Unimedia.md

Publika.md

Protv.md

Zoso, o explicaţie?

*În Republica Moldova nu există încă un instrument oficial de măsurare a traficului pe internet, aşa că piaţa ia de bune raportările din Google Analytics ale publisherilor. Abia de anul acesta se va introduce BATI, echivalentul SATI din România.

-    Depăşirea cu maxim 20km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv;

-    Nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;

-    Nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate;
-    Nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime  de la dobândirea permisului de conducere;

-    Folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu execepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip “mâini libere”;

Știu, sunt șoferi care cred că doar fraierii poartă centura de siguranță, sunt pline cimitirele de ei, dar ce să nu li se alăture și niște rude sau prieteni, că doar cine ar vrea să-și petreacă eternitatea singur. Altfel, nu, nu este normal să devii prudent când vezi mirarea galbenă în geamul unui alt participant la trafic, trebuie să te comporți ca și cum vecinul de bandă este mereu un Titi Aur, chiar dacă el și-a luat permisul abia acum două zile. Telefonul? Dom’le, trăim într-o lume a comunicării, vorba reclamei, doar nu vrei să îmi interzici să mă conversez cu secretara mea de senator. Huo, jos cenzura! Ce să mai zic de viteza legală, toată lumea știe că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Acum, dacă se poate să le stâlcim și legal, de trei ori trăiască domnul senator. În fine, să semnalizezi când schimbi banda este un moft, un gest contra firii mele de mârlan prost, pe care lenea l-a chinuit atât de tare încât a ajuns, în sfârșit, într-un loc în care o poate răsfăța liniștit: Parlmentul României.

Nu îmi doresc deloc să fie ucişi câinii, însă nici nu văd cum altfel Bucureştiul ar putea scăpa de pecetea sa tradiţională, în condiţiile în care, de la an la an, numărul câinilor fără stăpân este constant acelşi, adică uriaş. Oprescu îi tot duce când la Fundulea, când la munte, dar doar din gură, câte 20.000 odată ((jos pălăria în faţa gestului Monicăi Davidescu de a dona un teren de 32 de ha pentru un adăpost, dar a fost inutil). Chiliman zice că a rezolvat problema la el în sector, dar pesemne că n-a fost invitat niciodată, seara, la Money Channel, să vadă haita de 50 de bucăţi de la Casa Presei, după cum sunt sigur că maidanezii ştiu exact că, de la Pitari Moşi încolo nu au voie să treacă, întrucât intră pe teritoriul lui Onţanu.

În atare condiţii, deşi radicală şi inumană, propunerea de modificare a legii lui Marinescu-Bideu, mare apărător al comunitarilor,  este o variantă de a transforma Bucureştiul într-un oraş civilizat.  Nu că ar lua-o cineva în discuţie (zace în Parlament de vreo doi ani), în afară de madamele care s-au plictisit, prin Toronto, Buenos Aires sau Paris, să fie preocupate doar de propriul Tamagochi.

Honorable Members of the Romanian Parliament,

Distinguished Officials,

Ladies and Gentlemen,

“The greatness and the MORAL progress of a nation can be judged by the way the animals are treated ” (M. Gandhi)

The dark specter of a death sentence for strays in Romania is again of major concern for people from all over the world…

Again, poor innocent animals are about to be legally massacred by the tens of thousands…

We found out that The Romanian Parliament’s Committee for Public Administration Territorial Planning and Ecological Balance intends to make a new law regarding the management of strays….and they want :

- the dogs captures by the dog catchers will be PTS after 14 or maximum 60 days ( those considered dogs for fights, aggressive breeds will be PTS after 48h or 10 days ; those sick will be PTS immediately )

- sick animals will not be given for adoption.

- those who feed or take care of strays will be fined

- the minimum conditions for the captures, living quarters, transport, care ( food and shelter ) WILL BE ELIMINATED FROM the new law

- the clear description of how the euthanasia will be done and what substances are to be used WILL BE ELIMINATED FROM the new law…it will be replaced with ” the euthanasia will be done by a specialist “.

- the non profit organizations for animal protection WILL HAVE NO RIGHT to complain about the living conditions of dogs in municipal shelters. the control will be done only by the Sanitary-veterinary Authority.

- the non profit organizations for animal protection WILL HAVE NO RIGHT to capture, take care or spat/neuter strays.

Horrible requirements for adoption from a municipal shelter :

- proof that one has the space necessary to have a pet

- proof that one has enough income to have a pet

- approval from the tenants in the same building that THEY allow you to have pets, and from one’s close neighbors that THEY allow you to have more than 2 dogs

- and the adoption fees are astronomical for many Romanians..

All these measures are CONTRARY to all international conventions and treaties signed by Romania,

I would like to kindly ask you, all the members of the commission to harmonize your point of view with the major and positive intentions of the Eurogroup for animals…

http://www.eurogroupforanimals.org/

Please take few minute to read carefully the articles regarding the mass killing of animals and most especially stray animals, and even most especially dogs, in ROMANIA…

http://de.strayanimalrights.org/index.php?option=com_content&view=article&id=75&Itemid=79%3F%3Den

http://serbiananimalsvoice.wordpress.com/2010/11/22/romania-eu-member-state-which-does-its-own-thing-about-animals-please-act-and-send-sample-letter-supplied/

Why are Romania going against the European Convention for the Protection of Pet Animals ??

http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/125.htm

What happened to Romania ratifying the European Convention for the Protection of Pet Animals – Strasbourg, 13.XI.1987 – which became the law 60/2004??

What happened to 2009 report incorporating The animal welfare laws, flaws and recommendations for improvement??

http://de.strayanimalrights.org/images/europa/romania/law.pdf
The entire world expects that the Romanian Parliament rejects in unanimity any idea of MASS KILLINGS of strays.( rejects the euthanasia ) For years and years, innocent animals have been killed mercilessly only because it if easier to kill than to solve a problem in a humane and adequate way, in concordance with the expectations from a civilized country, member of the EU in the 21st century.

Why are Romania going against alternative strategies??Animal Birth Control The World Health Organization (WHO) now recognizes that dog slaughter often produces a short term effect. Even maximal catching rates (up to 24% of dog population per year) make no significant impact. Where dogs are removed others migrate into the area to fill the ecological niche.In addition, killing is expensive and often not acceptable to the local community.Recent recommendations advocate habitat control and control of the birth rate by surgical neutering.

It is a well known fact that killing stray dogs does nothing to control the population of stray dogs. These are innocent lives, on the streets through no fault of their own.

As a member country of the EU the world expects to hear you have reached the only correct and humane decision regarding the welfare of these animals. Mass killing is simply not the answer and is totally unacceptable in the civilized world of today.

We kindly ask the members of the Committee for Public Administration Territorial Planning and Ecological Balance – Romanian Parliament – to vote FOR LIFE…and to implement in the entire country a synchronized program for the sterilization of all strays.

Please help restore the image of your country and your people in the entire world and PLEASE APPROVE the Legislative Initiative for the Modification and Completion of OUG.155/2001 ( approved already by the Romanian Senate ) registered pl.X 912/19/12/2007.

I don’t think that the image Romania has now in the world is the one she deserves:

PLEASE WATCH :

http://www.youtube.com/watch?v=wz3I55HKy_0

Only THIS ACTION will bring Romania back in the rank of civilized countries in the world, in the 21st century.

Please do not vote DEATH….

Thank you very much for your attention

Cristina María Speluzzi

Buenos Aires

República Argentina

Mă opresc aici cu exemplele, oricine a condus în traficul bucureştean ştie ce vreau să spun. Nu, restul şoferilor nu sunt sfinţi, dar parcă prea s-a împământenit regula că taximetriştii sunt mai şoferi decât ceilalţi, că ei îşi câştigă pâinea din învârtitul roţii.

După cum ziceam mai sus, taximetria este un serviciu public, lucru pe care nimeni nu pare să-l conştientizeze, de la taximetrişti la cei care ar trebui să le reglementeze activitatea. Din punctul meu de vedere, nu poţi să să treci pe roşu, când ai client în maşină, iar pedeapsa să fie aceeaşi ca pentru orice alt şofer. O Soluţie ar fi dublarea pedepselor, prin Codul Rutier, pentru oricine îşi asumă să ţină volanul într-un serviciu public, fie că e vorba despre taxi, RATB, maxi-taxi sau altele de acest tip. Mai mult, odată atinsă limita de puncte pentru suspendarea permisului, aceasta ar trebui însoţită de o alăt măsură, cea de interzicere de a mai lucra în domeniu pentru o perioadă determinată, suficient de lungă încât să dea timp de reflecţie asupra faptului că a transporta persoane nu e totuna cu a transporta cartofi.

Nu ştiu, sunt doar nişte idei, cu siguranţă s-ar putea găsi şi altele mai bune, dar cine să le caute? Administraţiile locale, care sunt direct responsabile de transportul în oraş, sunt ocupate să planteze panseluţe, să taie panglici sau să facă liste cu presupuşi consumatori de sare de baie.

Acum două zile mi-a sărit în ochi o ştire, pe gândul.info, care zicea aşa:

Primăria Sectorului 2 înregistrează într-o bază de date consumatorii de produse etnobotanice, într-o săptămână fiind introduse în această evidenţă peste 200 de persoane, dintre care 11 minori. ele 200 de persoane înregistrate în baza de date a Primăriei Sectorului 2 sunt din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Constanţa. Acesta au fost legitimate şi identificate în apropierea magazinelor de vise, în acţiunea de descurajare a consumului de substanţe etnobotanice, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 2.

N-am prea înţeles după ce facultăţi devine treaba, aşa că am zis să mai întreb, poate mă dumireşte cineva. A făcut-o purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 2, Anatol Albu, pentru B365.ro.

“În general, Poliția Locală îi legitimează pe cei care au un comportament ciudat, se uită printre zăbrelele magazinului de etnobotanice sau stau mai mult timp în preajma lui. Atât ziua, cât şi în mod special noaptea, patrulele Poliţiei Locale supraveghează aceste spaţii comerciale pentru descurajarea celor care doresc să le deschidă, dar şi a consumatorilor care sunt legitimaţi şi introduşi în baza de date care se întocmeşte în acest sens. Lista posibililor consumatori de substanţe etnobotanice va fi anexată la un proiect de act normativ care vizează interzicerea comercializării de substanțe halucinogene.”

