Prima concluzie este ca, la nivel de prezenta in stirile TV din 2009, Ceausescu l-a “batut” rau pe Eminescu, scor 149 la 39 pentru dictator, un scor ce ne scuteste de alte comentarii…

Aproape jumatate din stirile in care este mentionat “marele nostru poet national” se face referire la… strazi sau scoli cu numele sau, dupa cum puteti vedea in graficul de mai jos.

In ceea ce priveste televiziunile care au difuzat stiri in care era mentionat “Eminescu” (pun ghilimele ca sa prind si stirile cand se vorbea despre strada M. Eminescu), Realitatea si TVR 1 conduc detasat, dupa cum puteti vedea mai jos.

Acuma sa vedem cum a fost cu Ceausescu. Dupa cum spuneam au fost 139 de stiri. Cele mai multe stiri despre fostul sef de stat au fost difuzate de Antena 3 si de Realitatea, dupa cum puteti vedea mai jos.

Ca teme in cadrul carora s-a vorbit despre “Ceausescu”, faza pe care am putea-o numi, pur romaneste, “pe vremea impuscatului” ia felia cea mai mare din placinta pe care v-o prezint grafic mai jos.

Interesanta este si lista de personalitati care au dat declaratii (sincroane adica, pentru cei mai jurnalisti dintre voi) difuzate in stirile TV in 2009, si care mentioneaza numele lui Ceausescu:

11 ştiri au inclus declaraţii ale oamenilor politici care au făcut referire la Nicolae Ceauşescu (Varujan Vosganian, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Traian Băsescu, Lakatos Petru, Călin Popescu Tăriceanu, Ion Iliescu).

19 ştiri au inclus declaraţii ale personalităţilor publice din societatea civilă care au făcut referire la Nicolae Ceauşescu (Mihai Albulescu, Liviu Mihaiu, Sebastian Oprescu, Ion Mihai Pacepa, Bogdan Chirieac, Herta Muller, Cătălin Avramescu, Cristian Tudor Popescu, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Gâdea, Mircea Stroescu – arhitect, George Militaru – regizor TVR, Nicu Covaci, Ruxandra Cesereanu, Gheorghe Mitroi – fost jurnalist Scânteia, Ion Cristoiu).

Analiza integrala o puteti cere, free of charge (de data asta ) de la cei de la Monitoring Media.

Si acum, pentru usurinta demersului meu, hai sa zicem ca sunt mai multi tineri in ipostaza asta si fiecare isi alege unul din partidele de mai jos decis sa devina membru. Si, fireste, intra pe net, ca doar e tanar modern si se asteapta ca si partidul care ii sta la suflet sa fie la fel. Mai jos aveti niste posibile scenarii despre ce gaseste un tanar pe siteurile partidelor. Posibil am spus!

PNL
Pe www.pnl.ro, sectiunea “Cum sa devin membru” se vede lejer, cum intri in site, aflata (strategic sau doar intamplator) fix sub ditai sigla partidului. Intri in sectiune. La nivel vizual totul e foarte frumos, cu 5 pasi clar ilustrati pe care trebuie sa ii urmezi ca sa devii membru si cu formularul de adeziune pe care poti sa-l descarci dand click pe un ditai butonul. Simplu si la obiect. Singura chestiune mai delicata, de fapt o mica minciunica, e ca la Pasul 4 ti se spune ca iei adeziunea pe care, fireste, ai printat-o, o duci la sediu de partid si gata, esti liberal get beget. Ceea ce, evident, nu se intampla asa.

Pentru ca tu lasi adeziunea acolo, poti chiar “sa iti cunosti viitorii colegi liberali”, cum se zice la Pasul 4, dar nu esti “liberal cu acte in regula” decat dupa ce cererea ta este aprobata atat de Biroul Politic Local, cat si de Biroul Politic Teritorial. Care organisme, ma intelegeti, nu fac de permanenta la sediu numai ca sa iti aprobe tie adeziunea. Asa ca mai stai si tu o tura pana primesti aprobarile alea.

PSD
Intri pe www.psd.ro. Si te uiti, si te uiti, incerci la “Echipa“, ca te gandesti ca acolo poti sa “intri in echipa”, dar nu, acolo e doar conducerea. Te mai uiti in stanga, te mai uiti in dreapta, stai un pic si cugeti si apoi iti vine ideea sa te uiti mai in josul paginii. Ahaaaa, acolo era, uite “Inscrie-te“. Bucuros, dai click.

