“Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii….”

“De foarte multe ori ne-a ajutat internetul pentru că acolo poţi fi necunoscut. Eu nu văd online-ul ca pe o campanie directă. Eu mă refer la campania persuasivă, la manipulare.”

“Nu te întrebi cum a apărut Piaţa?”

“E o mare bătălie pe bazele de date. Unii umblă după CNP-uri, eu umblu după adrese de email”.
“O mulţime dacă stă 2-3 zile în piaţă, începe să-i placă. Apar chioşcurile cu băutură…. (amintindu-şi o negociere de la Reşiţa, cu sindicaliştii).”

“Nu ştiu câţi postaci au alte partide, dar la noi sunt puţini, nu avem mai mult de cinci, dar şi aceia doar în perioadă de campanie.”

qed.

Interviu realizat de Costi Rogozanu şi Dan Duca

Am citit discuţia noastră de acum doi ani. Şi vă întrebam ce părere aveţi de Victor Ponta. Mi-aţi răspuns „mă abţin”. Ce credeţi despre el acum?

E omul politic român cu cea mai spectaculoasă evoluţie în ultimii doi ani.

Cum  a evoluat?

În trei direcţii. Eu am fost convins că va fi mîncat între mese de baronii locali ai partidului. Nu s-a întîmplat. A găsit formula prin care să echilibreze diferite tendinţe ale baronilor locali din partid. Am mai fost aproape convins că nu va avea respectul bătrînilor. Bătrînii sînt cei care au acum peste 60 ani şi care sînt foarte influenţi în perioadele de criză. Ponta și-a cîştigat respectul seniorilor tocmai prin dinamica lui, prin evoluţia lui. Şi în al treilea rînd eram aproape convins că nu va fi pregătit pentru preluarea puterii. Dar s-a pregătit foarte bine. Este omul politic cu evoluţia cea mai spectaculoasă într-o cultură în care politicienii involuează, îi vezi pornind cu calităţi şi terminând cu defecte şi puncte negative.

Şi de acum încolo îl mai vedeţi cu potenţial de creştere?

Dacă merge aşa cum a pornit, pînă în 2020 va conduce guverne fără probleme, două mandate complete.

Am văzut în ultimele zile că tot apare în imagine alături de Ponta, Viorel Hrebenciuc, un personaj „drag” dvs. Ce face acolo?

Îşi reaprinde flacăra violetă care va avea aceleaşi rezultate ca şi în trecut.  (rîde) Mai mult nu spun.

Ştiţi, dar nu spuneţi. Crin Antonescu?

A evoluat şi el foarte mult, nu aşa de repede ca Ponta. Antonescu este foarte reprezentativ pentru români – nu se ia pe el însuși prea în serios. Dar mai are timp. Deși s-ar putea să ia mandatul chiar din februarie-martie anul viitor.

Prefiguraţi o suspendare?

Poate să fie şi demisie…

De ce-ar face asta?

Cine poate să ştie… Ar fi spus cineva acum trei săptămîni că Ponta devine premier şi că are 284 de voturi în Parlament? Orice socoteală făceai acum trei săptămîni aveai 218 voturi pentru moțiune în Parlament, nu mai mult. Şi, brusc, ca să vorbesc într-un limbaj pe care nu-l cunoaşteţi şi trebuie să vă uitaţi în dicţionare ca să-l înțelegeți, acumulările cantitative s-au transformat într-un salt calitativ. E din materialismul dialectic…

Dacă legea electorală care tocmai a trecut de Senat va trece prin Cameră şi dacă va fi promulgată, PDL-ul nu face mai mult de 10% din mandate, chiar dacă va aduna 15% din voturi. De la 1 ianuarie 2013 se poate deci întîmpla orice. Aş spune că, după un mandat nefericit, cel al lui Mircea Geoană, PSD a avut noroc, în ciuda neîncrederii mele din 2010.

Adică?

PSD a avut noroc cu un preşedinte care a devenit lider.

Credeţi că legea va trece de Cameră?

USL-ul îşi poate face acum tabelele foarte simplu. Dacă ar simula ce s-ar fi întîmplat în 2008 cu această lege, ar observa că în loc de 51% din mandate ar fi obţinut 68% . Puteau fi la guvernare încă din 2008, fără să cadă în capcana sinistră a coabitării cu PDL. V-am povestit de acordul cu liberalii din noiembrie 2008. L-a respins M. Geoană… Noul sistem electoral,  the winner takes all , favorizează partidele mari aflate la guvernare și crează majorități solide.

La alegerile locale PDL o să rămînă pe linia de plutire. Poate să ia şi 20%…

Depinde la ce. La consilieri locali ia 20 %. La primari poate că peste 20%. La consiliile judeţene lucrurile stau altfel. Acesta este un vot care e legat direct de ce se întîmplă la Bucureşti. Oamenii văd preşedintele CJ direct în legătură cu Bucureştiul. Pînă şi în Harcov, UDMR se gîndeşte de şapte ori pînă pune pe cineva candidat la CJ, pentru că trebuie să fie o persoană care să satisfacă populaţia maghiară, dar să şi deschidă uşile la Bucureşti. Ceea ce în unele cazuri s-a întîmplat.

Mai e o lună, s-ar putea să nu se simtă banii daţi de la guvern spre teritoriu.

Îţi mai spun o dată ce am spus şi acum doi ani: banii dați în campanie, fie de la Guvern, fie de la candidați, nu contează! Oamenii judecă votul lor în funcție de acțiunile sau determinarea candidaților. Poți să fi făcut garduri și chioșcuri, dacă oamenii cred că ai băgat mâna până la cot și au alternativă, te schimbă. Publicul românesc e greu de păcălit, greu de mințit, greu de cumpărat.

Bucureştiul? Citeam dimineaţă despre un sondaj care nu prea-l dădea bine pe Liviu Negoiţă.

Va fi şocul şocurilor. Noi n-am avut anchete în Bucureşti, doar într-un singur sector. N-am luat contracte cu partidele şi nici nu vom lua…

De ce? Nu mai sînt bani?

Nu plătesc. Am luat la ţepe în ultimii şapte ani de ne-am săturat. În mod aproape cert doi primari consideraţi imbatabili azi vor pierde.

Liviu Negoiţă?

(tace)

Vanghelie?

Nu…

Onţanu?

Din şase primari în funcție cel puţin doi vor pierde. Şi va fi un şoc. Lumea o să zică vai de mine, dar cum de s-a întîmplat, a fost un primar bun. Lumea s-a săturat de migraţie politică, de afaceri, nu se mai lasă păcălită de faptul că-i faci trei gărduleţe vopsite.

Vom avea de asemenea şi unele surprize la Consiliile Judeţene şi chiar cu unii primari. De ambele părţi politice. În sistemul electoral românesc deţinătorul mandatului e avantajat. Trebuie să faci multe porcării ca la un moment dat oamenii să se sature…dar, și când se satură, nimic nu-i mai oprește din drum…

În ce oraşe lucrurile sînt clare?

Clar e la Constanţa, Pitești, Târgu-Jiu, Timișoara, Brăila, Sibiu, destul de clar e la CJ Teleorman, CJ Vrancea, CJ Sibiu. Restul se discută.

La Cluj nu e clar Boc?

Boc… sper că nu se prezintă. Se prezintă?

Da.

Pierde mai rău ca Funar.

Aş pune un pariu că nu.

Lumea e sătulă de el. Eu n-am văzut de mult aşa ceva, atîta ură împotriva acestor trei oameni. Am văzut multe, fac măsurare din ’90 încoace, dar aşa identificare „răul este acest şir de persoane” n-am văzut.

Boc, Udrea, Băsescu.

BUB, buba… Voi aţi spus-o, nu eu.

Iaşi?

Se discută… Va fi greu pentru Nichita, se discută.

Ieri a fost o şedinţă de guvern în care au curs destul de multe: 8%, TVA retroactiv tăiate, bugetari care nu trebuie să mai dea sporurile obţinute ilegal. Cît va continua?

Nu mult.

De ce le face Ponta şi nu le-a făcut Ungureanu?

Ungureanu a avut Guvern ?? A avut un birou, nu un guvern.

Voi ştiţi ce a fost în ianuarie 2012. Traian Băsescu era sub presiunea mass-media, a străzii, a instituţiilor internaţionale, Comisia Europeană, FMI şi BCE. Deși partid de guvernare, PDL avea o problemă cu managementul politic al ţării. Nu mai putea trece nimic decît prin asumarea răspunderii. Iar opoziţia nu putea să preia puterea. Criză adevărată: majoritatea nu mai poate conduce, opoziția nu poate prelua puterea. Ce-a făcut Traian Băsescu? A adoptat soluția lui Emil Constantinescu, care a schimbat trei prim-miniștri în patru ani. Președintele țării a cerut demisia preşedintelui partidului de guvernămînt şi a adus un om din afara sistemului politic, sprijinit de o instituţie puternică. Exact soluţia Constantinescu – care i-a cerut demisia lui Radu Vasile, secretar general al ţărăniştilor şi l-a adus pe Mugur Isărescu, o persoană netrecută prin alegeri, din afara politicului, cu o instituţie puternică în spate. De data asta a fost SIE. În 1999 a fost BNR. Mesajul transmis electoratului și parlamentarilor PDL a fost ruinător, ca și în 1999: noi nu mai avem puterea executivă. Am rămas doar cu puterea locală. Guvernul nu mai e al nostru, este al unei instituţii de stat. Al unei instituții care se ocupă cu informațiile. Guvernul a fost scos de pe mîna politicienilor şi dat statului. Această decizie a lui Traian Băsescu, exact ca decizia lui Emil Constantinescu, a dus la prăbuşirea încrederii pedeliștilor în propria lor misiune. La Traian Băsescu… de la 8% nu mai ai unde să te prăbuşeşti. PDL a început să se desfacă, exact ca și Convenția Democratică.  Au migrat oamenii. Acum se vorbeşte de „trădare”, dar oamenii care au plecat, cel puţin oamenii PDL care mai trec pe la IMAS vorbesc despre migrare și înfrângere. Ce trădare? Pur şi simplu, oamenii voştri au văzut că nu mai conduceţi, au văzut că electoratul s-a mutat în partea cealaltă, asta e, nu aveţi ce să mai faceţi. Vi s-a luat puterea executivă așa cum vi s-a dat – prin aranjamente de culise. Nu a avut loc nici o creştere a imaginii după schimbarea premierului, cum s-a întîmplat totuși cu Emil Constantinescu, iar Ungureanu a fost o deziluzie publică. MRU a pornit în mandat cu 25% încredere, era cel mai scăzut nivel de încredere cu care a pornit vreodată un premier în ultimii 22 de ani. În general, cînd vii în funcție, bun-rău, politician, tehnocrat, ai 41-42% (minimul înregistrat de noi, a fost în cazul lui Adrian Năstase, dar acesta a terminat cu peste 50%, la el încrederea a crescut cît a guvernat).

Spuneaţi că odată cu Ungureanu au cedat către stat puterea executivă, mă rog, către diverse instituţii…

Către instituţii care se ocupă cu informaţia. Reacţia externă a fost cruntă. Străinii ne întrebau dacă noi mai suntem o democrație. În 1999 nu se prea interesau, eram abia la începutul negocierilor. Dar în 2012…membri NATO, membri UE, acuși în zona euro…Să renunți la partide și alegeri ca să aduci un șef de informații în puterea executivă…Într-o democrație partidele conduc, nu palatele.

Dar acum avem un guvern în care BNR e foarte bine reprezentat. BNR e ales democratic?

Florin Georgescu e împrumutat 6-7 luni, nu mai mult. Următorul ministru de finanţe va fi deasemenea o supriză pozitivă. Ajungem şi aici.

Ce-a făcut Traian Băsescu a fost să-şi desfacă partidul, să îl facă să intre în disoluţie. Cînd? Înainte de campania electorală locală. L-a luat în 2000 la 6%, l-a dus la 32%. Şi acum îl duce înapoi la 10%. Ei avut un bazin formidabil, 3 milioane de votanţi care au venit disciplinaţi în 2004, 2008, 2009 şi i-au sprijinit. Dar, gata!, publicul s-a hotărît. Publicul a fost într-o stare de indecizie cronică între 2004 şi 2009. Acum s-a hotărît. În 6 mai 2010 s-a hotărît. Ce-o să le facă USL-iștilor peste doi ani? Aaa (îşi freacă mîinile şi rîde), ce-o să mai discutăm… Antena 3 va fi campioana luptei împotriva corupţiei de centru-stînga, mass-media vor ilustra  neghiobiile guvernării etc.

Ziceţi?

În mod cert. Lupta dintre presă şi puterea executivă. Care, dacă va dispărea, v-aş invita să emigrăm. În România, principala opoziţie politică este presa. Sau, altfel spus, în România presa face politică. Iar politicienii fac mass-media…

Crin Antonescu va fi preşedinte?

Acum aşa arată. Nu ştiu ce va fi… Dacă presa cedează, dar nu va ceda…

O supraestimaţi.

Voi sînteţi din presă şi o consideraţi de mîna a treia. Eu sînt din cercetare şi o consider o minune a României. A fost o minune din 22 decembrie 1989.

Presa moare…

Presa scrisă moare din cauza celor cinci patroni de presă scrisă. Jurnalismul nu moare.

MRU?

Dacă se înscrie în politică…Adică în partid. Ia o organizație locală, o duce pe primul loc și apoi mai vorbim…

Păi a anunţat că…

Ce-a anunţat? N-a anunţat. A anunţat mişcarea „ungurenii mei”. Am văzut o înregistrare pe internet şi mă uitam la feţele mandarinilor pedelişti – care sînt adversari redutabili, ştiu să facă alegeri, să meargă în campanie, s-au opus colosului FSN cînd s-au spart. Mă uitam la nomenclatură pedistă, care era de la rîndul 20 în spate, nu mă refer la cine e în faţă. Cine e în faţă vine şi pleacă. Cînd au auzit aparatcicii expresia „ungurenii mei” aveau nişte feţe… Vorbim de oameni în PD de 20 ani, care au văzut multe şi care îşi ştiu foarte bine votanţii.

A fost o reacţie mai plictisită şi mai sceptică la Ungureanu decît la Boc atunci cînd şi-au ţinut duminică discursurile.

Boc e omul lor, a încercat, s-a luptat, a mers în organizaţii, la guvern, la primărie. E tălâmb, dar e al nostru, îl cunoaştem, a fost cu noi în campanie. Ungureanu este un fel de Geoană pentru nomenclatura pedistă.

Piepturile li s-au umflat la Videanu şi la discursul lui Blaga.

Nomenclaturişti vechi. Aceștia sînt pediştii care s-au dus la şedinţa biroului permanent şi cînd erau doar şase membri plus cîinele Vasile. Pe ăştia nu poţi să îi omori, poţi să îi calci în picioare, cum sînt acum călcaţi de actuala conducere nonpedistă care a capturat partidul…

Ce conducere nonpedistă?

Ei, lasă, ştiţi voi, că aveţi minte…

Păi trebuie să avem pe reportofon.

Uite că nu o să aveți….

Spuneţi-ne de guvernul de peste şase luni. De ce surpriză la ministeurl de finanţe?

Florin Georgescu se întoarce la BNR şi bine că face asta. Acum încearcă să facă politica fiscală pe următorii 3-4 ani, ani foarte grei. Și o va face, că este un buldozer. Cu un calculator în cap. Și pe deasupra, e patriot, dacă nu vă deranjează cuvântul…

Surpriza din finanţe va rămîne pe linie tehnocrată-BNR sau va fi ministru venit din zona politică?

Trebuie să pricepem momentul.

În momentul de faţă bătălia este între monetarişti şi tradiţionalişti. Monetariştii au teoria americană în cap. E criză, tipăreşti bani, pompezi în bănci.Politicienii americani au mereu coșmarul a ceea s-a întîmplat între 1929 şi 1933, cînd programele de austeritate au dus la prăbuşirea a mii de bănci populare, firme de brokeraj, investiții și asigurări. Băncile s-au închis instantaneu, oamenii au rămas fără economii, fără bani de supravieţuire, firmele și consumul s-au prăbușit. Aceasta este toată teoria monetaristă: tipăriţi şi pompaţi. SUA pot adopta această politică,  pentru că au moneda universală a lumii, dolarul nu depinde atât de cererea şi ofertă internă, ci de cererea și oferta întregului glob. Euro nu poate face așa ceva. Euro este încă o monedă regională, fără o politică fiscală unitară în spate.  Monetarismul de tip american este promovat în România de oameni ca D.Dăianu, L.Voinea, chiar şi Cristi Socol, economişti din diferite generaţii, strălucitori profesional, dar prea fascinați de modelul american. Liviu Voinea este cel care a adresat acea scrisoare foarte importantă către FMI în care spune că într-o ţară ca România austeritatea duce la regresie economică, nu la curăţarea finanţelor, şi are parţial dreptate.

Acest monetarism se loveşte de tradiţionalişti, de germani, olandezi, nordici și francezi, de cei care au văzut în inflaţie cauza totalitarismului nazist.  Hiperinflaţia Republicii de la Weimar şi venirea lui Hitler la putere sunt spectre reale în Germania de azi, nu jucării pe internet… În România soluția politică a crizei a fost aducerea lui Carol al II-lea pe care chiar taică-său îl rejectase, cea mai proastă soluţie posibilă. Monetarismul american este înfruntat de germani și francezi care spun: da, tipăriți, dar creați astfel datorii și inflație. Iar datoriile și inflația duc la totalitarism, violență și sărăcie.  Să căutăm o soluţie în aşa fel încît să nu tipărim bani în exces, să nu creăm inflaţie, mai ales că euro e o monedă regională și din euro se poate fugi ușor. Această soluție este reducerea deficitelor, reducerea datoriei externe, reducerea consumului public. Se poate face acest lucru dacă ai sprijin popular, dacă ai programe raționale, dacă ai planificarea veniturilor și cheltuielilor publice.  Aceasta este bătălia de azi. Iar România ar trebui să fie fericită că bastionul tradiționaliștilor este BNR.  Florin Georgescu caută calea prin care să reducă frauda, risipa și corupția din finanțele publice și ar trebui ca toți să-l sprijinim. Căci alternativa nu este decât ce ni s-a întâmplat deja de trei ori în ultimii 80 de ani: mărirea datoriei externe, sărăcia de masă, emigrația, corupția generalizată.

În cazul lui Liviu Voinea, e şcoala Krugman, Stiglitz. Şi de acolo tot vin scrisori către Europa cu acelaşi mesaj.

Da, este şcoala Stiglitz, o şcoală extraordinar de riscantă în Europa, nu şi în SUA. Oamenii de la BNR, tradiţionaliştii, Florin Georgescu, Isărescu, Olteanu, Cristi Popa sunt oameni care ştiu ce înseamnă să faci inflaţie și datorii într-o ţară care nu are resurse naturale, nu are armată și monedă puternice şi în care oamenii nu au rezerve, ies în stradă la cîteva săptămîni dacă nu-şi iau salariile și pensiile. Avem un tradiţionalist la finanţe, care se opune creării de inflaţie. Să-i urăm succes, când 20 de miniștri și 41 de președinți de CJ vin pe capul lui și cer bani pentru poduri, drumuri, parcuri și smacuri, că se apropie alegerile…

El e politica FMI…

Nu numai. Anul trecut, BNR a dat normativele cu ce se întîmplă dacă o bancă din sistem pică.  În SUA şi în Eurozonă regulamentele băncilor centrale sînt foarte simple: pică, o naţionalizăm. În România, nu. Mugur Isărescu, Florin Georgescu şi ceilalţi nu văd naţionalizarea ca o cale de ieşire din criză.

Păi nu sînt ale noastre.

Sînt autorizate de BNR. Sînt bănci sub legea română. A, că au capital austriac sau grec… Capitalul nu are patrie. Manifestul Partidului Comunist, 1848. Aceste bănci dețin banii oamenilor. Dacă se închide una care are 500 de mii de clienți, jumătate de milion de familii intră în faliment. Îţi pică o bancă din România care a investit ca nebuna în nişte bazaconii corupte din real estate și plătesc pensionarii din comuna Vișani, județul Brăila… Am citit foarte atent regulamentul pe care l-a scos BNR să văd dacă introduc naţionalizarea ca o cale de salvare, ca în SUA și Marea Britanie…. BNR nu se referă la naţionalizare. De ce? Nu are încredere că politicienii care vor gestiona banca naţionalizată o vor gestiona corect. Şi e o dramă. În Marea Britanie, RBS era în faliment, guvernul laburist a naţionalizat-o în cîteva ore. S-a întîmplat ceva? Nu. Dar în România nu suntem în acest stadiu social. În România trebuie să privatizăm, apoi să reformăm administrația publică și abia apoi să alegem naționalizarea ca o cale de ieșire din criză.

BNR n-are încredere în politicieni..

În politicieni şi în administraţie.

Nume surprinzătoare în guvern.

Cine?

Titus Corlăţean la justiţe…

Mda, putea să fie la externe. Externele s-au dat PC-ului.

PNL-ului.

PC-ului (rîde).

Marga e la PNL… Lumea s-ar fi aşteptat la alte nume la transporturi, economie.

N-are importanţă, premierul contează.

O să fie bătaie pe cine o să meargă la summit.

Nu cred.

Se vor duce amîndoi cu avioane diferite?

Au mai fost şi în 2004, Năstase, Iliescu şi Băsescu, noul preşedinte, fiecare cu câte un avion de parcă eram Imperiul Roman de Răsărit. Pe europeni nu mai avem cu ce să-i surprindem. România vorbeşte pe două voci, chiar trei. S-au obișnuit cu noi. Și nu ne mai iau în serios.

Hollande nu va reuşi să schimbe nimic?

Noul președinte francez va merge pe linia Merkel-Sarkozy. Nu are nici o şansă să schimbe ceva. Franţa are 90% din PIB datorie, îi vin scadenţele, îi scad exporturile, şomajul e 10% – pentru ei enorm. Hollande are un partid foarte puternic în spate și nu va face nimic împotriva intereselor Franţei și Europei – dacă va trebui să introducă măsuri de austeritate, le va introduce. Schimbarea a fost de ton.

Trebuie austeritate.

Ponta, dacă a cîştigat ceva anii ăştia, pe lîngă faptul că s-a înţeles cu baronii, a fost şi o oarecare retorică de stînga. În ianuarie s-a lipit de discursul anti-privatizare etc. Toate astea vor fi uitate?

Privatizări va trebui să facă. În România nu poţi să faci gestiunea publică a proprietăţii economice, nu sîntem în această fază, ura împotriva statului este inimaginabilă. Victor Ponta va trebui să privatizeze. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Va avea numai efecte pozitive de pe urma privatizărilor, cum au avut Năstase și Tăriceanu. Deocamdată cele mai mari pagube sînt cele provenite de la întreprinderi de stat, nu de la cele private.

PDL cum va evolua?

Vor trece şi ei prin ce a trecut PSD-ul. Vor avea un papagal preşedinte după care va veni o generaţie nouă la putere. Este un partid de dreapta, al marii burghezii rurale şi urbane, este un partid al bogătaşilor făcuți prin afaceri cu statul. Nu vor dispărea, poate doar dacă vor face vreo trăsnaie.

Ce trăsnaie?

În 1992 şeful Partidului Naţional Liberal, care intra sigur în Parlament, l-a invitat pe Regele Mihai să fie preşedinte. Şi n-a mai intrat în parlament. Trăsnăile sunt impredictibile. Dacă nu fac o trăsnaie şi dacă aparatcicii se mobilizează cît de cît rămîn în Parlament şi îşi schimbă generaţiile. Deocamdată bătrînii nu mai pot conduce, tinerii nu pot să ia puterea. Au oameni tineri foarte buni cu o psihologie de dreapta: vulgul greșește, noi știm. Știu cum să facă bani, dar nu știu să conducă…

Ceva fisuri în USL s-au văzut după nominalizările precum Dumitrescu, om impus de baroni.

Iar Ponta a retras nominalizarea… A fost o lecţie excelentă pentru baroni care acum îi ştiu de frică. E exact cum s-a întîmplat cu Năstase. A început guvernarea cu o echipă şi a terminat cu o cu totul altă echipă. Deşi a avut cîţiva impuşi, pe  unii i-a schimbat, pe alții i-a pus pe linie moartă. Victor Ponta nu este dator decât unui singur om: Crin Antonescu. Care nu-i vrea capul, în nici un caz…

Cum va trece Voiculescu în opoziţie? Că spuneaţi că o să fie critică Antena 3. Cum să plece? Mai ales singur?

A mai fost, a mai ieşit în 2005-2006. De ce? Nu se ştie.

Mai jucaţi la bursă? Cîştigaţi?

Pe intern merge foarte prost. Pe extern e altceva (rîde). E chiar bine.

Bursa românească tot scade, e organizată prost, oamenii îşi retrag banii din cauza felului în care e condusă.

Cînd mă uit la cîte are de făcut Victor Ponta mă bucur că sînt deja la vârsta a treia. Sînt multe legi care nu mai corespund deloc cu ce se întîmplă acum în România. Audiovizualul, privatizările, legea salarizării publice, sistemul de alocări către administraţiile locale, sistemul de achiziţii publice, dotarea apărării, sistemul de sănătate publică, sistemul de educație publică, deficitul de capacitate în puterea judecătorească…Enorm de lucru…

Căci corupția a ajuns la nivele de care ne speriem.. Înainte de 2003, ca institut, cîştigam o licitaţie publică din trei. Anul trecut am intrat la 12 licitaţii, n-am cîştigat niciuna. Ne uităm cine cîştigă, cu ce sume şi nu ne vine să credem. Să faci cercetare şi designul unui brand cu 1.200.000 de euro, sumă care este bugetul anual al unui institut… Şi ei l-au executat în două luni, la paranghelia cu frunza mă refer…

Păi breasla dvs trebuia să conteste, să arătaţi clienţii politici…

Da, şi ce rezolvam? Când ți se spune verde în față că e parandărăt ??? Cuvânt nou în DEX…

Păi, avea şi presa un subiect bun.

Şi? Ce s-ar fi întîmplat ? Credeți că cititorii dvs. nu știu ? Le știu ei mai bine ca noi…

Interviu de Dan Duca şi Costi Rogozanu

15 aprilie 2010 – Ponta, atacuri isterice

Tânărul Ponta se ascunde, ca de obicei, în spatele unor „glumiţe” puerile. Întrucât responsabilitatea clarificărilor îi revine în totalitate, îi acordăm lui Victor Ponta posibilitatea de a oferi, la momentul pe care îl consideră oportun, explicaţiile necesare. În legătură cu referirile la „preţul amar al trădării”, considerăm că Victor Ponta vorbeşte din experienţa recentului Congres pe care l-a câştigat tocmai prin astfel de practici.

În ceea ce ne priveşte, după cum au arătat inclusiv ultimele evenimente şi declaraţii din partea instituţiilor sau ale liderilor politici, noi, cei care, alegând să fim parlamentari independenţi, am părăsit PSD, ne-am delimitat total de influenţa grupărilor crimei organizate asupra deciziei politice a partidului. Sunt mulţi oameni în partidul pe care îl conduce Victor Ponta care i-ar putea explica cu lux de amănunte cine a refuzat şi cine a acceptat promovarea intereselor oculte în instituţiile statului, trădând astfel interesul naţional. Îl asigurăm că nu va regăsi pe lista trădătorilor niciun parlamentar independent. Poate că un astfel de răspuns îl va determina pe tânărul preşedinte PSD să fie mai ponderat, să înţeleagă faptul că nimeni nu poate pretinde monopolul asupra stângii şi, nu în ultimul rând, să renunţe la atacurile isterice, mincinoase şi nejustificate la adresa foştilor săi colegi. În concluzie, să fie mai relaxat.