Aşadar, nu e glumă, nu am înţeles greşit. Tovarăşul Onţanu, un campion al populismului, faza pe sectoare, s-a gândit că nu ar da rău, în toiul unei cruciade televizate împotriva etnobotanicelor (mă mai întreb o dată cum s-a ajuns la denumirea asta), că poate pune de un proiect de lege, care să fie întărit de o listă a unor presupuşi fani ai sării de baie prizate. Simpla idee de inventaria nişte oameni, clienţi sau nu ai magazinelor de vise, aminteşte de Ştefan Gheorghiu, facultatea lipsă din CV-ul lui Onţanu, mai ales în condiţiile în care consumul de „etnobotanice” nu este incriminat de nici o lege din ţara asta. Mai lipsea doar, ca să fie ca pe vremuri, când pletoşii erau săltaţi de miliţieni şi duşi la frizer, ca presupsuşilor „visători” să li toarne cu forţa pe gât nişte lapte cu zahăr, că face bine când iei otravă. Ştiu exagerez, dar am şi alte motive: procedura. Gardienii publici, foşti poliţişti comunitari, actualmente locali, care se joacă şi ei cu girofarul când cred că nu-i vede nimeni, stau pe lângă fostele magazine de vise, să legitimeze pe „dubioşii” care petrec prea mult timp în zonă sau se uită printre zăbrele. Alo, tovarăşi, staţi liniştiţi la locurili voastre! Poate că îmi aştept iubita, că aşa m-a dus pe mine mintea, să-i zic că vreau să ne vedem în faţa patiseriei de la Obor, care se întâmplă să fie lângă un fost magazin ce vindea prostiile acelea de plante. Poate că mă uit printre zăbrele pentru că am văzut că e închisă prăvălia, iar eu aş vrea să deschid acolo un magazin de suveniruri, „I ♥ Sectorul 2”, gen.

În fine, în cazul în care mai este cineva care nu a înţeles, este vorba despre o încălcare flagrantă a drepturilor omului. Nu poate veni un gardian public, care abia a terminat liceul la seral, să pună o etichetă pe numele cuiva doar pentru că i s-a părut „suspect”, mai ales că lista „consumatorilor” va deveni publică, dat fiind că ea va fi anexată la proiectul de lege al tovarăşului Onţanu, după cum susţin chiar oficialii Primăriei Sectorului 2. Fie că sunt consumatori reali de „etnobotanice”, fie că sunt doar închipuiţi de mintea, câtă este, a poliţiştilor locali, oamenii aceia au dreptul la viaţă privată. Asta pentru că suntem în Bucureşti, anul 2011, nu pe vremea când Neculai Onţanu era un activist de nădejde al PCR.

PS

Singurul lucru pozitiv din toată treaba aceasta este că societatea civilă moţăie în papuci, dar se trezeşte, totuşi, când este sunată insistent.

Bloggerul. Bloggerul din România poate scrie ce vrea, când vrea, cum vrea, puţini sunt cei care şi-au asumat faptul că o informaţie lansată în spaţiul public ne le mai aparţine. Dacă îşi înşeală publicul, are scuza că el nu este jurnalist. Sau că a glumit. Sau că e nebun. Sau că a experimentat. Sau că era beat când a scris. Poate invoca orice motiv din lume, responabilitatea sa este aceeaşi cu a unei vecine bârfitoare, aruncă şopârla la radio şanţ, după care se miră că nu a fost adevărat. Publicul, în general, îi acceptă greşelile, continuă să-i viziteze blogul, că mai pune şi poze cu fete goale.

Jurnalistul. Referindu-se chiar la subiectul suspendării emisiunii de la Antena 3, Robert Turcescu spune că jurnalistul tinde să devină un gate-keeper, „omul care trebuie să stea și sa verifice dacă tot ceea ce circulă în mediul virtual are încărcătura unei știri sau este un fonfleu”. Eu îmi amintesc că asta a făcut dintotdeauna, atâta doar că online-ul i-a adus de verificat un volum mult mai mare de informaţii. Şi nu mai are timp. Se consultă cu Google. Dacă informaţia a mai fost difuzată şi de alţii, este credibilă. Aici vina aparţine şefilor de redacţie, care au acceptat şi împământenit regula că este suficient să citezi sursa pentru a nu îţi asuma responsabilitatea difuzării unei ştiri. Dar nu trebuie să le scoatem doar lor ochii. Managerii de deasupra lor le cer performanţă, aşa că ştirile trebuie date cât mai repede, cât mai multe, doar aşa faci trafic. Iar traficul înseamnă bani, că agenţiile împart bugetele în funcţie de volum, calitatea e un cuvânt abstract. În atare condiţii, jurnalistul se conformează. Sau se lasă de meserie. Locul său e luat de maimuţe care nu au habar să producă o ştire, dar se mulează perfect pe modelul de business de mai sus (am mai scris despre asta, e păcat că milioane lui Patriciu, în loc să finanţeze un produs media premium, se duc într-o grădină zoologică).

Publicul. Este foarte exigent când vine vorba de presă. Luat individ cu individ, publicul se autodeclară premium, îşi doreşte calitate. La adunare, rezultatul e că un site de teapa cancan.ro are de trei ori mai mult trafic decât gândul.info, spre exemplu, care se străduieşte să creeze conţinut relevant.

Concluzia. Astfel de evenimente se vor întâmpla tot mai des de acum încolo. Dacă până acum online-ul era cel mai expus, verificarea prin difuzare devine practică şi în cazul televiziunilor (culmea, prin dispariţia unor ziare/restrângerea activităţii, deveniseră, din modele de superficialitate, repere de profesionalism).  Şi câtă vreme publicul nu e prea deranjat de asta, o să ajungem să avem ştiri “pe bune” doar de 1 aprilie.

PS

Chiar dacă nu mai am cine ştie ce treabă cu Realitatea.NET, pentru că toată lumea s-a grăbit să-i bage în oala cu proşti, aş preciza că de data aceasta ştirea a fost verificată, nu s-a confirmat, nu s-a dat nimic (a apărut ceva doar în secţiunea de revistă a presei, unde titlurile sunt preluate automat).

Mă emoţionează grija primarului pentru starea amortizoarelor maşinii mele, dar şi mai tare mă mişcă grija PR-ului de la Primărie pentru imaginea lui Sorin Oprescu: au fost verificate in jur de 300 de strazi, bulevarde si piete, 30% dintre acestea fiind in stare buna. Să comunicăm pozitiv, că aşa ne-a învăţat la şcoală, să nu spunem că 70% dintre străzile verificate au fost ciuruite de netrebnica iarnă, în complicitate cu preacinstiţii asfaltatori. Clar, din vorbe, Bucureştiul este un oraş frumos spre minunat.

Bine, să nu mergem atât de departe cu amintirile, faptele s-au prescris. De prin 2005, într-un concediu, am început să fumez nişte ţigări care nu sunt importate oficial la noi. Întors în ţară, am întrebat în stânga şi-n dreapta de unde aş putea să-mi alimentez viciul. Am fost îndrumat ba la Obor, ba la Piaţa Sudului, am trecut şi pe la Delfinului, într-un târziu am ajuns în Drumul Taberei. Acolo am găsit un număr de telefon. Sunam, un domn îmi răspundea, spuneam ce vreau, mă deplasam în faţa unui bloc, iar acolo mă aştepta întotdeauna o bătrânică simpatică, cu ochelari, genul de bunicuţă senină, duhnind a mâncare, de la care ai fi aşteptat să te servească cu o plăcintă cu mere, nu cu marfă marcată Turkey Duty Free Only.

Repet, timp de cinci ani am apelat la filiera „Bunicuţa” (nu că ar fi fost mai ieftin, dimpotrivă, ci din motive de calitate, dacă se poate vorbi despre aşa ceva la ţigări ) Într-o zi, numărul la care sunam a devenit orfan de tată, a intrat în categoria „nealocat”. Acum, să nu îmi spună SRI-ul mie că tanti aceea cu aer blajin îşi dădea jos capotul, o dată pe lună, pentru un drum pâna la Stanbul şi retur, că încărca un avion plin cu ţigări, după care revenea la tocăniţa sa din pipote de pui: pieţele au fost dintotdeauna pline de ţigări de contrabandă, iar fenomenul nu putea să prospere altfel decât bine controlat de autorităţile aşa-zis ale statului. De la fontieră până la sectoristul de la colţ, toată lumea a avut de profitat, mai ales partidul, oricare ar fi el. Faptul că subiectul scoate fum abia acum nu e deloc întâmplător, zilele acestea se încearcă tranşarea viitorului puterii în PDL (Blaga, despre şeful vămilor demis: Îi susţin nevinovăţia).

Concluzia? Ne uităm ca proştii la televizor, e doar spectacol, fluturare de pisici. Peste o lună, bunicuţa va fi back in business.

PS

Un alt exemplu despre cum încalcă legea cei puşi să o apere, aici.

Dacă ar fi fost prima dată când se întâmplă asta, probabil că nu aş fi reacţionat, însă deja e un obicei, unul prost, pe care cei în măsură să o facă nu au reuşit să-l corecteze, în condiţiile în care un aşa-zis jurnalist online semnează cu nonşalanţă un text furat. Şi nu e o problemă care ţine doar de adevarul.ro, ci cam de tot ce înseamnă presă online. Dacă stai să monitorizezi o zi întreagă principalele site-uri de ştiri, vezi că aceeaşi informaţie, îmbrăcată  în aceeaşi formă, se perindă peste tot.

E un cerc vicios, în care toată lumea aleargă după trafic, toţi fură de la toţi,  rămânând tot mai puţini cei care se gândesc că pot obţine performanţă prin conţinut original. Nimeni nu înţelege de vorbă bună, pentru că presiunea şefilor e mare, mintea puţină, aşa că defilăm înainte cu metode ce nu au legătură nici măcar cu dactilografia, darămite cu jurnalismul. Deşi nu ştiu cât ar schimba starea de lucruri, soluţia este simplă, un proces din motive de copyright. Chiar sunt curios cum s-ar pronunţa o instanţă din România într-un astfel de caz.