Laser, frate… Adica la ei pot sa imi fac online adeziunea. Mistoo. Adica nu, nu prea misto. Ca imi cere codul numeric personal si serie si numar act de identitate. Hmmm, cam naspa sa imi dau toate datele astea asa pe internet. Stiu eu ce dracu or face astia cu ele? Nu vad nici o precizare acolo ca datele mele personale sunt protejate sau ceva de genul asta. Plus ca dupa aia cum facem cu carnetul, cum ma intalnesc cu cineva din organizatie sa mi-l dea sau cum? Ca nu scrie nimic acolo. Ceva nu e in regula, nu imi miroase bine…

PD-L
Tastezi, fireste, www.pdl.ro. Da-i pace… Dai un google. Aha, e vorba despre www.pdl.org.ro. Ia sa vedem cum pot sa ma inscriu in partid. Aha, cred ca e la “Sustine PD-L“. Nu prea… acolo sunt tot felul de fetze, dar altceva nimic. O fi la “Echipa“? Nu, ca aici sunt doar sefii. Da’ unde e, frate, sectiunea aia unde ma pot informa si poate, daca am noroc, ma pot chiar inscrie? (Si tanarul nostru inca o mai cauta si in ziua de astazi, daca nu s-a plictisit intre timp… n.a.).

Am ales aceste trei partide din princini lesne de inteles. Si, zic din nou, am facut niste scenarii posbile despre ce ar putea sa gaseasca cineva care vrea sa se inscrie in partid pe siteurile lor. Va rog sa le luati ca atare si sa le considerati ca pe o tema de discutie pe care v-o lansez legata de dificultatea sau nu de a te inscrie intr-un partid folosind onlineul.

Mulţi dintre ei nici măcar nu au carnet de membru. Pentru că partidul lor nu s-a obosit să facă acest gest minim de a le legitimiza astfel apartenenţa la ceea ce şefilor de la “centru” le place să numească “marea noastră familie”. Ei sunt membri pe o listă prăfuită, aruncată undeva în ceva sertar, scoasă doar la alegerile interne (pe principiul ia să vedem ăla de-al cui e şi dacă ălalalt e al nostru) sau la alegerile locale, generale, prezidenţiale. Şi din când în când la un referendum.

Gestionarea membrilor de partid (baze de date, comunicarea cu ei, întâlniri etc.) e catastrofală la noi. La toate partidele. Poate mai puţin la UDMR, dar acolo e altă poveste. Regula de bază este funcţionarea pe bază de gaşcă, strâns unită în jurul unui lider formal sau, de foarte multe ori, informal, mai ales în condiţiile în care mulţi lideri locali sunt numiţi de la centru.

Cei care sunt în gaşca unui şefuleţ o fac din motive ce ţin de beneficii directe (locuri de muncă, avansare în ierarhia de partid, bani pentru anumite nevoi personale sau de firmă şi, în rare ocazii, amiciţie). De multe ori, însă, cei mai orientanţi dintre ei îşi lasă câte un cap de pod şi în altă gaşcă. Pentru că nu se ştie niciodată cum se învârte roata şi e mai bine să te asiguri. Iar baletul pe care îl execută fiecare dintre aceşti membri, care de multe ori ia proporţii caraghioase privit din afară, este motorul care asigură dinamica unei organizaţii locale.

E din ce în ce mai greu pentru membri de partid să îşi găsească o motivaţie de a mai fi membru de partid. Ce să îi atragă? Certurile permamente între cei de la centru, între cei din organizaţia locală şi, mai apoi, când se umflă mămăliga, între baronii locali (pe care îi au toate partidele, staţi liniştiţi) şi cei de la centru? Promisiunile mereu şi mereu neacoperite?