26 aprilie 2010 – Ponta se face de râs

Grupul Parlamentarilor Independenţi consideră că moţiunea simplă anunţată de Victor Ponta, în legătură cu pensiile militarilor, este complet nejustificată, iar unicul obiectiv al acesteia este să satisfacă orgoliul politic al tânărului Ponta, nu nevoile militarilor. Remarcăm frecvenţa cu care preşedintele PSD se face de râs. De această dată, tânărul Ponta a preluat o temă pe care nu o cunoaşte şi, fără să înţeleagă despre ce este vorba, anunţă o moţiune simplă.

Dacă Victor Ponta făcea un minim efort de documentare, ar fi aflat că ministrul apărării a adoptat o poziţie consecventă pe toată perioada dezbaterilor şi a precizat de fiecare dată că se opune diminuării pensiilor militarilor. În aceste condiţii, preşedintele PSD nu face decât să îşi arate măsura superficialităţii şi să propună o iniţiativă ridicolă. În altă ordine de idei, este încurajatoare preocuparea de ultimă oră a lui Victor Ponta pentru pensii şi alte subiecte consacrate ale stângii. Această atitudine este remarcabilă, cu atât mai mult cu cât vine pe fondul unor preocupări constante de stânga, cum ar fi cursele de maşini şi crearea de locuri de muncă pentru şomerii filipinezi.

Este evident că tânărul Ponta nu are nimic în comun cu valorile stângii, nu este capabil să dezvolte un dialog cu partenerii sociali, iar singurul său obiectiv este să atragă atenţia presei. După cum şi-a început mandatul în fruntea PSD, tânărul Ponta ar trebui să fie îngrijorat de o moţiune care ar putea veni chiar din partea colegilor de partid. Dacă va continua cu demersuri populiste şi ridicole, care duc PSD la periferia scenei politice, Victor Ponta va face în scurt timp din nou cereri de a intra în Grupul Independenţilor, cum a făcut înainte de Congres. În încheiere, ca de obicei, îi recomandăm tânărului Ponta să fie mai relaxat, să dovedească mai multă inteligenţă şi să renunţe la demagogie.

12 iulie 2010 – Ponta să stea cu picioarele în apă

Înfierbântat la gândul vacanţei pe Coasta de Azur pe care şi-a pregătit-o, tânărul Ponta vorbeşte încă o dată fără să gândească în prealabil. Îi reamintim cu această ocazie faptul că nici până acum conducerea PSD nu a negat şi nu s-a disociat de tentativele repetate de a-i aduce pe exponenţii crimei organizate în structurile statului.

Prin urmare, Victor Ponta nu are dreptul moral de a vorbi despre oamenii care s-au opus acestor tentative şi au avut curajul de a pune pe primul loc interesul naţional şi nu interesele de grup. UNPR a rămas fidel interesului naţional şi a luptat pentru stabilitate politică şi guvernamentală într-o perioadă în care dificultăţile economice riscau să arunce ţara în haos. Chiar şi acum, când zeci de mii de români sunt afectaţi de inundaţii, tânărul Ponta dă năvală la televizor în loc să dea o mână de ajutor sinistraţilor. În afara unor vizite făcute din interes de imagine, acesta nu a demonstrat că este interesat de situaţia românilor. Ar fi bine dacă toţi liderii social-democraţi, începând cu tânărul lor preşedinte, ar coborî printre oameni şi ar merge în localităţile inundate. Statul cu picioarele în apă ar fi o bună ocazie ca tânărul Ponta să înţeleagă măcar acum că România are nevoie de solidaritate, de unitate şi de responsabilitate din partea tuturor politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte.

15 iulie 2010 – Ponta, liber-schimbistul

In batalia pentru statutul de „intaiul opozant al tarii”, Victor Ponta isi face singur curaj si confunda propriile dorinte cu realitatea politica a momentului. Pe cat de adolescentin este elanul tanarului Ponta, pe atat de mincinoase sunt declaratiile pe care le-a facut cu privire la UNPR.

In aceste conditii, suntem nevoiti sa-i reamintim liderului social-democrat ca UNPR este reprezentat in Legislativ de 27 de parlamentari (11 senatori si 16 deputati). Toti acesti oameni au avut de ales intre principii si partide. Ei au ales sa nu faca niciun compromis si la fel vor alege in continuare. Mai mult, in conditiile in care UNPR a demonstrat deja consecventa in apararea interesului national, tot mai multi social-democrati, fie din Parlament, fie din administratia publica locala, aleg sa vina alaturi de noi.

Asa cum s-a vazut in ultimele luni, drumul dintre UNPR si PSD este unul cu sens unic: parlamentarii social-democrati trec la UNPR, si nu invers. Iar acest fenomen este accentuat de incapacitatea PSD de a propune politici de stanga, de apetenta tanarului Ponta pentru formule de conducere oligarhice si, nu in ultimul rand, de lipsa de viziune de care da dovada. In alta ordine de idei, constatam ca Victor Ponta isi schimba convingerile mult mai des decat isi schimba – de exemplu – planurile de vacanta. Concediul pe Coasta de Azur ramane printre putinele repere fixe ale presedintelui PSD. In schimb, racolarea de parlamentari, procesul care pana mai ieri era infierat de tanarul Ponta cu gesturi de opereta, a devenit brusc o datorie de onoare pentru liderul social-democrat.

Liber-schimbismul domnului Ponta este doar unul dintre motivele pentru care PSD, sub mandatul actualului sau presedinte, isi va pierde suprematia pe zona stangii romanesti. Insa pentru a intelege toate aceste lucruri, ii reamintim lui Victor Ponta ca si in sezonul de vara ar trebui sa fie mai relaxat.

21 iulie 2010 – Ponta, mincinosul Pontănac

Înainte de a se îndrepta spre singurul loc unde se simte ca acasă, adică pe Coasta de Azur, tânărul Ponta şi-a pus semnătura pe un document care nu-i face onoare nici ca preşedinte de partid şi nici ca român. Trimisă între două curse de raliu, scrisoarea adresată ambasadorilor străini este o josnică manevră politicianistă şi un jenant joc de imagine. Prin acest demers, tânărul Ponta nu face decât să-şi confirme porecla de „Pontănac” şi să-i dea totodată o circulaţie internaţională.

Deja cunoscut pentru grija pe care o manifestă faţă de bunăstarea şi mai ales faţă de asigurarea locurilor de muncă pentru filipinezi, Victor Ponta arată încă o dată că preferă să vorbească mai des cu străinii decât cu românii. Însă ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este că un lider de partid politic parlamentar se plânge pe la uşile ambasadelor şi încearcă să-i dezinformeze pe oficialii altor ţări. Din fericire, aceştia ştiu deja cu cine au de-a face şi cunosc în detaliu situaţia reală din România. Păcat că nu l-au auzit pe Victor Ponta vorbind cu acelaşi aplomb despre statul de drept şi despre interese legitime atunci când colegii săi de partid promovau crima organizată în Guvern.

Oricum, nu este prima dată când Victor Ponta răspândeşte informaţii mincinoase şi încearcă să deformeze realitatea. Cel mai recent exemplu este cel al sondajelor de opinie pe care tânărul le flutură în partid şi în presă, sperând să arate că UNPR nu reprezintă o ameninţare pentru PSD.

Problema este că în sondajele reale, UNPR este cotat cu peste 10% intenţie de vot. Iar Victor Ponta ştie acest lucru şi nu are cum să mai ascundă adevărul. În încheiere, pe lângă tradiţionala recomandare de a fi mai relaxat, îi propunem marelui amator de raliuri şi minciuni Victor Ponta să lase lamentările la o parte şi să încerce să facă ceva util pentru români. Un prim pas ar fi să susţină proiectul de lege privind introducerea impozitului de solidaritate. Este o măsură necesară pentru creşterea încasărilor la buget şi, prin aceasta, pentru echilibrarea bugetului de pensii. Nu de epistole interminabile au nevoie românii, ci de acţiuni concrete, eficiente şi susţinute cu bună credinţă de toate partidele şi de toţi liderii politici.

9 august 2010 – Ponta, social-democratul cu bonă filipineză

Disperat după atenţia camerelor de filmat, tânărul Ponta face glume proaste despre lucruri serioase. Iniţiativa UNPR privind impozitarea averilor mari şi foarte mari este o măsură serioasă şi corectă atât din punct de vedere social cât şi economic.

Prin această lege, bugetul de stat va încasa, în următorii 3 ani, aproximativ 9 miliarde de euro, bani absolut necesari pentru plata pensiilor. La baza acestei iniţiative stă principiul potrivit căruia cei care au mai mult trebuie să contribuie mai mult, iar cei care au mai puţin trebuie să contribuie mai puţin. Dacă Victor Ponta acceptă acest principiu, îl invităm să susţină proiectul UNPR pentru introducerea impozitului de solidaritate şi să lase la o parte glumele proaste pe care le face în ultima vreme.

Bineînţeles că un om ca Victor Ponta, care în viaţa lui nu a dat niciun leu pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, nu poate înţelege nici rostul iniţiativei UNPR şi nici importanţa acestei măsuri pentru electoratul pe care se laudă că-l reprezintă. Dar ne aşteptam ca preşedintele PSD, care face parte dintr-o familie foarte bogată, să se consulte cu cei din jur, începând cu socrul său, continuând cu cei din conducerea partidului şi terminând cu Dan Şova, partenerul său în firma de avocatură care „merge de rupe”.

Opinia publică este interesată să afle cu cât vor să contribuie la bugetul de stat socrul, familia tânărului Ponta şi milionarii de la PSD. Aşteptăm, prin urmare, să aflăm cât ar trebui să fie impozitul pe avere în opinia lui Victor Ponta, un social-democrat veritabil, cu bonă filipineză şi vacanţe pe Coasta de Azur. Sperăm ca între două curse de raliu, tânărul social-democrat să-şi găsească timp să devoaleze secretul prosperităţii unei familii ai cărei membri sunt toţi – de ani buni – angajaţi la stat. Sperăm, de asemenea, ca Victor Ponta să înţeleagă faptul că ar fi bine să se uite mai întâi în ograda proprie şi să-şi facă curat, înainte de a vorbi despre un om care donează 18.000 de ron pe lună pentru copiii eroilor căzuţi la datorie – aşa cum face ministrul apărării Gabriel Oprea, de la preluarea funcţiei, în decembrie 2009 – şi care face donaţii dintotdeauna.

Nici raliurile, nici excursiile pe Coasta de Azur nu-l vor face mai relaxat. Victor Ponta va avea linişte doar atunci când va înţelege că între ceea ce este şi ceea ce vrea să fie este o prăpastie prea mare. Până atunci, va continua să fie doar ginerele socrului său, subalternul propriilor colegi şi bancul sec din fruntea PSD.

22 septembrie 2010 – Arivistul şi samsarul de voturi Ponta

Ca orice arivist de cursa lunga, tanarul Ponta minte cu tupeu si agoniseste cu metoda. Prins si dovedit ca samsar de voturi, diversionistul Ponta, in loc sa dea explicatii, incearca sa arunce pisica in curtea altora si toarna aceleasi vechi minciuni despre parlamentarii UNPR. Cu siguranta ca Victor Ponta este obisnuit cu vanzarea de constiinta si cu trocul de voturi din propriul partid. Dar nu toti oamenii sunt la fel!

Parlamentarii UNPR au avut de ales intre propriile partide si propriile principii. Au ales principiile si raman fideli acestei optiuni. Daca vrea sa vada politicieni cumparati, Victor Ponta nu are nevoie decat de o oglinda. El este primul care poate fi banuit ca s-a vandut unor interese oculte. De aproape un an ii tolereaza in jurul sau pe cei care au vrut sa aduca la butoanele Puterii crima organizata. Si in loc sa faca lumina si apoi curat in curtea PSD, Victor Ponta se comporta, constient sau nu, ca o unealta si portavoce a intereselor ascunse. N-ar fi de mirare ca peste ani sa aflam ca intre tanarul Ponta si crima organizata n-au stat decat oamenii de legatura, multi dintre ei membri PSD cu functii de conducere. Poate ca lacomia il impinge sa-si vanda constiinta, iar ipocrizia, sa faca troc cu voturi. In fond, cariera tanarului Ponta se masoara in ani de stat cu caciula in mana pe la usi si in numarul de valize carate pe drumul parvenirii. Dar nu toti suntem la fel! Unii au fost nevoiti sa plece din PSD pentru ca au avut principii.

Victor Ponta, tocmai pentru ca nu are principii, a vrut sa plece din partid si sa devina ministru. Iar singurul lucru care l-a retinut in PSD nu a fost doctrina, ci faptul ca nu i-a fost garantat postul de ministru al Justitiei. Marele proiect al lui Victor Ponta era sa se dezbrace de ideologie, sa pozeze in tehnocrat si sa faca mici aranjamente cu mari dosare. In rest, ar fi stat ascuns prin birouri si, mai des, pe la raliuri si ar fi mers in aceleasi concedii scumpe. Si, evident, ar mai fi angajat o bona filipineza, ca orice om de stanga, profund preocupat de soarta locurilor de munca si de pensiile batranilor din orice alte tari decat din Romania. Deocamdata, Victor Ponta ramane un simplu demagog care plange pe umerii pensionarilor, dar care, atunci cand vine vorba sa si faca ceva, da bir cu fugitii, chiuleste din Parlament si voteaza fraudulos prin interpusi.

23 septembrie 2010 – Ponta, ignorant

Prin declaratiile facute astazi in privinta pensiilor militare, Victor Ponta da dovada nu doar de ignoranta, ci si de rea intentie, incercand sa-i induca in eroare pe pensionarii militari si sa dezinformeze grosolan opinia publica. In aceste conditii, ii reamintim lui Victor Ponta ca cele mai multe pensii din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala nu vor scadea. Dimpotriva, analizele concrete realizate de specialisti in finante au demonstrat ca, pentru toti cei care au activat in aceste institutii si care primesc lunar sub 30 de milioane de lei vechi, pensiile ar putea creste in urma recalcularii.

Ministerul Apararii Nationale a informat oficial, in repetate randuri, opinia publica in legatura cu toate aceste aspecte. Exemplele, explicatiile, modul de recalculare si evidenta pensionarilor militari sunt toate informatii publice pe care Victor Ponta le-ar fi putut consulta, daca, bineinteles, intensa activitate competitionala de raliu i-ar fi lasat timp si pentru documentare.

Victor Ponta insista, prin declaratiile pe care le face, sa demonstreze ca nu are expertiza si ca nu se ridica la inaltimea functiei de presedinte de partid. Mai grav este ca incompetenta ii este insotita de rea intentie, de tentative repetate de manipulare, de dezinformare si de intoxicare a opiniei publice. Prin declaratiile mincinoase facute astazi, Victor Ponta a aratat ca nu-i respecta pe militari, nu respecta Armata Romana si nu respecta niciuna din institutiile de baza ale statului roman. Daca nu poate fi un bun presedinte de partid, atunci sa incerce macar sa fie un bun roman: sa renunte la jocurile politice facute pe spatele Armatei si sa inceteze sa arunce noroiul demagogiei pe haina militara.

23 septembrie 2010 – Ponta, cerşetor de funcţii

Anuntul precipitat al lui Victor Ponta privind demararea procedurilor de suspendare a presedintelui Traian Basescu nu are nicio legatura cu legea pensiilor, ci ascunde o miza pur personala. Oportunistul si neexperimentatul presedinte PSD incearca cu disperare sa acopere doua scandaluri care vor pune punct carierei sale politice: cersitul de functii la Cotroceni si incercarea esuata de a trafica voturi in Parlament. Altfel spus, Victor Ponta vrea sa rezolve o problema personala printr-un scandal national, in loc sa recunoasca adevarul si sa-si ceara scuze celor care au crezut in el.

Nu este vina romanilor ca Victor Ponta este un cersetor de functii si ca obisnuieste „sa se faca pres” in fata oricui i-ar putea face un favor. Nu este vina romanilor ca Victor Ponta este ahtiat dupa putere si dupa bani si ar face orice pentru a le avea. Prin urmare, Victor Ponta este singurul care trebuie sa plateasca pentru propriile defecte de caracter. Nu vom accepta ca romanii sa fie tarati intr-o manevra de imagine pe cat de meschina, pe atat de daunatoare. UNPR nu poate fi parte intr-un demers initiat in interes pur personal de catre Victor Ponta sau de oricine altcineva. UNPR nu sustine nicio actiune initiata de personaje imorale si iresponsabile, asa cum este Victor Ponta.

UNPR ramane fidel interesului national si se va opune unui eventual demers de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Un astfel de demers nu poate aduce nimic bun in termeni de relansare economica, de stabilitate politica sau de credibilitate a Romaniei in fata partenerilor externi.

9 octombrie 2010 – Ponta bate câmpii după ce s-a dat peste cap

Obisnuit pana acum sa iasa in decor doar la figurat, tanarul Ponta a fost protagonistul unui incident auto pe care il regretam si care speram sa nu se repete. Din pacate, am constatat ca, inclusiv prin declaratiile facute dupa accident, Victor Ponta continua sa bata campii și din nou se leaga de parlamentarii UNPR. Nu stim daca afirmatiile sale trebuie puse pe seama socului produs de incident sau pe seama obisnuintei de a minti fara nicio limita.

Cert este ca, prin aceste declaratii, Victor Ponta isi confirma nu doar lipsa de bun simt, ci si lipsa de bune intentii in ceea ce priveste activitatea sa politica. Astfel, potrivit zicalei ca gura pacatosului adevar graieste, tanarul Ponta recunoaste ca, din punctul sau de vedere, a fi parlamentar se rezuma la „mașini, birouri, bani și diverse funcții”. Este pacat ca asta este tot ceea ce a inteles pana acum din viata si din politica actualul presedinte PSD. Am vrea sa credem ca Victor Ponta va renunta la politica buzunarului si nu va mai fi atat de ahtiat dupa bani si dupa functii. Insa faptul ca iesirea in decor a tanarului Ponta s-a produs intr-o vale, in satul Cioca-Boca, ar putea avea si o importanta incarcatura simbolica.

Victor Ponta a iesit de mult de pe drumul corect, o ia tot mai accelerat la vale si isi va incheia cariera politica intr-un anonimat pe care il merita cu prisosinta. Aceasta si pentru ca vizitele lui sale in teritoriu sunt dictate exclusiv de programul Campionatului National de Raliuri. De aceea, propunem celor din PSD sa urmareasca cu mare atentie cand si unde sunt stabilite etapele acestei competitii pentru a afla calendarul vizitelor in teritoriu ale tanarului Ponta. Insa, indiferent de ce se va intampla, ii uram acestuia multa sanatate, mai multa prudenta si mult succces la raliuri.

11 octombrie 2010. Nicolicea – Pontănacul şef

Efectul Cioca Boca il urmareste inca pe Victor Ponta. Aceasta este explicatia celei mai recente iesiri in decor pe care „carlanul fara minte” a executat-o astazi in fata camerelor de luat vederi. Ponta a demonstrat inca o data ca este Pontanac pentru ca s-a repezit sa vorbeasca despre cum au votat altii, uitand ca el este de fapt cu musca pe caciula. Atat de mult i-a pasat lui Victor Ponta de pensionari si de varsta de pensionare incat nici macar nu a fost prezent in sala atunci cand s-a votat amendamentul cu pricina.

In loc sa fie prezent la locul de munca din Parlament, Victor Ponta se pregatea de raliu sau facea figuratie in fata camerelor de luat vederi. De altfel, interesul acestui partid fata de pensionari este atat de mare incat doar doi oameni de la PSD au votat pentru reluarea votului pentru pensii. Intrucat noi nu vorbim despre raliuri, ii propunem Pontanacului sef ca nici el sa nu mai vorbeasca despre pensionari. Sa ramanem fiecare la lucrurile la care ne pricepem.

In alta ordine de idei, intelegem frustrarile care il determina pe Victor Ponta sa vorbeasca atat de des despre arginti si privilegii. Pontanacul sufera sincer ca nu a ajuns ministru al justitiei in Guvernul Boc. Dar ii recomand sa nu cada prada disperarii. Raliul il va astepta mereu.

25 octombrie 2010 – Ponta împarte aceeaşi masă cu crima organizată

Minciunile lui Victor Ponta sunt o jignire la adresa militarilor si la adresa Armatei Romane. Presedintele PSD se afla intr-o permanenta criza de imaturitate si continua sa dea dovada de infantilism politic si de lipsa de onoare. Victor Ponta arata ca ii sunt cu totul straine notiunile de solidaritate si de unitate si ca nu intelege nimic din problematica securitatii nationale. In fata unor masuri exceptionale, luate in situatii exceptionale, cum este criza economica mondiala, Victor Ponta a ales calea demagogiei si nu pe cea a ratiunii.

Acesta este doar unul dintre motivele pentru care istoria il va retine pe Victor Ponta drept un mare amator de raliuri si nicidecum un mare lider politic. Spre stiinta tanarului Ponta, liderii marilor centrale sindicale au ales sa fie in aceasta zi alaturi de Armata si au sarbatorit Ziua Armatei Romane alaturi de militari si de institutia militara. In schimb, Victor Ponta, presedintele unui partid care se proclama a fi de stanga, a ales, in mod cu totul dezamagitor, sa foloseasca acest prilej in scop politicianist.

Victor Ponta nu a gasit de cuviinta sa transmita un gand bun celor care isi pun viata in slujba tarii si nici macar sa pastreze un moment de reculegere in cinstea eroilor acestei tari. In schimb, a ales sa minta cu nerusinare si sa faca exercitii de populism pe spatele Armatei Romane, intr-un profund dispret fata de aceasta institutie si fata de militari. Sunt doua adevaruri pe care Victor Ponta nu vrea sub nicio forma sa le recunoasca. Primul este ca actualul presedinte PSD imparte aceeasi masa, aceleasi privilegii si aceleasi idei cu cei care s-au pus in slujba crimei organizate. Prin vocea lui Victor Ponta, infractorii au ajuns sa dea lectii de morala si sa deformeze realitatea. Al doilea adevar care nu-i convine lui Victor Ponta este ca pensiile militare de pana la 30 de milioane de lei vechi nu vor scadea. A sustine exact opusul, in conditiile in care reprezentantii Ministerului Apararii Nationale au aratat prin calcule concrete ca aceste pensii nu vor scadea, este dovada de rea intentie si de populism dus la extrem. Prin declaratiile de astazi, Victor Ponta a dovedit ca este doar un agent iresponsabil al celor care incearca sa creeze instabilitate politica si sociala in Romania. Presedintele PSD nu este in stare sa se remarce prin idei si proiecte constructive pentru Romania si, din acest motiv, insista sa polueze spatiul public cu ineptii si minciuni in care crede numai propria camarila. Pentru toti cei care l-au ascultat astazi pe Victor Ponta, un singur lucru a fost clar: presedintele PSD nu poate fi un adevarat barbat de stat. Nu are nici respect, nici credinta si nici rusine.

27 octombrie 2010 – Ponta minte cu obrăznicie

Insinuarile lui Victor Ponta referitoare la presupuse ordine date militarilor in ziua motiunii reprezinta o minciuna ordinara si un gest iresponsabil. Diversiunea pe care iresponsabilul Ponta a lansat-o are mize pe cat de meschine, pe atat de periculoase: sa creeze panica in randurile romanilor, sa instige la violenta si sa acopere esecul previzibil al unei motiuni mincinoase. Victor Ponta a lansat un atac ordinar, nu la adresa unui ministru sau a unui partid, ci la adresa securitatii nationale si la adresa Armatei, una dintre institutiile sacre ale statului roman.

Prin declaratiile sale, de o impertinenta si iresponsabilitate fara egal pe scena politica in ultimii 20 de ani, Victor Ponta aduce jigniri unei institutii fundamentale a statului si militarilor romani. Este rusinos pentru PSD sa fie condus de un individ capabil sa lanseze cu atata obraznicie minciuni ce pun intreaga tara intr-o lumina atat de defavorabila. Si, in egala masura, este riscant pentru un partid in care poate mai sunt inca oameni de onoare sa gireze dezinformarile lui Victor Ponta. Nici nu este cazul sa mai mentionam ca nu exista vreun ordin sau dispozitie privind consemnarea personalului cu armament si munitie in unitati. De asemenea, nu este cazul sa detaliem ca aberatiile lui Victor Ponta sunt infirmate de litera Constitutiei si de legile care reglementeaza activitatea Armatei. Pentru ca nu aceasta este problema.

Problema este ca Victor Ponta se comporta ca un agent al unor interese straine si pune umarul la destabilizarea politica, economica si sociala a Romaniei. Nu stim in solda cui este liderul PSD, dar in mod cert nu este in slujba romanilor. Victor Ponta nu vorbeste in numele cetatenilor si nici nu lucreaza in folosul lor, chiar daca astazi s-a asezat in fruntea manifestantilor. Victor Ponta la brat cu Marian Vanghelie, cel care il alerga cu ani in urma pentru a-i aplica o „corectie” cat se poate de fizica, rezuma cel mai bine circul pus in scena de ziua motiunii: minciuna populista si tupeul interlop au pornit asaltul impotriva statului roman.

9 noiembrie 2010 – Crin Antonescu, leneş gălăgios

Constatam cu regret ca apologetul bunului simt din 2009 a devenit un campion al prostului gust in materie de declaratii si actiuni politice. Aceasta este singura concluzie la care ne obliga iesirile publice din ultima vreme ale lui Crin Antonescu. Din pacate, Crin Antonescu este o dezamagire pentru toti cei care sperau sa-l includa in randurile politicienilor responsabili.

Presedintele PNL, al carui talent unic se rezuma la impletirea minciunii groase cu aluzii subtiri, nu este in masura nici sa dea lectii de etica si nici sa pozeze in reper moral al societatii. In afara de o insemnata cantitate de vorbe, Crin Antonescu nu a adus nimic Romaniei si nici nu pare sa aiba vreo intentie vecina cu responsabilitatea politica. Dincolo de galagie si de poleiala, drumul ce l-a propulsat in fruntea PNL a ocolit rezultatele reale si a trecut direct prin bucataria intereselor unor oameni de afaceri pe cat de cunoscuti, pe atat de controversati.

Fruntas la chiulul parlamentar inca de la primul mandat, CV-ul lui Crin Antonescu este imaculat ca o foaie velina. Singurele realizari cu care se poate mandri Crin Antonescu sunt contractele pe care le-a semnat ca ministru, contracte prin care s-a pierdut urma catorva baze sportive si a unor terenuri aflate pana atunci in proprietatea statului. Insa lenea galagioasa a lui Crin Antonescu nu este depasita decat de ipocrizia politica de care da dovada. Desi prefera banii care miros a petrol, presedintele PNL elogiaza cinstea.

Desi se declara monarhist convins, a candidat la functia de presedinte al Romaniei. Desi a pierdut alegerile din colegiu, pozeaza in lider national. Desi vorbeste despre democratie, pune pumnul in gura colegilor din PNL. Acesta este adevaratul Crin Antonescu. Cel care spunea ca l-ar desemna pe Dinu Patriciu premier. Cel care l-a improscat cu noroi pe Mircea Geoana, pentru ca apoi sa-i dea mana. Cel care recunostea senin ca nu-i place Parlamentul in care sta si nici tara in care traieste. Din pacate, Crin Antonescu isi confunda rolul si locul, crezand ca are toate drepturile, dar n-are nicio obligatie.

Este libertatea fiecarui lider de a-si alege adversarii si de a purta bataliile politice pe care le considera oportune. Dar asta nu da nimanui dreptul sa ignore interesul national. Nu-i da dreptul sa manipuleze, sa dezinformeze si, in cele din urma, sa minta, sub pretextul ca are de punctat o batalie politica. Daca ar fi doar obraznic, superficial si fara experienta, daca ar fi doar manevrat de grupuri de interese, daca ar fi doar incompetent si lenes, toate s-ar putea uita ca detalii ale istoriei. Mai grav este ca presedintele PNL, Crin Antonescu, prin jocul pe care il face, pune in pericol interesul national si ii dezamageste pe cei care inteleg ca viitorul Romaniei nu poate fi construit de impostori si marionete, ci doar de oameni responsabili si seriosi.