Am o oglindă spartă la maşină. N-am spart-o eu, ci fatalitatea, că am găsit-o aşa în parcare. Norocul meu, îmi spun, că trăiesc în nişte vremuri în care există o oareşce pavăză în calea destinului, în cazul de faţă, pe numele ei CASCO. Sun la Omniasig, surpriză plăcută, mi se deschide dosarul prin telefon, iar sâmbătă mă duc să constat că nu plătesc un amar de bani în fiecare an doar aşa, ca să-i fac în ciuda crizei. Am ajuns la sediul de pe Griviţei la 14.30, pentru că mi se comunicase telefonic că programul durează până la 16.00. Buna ziua, am şi eu un dosar deschis, cum procedez mai departe? Inspectorii sunt ocupaţi, nu mai iau dosare. Păi, programul e până la patru. Dar sunt ocupaţi. Păi, de ce nu faceţi programul pănă la două jumate, să nu mai puneţi oamenii aiurea pe drumuri. N-a ştiut decât să dea din umeri. Veniţi luni la opt. Am renunţat şi eu să mai inisist, ducă-se dracului, pot să merg şi cu oglinda spartă, oricum, autorul o să aibă şapte ani de ghinion, m-am consolat.

După două zile, revizia obligatorie la Porsche Nord. Când să vin să o iau? În trei ore, trei ore şi jumătate este gata, a ciripit omul de la recepţie. M-am dus după patru ore şi ceva. Mai trebuie făcut update-ul la soft, după care e gata. Omul, din câte mi-am dat seama, a luat foarte în serios recomandările CNA privind respectarea celor trei mese principale ale zilei, drept pentru care a dispărut vreo oră. O doamnă de lângă mine m-a consolat că ea aşteaptă de şase ore. Zău, ea a încercat să fie drăguţă, dar mie bine nu mi-a picat. S-a întors şi omul meu (şi al multor altora), mi-a promis că imediat verifică, apoi a mai dispărut preţ de un sfert de ceas. Mai durează vreo 30 – 45 de minute. Normal, m-am resemnat. Recunosc, am vociferat puţin, dar nu destul cât să grăbesc deznodământul. S-a mai dus o oră.

La notar, după o zi, pentru un act simplu. Dau o căutare pe B365.ro, găsesc unul în zona Pieţei Muncii, sun să văd la cât începe programul, că îi ştiu drept oameni care se respectă. La nouă, zice o voce la telefon. Bingo, e nouă şi cinci, sunt doar la doi paşi, iar eu abia la zece am o întâlnire. Foarte amabil, notarul îmi pregăteşte hârtiile, operaţiune ce durează relativ puţin, însă spune piua exact când eu îmi calculam că încă am timp berechet să ajung unde aveam să ajung. Trebuie să mai aşteptaţi, nu găsesc ştampila, a încuiat-o colega mea la ea, iar eu nu ştiu unde sunt cheile. Am aşteptat, ce sa fac.

Seara, la Vama Albiţa. Destul de aglomerat la All passports, două maşini la unul dintre coridoarele pentru cetăţeni UE, că al doilea era blocat cu o barieră. Trag frâna de mână, iau telefonul, îmi verific emailurile, că era ultima şansă înainte de a plăti o căruţă de euro pe un MB. Şi stau, şi verific, şi stau, citesc presa, mai stau, o maşină se duce, a două stă şi ea ca mine, atâta că şoferul hrăneşte nişte maidanezi, nu se plimbă pe net. Şi mai stau zece minute, după care repet figura încă de vreo două ori. Constat că am făcut şi prozeliţi. După aproape o oră, vine un poliţist de frontieră arţăgos. Nu aţi văzut că toate maşinile stau în partea cealaltă? Păi, toate maşinile cu număr de Moldova stau la All Passports, dar România a intrat în UE la 1 ianuarie 2007. E drept, a fost o decizie mai mult politică, că nu prea meritam, dar acum suntem cetăţeni UE, vorba aia. Dom’le, mută-te, că maşina din faţă are probleme. Unde să mă mut, că eu stau la cetăţeni UE. Păi, şi vrei să o iau în braţe, răcneşte. Păi, fă ce vrei matale, dar eu am pierdut o oră degeaba. De ce nu aţi pus pe cineva să ne anunţe, să nu mai stăm ca proştii aici. Ai fi vrut să pun un om să vină să vă zică la toţi că e închis aici? Da?! Sau să pui bariera, ca în partea cealaltă. Doar n-ai vrea să iau bariera în braţe? Ba da?! În fine, m-am mutat.

Revenind la primele rânduri, le dau şi eu dreptate celor care spun că Mioriţa e definiţia felului de a fi al românului. Şi nu neapărat prin resemnare, deşi eu am arătat din plin, prin istorisirile de  mai sus, că avem şi asta în gena neamului, ci pentru că în toată balada asta nu îmi amintesc să fi existat vreun personaj profesionist, care să-şi fi făcuttreaba până la capăt: nici oaia nu l-a salvat pe Moldovan, nici ceailalţi doi nu îmi amintesc să-l fi jugăni. Cât despre el, săracul, ce să mai zicem, nici resemnarea nu i-a ieşit, că doar pune o oaie să mintă alte oi cum că el s-ar fi însurat cu o crăiasă.

Uneori, mai că aş crede despre Traian Băsescu că se comportă ca un copil sadic, căruia îi place să chinuiască animăluţele, altfel nu se explică de ce l-a expus inutil pe Boc unei adunări publice din care nu avea cum să iasă altfel decât huiduit, de ce nu a lăsat să curgă lucurile firesc şi constituţional, astfel încât Geoană să fie cel care umblă cu tradiţionala limbă de lemn ce se poartă în astfel de ocazii. Explicaţia serioasă însă cred că ţine mai mult de firea preşedintelui. Din nefericire pentru ţara asta, orgoliul său este mult prea mare, raportat la responsabilitatea pe care o deţine în stat. Orgoliul ţine loc de Constituţie, de reguli, adevărul e absolut şi se găseşte doar în mintea sa, iar din acest motiv Băsescu devine periculos. Nu cred în exagerările cu dictatura, însă tensiunea pe care o creează cu asemenea gesturi gratuite îl face pe individ antipatic, buna sa credinţă, de care nu mă îndoiesc că există, nu numai că poate fi lesne pusă la îndoială, dar devine un detaliu. Băsescu devine periculos şi pentru sine, pentru cei patru ani în care mai poate demonstra că a fost şi altceva decât un preşedinte conflictual. Din păcate, sunt gata să pariez că şi la sfârşitul mandatului său România nu va fi cu nimic mai modernă decât astăzi, iar Băsescu, dimpreună cu ceata lui tot mai subţire de admiratori fanatici, se vor lamenta că a fost învins de un sistem ticăloşit, de moguli, cu largul concurs al lui Moş Gerilă.

Altfel, revenind la Bucureşti, s-a descoperit pantoful Reginei Elisabeta.

Viitorul primar al Bucureştiului este şi el un Ştie-tot.

Cerşetorii foiesc, îşi agită braţele pe sub pulovere pe post de cioturi, se tânguie, arată certificate medicale, poate sunt doar pliante lăsate în cutiile poştale, nu stă nimeni să verifice, baierele buzunarelor se deschid, că lumea de la coadă e de toate felurile,  şi săracă, şi bogată, dar toţi vor acelaşi lucru ca şi preotul cu microfon, miluire.

Jandarmii privesc circumspecţi adunarea, ca la stadion. Vorba aceea, par ei liniştiţi, dar habar nu ai de unde răsare sămânţa de scandal, că doar n-ar fi prima dată când trebuie să intervină.

Trotuarul a fost luat în stăpânire de zeci de tarabe, se vând icoane, iconiţe, unele simple, altele cu beculeţe colorate. Printre covrigi şi altele lumeşti, sunt chiar şi dintr-acelea cântătoare. În curtea mănăstirii, că doar acolo e vadul cel mai bun, sunt amplasate două corturi ce aduc aminte de tabăra turcilor din Mihai Viteazul, cu Amza Pellea în rolul principal.

O doamnă în vârstă, cu o maşină şi mai bătrână, parchează. Nu contează că a blocat o stradă întreagă, se grăbeşte la miluire, dacă se termină tocmai la ea. Coloana de maşini tună isteric din claxoane. De ce nu ar face-o, că uite ce riscă.

Cu cât coada se mişcă mai anevoios, cu atât ochiul dracului sare mai sprinten. Afacerea merge ca pe roate.

Tragedia în toată povestea de mai sus este că miile acestea de oameni vin aici, la fiecare început de noiembrie, pentru că speră să se vindece, ei sau apropiaţi ai lor, de cancer (în jurul datei de 9 noiembrie, la Radu Vodă, publicul larg -sau credincios, după caz- are ocazia să se apropie de moaştele Sfântului Nectarie, supranumit şi vindecătorul de cancer). Sper sincer ca aşteptările să nu le fie înşelate, cu toate că am vreo două îndoieli. Una, nu înţeleg, educat fiind în spiritul ortodoxiei simple, de ce rămăşiţele unui om, fie el şi sfânt, au fost risipite în cele patru zări, între mai multe biserici, iar a doua se leagă de durata accesului la moaştele făcătoare de minuni oncologice. De ce doar trei zile, de ce nu un an întreg, cu program non-stop. Sigur, întrebări naive, cu răspuns blasfemiator: e marketing. E ca şi cum promoţiile din prima zi de funcţionare a unui supermarket proaspăt deschis ar dura la nesfârşit:  faliment 100%.

Doamne, rogu-Te, miluieşte-I mai repede.

PS

Sună teribil asta: www.vindecare-cancer.afacereamea.ro

Acum, cu scuzele de rigoare, pentru a citi continuarea textului, am sa va deturnez către B365.ro.

PS

De acum, mă găsiţi mai mult prin oraş.

Aşa murdar şi bădăran cum poate fi el, cu câini vagabonzi, cu gropi, cu o cantitate mai mare de oameni trişti şi posaci decât prin alte locuri, cu blocuri gri şi doar pe ici şi colo cu petice de arhitectură plăcută ochiului, Bucureştiul are farmecul lui. O fi el mic, dar centrul istoric fierbe, cel puţin în zilele acestea de vară, de viaţă, Casa Poporului se prea poate să fie monstruoasă, dar e momorabilă, oameni amabili găseşti la tot pasul şi aici, iar la distracţie cred că puţine alte oraşe îl pot concura. Ar fi o mie de motive pe care le-aş putea aminti, dar le păstrez pentru altădată, acum sunt curios cum îl vedeţi voi. Tot ce mai vreau să spun e că, în Bucureşti, până şi berea parcă are un gust mai bun  :-)

Cei născuţi în Bucureşti pot merge la secţiile 10 şi 11, că lor le merge. Oamenii oftează. Pleacă resemnaţi, în vreme ce eu, băiat născut la ţară, aştept să văd spre ce bază mă va purta destinul, că 12 e clar că s-a molipsit de ghinion de la soră-sa mai mare. Oricum, eram ultimul la coadă. Noroc că nu-i răspunde nimeni la următorul apel, aşa că se gândeşte să mai dea un telefon, sfântă inspiraţie, la it-istul insituţiei.

