdut în lupte intestine între cele trei partide, fiecare dorind să își pună propriul candidat să lupte cu Poteraș și măcinând astfel șansele Uniunii de a mai câștiga o primărie.

Primul candidat din curtea USL pentru Sectorul 6 este Ștefan Florescu, de la PC, fost șef al piețelor din Sectorul 4, care a cheltuit o grămadă de bani anul trecut pentru a deveni cunoscut în sectorul din vestul Capitalei.  Campanii împotriva hingherilor de mașini – numai bune pentru a strânge semnături și date ale alegătorilor locali, botezuri, cumetrii cu celebra fostă stareță mamă de gemene, nimic nu a fost prea mult pentru notorietatea PC-istului. De unde provin grămezile de bani de care vorbeam? Nu se știe, pentru că domnul Florescu nu a binevoit niciodată să depună o declarație de avere sau de interese, atâta timp cât a fost șef al piețelor din Sectorul 4.

Al doilea candidat este liberalul Rareș Mănescu, cel care anunță pe blogul propriu că este “născut și crescut în Sectorul 6″, căsătorit cu europarlamentarul Ramona Mănescu, este vicepreședinte PNL și președinte al filialei Sector 6, fost deputat și consilier local. Și pentru că PSD nu putea să se lase mai prejos, senatorul de Militari, Crângași și Giulești Gabriel Mutu s-a aruncat și el în lupta pentru candidatură.

Toți trei spun la presă că sunt candidații USL,  toți trei susțin că sunt răspunsul la întrebarea “cine îl poate bate pe Poteraș”. Ba, mai mult, Florescu amenință că va candida independent și va lua de sub nasul USL-ului Sectorul 6, dacă nu va fi desemnat de Uniune.

Competiția internă este bună și normală, dacă e să ne luăm măcar după exemplul “primarelor” americane. Dar până la alegeri a mai rămas puțin peste două luni, iar notorietatea politică se construiește în ani, nu în săptămâni. Lipsa unei pregătiri a partidelor la nivelul sectoarelor demonstrează, până la urmă, imaturitatea vieții politice românești, care va aduce deservicii chiar și partidelor în cauză, nu doar cetățenilor.

Felul în care pune problema preşedintele Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia, Radisa Dragojevic, “Nimeni nu are dreptul să le ceară vlahilor să se declare români” – nu are alt scop decât acela de a manipula. Protocolul bilateral cu Serbia nu prevede o asemnea enormitate, ci vorbește de „neamestecul statului în dreptul românilor de a-şi defini propria identitate”. Așa cum nimeni nu i-a împiedicat pe moldovenii din Moldova să se declare moldoveni, dacă asta se cred și nu români, nimeni nu îi va putea obliga pe vlahi să se creadă români.

Alte prevederi sunt legate de „elementele standard” legate de drepturile minorităţilor: libertate etnică, religioasă, dreptul de a-şi folosi grafia latină, sprijin din partea statului pe chestiuni instituţionale, precum şcoli şi biserici.  Elemente standard, dar nu atât de sigure în țara vecină, dacă e să ne uităm numai la inițiative precum crearea alfabetului pentru limba vlahă.

A scos România pe tapet în ultimul moment acest probleme în privința Serbiei? Nu chiar. Pe 14 decembrie 2011, Comisia pentru românii de pretutindeni din Senatul României a dat aviz negativ Acordului de asociere şi stabilizare a Serbiei la Uniunea Europeană.

Motivul invocat de Comisie a fost acela că autorităţile din Serbia continuă să încalce drepturile românilor timoceni. “Susţinerea Serbiei de către România în demersul său european este o consecinţă firească a necesităţii sprijinirii dezideratului european al cetăţenilor sârbi, obligând totodată statul vecin la implementarea unei serii de măsuri în favoarea minorităţilor naţionale, printre care dreptul la educaţie şi la oficierea de slujbe religioase în limba maternă”, se arată într-un comunicat de presă.

Este România primul stat care acționează astfel pentru a-și rezolva problemele cu vecinii? Nu. Să ne amintim doar de cazul Sloveniei și de problemele teritoriale cu Croația. Sau, așa cum citează presa olandeză, să ne amintim de Schengen și de blocarea accesului României de către Olanda. Repet: drepturile minorităților sunt o chestiune europeană, nu doar una a României, deci trebuie ca statele membre să se asigure că Serbia respectă standardele europene în acest sens.

Nu l-am auzit pe Meleșcanu cerând în mod vocal, în partid, până acum, un dialog cu președintele Băsescu, despre care se plânge acum că nu există. Ce-i drept, nici Antonescu nu permite prea multe ieșiri din front în partid, dar cu atât mai mult ar fi fost un semn al corectitudinii politice a viitorului șef al spionilor o poziție verticală și deschisă. Așa, Meleșcanu pare doar încă unul din politicienii pentru care mirosul osului, fie el și un os 007, este mai important decât loialități, principii, idei.

Că pariul electoral pe Gigi Becali este o greșeală s-a demonstrat încă din urmă cu patru ani. Pe Războinicul Luminii l-a învins în colegiul din Ferentari nimeni alta decât actuala iubită a lui Vanghelie, “aia mică” – așa cum îi zicea Becali, fără să mai conteze că piosul oier le plătise curentul electric Zăbrăuțenilor în urmă cu doi ani, de le adusese lumina în case. Din contră, bucureștenii s-ar putea să fie și mai scârbiți de alianța dintre scroafele suite în copacii din zona Aviatorilor.

A doua greșeală a PDL este anunțarea candidaturii și pentru 2012, în Sectorul 6, a primarului Poteraș. Un primar cu dosar penal pentru manțocării imobiliare în primărie, cu verii și cumetrii nevestei, cu rezultate execrabile în sondaje, este o alegere extrem de proastă pentru campania electorală, indiferent de relațiile de amiciție sau afaceri cu șefa blondă a PDL București.

A treia greșeală este atacarea Autostrăzii Suspendate anunțate de Sorin Oprescu, ca temă de campanie. Practic, se reiterează lupta de acum patru ani, când buldogul Blaga îl acuza pe actualul primar de SF-uri, iar acesta oscila dacă Autostrada să se ducă “pe rază sau pe diametru”. Între timp, Oprescu se laudă că a terminat Pasajul Basarab, iar bucureștenii par încântați de podul hobanat. Credibilitatea lui Oprescu, deci, în ceea ce privește lucrările de infrastructură, a crescut între timp în ochii bucureștenilor. În ce privește costurile pe care le invocă PDL, experiența din presa de București și a feed-back-urilor de la cititori îmi arată că locuitorii Capitalei sunt foarte blazați când vine vorba de banul comunității și nu se agită fie că proiectul costă un miliard de euro, fie o sută de milioane. Important este pentru ei că “se face ceva”, indiferent de cost, iar lucrările de infrastructură, cu cât mai megalomanistice, cu atât mai bune, mai ales dacă le compară cu bordurile în care s-au investit, și acolo, sute de milioane de euro. Propaganda de partid a evz, conform căreia “costurile s-au dublat peste noapte” la Autostrada suspendată merge la cei puțin informați, nu și la cei interesați de subiect. Costul de 1,5-1,6 miliarde de euro este vehiculat de când au început studiile de fezabilitate, cel puțin din vara anului trecut.

O alegere bună este însă aceea de a-l împinge pe Prigoană în lupta pentru Capitală. Chiar dacă șeful gunoierilor, care își datorează aproape jumătate din cifra de afaceri contractelor oferite de colegul de partid Negoiță de la Sectorul 3, nu are nicio șansă să îi ia Primăria generală lui Oprescu (conform sondajelor), măcar vom avea o campanie electorală distractică. Circ, ca de obicei.

Text publicat și pe B365.ro

Cred că, mai degrabă, după discursul pentru care “nu avea nevoie de aprobare de la nimeni”, după cum chiar el a spus. a fost adus puțin cu picioarele pe pământ de colegii de partid. “Am asistat la o nouă sfidare nu doar a principiilor statului de drept, ci şi la sfidarea milioanelor de români care îşi doresc alţi guvernţi şi un alt mod de a face politică”, afirmă acum Ponta. Păi, să se hotarască, ori e albă și colaborăm cu noul guvern, ori e neagră și îl atacăm la CCR, pentru că e ilegal? E sfidare sau e prietenie?

Astea sunt argumente pentru care cred că Ponta a avut și motive personale de a-l sprijini în ședința Parlamentului pe Ungureanu. Sau suferă de dedublare de personalitate.

A urmat numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca premier și un comportament ciudat al lui Victor Ponta: a părăsit inopinat o emisiune la Antena 3 la care participa și Crin Antonescu, fiind persiflat de șeful PNL. A primit telefoane de la premierul desemnat, iar Antonescu a salutat “progresele tehnologiei comunicațiilor”. Totul a culminat cu discursul împăciuitor de azi, din Parlament , al liderului PSD și cu răspunsul la fel de curtenitor al lui Mihai Răzvan Ungureanu, cu toate că inclusiv PSD-iștii urlau că trecerea guvernului prin Comisii a fost neconstituțională.