29 noiembrie 2010 – Ponta, apetit pentru minciună

Dupa ce a militat impotriva intereselor Romaniei, sustinand ca tara noastra nu a indeplinit conditiile pentru aderarea la spatiul Schengen, Victor Ponta recidiveaza si vorbeste in totala necunostinta de cauza despre bugetul Ministerului Apararii si despre capacitatea de functionare a Armatei. Victor Ponta are impresia ca, pentru a-i fi lui bine, Romaniei trebuie sa-i fie rau.

Imaturitatea si iresponsabilitatea il imping la declaratii care lovesc nu atat in adversarii politici, cat in interesele si obiectivele nationale. Din acest motiv, ne revine obligatia de a demonta minciunile si aberatiile emise de tanarul pe care, in mod nejustificat, PSD il tolereaza in fruntea sa. Dupa cum se stie, atat Ministrul Apararii, domnul Gabriel Oprea, inca de la preluarea mandatului, cat si Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei au sustinut ca principiu general necesitatea alocarii catre Armata a unui buget reprezentand 2,38% din PIB. Daca nu ar fi ipocrit, gestul lui Victor Ponta de a invoca nevoia unui buget mai mare pentru Aparare ar fi cu siguranta laudabil.

Din pacate, presedintele PSD refuza sa vada faptul ca, in actualul context, prioritatea de ordin zero o reprezinta plata pensiilor si a salariilor. In conditiile crizei economice mondiale, Romania a fost nevoita sa ia masuri de austeritate care s-au rasfrant inclusiv asupra bugetului Ministerului Apararii Nationale. Romania nu este singura tara care a facut acest lucru. Majoritatea tarilor membre NATO au avut de infruntat situatii similare si au luat decizii asemanatoare. Chiar si in aceste conditii dificile, Armata Romaniei este capabila sa-si indeplineasca misiunea si sa functioneze in parametri necesari, inclusiv in ceea ce priveste angajamentele internationale asumate de Romania, cum este misiunea desfasurata de NATO in Afganistan. In privinta bugetului pe 2011, Victor Ponta da dovada de o elementara lipsa de documentare si de un incalificabil apetit pentru minciuna. Incepand cu anul viitor, fondurile necesare platii pensiilor militare nu vor mai fi prevazute in bugetul Ministerului Apararii Nationale, ci vor intra la Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat, plata facandu-se, potrivit noii legislatii, prin Ministerul Muncii. Prin urmare, diminuarea bugetului cu suma reprezentata de pensiile platite pana acum de Ministerul Apararii Nationale este fireasca si nu afecteaza capacitatea Armatei de a functiona in conditii normale.

Demersul lui Victor Ponta, in loc sa fie un sprijin pentru militari, nu este decat o nejustificata jignire. Militarii romani sunt cei mai buni ambasadori ai Romaniei, sunt cei care poarta cu onoare si responsabilitate haina demnitatii si a onoarei si, nu in ultimul rand, singurii care depun un juramant de credinta prin care isi leaga viata de destinul propriei tari. In aceste conditii, a face politica pe spatele miltarilor si a minti fara rusine in probleme de securitate nationala, asa cum face Victor Ponta, este o dovada inacceptabila de dispret fata de institutia militara si fata de oamenii care o slujesc cu devotament.

2 decembrie 2010 – Ponta, pilot de mâna a doua

Inainte de a vorbi despre Romania si despre romani, Victor Ponta ar trebui sa-si aminteasca modul in care a votat PSD proiectul privind introducerea taxei de solidaritate. Ar fi fost intr-adevar o dovada de bun simt ca Ilie Sarbu sa sustina o astfel de masura de stanga, prin care se pot colecta la buget peste 9 miliarde de euro in trei ani, fonduri absolut necesare pentru plata pensiilor. Speram totusi ca tanarul Ponta sa-si revanseze socrul si sa voteze in Camera Deputatilor pentru proiectul UNPR, aratand astfel ca este un om de stanga si depasindu-si astfel statutul de „copilot politic” al celor care conduc, cu adevarat, PSD.

Este revoltator cum un politician care a facut deservicii majore Romaniei, militand impotriva intereselor nationale in fata oficialilor europeni, incearca sa predea lectii de etica si patriotism. Dupa ce a dat dovada de dispret si inconstienta, militand impotriva intereselor Romaniei in problema aderarii la spatiul Schengen, copilul razgaiat al politicii romanesti, Victor Ponta, vorbeste din nou despre lucruri care il depasesc si pe care, din vasta experienta de copilot la raliuri, nu are cum sa le inteleaga. Victor Ponta arata ca nu poate separa raliurile de politica si nici nu-si poate depasi pragul maxim de competenta, acela de pilot de mana a doua.

Prin urmare, ii solicitam lui Victor Ponta sa nu se mai amestece in subiecte ce tin de aparare, ordine publica si siguranta nationala, un domeniu care ii este cu totul strain. Ii solicitam, de asemenea, sa nu mai tarasca Armata in bataliile politice pe care incearca sa le poarte. Faptul ca presedintele PSD foloseste o institutie fundamentala a statului pentru atacuri politice este o obraznicie intolerabila. Armata este cel mai bun ambasador al Romaniei peste tot in lume, cu mult mai bun decat ar putea fi Victor Ponta vreodata. Militarii romani isi fac datoria cu onoare, cu demnitate si cu solidaritate, valori pe care Victor Ponta nu le cunoaste si, din acest motiv, nu poate sa le inteleaga. Nu stim daca amneziile si impertinentele lui Victor Ponta sunt sau nu consecinte ale „efectului Cioca Boca”. Stim insa ca derapajele si iesirile in decor tind sa devina caracteristica esentiala a copilotului Ponta, atat la raliuri, cat si in politica.

13 ianuarie 2011 – Ponta să-şi dea demisia din toate funcţiile

Victor Ponta ar trebui sa demisioneze din toate functiile pentru raul facut Romaniei In mod cinic si cu totul lipsit de respect fata de pensionarii militari, Victor Ponta incearca sa speculeze politic o tema care, in realitate, nu-l preocupa si pe care nu o intelege. In general presedintele PSD nu intelege nimic din ceea ce inseamna domeniul Apararii si Sigurantei Nationale si cu atat mai putin procesul de recalculare a pensiilor.

Asa cum reiese din primele cuvinte ale comunicatului sub care isi pune semnatura, Victor Ponta are un singurul interes: sa pozeze in lider al Opozitiei. Daca ar fi fost intr-adevar interesat de pensionarii militari, presedintele PSD ar fi trebuit sa se documenteze in prealabil si sa analizeze informatiile transmise in mod oficial de Ministerul Apararii Nationale. Din datele si exemplele prezentate public de reprezentantii institutiei, orice om bine intentionat – categorie in care Victor Ponta refuza sistematic sa intre – ar fi putut afla urmatoarele: · Ca pensiile sub 3.000 de lei ale militarilor cu cariera completa nu scad, asa cum s-au angajat Guvernul si Ministerul Apararii. · Ca in cazurile in care procesul nu s-a finalizat, pensiile sunt calculate luand ca referinta salariul mediu brut pe economie, urmand ca drepturile banesti sa fie acordate retroactiv pe masura ce sunt centralizate toate documentele, incepand cu 1 ianuarie 2011. Prin urmare, cei care ii umilesc pe militari sunt demagogii condusi de Victor Ponta care, in loc sa isi fundamenteze luarile de pozitie pe adevar, prefera sa minta si sa-i dezinformeze pe romani, doar de dragul procentelor din sondaje.

Este trist ca nivelul populismului atinge culmi nebanuite chiar la nivelul conducerii PSD. Insa mai trist decat atat este ca oameni ca Victor Ponta, care ar trebui sa demisioneze din toate functiile pentru raul facut Romaniei, pentru denigrarea propriei tari si pentru sabotarea intereselor strategice ale tarii, dau in continuare lectii de moralitate romanilor. 19 ianuarie 2010 – Ponta, disperat să apară la televizor Tanarul Victor Ponta este, ca de fiecare data, depasit nu doar de responsabilitatile functiei pe care o ocupa, ci si de evenimentele din jurul sau. Comentariile sale referitoare la declaratiile lui Cristian Diaconescu arata in primul rand ca habar nu avea despre ce era vorba. Este evident ca, prins cu negotul de functii ipotetice, Victor Ponta nici macar nu s-a documentat in legatura cu acest subiect si a preferat sa se aventureze pe un teren pe care nu-l cunoaste.

Disperarea lui Victor Ponta de a aparea la televizor inspira mila. Este regretabil ca un tanar ce parea de perspectiva esueaza astazi intr-un saltimbanc guraliv. Pentru Victor Ponta, calea onorabilitatii – daca, evident, mai este interesat de un astfel de drum – ar trebui sa inceapa de la interesul national. Daca va merge mai rar la raliuri si mai des la Parlament, poate ca Victor Ponta ar mai avea o sansa. Putem discuta despre lucrurile cu adevarat importante, despre interesul national si impreuna putem face lucruri utile pentru romani. In fond, sediile PSD si UNPR aproape ca impart aceeasi curte. Nu ar fi rau sa impartim si aceeasi preocupare pentru apararea interesului national.

7 februarie 2011 – Ponta, etern copil de mingi

Victor Ponta incearca sa deturneze atentia simpatizantilor PSD de la capitularea neconditionata pe care a semnat-o, acceptand alianta cu PNL. Tanarul si neexperimentatul Victor Ponta a predat liberalilor un partid la cheie, a tradat stanga si i-a abandonat pe muncitori, pe batrani si pe toti cei care poate si-au pus sperantele in el. Obisnuit cu rolul de eterna speranta si de copil de mingi, lui Victor Ponta ii convine si statutul de vioara a doua in Opozitie. Insa membrii obisnuiti de partid, simpatizantii si activistii din organizatii nu pot accepta ideea ca PSD a fost vandut de o mana de oameni, in frunte cu Victor Ponta, ahtiati dupa bani si functii.

Reactiile de la baza partidului l-au speriat teribil pe Victor Ponta si l-au facut sa se aventureze in noi declaratii care sfideaza logica si bunul simt. Victor Ponta stie ca tot mai multi oameni din PSD se pregatesc sa paraseasca partidul si incearca cu disperare sa opreasca acest exod. Din pacate, minciunile tanarului Ponta nu vor avea niciun efect. Oamenii s-au convins ca UNPR este singura formatiune care isi mai asuma astazi in mod activ principiile si valorile de centru-stanga si care a actionat consecvent pentru aparerea interesului national si pentru incurajarea dialogului social.

Multi dintre fostii nostri colegi din tara si mii de oameni de centru-stanga sunt gata sa vina alaturi de noi si sa se dedice valorilor in care cred. Pentru a-l parafraza pe Victor Ponta, ne intristeaza agonia unui partid ca PSD, dar ne bucura faptul ca stanga romaneasca are sansa relansarii prin UNPR. Avem baze tot mai solide in teritoriu, iar infiintarea USL nu va face decat sa consolideze organizatiile partidului nostru. Vom fi bucurosi sa-i primim in randurile noastre pe toti social-democratii care nu se regasesc in experimentul USL. Cat despre lupta impotriva coruptiei, Victor Ponta ar face bine sa isi aminteasca doar cateva date din istoria recenta a politicii romanesti. Cand PSD incerca sa infiltreze in Guvern exponenti ai crimei organizate, procurorul Ponta nu avea nimic de obiectat. N-a avut nimic de zis nici cand a mers brat la brat cu oameni suspectati, anchetati si trimisi in judecata pentru coruptie. Brusc, cand vede ca partidul ii fuge de sub picioare, face descoperiri mincinoase si vorbeste despre coruptie ca fiind in ograda altora. Insa nimic nu ne mai mira. Acesta este in fond Victor Ponta: arivistul de tip nou, fara onoare, fara cuvant si fara Dumnezeu, care calca in picioare promisiuni, principii si chiar oameni. 10 mai 2011 – Ponta cuprins de disperare Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei considera ca ultimele acuzatii mincinoase lansate de Victor Ponta sunt simptomele disperarii electorale care l-a cuprins deja pe liderul social-democrat. Presedintele PSD are probleme evidente in propriul partid, dupa ce a fortat primarii, consilierii si activistii PSD sa treaca de la stanga la dreapta si sa contribuie la consolidarea PNL. Ca sa ascunda aceste lucruri, Victor Ponta se aliaza cu minciuna si ataca inutil UNPR.

PSD a tradat electoratul de stranga la presiunile lui Victor Ponta, doar pentru ca acesta se viseaza deja instalat in fotoliul de prim-ministru. Membrii PSD au inteles foarte bine manevrele tanarului Ponta, dar mai ales faptul ca foloseste partidul ca pe o unealta personala, care sa il propulseze in cariera politica. Din acest motiv, tot mai multi primari, consilieri, dar si simpli membri ai PSD au demarat discutii cu UNPR si au decis sa se alature Uniunii. Nu doar in Olt, ci in aproape toate judetele tarii, oamenii de buna-credinta aleg politica interesului national promovata de UNPR, si nu politica interesului personal promovata de Victor Ponta. Acestor oameni nimeni nu le-a promis nimic altceva decat libertatea de a-si apara principiile si valorile in care cred.

In aceste conditii, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei ii transmite lui Victor Ponta sa nu mai inventeze adversari imaginari si scuze pentru propria incapacitate politica. Pe tanarul Ponta il saboteaza trufia, propriile interese si faptul ca vede PSD ca pe o mosie personala, nu ca pe un partid politic. UNPR il asigura pe Victor Ponta ca va continua discutiile cu membrii PSD care au demonstrat ca sunt cu adevarat oameni de stanga si care nu se mai regasesc intr-un partid ce si-a vandut identitatea.

9 august 2011 – Antonescu, mojic politic

Antonescu este incapabil sa-si conduca partidul Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei considera ca recentele declaratii ale lui Crin Antonescu sunt dovada de mojicie si de neputinta politica. Presedintele PNL este incapabil sa-si conduca partidul si nu are raspuns la problemele pe care membrii liberali si alesii locali ai PNL le-au semnalat in repetate randuri.

Mai mult, Crin Antonescu, un mare amator de vacanta eterna, nu are nici macar timp sa stea de vorba cu ei. Nu stim ce experiente l-au marcat pe Crin Antonescu in trecerile sale repetate de la un partid, aripa sau factiune liberala la alta. Sau de la un binefacator la altul. Dar il putem asigura ca alesii locali ai PNL nu sunt luati cu arcanul si nu sunt obligati sa plece dintr-o parte pentru a merge intr-alta. Pur si simplu, oamenii responsabili nu pot sta la nesfarsit sub conducerea unora care nu stiu ce inseamna munca, seriozitatea si respectul. Faptul ca multi dintre ei decid sa vina alaturi de UNPR este pentru noi o onoare si o confirmare a faptului ca suntem pe drumul corect. Nu ne ingrijoreaza tipetele ascutite ale domnului Antonescu, menite probabil sa-i rasfete propriul auz. Pentru toti ceilalti, agitatia de sezon a presedintelui PNL are o cu totul alta semnificatie: este inca o prevestire a esecului pe care il construiesc meticulos liderii USL.

Prin urmare – fara a dori sa-l jignim – ii uram „Spor la treaba!” presedintelui PNL si speram ca, pe viitor, putinele momente de ragaz dintre un concediu si o vacanta sa le foloseasca intr-un mod mai inteligent decat a facut-o pana acum.

26 septembrie 2011 – Ponta sacrifică interesul naţional

Victor Ponta incearca sa-si mascheze esecurile de proportii prin noi atacuri grosolane la adresa Puterii. In loc sa vorbeasca despre sponsorizarile primite in calitate de copilot si in loc sa explice propriilor colegi esecul USL, un proiect care se rupe la mai putin de o luna de la infiintarea sa oficiala, tanarul Ponta se aventureaza in tot felul de speculatii legate de UNPR. In aceste conditii, trebuie sa ii reamintim tanarului Victor Ponta ca nu este in pozitia de a da lectii si nici macar de a face pronosticuri legate de UNPR. Din partea unui om care nu se pricepe la nimic si care in plan politic este o catastrofa, cea mai inteligenta decizie ar fi tacerea.

Din pacate, Victor Ponta rateaza pe banda rulanta toate ocaziile in care ar fi trebuit sa taca. Iar una din cele mai recente situatii de acest fel este interventia pe care presedintele PSD a avut-o pe tema intrarii Romaniei in spatiul Schengen. Astfel, imaturitatea si iresponsabilitatea lui Victor Ponta au dat o noua lovitura Romaniei. Spunand ca intrarea in Schengen este „in primul rand o problema de incredere”, Ponta a oferit o nesperata mana de ajutor celor care se opun acceptarii tarii noastre acest spatiu.

Ignoranta presedintelui PSD nu face altceva decat sa alimenteze discursul populist si eronat care poate fi auzit in zona extremista. Prin urmare, cei care vor sa tina Romania in afara spatiului Schengen se vor prevala de afirmatiile nesperatului aliat din interiorul tarii, si anume Victor Ponta. Declaratiile acestuia sustin opinii externe inacceptabile potrivit carora tara noastra ar trebui sa respecte nu doar conditiile tehnice, pe care le respectam deja, ci si un set suplimentar de criterii care nu au fost aplicate pana acum niciunui alt stat european in problema intrarii in spatiul Schengen. De altfel, Victor Ponta nu este la primul gest orientat flagrant impotriva interesului Romaniei si nici la primele declaratii antinationale. Tot in problema Schengen, presedintele PSD declara in noiembrie 2010 ca „Romania nu a indeplinit toate condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen”, cerand grupului socialist din Parlamentul European semnale „ridicate” privind „lipsa de performanta pe problema Schengen”.

In imaturitatea lui, Victor Ponta este dispus sa sacrifice interesul national de dragul propriului interes electoral. In aceste conditii, UNPR solicita reprezentantilor USL sa se disocieze ferm de afirmatiile facute de presedintele social-democrat si sa adopte o pozitie politica unitara, in interesul Romaniei. In caz contrar, vor deveni partasii unui gest ce denota nu doar ignoranta, ci si un total dispret fata de eforturile si sperantele romanilor de a fi tratati ca cetateni europeni.

18 octombrie 2010. Ponta – frustrari personale

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei considera ca declaratiile recente ale presedintelui PSD, Victor Ponta, reflecta frustrarile personale ale acestuia legate de servicii, structuri si uniforme. Ca orice tanar arivist, Victor Ponta si-ar fi dorit probabil sa fie contactat si recrutat de o institutie care sa-l imbrace cu prestigiul si demnitatea pe care nu si le poate dobandi singur. Chiar presedintele PSD a spus ca a mers la Centrul de Recrutare al Legiunii Straine de langa Paris, cu intentia de a se inrola in aceasta structura.

Asa se explica de ce destinul l-a purtat pe Victor Ponta mult timp prin garile pariziene si prin fast-food-uri si nu l-a dus in interiorul unor institutii al caror prestigiu nu poate fi stirbit de atacurile stupide ale imaturului presedinte PSD. Prin urmare, se poate lesne banui ca demersuri similare a facut si pe langa institutii romanesti din zona securitatii nationale pentru a-si vedea dorinta indeplinita.

Desi intelepciunea nu este punctul forte al liderului PSD, ar fi poate un demers mai inteligent din partea lui Victor Ponta sa se preocupe de propriul partid si mai ales de proprii colegi. Nu ar fi rau ca in loc de aritmetica imaginara a agentilor acoperiti, Victor Ponta sa faca inventarul iresponsabililor descoperiti si dovediti care vorbesc la vedere, cu el in frunte, in numele PSD si care fac mult rau Romaniei. Totodata, ii reamintim ca cei din PSD nu au dreptul moral sa vorbeasca despre tradare si tradatori decat daca se refera la ei insisi, in raport cu interesul national. Reamintim ca partidul pe care astazi il conduce domnul Ponta a fost format prin plecarea din sediul din Modrogan a celor 69 de parlamentari, in frunte cu Ion Iliescu. In schimb, cei care au pus bazele UNPR au ramas in Kiseleff, si-au pastrat principiile si au creat un partid de centru-stanga responsabil. Gabriel Oprea, general in rezerva al Armatei Romane, cu gradele la vedere – pentru linistea domnului Ponta – a plecat de la Putere in Opozitie, pe vremea cand actualul presedinte PSD abia ce se obisnuise cu privilegiile pozitiei de ministru.

Ii recomandam lui Victor Ponta sa nu-si transforme frustrarile personale in temei al declaratiilor sale politice. De asemenea, ii amintim ca oamenii care conduc astazi UNPR sunt aceiasi ca si in perioada in care Victor Ponta insusi dorea sa faca parte din aceasta formațiune politica. Prin urmare, daca si-a schimbat opinia despre membrii UNPR, atunci inseamna ca, pe langa inconsecventa, presedintele PSD are si o problema cu memoria.

31 octombrie 2011. Ponta – politrucul anului

Dupa ce a ascuns sub pres toata mizeria din PSD, Victor Ponta incepe sa tina prelegeri de etica. Dar nu privind spre propriul partid ci, asa cum ii sta bine unui demagog veritabil, aratand spre ograda altora. Recenta postare de pe blogul personal il califica pe Victor Ponta pentru titlul de politrucul anului. Incapabil sa emita vreo idee constructiva, rolul pe care si-l asuma presedintele PSD este sa vegheze la buna desfasurare a campaniei de improscare cu noroi a adversarului politic. In acest context, faptul ca citeaza dintr-o sursa creata special pentru uzul activistului PSD este doar un detaliu.

Mult mai important este faptul ca Victor Ponta ignora cu ipocrizie numele si faptele celor care ii stau alaturi, tolereaza si gireaza astfel coruptia si hotia de care au fost acuzati sau suspectati unii dintre colegii sai. Inainte de a vorbi de altii, Victor Ponta trebuie sa se uite in jur, in interiorul PSD. Acolo va gasi suficient material documentar pentru o veritabila lista a rusinii in politica romaneasca. Poate incepe cu oamenii care au incercat sa duca mafia si crima organizata in Guvern, cu cei care sunt astazi in structurile de conducere ale PSD si poate ajunge pana la itele complicate ale afacerilor suspecte in care este invocat inclusiv numele sau. Cu siguranta Victor Ponta va gasi suficiente cazuri demne de elanul sau inchizitorial si extrem de importante pentru corecta si completa informare a opiniei publice. Iar daca presedintele PSD tine neaparat, putem sa luam caz cu caz, pe fiecare dintre liderii partidului sau, de la Victor Ponta pana la Ion Iliescu, si sa le aratam romanilor cine sunt cei care joaca astazi rolul lupilor moralisti in ciuda noroiului in care se complac. Pana atunci insa, ii recomandam lui Victor Ponta sa mearga mai des la serviciu si, pe cat posibil, sa se consulte cu colegii sai inainte de a vorbi. Doar asa va avea sansa de a evada din penibilul in care se afla.

27 noiembrie 2011 – Ponta vroia să plece la UNPR

Cand strugurii sunt prea sus, Victor Ponta spune ca sunt acri. Aceasta este explicatia recentei declaratii pe care imaturul presedinte al PSD a facut-o cu privire la UNPR. Dupa cum se stie, Victor Ponta a vrut sa faca parte din formatiunea despre care vorbeste astazi in termeni care nu-l onoreaza. Probabil cu gandul la un fotoliu ministerial, actualul presedinte PSD a facut demersuri de a se alatura UNPR – parte a coalitiei de guvernare.

Prin urmare, ii reamintim lui Victor Ponta ca inainte de congresul din 2010 isi facuse bagajele ca sa plece din PSD si sa puna umarul la construirea partidului pe care astazi il denigreaza prin minciuni. Este absolut incalaficabila atitudinea lui Victor Ponta care isi ataca fostii colegi cu atata vehementa si ipocrizie. Cum se face ca, atata vreme cat au fost in PSD, acesti oameni, pe care ii numea prieteni, erau buni, iar acum, au devenit brusc rai? Explicatia nu poate fi decat una singura: nu oamenii s-au schimbat, ci Victor Ponta si-a dat arama pe fata. A aratat ca nu are niciun respect pentru vreunul dintre fostii sau actualii colegi, ca nu este manat in politica decat de propriul interes si ca nu are capacitatea sa adune o echipa in jurul lui.

Oamenii nu vin alaturi de el ci, dimpotriva, pleaca dezamagiti din PSD din cauza prestatiei politicianului Ponta. In acest ritm si cu acest stil de conducere lipsit de responsabilitate si de inteligenta, bancul care circula prin politica va deveni realitate, iar PSD va insemna in scurt timp doar Ponta – Sarbu (Ilie) – Daciana. Persistenta in atacuri mincinoase, care nu-i aduc niciun beneficiu, este o marca a politicii imature si iresponsabile pe care o duce Victor Ponta. Vrea sa dovedeasca probabil ca are stomac pentru politica. Dar ar trebui sa-i spuna cineva ca, pentru a fi adevarat lider, mai ai nevoie si de cap.

2 decembrie 2011 – Ponta, ticalosie politica

Victor Ponta este rezultatul unei combinatii periculoase de ura, iresponsabilitate si ticalosie politica De Ziua Nationala, tanarul Ponta a gasit de cuviinta sa-si verse veninul pe Armata Romaniei si pe miile de oameni care, de ziua tarii lor, au avut puterea de a pune intre paranteze simpatiile politice si de a participa la evenimentele organizate de institutiile statului. Declaratiile facute ieri de Victor Ponta reprezinta un nou episod din lungul sir de minciuni si jigniri pe care presedintele PSD le vehiculeaza de aproape doi ani. Romanii au constatat inca o data, cu regret, faptul ca ziua de 1 Decembrie, ca de altfel tot ce este simbol national, ii provoaca lui Victor Ponta o ura viscerala.

Imaturului Ponta ii face placere, in schimb, sa stea la masa cu cei care au vrut sa ingenuncheze institutiile statului si sa se lase condus de cei care astazi vor sa ingenuncheze Romania aruncand-o in haos. Tocmai din aceste motive, presedintele PSD nu este in masura sa vorbeasca despre Armata. Victor Ponta este rezultatul unei combinatii periculoase de ura, iresponsabilitate si ticalosie politica.

El este cel care tradeaza continuu interesele nationale, denigrandu-si tara in fata partenerilor externi si punand in pericol stabilitatea Romaniei. Victor Ponta este intruchiparea perfecta a arivismului politic, fiind dispus sa sacrifice totul pe altarul unor interese personale meschine. Iar acest lucru se vede din intreaga sa cariera publica. Victor Ponta a primit de la romani mai mult decat va putea vreodata sa dea inapoi. In schimb, nu a facut nimic pentru oamenii din aceasta tara. Cel care vorbeste astazi despre militari este acelasi care i-a mintit spunand ca toate pensiile lor vor fi taiate. Cel care joaca astazi rolul patriotului este acelasi care in tinerete a mers la birourile Legiunii Straine pentru a sluji, pe bani, sub alt drapel decat tricolorul romanesc. Prin urmare, Victor Ponta nu va putea niciodata sa inteleaga ce inseamna Armata si care sunt reperele acestei natiunii.

Un om care ii jigneste pe romani chiar de ziua lor nu are ce cauta in politica si cu atat mai putin in demnitati publice de responsabilitate. 10 decembrie 2011 – arivist de cursa lunga Sub paravanul unor asa-zise declaratii politice, Victor Ponta lanseaza minciuni si calomnii care nu pot ramane fara raspuns. Recent, tanarul presedinte al PSD a reluat tema diversionista a „tradarilor” si a incercat, prin denaturarea flagranta a adevarului, sa lanseze un nou atac la adresa presedintelui UNPR Gabriel Oprea. Prin urmare, ii reamintim imaturului Ponta faptul ca Gabriel Oprea si UNPR, ca partid, au facut o alegere in acord cu interesul Romaniei, fara a fi ademeniti, santajati sau presati de cineva. Au optat pentru stabilitate politica si guvernamentala si au ales calea responsabilitatii.