Internet Explorer. Aşa, da, dau click, încă un click. Domnu’, nu plecaţi, că s-a reparat. Mă bucur meschin că am rămas singur în sala de aşteptare, după câteva minute ies cu o foaie pe care scrie „cazier judiciar”. Este 10.25, sunt plecat de acasă de la ora 8.00, aşa că mă iau la întrebări pe unde am umblat până la ora aceea, în condiţiile în care toţi bucureştenii s-au dus să aglomereze Albena sau Halkidiki. Îmi răspund spăşit, prin rememorarea dimineţii. Păi, am fost la Trezorerie, să plătesc taxa de urgenţă pentru cazier. Aici, deşi nu era aglomerat, am pierdut vreo 15 minute, că nu e simplu deloc să dai bani statului român. Am mers la un ghişeu, unde am dat buletinul, după care am întrebat cât costă. Mi s-a răspuns că 10 lei. Prevăzător cu timpul meu, am pregătit banii. Când am dat să plătesc, doamna din spatele geamului s-a răţoit la mine, ce nu ştiu să citesc? Ea DOAR EDITEAZĂ CHITANŢELE, PLATA SE FACE LA ALT GHIŞEU, DOAR SCRIE MARE PE GEAM, BIROU EDITARE CHITANŢE. S-a mai foit un pic, apoi a strecurat chitanţa printr-o fantă din zidul care o despărţea de colega ei, după care mi-a făcut un semn scurt şi decis, ca de la gardian SS la deţinut evreu şi polonez. Am depus banii la ghişeu, ofrandă adusă birocraţiei româneşti, chiar uşor jenat că le-am stricat moţăiala matinală celor două doamne.

La poliţie, la tejgheaua cu probleme personale, coada mi-a spus că am nevoie şi de timbre, care nu se găsesc decât la Poştă, care instituţie s-a dovedit a fi nu chiar uşor de găsit. Am aflat, apoi, la întoarcere, că e musai să completez şi o cerere tip, dar aceleaşi necazuri împiedicau cererile să ajungă la doritori. Am găsit formular la un chioşc cu sucuri şi pâine din vecinătate, iar restul poveştii îl ştiţi, că l-am spus mai sus.

Ce n-am amintit este că nici acum n-am ajuns să semnez amărâtul acela de contract de muncă pentru care mi-am stricat o dimineaţă frumoasă de august, întrucât mai e nevoie şi de altele, cum ar fi certificatul de naştere, pe care eu nu-l găsesc neam. Acum, nu contează că este obligatoriu să prezinţi şi cartea de identitate, neapărat trebuie şi certificatul de naştere, că dacă, Doamne fereşte, tu, de fapt, nu te-ai născut, dar ai făcut rost cumva de vreun buletin.

Dacă ţineţi morţiş să aibă şi o morală povestea asta, atunci ar fi acesta, că am obosit cumplit să văd cum statul ăsta este modernizat de oameni care intră în contact cu realitatea doar prin intermediul şoferului, pe care mai că l-ar trimite în locul lor până şi să facă pozele pentru paşaport.

PS

A se citi şi textul acesta

După ce a publicat cu întârziere de o lună nişte norme  ce intră în contradicţie cu însăşi Ordonanţa pentru care au fost elaborate, am aflat de la statul român cum vrea el să-mi ia banii. De fapt, nu, nu de la statul român am desluşit tainele noilor dispoziţiie, că funcţionarii pe care i-au sunat colegii mei de la Realitatea.net habar n-au avut ce e de făcut, fiecare a venit cu altă variantă, ci de la contabilii firmei, care şi-au torturat neuronii pentru a distinge ce a vrut să spună autorul tâmpit. Şi nici măcar nu-i sigur că asta e varianta corectă, pentru că legea e mai interpretabilă decât sexul îngerilor.

I. CASS – Contributia privind asigurarile de sanatate

1. Veniturile se declara de catre beneficiar, pana pe data de 25 ianuarie 2011 aferente anului 2010, cf. Legii 95/2006, art. 14 din Ordin 617/2007 – Norme de aplicare a Legii 95/2006.
2. Declaratia privind obligatiile de constituire si plata la fondul national unic de asigurari sociale de sanatate datorate de alte persoane decat cele care desfasoara activitate in baza unui contract individual de munca,  o  gasiti  la urmatorul link si atasata in format “pdf”:

http://www.casmb.ro/formulare.php?c=5

Aceasta declaratie se completeaza in doua exemplare si se depune pana la data de 25 ianuarie 2011 la Casele judetene de sanatate sau a municipiului Bucuresti, acolo unde se efectueaza plata – vezi punctul 7 de mai jos;

1. Trebuie incheiat un Contract cu Casa de sanatate; formalitatile de incheiere a contractului si de inregistrare a asiguratului in evidenta Casei de sanatate dureaza aproximativ 30 de zile; modelul contractului il gasiti la urmatorul link (unde se completeaza online casutele cu informatiile fiecarei persoane):

http://www.casmb.ro/contracte_main.php

1. Documentele necesare ce trebuie atasate la Contractul de mai sus sunt:

-         Copie contract de drepturi de autor;

-         Copie CI/BI.

1. Desi legea 95/2006 prevede plata anuala a contributiei la fondul asigurarilor de sanatate (care nu poate fi sub nivelul sumei de 33 lei x nr. de luni contractuale pe anul 2010), recomandarea noastra este ca plata sa fie facuta lunar, la fel ca si in cazul celorlalte contributii, astfel incat la regularizare sa nu rezulte diferente de plata. Data platii, in cazul in care se va efectua lunar, poate fi oricand dupa incasare, cu precizarea ca ar fi util sa fie efectuata tot pana pe 25 ale lunii urmatoare pentru luna precedenta. Daca se opteaza pentru plata anuala, data limita este 25.01.2011 pentru anul 2010.

1. Regularizarea este efectuata de organele adiministratiei fiscale pe baza adeverintei de venit si Declaratia 200 depusa de fiecare beneficiar al veniturilor din drepturi de autor cu termen de depunere pana in data de 15 mai a anului 2011, cu aplicarea deducerii cheltuielilor forfetare. Plata diferentei finale conform Deciziei de impunere anuale emise de administratia fiscala se va efectua in termen de 60 de zile de la primirea deciziei de impunere (se face regularizarea la venitul declarat prin Declaratia 200).

1. Plata sumelor reprezentand contributia privind asiguarile sociale de sanatate se poate efectua la casieria Casei de Sanatate (pentru sectoarele 1, 2, 3 si 4 in Calea Mosilor nr. 274, et. 2 si sectoarele 5 si 6 in Str. Vasile Lascar nr. 27) sau in contul RO86 TREZ 7002 6210 5030 2XXX la banca DTCPMB, beneficiar CASMB.
2. Declaratia se depune personal sau  de catre alta persoana prin procura notariala.

II. CAS – Contributia la asigurarile sociale de pensii

1. Documentele necesare la depunerea Declaratiei de asigurare privind asigurarea in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale a persoanelor fizice care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele de natura profesionala sunt:

-         Dosar cu şină;

-         Copie CI/BI;

-         Copie contract drepturi de autor;

-         Decizia estimativa (Declaratia 220 – atasata in format “pdf”) – se depune in copie, originalul se pastreaza;

-         Declaratie pe propria raspundere ca persoana detine venitul mentionat in Declaratia 220;

-         Declaratia de asigurari de mai sus se completeaza in 2 exemplare; modelul Declaratiei il gasiti la urmatorul link si atasat in format “pdf”:

http://www.cnpas.org/portal/media-type/html/language/ro/user/anon/page/contributions.psml?mode=article&container=RSS_Employers_ro&article=0#container-RSS_Employers_ro

-         In situatia in care o persoana obtine venituri din drepturi de autor in sume egale lunar, Declaratia se depune de catre beneficiar in prima luna cand obtine venituri de natura profesionala, pana pe data de 25 ale lunii, pentru luna anterioara celei in care se realizeaza venitul de natura profesionala (in cazul exemplului practic – pana in data de 25 august 2010 pentru veniturile realizate in luna iulie 2010); in cazul in care persoana realizeaza lunar venituri profesionale, in alt cuantum decat cel declarat prin declaratia anterioara, trebuie sa depuna o noua declaratie in termen de 14 zile lucratoare de la data survenirii modificarii, ceea ce inseamna ca in lunile in care se modifica suma declarata sau nu se inregistreaza venit se depune o noua declaratie in acest termen de 14 zile lucratoare de la data modificarii.

1. Cuantumul este de 10,5% din venitul netsi se plateste la casieria Casei de Pensii  a Mun. Bucuresti, Calea Vitan, nr. 6, sect.3, Serviciul Declaratii si contracte de Asigurari, Cam.2, et.2, program de lucru de luni pana joi: 8,30-14,30, vineri: 8,30-11,30 sau in conturile Trezoreriei pentru plata contributiei de asigurari sociale, pentru asiguratii individuali (in functie de domiciliul Beneficiarului):

-         Sect.1 – RO45 TREZ 7012 2210 304X XXXX

-         Sect.2 – RO67 TREZ 7022 2210 304X XXXX

-         Sect.3 – Ro89 TREZ 7032 2210 304X XXXX

-         Sect.4 – Ro14 TREZ 7042 2210 304X XXXX

-         Sect.5 – RO36 TREZ 7052 2210 304X XXXX

-         Sect.6 – RO58 TREZ 7062 2210 304X XXXX

Codul fiscal CPMB – 13601150 – Beneficiar Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti.

4.   Declaratia se depune personal sau  de catre alta persoana prin procura notariala.

1. In situatia in care persoanele nu mai realizeaza venituri de natura profesionala au obligatia de a notifica acest fapt casei teritoriale de pensii judetene sau a municipiului Bucuresti din raza de domiciliu sau de resedinta a acestora in termen de 3 zile lucratoare de la data intervenirii acesteia.
2. Amenda pentru nedepunere sau depunere cu intarziere a Declaratiei este de 5.000 lei.