Să fie vorba doar de o rezonanță a doi lideri apropiați de vârstă? Să fie vorba de dosare? Sau de prietenii și cumetrii mai vechi? George Maior este nașul lui Ponta, iar Răzvan Ungureanu a fost și el invitat la nunta acestuia cu Daciana. Mai interesat este ce părere au membrii PSD despre această schimbare de discurs, chiar și decât ce părere au membrii PNL.

Ce-i drept, Crin Antonescu a adoptat în ultima vreme un discurs extrem, frizând penibilul, care poate dăuna USL, lucru poate resimțit în interiorul PSD. O delimitare de acesta era necesară, din partea liderului social-democrat, dar este cam abruptă. Dar momentul pentru asemenea neînțelegeri și desincronizări în USL este foarte prost ales.

Lumea cu L mare, comunitatea internațională, străinii care au citit presa britanică, americană, rusă sau franceză nu au înțeles mare lucru din ce s-a întâmplat la noi. Asta nici nu este de mirare, pentru că nici noi, care trăim aici, nu înțelegem întotdeauna subterfugiile și culisele politicii dâmbovițene. Presa internațională, însă, în cea mai mare parte, a redat o imagine superficială, similară cu ceea ce se știa că s-a întâmplat în alte țări până acum, diferită, totuși, de realitate. Asta este însă cu atât mai ciudat cu cât articolele sunt semnate, sau măcar cosemnate, de jurnaliști români.

Spre exemplu, de la CNN aflăm că, pe lângă protestele care l-au făcut pe Boc să plece, de vină ar fi și morțile cauzate de frig. Celelalte mari nume din presa internațională pun demisia pe seama protestelor din stradă cauzate de “reducerile salariale de 25%”. Să fim serioși: tăierile s-au întâmplat cu prea mult timp în urmă încât ele  să fi fost cauza pentru care Boc să plece. Motivele pentru care s-a umplut paharul românului au fost diverse și au culminat cu sentimentul că sunt luați de proști de un președinte obraznic care înlătură puținii profesioniști din guvern în emisiuni televizate. Firește, tăierile au avut rolul lor, dar nu au fost ele scânteia ce au dus la ieșirea oamenilor în stradă, nici reducerea ajutoarelor sociale, așa cum crede Ria Novosti.

Protestele, care deja au ajuns la proporții liliputane, nu au fost nici ele adevăratele motive pentru care Boc a plecat astăzi. Mai degrabă decizia Curții Constituționale care a dat peste cap planurile electorale de adus alegători cu primarul la urnă al celor din PDL și UNPR, ca și rezultatele sondajelor de opinie, care îl plasează pe Boc în coada încrederii românilor.

Cine pare să fi înțeles situația de la noi, însă, este Stefan Wagstyl, de la blogul Beyondbrics al Financial Times, care scrie negru pe alb: Băsescu a aruncat zarurile. “O manevră politică disperată a lui Traian Băsescu”  - merită să citiți și restul analizei, vă asigur.

Nu, nu asta așteptam. Ziua lui Boc s-a desfășurat, în rest, în diverse conferințe de presă, pe care putea să le țină foarte bine și purtătorul de cuvânt, răspunzând despre câte mașini sunt blocate pe drum.  Și mai important, însă, Boc a apărut umăr la umăr cu Arafat: o bună ocazie de a face imagine pe seama celui mai iubit doctor palestinian din țară, nu-i așa?

Actuala criză a zăpezii ar trebui să fie motivul de demisie al unor miniștri:  Oamenii stau blocați de peste 20 de ore nu în creierul munților, ci pe Centura Capitalei, în zona metropolitană a orașului. Repet: vorbim de localități din jurul Bucureștiului, unde mulți din cei care lucrează în Capitală își au casele. Nu e vorba de plecat la drum lung. Mai mult, fraierilor care au plecat ieri până în ora 20:00 din Capitală nu le-a zis nimeni că drumurile s-ar putea închide. Știu, pentru că m-am numărat printre cei care au plecat pe DN1, în condițiile în care în oraș nu era viscol iar ninsoarea părea una de bun simț. Niciodată în trecut DN1, pe porțiunea până la Ploiești cel puțin, nu a fost închis.

Numai pe DN1, de exemplu, blocajele s-au produs, ca de obicei, acolo unde se produc în fiecare an: la Balotești, unde aduce vântul zăpada, ca și după curba de la Săftica. Situația era deci previzibilă și ușor de preîntâmpinat, cu niște parapeți. Nu vorbim aici de investiții costisitoare, pentru care să nu avem bani. Dacă lipsa autostrăzilor mai poate fi justificată, situația de ieri și azi nu poate fi explicată. Măcar pentru asta, și madam Boagiu ar trebui să își prezinte demisia.

Jandarmii sunt și ei niște bugetari cu salarii scăzute, cu rate la bancă și familii de întreținut. Și-au luat însă bolovani în cap, fiind priviți ca reprezentanți ai sistemului. Cinste lor că au intervenit cu moderație, dar situația care a degenerat justifică din plin o intervenție în forță, în acest moment. Demonstranții care aruncă cu pietre și sticle incendiare trebuie opriți, inclusiv printr-un răspuns în forță al jandarmilor. Tinerii “protestatari”, ultrașii care au venit cu cataroaie în pungă  și încearcă figuri de kung fu în fața forțelor de ordine, cu cagule pe față, își merită bastoanele pe spinare, gazele lacrimogene și reținerea de către jandarmi, fie că sunt huligani autentici sau provocatori care vor decredibilizarea protestelor. Dacă jandarmeria nu intervine în forță, țara asta nu mai are nicio noimă. Este datoria jandarmilor să restabilească ordinea, iar a protestatarilor pașnici să nu permită deturnarea demonstrației pentru democrație. Conducerea Jandarmeriei este și ea responsabilă pentru aceste violențe: prea puțini oameni de ordine au fost trimiși în teren și se retrag din fața valului de protestatari violenți.

Nu vrem să trăim într-o țară aflată sub imperiul violenței de stradă, oricât de mult nu i-am mai vrea pe Băsescu, Boc și Udrea. Nu vrem oameni în flăcări, protestatari și jandarmi cu capul spart. Credeam că am depășit acest moment, încă din anii 90.

PS: Văd că pe twitter s-a lansat un hashtag #revoluție: sunteți nebuni? Asta e revoluție? Ăia sunt revoluționari?

PS 2: Crin Antonescu mai lipsea în sprijinul radicalismelor, alături de țuțărul de la PC. Bună mișcare tactică, n-am ce zice…Niște consilieri inteligenți există la opoziție? Se pare că nu. Important era apelul anti-violență.

Trebuie să fie vorba de o premieră mondială: externalizarea serviciilor de poliție. Nicăieri în lume reprezentanții legii nu sunt angajați ai unui SRL. Explicația oferită de PLMB: instituția nu avea suficienți bani pentru a înființa un serviciu hipo, așa că a apelat la acest SRL. Scopul unui SRL este acela de a face profit, iar acest SRL a decis că este profitabil să preia “afacerea” poliției. Ne-am obișnuit deja cu prezența bodyguarzilor în parcuri, dar niciodată până acum aceștia nu au purtat uniforme oficiale, ci uniformele firmei la care erau angajați. Ce valoare poate avea o amendă emisă de angajatul unei firme? Conform Poliției Municipiului București, amenzile emise de acești falși polițiști sunt valabile – un motiv însă pentru a contesta toate amenzile emise de acest organ. Ce ar putea urma? Ca bodyguarzii să aresteze lumea pe stradă?

Că acest contract dintre PLMB și SRL-ul în cauză, pe numele său FANDAX GRUP, este dubios, putem să deducem și din faptul că el nu apare nicăieri pe siteul oficial de licitații, așa cum există obligația legală, pentru orice astfel de contract. Nu știm, astfel, deocamdată, ce sumă a încasat SRL-ul pentru a se juca de-a poliția călare. Ce putem vedea însă este faptul că, în 2009, când s-a semnat primul contract dintre FANDAX și PLMB, firma a făcut profit de 321.666 de lei, după ce cu un an înainte înregistrase pierderi, de 140.125 de lei. Profitabil jocul de-a poliția….

De ce nu, pe același model am putea scăpa și de problema avioanelor multirol: de ce să le cumpere statul român, când putem angaja o firmă? Dacă impunerea legii în interiorul țării o lăsăm pe mâna SRL-urilor, putem să lăsăm și apărarea, nu-i așa? Le dăm băieților de la firmă uniforme de armată și spunem că am externalizat apărarea aeriană. Simplu. Așa cum angajații acestei firme private de pază au defilat pe sub Arcul de Triumf de 1 decembrie, călare, alături de militarii români răniți în Afganistan, de ce să nu avem piloți de luptă pe statele de plată al unui SRL oarecare…La ce e bun statul, dacă nu la împărțit contracte profitabile?