Cu fiecare luna care trece se vede ca optiunea UNPR a fost cea corecta si ca, alaturi de partenerii de guvernare, a reusit sa puna Romania la adapost. Spre stiinta lui Victor Ponta, trebuie spus ca tradarea, dosarele penale si disperarea dupa functii sunt caracteristicile conducerii partidului in fruntea caruia se afla. Victor Ponta insusi are vocatia evidenta a tradarii interesului national. Sa ne amintim ca s-a impotrivit acordului cu FMI, ca a cerut anticipate cand Romania era pe muchie de cutit, ca a incercat sa darame Guvernul stiind ca asta ar fi adus costuri economice imposibil de suportat pentru tara si, nu in ultimul rand, ca viseaza la suspendari de presedinte.

Tot ca dovada a vocatiei de tradator a sefului PSD sta si amicitia sa cu oameni certati cu legea. Victor Ponta se gudura sub bocancul celor care vor sa ingenuncheze Romania, iar asta il face un pericol pentru intreaga tara. Cat despre vanarea functiilor, Victor Ponta ar face mai bine sa taca. Acest arivist de cursa lunga a acceptat cu placere sa execute ordinele altora doar pentru a avansa mai usor in cariera. Intregul CV profesional si politic al imaturului presedinte PSD este de fapt o colectie de cadouri primite pentru serviciile pe care le-a prestat diversilor sefi. Parvenirea a fost si ramane singura preocupare de capatai si capatuiala a lui Victor Ponta. Iar asta nu-l face altceva decat un om mic, fara loc in politica mare.

2 aprilie 2012. Nu vom fi părtaşi la jocurile lui Ponta

Dupa luni intregi in care Victor Ponta i-a atacat intr-un mod extrem de dur si total incorect pe reprezentantii UNPR, declaratiile de astazi nu pot fi luate in serios. Presedintele PSD incearca probabil sa ofere UNPR un cadou otravit. Uniunea este insa un proiect politic matur si nu va cadea in capcanele pe care unii vor sa le intinda. Vorbele de acum nu compenseaza minciunile pe care Victor Ponta le-a spus in nenumarate randuri despre UNPR si despre membrii sai. Intelegem jocul pe care incearca sa-l faca presedintele PSD si, tocmai de aceea, nu vom accepta sa-i fim partasi.

UNPR a dat si da in continuare dovada de consecventa. Atat in relatia cu partenerii de la guvernare cat si in relatia cu partidele din Opozitie, Uniunea s-a manifestat cu maxima responsabilitate. Nimic nu se va schimba din acest punct de vedere, iar UNPR va fi acelasi partid al interesului national si al dialogului social, asa cum s-a impus pe scena politica romaneasca. Atata vreme cat am stat la greu la guvernare pentru Romania si am asigurat stabilitate politica, nimic din tot ceea ce am facut ca partid nu poate fi considerat compromitator.

UNPR va merge pe propriile picioare in aceste alegeri si isi va indeplini obiectivul electoral. Proiectul nostru nu a fost creat nici pentru a se topi intr-o alta constructie politica, nici pentru altceva. Avem drumul nostru de la care nu ne vom abate. Mai mult, avem obligatia de a merge mai departe, de a continua participarea la guvernare si dupa 2012 si suntem convinsi ca acest obiectiv este pe deplin realizabil. UNPR apreciaza faptul ca PSD a decis sa sprijine adoptarea proiectului privind taxarea marilor averi, un proiect de stanga care va aduce la bugetul de stat aproximativ 9 milioane de euro.

sursa: http://www.unpr.eu

De 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii, tinerii din Berlin şi nu numai se întâlnesc tradiţional în Kreutzberg, cartierul la modă în oraş pentru că e frecventat de artişti. Se întâmplă asta în fiecare an, iar lumea cuminte din oraş ţi-o spune cu oarecare ezitare. Asta şi pentru că de obicei se lasă cu bătăi serioase între participanţi-demonstranţi şi forţele de ordine, se sparg bănci, magazine, se aruncă cu sticle, adică ceva din peisajul pe care ne-a fost dat să-l vedem la începutul anului şi la Bucureşti. Doar că nemţii atunci când fac ceva, fac serios.

Zona e locuită în mare parte de turci, arabi, însă nimeni nu mai are emoţii legate de siguranţă. „Exista o asemenea percepţie acum 10 ani, acum cinci ani, când unora le e teamă să meargă noaptea pe acolo, dar cu siguranţă erau mai multe mituri decât fapte reale. Între timpul percepţia s-a schimbat şi e plin de turişti, e o zonă la modă în Berlin şi nu sunt probleme”, îmi spune una din gazdele foarte amabile.

Sunt câteva zeci de mii de oameni pe străzile destul de largi ale cartierului, oameni îmbrăcaţi în toate culorile posibile, cu tunsori pe care nu ţi le-ai fi imaginat, cu piercing-uri peste tot şi cu o nelipsită sticlă de bere în mână. Dar ăsta e un peisaj cât se poate de firesc în Berlin, acolo unde ai senzaţia că toată lumea bea câte o bere, pe stradă, în metrou şi nimeni nu se uită urât la tine. Iar dacă vă aşteptaţi să zăriţi persoane bete la fiecare colţ, aţi greşit oraşul. Pe o scenă o trupă nemţească de hip-hop face valuri în mulţime. Nu înţeleg un cuvânt, dar tipii au voce.  Politicul? Unde-s politicienii? Prin altă parte, doar din când în când mai primeşti câte un fluturaş roşu.

După 5-6 kilometri parcurşi printre zecile de mii, pe străzile ce delimitează cartierul te izbeşti de cealaltă mulţime. La fel de impresionantă. Poliţia. Sunt mii de poliţişti imobilizaţi în zonă, zeci de dube ocupă caldarâmul şi nu au deloc cele mai prietenoase feţe. Totuşi nu răspund provocărilor şi nu duc mâna la baston, atunci când un tânăr le aruncă o bere la picioare. Iar atunci când îi întrebi de o staţie de metrou îşi pun un zâmbet pe faţă şi te ghidează într-o engleză la fel de bună ca a ta.

A doua zi, presa face bilanţul. Câteva incidente minore între un grup şi poliţie. Inutil să mai precizez că zona era aproape perfect curată. Iar la Berlin nu e campanie electorală şi niciun candidat nu are vreo firmă de salubritate.

Până pe duminică sunt la Berlin, departe de gălăgia acestor zile, în cadrul “Blogger Tour 2012. Visitor’s Program of the Federal Republic of Germany” , la invitaţia Ministerului de Externe German.

“Am ucis câteva milioane de oameni în Germania. Nu avem ce discuta pe tema asta. Am discutat acum 50 de ani, acum nu mai discutăm. Punct. Ceeea ce le-am făcut evreilor în Germania, am ucis oameni pentru a produce săpun…. nu cred că ar trebui să le permitem oamenilor să nege Holocaustul. Dacă spui că nu s-a întâmplat, nu contează cum o spui…. în glumă sau în serios. Nu e permis să spui: “Nu s-a întâmplat!”. E un fapt. Dacă te întâlneşti cu oameni care au supravieţuit Holocaustului şi le spui “nu s-a întâmplat” nu e acceptabil. Mergi la închisoare. Da, limitează libertatea de exprimare, dar nu o încalcă. Dacă se întâmplă în Canada, în germană, pe internet, atunci când acel om intră în spaţiul UE, el este adus în Germania şi închis”. Sunt cuvintele unui avocat german, într-o conferinţă pe care o susţine la Berlin în faţa a 12 jurnalişti-bloggeri din toată lumea. Avocatul german (cu simpatii de stânga declarate) ne explică de ce în Germania nu se glumeşte şi nu trebuie să se glumească cu negarea Holocaustului.

Pentru negarea Holocaustului în Germania, oricine poate ajunge la puşcărie. Pentru negarea Holocaustului în România, eşti trimis la Washington, eşti declarat ignorant, îţi pui cenuşă în cap, rămâi senator şi apoi, probabil, eşti promovat ministru al Justiţiei.

Până pe 5 mai sunt la Berlin, departe de gălăgia acestor zile, în cadrul “Blogger Tour 2012. Visitor’s Program of the Federal Republic of Germany” , la invitaţia Ministerului de Externe German.

Mai întâi a fost Solomon. Nu primarul de tristă amintire al Craiovei, ci deputatul de tristă amintire al Vasluiului. Adrian Solomon. Zâmbitor nevoie mare, domnia sa şi-a amintit de lecţiile de istorie din facultatea de profil pe care a terminat-o la Iaşi şi a aruncat prostia: “Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare e o asigurare, domnul prim-ministru”.

Domnul Solomon e tot pesedist. Nu l-a trimis nimeni la plimbare, nu l-a exilat nimeni într-o bibliotecă ci doar a primit interdicţie din partea preşedintelui PSD, Victor Ponta, să mai deschidă gura.

Dar la ce e nevoie să deschidă gura domnul Solomon când însuşi Victor Ponta pare să-i preia mesajul. Cu o afirmaţie halucinantă.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010, că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reţinut bani trebuie să primească şi scuze, informează MEDIAFAX.

Mai aproape ca niciodată în aceşti ani să aplice o lovitură decisivă actualei Puteri, preşedintele PSD, Victor Ponta, pare să-şi fi redescoperit prin şifonier tricourile cu Che Guevarra. De dragul decenţei ar fi bine să le ascundă la loc. Deşi ştim e foarte greu să nu mai fi acel Victor Ponta, pentru a fi alt Victor Ponta. Altfel, totul nu e decât o păcăleală clasică, la patru ani. Iar de la ţepele promise de Traian Băsescu până la gloanţele lui Solomon şi Ponta nu se va schimbat nimic.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu costă mult. Al naibii de mult. Cel puţin pe rafturile librăriilor, acolo unde cartea sa, “Întodeauna loial. Note diplomatice pentru o România modernă (2005-2007)”, are un preţ semnificativ, 79 de lei. De altfel, cartea lui Ungureanu e a doua în topul celor mai scumpe volume din secţiunea ştiinţe politice de pe elefant.ro, fiind cu 20 de lei mai costisitoare decât Enciclopedia Blackwell.

Practic, cartea lui MRU e de două ori mai scumpă decât cea a lui Barack Obama – “Îndrăzneala de a spera” – 40 de lei, bate şi “Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale” de Samuel P. Huntington (42 de lei) şi chiar şi pe Monica Tatoiu, cu a sa “Politic (IN)corect (30 de lei).

Nici cartea actualului şef al SRI, George Cristian Maior, “Un război al Minţii”, nu e deloc ieftină. 60 de lei, iar un volum semnat de fostul şef al SRI Virgil Măgureanu – “Sociologie politică” – are preţul de 45 de lei. Semn că în România, Serviciile fac gaură serioasă la buzunar.

Spor la lectură!

Duminică, spre seara. Ora 17.00 trecute fix. Piaţa Universităţii, în faţa TNB. Două mâini de oameni protestează şi răcnesc câte ceva. Cei mai mulţi sunt cu şepcuţe în cap. Se cunosc de bună seamă între ei, par să se vadă zilnic. Pensionari, revoluţionari. Pe partea cealaltă, la fântână nimeni.

Afară, 20 şi ceva de grade Celsius, soare. Repet, nimeni. Paradoxal, gerul strânge protestatarii. Căldura îi alungă. Probabil spre terasele din Centrul Vechi sau la concertul pentru candidatura lui Nicuşor Dan.  Iar am înfrânt.

“În orice partid serios, deci şi în PNL, o decizie o dată luată, şi ea nu a fost luată de mine, ci de CEN, se respectă, nu se negociază, nu se discută. Nici măcar cu domnul Câmpeanu, nici cu domnul Quintus, nici cu Ionel Brătianu dacă ar apărea prin spiritism. Este o decizie care s-a luat şi care se respectă, sper ca domnul Andrei Chiliman să nu-şi dea demisia pentru că nu are de ce. El nu a fost pus niciodată în discuţie în calitatea sa de candidat. Eu nu am răspuns în niciun fel, nici atacurilor, nici declaraţiilor domnului Chiliman, nu am făcut nici cea mai mică polemică la adresa sa, nu am spus decât lucruri bune. Eu nu am răspuns la toate declaraţiile care sunt violente, care sunt nepermise într-un partid aflat în campanie electorală”, a declarat Crin Antonescu, în emisiunea Andreei Creţulescu şi a lui Adrian Cioroianu.

După interviul dat de Mihai Răzvan Ungureanu la Realitatea TV, în urmă cu câteva săptămâni, o amică din PNL (Alina Gorghiu, nu e niciun secret) posta pe Facebook un comentariu la care subscriu total: Oare vanitatea nu doare? Până să afle răspunsul de la MRU, Alina Gorghiu ar putea să-i adreseze aceeaşi întrebare şefului său de partid. Numai că mai apoi, ştim bine, ar trebui să se ferească de ocările şi zeflemeaua repetate ale acestuia. Meleşcanu, Săftoiu sau mai nou, Radu Câmpeanu, au simţit-o pe propria piele.

PS. Domnul Crin Antonescu se simte confortabil şi extrem de sigur pe el privind la sondajele care arată USL câştigătoare. Ceea ce pare că nu vrea să vadă preşedintele PNL este cota de încredere de care domnia sa se bucură. Doar 25%. Asta după patru ani de guvernare înfiorătoare a PDL şi pe finalul “odiosului” regim Băsescu. Matematica e simplă: Antonescu are cu vreo 15 procente mai multe decât cel mai urât dintre politicienii români. Asta e alternativa! Şi unde te pomeneşti că dintr-o dată, de nicăieri, s-a trezit cu un outsider lângă el, care nu a apucat să facă nimic ca să ajungă acolo unde domnul Antonescu se chinuie iată! de 22 de ani.

PS. Sărbători fericite tuturor celor care celebraţi Paştele!

D.D: Cât contează plecarea domnului Frunzăverde din PDL?

Cristian Preda: E o pierdere însemnată pentru că e un om cu mare experienţă, e un om foarte consistent, PDL îi datorează în mare măsură intrarea sa în marea familie populară. În plus, orice dezertare înainte de alegeri e o lovitură pentru partid.

D.D.: Vă aşteptaţi şi la alte plecări?

C.P.: Sigur, are o mare influenţă în propriul fief, era unul din preşedinţii de consilii judeţene pe care mizam că îi vom reconfirma în funcţie. Eu continuu să cred însă că e un om consistent şi nu voi intra în logica aceea a aruncării cu noroi în cei care pleacă. Cred că trebuie să ne păstrăm părerile bune despre o persoană şi după ce aceasta alege să plece din partid.

D.D.: Totuşi, domnul Frunzăverde a fost un adversar a ceea ce s-a numit “grupul reformiştilor”…

C.P.: Da, dar una e să fii adversar şi să concurezi pe alte viziuni şi alta e să arunci cu noroi într-un om care pleacă din partid. Tocmai văd declaraţia domnului Lăzăroiu. La noi cineva devine cu totul şi cu totul monstruos după ce nu mai suntem colegi. Nu rezolvăm problema de încredere la nivelul autorităţii, pentru că atunci când pleacă un prim-vicepreşedinte, autoritatea şchioapătă.

D.D.: Să înţeleg că şi preşedintele PDL Emil Boc are o problemă…

C.P.: Da. Eu cred că ştie acest lucru. Dar pe de altă parte nici nu e cazul să devenim plângăcioşi. Acum nu o să stăm să ne văicărim. Avem o bătălie de dus, care nu va fi uşoară. Vom vedea dacă alegerile pe care le facem acum sunt bune. De exemplu vom vedea dacă o alianţă cu UNPR e soluţia. Niciodată nu am văzut atâta entuziasm la un partid de a se alia cu un altul care nu înseamnă nimic în sondaje şi care nu şi-a propus decât să racoleze primari.

D.D.: Cazul Boldea. A fost ultramediatizat în aceste zile, e un fost membru al PDL….

C.P: Asta face parte din circul uninominalului, efectul unor alegeri care încurajează circul şi banii. Unii în sinceritatea lor deplină o spun răspicat.

D.D.: E vorba de domnul Prigoană, posibilul dumneavoastră candidat la Primăria generală.

C.P: Vom plăti consecinţele unei asemenea alegeri pierdute din start.  Domnul Prigoană este candidatul perdant al partidului. Nu avem nevoie de un candidat care să semene cu Iri, cu Becali sau Dan Diaconescu, ci de un om care să semene cu Traian Băsescu. Aceştia sunt doar reprezentanţii carnavalului amuzant al alegerilor. Se puteau face alegeri în interiorul partidului. Se testează nume fără această identitate de candidat la primărie. Asta explică şi de ce Traian Băsescu a câştigat deşi avea doar 4% în sondaje la Primărie. A miza acum doar pe sondaje şi nu pe un calcul politic e o greşeală. Traian Băsescu nu ar fi fost niciodată candidat pe o asemenea logică.  Repet, candidatura domnului Prigoană e pierdută din start.

D.D.: V-aţi întâlnit luni cu Vitali Kltschko, cum vi s-a părut dincolo de statura fizică?

C.P.:  E un greu, e un personaj, e mai degrabă un sportiv decât un politician. Dar e un om cu convingeri care impresionează prin determinarea sa politică. Am mai văzut politicieni din această parte a Europei, dar puţini aveau determinarea sa politică şi vorbeau cu mai puţină convingere decât Vitali Klitschko. Conduce un partid mic, dar conduce unul din partidele care îşi propun să intre în Parlamentul ucrainean. E un vorbitor de engleză şi germană impecabil, care a impresionat în mediile CDU.

1. La Sibiu, bătălia pentru Primăria locală e ca şi încheiată înainte de a începe. De fapt, singura bătălie care se va da va fi aceea dintre Klaus Johannis, câştigătorul competiţiei şi procentele cu care se va impune. Johannis este stăpânul necontestat al oraşului, al judeţului – având în vedere că a reuşit să impună şi preşedintele de Consiliu Judeţean pentru FDGR – şi nu are cum să piardă alegerile din iunie. Nici USL nu s-a deranjat să-i pună vreo problemă în cale, alegând un candidat din partea PC, pe Dragoş Floarea. Acesta este membru al conservatorilor din ianuarie şi preşedintele unei secţii de baschet de copii.

2. Arad. Trimis în judecată de DNA, de ani de zile, pedelistul Gheorghe Falcă e pe cale să câştige un nou mandat de primar. Ales pentru prima dată în 2004, Falcă a câştigat alegerile din 2008 cu unul din cele mai mari procente din ţară – 66,67%. “Sunt două motive pentru care la Arad bătălia e pierdută pentru USL: primul este de natură pozitivă, Falcă a transformat oraşul în bine. Al doilea ţin e cont de faptul că PSD şi PNL nu şi-au pregătit un contracandidat adevărat”, spune pentru REALITATEA.NET, strategul politic, Cozmin Guşă. La Arad, USL o trimite la primărie pe una din cele două candidate-femei de pe toată lista Alianţei, fosta deputată Lia Ardelean.

3. Botoşani. Pedelistul Cătălin Flutur are mari şanse să-şi prelungească mandatul cu încă patru ani. “Nici la Botoşani nu se pune problema unei victorii a USL, oferta din partea Opoziţiei e fără perspectivă şi nepregătită. Acolo există complicităţi legate de bugetul primăriilor, legate de jocul mediatic unde o bună parte din media este controlată de putere. La Botoşani a fost trimis de USL să se bată cu Flutur pesedistul Ovidiu Portariuc, vicepreşedinte PSD Botoşani. Un tânăr.

4-6 – Sectoarele 2,3, 4 – Neculai Onţanu, Liviu Negoiţă şi Cristian Popescu Piedone par şi ei bătuţi în cuie pe scaunele de la primăriile de sector din Capitală pe care le conduc. “PSD şi PNL au tratat cu neglijenţă alegerile din Bucureşti la nivel de sectoare, iar asta ţine şi de faptul că organizaţiile lor de partid de la nivelul sectoarelor 2 şi 4 sunt dependente de relaţiile cu edilii actuali, Onţanu şi Piedone. PDL nu se poate lăuda că a găsit altă soluţie câştigătoare la sectorul 3 decât Liviu Negoiţă , în condiţiile în care la sectorul 6 au un candidat sigur pierzător, pe Cristian Poteraş.

USL nu şi-a desemnat încă candidaţii la aceste sectoare, certe fiind doar candidaturile lui Marian Vanghelie la sectorul 5 şi a lui Andrei Chiliman la sectorul 1. Plus susţinerea lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei.

7. Piatra Neamţ. Sub Pietricica, USL a ales să-l opună lui Gheorghe Ştefan pe Or, PDL-ul lui “Pinalti” a câştigat alegerile parlamentare anticipate dintr-un colegiu în ciuda unui val de ostilitate profund la adresa PDL. “Pinalti a ştiut să folosească conjucturile astfel încât să nu-l afecteze nici măcar o eventuală schimbare de partid, nicio retrogradare a echipei locale de fotbal”, spune Cozmin Guşă. Cine e contracandidatul lui Ştefan la Primăria Piatra Neamţ de la USL? Un conservator: vasile Drăguşanu.

8. Tg. Mureş – “La Tîrgu Mureş s-a ratat şansa unui udemerist de sorginte europeană, în persoana lui Borbely Laszlo, în 2008. Dar acolo se poate vorbi şi de complicitatea cu actuala putere reprezentată de primarul Dorin Florea. În plus, matrapazlâcurile făcute de UDMR cu PDL la putere s-au reflecat puternic în ochii electoratului maghiar, astfel încât va fi greu să se obţină aceeaşi emulaţie în jurul unui candidat. USL, atât la nivel de PSD, cât şi de PNL nu a avut niciodată candidat la Tîrgu-Mureş”, crede Cozmin Guşă. Formal, totuşi USL are un doritor de primărie: pe Cornel Brişcaru, cel care a fost consilier juridic la Primărie, secretar general al Consiliului Local, apoi director de cabinet al prefectului, până în 2004.

9. Clujul ar putea fi un al municipiu în care USL va pierde alegerile. Dar asta doar dacă din partea PDL va candida Emil Boc la Primărie, crede Guşă. În altă variantă venită din partea PDL, USL are şanse să-l impună pe senatorul PNL Marius Nicoară.

10-11. Sf. Gheorghe şi Miercurea Ciuc. Aici, candidaţii comunităţii maghiare nu au cum să piardă alegerile, aşa că opţiunile USL – Mădălin Guruianu şi Jean Adrian Aurel – dar şi cele ale PDL – sunt decorative.

D.D.: Ai primit vreo invitaţie de la Palatul Victoria?
Claudiu Crăciun: Nu mi s-a făcut nicio invitaţie. A fost, am văzut aseară, o invitaţie adresată Pieţei. Este o invitaţie nesinceră. Şi “dialogul” început de guvernanţi a fost cu bastoane şi gaze lacrimogene. Cum se poate dialoga cu un guvern care reprimă exercitarea dreptului la liberă exprimare?

D.D.: Ţi se va spune că nu e acelaşi guvern, că s-a schimbat Executivul…
C.C.: Aruncările în dubă s-au petrecut sub guvernul Ungureanu.

D.D: Dar dacă vei primi această invitaţie, vei merge?
C.C,: Piaţa Universităţii e o stare de spirit, e o atitudine, e o energie. Nu poţi să o pui la masă. Nu poţi să o curtezi, nu poţi să o intimidezi. O respecţi sau nu. În acest caz, guvernul, preşedintele Traian Băsescu, premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu o fac. Nu mă voi duce. Nu o voi onora. Nu îmi doresc să merg la Palatul Victoria pentru că ar înseamna să-l recunosc. Cum putem dialoga când în fiecare zi ni se pune pumnul în gură, când suntem întâmpinaţi cu cinism şi cu persiflare? Cum se poate dialoga când nemulţumirile principale ale oamenilor din stradă se lovesc de hotărârea premierului şi a preşedintelui de a continua politici dezastruoase pentru societate şi de a întâmpina manifestările cetăţeneşti cu instrumente represive? Noi dialogăm în fiecare zi prin gesturi, prin acţiuni. La fel o fac şi guvernanţii prin intimidare, abuz şi teamă faţă de cetăţeni. Orice posibilitate de dialog nu poate fi realizată decât dacă acest premier, după părerea mea ilegitim, va demite imediat conducerea Jandarmeriei responsabilă de nenumărate abuzuri, va iniţia modificarea legislaţiei care restrânge drepturile, legea 4, legea 10, legea 60, dacă va anunţa oprirea proiectului Roşia Montană, o revendicare comună şi puternică a celor din Piaţă, dacă îşi va manifesta angajamentul faţă de revizuirea politicii economice şi sociale, a acordului cu FMI, dacă se va pronunţa împotriva iniţiativelor care urmăresc slăbirea instituţiei Parlamentului, în detrimentul instituţiilor executive, în special a Preşedinţiei. Dialogul ideal între cei din Piaţă şi MRU ar fi cel dintre cetăţeni simpli şi dânsul, după ce îşi va da demisia din funcţie.

Băsescu a spus că a avut discuţii numeroase pe tema acestor nemulţumiri cu cei de la Petrom, dar şi cu preşedintele austriac: “Răspunsul a fost: să vedem, să încercăm, să discutăm, dar realitatea în practica lor este că nu ţin cont”.

Ultima întâlnire, în august

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit ultima oară la Cotroceni cu Gerhard Roiss, preşedinte al Consiliului de Supraveghere Petrom şi director general executiv al OMV în luna august a anului trecut.

Potrivit comunicatului de presă al Cotroceniului, “Preşedintele României a apreciat OMV Petrom ca fiind o companie de primă importanţă pentru România, cu rol strategic în domeniul energiei. În acest context, s-a discutat şi despre posibilitatea unui parteneriat cu autorităţile române pentru o strategie de dezvoltare a OMV Petrom pe zece ani. De asemenea, în cadrul întâlnirii, s-au abordat şi subiecte precum planurile de investiţii ale companiei în România, extinderea explorărilor la mare adâncime în platforma continentală a Mării Negre, perspectivele preţului la combustibil şi gaze şi protecţia mediului”.

Fotografiile de la întâlnire îi arată pe cei doi preşedinţi discutând cordial, zâmbindu-şi relaxaţi. Sigur, sunt doar imagini de protocol, doar nu era cazul să scoată cuţitele pe masă. Şi totuşi aşa arată o dispută, un reproş între un preşedinte de ţară supărat pe preţul plinului la Loganul său (şi care câştiga doar vreo 1.500 de euro, e puţin, nu sunt ironic) şi un preşedinte de companie care te arde la buzunare de nu te vezi? Păi cu aşa zâmbete, mai dăi Petromule cu o mărire!

Ce înseamnă PSD Transilvania?
Victor Ponta: PSD Transilvania va înseamna o structură care va asigura o coordonare regională a liderilor noştri de acolo. Ei au fost tot timpul defavorizaţi. Atât de mult încât la ultimul congres, regiunea nu a mai avut niciun vicepreşedinte ales. Am mai compensat eu printr-o numire sau alta.

Ce ar urma să facă noua structură?
V.P.: Ei ar trebui să vină cu proiecte, să-mi propună proiecte specifice de dezvoltare nu doar pentru Transilvania, ci şi pentru Banat, pentru că şi Banatul ar urma să fie în această structură. Trebuie să pregătim anul 2014, pentru că eu sunt un mare susţinător al acestui tip de descentralizare, să facem acest tip de regiuni.