III – Contributia privind asigurarile de somaj

1. Declaratia privind asigurarea in sistemul asigurarilor pentru somaj a persoanelor fizice care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele de natura profesionala se depune in 2 exemplare la Registratura Generala – parter sau prin posta (1 exemplar) doar pentru luna iulie (Str. Spataru Preda nr. 12, sect. 5, Bucuresti) pana in data de 25 august 2010 – pentru toate sectoarele din Bucuresti; modelul Declaratiei il gasiti la urmatorul link si atasat in format “pdf”:

http://www.anofm.ro/files/Anexa%20la%20Ordinul%20presedintelui%20ANOFM%20nr.599-2010.dochttp://www.anofm.ro/declaratie-pentru-somaj-a-persoanelor-fizice-care-realizeaza-venituri-de-natura-profesionala-altele-

1. Cuantumul de plata este 0,5% din venitul net (un calcul exemplificativ il gasiti in exemplul practic din fisierul Excel atasat acestui Ghid);
2. Declaratia se depune personal sau de catre alta persoana prin procura notariala;
3. In situatia in care o persoana obtine venituri din drepturi de autor in sume egale lunar, Declaratia se depune de catre beneficiar in prima luna cand obtine venituri de natura profesionala pana pe data de 25 ale lunii, pentru luna anterioara celei in care se realizeaza venitul de natura profesionala (in cazul exemplului practic – pana in data de 25 august 2010 pentru veniturile realizate in luna iulie 2010); in cazul in care persoana realizeaza lunar venituri profesionale, in alt cuantum decat cel declarat prin declaratia anterioara, trebuie sa depuna o noua declaratie in termen de 14 zile lucratoare de la data survenirii modificarii, ceea ce inseamna ca in lunile in care se modifica suma declarata sau nu se inregistreaza venit se depune o noua declaratie in acest termen de 14 zile lucratoare de la data modificarii.
4. In situatia in care persoanele nu mai realizeaza venituri de natura profesionala au obligatia de a notifica acest fapt agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti din raza de domiciliu sau de resedinta a acestora, in termen de 3 zile lucratoare de la data intervenirii acesteia.

Amenda pentru nedepunere sau depunere cu intarziere a Declaratiei este de 5.000 lei.

Fac pariu că nimeni nu a reuşit să parcurgă până la final nota privind procedurile, oricum, eu m-am dat bătut pe la jumătate. Refuz să finanţez prostia, refuz să dau bani pentru ca Boc şi dobitocii care îl înconjoară să-şi bată joc de mine, punându-mă sa fac lunar, câte trei zile, turul Bucureştiului. Am alte lucruri mai bune de făcut, cum ar fi, printre altele, că mai trebuie să şi muncesc. În consecinţă, cu toată consideraţia, le recomand lui Emil Boc şi Mihai Şeitan, care nu au văzut nici un fel cozi, să-şi bage undeva dosarul cu şină pe care mi-l cere Casa de Pensii.

PS

Văd că nu sunt singurul căruia  nu-i trece prin cap să se bulucească pe la cozi.  Şi încă un îndemn la grevă fiscală.

Până la urmă, are vreo problemă Cabinetul?

Guvernul, în ansamblul lui, e perfect. Cea mai mare problemă, pe care trebuie să o recunosc, este cea de comunicare publică.

Mie nu mi-e teamă că a vorbit politicianul din Videanu,  ci mai mult că au ajuns, el şi colegii săi din PDL, la mixul perfect de megalomanie cu nepăsare, când îşi imaginează că într-adevăr se află în slujba ţării, confundând prosperitatea personală cu cea generală. Aceasta ar fi o explicaţie, pentru că a doua, pe care nu vreau să o scriu, nu-l onorează deloc pe Videanu.

De fapt, vreau să o scriu. Se cheamă, la modul elegant, lipsă de inteligenţă să cataloghezi acest guvern drept perfect. Acest guvern care se scălămbăie ca un mim beat arătându-ne cum se luptă cu nenorocita asta de criză. Ce investitor cu ordine în mansardă ar mai veni să bage bani într-o ţară aflată pe tobogan cu capul în jos? Ce patron să mai desluşească tainele unei strategii fiscale concepută, parcă, de un elev care scrie data în loc de răspunsul la o ecuaţie, doar pentru a nu lăsa spaţiul liber. Şi câţi dintre români a căror existenţă s-a redus la intervalul îngust dintre  scadenţa la bancă, chirie şi următorul salariu să nu se gândească serios să-şi investească ultimii bani într-o broşură despre culegerea căpşunilor?

Sau poate că Adriean Videanu a vrut să fie ironic, cine ştie, să ne transmită că avem un guvern de o incompetenţă desăvârşită. Prea subtil totuşi, zic, dar nu bag mâna în foc, doar e condus de un om care, în ultima vreme, nu ratează nici o ocazie să fie penibil.

Update: Adriean Videanu spune că a fost o ironie

Trucul a fost folosit înainte şi cu Obama.

Nu dau doi bani pe jocurile politice, pe sforile trase în goana după un vot-două, aş vrea, măcar o dată, să avem şi în politică o dispută parte-n parte, cum ar zice băieţii de cartier, în urma căreia lucrurile să fie tranşate clar. Sigur, poate că Băsescu ştie că există pericolul ca, peste weekend, cele 20-21 de voturi ce lipsesc opoziţiei să fie adunate, de unde şi intervenţia de astăzi. Nu ştiu, n-am eu informaţiile lui, dar nici nu e relevant. Tot ce contează este că, deşi ţara asta, România, joacă baba-oarba în cuşca tigrilor, ei, şi unii şi alţii, au găsit momentul pentru niscaiva contre constituţionale. Şi pentru ca miştoul să fie maxim – maxim, am spus –  decizia a stat în mintea lui Geoană. Să-mi fie cu iertare, însă oricât de antipatic mi-ar fi devenit Băsescu în ultimii ani, refuzul fostului şef al PSD îmi sună şi a răzbunare, dincolo de calculele politice. Răzunarea prostănacului.

Pentru cei mai mulţi dintre membrii Guvernului Boc însă (şi pentru susţinătorii lor din teritoriu), asumarea răspunderii nu înseamnă decât a păstra un loc în faţă lângă borcanul cu miere. Trece moţiunea de cenzură? Traian Băsescu a fost destul de clar, PDL merge să facă opoziţie, dacă nu are sprijin parlamentar. Peste 2 ani, ar redeveni o alternativă, iar borcanul încă nu se va fi golit. Rezistă Guvernul votului din Parlament? Mâna până la cot, că nu se ştie cât mai poate ţine.

Lui Boc, personal, probabil că i-ar conveni ca guvernul pe care îl conduce să pice. Este singurul personaj din tabloul guvernamental, care -cred – chiar îşi imaginează că luptă pentru salvarea ţarii, dar care – sper – va realiza curând că e prea mic pentru un război atât de mare.

L-am urmărit în ultima vreme. Dacă nu aţi reuşit niciodată să vă reproduceţi în minte cum arată porcuşorul agresiv din bancuri, închipuiţi-vă următoarea imagine, oricât de ciudată ar părea: are şoriciul dat cu gel, o mutră simpatică, totuşi, şi un rât murdar, cu care e gata să guiţe oricând, oricum, doar o fi auzit. Aseară, Boureanu, invitat fiind la emisiunea Gabrielei Firea, si-a dat în petic, ajungând să spună că aceasta este amanta lui Călin Popescu Tăriceanu. Aşa o fi, cine ştie, dar Boureanu a ratat încă o ocazie să arate că politica din România are şi altă şansă decât cea a deşănţării. Nu vreau să mă întreb dacă va vorbi vreodată cu soţia lui despre ceea ce gura lui scapă pe la televizor, singurul gând e dacă nu cumva acesta e un viitor prezidenţiabil. Dată fiind istoria ultimilor câţiva ani, are toate premisele.

Căldura topeşte asfaltul ieftin turnat de Umbrărescu, Cocoş & Co. Cu piciorul pe grumazul împricinaţilor, Radu Berceanu îi pune să jure că îl refac, de data aceasta la un preţ de trei ori mai mic, dar la o calitate superioară. Gemând amarnic, printre înghiţituri de bitum diluat, aceştia se codesc, calculează în minte că marja de profit rămâne una acceptabilă, totuşi. Jură.

Scena 2.  Tot în Bărăgan

Mihăiţă, ginerele domnului Mişu, se opreşte o clipă să-şi şteargă transpiraţia, pe scările din marmură ale primăriei. Nu-i vine să pornească mai departe, aşa că deschide dosarul pe care îl plimbă conştiincios de un an şi mai bine, de când socrul său l-a angajat la minister, între biroul de la parter ce i-a fost repartizat şi etajul unu, unde domnişoara Cati are filtru de cafea şi Lavazza de la protocol. Este pentru prima dată când îl deschide, până acum nu a făcut decât să-i schimbă coperţile, să pară mereu altul. Asudat, citeşte aproape absent până la final, când descoperă ce a vrut să spună autorul,  (pe care nu l-a cunoscut, întrucât a fost concediat să i se facă lui loc): mai e nevoie doar de o semnătura domnului Mişu pentru ca primăria să primească fonduri europene, să tragă canalizare în comună. Să vezi că mereu a zis tata-socru că vrea o fosă d-aia şceptică nouă, ce supriză îi fac. Porneşte vijelios către biroul viitorului bunic al copiilor săi, intră la timp pentru a auzi clinchetul cătuşelor şi plânsul sincer al acestuia: cum adică nepotism? N-am angajat nici un nepot, doar pe sor’mea, pe ginere’miu şi pe cuscra. Îşi zice în gând, Cati e verişoară de-a treia cu fii’mea. Apoi, înspăimântat, cu voce tare tare: iartă-mă, Doamne.

Scena 3. Bucureşti, tot un fel de Bărăgan, dar cu semafoare.

Ca în fiecare zi lucrătoare la prânz, nea Costel îşi bea PET-ul de bere pe banca din faţa blocului. În ciuda faptului că întreaga sa atenţie pare a fi acaparată de zarurile pe care le rostogolesc pe rând, el şi vecinul de la patru, gândurile îi zburdă pe culmile satisfacţiei de sine: are 54 de ani, a aşteptat o viaţă să poată să stea degeaba fără program de opt ore, iar acum a reuşit. Îşi pipăie recunoscător ficatul, organul în numele căruia a negociat cei 500 de euro cu care i-a convins pe medici că merită să iasă la pensie înainte de vreme. Mai ia o gură de bere. Euforia provocată de propria-i fericire şi o poartă-n casă nesperată îl fac să treacă cu vederea maşina de poliţie din care coboară un individ în halat alb. Când se dumireşte, deja e prea târziu să ascundă paharul.

Scena 4. Iar în Bărăgan, la primărie.