Un simplu membru de partid este primul lovit atunci când partidul o zbârceşte într-un fel sau altul. Pentru că, să zicem, Vasile, cu cotizaţia plătită la zi, se întâlneşte în fiecare zi cu Gheorghe, vecinul de la 2, căruia trebuie să îi explice de ce partidul lui a comis-o. Şi de fiecare dată Vasile găseşte din ce în ce mai puţine argumente pentru e explica ceea ce, la urma urmei, nu poate fi explicat. Şi, la un moment dat, pe Vasile îl prinde ruşinea, deznădejdea, scârba. Iar partidul lui, cel căruia i-a dedicat ani din viaţă, nu face absolut nimic pentru a vorbi cu el, pentru a-i explica, măcar lui, de ce s-a greşit aşa. Ar prefera să îl mintă frumos, numai să îi spună ceva. Dar nu se întâmplă nimic…

E greu pentru un membru de partid în zilele noastre. Dar evident că asta nu interesează pe nimeni…

Nu ştiu ce ne-am face fără campanii electorale. Cel mai probabil că fără ele ne-ar fi extraordinar de greu să parcurgem etapele necesare unei creşteri democratice organice. Pentru că aceste perioade de tumult patriotico-politic sunt cele care ne arată la adevărata lor (non)valoare liderii clasei noastre politice. Lucru pentru ca le sunt profund recunoscător. Campaniilor, nu candidaţilor.

În condiţii să le zicem normale, adică în extra campanie, politicienii nu sunt cei mai apetisanţi din lume. Adică se ceartă, nu zic nu, dar nu prea scot pe tarabă promisiunile cu care vom ajunge din urmă Germania şi vom depăşi lejer Marea Britanie. În condiţii de scandal e uşor să fi politician. Că doar  o iei pe ba pe-a mă-tii în gură şi îi dai înainte. Nu trebuie să aduci nimic constructiv, ci doar să distrugi.

În campanie însă, oricât de mizeră ar fi, tot trebe să aduci mistria şi polobocul în discuţie, pe ideea că trebe măcar să mimezi că vrei să construieşi ceva. Ei bine, în aceste momente îi vedem la adevărata lor (non)valoare. Pentru că promisiunile cu care vin ne fac, dacă suntem relativ binedispuşi şi cu o bere în mână, să zâmbim. Pentru că alea nu sunt promisiuni, sunt înjurături de-a dreptul. Adresate nouă, pulimii. Fireşte…

Pe undeva îi şi înţeleg. Adică pe fondul unei vânzoleli politice declanşate de Băsescu şi întreţinute constant de el şi de toate celelalte partide (care s-au aruncat la momelile băsesciene precum un căţeluş salivând la freesbee) e şi greu să aduci pe agendă ceva care să se audă pe zgomotul politicianist de fundal.

Aşa că exagerează. Cu rezultatul că împing toată faza asta cu mesajele constructive într-un derizoriu absolut. Cu rezultatul că ceea ce le rămâne de făcut este să se înjure. Cu rezultatul că ne scârbim din ce în ce mai tare.

Dacă luăm Germania, spre exemplu, paralela între naţiune şi naţionala de fotbal este una impecabilă. La fel şi cu Franţa, şi cu Anglia, şi cu Spania. Da’ şi în cazul României e fix la fel. România seamănă până la identificare cu Liga 1.

Băsescu este Steaua Bucureşti, şi el şi clubul fiind tari în clanţă, cu performanţe deosebite la nişte momente, dar din ce în ce mai penibili şi mai răsuflaţi.

Geoană este Dinamo Bucureşti, căci ambele entităţi vor mereu mai mult decât sunt, dar nu reuşesc niciodată.

Crin Antonescu este CFR Cluj,  un fel de normalitate forţată printre ceilalţi politicieni şi celelalte cluburi, fără să şti exact dacă o să mai reuşească un campionat bun sau atât a fost cât a fost.

Sorin Oprescu este, categoric, Rapid Bucureşti, cel mai mucalit club românesc din istorie, care s-a faultat atât de mult de unul singur încât nu mai avea rost să încerce adversarii să o facă.

Da’ Unirea Urziceni cine ziceţi că e? Că io încă nu am depistat…

A venit campania. Candidaţii îşi pun costumele penibilifere. Şi susţinătorii lor la fel. Postacii formează găşti în formă de J de la jenant şi viermuiesc pe siteuri şi bloguri. Să postaci bine!

Via zmenta.ro.