Acesta este doar unul dintre simptomele haosului în care se află “organele” legii din București: opt poliții activează la nivelul municipiului, fără să punem la socoteală SRL-urile de pază și protecție angajate de primării. Avem șase poliții locale de sector, una la nivel de municipiu și poliția de la ministerul de interne. Urmarea? De opt ori mai multe șpăgi. După cum îmi povestea cineva care parcase aiurea și care a cotizat la patrula comună poliție locală – poliție de circulație, pentru a nu primi amendă.

Dan Diaconescu, cu zâmbetul acela prefăcut tâmp al său pe chip, împreună cu un puriu cu freză de star porno, geacă de piele și ochelari din anii ‘80, al cărui nume nu îl cunosc, dar știu că este moderator la aceeași așa-zisă televiziune, dezbăteau aseară tipul de leziuni pe care le avea, conform certificatului medico-legal, eleva de la Jean Monnet, dacă mai este sau nu “fată mare”. Discuția dintre cei doi libidinoși, care se baza, de altfel, pe documentul medico-legal furnizat, se pare, de tatăl fetei, reprezintă nimic altceva decât al doilea viol. Luxul de amănunte probabil că i-a ținut băloșind în fața ecranelor de televizor pe toți detracații care vor vota Partidul Poporului, nici mai mult nici mai puțin decât 14,4% din populație, conform ultimelor sondaje.

Ceea ce a făcut Dan Diaconescu este însă doar apogeul. Nu doar profesorul a fost judecat pe toate televiziunile, ci și fata, reamintesc, minoră. Colegi care poate aveau ceva de împărțit cu ea au fost invitați de televiziuni de știri cu pretenții de onorabilitate să își exprime părerea referitor la moralitatea elevei, la tipul de machiaj sau de haine pe care le purta. Ziarele, online sau, atâtea câte mai sunt, pe hârtie, s-au grăbit să publice poze de pe rețelele de socializare, cu o bandă neagră pe ochii fetei, menită cică să îi protejeze identitatea. EVZ, altădată un ziar, acum o fițuică grețoasă care ridică osanale familiei Udrea – Cocoș și se ia la harță cu Ponta pe stilul ba pe-a lu mamă-ta, titrează “Detalii picante despre violul de la Jean Monnet“.

Nimic din presa ultimilor ani nu s-a situat la un nivel atât de jos decât acest viol mediatic în grup asupra unei fete de 17 ani.

Indiferent de “bateriile de prăștii” de care dispunea sau nu România în 2008, să analizăm puțin realitățile: Dacă Rusia provoca Moldova, în Transnistria, în ce calitate ar fi “cerut practic, această situație, un răspuns militar din partea României”? Este România jandarmul regional al Europei de Est? Legăturile naționale cu moldovenii, pe atunci cu o conducere ostilă Bucureștiului, de altfel, justificau, din punct de vedere al legislației internaționale și chiar a bunului simț, o intervenție a României? Nu. România nu  este, și nici nu a fost măcar parte a negocierilor privind Transnistria, mai mult decât orice alt membru al UE, fie el Portugalia sau Polonia.

Ar fi contat faptul că România este membru NATO, dacă Bucureștiul ar fi decis să declare război Rusiei – pentru că aceasta ar fi fost situația, România declarând război Rusiei, căci integritatea teritorială a României nu ar fi fost în joc? NATO nu ar fi avut nicio responsabilitate în acest caz. Articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic prevede doar intervenția celorlalte state membre în cazul în care unul dintre membri este ATACAT. Ceea ce nu și-ar fi dorit nici măcar Rusia, care, în 2008, a profitat doar de derapajele lui Saakașvili, care a ajuns apoi să își ronțăie cravata pe la televiziuni.

Văd acum în diverse ziare comentarii referitoare la scutul antirachetă care ne va proteja de agresiuni ruse. Mai suntem în paradigma amenințării ruse? Cu siguranță, nu din punct de vedere militar. Oricâte declarații belicoase ar scoate Rogozin, care oricum este cunoscut pentru provocările sale, nu ne mai aflăm în situația internațională în care să ne temem de un conflict armat cu marele vecin de la Est.

Din câte îmi amintesc, la vremea respectivă, cel puțin semnalele publice lansate de Băsescu au fost foarte prudente, așa cum ar fi și trebuit să fie. Fără declarații de dragoste față de Saakașvili, așa cum lansaseră polonezii, fără provocări inutile la adresa Rusiei. Așa încât înclin să cred ceea ce spune acum Băsescu: vorbele legate de un război cu Rusia nu ar fi ieșit din gura lui, ci ar fi interpretarea lui Taubman, sau doar o tatonare a terenului.

Adevăratul câștig și adevărata surpriză, însă, se află în curtea USL-ului. Oprescu a anunțat azi, clar și răspicat, că va sprijini candidații USL la consiliul general, pentru a lucra împreună. Cam pe ideea pe care Băsescu, la vremea respectivă primar general, cerea și el un Consiliu care să nu îi pună piedici.

Câți consilieri generali cunoașteți după nume și față, chiar dacă locuiți în București de când vă știți și chiar votați la locale? Aș pune pariu că maxim unul-doi. Nu ați prea vota cu USL-ul, pentru că sunteți bucureșteni și nu vă place ideea de PSD, oricât de mult ați ajuns să îi urâți pe portocalii. Dar dacă vine un candidat sprijinit personal de Oprescu, cu care se pozează în campanie și se prezintă cu cască de protecție în cap la toate lucrările de pasaje, podulețe și podețe, poate veți trece mai ușor peste grețurile roșii. Nu-i așa?

Așa încât, chiar dacă USL va băga bani în campania lui Oprescu, va primi înzecit în ziua alegerilor locale, la București. Vom avea, deci, un București USL-ist, cel mai probabil.

Update: O dată cu anunțul PC că va merge solo la locale, Oprescu scapă și de legătura cu turnătorul Antenelor, așa că este și curat și uscat.

Îmi pare rău, nu e vina mea că metafora asta cu licuriciul cel mare s-a impus atât de bine în mentalul colectiv, ci a talentului plastic prezidenţial. Se pare că Băsescu nu va avea acces chiar la licuriciul cel mare, ci doar la unul mijlociu, la vicepreşedintele Biden, dacă e să credem publicaţia washingtoniană foarte serioasă, The Hill. Programul preşedintelui Obama nu este completat pe siteul Casei Albe, dar nici cel al vicepreşedintelui Biden, aşa încât nu există o informaţie oficială de la sursă în acest sens.

Dacă aşa stau lucrurile, degeaba pictează presa portocalie “vizita la Casa Albă” drept o mare realizare a administraţiei prezidenţiale şi a SRI-ului, tot o vizită de mâna a doua se cheamă că este, fiind “o vizită de lucru” pentru semnarea unor acorduri bilaterale ce puteau fi semnate la nivel de şefi ai diplomaţiei.

Preşedintele Băsescu se pare că va fi lăsat de izbelişte nu doar de Obama, ocupat cu promovarea creării de locuri de muncă în Ohio, ci şi de Biden, care seara, după întâlnirea cu Băsescu, va participa la o cină în onoarea aniversării zilei adoptării Legii împotriva Violenţei contra Femeilor. Nimic despre vreo invitaţie la dineu pentru primul om în statul nostru. Palma încasată de preşedintele nostru e cu atât mai gravă cu cât, în timpul week-endului, surse ba “conjugate”, ba de la Cotroceni, anunţau drept sigură întâlnirea cu Obama.

Problema este că palma nu o încasează doar Băsescu, ci noi toţi. Preşedintelui ţării considerate drept “unul din cei mai de încredere aliaţi ai SUA” – ca să cităm din doamna Clinton, nu i se rezervă, se pare, o întâlnire cu cel mai puternic om de pe planetă, ci doar cu secundul său. Avem aici un semnal foarte prost: suntem buni să furnizăm soldaţi pe câmpul de luptă, să moară de dragul unor idealuri duse în vârful baionetei de Statele Unite, dar nu de onoarea unei întâlniri cu preşedintele Obama. Noi ne-am grăbit să răspundem “da” chiar înainte ca Statele Unite să apuce să formuleze cum trebuie întrebarea despre scutul antirachetă, i-am surprins chiar şi pe americani cu răspunsul nostru prea rapid, scria The Economist în urmă cu ceva timp. Nu că acordul ar fi fost un lucru rău sau inutil. Din contră, este bun pentru România. Ne-am grăbit şi să suplimentăm numărul de soldaţi din Afganistan, când alţii şi-i retrăgeau. Ca o fată de moravuri uşoare, poate am părut un pic neserioşi. Why buy the cow, when you can have the milk for free?

Vă mai amintiţi, când a fost ales noul preşedinte american, că toată presa se întreba când va avea loc o întâlnire bilaterală cu Băsescu? Ei, iată că Băsescu ar urma să o rateze din nou.  S-a cam dus visul interesului special american pentru acest colţ de lume. Aici nu e vorba doar de Băsescu, dacă este sau nu un model de diplomaţie, ci de interesul acordat unei ţări partenere. Vizita lui Biden din campania electorală, la Bucureşti, a reprezentat un sprijin pentru Băsescu, chiar dacă nu asumat oficial. Ce s-a schimbat între timp? Interesele americane în regiune? Sau atitudinea faţă de Băsescu? Din păcate, probabil că amândouă.