Tanti Tanţa calculează. Spirit pragmatic, încearcă să salveze ce a mai rămas de salvat după ce socrul a fost săltat de poliţiştii de la judeţ, iar fiul pus să-şi termine liceul pentru a putea participa la concursul pentru postul de secretar. Cu excepţia salariul redus deja cu 25%, nu prea mai are ce, tot ce poate face acum e să reconsidere oferta brutarului, care ar avea nevoie de o vânzătoare după-amiaza, când el se duce în satul alăturat să se îngrijească de cârciuma din staţia de autobuz.

Scena 5. Compunere liberă

O poate scrie oricine, la fel şi pe următoarele 100. Eu mă rezum la a le explica pe ale mele, că poate mai sunt unii care nu au înţeles.

1. Controlul cheltuirii banului public. Madam’ Udrea anunţă reduceri ale bugetelor alocate convorbirilor telefonice şi deplasărilor. Peanuts de aruncat în ochii proştilor. O verificare calităţii serviciilor oferite statului în raport cu preţurile plătite ar rezolva nişte sute de milioane bune, la fel şi în ceea ce priveşte cheltuielilor inutile (uite aici un exemplu: Armata Română are nevoie de bodyguarzi

2. Eliminarea imposturii din instituţiile publice s-ar traduce în bani. Pentru asta e obligatoriu ca sindicaliştii, printre bannerele mai mult sau mai puţin inspirate, să insereze şi unele pe care să apară numele piloşilor care freacă duda, în fiecare insituţie de stat se ştie cine a cui pilă e.

3. Se taie 15% din pensii? Înainte de asta, să se înceapă cu 75% din cele nesimţite, iar continuarea să fie trimiterea la muncă a sutelor de mii de pensionari care stau acasă pe caz de lene. (Documentează-te aici )

4. Bugetarii să înceapă să vină şi ei cu picioarele pe pământul capitalist, să nu mai aştepte totul de la stat, să-şi mai asigure şi singuri traiul bun (un sondaj din 2009 arată cât se bazează românul pe el însuşi).

Fireşte, orice film care s-ar putea face pe baza scenariului de mai sus este unul SF.

Tot în iunie, lună plină, veţi zice, am prins vreo două ore psihedelice alături de Massive Attack (bre, numai mie mi s-a părut că miroase rău de tot a iarbă ?) .  Printre picături, se prea poate să fi fost şi un Eric Clapton, dar stau prost cu memoria, deh, îmbătrânesc.

Iulie s-a prezentat cu The Cranberries, dar şi cu o schimbare de registru, spre Faithless, iar august a avut o fixaţie pentru Muse, la Sziget. Noroc că între timp mi-au amintit colegii de la Guerrilla (Bogdan Şerban, mai exact, ca să nu mai spună că îl citez anonim ) că la ARTmania de la Sibiu a cântat  Serj Tankian, pe care avusesem neplăcerea de a-l asculta  la acelaşi Sziget după vreo 17 ore de condus continuu, adică dormind. Cam atât, vă mai spun pe măsură ce îmi revin amintirile. Voi ce aţi făcut vara asta?

PS

Revin cât de curând şi cu o înregistrare de la o seară de karaoke, să vedeţi cât de în serios este luată muzica peste Prut, fie ea şi cântată de amatori.

PPSS

M-a surprins plăcut faptul că acolo manelele nu sunt deloc gustate, stare de lucruri care tare mi-ar plăcea să rămână aşa. Asta se contrabalansează cu muzica rusească, la mare trecere.

Peste graniţe, în schimb, lucrurile se schimbă. Am omenit poliţişti bulgari, sârbi, iar acum, ca să explic titlul, şi moldoveni. Sunt de vreo trei săptămâni la Chişinău, timp în care nu am avut nici un fel de problemă cu poliţiştii, deşi mi se atrăsese atenţia să fiu atent, că te poţi trezi că rămâi fără permis de conducere şi mergând pe jos. Aseară însă s-a întâmplat să-mi treacă o pisică neagră calea, chestie care m-a costat. E drept, am tăiat şi o o dublă continuă, iar singura maşină de pe stradă a fost să fie una a poliţiei. Nino nono nino nino, Ilie, nu cunoşti semnele de circulaţie? Le cunosc, dar mă grăbeam să ajug la mall, că suntem cam flămânzi, şi am cam încurcat drumurile.  Ilie, reţinem permisul. Ba nuuuu, nu-l reţinem, la ce bun să-l reţinem? Da’ ce ai acolo, în mână? Nişte euro, zic eu. Câţi? Să tot fie vreo 20. Păi, fii atent, o iei la deal acolo unde se vede cu roşu, iar la deal şi ajungi la mall. Şi am ajuns, după care m-am gândit să scriu textul acesta de autodenunţare, că prea îmi tropăia conştiinţa prin cap.

Cum nu am mai luat vreo amendă de circulaţie din 2007, habar nu am care sunt ultimele reglementări în domeniu, însă îmi aminteam vag că se poate plăti şi la CEC. Prima sucursală o găsesc la Bârlad, întreb, casiera e negativistă, nu se poate. Întreb şi o colegă, pentru siguranţă, tot niica. Afară, chiar la ieşirea din bancă, să vezi minune cu girofar, o maşină a poliţiei rutiere. Întreb unde pot plăti amenda, că vreau să beneficiez de termenul de 48 de ore în care 120 de lei sunt egali cu 240, şi sunt lămurit că trebuia să plătesc pe loc ori să merg la trezorerie. Nu ştiţi unde e? La administraţia fiscală, la primărie. Bre, domnule om al legii, unde să găsesc eu primăria printre gropile din Bârlad? E, şi când ma tot chioram eu după primărie, văd în josul formularului de amendă ceva scris cu litere mici, că a copiat şi Ministerul de Interne modelul de succes al băncilor.  Zicea acolo că se poate plăti la graniţă, adică fix în locul spre care mă îndreptam. La Albiţa pun întrebarea unde pot plăti o amendă rutieră, primesc o mirare demnă de o întâlnire cu ET. Bun, nu se poate nici aici. Tot la litere mici, e menţionat şi Ghişeul Virtual. Investiţie de 70.000 de euro a Ministerului Comunicaţiilor condus de Zsolt Nagy, ghiseul.ro era prezentat în presa anilor trecuţi drept unealta magică prin care scapi de birocraţia românească. Fiţi atenţi ce zicea fostul ministru într-un interviu:

Fiecare din noi suntem nevoiti sa platim diferite taxe. De asemenea, multi suntem soferi si, chiar daca nici unuia nu ne place sa primim amenzi de circulatie, acest lucru se intampla. Faptul ca va exista un instrument prin care vom putea plati toate aceste dari fara sa ne deplasam de acasa sau de la birou, intr-un mod confortabil si sigur, cred ca va conduce la succesul acestui proiect.

Iar asta e doar for fun:

Reporter: In realizarea proiectului „Ghiseul Virtual” ati urmat vreun model extern implementat in alte tari?

ZSOLT: Nu. Ghiseul Virtual are la baza o idee originala a MCTI.

Dincolo de faptul că Zsolt Nagy a revoluţionat administraţia mondială printr-o idee originală avută de alţii pe vremea când domnia sa era în stare să se ducă la vecin să ceară o găleată de internet, să vedem aplicabilitatea proiectului. Tastaţi în browserul dvs www.ghiseul.ro, urmaţi linkul către Servicii Disponibile, îndreptaţi-vă atenţia asupra capitolului amenzi de circulaţie.

Plata amenzilor de circulatie in municipiul Bucuresti

Plata amenzilor de circulatie aplicate in municipiul Bucuresti cetatenilor romani cu domiciliul in Bucuresti sau cetatenilor straini cu resedinta in Bucuresti

Nu mai căutaţi, asta e tot, serviciul este disponibil doar dacă eşti din Bucureşti, iar contravenţia a fost aplicată tot în Bucureşti. Adică, e foarte logic că un bucureştean are mai multă nevoie să plătească online o amendă în oraşul căruia îi cunoaşte cotloanele decât una încasată la Cuca Măcăii, fiind de la sine înţeles că îi va face o plăcere deosebită să caute o administraţie financiară în Argeş.

Proiectul Ghişeul Virtual a început în 2006, prin 2008 era deja disponibil. Ca idee, în ciuda “răutăcismelor” pe care le-am enunţat mai sus la adresa lui Zsolt Nagy, este excelentă. Orice insitituţie publică se poate înregistra şi le poate oferi fraierior pe care îi numesc contribuabili câteva sute de ore în plus de viaţă. Că instituţiile nu s-au înghesuit, e firesc, treaba asta cu online-ul e cam dubioasă, înseamnă funcţionari care să stea degaba acasă, nu la ghişee, ocazii mai rare de a-i da cu superioritatea peste nas celui care nu vede cu ochiul liber că EŞTI OCUPAT, prilejuri reduse de şpagă, ce mai, eu chiar îi înţeleg pe şefii de instituţii că sunt conservatori. Ce nu pricep este de ce doarme Boc în şoşoni, de ce nu obligă toate instituţiile care adună taxe să adere la proiect, că şi asta tot reformă a statului se cheamă. În fine, mă enervez degeaba, mai bine urmez sfatul poliţistului de fontieră de la Albiţa, da’ de ce vreţi să o plătiţi, într-o bună zi tot o să se prescrie.

Azi a murit Mile Cărpenişan, un om pe care nu-l ştiam decât din live-urile de la Antena 1. Jurnalist, 34 de ani, un om despre am auzit numai de bine. Este o moarte care m-a înspăimântat, şi nu e nici o figură de stil aici, nici vreo exagerare. E doar expresia neputinţei conştientizate. Al cui plan e ăsta?

Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla într-o zi de luni ar fi ca, de fapt, să fie duminică, şi doar mahmureala de sâmbătă seara să te fi trimis la birou cu noaptea-n cap.

Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla într-o zi de luni ar fi să poţi deveni invizibil.

Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla într-o zi de luni ar fi un virus şmecher care să oprească toate calculatoarele până marţi dimineaţă.

Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla într-o zi de luni ar fi ca şeful să aibă un accident de maşină, unul uşor, care să-l ţină ocupat toată ziua.

Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla într-o zi de luni ar fi să te trezeşti câştigător la Loto.

Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla într-o zi de luni ar fi să te duci din nou la şcoală, să fii mic.

Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat azi, după o zi lungă şi obositoare la birou, a fost să descopăr ultimul album Tindersticks, Falling down a mountain, lansat la sfârşitul lui ianuarie. Enjoy

Bonus, pentru cei care n-o ştiau, şi o piesă mai veche, cu ea i-am descoperit.

