RSS Feed

Concursul Vaclav Havel

Editura Art şi Vox Publica te invită la concurs!

Compune o scurtă scrisoare către Václav Havel ca răspuns la fragmentele pe care le-am extras pentru tine mai jos şi noi te premiem cu un volum din „Scrisori câtre Olga”, de Václav Havel. Vor fi premiate cele mai originale, interesante scrisori.

Havel: Dragă Olga, se pare că astrologii au avut dreptate când mi-au prezis din nou închisoare anul ăsta şi când au spus că va fi o vară călduroasă.

macheta copyScrisori către Olga cuprinde o parte dintre scrisorile trimise de Václav Havel primei sale soţii, Olga, în timpul detenţiei sale pe motive politice dintre anii 1979 şi 1983. Corespondenţa începe în perioada interogatoriului elor care au semnat Carta 77 şi care au colaborat la  Comisia pentru Apărarea Persecutaţilor pe Nedrept, iniţiată de Havel şi de soţia sa. După închisoarea  de la Ruzyně, şi-a executat sentinţa în alte centre, de unde a continuat să-i scrie Olgăi, o dată pe săptămână.

Singurul canal de comunicare cu exteriorul, scrisorile lui Havel arhivează un întreg sistem uman, disecând chestiuni „de viaţă şi de moarte”, cum ar fi ideile de responsabilitate individuală şi natura credinţei sau  seducţia periculoasă a ideologiilor, fără să scape din vedere micile detalii de bucătărie internă. Corespondenţa cu Olga, la rândul ei disidentă, reconstruieşte un Václav Havel umanizat, impresionantul său profil moral fiind punctat de slăbiciuni casnice. Aceste scrisori-manifest, elaborate în ceea ce viitorul preşedinte avea să numească „marea şcoală a autocontrolului”, fac din Havel un personaj mult mai complex. De la reflecţii filosofice şi consideraţii despre teatru, vocea soţului trece la sfaturi paternaliste sau la remarci maliţioase, Scrisorile stârnind, la apariţia lor în 1989, reacţii în rândurile feministelor.

Pe durata celor cinci ani petrecuţi în detenţie, scrisorile decupează diferit realitatea. Fie că este vorba de realitatea dintre zidurile închisorii, pe care Havel o descifrează treptat, adaptându-se la regulile ei, fie că este vorba de istoria consumată intens dincolo de gratii. Nenumărate liste – 300 de ţigări, cutii de ceai, şosete, dicţionare de buzunar ş.a.m.d. -, monoloage concentrate, amintiri, proiecţii, rugăminţi şi mulţumiri, toate îşi fac loc în acest volum care secţionează, printr-o poveste individuală, o întreagă realitate socio-politică.

Václav Havel (n. 1936) a fost  ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Republicii Cehe. Disident prin vocaţie, a făcut mutări esenţiale pe tabla  Cartei 77, celebrul „manual” de drepturile omului şi, după Primăvara de la Praga, a ajuns pe culmile Revoluţiei de Catifea. Poet de dinainte să fie politician, Havel este autorul a numeroase piese de teatru şi eseuri, pasionat de jazz, Frank Zappa şi Velvet Underground.

Olga Havlova (1933–1996), semnatară a Cartei 77, militantă pentru drepturile omului, a fost prima soţie a lui Václav Havel. Cei doi au fost căsătoriţi timp de

32 de ani.

Fragmente:

11 ianuarie 1981

Mi-am dat seama de un lucru interesant: că dintre toate decesele din ultima vreme, cel mai tare mă pune pe gânduri moartea lui John Lennon. (În sfârşit, ieri am descoperit nişte detalii despre asta în suplimentul de duminică al ziarului Mlada fronta.) Asta poate deoarece moartea lui se răsfrânge în mod marcant dincolo de sine, ca şi cum ar include legături, aspecte referitoare la actuala criza mondială şi probleme în stare latentă mai tragice chiar decât orice alt eveniment. Ar putea fi chiar intitulat „decesul secolului“ (poate mai degrabă decât decesul lui Kennedy sau al lui King). Aşa este perceput şi de oamenii de afară – sau este doar impresia limitată a cuiva rupt din context? Oricum, cu siguranţă, ar trebui să încerci să faci rost de la nişte prieteni, măcar de ultimul lui album

Te previn, în caz că ţi se pare că închisoarea a stârnit o licărire agresivă în mine: e o prostie, bineînţeles. Sunt la fel de pacifist ca întotdeauna şi cu cât experimentez mai multe lucruri, cu atât sunt mai puţin dispus să trag vreo concluzie prematură.

Dacă închisoarea mi-a modificat în vreun fel relaţia cu lumea, atunci a făcut-o poate doar în astfel: pe de-o parte, a lărgit considerabil aria lucrurilor pe care sunt capabil să le înţeleg, şi, în acelaşi timp, mi-a îngustat, pe de altă parte, aria lucrurilor pe care le pot respecta.

3 octombrie 1981

Orice lucru însemnat din viaţă, deşi poate presupune cea mai dramatică formă a interogaţiei şi a îndoielii, este deghizat de o anumită transcendenţă a existenţei umane individuale – dincolo de limitele simplei „griji pentru sine“ – către alţi oameni, către societate, către lume. Doar privind „în afară“, doar dacă ne pasă de lucruri cu care, în termeni de pură supravieţuire, nu avem de ce să ne obosim,

doar punându-ne constant tot felul de întrebări şi prăbuşindu-ne în mod repetat în tumultul lumii, din dorinţa de a face ca vocea noastră să conteze – doar astfel devenim cu adevărat persoane, creatori ai „orânduirii sufletului“, fiinţe capabile de a săvârşi un miracol: re-crearea lumii. A renunţa la orice formă de a te transcende pe sine înseamnă, de facto, să renunţi la propria ta existenţă umană şi să te mulţumeşti cu apartenenţa la regnul animal. Tragedia omului modern nu constă în faptul că acesta cunoaşte tot mai puţine despre sensul propriei sale vieţi, ci că acest lucru îl deranjează tot mai puţin.

21 august 1982

Dragă Olga,

Trăim într-o eră în care are loc o îndepărtare generalizată faţă de Existenţă: civilizaţia noastră, fondată pe avântul ştiinţei şi al tehnologiei, acele măreţe ghiduri intelectuale despre cum să cucerim lumea cu preţul de a pierde legătura cu Existenţa, îl transformă pe om, mândrul său creator, într-un sclav al nevoilor sale de consum, îl dezbină în funcţii izolate, îl dizolvă în existenţa-sa-în-lume, privându-l, astfel, nu numai de integritatea sa umană şi de autonomia sa, ci, până la urmă, de orice influenţă pe care ar fi putut s-o aibă asupra propriilor sale „reacţii automate“. Criza lumii de astăzi este, evident, o criză a responsabilităţi umane (atât responsabilitatea pentru sine, cât şi responsabilitatea „faţă de“ altceva) şi este, deci, şi o criză a identităţii umane. Un mic avertisment însă: toate astea nu înseamnă câtuşi de puţin că trăirea Existenţei şi înclinaţia către ea au dispărut complet din structura umanităţii contemporane. Din contră: deşi acestea eşuează şi se prăbuşesc în umanitate şi sunt trădate, escrocate şi amăgite în mod sistematic de către umanitate, de fapt, ele sunt prezente în stare latentă în structura umanităţii, chiar şi numai sub forma unor fisuri şi defecţiuni ce trebuie reparate cu orice preţ pentru a păstra aparenţele – atât la suprafaţă, cât şi „înăuntru“.

Pentru regulamentul concursului click aici

1 comment

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!