Iar “gălețile” nu se dau numai în campania electorală. Dar se dau mai ușor la nivel local, pentru că este mai simplu să pui o plăcuță că primarul cutare a plantat floricelele, a pus gardul sau…a reabilitat termic blocul. Aici intervine rolul PDL-ului ca partid de guvernare, și al ministrului dezvoltării Elena Udrea. Cum se face că pe locul întâi, doi și trei la bani alocați pentru reabilitarea blocurilor se află primari PDL? Nu numai atât, dar acești trei primari PDL, din București – sectorul 3 și 6 și din Cluj, primesc fiecare de trei, patru ori mai mult decât confrații de pe următoarele poziții. Mazăre sau Nechita nu primesc nimic, sau doar sume simbolice. Probele le găsiți aici.

Și uite așa, primarii PDL vor trage în sus și confrații de partid care participă la legislative.

Cum de o fuziune între PSD și PNL nu poate fi vorba, Băsescu lansează și un cântec de sirenă către liberali, același din ultimii ani, cu guvernarea de dreapta, cu alianța PDL, PNL și, firește, nelipsiții UDMR. Mai spune Băsescu, cu un premier care să nu își vândă onoarea pentru un scaun. Ce ar însemna, însă, pentru PNL, o alianță cu PDL-ul pe care l-a hulit în ultimii ani, decât o vânzare a onoarei? Mai mult decât atât, ar însemna o pierdere a credibilității, pe multe decenii de acum încolo. Ceea ce ar duce la creșterea și mai pronunțată a PSD-ului.

Oricare ar fi pohtele președintelui și visurile miniștrilor, ca cele ale Elenei Udrea, care speră că “creșterea economică va însemna și creșterea PDL”, a venit vremea ca PDL-ul să stea un pic pe bară. Alternanța la putere e sănătoasă, chiar dacă alegătorii și-au pierdut încrederea și în opoziție.

PS: Cred că Andrei Pleșu regretă amarnic scurta perioadă de contact cu troaca politică. Asta ca să nu ne mai întrebăm de ce intelectualii de marcă nu se implică în viața oficială.

Să recapitulăm unde ne aflăm în anul de grație 2011, după șase ani și jumătate de Băsescu:

- avem cel mai prost sistem de învățământ din Europa, meseria de profesor devenind o rușine și una dintre cele mai ocolite cariere de către tinerii cu potențial, dascălii fiind și veșnic certați de președinte că oricum câștigă prea mult, la cei 1.000 de lei pe lună pe care îi iau. Viitorul nostru nu sună bine deloc;

- avem cel mai prost sistem sanitar, cu spitale cu dotări de milioane pe care nu are ce personal să le folosească, cu doctori care pleacă în proporție covârșitoare peste hotare, la îndemnul și felicitările președintelui. Peste câțiva ani nu ne vom mai putea opera în România nici măcar de o banală apendicită;

- polițiștii care se lăsaseră de șpagă acum doi ani, de frica controalelor, au revenit în forță la strâns de fonduri extrabugetare: încercați să dați mită unui polițist acum, după scăderea salariilor, nu numai că nu veți întâmpina nicio rezistență, ci polițistul vă va și învăța cum să împăturiți hârtia de o sută de lei și să o introduceți în clipsul de la stația de emisie-recepție;

- micii întreprinzători au crăpat pe capete din cauza taxelor prea mari și a lipsei oricăror facilități;

- în Schengen nu am intrat, din motive de corupție. Corupție pe care, după șase ani și mai bine de guvernare a justițiarilor așa-ziși de dreapta, nu am reușit să o înfrângem, nici măcar să o reducem;

- tot după șase ani de Băsescu, fost ministru al transporturilor și căpitan de navă, avem o infrastructură de lumea a treia și ne bucurăm ca papuașii când ministreasa Boagiu taie panglica la 12 km de autostradă. Iar bani ar fi fost, că zac fondurile europene neatinse. Din motivele astea, am pierdut și niște importante investiții străine care ar fi venit aici dar normal că s-au dus mai degrabă la vecini, că ei aveau autostrăzi.

- suntem stat donator la UE, din afacerea integrării ieșind pe minus, sponsorizând, deci, pe cei mai bogați decât noi.

La capitolul plus: micuța creștere economică pe care o vom înregistra anul acesta se datorează exclusiv exporturilor, pentru că a început să meargă treaba prin alte părți, și ploilor care au crescut grâul bine anul acesta. Guvernul nu are niciun aport. De-abia acum se va apuca, însă, să încerce să scape de întreprinderile de stat cu datorii. Da, salariile bugetarilor vor crește la anul, dar e normal, e an electoral. În schimb, Băsescu înfierează populismul altora.

Să mai continuăm cu exemplele? Nu are rost, le știe toată lumea. Și da, titlul este o parafrază după Bălcescu, dar și după lucrarea la care a colaborat Vladimir Tismăneanu, “Romania under Băsescu”.

Președintele a cerut guvernului să nu mai trimită la decontat la Uniunea Europeană facturile pentru proiectele finanțate din fonduri comunitare. Ce înseamnă asta? Că fraierii care au încercat să facă ceva în țara asta, cei care au firme sau ONG-uri și au depus proiecte pe fonduri europene în parteneriat cu autorități sau au câștigat pe drept licitații pentru proiecte pe fonduri europene nu își vor primi banii la timp.

Poate unii s-au împrumutat la bancă pentru a plăti înainte de a-și deconta banii de la Uniunea Europeană. Poate au garantat cu casele, terenurile și propriile afaceri. Băsescu le mai dă un șut în spate celor cu inițiativă din țara asta. și așa cocoșați de taxe și impozite care nu folosesc, până la urmă, la mai nimic: nu am văzut în țara asta nici infrastructură, nici sistem de sănătate performant, nici măcar școală performantă.

Piedicile puse întreprinzătorilor vin în condițiile în care guvernul nu a fost în stare să acceseze fonduri europene: statul român a virat la bugetul UE 6 miliarde de euro până acum și a încasat 1,6 miliarde, devenind astfel finanțator al Uniunii Europene, cu toate că e unul dintre cele mai sărace state europene. Cum își justifică Băsescu decizia? Trebuie verificate proiectele. Înțelegem că până acum nu s-a verificat nimic. Și totul a pornit pentru că i-au fost blocate fondurile doamnei ministru Udrea.

Încă ceva: Băsescu spune că nu se referă la fondurile din agricultură. De ce sunt favorizați investitorii din agricultură?

Serios, asta nu e o problemă. Uite prin alte părţi, Obama îşi plimbă fetele cu Air Force One-ul toată ziua, şi nu mai zice nimeni nimic.Alţii şi-au făcut fetele europarlamentar, după ce le-au angajat pe bani grei la Luxten, deşi nu au nici limba română la purtător.

Mai rău e că, văzându-se filmat de Realitatea, Boc a inventat repede o chitanţă, ca să se poată justifica. Iar explicaţiile au fost şi ele, la rândul lor, penibile: pentru siguranţa copiilor. Pe ce bază face SRI curse de taxi? Repet: Boc nu a trimis elicopterul după copii, ci i-a luat cu el într-o cursă oficială. Asta nu a însemnat costuri suplimentare pentru guvern. Să nu fim mai catolici decât Papa. Boc să pună mâna să vadă ce face cu economia, că vine al doilea val al crizei peste noi, nu să dea explicaţii la televizor toată seara şi să inventeze chitanţe către SRI.

S-a tot vorbit de panseluțele din București: cum sunt plantate ele în  mijlocul lui decembrie, cum se schimbă pomii de trei ori pe an, cum se vând la colțul străzii petuniile care ar trebui să ajungă în parcuri. Ei bine, pentru prima dată s-a făcut și un calcul global: Știți cât ne-au costat panseluțele dintr-un mandat, în București? Un miliard de dolari. Calculele și dovezile le găsiți aici, pe B365.ro.

Când spațiile verzi ne costă de cinci ori mai mult decât îi costă pe parizieni, credeți că mai e cazul să spunem “da, măi, dar măcar a făcut ceva, sectorul arată altfel”? Eu nu mai vreau primari care fac “ceva” la costuri de câteva ori mai mari decât prețul pieței. Din banii furați, pentru că e evident că au fost furați, se puteau face școli, spitale, puteau fi plătiți profesori sau doctori.

Miliardul ăsta de dolari ar trebui să declanșeze ceva anchete prin primării. Dar asta, bineînțeles, nu se va întâmpla.

Tradus în limba română, asta ar însemna “cum scăpăm de țigănia dintre guvern și parlament”.   Majoritatea cititorilor va spune “Da, și care-i problema?”. Așa e, nimănui nu-i place să aibă în centru un focar de infracționalitate. Cum rezolvăm însă chestiunea socială? Cu buldozerul? Și populația respectivă nu va mai fi săracă și neinstruită? Ba da, dar în altă parte, nu în centru. Problema Primăriei Bucureștiului este, aici, faptul că nu găsește soluții globale, ci doar parțiale. Vine cu o soluție de urbanism la o problemă socială. Țiganii din zonă nu vor fi instruiți și integrați, ci doar dispersați. E ca și cum ai ascunde gunoiul sub preș, dar Guvernul și Parlamentul nu vor mai fi deranjate de putoarea pe care o emană.