Crin Antonescu – 358  followeri

Mircea Geoana – 319 followeri

Sorin Oprescu – 202 followeri

Traian Basescu – 105 followeri

Total: 984

Am o vagă bănuială că furăciunea a depăşit lejer în ăştia 20 de ani un PIB sănătos românesc de acuma…

Jurnaliştii trebuie să fie obiectivi şi nepartizani. Păi sunt. Sau, mă rog, încearcă să fie. Şi le-ar reuşi mai bine dacă nu ar avea invitaţii pe care îi au.

E greu să te păstrezi cool când vezi în faţa ta un pitecantrop cu insignă de deputat, care, cu o nesimţire devastatoare, îţi spune din colţul gurii că 2 plus 2 e 5 şi că matematica pe care o ştii tu este fix pasta pe lângă know howul lui peremptoriu.

E greu să nu intri în logica de conflict pe care o propovăduiesc invitaţii tăi politici. Pentru că nivelul discuţiilor este atât de coborât, scufundat în hăuri de igrasie a bunului simţ, încât tu ca moderator rişti să pierzi total contactul cu ce se întâmplă în platou dacă nu te cobori cât de cât la înălţimile majestice ale invitaţilor.

Dacă un moderator se răsteşte la un, să luăm la întânplare,  PDList (sanchi, am ales portocaliul ca să vă enervez), o face nu pentru că e mare fan al PSDului celuilat invitat sau pentru ca tocmai i-a venit carnetul de la PNLul altui invitat. O face pentru că PDListul cu pricina este un mare bou. Şi pe principiul “şi jurnaliştii e oameni”, moderatorul cu pricina nu poate sta cu limba în gură tratându-l pe boul respectiv ca şi cum ar fi o fiinţă umană cu o minusculă urmă de bun simţ sub smalţul insignei sale de deputat.

Ia hai să vedem dacă vă prindeţi la ce deputat m-am referit mai sus? Sau pur şi simplu puteţi alege unul la întâmplare…

Uite la Geoana. Care a luat-o serios pe panta crestineasca a penibilizarii, punand trandafirii sai cam ofiliti sub stindardul lui in hoc signo vinces. Cat de penibi mi s-a parut si azi la faza cu mersul la Patriarhie… Nici nu prea mai conteaza ca s-a bagat in fata ca nesimtitu, in timp ce miile de crestini adevarati stateau la rand, pretextand ca “sunt ocupat, am tare multe probleme pe cap”. Zic nu conteaza pentru ca nu te puteai astepta la altceva de la unul ca Geoana, care s-a uitat pe sondaje si si-a dat seama ca 80% din poporul roman e crestin si ca trebe sa se apuce de facut cruci serioase pe treaba asta. Crestin nu devii din strategie, ci din convingere.

Numai ca, indiferent cat de prost il considera unii pe saracu’ popor roman, pe zona asta religioasa nu merge ca si cu aburelile cu medicamente prin posta sau cu impozite micsorate. Pe orice alte subiecte, pulimea accepta exagerarile, prefacatoriile, ghertoismele, pe principiul daca zice candidatu ca ne da 100 de lei, pana la urma daca iese vreo 3,5 lei tot ne da. Si de aia functioneaza cum functioneaza amarata noastra democratie. Numai ca la feelingul crestin e mai greu cu poporu’.

In relatia dintre politicieni si popor, exista limite pe care daca le treci ca om politic risti enorm. Asa e si cu religia. Subiect extrem de sensibil. Sigur ca putem discuta de faptul ca poporul roman mai degraba se declara crestin decat este, din ratiuni relativ simple dar care nu fac obiectul a ceea ce scriu eu aici. Dar tocmai din aceasta cauza, tocmai din cauza faptului ca romanul isi lipeste cu patima stampila de ortodox pe fisa postului, e riscant ca politician sa fortezi nota. Pentru ca poporul nostru declarat crestin, asa cum se intampla cu multe alte lucruri romanesti din tipologia formei fara fond, reactioneaza dur atunci cand tu ca om politic vrei sa te arati mai crestin decat te lasa poporul sa fi. Altfel spus, omul simplu nu are nici o problema in a-si trage o spoiala de crestinism colocvial pe el, dar este de o intransigenta definitiva atunci cand un politician face acelasi lucru.

Nu cred in crestinismul ad hoc al lui Geoana. Si am serioasa banuiala ca nu va crede nici electoratul.