Cum ar urma să fie condus PSD Transilvania, ar urma să fie organizate alegeri, o structură separată?
V.P.: Nu facem structuri noi. E o structură a liderilor de organizaţii judeţene, care activează şi acum împreună, se întâlnesc, discută, nu va nimeni şef peste alţii, pentru că ştim foarte bine că atunci când vine vorba de alegerea unui şef, încep disputele.

Vă aşteptaţi să apară şi alte organizaţii regionale?
V.P.: Sigur că da. Deja este mult mai avansată PSD Oltenia, acolo oricum stăm foarte bine şi la nivel de susţinere, şi la nivel de aleşi locali şi în sondaje. Oltenia e oricum foarte bine reprezentantă la vârful partidului, eu sunt preşedinte de la Dolj, mai e domnul Prioteasa, mai sunt.

E şi o încercare de a câştiga electorat într-o zonă în care ani de-a rândul dreapta a câştigat alegerile, dreapta, PDL, Traian Băsescu?
V.P.: Categoric da. Şi nu e niciun secret, nu o ascund. Eu cred că în Transilvania e o oportunitate istorică pentru PSD. Pentru un PSD modern, nu pentru cel vechi, pentru că noi de aceea pierdeam alegerile acolo, oamenii din această regiune sunt altfel, e o zonă cu trăsături economice şi tradiţii aparte. Mă uit şi în organizaţiile din Ardeal, sunt mulţi lideri noi. Există în Transilvania o foarte mare dezamăgire legată de PDL. E o oportunitate istorică pentru PSD, pentru că noi nu am avut niciodată o favorabilitate atât de mare ca acum acolo. Mă uit şi în sondaje, sigur va trebui să o vedem şi la vot. Dar să ne amintim, noi am avut şi momente şi zone în care am luat doar 10%. Eu nu vreau să fiu şeful unui PSD care vine doar din Moldova, Oltenia sau Dobrogea. Şi nu mă gândesc că vom reuşi totul pentru 2012. Băsescu a câştigat în 2004 şi a trăit de atunci pe seama acestui succes electoral şi în această regiune.

Veţi avea şi un mesaj pentru comunitatea maghiară?
V.P.: Mesajul meu pentru comunitatea maghiară este foarte clar. Că într-un guvern USL condus de mine, drepturile comunităţii maghiare nu vor fi luate în înapoi, că nu există nicio posibilitate de revenire la un mesaj de tip naţionalist-şovin. Eu nu cred că UDMR trebuie să nu intre în Parlament. Dar pentru că UDMR a fost PDL-ul maghiarilor, a fost la putere alături de PDL, acum trebuie să stea în opoziţie. UDMR este într-o cursă a înarmării. Cu cât devine mai extremist Tokes Laszlo, cu atât şi unele din mesajele UDMR devin mai extremiste.

Anii au trecut şi viaţa s-a schimbat (ăsta e vers de Vama veche, ştiu) şi cred că ne-am mai întâlnit o dată sau de două ori la o bere, el, cu acelaşi zâmbet cald şi cu aceeaşi gentileţe diplomatică a omului care ştie să-şi facă interlocutorul să se simtă important şi inteligent. Amândoi luasem calea Bucureştiului, el înaintea mea – era subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar eu mai apoi, un jurnalist de politic, la Cotidianul. De fiecare dată când ne-am intersectat pe stradă sau într-o librărie, ne-am promis o nouă ieşire, în compania unei prietene comune. Nu am mai ieşit însă niciodată.

Sâmbătă dimineaţă, prietena noastră m-a întrebat şocată la telefon, dacă ştiam că acesta murise. Îl căutase pe Google, înainte de a-l suna pentru a-l chema la ieşirea mult promisă. I-am tastat numele la rându-mi în motorul de căutare: Helge Fleischer. Iar auto-complete-ul şi-a făcut treaba singur, adăugând cuvântul fatal. Cancer. Murise în noiembrie la 33 de ani.

Generaţii întregi au cumpărat ziarul local pentru a citi rubrica de decese. Astăzi e mult mai uşor. Le poţi afla tastându-le numele pe google. Uneori pe ale prietenilor cu care nu ţi-ai mai găsit timpul să bei o bere.

P.s. “Am învăţat că nu contează neapărat doar durata, ci mai ales calitatea timpului petrecut împreună”, într-un interviu pentru Tribuna. Helge Fleischer. Sunt cuvintele pe care le-am găsit citind ştirea despre moartea-i.

Nu,  asta e o ţară în care unul din liderii Opoziţiei, viitor preşedinte al României, cum se recomandă pe acolo pe unde apucă, îşi face timp, la miezul nopţii, să intre în direct la o emisiune de o calitate jenantă pentru a comenta fundul fostului partener de alianţă DA şi fost premier , dar care în schimb nu are timp, chef, dispoziţie, condiţii meteo adecvate, feng-shui-ul potrivit pentru a se deplasa la Cotroceni pentru a discuta – cu preşedintele României – indiferent că acela e Traian Băsescu, Ion Iliescu sau Miki Paparude – despre viitorul fiscal al ţării şi al Europei sau despre blocajul din Parlament, o instituţie în care ştim prea bine, domnul cu pricina, politicianul, care nu a lucrat în viaţa lui o zi în altă parte decât la stat, nu prea ajunge, iar atunci când totuşi reuşeşte, nu face altceva decât să ţipe.  La consultări NU! pe canapeaua lui Capatos, lângă Cruduţa, Costin Mărculescu şi Co, de ce nu, oricând, cu mare plăcere în viitor.

Numele său este indubitabil Crin Antonescu. Preşedintele României. Viitor şi fost.

Şi culmea ironiei, începi cu un text f.bun despre …. Ungureanu şi Co. Dan Tăpălagă pe HotNews. Deschizi Gazeta Sporturilor şi “furi” şi de acolo vreo trei texte. Traian Ungureanu - Drumul spre linişte. Radu Naum, despre sportul cel mai frumos din lume – Giro, girofar – şi ca să nu se supere prietenul Turambar (şi nu doar din acest motiv) – un interviu cu un om care spune o poveste aproape imposibil de crezut, despre cum sportul a schimbat o lume. Chester Williams, – rugby, Mandela, Invictus (modest film totuşi) şi Apartheid. Râzi apoi asemeni lui Muttley – celebra potaie de desen animat – în timp ce citeşti textul lui Cosmeanu, pe VoxPublica.

P.s. strecurat în mijlocul postării. Textul lui Tolontan despre marşul pinguinilor pe National Arena şi nişte cuvinte care-ţi dau fiori: “asta sîntem și noi: niște pinguni disciplinați, mărșăluind eroic, generație după generație, generații crescute greșit, în subcultura sacrificiului, îndreptîndu-ne spre o Antarctică pe care o finanțăm cu firea noastră temperat continentală.”

Te întorci la sport şi te înclini în faţa celui care a avut ACEASTĂ IDEE, de la care mi-a şi venit să scriu textul de faţă. Şi urăşti faptul că nu are embed ca să o poţi posta aici. Apoi zâmbeşti senin uitându-te la un exerciţiu în primul rând de prietenie şi nobleţe.

Închei şlăgăreşte. Un breaking news e pe cale să se rostogolească cu siguranţă de undeva.

La sfârşitul zilei, la sfârşitul săptămânii, la finele lunii, Emil Boc mai are o demisie de scris. Aceea din fruntea PDL. Nu e o alegere uşoară, în condiţiile în care premierul demisionat ar putea fi tentat (şi ar trebui să o facă) să ţină partidul aproape de guvern, încercând să nu cedeze cererilor de măriri de pensii şi salarii venite de la liderii partidului.

Numai că departe de bunele-i intenţii – de care l-am mai putea suspecta la finalul zilei, sau poate nu – Emil Boc nu e o locomotivă. Nu e omul capabil să redea încrederea electoratului într-un partid de care etichetetele “corupţie”, “aroganţă” s-au lipit precum de PSD odată. Nu poţi face asta când încrederea populaţiei în tine e sub 10%. După trei ani de guvernare, Emil Boc e o ruină. Iar dacă vrea cândva să renască, Clujul poate fi refugiul perfect.

PDL are nevoie însă de un alt preşedinte, de alţi miniştri, lideri, primari pentru a respira. PDL de fapt are nevoie de un alt partid. Şi nu, Teodor Baconschi nu e o variantă. Ci doar sinucidere asistată. Să înceapă jocurile!

Pe domnul Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor,  bunăoară, cel care marţi seara s-a chinuit serios să demonstreze la TVR cât de competent este domnia sa pe subiectul ACTA. Şi a reuşit din plin. Dar hai să punem capăt ironiilor şi să prezentăm marfa.

În doar două minute, domnul Vreme a fost ca vremea. Schimbător. În primă fază spune că i-a găsit tratatului şi bune şi rele, pentru că mai apoi, rugat de moderator să enumere părţile proaste ale documentului, ministrul cu vocabular demn de orice limbă de lemn a unui şef de post comunal, să spună senin că el nu a găsit nimic în neregulă. Din această dilemă nu puteţi ieşi, vorba lui Caragiale.

“Eu nu cred că a semnat în secret acest tratat, a fost în dezbatere, dar la Comisia Europeană, bineînţeles, dar suntem într-o primă fază, urmează dezbaterea de către Parlamentul European şi apoi ratificarea de către parlamentele naţionale. Practic suntem în faza în care putem face această dezbatere. Aş vrea să fac şi eu o precizare, pentru că au apărut, cum aţi spus dumneavoastră, pe internet informaţii că eu aş fi semnatarul, nu eu am semnat acest acord, el a fost semnat de către un ataşat comercial la Tokio. Nu sunt semnatarul acestui acord şi 2. ministerul pe care îl conduc este avizator. Dar faptul că sunt astăzi aici, vreau să vă spun că mă interesează această problematică, ca specialist am studiat-o, i-am găsit şi bune, şi rele, sunt dispus să particip în perioadă urmatoare la absolut o dezbatere foarte amplă pe acest….

Nu, vreau să vă spun că aş vrea în primul rând să generăm o dezbatere amplă în care să participe mai ales internauţii, să fie principalii actori. Să zicem că e începutul acestei dezbateri pe care o propunem. Eu personal nu am găsit puncte nevralgice
acestui document, dar, comentariile care sunt, le-am luat în analiză şi le tratez foarte serios. Ori comentariile care sunt pe internet, ori comentariile pe care le primesc.”

Îmediat, şeful internauţilor dă senzaţia că habar n-are ce conţine documentul, bănuind că acesta ar include şi niscaiva secretomanii. “Aş vrea să nu intru în termeni. Deci când vorbim de semnarea unui acord internaţional, vorbim de anumite elemente mai mult legate de diplomaţie, este un acord internaţional, probabil are ca orice acord internaţional, anumite elemente de discreţie, dar n-aş vrea eu să-mi dau cu părerea pe acest domeniu.” Peste puţin timp e mult mai sigur: a citit tratatul SIGUR. “Absolut (am citit acest tratat, n.red.). Păi are sau nu atunci “elemente de discreţie”?

Câteva minute mai târziu, domnul Vreme atinge apogeul sclipirii domniei sale, dar becurile televiziunii publice rezistă. Ministrul se laudă cu onoranta companie în care am semnat tratatul: Coreea de Nord. Halucinant, nu-i aşa?

“ACTA este un acord internaţional care vine şi sincronizează de fapt ţările semnatare şi aţi văzut că suntem într-o companie destul de selectă şi mă refer la Statele Unite, mă refer la ţările europene care au semnat, Japonia, Coreea de Nord. Este o sincronizare între aceste ţări pentru combaterea pirateriei, furtului să-i spunem pe româneşte, pe internet.”

Rugăminte pentru premier: Domnule Boc, atunci când vă strângeţi lucrurile de la birou într-o seară, poate nu uitaţi să-i daţi shut down domnului Vreme! Inteligenţa domniei sale s-ar putea să fie molipsitoare. Ca un virus.

Înregistrarea cu ministrul Vreme poate fi văzută aici.

Pentru Guvern, pentru premier, pentru preşedinte, pentru PDL, pentru Opoziţie, pentru clasa politică, înclin să cred însă că e mult prea târziu. Corupţia din sistem, mizeria din spitale, politizarea excesivă a ţării (astăzi pedelizată, ieri pesedizată sau penelizată), sărăcia, lipsa de speranţă, Roşia Montană, aroganţa şi gafele preşedintelui Băsescu, narcisismul şi umorile lui Crin Antonescu, toate astea şi infinit multe altele, nu vor dispărea.  Recuperarea lui Arafat nu înseamnă că strada va tăcea. Iar dacă în cele din urmă o va face, va fi doar o altă bătălie pierdută. Nici prima, nici ultima. Până la următoarea.

DA, tema falsă a dispariţiei acestuia e irelevantă atunci când priveşti spre miile de oameni care au ieşit public pentru a face scut în jurul unei instituţii care le-a salvat viaţa, lor, rudelor, apropiaţilor lor. Dacă nu toţi am avut din fericire nevoia de a apela la SMURD, cu siguranţă, ştim pe cineva care a făcut-o. Şi nu cred c[ mi-a fost dat vreodată să aud vreo înjurătură, vreun cuvânt de ocară sau vreo nemulţumire la adresa oamenilor care lucrează aici. Nu ştiu poveşti despre întârzieri cu orele, despre şpăgi date, ştiu eventual poveşti triste despre elicoptere prăbuşite cu medici SMURD la bord. Dar poate sunt subiectiv.

La începutul anilor 90 îN Tîrgu Mureşul copilăriei mele, Raed Arafat se lupta cu piedicile puse de ambulanţă, pentru a ţine în viaţă un serviciu pe care populaţia începuse să-l privească ca pe o garanţie a salvării vieţii. Aşa se face că SMURD Mureş a reuşit să cumpere în acei ani o ambulanţă din banii strânşi din donaţiile oamenilor. De acolo, cu sprijinul autorităţilor din toate guvernele ultimilor ani, SMURD s-a dezvoltat sub bagheta lui Raed Arafat, spre ceea ce este astăzi. (Am văzut staţii SMURD născându-se la dorinţa autorităţlor locale, cum comune, oraşe mici din judeţul Sibiu, au pus mână de la mână pentru a avea acest serviciu).

Dincolo de mesajul politic al scandărilor din aceste zile, scandări care taxau pe deplin justificat atacul aiuritor, inoportun şi disproporţionat al lui Traian Băsescu la adresa medicului Arafat, gestul spontan a mii de oameni de a ieşi în stradă pentru a apăra SMURD-ul şi pe fondatorul lui, zecile de mii de mesaje de susţinere de pe internet, ei toate astea trebuie privite şi drept o declaraţie sinceră de recunoştinţă şi admiraţie. Adică ceva de care Traian Băsescu nu a avut şi nu va avea parte niciodată. Indiferent de câte zeci de mii de oameni a strâns la rându-i vreodată în faţa sa.

PS. Şi dacă ne uităm la televizor, s-ar putea ca Traian Băsescu să regrete profund faptul că l-a atacat pe Arafat. Pentru că din asta s-ar putea să iasă multe la suprafaţă.

Despre spitale, pacienţi, medicamente, salarii pentru cadrele medicale, medici, asistente lipsă, nimic. Despre asta nu putem vorbi în termeni de soluţii. Despre cum facem ca oamenii, nu entităţi abstracte, ci noi, voi, eu, tu, mama – să nu îmbătrânească aşteptând în faţa unei uşi într-un spital central, cerşind mântuirea din partea unui dumnezeu care e mult prea ocupat să-şi numerele titlurile ca să mai opereze şi care te lasă pe mâna unui emul plictisit şi el. Despre medicamente scumpe prescrise în loc de medicamente ieftine, despre malpraxis, despre carteluri, nimic, nimic.

Rogozanu are dreptate. Gata, ne-am supărat, ne-am luat jucăriile şi-am plecat! Stupidă reacţie. Din nenumărate motive. Din punct de vedere al imaginii, electoral, mişcarea e greşită. E admiterea unei înfrângeri şi confirmarea faptului că cei care s-au împotrivit legii – inclusiv cei care au făcut-o cu argumente false – au avut dreptate. Dar asta ar trebui să fie doar problema preşedintelui.

Un proiect de lege prost poate fi modificat. Poate fi rescris. Pentru asta chiar e nevoie de discuţii. E nevoie să asculţi, nu să împingi oameni care nu gândesc la fel ca tine să demisioneze. Nu să-i faci mincinoşi, intoxicatori, nu să-i trimiţi la plimbare.

Un draft imperfect e infinit mai bun decât lipsa lui. Fără draftul ăsta, fără altul în absenţa lui, ne întoarcem din nou la coadă în faţa uşii domnului doctor. Fără speranţă. Cu plicul cu şpagă în buzunar şi cu şi mai multă râbdare şi frică în suflet. Mai multă? Aiurea! Sunt ambele infinite. Râmânem cum am stabilit. Bolnavi.

“Basistul Duca, vazand ca Arafat i-a fript un spitz de imagine in testicule conducatorului iubit, a bagat capul in nisip si-a dat-o pe fotobal. Asteptam psotari despre musetel, ghiocie, flori, fete, filme sau baieti.”

“dd si-a ‘facut treaba’fatza de Arafat, bravo, mai, 2% …intrebarea e : sa te cred sau sa nu te cred,as inclina 2% sa te cred.da’ nu asta e problema.problema e ca iti’faci treaba 100% fatza de Rahat Lafurat de Romania!nici nu trebuie sa te mai cred, se vede cu ochiul liber! oricum, e un progres ca n-ai bagat un text despre Antonescu sau Ponta. “

“Eu imi propun 56% impotriva lui Basescu si razboi pe viata si pe moarte impotriva celor care il sustin.”

“din partea sustinatorului pdlist care sunt iti urez trezire brusca la realitate.’

“Esti un las, dle Duca. Puteai sa postezi ceva in apararea legii lui Basescu al dumitale daca erai barbat. Asa, ai comentat prin politica strutului, in proportie de 2%. Intr-un regim cu televiziunea unica, dumneata ai fi in stare, ca director al televiziunii unice, sa dai pe post campionatul national de tzurca sau desene animate ca sa nu se vada revolutia din strada impotriva dictatorului pe care-l sustii.”

“asteptam un raspuns mai destept, nu de tzatza ofuscata.oricum, nu te mai crede nimeni.mai, tu relaizezi, dipa ce va cadea regimul asta de kkt ca vei fi etichetat un ‘colabo’?”.

….

Cred că v-aţi plictisit. Aşa că mă opresc. Unii dintre voi vă recitiţi comentariile la un text publicat ieri. Unul despre fotbal, despre bucuria plină de sensibilitate a unei legende a sportului, iar cine nu e microbist, dar totuşi dă o căutare pe wikipedia, poate înţelege destul de uşor de ce cuvântul legendă nu e defel un clişeu în acest caz.

Cei care comentau acest text aveau însă altă treabă. După cum se vede mai sus, ei se războiau cu Băsescu. Cu Duca. Poate cu Ponta şi Antonescu. Poate nu. Asta îmi aminteşte de un text al prietenului Cristi Teodorescu scris pe VoxPublica în care acesta se bucura de vremea de afară. Ca şi acum, şi atunci, hoarda de postaci sărea să-l înjure că e pedelist, băsescian, că are sau nu pălărie, precum într-o glumă proastă, dar NIMENI, nimeni, nu se deranjase din adâncul fântânii în care uneori părem iremediabil scufundaţi, de dincolo de obsesia pentru câteva nume, să se uite naibii pe geam. Să dea draperia la o parte. Să simtă bucuria. Să-şi facă ochii mici în faţa luminii soarelui.

Aseară, pe Facebook a apărut de nicăieri şi primul meu cititor real al postării. Singurul om care văzuse Bucuria şi care nu-şi împărţise ieri viaţa între Băsescu şi Arafat, iad şi paradis, alb şi negru, răul şi binele zilei. Îi mulţumesc. Aşa cum le mulţumesc şi altor doi oameni care ulterior au citit postarea. Voi continua să scriu când şi despre ce cred eu de cuviinţă. Atunci când am ceva de spus sau cred că sunt în măsură să o fac.

Pe final, o întrebare pentru cei ce deţin adevărul absolut. Sunteţi sută la sută convinşi căTraian Băsescu are dreptate? Sunteţi sută la sută convinşi că Raed Arafat are întrutotul dreptate? Vă puneţi fiecare întrebarea asta, vă îndoiţi? Înţeleg că Arafat a devenit substantiv comun, dar a devenit şi axiomă? (pe Traian Băsescu nu l-am suspectat niciodată de niciuna dintre cele două ipostaze).

PS. Pentru că tot vorbeam de bucurii, vă recomand o carte f.frumoasă. Masa pisicii, de Michael Ondaatje, autorul “Pacientului englez”. O cronică foarte bună a cărţii (care m-a împins de altfel să şi cumpăr volumul) poate fi citită în Dilema Veche, sub semnătura lui Claudiu Constantinescu.

Michael Ondaatje, Masa pisicii, traducere din limba engleză de Radu Pavel Gheo, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2011

La câteva zile după ce a semnat contractul pe două luni cu Arsenal Londra, Thierry Henry a reintrat pe gazon. Era minutul 68 al meciului din Cupa Angliei cu Leeds, când a intrat, era 0-0, iar Henry a făcut ceea ce reuşise de alte câteva sute de ori pentru echipa lui Arsene Wenger. A marcat. Simplu, ascuţit, cu o fineţe uluitoare. Atingerea perfectă. Nu golul, nu calificarea mai departe a tunarilor, nu toate acestea sunt însă memorabile. Ci altceva.

Bucuria de după gol. Vie, sinceră, tribală, o poveste.
O puteţi vedea aici.

Un text f.frumos, pe aceeaşi temă, a apărut în Gazeta Sporturilor de ieri, semnat de Oana Dusmanescu. Îl puteţi citi aici.

Citiţi şi vă cutremuraţi.

“Eu plec de la faptul că la 17 ani, dacă această fată avea 14 ani puteam spune că această fată nu şi-a dat seama când a intrat în camera profesorului, la 17 ani deja ai o posibilitate de a gândi, gândiţi-vă la copiii ăia de 17-18 ani care au murit pe stradă împuşcaţi la Revoluţie. Erau la o vârstă la care au ştiut de ce erau în stradă, vroiau ceva. La fel această domnişoară a ştiut,  mie mi se pare extrem de grav că ştiind ceea ce face nu s-a împiedicat să intre în camera profesorului şi ceea ce este mai grav că se plânge după mai multe zile, pentru că iertaţi-mă când sunt lovită de o asemenea întâmplare îngrozitoare, pentru că violul este o îngrozitor pentru o femeie. Mă rog, din experienţa mea profesională am văzut puţine violuri atunci când a fost vorba de un bărbat şi de o femeie, când sunt în grup, evident nu se poate discuta absenţa violului, dar în asemenea cazuri nu am văzut de foarte multe ori, dar să spunem, de vreme ce probele de la început au infirmat ipoteza violului, de vreme ce, era şi o glumiţă cu soţia care lipseşte trei zile de acasă şi îi spune soţului: “Vai, dragă, m-au violat trei zile la rând!”. “Dar nu ai lipsit decât două zile”, îi spune soţul. “Pâi nu că mă duc şi mâine!“. Ei, cam aşa s-a petrecut aici, după două zile viol, mergem în club, dansăm, suntem veseli, fireşti, nu este în regulă. Eu nu discut aspectul deontologic. Explicaţia este simplă. Uneori se plânge pentru că nu i se promite o căsătorie. Uneori această plângere vine în ideea în care i se pare că este înşelată în aşteptările ei şi nu este suficient înconjurată cu dragoste. Alteori, dacă se teme că părinţii au aflat ce a făcut, trebuie să le dea o explicaţie şi atunci ce să le spună, că eu m-am dus peste domnul profesor? Nu. Spun că domnul profesor m-a violat, aşa scap şi de pedeapsă şi de oprobiul public. …. Posibil să fim în faţa unui caz a unei fete tinere care este chiar obsedată de ideea de sex. Mai sunt cazuri. Este foarte grav, că acest raport care nu a însemnat mare lucru pentru domnişoară, ştiu că odată apărând o prostituată am întrebat-o cum poţi să faci treaba asta, un bărbat, unul după altul, fără să te gândeşti. “Doamnă, pentru mine e ca şi cum aş mânca un şniţel”. Nu e cazul… . Deci pot exista asemenea moduri de a gândi. Există moduri de a gândi deformate. Cert e că ne aflăm în faţa unei lipse de morală. Şi această lipsă de morală este contagioasă.  El, ar fi cu maturitatea nu a vârstei, pentru că la 20 şi ceva de ani eşti mai aproape de 17 ani decât de cea de 30, dar este contagioasă această gândire că ţi se permite orice şi societatea suportă. Ei nu este aşa. Lipsa de morală a zilelor noastre este cauza multor infracţiuni, a crimelor, a furturilor, a tâlhăriilor. Dacă oamenii ar şti ce se spune în cele 10 porunci, vorbim aşa cu zeflemea despre religie şi credinţă. Şi Biblia noastră, şi Coranul, conţin reguli juridice, să nu furi, să nu minţi, să nu iei nevasta altuia… ”

Putem discuta multe: dacă a fost sau nu a fost, cine s-a dus la cine în cameră, dar mi se pare halucinant modul în care un copil, fată de 17-18 ani este linşat(ă) mediatic – în absenţa unei părţi care să-i apere punctul de vedere – vreme de două ore, în care un avocat îşi permite să afirme, să presupună, că acea fată este obsedată de ideea de sex şi să facă tot felul de comparaţii şi glume care mai de care mai grosiere. Între timp, CNA doarme. Noapte bună!

1. Un prim text de Cătălin Tolontan. Vor fi mai multe aici.  – Mesaj la naşterea unei alianţe.

2. Un text foarte frumos de Dorin Tudoran. – Vasile Paraschiv şi căluţii de mare.

3. Una din anchetele anului, în România liberă. - Operaţiunea “SMS din Emirate”: Cum am prins în capcană 118 parlamentari

4. Un text genial – Daniel Şendre – Inbox-ul lui Gigi Becali

5. Un Rogozanu – Cărți care mi-au sucit mințile

6. Geambaşu, despre cutremurul din Japonia - Pierdut în Japonia

(Doamne, doar texte, ca să vezi!)

7. Emisiunile lui Ovidiu Ioaniţoaia de la Europa FM, de luni seara. Jurnalism din altă epocă, aproape romantică.

8. Japonia, te iubesc! de Radu Naum

9. Un text memorabil de Andrei Pleşu - Un politician second hand

10. Lumea fără Leo, de Cristi Teodorescu. Şi dacă nu v-a încăput pe mâini Medgidia, oraşul de apoi, încercaţi-o.

11. Un alt text genial de Daniel Şendre.

12. O carte f.frumoasă dedicată Papei Ioan Paul al II-lea. Lolek. The Boy who Became John Paul II

13. Probabil cel mai stupid titlu din presa centrală a anului 2011. Nici cu unele din textele redactorului-şef de acolo nu mi-e ruşine însă.

14. “În meseria asta vor conta mereu subiectul, logica și gramatica”.

15. Vlad Petreanu, despre comemorarea celor doi jurnalişti de la Antena 1, morţi în 2004 în explozia de la Mihăileşti. Un text minunat.

16. Virtuozitate la fileu şi condei, marca Luminiţa Paul.

17. Cum arată ateii din România.

18. Întoarcerea acasă. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

19. În sfârşit, un cântec. Numai texte, texte, texte. Boring.

20. În presa românească, Transilvania este un teritoriu de handicapaţi şi realităţi bizare.