Cât de oportună este o astfel de megalomanie cu cruce deasupra, în țara în care ortodoxismul a supraviețuit în biserici construite sub pământ pe vremea turcilor, cu atât mai mult acum, în vreme de criză, nu pare să intereseze pe nimeni. De altfel, construcția de biserici nu a fost deloc afectată de criza economică, bugetul de stat finanțând ridicarea de lăcașuri de cult cu mare larghețe, în continuare. Și la Catedrala Neamului, din bugetul de stat, s-au acordat 10 milioane de lei, în luna februarie. Desigur, pentru ca șomerii să aibă unde să se roage pentru un loc de muncă. Pentru ce e nevoie de o catedrală de 400 de milioane de euro ca să te rogi la Dumnezeu, e peste puterile mele de înţelegere…

ONG-urile cer acum primarului Oprescu să supună dezbaterii publice dorința sa de a finanța Catedrala din banii bucureștenilor. Firesc, cu atât mai mult cu cât primarul general se plânge cu orice ocazie că nu are bani să rezolve problema câinilor vagabonzi sau pe cea a clădirilor ce stau să cadă la un cutremur.

Ce ziceți, sunteți să dispuși să dați milioane din banii voștri pe turle aurite cu vederi panoramice?

Problema e alta: dacă baronii locali s-au dedulcit chiar la bani europeni, unde se știe că e greu să scapi cu mâța în sac, știm foarte bine ce fac cu fondurile locale și naționale. Acolo nu mai vine UE să facă audit independent, ANRMAP ridică frumușel din umeri (nu are nici puterea, nici personalul necesar ca să pună piciorul în prag), iar Curtea de Conturi mai constată, din când în când, câte o neregulă pasageră. Așa se face că avem parte de contracte cețoase, de licitații cu dedicație și de bani publici dispăruți fără urmă.

Dacă am avea noi, contribuabilii, așa o putere, ca UE, am întrerupe și noi banii alocați către bugetele locale și de stat, dar să vezi atunci cum ne ia Fiscul frumușel de o ureche…

Cum eu nu știam și m-am gândit că o fi vreo deficiență culturală personală, am făcut un sondaj între cunoscuți. Oameni citiți, care vorbesc două limbi străine cel puțin, citesc presă românească și străină, au putut doar să își dea cu părerea: “cred că e atunci când te legi de ele pe stradă”; “când se iau muncitorii de femei pe stradă, constructorii de la șantier, că trebuie să fie un grup, vine de la mob”; “e ceva cu mafia?”…

Ei bine nu, aflu de pe siteul evenimentului: “Mobbing-ul este o formă de hărţuire psihologică sistematică la locul de muncă, atunci când un salariat este atacat şi stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare şi izolare, punându-se în pericol atât starea emotională cât şi abilitaţile profesionale ale victimei.”

Păi bine, măi, oameni buni de la Ministerul Muncii, nu puteam să ne exprimăm și noi inteligibil? În limba română? De ce dracu facem afișe pe care nu le pricepe nimeni? Este asta o problemă pentru femeile din România? Au fost semnalate cazuri? De ce doar pentru femei și nu și pentru bărbați? Protejăm femeile sau vrem doar să cheltuim niște fonduri, că altfel ne ceartă Băsescu și Udrea?

Controlul a început cu deschiderea capotei de la motor, a continuat cu pipăirea scaunelor de la mașină, pipăirea foarte grijulie a căptușelii unei geci găsite pe scaun, verificarea tuturor actelor, în timp ce noi trebuia să stăm cu capul în soare, sub pază, ca nu cumva să îi atacăm pe bravii polițiști elvețieni de frontieră. Orice mișcare ne era urmărită cu mâna pe pistolul din dotare, nu cumva să scoatem vreo bombă din buzunar.

Descoperirea unei role de scotch în buzunarul scaunului de la mașină le-a trezit suspiciuni majore. “Scotchul se folosește pentru a lipi diverse lucruri de corp” – spune unul dintre cei doi “Starsky and Hutch” ai poliției de frontieră elvețiene. Control corporal, decid reprezentanții forței din țara cantoanelor. Protestele mele referitoare la un control corporal desfășurat de un polițist bărbat și absența unei polițiste femei au făcut să scap doar cu controlul genții de mână și cu o piruetă pentru a vedea prin rochie dacă nu car droguri la centură, nu înainte însă ca unul din bravii pădurari să îmi strige că dacă vreau să o fac pe “ragazza viziosa”, să o fac la mine acasă, nu la ei în Elveția. Firește, pentru că îndrăzneam să îmi susțin drepturile. M-am abținut, cu greu, dar m-am abținut, să-i zic că “viziosa, tu mama!”

Partea masculină a excursiei nu a scăpat însă doar cu o apostrofare verbală, controlul corporal desfășurându-se ca la admiterea în închisoare, inclusiv cu căutare între degetele de la picioare. Precizez că nu e o figură de stil.

În rest, fiecare bon de la farmacie, alimentară sau benzinărie uitat în geanta mea a fost scrutat cu maximă atenție, pentru depistarea vreunui indiciu prețios referitor la activitatea mea infracțională. Utilizarea telefonului mobil mi-a fost, firește, interzisă. Hârtiile de euro au fost controlate, unul dintre polițiști întrebându-l pe celălalt în dialectul lor italian nu greu de priceput “cum îți dai seama dacă sunt falși?”. Celălalt, intelectualul duo-ului, probabil, i-a explicat că holograma ar fi un indiciu bun.

Văcarii de frontieră au păstrat rola scotch. În schimb, dobitocii cantoanelor nici măcar nu au deschis port-bagajul, unde, bineînțeles, aveam ascuns cadavrul lui Bin Laden, trei kile de coca, două de heroină, etnobotanice, AKM-uri, RPG-uri și carne vie.

Așa că nu înțeleg ce au vrut fasciștii contemporani. Să ne hărțuiască? Probabil. De ce? Nu știu, pentru că orașele lor sunt oricum pline de cerșetori țigani români care îi păcălesc cu ușurință pe făcătorii de ceasuri și brânză cu trucuri vechi de când lumea: brațul ascuns sub bluză, mers tremurat, ticuri falsificate. Am văzut chiar cum o țigancă mai în vârstă a făcut-o pe o elvețiancă să scoată de două ori bani din geantă să îi dea, pentru că prima sumă nu era suficientă. Pe ăștia nu îi mai controlează nimeni, însă. Mă rog, să fie de capul elvețienilor, noi încă trebuie să ne ducem crucea pașaportului românesc.

Președintele a tranșat zbaterea politicienilor locali din București: referendumul la nivelul Capitalei se organizează oricum degeaba, pentru că Parlamentul va decide cum va arăta organizarea administrativă, inclusiv cea a Bucureștiului. Declarațiile sale nu prea cadrează cu asigurările date de reprezentanții PDL în publicitatea electorală, că nici Udrea, nici Chiliman nu vor hotărî Legea Capitalei, ci bucureșteanul. Iată că situația nu stă chiar așa, ne-a lămurit președintele: cei ce vor decide vor fi reprezentanții majorității din Parlament. De ce? Pentru că bucureștenii oricum nu înțeleg despre ce este vorba, cu șapte consilii și șapte primari, câte panseluțe trebuie cumpărate și câte ceasuri, spune Băsescu.

E frumos să vezi cum alesul poporului acum consideră că poporul este prea prost să știe ce este bine pentru el și ce nu. Păi nu mai bine nici nu mai facem deloc alegeri, atunci? Că tot e prost poporul și nu înțelege…De ce l-a mai întrebat despre reducerea Parlamentului la o Cameră, însă?

Singurul om care merită cu adevărat respect din sala aceea este însă cel pe care mulți l-au numit papagal, de care au râs majoritatea și care încearcă marea cu degetul participând în cursa pentru președinția formațiunii politice: Theodor Paleologu. De ce spun asta: azi dimineață am descoperit încă o nouă probă că trăim într-o țară în care nu există dreptate, nici principii sau valori, ci doar șmecherii. Un corp de clădire de o reală valoare arhitecturală, parte a unui monument istoric, a fost dărâmat săptămâna aceasta, cu girul Primăriei Capitalei și al Ministerului Culturii, pentru a face loc unei monstruoase clădiri de birouri ce va produce multe milioane pentru proprietari.

Cine credeți că s-a pus în calea buldozerelor, ca un adevărat Don Quijote, cu propria mașină, încasând chiar și o amendă? Paleologu, din care citez: “Este inca o distrugere a patrimoniului urban bucurestean. Poate are acte in regula, insa institutia care le-a dat nu este in regula. Imi pare rau ca ministrul actual este pasiv la astfel de evenimente”, declara pentru HotNews.ro Paleologu.