M-a trezit fiica mea cea minunata, Mara, pe la 8.20. Am bagat smotru prin casa, adica aspirat, sters praf, alte alea, caci am negociat dur cu nevasta sa ma lase pe mine sa fac curatenie si ea sa mearga la cumparaturi, cumparaturile fiind o activitate pe care o urasca din toti rarunchii mei. In tot acest timp, canci politica. So far so gooooood…

La 11.oo am iesit din casa si m-am dus la rugby, la Steaua-Dinamo, semifinala Cupei Romaniei. A castigat Steaua cu mult la putin… Politica nu m-a intinat…

Apoi, pe la 13.00, impreuna cu niste tovarasi, am plecat pe jos de la Stadionul Tineretului (de langa Manastirea Casin) catre Stadionul Grivita (pe langa Piata Domenii). Ei, de aici a inceput sa scartaie toata chestiunea in cauza…

Aproape de Piata Domenii m-am lovit de Basescu. De pe un outdoor imens ne indemna sa votam la referendum. Dupa o dimineata atat de minunata, intersectarea cu politicul m-a facut sa strang din dinti. Mi-am zis in barba hai da-i pace, uita-l, sa mergem inainte.

Am ajuns la Stadionul Grivita, unde jucau gazdele (de fapt unde ii macelareau) cu cei de la Pitesti. M-am dus sa imi iau un suc de la un chiosc de pe o straduta de pe acolo. Trec pe langa un grup de batranei si il aud pe unul din ei zicand in gura mare “daca nu iese Geoana, eu ii spun lu’ fiica mea sa emigreze”. Strang din nou din dinti si imi continuu drumul…

Ma intorc la stadion, unde prietenii mei de la Triumf (un club de amatori, despre care o sa va mai povestesc) se pregateau de jocul cu Barbarians (o echipa de expati francezi). Jocul a fost frumos, ne-am simtit cu toti bine. La plecare am luat un taxi cu inca 2 tovarasi. Eu am coborat la intersectia Banu Manta cu Ion Mihalache.

In timp ce treceam pe langa hotelul lui Mircea Sandu (am uitat cum ii zice), dintr-0 curte din apropiere se aude, cu sonorul dat la maxim, ceva talk show politic. Am infundat mainile in buzunar si am trecut mai departe.

Ajung acasa. Imi desfac berea cuvenita, deschid laptopul, ma uit pe twitter, verific niste mailuri, dau pe Eurosport. Deja incepeam sa ma simt bine…

Dar imi suna telefonul. Era producatoarea de la Antena 3, care ma invita maine, duminica 25 octombrie, in studio la ei. La o emisiune, fireste, politica…

O zi fara politica. Sanchi…

FC Baia Mare a câştigat en fanafare seria 6 din Liga 3 şi a ajuns în Liga 2. Dar de aici se rupe filmul. Pentru că numai antrenorii şi jucătorii mai ţin clubul asta în viaţă. Căci se încăpăţânează să joace deşi nu şi-au mai luat banii de nu ştiu când şi deşi nu se ştie dacă mâine clubul va mai exista…

Purtătorul de cuvânt al clubului spune mai multe într-un interviu despre ce se întâmplă cu adevărat în interiorul unui club de Liga 2 din România. Cel mai probabil al oricărui club…

Pentru că azi acelaşi Băsescu l-a înaintat la grad de general pe acelaşi Oprea. E drept că acum Gabi Oprea nu mai este în mafia personală a lui Adrian Năstase. A trecut în aia personală a lui Băsescu. Ceea ce, nu-i aşa, e cu totul şi cu totul altceva…

Numai că vreau să ies din registrul ăsta negativ şi să încerc să găsesc şi motive pro. Eu singur, recunosc, nu sunt în stare a fi capabil de aşa ceva. Sunt de o incompotenţă teribilă în a găsi părţi bune la Băsescu. Şi mă simt neîmplinit, dacă pot spune aşa…

Aşa că vă întreb pe voi. Un fel de solicitare de întrajutorare. Pentru care vă mulţumesc anticipat…

Cel mai intens mi-a ramas, de fiecare data, senzatia ca imi scapa foarte multe lucruri. Dar, mi-am zis in barba, nu-i bai, ca doar nu tu trebuie sa o intelegi, ci ceilalti, astia care ne conduc, care e mai destepti.