21. De ce murim, versiunea Livianei.

22. In difference I trust.

23. Geambaşu şi Creatorul de teatru.

24. Interviurile lui Piers Morgan de la CNN.  În ciuda trecutului său dubios.

25. Jan Garbarek

26. Una din “descoperirile” anului. Un film fabulos şi un regizor f.poetic şi generos vizual. Cartea e şi ea f. reuşită.

27.  Am şi râs în 2011.

28. Orbul care iubeşte cricketul. O poveste din The Guardian.

29. Turul lumii în 60 de secunde.

30. Pentru nostalgici, Norii negri. Îl găsiţi pe vplay.

31. Un text cum puţine se citesc pe la noi. Mixich – Fanaticul.

32. Filmuleţul animat care i-a făcut să râdă pe o bună parte din cei apropiaţi în această vară. Candid, dar profund. “De ce de fiecare dată când un bărbat este cucerit de o femeie, tot ceea ce îşi doreşte este să fugă?”. Pepe le Pew.

33.  Un alt film de Schnabel.

34. Ocolul Pământului în opinci.

35. Ultimul romantic al reportajului, Viorel Ilişoi şi mogulii săi.

36. Un film cu parfum cubanez. Chico y Rita.

37. Cătălin Tolontan şi Mihai din Milos. Şi partea a doua a poveştii cu Neşu. Şi a treia. Şi a patra.

38. Vară târzie, la Sulina.

39.  Vlad Petreanu, din nou. Cozma, nu te-am uitat.

40. Toate textele lui Mihnea Boştină.

41. Autobiografia lui Agassi, acum şi în limba română.

41. Cirque du Soleil. Abia aştept!

42. Un titlu genial, pur şi simplu. Aici.

43. Traian Ungureanu, într-una din zilele lui bune.

44. Cea mai bună emisiune de televiziune din România. “România, te iubesc!”. De predat prin facultăţi şi redacţii de orice fel de presă. Scuzaţi repetiţia.

45. Unul din cele mai bune texte politice citite în acest an. Vasile Dâncu.

46. Din nou, Cătălin Tolontan. Starea redacțiilor în epoca postacilor

47. Conferinţa memorabilă a lui Emil Hurezeanu, de la workshopul Realitatea TV.

48. Cum poate fi înfrântă dictatura partidelor

49. Cronica lui Neşu. Tolontan.

50. Ce este în creierul unui bătăuş.  Da, sunt multe texte din Gazeta Sporturilor. Unii veţi înţelege de ce.

Sunt doar o parte din lucrurile pe care le-am postat ca link pe Facebook în acest an. Un fel de radiografie a lui 2011, de la Fukushima, la moartea lui alş, la accidentarea lui Neşu, la referendum, la convulsiile stângii. Infinit mai multe zac în cărţile de pe noptieră (prea puţine citite, de fiecare dată), în ferestrele de messenger care s-au deschis cu linkuri minunate în ele, în vorbe, imagini, întâlniri, gânduri care şi-au găsit un loc în cutia de amintiri.  Mă înclin, în faţa tuturor acestor prieteni, cunoscuţi sau încă necunoscuţi. Să aveţi un an cât mai bun!

Crin Antonescu, despre domnia sa este vorba şi am senzaţia proastă că am mai scris textul ăsta o dată. Şi nu mă înşel pentru că în octombrie postam ceva intermediar pe tema asta. Aici. Vă închipuiaţi că s-a schimbat ceva? Că cel mai leneş lider de partid din România s-a deranjat să le dea bineţe colegilor de la Senat în vreo dimineaţă din toamna aceasta? Că şi-a căutat vreo secundă cartela de vot pentru a vota cot la cot cu USL vreo lege? Că a făcut altceva decât să înjure (la propriu, n.red.) la Băsescu şi pedelişti pe la toate televiziunile la care este invitat doar seara pentru a nu-i fi deranjat somnul de frumuseţe? Cel mai mare orator din generaţia de politicieni de după 1990 a ajuns o caricatură. Pentru că tânărul cu alură de rocker de odinioară a devenit politicianul plin de ranchiune, chiulangiu şi mut în plenul Senatului.

Potrivit monitorizărilor IPP, viitorul preşedinte al României are o prezenţă de 6,4% la locul de muncă din clipa în care a fost ales senator al României. Adică 123 voturi din 1.910 posibile. Vi se pare puţin? Se poate şi mai rău. În recent încheiata sesiune parlamentară nu a votat NICIO lege. Niciuna. Ultimul vot în plen la care domnul Antonescu a participat datează din vară. S-a nimerit pe data de 22 iunie la muncă (cine ştie prin ce întâmplare) şi atunci a bifat câteva legi. Obosise, în luna mai fusese la trei sesiuni de vot. “Împreună schimbăm România!”. Ce glumă proastă! O fi şi ăsta un blestem: după un preşedinte sărac şi cinstit şi unul jucător, să avem un preşedinte absent.

Dacă mă suspectaţi iarăşi de vreo boală portocalie şi dacă veţi spune că alta e misiunea unui lider de partid decât să stea în plen şi să voteze, haideţi să ne uităm la cifrele unui alt conducător din Opoziţie. Victor Ponta. Preşedintele PSD a fost prezent la 839 voturi din 1.879 posibile.  44,7%. Se poate aşadar. qed.

Luni, cu un nou dispărut duminică în breaking news-uri pe televiziuni, domnul Cartianu a recidivat. De data asta pe tărâmul său preferat (nu, nu fotbalul): istoria recentă. Preocupat mai degrabă să-i mai dea un croşeu lui Ion Iliescu, domnul Cartianu reuşeşte, fără să vrea, performanţa de a da cu bâta în balta din faţa sediului din Pipera şi în paginile publicaţiei pe care o conduce.

Ia citiţi aici:

“După suferinţa din închisorile unui regim totalitar, Václav Havel nu putea trăi 80 sau 90 de ani, astea sunt vârste rezervate dinozaurilor comunişti. Una e să trăieşti în întuneric, într-o celulă igrasioasă, şi alta e să decizi, din confortul vilelor de protocol, pe cine mai trimiţi la închisoare ca „duşman al poporului”…”

Corneliu Coposu, care a trăit 81 de ani, Ion Diaconescu, care a atins 94 de ani, nu au fost “dinozauri comunişti”, domnule Cartianu! Au înfundat puşcării comuniste infinit mai grele decât cele în care a stat Havel. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, citiţi-l chiar pe Havel în “Scrisori către Olga”. Ştiu, e boală profesională asta: ajungi să scrii mai mult decât citeşti!

P.S. Aştept cu înfrigurare (în ton cu vremea de afară) ferparul lui Kim Jong-il. De neratat comparaţia cu Ceauşescu!

P.S. Domnul Cartianu nu m-a dezamăgit. Ferparul dictatorului nu s-a lăsat aşteptat. Aici.  Vrea cineva un ferpar garantat? Grigore Cartianu pontează.

Costi Rogozanu, Dan Duca

Despre amendamentul depus de Mircea Geoană, privind locuri de muncă pentru militarii întorşi din irak sau Afganistan.

E un subiect care preocupă toate ţările NATO care au avut oameni trimişi pe teatrele de operaţiuni din Bosnia, Irak şi acum Afganistan. De foarte multe ori, e un fenomen în care oameni tineri, oameni în putere îşi termină cariera militară şi de foarte multe ori au dificultăţi în a găsi un loc de muncă, în a începe o carieră pe măsura priceperii, talentului şi până la urmă a sacrificiului lor. Ideea este inspirată dintr-o lege recentă pe care preşedintele Obama a adoptat-o în America, The Veteran’S Act, în America legile au un nume şi cred că ar trebui şi în România să le dăm un nume ca să fixăm un pic tematica. Unii dintre ei au fost lăsaţi la vatră şi nu întotdeauna au avut parte din partea statului, a firmelor româneşti, un tratament suficient de atent. Nu sunt chestiuni de şomaj, sunt chestiuni legate de dorinţa de a-i ajuta să găsească un loc de muncă, sau de a începe o afaceri, de a începe un business, sunt educaţi, sunt disciplinaţi, iar ceea ce am încercat să facem prin acest mic amendament e un preludiu, un deschizător de drum pentru o legislaţie mai completă pe care voi încerca să o introduc în Parlament, alături de un număr de colegi, un mic stimul fiscal pentru companiile care angajează veterani, nu vorbesc de cei din al Doilea Război Mondial, ci de cei tineri, din teatrele de război din ultimii 15 ani, din fosta Iugoslavie, până în Afganistan. Nu este vorba de a da ceva de la stat, ci de a crea o înlesnire. E o chestiune care se face şi în Marea Britanie, şi în Franţa. Eu şi o chestiune legată de familie, şi tatăl meu a fost în armată, poate sunt eu mai sensibil la acest subiect.

Cît mai stăm în Afganistan? De ce nu ne retragem?

Strict politic, 2014 este anul ţintă pentru retragerea trupelor NATO din Afganistan. Astăzi ţinta românească pare să fie neprecizată, polonezii au spus că pleacă în 2013, britanicii au spus că rămân până în 2014, americanii stau până la sfârşit şi vor rămâne şi probabil după unii deghizaţi în băştinaşi. Pe mine nu mă preocupă atât de mult durata şederii noastre cât modul în care comunicăm cu opinia publică şi în care luăm decizia. Aşa cum eu am fost surprins de decizia bruscă a premierului Tăriceanu că plecăm din Irak fără niciun fel de justificare sau consultare cu aliaţii, nici a sta la nesfârşit fără să avem niciun fel de consultare serioasă, transparentă. Aş propune ca România să încerce să obţină şi ceva dividende economice, participarea poate să fie un pic mai lungă, un pic mai scurtă, e bine să fim solidari cu nucleul dur al NATO. Ceea ce mă frământă pe mine este că mergem în astfel de zone şi apoi nu se întâmplă nimic. Eu am fost în discuţii explicite când eram ministru de Externe, atunci când a fost vorba de Irak, a fost o misiune controversată, fără mandat ONU, şi iată că la sfârşit, în afară de Roman Braşov care a obţinut nu prin intermediul nostru, nişte exporturi de camioane în Irak, prea puţin din ceea ce ni s-ar cuveni, o spun foarte direct, am trimis oameni acolo, am sacrificat vieţi şi destine, avem o capacitate foarte slabă de a cere, o spun foarte brutal, partea noastră. Americanii au fost aici, au discutat cu noi, nu am ştiut să profităm de aceste oferte. În Irak noi aveam de recuperat un miliard şi ceva de dolari, acea datorie a fost ştearsă şi uitată. În spate este şi o luptă economică. Să ştim în primul rând că după ce plecăm dintr-un loc rămâne o prezenţă românească economică. Cred că trebuie să fim şi noi mai pragmatici, mai negustori, în sensul bun. Militarii noştri sunt extrem de apreciaţi.

Comentarii pe marginea bugetului pe 2012.

Eu cred că sunem într-un fel de umor absurd, toată lumea vorbeşte de vreo şase luni de guvernanţă economică europeană, de Pactul europlus, de modul în care se trimite bugetul la Bruxelles înainte să votăm, de acest Acord de Uniune Fiscală şi când mă uit la modul în care a fost construit bugetul pe acest an, este la fel cum este construit bugetul de pe vremea CSP-ului, nu este nicio diferenţă, este discutat ca în fiecare an gâfâit aproape de Crăciun şi nimeni nu discută serios despre el.

Este o disonanţă cognitivă între discursul public care spune e nevoie de austeritate, de rigoare în cheltuirea banului public şi eu văd cu surprindere şi temere că mimăm discursul european. Acasă, tot la metehnele mele româneşti. Cea mai importantă lege a unei ţări este bugetul ţării. Ceea ce s-a întâmplat acum este de-a dreptul ruşinos. Niciun element de multianualitate. Apropo de faptul că se schimbul guvernul la anul, eu cred că se schimbă în martie. 20 de proiecte pe care ne angajăm toţi că le vom continua.

Sunt miniştri în Cabinetul Boc a căror activitate să vă mulţumească?

Cel mai promiţător ministru din cabinetul Boc este domnul Orban. Nu pot spune că mă mulţumeşte, pentru că este de foarte puţină vreme ministru, dar reputaţia sa, dar mi se pare un om bine pregătit, bine conectat la Bruxelles, mi se pare o alegere bună. Din punct de vedere al profilului unui om care o face cu bună credinţă şi cu ştiinţă de management tehnocratic, domnul Orban mi se pare un ministru bun.

Mă refeream la vreun ministru politic, nu tehnocrat…

Sunt unii care se mişcă un pic mai bine. Tot pe zona, un pic mai agresiv şi sper bine, se mişcă  lucrurile la Transporturi. Nu sunt complet mulţumit, sunt încă zone clar-obscure, dar e un pic mai multă energie şi pe zona de fonduri europene, la Transporturi lucrurile merg un pic mai bine. În alte părţi e dezastru, la Finanţe, în zona de Economie.

Aţi spus că se schimbă guvernul în martie. De unde ştiţi?

Am spus martie ca să nu spun februarie. Este o nevoie obiectivă a celor care conduc astăzi România, a domnului Băsescu şi culmea!, a PDL. Este atât de multă uzură acumulată în jurul acestui guvern. Nu pot spune că este o simplă deducţie, e instinctul meu politic. În acest moment din punctul de vedere al intereselor Puterii, o simplă remaniere nu se poate, e un guvern mai slab decât precedentul, pentru că nu pot să spun că prezenţa lui Ialomiţianu la Finanţe a întărit Guvernul. Din punctul de vedere al actualei Puteri e nevoie de o schimbare amplă de guvern începând cu primul ministru, iar din punct de vedere al ţării este nevoie de o schimbare de guvern şi de o schimbare de prim-ministru, pentru că ţara nu  poate fi condusă într-o perioadă care se anunţă extrem de complicată, românii vor avea nevoie să se agaţe de speranţa unui guvern mai competent. Sunt convins că 2012 nu ne va găsi cu acest guvern până la
sfârşitul acestui ciclu politic, sunt convins că şi la nivelul partidelor actuale vor există schimbări actuale. Avem o putere erodată, compromisă, avem o opoziţie incapabilă să profite de această nemulţumire şi să vină cu soluţii cu care să umple cu acest gol. Va fi o primăvară agitată, în cadrul USL, în cadrul PDL.

Aţi face parte din noul guvern?

Răspunsul meu este negativ, sunt un lider politic, am fost un tehnocrat bun, dacă se va decide că e un guvern mai tehnocratic, mai politic va depinde de situaţia economică. Prezenţa mea într-un astfel de guvern este exclusă.

Ce şanse îi daţi lui Victor Ponta să ajungă premier?

Aproape de zero. Din motive simple, pur electorale, de sondaje, din informaţiile mele, vom vedea cifrele din decembrie, o spun cu regret pentru că am fost artizanul, am iniţiat în 2007 această apropiere cu PNL. Iată cu USL nu fac 50%, ceva este greşit nu în ideea de a avea un front comun al Opoziţiei, ci în modul în care funcţionează. Cred că e şi prestaţia neconvingătoare a lui Victor Ponta, care e clar că nu este suficient de bine pregătit, nici economic, nici ca discurs politic, inclusiv ce a fost la Cotroceni. O fi prost dispus Traian Băsescu, dar ăsta nu este comentariu, nu starea, nu umorile preşedintelui sunt probleme de interes pentru opinia publică, ci ceea ce ai reuşit să comunici acolo. Nu ăsta e subiectul. Se lansează la Alexandria acum un an programul pentru agricultură, nu era un program rău, o mie şi ceva de oameni veniţi să asculte un mesaj pe agricultură, comentariul lui Victor Ponta a fost că Traian Băsescu îşi caută sticla pe jos. Evident că presa s-a dus după sticla aruncată metaforic de domnul Ponta. Nu se întâmplă nimic concret. Lumea se retrage, spune că nu îi mai vrea pe ăştia, dar nici ceilalţi nu îi conving. Aici e un bulevard liber care poate fi umplut de către cei care vin cu soluţii, care dau senzaţia de competenţă şi dau senzaţia de integritate.

Suspendarea preşedintelui Băsescu e idee proastă?

Nu ştiu, eu cred în continuare…. Prima suspendare cred că a fost şi o formă poate exagerată de entuziasm al acelei majorităţi care s-a format după spargerea Alianţei DA, spunând că dacă avem majoritate în Parlament, putem face aproape orice şi a fost o greşeală din punct de vedere al comunicării faţă de opinia publică, Traian Băsescu căzuse în sondaje, de la 70% încredere la 35% şi a fost un calcul politic greşit. A fost insuficient de bine gândită anticiparea reacţiei opiniei publice. Traian Băsescu este foarte bun la autovictimizare. Acum calcul poate este corect din punct de vedere al opiniei publice, dar nu există majoritatea. Această lipsă de finalizare, ca la fotbal, aruncă acolo cu centrări şi nu dă nimeni în poartă.

Noul partid: “platformă, pe lîngă un braţ politic”

În primul rând mă interesează dincolo de finalitatea strict politică să încerc să construiesc împreună cu oameni care gândesc apropiat de mine şi oameni care gândesc poate diferit, o platformă, o mişcare, care pe lângă un braţ politic, dar cred că în acest moment există enorm de multă lume în România care ar dori să contribuie la o mişcare care este construit diferit de partidele politice din România. Interesul meu nu e unul îngust, de a crea o forţă politică care să facă nu ştiu cât la alegerile viitoare, să aibe nu ştiu cât din viitorul Parlament şi apoi din viitorul guvern. Dar principalul meu scop este aceea de a le spune că se poate face treabă în România, că e nevoie de oameni competenţi. Intelectuali de stânga nu se simt reprezentaţi de PSD. Eu sunt convins că anul viitor va marca o recompunere a spaţiului românesc, sper să fie în primăvară, cred că nu ne prind alegerile din 2012 cu actualele conduceri de partid şi combinaţii de partide. Eu nu cred că ne prind alegerile viitoare nici cu USL, nici cu actualele conduceri de partide şi probabil nici cu actualele denumiri de partide.

Să vorbim şi despre diverse nume, oameni. Cozmin Guşă. Aţi mai vorbit cu el?

Nu am mai vorbit cu Cozmin Guşă, după 2009. Cred că o dată la telefon. Mă cunosc cu el de mulţi ani, de când era secretarul general al PSD, am avut o relaţie oarecum contractuală, nu în sensul material, ci de etapă, la alegerile prezidenţiale, de atunci relaţia mea cu Cozmin practic a încetat. Şi ceea ce face el, ceea ce face PIN-ul, apropo de asocierea cu UNPR, nu are nimic de-a face cu planurile mele.

Liviu Dragnea. V-aţi simţit trădat de el?

Liviu Dragnea este un om care şi-a început cariera într-un alt partid, şi-a început cariera politică în PDL, probabil că a transferat o parte din acest mod de a face politică, care este neprincipial, el îşi justifică nemulţumirile personale, dar cred că din punct de vedere al modului în care s-a poziţionat în aceşti ani de zile încrederea pe care i-am acordat-o ca secretar general a fost nejustificată. Cred că în continuare reprezintă o vulnerabilitate din punct de vedere al percepţiei pentru un partid de stânga. A face scor în Teleorman este una, a face scor la nivel naţional este alta.

E posibil să nu candidaţi cu viitoarea la formaţiune la alegerile viitoare?

Nu ştiu. Există orice posibilitate de a face sută la sută ceea ce cred că este bine şi corect. Nu am să mă mai las condus de interese politice imediate. Întrebarea este dacă această construcţie politică îşi va propune ca în 2012 să meargă către un succes electoral. Iar ce este succesul politic rămâne de discutat. Unii spun că există o posibilitate de a crea o formaţiune politică care să-şi propună un lucru minimal, care să intre în Parlament, să obţine 10-15-20% în principal pe brandul meu. Eu sunt mult mai ambiţios de atât. Cred că se poate crea în timp atât de scurt, pe fondul reconfigurării de care vă vorbeam, o mişcare politică care să-şi propună să câştige alegerile viitoare din România. Nu spun că se va întâmpla, dar spun că din punctul meu de vedere sunt extrem de ambiţios. M-aş alia cu publicul românesc.

Visaţi la o nouă noapte de 6 decembrie, cu o altă dimineaţă?
Un moment atât de intens ca cel pe care l-am trăit lasă urme. Oricât de mult ai face pe viteazul. Evident, când ai fost atât de aproape, jumătate din populaţia României te-a votat, acest lucru te şi obligă să mergi mai departe. Sunt şi un om realist, ştiu că acele momente lasă şi urme asupra mea emoţional şi asupra percepţiei publice. Există potenţial pentru o dimineaţă frumoasă peste câţiva ani de zile, dar există şi riscuri semnificative şi numai timpul va putea da un răspuns dacă peste doi sau trei ani de zile şansa de a relua o candidatură la prezidenţiale este una realistă. Nu abandonez acest gând, este poate şi omeneşte de înţeles. Da, voi face politică. Vreau să fac politică. Da, vreau să fac schimb lucrurile în România. Sunt un politician mai modern şi mai deschis către Occident decât orice alt politician din această ţară, dar testul va fi această mişcare pe care o începem acum.

“Se pot face, se pot face… (manevre prin care Guvernul să aloce bani pentru colegiile Puterii, n.red.). Acum să nu credeţi că dacă vă explic această procedură înseamnă că am aplicat-o, parlamentarii pot face o listă de opţiuni să solicite fie reparare de şcoli, fie biserici, fie drumuri, iar apoi ele se aplică atunci când ministerele fac derulare de programe”.

Ca ORICE politician, domnul Vosganian are memoria scurtă. Şi ne crede proşti. Domnia sa uită cine a omenit biserica care se înălţa mândră în cartierul ridicat de Relu Fenechiu în Iaşi. Cu trei tranşe de câte 500.000 de lei, adică un total de vreo 400.000 de euro. Scriam despre asta în 2008, la Cotidianul.

Dacă credeţi că s-a schimbat ceva, vă înşelaţi amarnic. Şi tocmai asta e una din problemele Opziţiei de astăzi: faptul că nu e o alternativă. Că atacă Puterea cu aceleaşi apucături şi cu aceleaşi personaje cu care defila şi atunci când a pierdut alegerile. La vremuri noi, tot noi, carevasăzică.

Să ne uităm pe amendamentele depuse la Bugetul de stat de aceeiaşi protagonişti ai rândurilor de mai sus. Domnul Vosganian e dispus (la fel cum sunt şi guvernanţii de azi deloc mai breji) să arunce banii tot acolo unde îi trimitea şi pe vremea când era ministru. Pe ce? Păi pe biserici, terenuri de sport în comune, bazine (că tot o atacă Opoziţia pe Elena Udrea pentru exact aceleaşi lucruri) şi PARCĂRI LA ŢARĂ! 400.000 de euro fără număr. “Din suma prevăzută se alocă suma de 1.500 mii lei pentru finanțarea obiectivului “Amenajare scuar și parcare în cartier Dancu, comuna Holboca”, judeţul Iaşi”.

Amendamentele domnilor Fenechiu şi Vosganian pot fi citite aici.

Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, vorbeşte într-un interviu pentru VoxPublica despre promisiunile neonorate din Proclamaţia de la Alba-Iulia, despre faptul că România ar mai trebui să aibă o sărbătoare naţională, una care ar putea să fie a tuturor locuitorilor ei sau despre cum sunt încă maghiarii cetăţeni de mâna a doua ai acestei ţări.

Szasz Jeno: Pentru mine personal această sărbătoare reprezintă o sărbătoare neonorată de majoritatea românească, din cauza faptului că în Proclamaţia de la Alba Iulia ni se promitea că minorităţile vor avea autonomie. A rămas o promisiune neonorată. În ceea ce priveşte sărbătoarea, ştiţi, libertatea mea personală are o limită, acolo unde începe libertatea dumneavoastră. Dacă suntem solidari şi egali, şi ar trebui să fim nu doar în faţa lui Dumnezeu, ci şi în faţa legilor, ar fi frumos ca în secolul XXI, trăind într-o Europă civilizată, trebuie să clădim o ţară comună, care nu e doar a majorităţii, prin modificarea unui singur articol din Constituţie, acela care susţine că România e stat naţional, şi care ar trebui să spună că România e stat multinaţional, pentru că nu sunt doar români în această ţară, ci şi minorităţi. Ar fi un pas către civilizată.

R: Şi atunci 1 Decembrie nu ar mai trebui să fie Ziua Naţională a României?

S.J: Sunt ţări unde sunt mai multe zile naţionale. Vă dau exemplul Ungariei, unde sunt trei: 15 martie – aniversarea Revoluţiei de la 1848, 20 august – Ziua Sf. Ştefan, fondatorul Ungariei moderne şi 23 octombrie – aniversarea Revoluţiei din 1956. Eu cred că ar trebui să găsim o zi naţională în afară de 1 Decembrie. O zi care să fie sărbătorită cu sufletul împăcat de toţi cetăţenii români. Nu ştiu, mă gândesc la ziua în care am scăpat toţi de comunism, 22 decembrie. Sigur, ştim acum că nu a fost revoluţie atunci, dar cei de atunci aşa au perceput-o.  Vorbesc de o zi naţională care să fie pe lângă 1 Decembrie, pentru că nu vrem să vă răpim această sărbătoare.

R: Şi atunci cum se simte un maghiar în această zi?

S.J.: Dumnezeu m-a făcut maghiar. Şi sunt mândru de asta aşa cum şi dumneavoastră ar trebui să fiţi mândru că sunteţi român. Dacă pe mine Dumnezeu m-a trimis în Secuime, am devenit maghiar şi cetăţean român, am această cruce. Şi nu am voie să o dau jos de pe umeri. Într-un fel mă apasă şi într-un fel mă apără. Pentru că cel care îmbrăţişează Crucea, îl îmbrăţişează pe Hristos. Ceauşescu a făcut această greşeală istorică teribilă când i-a vândut pe evrei şi pe saşi. Fiecare etnie, fiecare comunitate naţională e un plus pentru ţara românească. Noi ne-am născut acolo, părinţii noştri s-au născut acolo, au murit acolo, aici, în Secuime. Şi nu înţeleg de ce cerinţele noastre nu sunt onorate. Eu nu sunt de acord cu politicienii români care dintr-un sediu de la Bucureşti spun că maghiarii din România trăiesc bine. Noi ar trebui să ne declarăm mulţumiţi. Eu nu înţeleg cum se poate ca la Târgu Mureş, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie care a fost fondată de profesorii maghiară să ne dea afară şi să ne nimicească. Noi am fondat-o pentru comunitatea noastră… Noi nu avem dreptul să devenim rectori, noi avem dreptul să devenim doar vice-. Vice-rector, vice-director, mereu vice. Noi nu suntem buni să fim directori, noi nu suntem buni pentru armată, nu suntem buni pentru poliţie, nu suntem buni pentru diplomaţie. Acest lucru este deranjant, suntem cetăţeni de mâna a doua. Nu avem ambasadori, pentru că nu suntem de încredere. Eu ce să-i spun copilului meu? Du-te în armată, dar nu eşti de încredere. Du-te în diplomaţie, dar nu vei fi niciodată ambasador pentru că nu eşti de încredere.

R: Şi totuşi ce le uraţi românilor, ce uraţi majorităţii româneşti de 1 Decembrie?

S.J.: Eu la urez sănătate tuturor românilor, ca ţara să prospere, avem toţi nevoie de asta şi ca ei să iniţieze ca promisiunile de la 1 Decembrie 1918 să fie respectate de către elita politică românească.

Cel mai probabil Mircea Geoană va fi exclus marţi din PSD, printr-o decizie a Comitetului Executiv. “Glontele e pornit pe ţeavă”, declara în urmă cu o săptămână preşedintele PSD, Victor Ponta, în ceea ce anunţa că ar fi ultima discuţie pe subiectul Geoană la care participă. Nu avea să fie ultima, au urmat şi altele, dar Ponta nu şi-a schimbat sau nuanţat punctul de vedere. Nici nu avea de ce să o facă. Nu pierde nimic.

În apărarea lui Mircea Geoană nu a sărit decât Ion Iliescu, adică cel care anunţase printre primii înlocuirea acestuia de la Senat. Să nu-l uităm pe Marian Vanghelie, mai puţin ferm şi bombastic ca altă dată. Totuşi viitorul politic al lui Geoană depinde în mare măsură de ceea ce va face primarul sectorului 5. În rest, niscaiva primari din Dolj şi multă tăcere. Teamă. Şi de aici se nasc scenariile.