Așa încât o fi el “papagal” sau “soldățel’”, dar măcar e unul cu sentimente, care se implică și căruia îi pasă. În rest, trăim într-o țară în care dreptatea umblă cu capul spart, condusă de Băsescu, Boc & company. Totul se face prin șmecherie și păcăleli. De-aia mă doare în cot de lacrimile lui Băsescu.

După episoadele cu “Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”, nu m-aș fi așteptat, însă, ca Patriciu să treacă de partea PDL-ului, ba mai mult, de cea a Elenei Udrea. Mai exact, Patriciu susține Legea Capitalei, copilul de suflet al ministrului dezvoltării regionale și turismului, lege profund înfierată atât de conducerea centrală a PNL, cât și de cea de la nivelul Capitalei, respectiv de Andrei Chiliman.

Susținerea nu este doar la nivel ideatic, ci cu bani. Mai exact, un concurs organizat de S.C. Adevărul Holding SRL, prin care, sub titlul “O capitală, un singur primar”, cititorii sunt invitați să trimită cupoane completate din ziar, precizând de ce ar trebui Bucureștiul să aibă un singur edil. Mai mult, în fiecare zi Adevărul publică un articol în care dezvăluie beneficiile Legii Capitalei, ale Legii Capitalei, subliniez, nu ale unui primar unic.

Cum nicăieri nu se menționează că acest concurs organizat de Adevărul ar fi finanțat de PDL, deducem că banii sunt băgați de…”să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”

PS: Să ne amintim, însă,  că Dinu Patriciu a susţinut şi candidaţi PSD, cu bani, pe vremea când social-democraţii erau la cuţite cu liberalii. Nu e, deci, o premieră.

Fireşte, administraţia americană trebuie să vină cu dovezi că cel pe care l-au ucis chiar este Osama bin Laden. E nevoie de dovezi ADN, având în vedere că s-a ajuns chiar ca unii sceptici să creadă că, de fapt, Osama nici nu există. În ce priveşte retalierea al-Qaeda, mă îndoiesc că va fi una cruntă. Orice atac ar fi putut organiza al-Qaeda, l-ar fi dus deja până la capăt, nu cred că l-ar fi păstrat pentru o astfel de “ocazie specială”.

Ce înseamnă însă Osama bin Laden pentru mişcarea teroristă? Este el atât de important? Doar la nivel simbolic. Oricând poate apărea un lider carismatic care să îl înlocuiască şi să strângă rândurile împotriva Satanei americane. Mai importantă este reacţia Statelor Unite faţă de “primăvara arabă”, care nu s-a încheiat. Mai are încă de luptat în Siria şi în Yemen, nu mai vorbim de regatele cu sprijin american. Rămâne în plus nerezolvată marea problemă a lumii arabe şi musulmane: situaţia teritoriilor palestiniene – cea care a funcţionat drept combustibil pentru mulţi terorişti islamişti. Războiul nu s-a terminat încă, între America şi terorism.

Are însă o legătură noua primăvară arabă cu uciderea lui bin Laden? Poate unii lideri din lumea musulmană, dornici de sprijin american în faţa valului inovator au furnizat informaţii vitale? Asta s-ar putea să nu aflăm niciodată. Iar americanii mai au de răspuns la o întrebare: de ce l-au prins mort şi nu viu?

Să rememorăm însă dobitociile lui Botiș: vă mai amintiți când compara România cu Titanicul? Vă amintiți lista cu bibilici a lui Botiș, prin care o bibilică în plus sau în minus te califica sau nu pentru ajutor de la stat? Mai știți că atunci râdea tot guvernul în ședință de el?

Vă amintiți când spunea că sistemul de pensii este un sistem piramidal de tip Ponzi?

Sau să vă dau un citat din Botiș: “Guvernul nu ofera fericire, cautati fericirea in munca dumneavoastra si in perspectivele pe care le creati acestei tari. (…) Aveti rabdare, munciti, aveti rabdare, o sa treaca si perioada grea”, a fost mesajul transmis romanilor de catre Ioan Botis.

Desigur, Botiș și-a căutat fericirea în munca sa, la minister. Cum anume? Ca ordonator de credite, a aprobat fonduri pentru firma unde soția sa e consultant, cu sediul într-o casă a sa. Curat fericire, pe banii publici. Și aici mai intervine ceva: exact ce scriam ieri, cu oportunitățile pe care le creează statul, de care vorbea Băsescu. Iată pentru cine le creează: pentru doamna Botiș.

Și iată că prostul doar făcea pe prostul și încasa la bani. Acum se gândește dacă să-și dea demisia.

Așa e, președintele are dreptate. “Statul nu dă”.

Aici se oprește însă dreptatea președintelui. “Statul creează oportunități”, spune el. Aici nu mai putem fi de acord. Eu aș fi continuat altfel: “statul ia”. Statul ia șapte piei de pe tine, fie că ești angajat, fie că ești patron, fie că ești mic producător agricol care își lucrează hectarul din spatele casei. Guvern de dreapta, cică. Oportunități, în schimb, n-am văzut. Nici măcar alea câteva, puține, de care te bucurai în urmă cu ceva ani: o școală bună, o asistență medicală decentă. Nu le mai avem, deși plătim la impozite și taxe cam tot atât cât băgăm în buzunar, pe muncă grea. Nu mai vorbesc de infrastructură, care lipsește cu desăvârșire.

Singurele oportunități pe care le creează statul sunt cele pentru clientela puterii. Arta trasării caietelor de sarcini la licitații astfel încât să se potrivească mănușă unui singur competitor, “sponsor” în campanie, a ajuns la mari rafinamente, nebănuite nici pe vremea lui Năstase. Firește, nicio instituție îndriduită nu se sesizează, însă. Pentru că “statul creează oportunități”.

Cine pierde cel mai mult? Ca și la Columbeni, bietul copil, de care trage toată lumea în toate părțile și care nu va avea parte și de “dragostea” lu’ mami și de banii lu’ tati. Așa am aflat de la sutele de ore de emisiune “tabloidizată” a Realității. Iar dacă e să facem pariuri, cine va câștiga dintre Ghiță și Vîntu, eu știu cel puțin două persoane care își freacă mâinile de bucurie: Băsescu, în sfârșit răzbunat pe mogul, și Voiculescu, a cărui Antenă 3 începe să capete parfum de credibilitate indiferent de scandalurile legate de Sorina Matei și președinție.

În rest…tot jurnaliștii vor încasa șuturile.

Procurorul Ciprian Nastasiu le-ar fi citit celor de la ambasada americană dintr-un dosar referitor la afaceri ilegale cu petrol făcute de Patriciu cu Omar Hayssam, arată una din telegramele dezvăluite de Wikileaks şi publicată de Hotnews. Ce s-a întâmplat cu dosarul respectiv? A fost închis din lipsă de probe, sau pentru că americanii ne-au rugat să nu facem un caz Hodorkovski din Patriciu?

Al doilea caz legat de justiție: Băsescu dă drumul la dosare. A zis-o cu gura lui, referitor la Năstase, dacă e să ne luăm după telegrame. Cum rămâne cu Justiția independentă pe care se lăuda Băsescu că o sprijină?

În rest, cancan-uri. Georgian Pop, mare stea a PSD. Sau Romanova. Dacă la asta servește prezența masivă a CIA în România (de la Băsescu citire), înseamnă că americanii sunt proști. Dar înclin să cred în continuare că Wikileaks sunt doar fum în ochi. Ce mi-ar fi plăcut să văd în telegrame? Ceva despre răpirea jurnaliștilor în Irak, sau despre fuga lui Hayssam…sau despre închisorile CIA din București?

Publicațiile online titrează pe subiecte ca băutura lui Băsescu sau “obrăznicia” lui Udrea, despre care, alături de Ridzi, se spune că “au reputația de a fi fost iubitele lui Băsescu”. De unde reies aceste lucruri, însă, redate în note redactate de ambasada americană? De la un “cunoscut jurnalist” – român, să fim bine înțeleși – nici nu e greu să ne închipuim de cine ar fi vorba, sau e vorba de “reputație”. Cancanuri fără valoare, ce se colportează prin târg, subiecte mai puțin fundamentate decât articolele din reviste tip Ciao sau ziare gen Click.

Informația cu adevărat interesantă în acest nor de fum, care provine, conform notelor citate de Kamikaze de la “surse guvernamentale” române, trece mai puțin observată, la prima vedere și intră la categoria “și altele”: este vorba de legătura infracțională dintre Omar Hayssam și Patriciu și, nu în ultimul rând, de sprijinul de care s-a bucurat Patriciu din partea americanilor: „Nu vrem să descurajăm Guvernul României din a acționa împotriva «peștilor mari», de aceea e nevoie să fim atenți. Dar e posibil să existe lucruri neplăcute în cazul Rompetrol. Totuși, nu e nevoie ca acest proces să pară un spectacol ca cel al Yukos de la Moscova, chestiune pe care am subliniat-o în Guvernul României“.

