Un film de propagandă realizat de statul român, aparent pentru Marea Britanie, în... 1964.
Cum îmi spunea prietenul care mi l-a trimis, nu e nici fals, dar parcă nici nu era aşa cum pare în film, din câte îşi aduce aminte el din perioada copilăriei. Cu alte cuvinte, un film de propagandă făcut bine.

RUMANIAYour browser does not support iframes.

Partea bună e că avem o ţară într-adevăr frumoasă. Partea proastă e că nu ştim ce să facem cu ea. Şi până nu ne dumirim, va fi foarte greu de promovat, oricât de bune ar fi şi astăzi mijloacele. [ citeste mai departe ]

Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu un prieten la o cafenea din zona Piaţa Romană. Cafenea cu brand, parte dintr-un lanţ de cafenele bucureştene cu nume intelectual. M-am aşezat la o masă, am comandat şi apoi, pentru că se însera şi lumina din încăpere era obositor de scăzută, am umblat la variatorul de lumină, aducând-o la un nivel rezonabil. Puţin după aceea, chelneriţa a intrat în cameră şi a redus lumina la nivelul „aproape întuneric“. [ citeste mai departe ]

Nimeni nu poate spune că viaţa politică românească e lipsită de culoare. Dar, deşi până acum între portocaliu, verde, galben şi roşu predominau tonuri de maro, iată că, de câteva săptămâni, politica românească s-a îmbogăţit şi cu violet – culoarea acestui sezon vestimentar.

Prezente în iarna asta pe rafturile magazinelor din toată lumea, hainele violet sunt şic. Purtate de politicienii români, ele devin kitsch. [ citeste mai departe ]

Sunt cu familia în Bad Gastein, o staţiune de munte austriacă, la vreo 100 de kilometri de Salzburg. Stăm într-un hotel de familie. Asta înseamnă printre altele că, în prima seară, după cină, patronul ne-a invitat la un pahar de şampanie şi, la gura focului din şemineul din salon, ne-a povestit pe îndelete ce e cu hotelul lui. Înainte însă de dotări, altminteri remarcabile, ne-a impresionat cu căldura şi disponibilitatea lui. Ne vorbea un om nu doar cu o mare grijă faţă de agoniseala lui, ci mai ales cu o mare grijă pentru cum ne vom bucura noi de agoniseala lui. [ citeste mai departe ]

(Articol apărut în numărul din 22 decembrie al Revistei 22)
Statul român, în accepţiunea lui de aparat administrativ, a demonstrat în ultimele două decenii că materia în care a dovedit cea mai consecventă performanţă este aceea de a ne complica vieţile. Mai întotdeauna în regim de urgenţă, în regimul ordonanţelor de urgenţă. Din ce în ce mai multe legi, norme de aplicare ce se bat cap în cap, instituţii care se suprapun şi se contrazic, structuri parazitare, reglementări stufoase şi ambigue. [ citeste mai departe ]

“Geoană l-a depăşit pe Bulă la numărul de bancuri. Supărat, Bulă a cerut renumărarea.” Finalul alegerilor prezidenţiale a adus doi învingători: unul pentru preşedinţia României şi altul pentru băşcălia României. PSD-ul mai deţinuse anterior acest portofoliu însă, odată cu diluarea prezenţei publice a celebrului Vodcăroiu, locul rămăsese liber. O perioadă a concurat destul de singur Marean, însă n-a fost să fie pentru cel ce nu ştie cum e a fi.

Dacă Marean n-a avut anvergură, Mircea are. Dacă Vanghelie are limite, Geoană n-are. [ citeste mai departe ]

Sistemul de educaţie şi formare din România suferă de o lipsă majoră din perspectiva relevanţei sale. Nicăieri pe parcursul lui nu oferă instrumente de orientare, de testare şi de validare a aptitudinilor, preferinţelor şi competenţelor personale. Multe cariere se aleg şi se construiesc la întâmplare tocmai din acest motiv. Oamenii ajung să practice profesii despre care nu ştiu în prealabil mare lucru şi despre care nu ştiu cum li se potrivesc de fapt. [ citeste mai departe ]

(Articol apărut în numărul din 8 decembrie al Revistei 22)
La ora la care scriu, luni dimineaţă, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria. Nu ştiu cine va câştiga alegerile dar ştiu că oricine ar fi acela, va câştiga în primul rând pentru el. Noi o să rămânem, ca întotdeauna, cu greaua moştenire.

L-am votat pe Băsescu fără încredere şi fără bucurie. Fără să-i fiu măcar simpatizant. Am votat, conform a ceea ce e pe cale să devină un nou prost obicei românesc, răul mai mic. [ citeste mai departe ]

E 1 decembrie şi muncesc. Câţiva cunoscuţi îmi urează La Multi Ani. Apoi adaugă: “vorbesc serios, azi chiar e ziua noastră!”. Într-un fel mă bucur că mai sunt români care simt ziua naţională ca o zi specială, a lor. Eu nu prea mă pot alinia nici festivismului, nici semnificaţiilor acestei zile. Am un respect imuabil pentru ce au făcut înaintaşii nostri pentru România, dar nu prea găsesc resurse de respect pentru ce facem noi cu moştenirea lor. Nu-mi place deloc că simt asta, dar nu prea am ce face. [ citeste mai departe ]

(Articol apărut în numărul din 24 noiembrie al Revistei 22)
Se întâmplă tot mai des în ultima vreme să fiu întrebat dacă nu mă reîntorc în politică. În pofida răspunsului negativ pe care îl dau de fiecare dată, aproape nu e eveniment public la care să particip unde să nu fiu abordat de oameni care vor să iniţieze o mişcare politică nouă. Pe undeva, energia pe care o simt acum în jur e aceeaşi cu cea pe care am simţit-o în mine în 2000 când, după ce am avut de ales între Iliescu şi Vadim, am pornit înfiinţarea URR. [ citeste mai departe ]