1. Mircea Geoană va fi exclus din PSD. În aceste condiţii, cel mai probabil Geoană îşi va pierde şi scaunul de preşedinte al Senatului. Puterea va avea toate argumentele să-l execute, PSD ar fi într-o postură ridicolă dacă l-ar apăra. Rămâne ca PDL-UNPR-UDMR să-şi strângă toţi chiulangii de carieră în sală. Circul se va muta ulterior la Putere, acolo unde vor începe negocierile pentru cine va fi noul jupân. PSD jubilează.

Ce face Geoană? Prea multe variante nu are.

A. Se duce la PC. E destinaţia cea mai previzibilă. “Dom profesor” Voiculescu îl aşteaptă cu braţele deschise, partidul are ceva brand şi vizibilitate, Daniel Constantin nu şi-ar convinge nici foştii colegi de la APIA să-l voteze. Vecinii de bloc, exclus. Nu-l recunosc. Trecerea lui Geoană la PC ar cam scoate partidul din USL, pentru că e clar că Ponta nu va dori să se întâlnească cu acesta la şedinţele Coaliţiei, dar în aceste condiţii conservatorii au şanse să treacă de 5% pe cont propriu. Cu o condiţie, ca Geoană să nu vină singur. De preferat, cu Marian Vanghelie la braţ. Adică cu Bucureştiul pesedist.

B. Îşi face partid nou.  O prostie cât casa din Cucu Starostescu nr. 3. Dar ce, ar fi prima? E greu de crezut că Mircea Geoană va reuşi să stârnească valuri de demisii din rândurile social-democraţilor astfel încât să aibă masa pentru un partid nou. Pentru că dacă reuşea să mişte lucrurile nu ar mai fi zburat din PSD. Dacă cumva îl bate gândul, să se uite lung la UNPR. Partid la putere, cu PIN-ul ştiut la banii publici, nu scoate capul din marja de eroare a sondajelor. Încă. Şi aici reapare factorul Vanghelie. Dacă mai-marele de la 5 vine, ceva-ceva şanse tot ar fi. Însă e greu. Ar semăna cu povestea asta cu Realitatea TV şi RTV. Cum ar trebui să se numească noul partid? Partidul Democrat Social? Partidul Social Democrat Mircea Geoană?

C. UNPR. Nici asta nu pare o idee genială. Acolo sunt o mare parte din cei pe care i-a dat afară din PSD şi în plus, e înghesuială mare la şefie. Partidul ăsta are atâţia preşedinţi în conducere încât de unde să mai facă rost de un scaun pentru altul?

2. Mircea Geoană nu va fi exclus din PSD. Improbabil, dacă nu chiar imposibil. Chiar dacă liderii locali nu pricep prea tare care e raţiunea pentru care Geoană e executat (s-a trezit vorbind despre candidatura la prezidenţiale, ei şi ce? omul visează…), e greu de crezut că aceştia îi vor da o asemenea lovitură lui Victor Ponta. Pentru că după două săptămâni în care l-ai scuipat în mod public, în care l-ai făcut ba trădător, ba mincinos, ba indisciplinat, să găseşti o formulă călduţă prin care să-l păstrezi în partid e totuşi un pas înapoi, care compromite grav autoritatea lui Ponta. Or, asta e de neacceptat pentru fostul june PSD.

Dacă vă trec şi alte idei prin cap, sunteţi liber să le scrieţi. Cele mai interesante le preiau în postare.

Iar asta se vede şi din modul în care PSD şi PDL şi-au desemnat membrii în Comisia comună care ar urma să-i facă rechizitoriul lui Băsescu. Dacă social-democraţii şi-au trimis patru jurişti de frunte: Dan Şova, Florin Iordache, Ioan Chelaru şi Toni Greblă, peneliştii au trimis doar unul: pe Ciprian Dobre, deputat şi fost prefect de Mureş.

În rest, au preferat un inginer, un contabil şi un actor. Adică pe Călin Popescu Tăriceanu, Eugen Nicolaescu şi pe Mircea Diaconu.
Şi ca să fie clar, comisia asta trebuie să redacteze un raport care să convingă restul parlamentarilor că Traian Băsescu a încălcat Constituţia. La aşa eminenţe juridice peneliste, aşa suspendare.

Ei, şi acum, puteţi începe cu înjurăturile…

C.R.: Ce părere aveţi despre ceea ce se întâmplă la Cluj, cu Apostu şi DNA?

C.G.: DNA este o structură condusă de clujeni. Ei îl cunosc pe Apostu, dacă era vreo complicitate sau comandă politică, sau dacă erau genul de oameni care să acţioneze la vreo comandă politică cred că aveau o sută de alte locaţii pedeliste. Nu, în ciuda faptului că sunt clujeni, că îi cunosc pe oamenii aceia, s-au dus peste ei. Şi îi cercetează de mult timp. Şi nu au avut vreo tresărire că a fost vorba de Apostu, care este fostul director de la … sau de cei care vor veni, că acolo sunt şi oameni de afaceri şi oameni care au stat la masă, care s-au cunoscut şi au dat drumul la dosare. Este un mare merit. Pentru mine, să-l ferească Dumnezeu pe Apostu!, dar iarăşi vorba aia, capul face, capul trage. Pentru mine cea mai bună veste este că DNA a acţionat în acest caz. Eu aşteptam momentul în care această bubă purulentă care este bugetul Clujului, dar şi umflată cu bani administrativi, să fie împunsă. Acolo treburile în dosar sunt mai clare ca oriunde. Eu am auzit de hoţi sofisticaţi, dar să-ţi bagi şi nevasta în budă, să nu te gândeşti, mă miră, nu prostia, ci suficienţa, de ce dacă ştii că eşti ditamai primarul Clujului? “Sunt de-al lui Boc”. Problema scandalului de la Cluj a fost că şi-au zis “sunt de-al lui Boc”. Şi la Maramureş e acelaşi lucru, cu Mircea Man. E clar că se întâmplă ceva. Eu nu pot decât să aplaud o instituţie ca DNA, care loveşte în epicentrul Puterii.

D.D.: Haideţi să încheiem pe ton profetic. Cum vi se pare povestea Albă ca Zăpadă?

G.G.: Îmi pare rău, Sebastian Lăzăroiu e un băiat deştept, dar aici a făcut un proiect fără fund şi fără cap. O varză de Bruxelles, dacă el e autorul proiectului. O varză de Bruxelles în care îl exclud pe preşedinte punându-şi fata să înregistreze Mişcarea populară, amesteci mişcarea sindicală cu mişcarea populară, nu se poate chestia aceasta, nu e din acel film. Nu ai o suprastructură de elite pe care să o aşezi ca acoperiş. Mişcarea populară se face cu acoperişul care trebuie să “cheme”. Nu o faci pornind de la un partid blamat în România. E un proiect greşit total, prezentat greşit, nu poţi să-l prezinţi cu o poveste pentru copii.

C.R.: Monica Macovei? Credeţi că va face ceva?

C.G.: Văd că nu îşi găseşte locul, mai are pusee să facă ceva. E limpede că vrea să facă ceva, că osatură PDL nu îi permite să facă ceva. Şi e limpede că nu are forţa să facă ceva. Eu sunt un om care a promovat multe femei, sunt foarte conştiincioase, îşi duc jobul până la capăt şi au un simţ al ridicolului foarte dezvoltat, nu prea fură. PDL la momentul ăsta, dacă-l dăm jos pe Boc, e populat doar de femei. Eu nu spun că nu sunt capabile, Elena, Boagiu, Roberta Anastase, Raluca TUrcan. PDL a ajuns partidul femeilor, dar asta nu poate să ţină prea bine la electoratul român.

C.R.: Elena Udrea e un ministru bun?

C.G.: Elena a avut îndârjirea să înveţe atât de multe în ultima vreme şi să încerce şi să facă lucruri by the book. Facem o comparaţie între Elena Udrea şi Miron Mitrea. Miron Mitrea era exact în aceeaşi postură la Ministerul Transporturilor în 2001-2003. Lucrurile pe care se spune că le-ar fi făcut Miron Mitrea nu se pot pune în cârca Elenei Udrea, iar spre comparaţie este evident că acest tip de minister este condus acum cu mai multă hărnicie şi cu mai puţină corupţie decât în vremurile alea. Nu vreau să spun că se face tot ce trebuie. Nu e nicio strategie.

C.R.: Emil Boc?

C.G.: Emil Boc nu există. El de frică că ar pierde sprijinul partidului la funcţia de premier nu poate să facă nimic. Emil Boc preferă să moară împreună cu partidul, într-un fel blamabil. Este în postura lui Geoană, dar într-o condiţie mult mai agravantă pentru ţară. În mod evident România intrând în furtuna din 2012 cu un premier pe care nu îl cunoaşte nimeni… Nu ştiu. Vă dau două exemple de oameni care au anvergură: Dacian Cioloş şi Mihai Tănăsescu. Eu aş fi acest gen de tehnocrat care e atent să nu facă prostii. Să fii relaţionat internaţional. Să atragi fluxuri de capital cunoscând pe cineva, dând un telefon.

C.R.: Despre Traian Băsescu ce părere aveţi?

C.G.: Eu cred că face ce trebuie. Băsescu a greşit printre altele la primul mandat pentru faptul că nu a negociat statutul special pe care îl avem: de dublu grănicer. NATO şi UE. Asta ar putea fi aducător de profit. Şi azi mai avem un avantaj: scutul anti-rachetă. I-am dat la o parte pe ruşi. O altă greşeală a lui Băsescu. Astăzi el vorbind mai apăsat, el le dă de ştire că suntem o ţară cu care trebuie să negociezi cu mai mult respect. Băsescu încearcă să folosească armele pe care le are. Şi joacă bine de data asta. El în general a făcut mandatul al doilea corect. El administrează un dezastru care se bazează pe mandatul unu al său dar şi pe dezastrul guvernării Tăriceanu. Cred că Băsescu e singurul din echipa asta care e în dispozitiv de campanie, pentru că restul dorm pe ei.

Joi, de la ora 16,30, în aula Bibliotecii Central Universitare, Cozmin Guşă îşi lansează o nouă carte: “Imperialism în postcomunism. Geopolitica dezordinii în fostul lagăr socialist”.

Citeşte şi
Cozmin Guşă (2): Adrian Năstase de azi e un nevertebrat, i se apropie funia de par

Interviu (1) Cozmin Guşă: Eu l-am adus în politică pe Ponta, el se izmenea că nu vrea. A vrut şi i-a plăcut

Cozmin Guşă: Cu Iliescu nu am lucrat niciodată şi nu am respectat nimic din ceea ce a spus el. Năstase din perioada 2001-2003 când am lucrat împreună, era un bărbat politic cu multe defecte, dar cu o coloană vertebrală solidă, Năstase după ce a pierdut alegerile prezidenţiale şi a plecat şi de la şefia Camerei Deputaţilor, a devenit uşor nevertebrat. Năstase a plecat de la şefia Camerei Deputaţilor şi din cauza spectacolului făcut de DNA la casa din Zambaccian, cred că s-a făcut plecat singur, milioanele alea nu le-am mutat eu din conturi, le-a mutat el, era complicat să rămâi preşedintele Camerei Deputaţilor când ai mătuşi care îţi lasă milioane în conturi, ştiind de fapt că tu ai alimentat conturile. Să lăsăm! Ne place să ne victimizăm, dar ăsta e adevărul. Nu putem să avem astfel de preşedinţi de Cameră a Deputaţilor, dar Năstase nu a vrut să înţeleagă niciodată asta. Acel Năstase cu care puteam să lucrez era vertebrat, acest Năstase e nevertebrat. Şi atunci orice opinie pe care o dă, o dă dintr-un interes mărunt sau dintr-o poziţie mult mai joasă. Dar eu ştiu ce intenţie au avut cei doi. Iliescu a înţeles că…. pe româneşte, lui Năstase i se apropie funia de par. Adică sentinţa din justiţie s-ar putea să fie, nici nu văd altă posibilitate, una extrem de nefericită pentru Năstase, şi la mod uman îmi pare rău pentru el, dar există o expresie românească: “capul face, capul trage” şi imaginea publică a unui Năstase izolat, film de groază pe care Năstase l-a mai trăit în 2005-2006, pentru că despre asta vorbim, cu această decizie a justiţiei ar însemna Năstase infractor. Un Năstase cu partid în jurul său, ceea ce el încearcă să facă în aceste luni, pe modelul Bivolaru, o să pară Năstase egal victimă politică. Dacă el va fi condamnat definitiv, nu cred că se poate întâmpla atât de repede, se mai poate face recurs, însă oricum, o condamnare definitivă chiar cu suspendare, te marchează.

C.R.: Victor Ponta a avut o atitudine ezitantă când a fost vorba de Năstase. A spus la HotNews că va respecta decizia justiţiei dacă Năstase va fi condamnat, dar a evitat să spună dacă îl va da afară din partid.

C.G. : La drept vorbind, şi sunt cel mai în măsură să vorbesc pentru că cunosc chimia relaţiei Năstase-Ponta, pentru că am manageriat-o o perioadă, Ponta nu are nevoie de Năstase în partid. Ponta are nevoie să îl arate din când în când pe Năstase în partid pentru unii din vechea generaţie care încă mai cred în forţa lui Năstase, dar Ponta este suficient de inteligent să înţeleagă că Năstase nu mai are nici potenţial electoral nici nu îl mai poate influenţa. Eu cred că îl ascultă cu politeţe când vorbim. Şi cu o oarecare superioritate. Asta e relaţia dintre ei, dar în acelaşi timp cu Geoană în partid, nici nu se poate dispărea. Dacă Geoană ar dispărea, următoarele victime ale lui Ponta pe un fir logic ar fi Năstase, Iliescu şi restul. Şi l-aş şi aplauda atunci. Şi atunci el ar redeveni un preşedinte în acord cu dorinţele şi speranţele celor care l-au ajutat să devină preşedinte la PSD ca să facă reformă. Dar îi va fi foarte greu, pentru că din ceea ce a arătat până acum a arătat că 1. nu este consecvent, 2. este omul succeselor de etapă, nu e un pilot de raliu care să câştige campionatul, vrea câte o cursă, astăzi nişte glorie, iar apoi dacă se răstoarnă cu maşina, nu are nicio importanţă.

D.D.: Şi totuşi, Victor Ponta a câştigat campionate de raliuri. Bine, ca şi copilot, dar le-a câştigat. Şi nu e o ironie…

C.G: Ponta conduce foarte bine. Cred că l-am ironizat şi eu cu asta, cu copilot. Ba chiar ţin minte că făcusem o gaşcă de motociclişti, pentru că aşa e, secretarul general impune moda, în 2001-2002, îmi luasem motocicletă, la scurtă vreme după şi Victor Ponta şi Remus Truică îşi luaseră motocicletă şi începeam să mergem cu motocicletele, duminică nu ştia nimeni că suntem noi, mai era şi Dan Bittman pe acolo care îşi luase motocicletă, eram mai mulţi prieteni. Iar aici era o chestie foarte tulburătoare, deşi eu eram cel mai vechi dintre ei, invariabil unde eram, Victor trebuia să ajungă primul. Şi mergea cu o viteză senzaţională. E vitezoman, iar calitatea de copilot nu i se pregăteşte. El vrea să ţină volanul în mână cu orice preţ, iar asta îl mulţumeşte. Are nevoie de jucării tot timpul. Cred însă că a fost o soluţie bună pentru el să stea în dreapta, la cât de vitezoman e.

C.R.: Mai spuneţi-mi un baron nociv pentru PSD. Mazăre?

C.G.: Eu cred că Mazăre e nociv şi cred că rolul lui, dacă vrea să fie de stânga, e mai degrabă în partidul lui Dan Diaconescu. Acolo ar putea fi scene din astea cu trei gagici goale în pat şi nu mă pot duce la şedinţă pentru că fac shooting pentru Playboy şi să sfidez pe voi şi nimeni nu îi face nimic. Dar cred că la Dan Diaconescu în partid ar merge chestiile astea că şi el e de stânga. Iar apoi să te revolţi aşa, să spui acum, sunt serios, chestia asta cu Geoană nu trebuia făcută, bun, trebuie să ai o poziţie că să poţi să te exprimi. Dacă tu vii dintre trei gagici în fundul gol ca să-ţi exprimi păreri grave la nivelul conducerii partidului cu Iliescu, la tribună, ce e asta? Circ cu public. Dar Mazăre este nociv din alt punct de vedere. Iar dacă ne gândim la cum a fost ratat referendumul despre care nu prea se vorbeşte poate că … Constanţa este nocivă pentru Ponta şi din alte puncte de vedere. Şi dacă ne gândim mai departe, Constanţa a câştigat când a vrut alegerile pentru PSD şi la nivel judeţean şi la nivel municipal, iar în 2009, deşi Geoană are pe val, Băsescu a câştigat alegerile şi la nivel judeţean şi la nivel municipal, deja este un scenariu care ne duce cu gândul la şantaj.

D.D: Apropo de Mazăre şi de cei care s-au distanţat de Geoană, am văzut în ultimele zile mai mulţi lideri care au făcut asta. Câţi dintre ei sunt oameni care îi datorează ceva lui Geoană? Zgonea, Hrebenciuc…

C.G.: Hrebenciuc nu a fost cu Geoană în 2009. A dat impresia. Pe Zgonea l-a ajutat foarte mult să aibă o poziţie importantă, el era un fel de secretat general adjunct şi un om care coordona echipa de monitorizare jurisdicţională, era o chestie importantă acolo, fiind şi de la Dolj, cu atât mai mult. Hrebenciuc nu se pune problema pentru că mai mult l-a ajutat în viaţă Hrebenciuc pe Geoană decât Geoană pe Hrebenciuc, aşa că Hrebenciuc nu are vreo datorie la Geoană, dimpotrivă.

C.R.: Credeţi că Geoană se vede totuşi cu cei de la Putere?

C.G.: Ca să fac o glumă adevărată, nu una cum a făcut Ilie Sârbu la televizor, cred că la capitolul întâlniri cu Puterea îl bate Ilie Sârbu pe Geoană. Eu nu zic că Geoană nu se întâlneşte cu Puterea, Ilie Sârbu acolo şi-a strigat vinovăţia într-un fel, a strigat-o primul, ca să nu o strige altcineva. Probabil că Geoană se întâlneşte, e greu de crezut prin prisma poziţiei de la Senat, că nu se întâlneşte cu Puterea, e şi pretextul potrivit, mai bei un şpriţ, mai poveşteşti şi altceva.

C.R.: Bun, dar atunci ce face Geoană? Care e strategie lui, că nu mi-e clară…

C.G: Problema lui Geoană este alta şi eu nu o înţeleg, bon, suntem prieteni, dar nu am vorbit de multă vreme. Nu mai vorbesc cu el din decembrie 2009, din iniţiativa mea şi nu vorbesc cu el ca să nu mă cert cu el. Şi cu Vîntu fac la fel. Nu, nu am mai vorbit nici cu el. Dar nu îl înţeleg, tu, Mircea Geoană, fost preşedinte de succes, câştigat alegeri, l-a bătut pe Iliescu, a câştigat alegeri europarlamentare, a câştigat alegeri parlamentare, dar le-a pierdut Miron Mitrea până dimineaţa, pentru că s-a dus să se culce şi a uitat că trebuie să stea să numere voturile, la prezidenţiale a câştigat în România, totuşi cu un partid în spate care l-a trădat, bă, ai studiat la Ecole Nationale d’Administration, ai căpătat titlul oficial de cel mai bun ambasador european în Statele Unite, cum suporţi tu, doar pentru dragul funcţiei de la Senat să flegmeze pe tine toţi baronii ăştia pe care tu i-ai făcut oameni pe mulţi dintre ei şi le-ai dat putere, fără să spui, băi, m-am săturat, plec singur. Ce-i asta? Dacă era o chestie explicită şi în urma umilinţelor la care a fost supus, masele de pesedişti veneau la Bucureşti să-şi strige revolta sau măcar 4-5 lideri vocali să vină să spună ceva, da, atunci era o motivaţie să spună, lupt pentru ceva. Dar aşa, pentru cine moaş-ta pe gheaţă lupţi şi iei flegme? Lupt pentru oameni! Da, dar oamenii nu sunt. Atunci ai imagine deja foarte proastă. Pare că te ţii de scaun cu amândouă mâinile ca să nu pleci doar ca să-ţi poţi negocia mai bine o plecare undeva. Nu ai dreptul, pentru că postul de preşedinte al Senatului nu este al tău. Este al partidului care astăzi nu te mai vrea. Eu pe Mircea nu-l recunosc deloc în aceste momente. El e departe de imaginea pe care a vrut să i-o creioneze Ion Iliescu, poate în afară de Traian Băsescu, sau poate cam la acelaşi nivel, am colaborat cu amândoi şi am fost prieten cu amândoi, eu cred că ei sunt politicienii cei mai inteligenţi din România. După mine. Dar dacă la Băsescu devine evidentă din când în când această calitate şi doar din când în când şi la el, dacă ne uităm la Guvernul Boc, la Mircea nu iese în evidenţă această calitate, o ştiu doar prietenii apropiaţi sau care l-au văzut la lucru. El are acces la raţionamente sofisticate. Aparenţele nu ajută, iar această aparenţă de astăzi în care el stă plin de zoaie în faţa baronilor nu îl avantajează.

D.D.: Bine, dar în momentul în care pleacă de la Senat, Puterea preia şefia acestei camere…

C.G: Eu spun că în momentul în care pleacă, UDMR câştigă Senatul. Cu Gyorgy Frunda la preşedinţia Senatului care nu înseamnă Putere, el este cel mai vocal şi anti-guvernamental lider, cred că ar fi o revanşă a UDMR pentru toate umilinţele pe care le-a suportat din partea PDL în ultima vreme şi a UNPR cu preţul rămânerii la Putere. Liderii UDMR sunt foarte lacomi, sunt demni urmaşi ai lui Verestoy Attila, cu toţii, inclusiv ăştia tineri din nefericire. Eu nu cred că Puterea are astăzi să ia Senatul, UDMR are cele mai multe şanse, ceea ce ar putea fi un puternic şah pentru că USL cum e el, amărât, hârtănit, dezintegrat în zona de PSD, cam rarefiat în zona de PNL, dar ar putea să dea un şah puternic prin această numire. Nu ştiu dacă ar fi neapărat şi un gest responsabil din partea lui Ponta şi a lui Antonescu, pentru că totuşi UDMR nu are cele mai curate gânduri legate de statalitate sau de curăţirea mediului politic din România. Dacă îi întrebăm pe cei de la ANI vor spune că proporţia de oameni cercetaţi pe bune este la UDMR cea mai mare din toate partidele din România. Sunt mulţi oameni cu incompatibilităţi, cu rude, cu averi nedeclarate, cu off-shoruri, colcăie pe acolo pe la UDMR. E un efect al faptului că au strigat tot mai mult că sunt minoritari. Şi pe un minoritar în momentul în care… Minoritarul nu fură, ia. Dacă faci altceva, comunitatea internaţională, Uniunea Europeană, PPE vin şi spun mă, îi bateţi pe negri?

D.D: În povestea asta cu Mircea Geoană, cineva tace. Marian Vanghelie. Nu a spus nimic. Unde e Marian Vanghelie?

C.G.: Am vorbit cu Vanghelie acum vreo 10 zile, două săptămâni, iar în rest, nu m-am întânit cu el din august. Eu am fost plecat cinci săptămâni în Noua Zeelandă. Nu ştiu, e surprinzător. Vanghelie în mod sigur are o strategie. Îl cunosc destul de bine. El nu ar accepta să fie umilit vreodată spunându-i-se: Bă, nu ai sărit în apărarea lui Geoană! dacă nu ar avea o strategie. Eu cred că are o strategie şi chiar din poziţia asta, chiar nefiind lider la Bucureşti, el va face ceva. Pentru că nu îi e frică de Ponta, a dovedit de atâtea ori. De ce să îi fie frică după ce Ponta i-a făcut ceea ce i-a făcut?

D.D: Cât înseamnă Vanghelie în Bucureşti?

C.G: Înseamnă 80% din ceea ce a fost când era 100%. Cred au dezertat cam 20% într-o aripă neutrală aşa după ce Vanghelie a fost decapitat.

D.D: Fără Vanghelie în Bucureşti, ce riscă PSD?

C.G: A, deja PSD cu Vanghelie în Bucureşti este forţa doi sau trei. Astăzi în Bucureşti, forţa 1 în Bucureşti este UNPR. Fără dubiu. Onţanu-Piedone care repet, sunt doi oameni din PSD, care au toată reţeaua PSD, ei vor genera un val care face ca surpriza alegerilor locale din Bucureşti, la nivel de 2012 să fie UNPR. UNPR va avea cel puţin două primării, iar UNPR va avea în acest fel, majoritate în Consiliul General. Nu am niciun dubiu pe tema asta şi pune sub semnul întrebării inclusiv jocul lui Sorin Oprescu, prin apariţia unui candidat surpriză pe care astăzi nu îl văd. La nivel de Ilfov, UNPR e forţa numărul unu. Nu îi laud, eu vorbesc de nişte fapte, a, că se poate spune că UNPR e un fel de oaste de strânsură, de corabie a piraţilor. tripleta Iliescu-Năstase-Ponta e mai onorabilă decât tripleta Oprea-Sârbu-Diaconescu? Eu cred că nu.

Citeşte şi Interviu (1) Cozmin Guşă: Eu l-am adus în politică pe Ponta, el se izmenea că nu vrea. A vrut şi i-a plăcut

Citeşte luni dimineaţă a treia parte a interviului cu Cozmin Guşă: Traian Băsescu face ceea ce trebuie în al doilea mandat

Cozmin Guşă: Victor Ponta într-un fel e legitim să mă împungă şi să mă  pună în tot felul de comparaţii pentru că am avut grijă să-l monitorizez în perioada  asta şi să-l pleznesc public de fiecare dată pe Victor pe care îl cunosc cel mai  bine şi eu l-am introdus în politică, nu Năstase l-a impus pe Ponta, să lăsam  miturile, eu îl cunosc şi eu l-am impus pe Ponta, eu eram secretar general şi l-am  introdus în partid şi de acolo, la şefia organizaţiei de tineret. Eu eram secretar  general şi organizam toată activitatea internă a partidului, el era şeful Corpului  de Control, un om fără carnet de partid, care susţinea în fiecare zi că nu vrea să  intre în partid. Ete, pe moaş-ta pe gheaţă, nu-ţi place ţie politica. Şi l-am  introdus şi în Asociaţia pentru Promovarea Tinerilor pe care tot eu o fondasem şi pe  unde eram Peter Imre, Elan Schwartzenberg, Mihaela Nicola, Dinu Pescariu, Boureanu,  Ponta, multă lume. Oameni cu posibilităţi care trebuie să ajute oameni cu  posibilităţi intelectuale, dar fără posibilităţi materiale. Pe Victor l-am introdus  şi aicea şi l-am introdus în politică deşi el se izmenea că nu vrea. A vrut. Şi  între timp i-a plăcut.

D.D.: Şi revin, de ce vă atacă atunci?

C.G.: El este într-un fel legitim în a vorbi despre mine, pentru că  mie mi se pare că el nu a făcut nimic din ceea ce trebuia să facă un preşedinte de  nici 40 de ani, venit la cârma PSD-ului pe care trebuia să-l ducă la Putere. N-a  făcut decât ceea ce făcuse şi Geoană înainte, adică pace cu baronii locali, cu o  notă mai proastă pentru Ponta, respectiv a făcut pace cu Ion Iliescu. Măcar Geoană în perioada lui de început, 2005-2007, nu făcuse pace cu Ion Iliescu  ceea ce a fost mai sănătos. El acuma fiind în această postură sigur mai delicată,  sigur că reinventează realitatea. Eu îi amintesc că în 2003 când am plecat din  partid, am plecat de la putere în opoziţie. Traian Băsescu în 2004 era un biet  primar al Bucureştiului, cu un partiduleţ de 7% pe care îl băteau toţi. Şi îl chemau  pe la toate parchetele posibile şi imposibile. Deci eu am fost partenerul acelui  Traian Băsescu, nu al acestui Traian Băsescu care este în postura să dea sinecure.