Astea două sunt adevăratele subiecte. În primul rând pentru că au relevanță, iar în al doilea rând pentru că sursa lor nu mai sunt gura lumii sau jurnaliști colportori  - apropo, la asta se referea, probabil, Băsescu, în interviul de ieri, când vorbea de “turnători care se duceau la ambasada americană” și care vor apărea în telegrame. În aceste două chestiuni legate de Patriciu, repet, sursele sunt “guvernamentale”.

“Tabloidul” – cum caracterizează, în prostia sa legendară, ziarul Sunday Times – a demonstrat fără putință de tăgadă că e vorba de un act de corupție. DNA s-a autosesizat și bine a făcut. Episodul acesta ne-a amintit însă acum tuturor perlele de care a fost în stare Severin de-a lungul istoriei sale politice. De la hidrogenul în proporție de peste 60% din apă care îl scandaliza, la listele cu spioni din presă care s-au evaporat așa cum au apărut, la Irlanda care poate să plece acasă din UE dacă nu e cuminte, la lista prin care anunța că Monica Macovei nu are ce căuta în Parlamentul European pentru că și-a “denigrat” propria țară. Dacă ceea ce a făcut el acum nu se cheamă denigrare a României, nu știu cum se cheamă, însă! Și ăsta a fost ministru de externe al țării! Ba chiar se visa și reprezentant de politică externă al UE. În orice țară normală, un astfel de personaj ar trebui să nu mai aibă niciun viitor politic.

Așa că repet, ca ziarele populiste: Severin, demisia!

Iată și cât câștigă “lobby-istul” Severin datorită mandatului la PE.

A doua este Adrian Severin, care se apăra la Realitatea și la Antena 3 ca un școlar prins că a modificat notele în catalog. Severin este cunoscut pentru penibilul în care se plasează cu obstinație. Vă reamintesc când se visa reprezentant de politică externă al UE și scandalurile sale cu ziariștii FT, când le-a declarat acestora că Irlanda nu este esențială pentru Uniune și la o adică se poate și fără ea în UE. De data aceasta, ceea ce este cu adevărat remarcabil nu este faptul că Severin și-a luat șpagă, ci faptul că și-a luat șpagă dând doar impresia că a făcut ceva. Mai exact, a găsit pe cineva care oricum depunea un amendament util lobby-iștilor (Bodu), după care s-a întors și le-a spus acestora că le-a rezolvat problema, deci pot să-l plătească. Severin reușește să fie mai prostănac decât Prostănacul și mai corupt decât Coruptul din PSD – măcar pentru că o face pentru sume mai mici .

PS: Să te tăvălești pe jos de râs, nu alta: Severin zice că i s-a înscenat corupția pentru că este “un om incomod”! ) Au vrut să-i distrugă “buna reputație”. Care bună reputație?

Cum se explică însă liniştea asta mormântală din partea autorităţilor române? Să fie vorba de încăpăţânare? După ce ne-am contrazis cu Sarkozy nu vrem să punem umărul la o operaţiune declanşată, până la urmă, la iniţiativa sa? Le Monde, vorbea, de altfel, despre poziţia lui Băsescu referitor la propunerile lui Sarkozy în privinţa Libiei ca despre “o reglare de conturi pentru Schengen şi romi”.  Oricum, tăcerea este e neiertat. Germania a revenit asupra poziţiei sale şi va participa la efortul internaţional, chiar dacă nu militar. CSAT ar fi trebuit convocat încă de la primele discuţii în cadrul UE pe tema libiană, pentru a fi pregătiţi. Altfel, după aceea să nu ne prezentăm la noua putere libiană că ne vrem datoriile înapoi.

PS: Un fost ministru român de externe, PSD-ist, a făcut-o lată. Ne-a făcut de băcănie. Citiţi în Gândul.

Obama merge pe sârmă în cazul Libiei, de aici şi prudenţa extremă. Adevărata lovitură, pe lângă abţinerea Rusiei şi Chinei, este alăturarea Ligii Arabe la rezoluţia ONU. Încă un război american, pe teritoriul unei ţări musulmane, nu ar fi fost acceptat nici de către opinia străzii arabe, dar nici măcar de cetăţenii americani. De aici grija cu care Obama a anunţat că nu vor exista trupe terestre americane în Libia, iar efortul de război va fi unul suportat împreună cu aliaţii. Inclusiv efortul financiar – un semnal pentru plătitorii de taxe americani sătui de finanţarea războaielor. În relaţia cu Liga Arabă, schimbul pare a consta în capul lui Gaddafi pentru rămânerea în picioare a sistemelor dictatoriale şi ucigaşe din Bahrein şi Yemen. Ucigaşe, dar aliate în lupta contra al-Qaeda, în exploatarea petrolului şi susţinute de saudiţi. Măcar pentru moment.

Să fie acesta un prim pas către multipolarism? Aşa pare: Statele Unite, chiar dacă au ultimul cuvânt de spus, nu s-au aflat în avangarda găsirii de soluţii şi nu au făcut presiuni asemănătoare celor din cazul Irakului. Mult mai vocale au fost Franţa şi Marea Britanie, iar Liga Arabă apare, la rândul său, ca un jucător cu un cuvânt important.  De remarcat, din nou, imposibilitatea creării unui pol european de putere, sau măcar a unui pol european de opinie. UE nu există la nivel de politică externă şi nu va exista multă vreme de acum încolo, nu atâta timp cât nici măcar marii jucători, Franţa şi Germania, nu au viziuni asemănătoare. Iar Statele Unite sub Obama fac un pas înapoi de la poziţia de putere unică, unic “jandarm mondial”. O mişcare de altfel anunţată, de Obama, încă din campania electorală. Cât poate rezista multipolarismul este altă discuţie.

Liderii de opinie din tabăra portocalie se inflamează de vadimismul liderilor opoziției, ba chiar se felicită unul pe altul pentru editorialele scrise. Ce uită dumnealor este că și liderul lor preferat a trecut pe acolo, prin 2009, când președintele tuturor românilor a decis că ar fi patriotic să nu îi dea voie președintelui maghiar să aterizeze la Târgu Mureș, pentru nu știu ce elucubrații pe care le declarase personajul politic maghiar, de altfel lipsit de relevanță. Atunci era deja campanie electorală, iar Băsescu se gândise să capitalizeze tema naționalistă. Citez din domnul președinte: “Până nu de mult exista un Vadim în spatele căruia ne ascundeam toţi. Orice declaraţie a unui demnitar maghiar care contravenea Constituţiei era trecută cu vederea şi reacţiona Vadim Tudor şi cu asta ne simţeam toţi cu conştiinţa împăcată”. Băsescu a vrut, atunci, să își asume rolul de Vadim.

Concluzia? Vadim pare să fie în toți și în toate cele românești.

Tandemul Boc-Băsescu nu va mai avea un cuvânt greu de spus în politică, cel puțin multă vreme de acum înainte. Singura șansă a PDL este să fie condus de un “rebel”, care “ucide” în mod simbolic figura tatălui politic – ca să facem referire la un concept freudian. Cu cât se pune Băsescu mai de-a curmezișul lui Blaga, cu atât acesta devine mai simpatic publicului larg. Așa cum s-a întâmplat și la demisia acestuia. Nu degeaba spune Băsescu că Blaga este “preferatul” televiziunilor de știri – cele două infame televiziuni la care face referire tot timpul. S-ar putea ca PDL să beneficieze de pe urma “simpatiei” de care se bucură Blaga acolo.

La rândul lor, reformiștii din PDL, “Naivii” – cum i-a etichetat tatăl lor politic – ar trebui să înțeleagă că, dacă vor juca pe cartea Boc, ideea lor sinceră de doctrină populară în România nu va mai avea nicio șansă. Iar Blaga va trebui să facă în primul rând eforturi de a scăpa de eticheta de picior al tripletei BVB.

Ca un PS: Dacă Băsescu a ajuns să se bată cu Cezar Preda (un PDL-ist onest, din câte se pare), la număr de voturi, înseamnă că nu prea mai e ce a fost.

Ei, acum că se fac cinci luni de când ne băgăm degetele în ochi pe stradă, iar Enel are un director nou, protestez față de modul în care ne tratează pe noi companiile care dețin, într-un fel sau altul, monopolul asupra unei piețe. Și un cablu îngropat pe sub ocean se schimbă mai rapid decât cel al Enelului din Sectorul 1! Pe de altă parte mă gândesc că o fi vreo metodă de a ajuta Primăria Generală, că și-așa a rămas fără jumătate din banii pentru iluminatul stradal din oraș.

Experții în materie de seismologie se plângeau zilele trecute că le-au fost tăiate fondurile de către guvern, din cauza austerității. La rectificarea bugetară din 2009, fondurile pentru Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP) au fost tăiate cu 57%. Cu toate că institutul lucra la Sistemul de Avertizare Seismică în Timp Real, nu au mai fost bani pentru ca acesta să fie montat și la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Acest sistem ar fi permis începerea procedurilor de închidere a reactoarelor cu 28-32 de secunde înainte de producerea cutremurului, față de actualul sistem, care oprește centrala în timpul cutremurului. În schimb, avem bani de săli de sport comunale și bazine sătești.