Numai ca din 2004 incoace, presupun ca aveti cam toti aceeasi senzatie, ca ne scapa din ce in ce mai multe din Constitutia asta a noastra.

Evident ca titlul ar fi trebuit sa fie “curva regimentului”. Si sa vorbim, fireste, de Constitutie. Numai ca, admonestat energic de unii cititori de aici de pe voxpublica, mi-am luat angajamentul de a ma cenzura suav. Si uite ca, am impresia, am reusit cat de cat.

Numai ca, oricum ii zicem, Constitutia noastra pare din ce in ce mai mult ca o curva de aia de moda veche. Una care, in mintea ei, isi face treaba in continuare, serveste clientul tacam complet si zice ca totul e in regula, ca lumea o mai vrea din moment ce are mereu clienti. Insa cruntul adevar este ca nu mai exista alta curva in regiment, de aia vine toata lumea la ea si de aia pare ea asa de apetisanta.

Consitutia noastra, ca orice alta constitutie, este facuta, teoretic, sa regleze treaba intre institutiile statului in asa fel incat si mie si tie si Constitutiei, deci regimentului in integralitatea sa, sa ne mearga bine. Atata doar ca la noi Constitutia asigura acest echilibru intre institutii prin instrumentul de drept pur numit baga-i in ceatza ca asa nu misca in front. Numai ca nu mai merge sistemul asta.

Aparitia lui Basescu, oricat de profund antipatic mi-e personajul, a adus bun (daca a adus ceva) tocmai faptul ca a hahait inspre Constitutie si i-a zis in fata “madame, ca curva esti depasita, iar ca doamna nu mai ai cum sa fii”. Actualul presedinte, cu auto-asumatul statut de jucator al neamului, a demonstrat perfect ca atunci cand unul din actorii institutionali nu accepta sa stea in ceatza, atunci Constitutia devine o piatra de moara la gatul cetatii.

Si in rest e bine, regimentul merge snur?

Pe Sever Voinescu îl ştiţi. Haideţi, măi, că toţi îl ştim. Cu bunele şi relele lui. Că le are pe amândouă categoriile.

Pe Sever Voinescu ar trebui să îl luăm ca pe Michael Jackson, god rest his soul. Adică să ne placă ce cântă Michael şi să ne doară la bască de ce face omul Michael în viaţa personală de dincolo de CD, DVD sau vinil.

Îmi place tare mult cum scrie Sever Voinescu. Atunci când scrie pe orice altceva decât politica internă, moment în care devine necitibil, ca să zic aşa. Pentru că pe zona asta, nou fiind el  în insectarul politic şi, pe cale de consecinţă, cu un grad relativ redus de curvăsărie comunicaţională, Sever o dă prin bărci.

Cum ar fi, ca să revin, totuşi, la titlu, declaraţia lui de pe la mijlocul lui ianuarie 2009, în Academnia Caţavencu, cum că “primele zile în Parlament m-au revoltat pur şi simplu. Am găsit un sistem anume alcătuit pentru lene şi mică ciupeală. Nu va rămâne aşa. AM SĂ MĂ OCUP PERSONAL DE ASTA (majuscularea şi îngroşarea aparţine lu’ chinezu)”.

Aşadar, stimate om politic Sever Voinescu, dacă ne poţi împărtăşi cum te-ai ocupat personal şi cu ce urmări, am fi mai mult decât onoraţi…

Dar a venit imberbul Lucian Croitoru cel viteaz, acest fost premier desemnat, care, răspunzând întrebării unei jurnaliste, a replicat, de-a dreptul imperial, “nu răspund, acest lucru face parte din politica mea de a nu spune”.

Cât e de simpatic… Cum s-a gândit el că dintre coloane lungi de cifre şi conturi de la BNR, gen scurgerea aia de date verzulii din filmul Matrix, o să iasă el împlătoşat cu miraculosul îndemn băsescian “Luciane, du-te că te sparg!” şi o să salveze ţara de ea însăşi… Cât e de simpatic…

Politica asta a lui Lucian Croitoru “de a nu spune” îmi aduce aminte de un banc, unul din bancurile mele preferate. Legătura cu ce am zis mai sus o faceţi voi.

Ion şi Gheorghe stau degeaba
Ion: Măi, Gheorhe, cum dracu se zice corect, fuRnicular sau fuNicular?
Gheorghe: La ce?