Era o dimineaţă leneşă de weekend atunci când te-am recunoscut, goală, printre aşternuturi. Femeie, te iubesc.

PS

Alexandra, mai vorbim peste vreo doi-trei ani

Uite, eu nu mai zic nimic, îi las pe domnii cititori să-mi ţină partea. Iar care nu e de acord cu mine, înseamnă că e sub papuc

Iar dacă vreodată s-ar putea să fac o criză de gelozie vecină adolescentină din cauza barbatului ce te posedă în patul nostru, tu ai să înţelegi, ce dacă e doar imaginea mea reflectată în oglinda de pe uşa întredeschisă a şifonierului. Bine, nu eşti nici tu de piatră, se poate să vrei să pleci. În astfel de clipe, am să te înţeleg că vrei să mergi la mama ta, vă voi respecta relaţia, n-o să pretind că vreau să te însoţesc.

Acum, că am trecut cu bine peste nopţile conjugale, nu-mi imaginez că zilele ne-ar putea face vreun fel de probleme. Ai privit mereu cu îngăduinţă dimineţile în care te sunam să-ţi spun că „eu sunt…eu sunt…stai să întreb pe cineva…eu sunt la mare”, la fel cum ai sunat şi a doua, şi a treia oară în zilele în care eram prea ocupat la birou ca să-ţi răspund.  Am uitat că e ziua ta? Zău, eşti scorpie, de parcă nu ai fi remarcat chiar tu că  nu pot să memorez datele de naştere. Oricum, mai avem o viaţă înainte să te sărbătorim. Iar treaba asta, că nu te ascult niciodată, e o prostie, chestiile pe care mi le povesteşti tu de la birou ori despre prietenele tale sunt nimica toată pe lângă ceea ce am eu de înfruntat zi de zi, sper că îţi dai seama de asta, nu mă obosi. Mai bine pune mâna şi mai strânge din comseticalele alea de prin baie, zici că suntem într-un budoar de curtezană aici.

Ar mai fi multe de spus, dar trebuie să fug, mă aşteaptă băieţii la o bere. Mai vorbim. Mâine, de la 12.00, mai vorbim, pe Pe VoxPublica şi Pandora’s. Vezi că vine şi Alexandra Bădicioiu, sper să nu te deranjeze. Oricum, e măritată şi tocmai d-asta vine, să ridice în slăvi virtuţile plictiselii ce se cheamă mariaj. Te aştept. Poţi să-ţi aduci şi prietenele

A spus iar nu. Vă spun mâine,  la 10 fix, de ce. Pe VoxPublica şi Pandora’s.

PS

Alexandra Bădicioiu îmi promite nişte lecţii de bună purtare în cuplu. Brrrr!

“Ca  urmare a perioadei de recesiune ce afecteaza inca numeroase ramuri ale economiei globale, compania organizatoare a B’ESTFEST - Emagic – a luat decizia de a amana editia de anul acesta a festivalului.

„B’ESTFEST a crescut an de an, si un eveniment de aceasta talie necesita costuri enorme, care intr-o piata afectata de restrangerea bugetelor de marketing si advertising nu pot fi sustinute exclusiv din vanzarea de bilete. Am obisnuit publicul cu o anumita notiune a ceea ce inseamna un festival non-liniar de minim trei zile, cu mai multe scene, peste 30 de artisti si diferite alte atractii. Anul acesta conceptul de B’ESTFEST nu ar putea avea loc in aceleasi conditii, prin urmare am preferat sa amanam cea de-a patra editie, asa cum de altfel si festivaluri internationale precum Glastonbury, Leeds/Reading, Pukkelpop sau Melt! au facut de-a lungul timpului.” a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.

Show-ul deja anuntat al trupei Faithless nu va fi anulat, urmand sa se desfasoare la  data stabilita, pe 16 iulie sub un alt concept. Mai multe detalii despre locatie si bilete urmand a fi facute publice in perioada urmatoare.”

Continuarea o găsiţi pe Pandora’s.

Eu cred că am avea o şansă să grăbim cu un an şi jumătate traiul mai bun pe care toţi ni-l dorim în Bucureşti. E prea complicat? Se poate, dar traduceţi spusele lui Oprescu la nivelul fiecărei instituţii publice din România: nu dau un rahat de maidanez pe cei din banii cărora îşi cresc guşa. O încetare a mandatului lui Oprescu ar fi un precedentul care să-i facă să se teamă cât de cât.

Sună nebuneşte probabil, nici eu n-am luat foarte în serios ideea când autorul, Mos Călifar, mi-a spus-o, deşi ariel deja a sărit cu legile în baza cărora s-ar putea întâmpla fericitul eveniment. Totuşi, care e alternativa? Să ne plângem, să înjurăm, să ieşim ca oile, o dată la patru ani, pentru a vota alte feţe ale aceluiaşi sistem al batjocurii? Asta îi lipseşte clasei politice, o scuturătură zdravănă, o scaltoacă dată peste ceafa îngroşată de ticăloşii. Dacă asta ar funcţiona în Bucureşti, până şi primarul din Găgeşti s-ar gândi de două ori înainte de a-şi asfalta doar propria-i uliţă.

Au trecut zece ani, iar Sorin Oprescu se întâlneşte cu drumarii, de teama unei campanii de presă pe tema gropilor.

Ati observat cuvintele pe care le-au indus populatiei: sunt contribuabil si pe banii mei trebuie sa faca orice, sa imi duca masina, trebuie sa imi spele masina, asta e partea lenesa din populatie. Eu am venit sa va spun ce vreau si ce vreau nu pot fara voi. Ei vor sa vada sange pe pereti. Ei vor sa vada ca ma rastesc la asfaltatori, ca ma rastesc la drumari, ca toti sunt neseriosi. Sa vada ca dom’le i-a luat primaru’… Nu am obiceiul asta, putem sa ii dezobisnuim si de aceasta idee.

Ce ai fi vrut, mă, strigoiule administrativ ce eşti, să spunem saru’mâna că ne încânţi cu glumele tale ieftine? Hai, fugi la ciutaci în emisiune, să-ţi spună ei cât de minunat şi de vizionar eşti.  Şi rămâi acolo, altfel chiar ajung şi eu la concluzia lui Costi Rogozanu că meriţi o bulgăreală cu zăpadă murdară.

Să mai citez din spusele celui căruia nu-i pot spune primar:

De asta am nevoie de o saptamana, de 10 zile cu dumneavoastra sa spunem clar ca asta e urgenta, sa astupam gropile in care astia isi rup masinile.

Băi, dinţosule, ĂŞTIA sunt cetăţenii Bucureştiului care te-au trimis să le vrăjeşti şmechereşte pe secretarele de la Primărie.

Şi încă ceva, foarte interesant:

Haideti zilele astea sa dam un sfung, nu stiu cinci, sase, sapte zile pe arterele principale pe astea, Pieptanari, Pastele ma-sii. In felul asta pot sa apas si eu pe buton mai tare pentru ce am discutat cu voi data trecuta.

Poate ne spune şi nouă preacinstitul ce înţelege prin buton, după cum ar fi util de aflat şi ce s-a discutat „data trecută”, cu toate că sunt sigur că dealurile adevărate şi profitabile se fac individual, nu în gaşcă.

PS

Îmi cer scuze pentru violenţa limbajului, dar să fii cetăţean la Bucureştiului a fost mereu greu. Cu Oprescu a devenit şi umilitor.

Update:

Traian îmi atrage atenţia că spălarea impostorului care ocupă funcţia de primar se va produce diseară.

Click pentru mărire

Dacă vă pasionează nuanţele, găsiţi aici şi un tabel al raportului populaţie/accidente mortale, care nu ne avantajează deloc, după cum nu ne stă bine nici dacă privim la numărul de locuitori şi cel al maşinilor înmatriculate.  Ar fi de prisos să precizez că, potrivit angajamentelor luate o dată cu intrarea în UE, România ar fi trebuit să ia toate măsurile necesare pentru numărul accidentelor să se reducă la jumătate, nu e deloc prima dată când una zicem la Bruxelles, altfel ne facem de cap la Bucureşti. Sigur, parcul auto a crescut spectaculos mai ales în 2007-2008, anii cu cele mai multe accidente, însă argumentul nu funcţioneză, dimpotrivă: maşinile vândute în această perioadă respectă, vrând-nevrând, standarde de siguranţă mai ridicate.

Semnalizarea corspunzătoare a drumurilor ar fi un factor important de prevenire, însă pe câte dintre şoselele noastre aţi văzut, în ultimele săptămâni, vreun indicator  care să vă avertizeze că urmează să jucaţi şotron pe patru roţi?

Nu mai vorbesc despre modul în care se dau permisele, deja e altă mâncare de peşte împuţit de la cap. Mai spun doar că suntem, potrvit unui studiu recent al Băncii Mondiale, ţara europeană cu cele mai proaste drumuri, dar şi cele mai scumpe.

Să recapitulăm datele problemei: suntem primii la morţi pe şosele (la fel şi la răniţi grav, am uitat să precizez), avem cele mai scumpe şi mai efemere drumuri. Ştiţi la ce mă duce cu gândul asta? La crimă cu premeditare. Mitrea, Orban, Berceanu, şefii care s-au perindat de-a lungul anilor pe la  AND, CNADR sau cum s-o mai fi numit ea, Cocoş, Umbrărescu, Căşuneanu & CO, toţi sunt suspecţi de a fi ucis deliberat câteva mii de români. Fireşte, nu există nici un temei juridic pentru a-i suspecta de aşa ceva, dar câţi dintre voi nu ar face pariu că asfaltul românesc se strică pentru că este dozat să se fărâmiţeze ca o acadea expirată? Pe un Bugatti Veyron?

Apropo de maşini, judecând după mărcile care trag aici, ai zice că avem de-a face cu un fel de Bamboo al mănăstirilor. E drept, printre ele se strecoară şi câte un Tico izbăvit de pedeapsa casării pe altarul Programului de reînnoire a parcului auto, însă rar, destul de rar.

Întrucât locuiesc de câţiva ani buni-unii chiar minunaţi- aici, am început să desluşesc câte ceva prin toată agitaţia aceasta. Printre primele lucruri care mi-au atras atenţia au fost boxele prin care mai-marii monastirii au hotărât să-şi popularizeze slujbele în tot ce înseamnă împrejurimi cât mai îndepărtate. Mi-au atras atenţia într-o duminică dimineaţă, pe la vreo 7.00, iar de atunci insistă să se facă auzite, deşi niciodată, nici măcar de Paşte, n-am văzut pe cineva în curtea mănăstirii care să-şi plece credincioasa-i urechea la ele, pentru că încap toţi înăuntru.