Dacă, Doamne ferește! se întâmplă vreo contaminare la Cernavodă, nu am fi avut facilitățile necesare pentru tratarea victimelor, dacă s-ar fi pus în practică decizia Ministerului Sănătății. Spitalul din Cernavodă, singurul din țară dotat modern pentru intervenția în caz de iradiere, urma să  fie transformat în cămin de bătrâni, cu toate că localnicii spuneau că nu au nevoie de încă un cămin. Ba, mai mult, chiar și cei de la Centrala Nucleară insistau ca spitalul să rămână cu destinația sa actuala, fiind singurul prevăzut cu spaţii pentru decontaminarea personalului de la centrală şi a populaţiei în caz de accident nuclear. Oricum, nu prea vom avea medici care să ne trateze, în general, pentru că cei mai mulți și mai competenți dintre ei au plecat din țară, din cauza politicilor excelente ale guvernului, care vede un lucru bun în migrația profesioniștilor peste hotare, doar e un semn al libertății! (după cum ne spunea președintele și PDL-iști de seamă).

Cu toate că studii efectuate de Institutul de Cercetare în Construcții arată că în București, în cazul unui cutremur major, s-ar produce 450.000 de victime (morți și răniți), nici la nivel de Capitală se pare că nu avem nevoie de fonduri pentru gestionarea calamităților! Prefectul (PDL), care spune că cifrele astea referitoare la numărul de victime sunt scoase din pălărie, cere primarilor de sector și celui general să aloce fonduri pentru pregătirea în caz de catastrofă. În bugetul Capitalei pe 2011 era prevăzută suma de 10 milioane lei pentru un centru de comandă și dotări moderne de intervenție, în cazul unei catastrofe. Colegii domnului prefect, consilierii PDL de București, au tăiat însă în totalitate din buget aceste fonduri. Nu avem domne nevoie! Doar n-o să vină urgia taman acum, în criză financiară!  În schimb, au suplimentat  bugetul Capitalei pentru pistele de bicicliști. Și tare mă tem că nu de dragul bicicliștilor, ci a firmei UTI, abonată la contracte cu statul, care a desenat și benzile de bicicliști din București.

În schimb, cetățenii din Sectorul 3 care se plimbă prin parcuri pot sta liniștiți! Ei vor fi asigurați în caz de calamitate, datorită primarului PDL Liviu Negoiță, care caută firmă să intervină în PARCURI, în astfel de cazuri extreme! Noroc cu BGS-ul, dacă va cădea un pom peste vreun plimbăreț!

PS: @gabi: multumesc de precizari!

A, și mai am o mențiune, pentru o doamnă sau domnișoară jurnalist foaaaarte talentată, pe nume Oana Stănciulescu, care ne vorbea în week-end de “gropurile” din asfalt și de autostrăzile din alte țări care “durează de sute de ani”.

Despre ce vorbesc: ieri seară, la concertul Gogol Bordello, am fost martoră la  niște manifestări surprinzătoare ale intoleranței. Cu atât mai grav cu cât Gogol Bordello e o trupă formată din artiști de vreo șapte naționalități (inclusiv un israelian și un etiopian), care își inspiră muzica din cântecele popoarelor, inclusiv cu influențe orientale și țigănești, pe lângă balcanice și rusești sau sud-americane, ba care militează chiar împotriva segregării și pentru imigrație liberă, pentru multiculturalism. Mai mult: SOLISTUL E ȚIGAN!

Ce s-a întâmplat: chiar înainte să înceapă să cânte Gogol Bordello, organizatorii au avut proasta inspirație de a pune la difuzoare o manea: Made  in Romania (made citit cum se scrie, firește). Valul de huiduieli, fluierături, înjurături, degete mijlocii vânturate prin aer l-au lăsat nedumerit pe sunetistul Gogol Bordello, care s-a retras în culise, poate de teama unei reacții fizice din sală. Înțeleg, nu ne plac manelele, dar de ce trebuie să devenim violenți? Nu putem fi toleranți? Mă tem că spectatorii nu au înțeles nimic din mesajul Gogol. Mai ales că acum manelele se studiază acum și la conservator…Ce-i drept, e amuzant să vezi un tânăr cu geacă de motor și creastă supus supliciului de a asculta manele.

Oricum, ce s-a întâmplat aseară este simptomatic: câte persoane educate, tolerante și culte nu cunoașteți care, atunci când vine vorba de țigani, sunt gata să pună mâna pe pistol? Sau să înființeze lagăre de concentrare? În rest, ne place foarte mult multiculturalismul, dar la alții.

Dacă vreți să știți și cum a fost concertul, puteți citi aici. Deși….ăla n-a fost concert!

Asta în primul rând. În al doilea rând, doamna sau domnişoara Maja a venit la Bucureşti pentru o cauză nobilă: să lupte pentru un tratament uman acordat câinilor de pe străzi. O cauză cu care sunt perfect de acord, stăpână de maidanez adoptat fiind. Dar o regulă de bază a PR-ului este să nu vii în casă la omul pe care vrei să îl convingi de ceva şi să-i zici că e prost. Din păcate, Alteţa a făcut mai multe deservicii cauzei prin comportamentul său: a reuşit doar să-i înfurie pe români, iar cei care îi urau şi aşa pe maidanezi îi vor urî şi mai abitir de acum înainte şi îşi vor descărca frustrările nu pe Alteţa Maja, ci pe bieţii maidanezi. E de o mie de ori mai util să predice cauza animalelor fără stăpân o ONG-istă de-a noastră decât o prinţesă care dă cu mucozităţile în phaseolus vulgaris în halul ăsta. Aşa că, Alteţă, mai bine stăteaţi acasă!

Administrația Obama amână o decizie, și pe bună dreptate. O situație similară ar putea fi găsită în acțiunea din ‘99 a NATO, din Serbia, când s-a intervenit pentru oprirea unui genocid. Chiar și atunci, vorbind de o decizie a aliaților în cazul unui dictator sângeros, numărul mare de victime colaterale a dus la criticarea masivă a intervenției aeriene.

De atunci, superputerea americană s-a confruntat cu războiul din Irak, un eșec de imagine (și nu numai) reparat cu greu și nici măcar total, la opt ani distanță. Mai mult, dronele din Afganistan fac suficient de multe victime civile încât intervențiile “chirurgicale” aeriene și-au pierdut reputația.

Alegerea, pentru administrația Obama, este cu atât mai dificilă cu cât Liga Arabă nu este în poziția necesară în momentul de față să rezolve o problemă de acest calibru, o problemă cu care s-au confruntat, de altfel, multe dintre membre. Iar când ai primit un Nobel pentru pace înainte de a apuca să demonstrezi ce fel de președinte ești, prudența te împinge să judeci de zece ori înainte de a decide în ce constă, de fapt, “pacea”.

Conceptul de “intervenție umanitară” a rămas la fel de ambiguu ca după primele sale formulări. ONU nu are un “manual” pentru când poate fi autorizată o astfel de intervenție și când nu, așa că totul depinde de membrii Consiliului de Securitate și de interesele acestora.

Pe de altă parte, lipsa de intervenție a americanilor arată că “jandarmul mondial” s-a retras în sine și e mai preocupat de asigurările de sănătate decât de supremația mondială, chiar dacă asta înseamnă o creștere a prețului la petrol. Iar asta poate însemna sfârșitul superputerii.

Direcțiile de acțiune pentru PNL-PC? Continuarea luptei cu Elena Udrea și sprijinirea referendumului pentru București, teme populare în rândul locuitorilor Capitalei, conform  sondajelor comandate de liberali. Ba, mai mult, ACD  a ajuns la concluzia că are cu totul alt public țintă decât PSD, pe care vrea să îl păstreze. Mai multe despre documentul intern PNL, pe B365.ro.

Interesant este, însă, cum au ajuns liberalii să îi construiască statui lui Piedone, cel care, conform sondajelor proprii, este cel mai bine plasat, ca imagine, în majoritatea sectoarelor bucureștene, dintre politicienii locali. Chiliman vorbește despre Piedone ca despre “omul care sfințește locul”. Asta cu toate că,de curând, primarul Sectorului 1 declara că și el ar fi un bun primar general…Dar Piedone are și televiziune la dispoziție…

Adevărul e că amândoi au dreptate. Nici măcar nu poți să îi contrazici. Problema e că, în acest concurs de tăiat panglici, cei care pierd sunt bucureștenii. Pe proiectele megalomane de tip Piramida lui Keops se dă bătălia care să își asume meritele, în schimb pe problemele cu adevărat importante, cum ar fi rezolvarea situației câinilor vagabonzi, Strategia de Dezvoltare Urbană Integrată a Municipiului București, amenajarea zonei Piața Universității și refacerea Centrului Istoric, nu se mișcă un pai, pentru că nu ar fi bani.

Cert e că vom avea circ în Capitală până în vara lui 2012, așa că ne vom distra, dacă alte beneficii nu vom putea trage, ca cetățeni.

A, și cu siguranță vom avea stadion național. Ce nu știm este dacă se va numi Sorin Oprescu sau Elena Udrea, dar pe cuvânt că asta e mai puțin interesant.