Apoi, am mai văzut că unii enoriaşi au acces în curtea lăcaşului de cult cu automobilul proprietate personală sau al firmei, iar alţii nu. N-am înţeles de ce, căci nu vreau să pun acest fapt neobişnuit pe seama strângerilor de mână discrete pe care le au cu bodyguarzii. Ceilalţi, rămaşi pe afară, după ce mai bagă câte o rugăciune din claxoane, îşi adăpostesc şi ei umilele SUV-uri pe unde dă Pronia Cerească. Locurile de parcare sunt ocupate pe rând, intrândul în mini-parcarea blocului meu este şi el ocupat, de o maşină ori două, după cum e firea omului de la volan. Ce contează că locatarul mai vrea şi el să plece la treburile lui lumeşti, trebuie să aştepte smerit sfârşitul slujbei. „Am fost la biserică, domnule”, îţi răspunde jignit-acuzator când îi baţi obrazul, aşteptând scuze şi, eventual, celălalt obraz.

Şi cum să nu te laşi în voia tuturor dracilor iadului dacă tu ştii că ceea ce se întâmplă e doar expresia nesimţirii dată de comoditate? Toţi vor să parcheze cât mai aproape, dacă ar putea, cred că nu s-ar sfii să lipească botul maşinii de altar. La 30 de metri mai încolo, sunt locuri de parcare puzderie. Însă nu, mântuirea e mai aproape pe bucata de asfalt deszăpezită de altul, doar te grăbeşti să-ţi faci norma de credinţă, să-ţi cureţi sufletul de suma mică de păcate pe care ţi le atribui. N-o să vă mântuiţi, bre,  ipocriţilor, vă zic eu. Dacă Doamne-Doamne e mereu pe fază cum se spune, o să vadă şi şpaga dată bodyguardului, şi privirea arogantă aruncată cerşetorului, şi sudalma adresată participanţilor la trafic care nu înţeleg că tu ai nevoie de un stadion de fotbal ca să parchezi, şi dispreţul pe care i-l arăţi celui care, obosit după o zi de muncă, ar vrea să se bucure de bunul său.

Hai, să văd cine ridică primul piatra.

Dacă nu mă înşel, curăţarea lor intră în sarcina firmelor de salubrizare, dar probabil că angajaţii nu au putut să ajungă la timp la lucru, asta ca să nu-i suspectez că şi-au închiriat lopeţile cetăţenilor cu simţ civic, dar cu lipsuri de sezon. Oricum, şi dacă s-ar fi pus pe treabă, ce să facă cu zăpada, unde să o pună? O posibilitate era să o arunce pe stradă, că doar roţile maşinilor degajă căldură şi o topesc, după cum îmi împărtăşea din vasta-i înţelepciune un mare blogger. Iar plugurile ar fi trecut şi ar fi aruncat-o înapoi pe trotuar, angajaţii de la salubritate ar mai fi azvârlit-o o dată în stradă, după care iar veneau plugurile, tot aşa până când se încălzea afară şi nu mai aveau cu ce să joace ping pong.

Soluţia ţine de gândire strategică, adică ceea ce îi lipseşte dintotdeauna primarului de Bucureştiului, indiferent de numele lui. Cum ar fi dacă firmele care iau o grămadă de bani pentru deszăpezire să fie obligate să procedeze ca în filmarea de mai jos?

Ar fi scump, doamnă Bahmu, scump, nu-i aşa?

Ştiu că în acest moment al textului, puritanii care practică sexul oral doar sub adăpostul plăpumii se vor grăbi să dea cu barda în ghiocel.

Marijuana creează dependenţă, este doar pasul către heroină, sunt câteva dintre prostiile pe care le aud des din partea unora care, toată viaţa, n-au tras altceva în piept decât moartea frumos ambalată pe care le-a servit-o unul ca nenea Phillip Morris, noxele ţevilor de eşapament ori, în cele mai nefericite cazuri, fumurile propriei personalităţi. Până acum nu a reuşit nimeni să demonstreze că de la o ţigară treci la seringa-n venă. N-o să spun că ştiu zeci de prieteni ai unor prieteni (străini, normal  ) care fumează, şi că nici unul nu a trecut la “faza următoare”, hai mai bine să vedem ce scrie pe site-ul ANA despre haşiş şi “marihuana”.

Efectele biologice actuale ale cannabisului sunt reduse şi aproape nesemnificative.  (…)

Se descriu diferite faze ale stării tipice de euforie (engl. “cannabis high”, “social high”). Printre efectele iniţiale se numără adesea o stare de agitaţie, însoţită ocazional de stare de tensiune şi anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzaţie plăcută de siguranţă şi ocrotire (germ. Geborgenheit). Urmează stări introspective şi echilibrate, de un calm deosebit. Alteori pot apărea oscilaţii ale stării de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativă. Este caracteristică intensificarea percepţiei mediului extern şi intern. În cazul consumului în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a relaţiilor de grup.

Până acum, nu au putut fi demonstrate modificări organice majore.  Riscurile pentru sănătate sunt apreciate, în ansamblu, a fi mai mari decât care apar în cazul tabagismului.

Cercetările au evidenţiat modificări hepatice, pulmonare (conţinutul de gudron al substanţei inhalate prin fum este mult mai mare ca la tutun) şi mai ale ales psihotice.
Comunicările despre modificări ale echilibrului hormonal, sistemului enzimatic, sistemului imunitar şi la nivelul materialului genetic uman nu au putut fi demonstrate experimental până în prezent.

E un punct de plecare bun pentru o dezbatere publică, zic.  Pentru moment, atât. Să fiţi sănătoşi şi cât mai voioşi

Cam bizar, nu? Aşa am zis şi eu. Dar nu este prima dată când absurdul este statuat prin lege în România.  Şi, ca multe alte legi, aveam de-a face cu una suficient de interpretabilă încât cineva să scoată profit de pe urma ei. Iar acest cineva nu se pupă mai deloc cu aceia care muncesc pentru a crea, indiferent dacă vorbim despre muzică, film, dans sau altceva, la ei ajung doar nişte firimituri. CREDIDAM, UCMR-ADA, UPFR şi încă alte câteva asociaţii asemenea, dar mai mici, colectează cu un talent nebun nişte zeci de milioane de euro pe an, în numele artiştilor. Ce ajunge la aceştia din urmă? Păi, să-i lăsăm pe ei să spună:

Anul trecut am avut 20 de piese în heavy-rotation, din care 8 number one-uri la radiourile mari. Cu toate acestea sumele încasate de la UCMR-ADA au fost foarte mici… asta în situația în care ADA a colectat peste 25 de milioane de euro în 2008 iar la autorii care aduc banii în organizație s-au dus câteva zeci de mii de euro. Unde se duc sumele exorbitante declarate de această organizație dacă noi compozitorii de succes primim atât de puțin?

Radu Bolfea – Play&Win -co-autor pentru Inna, Morris, Andra, Play&Win, 3SE, Zero, Activ

Întotdeauna am optat pentru modernizarea sistemurilor de playlist și repartizări pentru a fi în pas cu vremurile în care trăim. Organismele de gestiune a drepturilor de autor trebuie să găsească o modalitate mai transparentă și mai performantă pentru acești bani. Nu sunt puțini: peste 50 de milioane de euro au fost colectați de UCMR-ADA, CREDIDAM și UPFR în 2008!

Marius Moga

Principala problemă pe care o au toți cei care dețin sau folosesc opere muzicale este corupția: autorii se plâng că UCMR-ADA are metode cel puțin ciudate de a împărți banii, interpreții se plâng că fondurile sunt blocate sau dispar la CREDIDAM. În plus, utilizatorii (radio, TV, cablu, cluburi etc.) se plâng că banii plătiți se duc pe apa Sâmbetei și nu ajung la artiști datorită organismelor de gestiune.

Florin Grozea, Hi-Q

Cea mai mare problemă a mea ca autor este modul în care se împart banii din Fondul Comun UCMR-ADA. Aceștia sunt foarte mulți dar playlistele după care se împart drepturile sunt alese ciudat, nedrept pentru autorii care aduc cei mai mulți bani în organism. În general am avut mereu senzația că îi deranjează că mă duc pe la sediu și pun întrebări.

Ciprian Blaga, compozitor

Sumele trimise autorilor din Romania sunt penibile, un calcul personal este din start imposibil. Organului ii lipseste transparenta!

Double L -compozitor, producator, Corina, Puya, Sisu, Cedry2k, Bitza

Toate declaraţiile de mai sus, alături de multe altele, sunt strânse pe un site special creat (le puteţi vedea aici). De ce mă interesează pe mine sau pe voi?  Pentru că mie nu îmi plac şemcheriile, iar toată treaba asta cu drepturile de autor îmi pute (consultaţi aici cât a produs din drepturi de autor fostul ministru Adrian Iorgulescu, un mare compozitor în viaţă, pe vremea când era şef la UCMR). Pentru că sunt bani pe care, într-un fel sau altul, îi plătim noi. Un bănuţ din preţul berii, altul din cel al tricoului cumpărat de la mall, o fărâmă din abonamentul la cablu… se strâng vreo 50 de milioane de euro pe an. Care ar trebui să ajungă la cei care îi merită, nu la nişte contabili descurcăreţi (asta ca să nu le spun paraziţi).

• ALPAB vrea să investeasca 152.000 de lei într-un adăpost pentru caii abandonaţi din Bucureşti. La început credeam că subordonaţii şi-au propus să acorde mai multă atenţie cailor verzi pe care îi visează Oprescu, însă m-am lămurit că problema chiar există – detalii puteţi găsi aici -

• Chitaristul de la Holograf a fost lovit cu ceva în cap, în timpul unei emisiuni. Aici se spune că a fost un cuţit, dincoace e sabie. Nimănui nu i-a păsat de ananas, singurul care a avut de suferit în timpul filmării.

• 30% dintre manelişti preferă haşişul, spune un studiu al ANA. 70% îşi bagă Salam în venă.

• Crin Antonescu a fost votat drept cel mai cel mai sexi politician român. Serios?

• În fine, umblă tot mai insistent zvonul că Muse va susţine un al doilea concert la Bucureşti,în vara aceasta. Cum nu am ajuns la primul, să se facă dreptate, zic.