C.R.: Care sunt baronii nocivi din PSD?

C.G.: Cred că cel mai nociv în partid şi datorită poziţiei de preşedinte al preşedinţilor de consilii judeţene este Dragnea. Am văzut parte despre ceea ce s-a  scris despre dosar, am văzut parte din documentele de la Tel Drum, mie mi se pare  indubitabil că procurorii vor face foarte repede legătura dintre actele infracţionale petrecute acolo pe tot teritoriul României, nu doar în judeţul Teleorman, în complicitate cu alţi baroni şi înfluenţa pe care a avut-o Liviu  Dragnea. Vorbim totuşi de o firmă care a avut profit la un moment dat de 200 de  milioane de euro. Acest Tel Drum este o firmă senzaţională. Vă daţi seama ce s-a  întâmplat. Iar traseul banilor din Brazilia, prin Cipru, prin nu ştiu ce firme se  dovedeşte cu uşurinţă. Eu cred că scandalul Tel Drum – Liviu Dragnea este un scandal  care va mina eforturile PSD de a se poziţiona ca o alternativă. Pentru că eu nu sunt  spun despre Ponta că este corupt sau prost, nu este nici corupt, nici prost, însă  are o problemă: prea repede ia forma vasului în care stă. E fluid. A luat forma vasului baronilor care l-au adus la putere, uitând că a fost promovat în politică  pentru că a venit cu un mesaj de reformă. El nu face reformă. Nu mă refer la Geoană.  Ce-i face lui Geoană, e treaba lui.

C.R.: Păi şi cum poate Ponta să-i spună lui Dragnea, retrage-te, deşi nu ai niciun dosar?

C.G: Dacă eşti un preşedinte vizionar, spui, Dragnea, te rog eu, îţi găsim o variantă,  dar în acest moment eşti foarte nociv pentru partid, pentru că după toate  informaţiile mele de fost procuror, ştiu că eşti vârful unei piramide infracţionale  şi dacă te mai ţin încă două luni de zile s-ar putea să nu pot diminua efectul nociv  pentru partid. Şi atunci, cu presiunile pe care a ştiut să le facă în cazul lui  Vanghelie, care nu are problemele lui Dragnea, sau în cazul lui Geoană, putea să  aibă alte argumente în faţa lui Dragnea. Nu a vrut să le aibă pentru că este într-un  sistem de complicităţi.

C.R.: Şi de ce nu o face Ponta, îi e teamă de ceva?

C.G:  Lui Victor îi este foarte frică de momentul care deja s-a întâmplat şi pe care el nu  vrea să-l recunoască, când USL a scăzut sub 50%. Sunt două sondaje pe care eu le-am  văzut, al unui institut, poate cel mai credibil, eu vă spun doar cifra, este de 48%  şi o alta, a unui grup care acţionează din underground, care este de 46%. Dar nici  scorul ăla de 52% pe care cu multă bunăvoinţă colegul lor de partid Alin Teodorescu  l-a prezentat public nu spune altceva decât că scorul lor e sub 50%. Şi dacă nu ar  fi sub 50%, ci 50%, să pierzi 15 procente într-un singur an e foarte clar unde se  duc. Ei lui Ponta îi e foarte teamă de momentul ăsta şi nu dorea să aibă o  alternativă. La el, la sine. Iar alternativa era Mircea Geoană, care strânsese în  spatele lui, foarte multă antipatie faţă de Victor Ponta. Geoană din nefericire  pentru el, iar asta dovedeşte şi proasta creştere la nivelul leadershipului PSD, nu  are neapărat o oaste a lui, ci are o serie de oameni oportunişti care nu îşi mai  găsesc locul în PSD şi au nevoie de un pretext ca să plece, au oameni care au o  puternică antipatie faţă de Victor Ponta şi care de asemenea ar pleca şi e Mircea  Geoană care era singurul care era această voce anti-Ponta. Iar rândurile acestei  oaste de strânsură a lui Mircea Geoană s-au rărit în aceste zile de când într-un mod  total spectaculos, dar cred, nepregătit, Năstase şi Iliescu au avut o atitudine  anti-Ponta. Şi atunci oastea asta de strânsură a spus, dar parcă e mai bine cu acest  cuplu bine sudat provenind din negurile timpului decât Geoană săracu. Aşa mulţi s-au  mutat în spatele lui Iliescu şi Năstase, iar Geoană a rămas fără mare parte din  susţinători.

Citiţi duminică dimineaţă partea a doua a interviului cu Cozmin Guşă: Adrian Năstase e acum un nevertebrat.

Zilele trecute am dat din nou peste el. Peste “Contractul cu România”, documentul programatic (sintagmă păstrată în memorie din manualele de istorie de liceu) cu care Emil Constantinescu şi CDR câştigau alegerile din 1996, după ce, în al doilea tur al prezidenţialelor, reuşeau ceea ce foarte mulţi dintre noi atunci credeam că era aproape imposibil. Să-l înfrângă pe Ion Iliescu şi pe PDSR-ul său.

Eram pe atunci mai îmbibat de politică decât sunt acum, când pe (şi de pe) marginea ei trăiesc. Credeam. Într-o familie care votase ani buni fie PUNR, fie PDSR, eram singurul “activist” al lui “Căposu” şi al urmaşilor săi, pe care acum, îi considerăm epigoni. Am lipit câteva afişe, purtam insigne. Iar noaptea de 17 noiembrie a fost una din cele mai frumoase din acei ani. Cu televizorul dat aproape pe mut, cu lumina stinsă, cu drapelele cu cheia fluturând şi cu Emil Constantinescu promiţând că nu vor mai exista generaţii de sacrificiu. Pe naiba! Dar noi ce am ajuns, ce suntem?

200 de zile. 200 de zile în care România ar fi trebuit să se transforme radical. Nu a(u),(m) reuşit asta în cele aproape 5480 de zile care au trecut de atunci. Dacă sunteţi sceptici şi credeţi că sunt fatalist, citiţi cele 20 de puncte ale Contractului, uitaţi-vă în jur şi număraţi restanţele. Amintiţi-vă apoi cum au arătat acei ani, cum am făcut foame (chiar aşa, unii dintre noi), cum cei buni au devenit cei răi şi cei hoţi, cum o parte din apostoli s-au dovedit a fi turnători, cum rând pe rând, o bună parte din speranţele cu care unii mai mari, alţii mai mici, am plecat la drum, au sfârşit penibil învinse de structuri.

În toamna lui 1996, aveam 16 ani. Emil Constantinescu şi-a pus personal semnătura pe “Contractul” cu mine. A rămas dator. Faţă de mine şi faţă de milioane de români. Din fericire (paradoxal, nu-i aşa?), e prea târziu să-şi ia revanşa. Poate şi de aceea lumea a cam uitat că a fost preşedinte. Şi trebuie din când, în când, să răscolim prin hârtii pentru a ne aminti. Amară nostalgie.

Să se fi supărat într-atât Crin Antonescu când a văzut că Geoană nu renunţă nici mort la ideea de a mai încerca o dată la Cotroceni, încât să-l fi rugat pe Ponta să-i aplice o corecţie şefului Senatului? Ştiindu-l pe domnul Antonescu extrem de sensibil şi degrabă vărsătoriu de sânge atunci când vine vorba de ceva care să-i aducă atingere stării karmice de preşedinte al României în care se visează cu trei ani înainte de alegeri, nu e exclus să fie aşa.

Cert e că luându-l în colimator pe Geoană, PSD a făcut din ţânţar-armăsar. Şi a transformat o chestiune internă marginală în spectacol naţional. Însă talentul de a-şi da cu stângul în dreptul în cele mai faste momente e meteahnă veche într-un partid celebru pentru faptul că nici nu apucau să se termine bine şedinţele conducerii centrale că presa deja ştia cine pe cine a bârfit, atacat, în spatele uşilor închise din Kiseleff. Iar asta e o trăsătură a social-democraţilor pe care Victor Ponta nu a reuşit să o curme, ba mai mult, o preia: aceea de a-şi spăla rufele în public, pe la televiziuni. Scuzaţi colecţia de clişee!

Altfel, rămâne cum am stabilit, Geoană va fi în continuare probabil preşedinte al Senatului, PSD va găsi o formulă prin care să nu-l dea afară, dar îi va mai trage o sancţiune, ambele tabere vor vorbi de unitate şi de relele pe care le produce Puterea, iar domnul Geoană îşi va aminti peste şase luni din nou că vrea să fie preşedinte al României. Sau îl va da afară, dar va rămâne de fapt cu el.

Târâş-grăbiş, PSD şi Geoană se vor mai suporta încă un an, până după următoarele parlamentare, după care fostul preşedinte social-democrat va fi trecut pe linie moartă în acest partid. UNPR îl va primi şi atunci cu braţele deschise, iar Mircea Geoană va continua să viseze la un nou “Mihaela, dragostea mea”.

În toată afacerea asta un lucru devine neclar: cine a fost prostănacul de data asta?

Clişeul. Sibiu e Europa. Oraş civilizat, curat, multicultural, invadat de turişti, primar neamţ, burg.

Dincolo de clişeu. Atunci când am păşit pentru prima oară în el nu era deloc aşa ceva. Ci o umbră palidă, tomnatecă (iată, cât de perfid se strecoară în joc melancolia) şi ani buni nu avea să se schimbe.  Drumul spre Europa a fost însă presărat cu pământ. Cu mormane de noroi, până dincolo de glezne, în chiar inima lui, pe artera lui vitală, Corso, cum îl alintă localnicii sfătoşi, în Piaţa Mare, acolo unde astăzi copii râzând hrănesc porumbeii – cadru real smuls parcă dintr-o reclamă la fericire.

Până să devină Capitală Culturală Europeană în 2007, oraşul a avut ceva de muncă. A refuzat să-şi vopsească faţadele, ci s-a reconstruit din adâncurile zidurilor cu cărămizi putrezite până la acoperişurile cu ochi. Tradiţie săsească. E una din lecţiile de buchisit ale acestor ani: uneori transformarea se face radical, ferm şi organizat cu buldozerul. Sau cine ştie, poate e doar o lecţie locală.

Nici acum nu ştiu dacă Sibiul este pentru mine locul în care mă simt european. Sunt aproape convins însă că după 30 de ani de alergat prin „lume”,  e singurul loc căruia îi chiar pot spune acasă. Pentru că aici m-am transformat. Ireversibil şi fără precedent.

PS. Pentru imagini precum primele, mergeţi la sfârşit de mai-iunie în Sibiu. Cele de mai jos sunt doar o formă nesuferită de anti-nostalgie.

Şi cele vechi…

PS. În aceleaşi cotloane ale calculatoarelor am găsit şi un desen al unui sibian. Dan Perjoschi.  Provoca mintea la zâmbete şi meditaţie, în vară, pe zidurile Teatrului Radu Stanca.

La doi ani după apariţia în limba engleză, autobiografia fostului număr 1 mondial Andre Agassi – „Open” a apărut şi în limba română. Cartea a stârnit ecouri atunci şi în rândurile publicului din România din cauza unui pasaj în care apare Ilie Năstase – zugrăvit în termeni nu chiar ideali. „Să te fut, Ilie Năstase!”, îi spune junele lui Agassi, furios că Nasty îl tachinează şi face de râs în faţa fetei pe care „Snoopy” pusese ochii.

Mult mai impresionante sunt rândurile care descriu chinul. Ura. Teama. Chinul de a te da jos din pat, sutele, miile de ore de durere pe care le presupune viaţa de sportiv de performanţă, ura vie faţă de tenis pe care Agassi o enunţă în prima parte a cărţii. Teama faţă de un tată tiranic, violent şi care l-a „condamnat” să devină starul de mai apoi.

„Sunt încă un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi încă o dată, deşi acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi. Numele soţiei mele e Stefanie Graf. Avem doi copii, un fiu şi o fiică, de cinci şi trei ani. Trăim în Las Vegas, Nevada, dar momentan locuim într-un apartament al hotelului Four Seasons din New York pentru că joc la US Open 2006. Ultimul meu US Open. De fapt, ultimul meu turneu. Trăiesc din tenis, deşi urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă, şi totdeauna l-am urât”.

„Oamenii întreabă de multe ori cum e această viaţă în tenis şi niciodată nu pot să o descriu. Dar acest cuvânt este cel mai aproape. Mai mult decât orice, e un vârtej care te prinde, captivant, îngrozitor, uimitor. Exercită chiar şi o vagă forţă centrifugă împotriva căreia m-am luptat timp de trei decenii. Acum, culcat pe spate sub stadionul Arthur Ashe, ţinând de mână un adversar învins şi aşteptând să vină cineva să ne ajute, fac singurul lucru pe care îl pot face. Nu mă mai lupt împotriva ei. Doar închid ochii şi privesc.”

Retras în 2006 din circuit, după 20 de ani de profesionism şi o rivalitate fabuloasă cu Pete Sampras (gen de rivalitate de care iată, tenisul contemporan nu duce deloc lipsă, ci chiar excelează), Agassi se dedică fundaţiei ce-i poartă numele şi care este implicată în mai multe proiecte dedicate copiilor.

Cum degetele încă dau febril pagină după pagină, mă opresc aici din consideraţiile asupra acesteia, dar îmi permit încă de pe acum să vă o recomand. Aşa cum vă recomand şi Autobiografia lui Ilie Năstase, apărută în urmă cu cinci ani, dvd-urile Gazetei cu marii fotbalişti ai acestei ţări, cărţile semnate de Lance Armstrong sau volumele lui Ioan Chirilă sau Hristache Naum. Sunt poveştile eroilor cu care unii ne-am tapetat pereţii copilăriei. Sunt poveşti care ne fac mai buni. Chiar dacă uneori nu ne dăm seama de asta. Deloc.

Andre Agassi. Open. Autobiografie. Bucureşti. Victoria Books, editura Publica, 2011, traducere Paul Slayer Grigoriu, 45 de lei.

Sunt cuvintele lui Crin Antonescu. Literă cu literă. Cu o excepţie. Meleşcanu în loc de Ponta.

Coabitarea cu Traian Băsescu nu e imposibilă, dar e de nedorit.  Cuvintele care ar trebui să-i zgârie auzul lui Crin Antonescu nu îi aparţin lui Teodor Meleşcanu, cel la care s-a burzuluit la sfârşitul săptămânii trecute preşedintele PNL, ci lui Victor Ponta.  Care a spus exact acelaşi lucru la interviurile Gândul ca Meleşcanu în urmă cu o lună la Evenimentul Zilei.

Iată:

Dacă veţi câştiga alegerile, credeţi că veţi putea coabita cu Traian Băsescu?
Eu personal am coabitat cu domnul Băsescu. Au făcut-o şi alţi colegi de-ai mei, care au fost miniştri desigur cu bune, cu rele. Nu sunt unul dintre cei care consideră că este o coabitare imposibilă. Cred că acest lucru s-a dovedit chiar în perioada guvernului Tăriceanu, când, cu toate relaţiile extrem de proaste, pe problemele importante se ajungea la o înţelegere. Depinde doar de capacitatea pe care o avem cei care suntem în politică de a ne asuma nişte responsabilităţi.

Teodor Meleşcanu, Evz, 19 septembrie

“Dacă Traian Băsescu înţelege să respecte atribuţiile de preşedinte, nu o văd absolut imposibilă (coabitarea, n.red.), în principiu. (…) Dar dacă el rămâne aşa cum îl cunosc, probabil că într-o lună, două, trei, va începe un conflict”.

Victor Ponta, Gândul,18 octombrie

Coabitarea e frumoasă. Credeţi-mă pe cuvânt. Asta e pentru insideri.

Pentru că domnia sa nu vrea să se dezlipească defel de eticheta de chiulangiu-şef care i-a fost pusă de răuvoitorii din presă, de cei din PDL, din pieţe, metrouri şi din oriunde altă parte unde răcnetele preşedintelui PNL nu acoperă orice alt zgomot.

Aşa se face că domnul Antonescu nu a reuşit încă să ajungă la un singur vot final la Senat. La niciunul. Asta potrivit paginei de internet a Senatului, care arată că preşedintele PNL a ratat până acum şase şedinţe de plen, adicătelea un total de 37 de voturi.

Spre deosebire de liderul suprem al partidului, unul din cei înfieraţi – Teodor Meleşcanu – a fost omni-prezent la momentele votului.

Dar aşa funcţionează democraţia în PNL: unii ţipă, alţii muncesc. Cei care ţipă vor să fie preşedinţi de ţară. Nici nu-i de mirare, acolo nu ţine socoteala prezenţei la job mai nimeni.

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de discursul Regelui Mihai în Parlamentul României, un descendent al Regelui Carol al II-lea vine la REALITATEA.NET LIVE. Şi nu orice descendent, ci nepotul Regelui Carol al II-lea, Alteţa Sa Regală Prinţul Paul de România.

Aflat în conflict de mai multă vreme cu Casa Regală de România, Alteţa Sa Regală vine miercuri la REALITATEA.NET LIVE pentru o discuţie despre viitorul monarhiei în România, despre relaţia sa cu preşedintele Traian Băsescu sau despre legăturile Sale cu casele regale din Europa.

Alteţa Sa Regală Prinţul Paul al României s-a născut la Paris la 13 august 1948, fiu al ASR Carol Mircea al României şi al Helenei Henriette Nagavitzine, nepot pe linie paternă al Regelui Carol al II-lea al României, din prima căsătorie (Odessa 1918) cu aristocrata Ioana Valentina Lambrino.

Colectez aşadar întrebări şi comentarii. Mulţumesc.

În rest, alţi disperaţi după imagine, primari generali, consilieri locali etc, promit marea cu sarea, soluţii miraculoase de te şi aştepţi ca de mâine-n zori nici urmă de azorel să nu mai zăreşti pe stradă, iar lătratul să devină un zgomot de jingle pe telefoanele mobile. Eventual cele Nokia care-şi iau acum zborul.  Sterilizare în masă, oraşe întregi de câini, la marginea oraşelor întregi de oameni, nimeni nu a vorbit deocamdată de exporturi în China, dar nu e timpul pierdut.

Pentru că postările în care pledam pentru păstrarea în viaţă a maidanezilor au încins puţin atmosfera pe VoxPublica, haideţi să discutăm împreună cu şeful Autorităţii pentru Protecţia Animalelor, Robert Lorentz, despre câinii comunitari din Capitală. De la 15.00, pe REALITATEA.NET LIVE. Nu că ne facem speranţe. Dar mai punem un şirag de promisiuni la colecţia acestei toamne. Ham-ham!

UPDATE: Ce-a fost, se poate citi şi vedea aici.

Când prezentul sau mintea nu îţi oferă prea multe, te răfuieşti cu trecutul. Cu morţii. Cu pietrele. Sau le laşi în paragină. Cimitirul maritim e unul din puţinele locuri de vizitat în oraşul Sulina. Ţi-l recomandă căutările pe google. Cimitirele de fapt, pentru că sunt mai multe într-unul singur. Există un cimitir turcesc, cel creştin – împărţit şi el pe zone (lipoveni, români, greci, italieni, englezi) – în care se află mormântul impozant al unei prinţese – Ecaterina Moruzi – şi cel evreiesc.

În mod straniu, acesta e de fapt primul care-ţi atrage privirea. Probabil pentru că din afară pare abandonat. Odată intrat, senzaţia e alta. Şi anume că ar fi fost vandalizat. Poate fi doar o impresie, dar cert e că o bună parte din pietrele de mormânt sunt căzute, sparte sau mutate. Fotografia de faţă s-ar putea să nu fie cea mai grozavă şi să nu surprindă întregul peisaj. Da, ştim, căutăm în orice senzaţionalul. Dar suntem o ţară senzaţională oricum. Chiar şi în cimitire.

O nouă imagine din cimitirul evreiesc.

Imagini din cimitirele alăturate celui evreiesc.

Prietenii care se ocupă de biciclete nu îţi prea sunt de folos. Google nu te ajută nici el prea mult. Dar te mulţumeşti cu ceea ce îţi oferă. Cu fârâmituri. Nu-ţi rămâne decât să-ţi ironizezi propria ineficienţă, să treci mai departe, să te mulţumeşti cu ceea ce pică şi să speri că te elucidează chiar ministresa în direct, la tv. Prezinţi doar ceea ce ai descoperit şi renunţi să cauţi mai mult, doar nu transformi bicicleta Elenei Udrea în scandalul Watergate. Sau într-o rochie al cărui preţ îl umfli de 100 de ori de dragul ratingului.

Aşa că… fapt: singura bicicletă care seamănă ca o soră cu cea a Elenei Udrea am găsit-ola mâna a doua de vânzare, pe un site românesc. Nu e cine ştie ce dotată, dar se pare că e mai bună decât DHS-ul portocaliu (cum altfel?) care-mi rugineşte pe balcon. Costă 480 de lei. O nimica toată. Cât o pereche de pantofi de firmă, dar nici aceea prea grozavă. Uff, şi ce ne-ar mai fi plăcut să coste 70.000 de euro. Oare nu are totuşi cristale Swaroswki pe ea? Nu e nici suflată în aur? Frâne din porţelan de Boemia?

Dacă cunoaşteţi, dacă vă pricepeţi, daţi o mână de ajutor. Cine ştie, poate totuşi pică Guvernul din treaba asta.

Plaja din Sulina. Poate nu vă amintiţi prea bine locul, dar cu siguranţă ţineţi minte replica. „PSD nu are miniştri aşa frumoşi” i-a spus Theodor Paleologu doamnei Udrea. În jurul celor doi se construia. La doi ani distanţă e greu de înţeles în ce s-au băgat/aruncat 7 milioane de lei. Adică 1,5 milioane de euro.

În căsuţele de lemn plantate între lanurile uriaşe de mărăcini, căsuţe în care se pare că unii comercianţi ar fi trebuit să vândă marfă vara asta, dar prin care nu a pus nimeni piciorul? În cele 4-5 ţâşnitoare din care probabil nu a băut apă nimeni? În două băncuţe, într-un loc de joacă aruncat în mijlocul aceleiaşi mări de bălării şi scaieţi? Sau în trotuarul din scânduri pus de-a lungul drumului spre plajă, dar pe care ţi-e frică să păşeşti pentru că lemnul s-a comprimat şi rişti să cazi?

Bani îngropaţi în nisip. La propriu. Acolo unde se zbate şi turismul autohton.

În luna mai zeci de cai au fost strânşi din zona Pădurii Letea, în apropierea comunei C.A.Rosetti pentru a fi aduşi la un abator. În urma campaniei declanşate de ong-uri şi media, transportul a fost oprit, caii trataţi şi retrimişi în Deltă.

Un locuitor dintr-unul din satele de pe lângă Sulina, de la marginea rezervaţiei, are varianta sa asupra poveştii. Ne e ghid, în câţiva paşi prin marginea pădurii Letea şi vorbeşte pe alocuri cu mândrie şi apăsare despre locurile prin care a copilărit.

„Ştiţi, povestea aia cu caii ăia nu a fost chiar aşa. Toată nebunia aia, toate televiziunile. Realitatea e că sunt 3.000 de cai sâlbatici în zona asta. 3.000. Noi, oamenii suntem 1.000. S-au înmulţit enorm. A venit o fundaţie care dădea bani, bani mulţi pentru cai şi atunci a început nebunia. S-au găsit unii să le spună celor de la fundaţie că aceşti cai sunt din perioada interbelică pe aici. Aiurea. Sunt din anii ’90. Au apărut după Revoluţie. Atunci caii oamenilor s-au îmbolnăvit de un soi de leucemie, anemie infecţioasă, iar oamenii i-au mai ţinut în grajduri un an-doi, după care le-au dat drumul. Şi s-au sălbăticit. La început veneau pădurarii şi le dădeau amenzi, dar după câţiva ani, oamenii nu au mai vrut să-şi recunoască animalele, aşa că…. nu s-a mai putut face nimic. În plus, au fost aici şi nişte IAS-uri şi alea s-au desfiinţat, erau şi acolo cai, dar ce să faci cu ei, câtă vreme oamenii aveau caii lor, aşa că li s-a dat drumul. Mergem la orice casă de aici, la care vreţi dumneavoastră şi întrebăm de când sunt caii ăştia. Mănâncă tot. Mănâncă cojile copacilor de se usucă şi mor. Uitaţi-vă, peste tot unde vedeţi tulpini fără coajă, acolo caii au muşcat. Iarba din izlazuri ei o mănâncă. Sunt mulţi şi vor fi şi mai mulţi. Peste câţiva ani vor fi 5.000. Ce vom face atunci? Ce să le faci? Cum să îi prinzi să îi sterilizezi? Cu maşinile nu ai voie să intri în rezervaţie, cu camioanele ca să-i transporţi. Călare? Păi intră în pădure şi acolo nu ai cum să mai intri. S-a spus despre caii ăia care au fost luaţi că erau slabi şi înfometaţi. Păi dacă i-au ţinut atâta timp în tiruri cum să fie altfel? Au fost arătate imagini cu un cal care făcea urât. Mi-a spus un prieten, „mă, eu m-am dus şi l-am mângâiat, nu avea nimic.” Abia după ce au venit televiziunile, cu camerele şi aparatele foto s-a speriat şi a început să facă urât. Păi tot ei l-au speriat şi apoi tot ei îi plâng de milă. Asta de ce nu au spus? Nu am nimic contra animalelor, doar am şi eu cai”.

Ne întoarcem. Cai nu am zărit pe acolo, ci doar pe malul apei. Caii nu sunt însă singura problemă a Deltei. „Dar cu oamenii ce facem? Le-am spus celor de la fundaţie, caii sunt 3.000, noi, oamenii suntem 1.000. Mai uşor ne salvaţi pe noi”. E şi asta o poveste de spus. Se numeşte sărăcie. Cu tot peştele din apă.

În prima sa zi în Parlamentul României, deputatul PDL Adrian Rădulescu – proaspăt ales în Piatra Neamţ – prin milostivirea baronului Pinalti – a trecut repede la acţiune, fără să aibă timpul necesar să se obişnuiască cu meniul de la cantina săracilor din Cameră sau să înveţe harta wc-urilor din întortocheata Casă a Poporului.

Soldat disciplinat partidului care i-a dat o funcţie la stat (fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii până de curând), Rădulescu a votat senin (priviţi imaginile, cât de naturale sunt mişcările) la două mâini, în locul unui coleg absent sau ieşit la ţigară. Din prima zi, repet, semn că botezul lipsei de bun simţ nu cunoaşte nevoia de repetiţii. Cu câteva minute înainte, Rădulescu îi mărturisise colegei de la Realitatea TV că speră să nu fie pus în situaţia vreodată de vot dublu. Speranţa în cazul domniei sale a murit repede, subit, iar cuvintul “sper” ar putea fi tradus printr-un soi sinceritate, dacă nu ar fi altceva decât un subterfugiu pentru un şmecheraş.

Uitaţi-vă apoi la cât de frumos exersează o limbă de scândură, vorbindu-ne despre binele pe care vrea să-l facă alături de toată şleahta din jur pentru ţărişoară, pentru patria sa, pentru România.

Adrian Rădulescu nu e nimic altceva decât un ilustru reprezentant al noului val de politicieni cu care PDL sper să recâştige alegerile anul viitor, comasate sau nu. Nou val pe naiba!. E produsul perfect al unei clase politice predispusă mereu la găinării. Clasă politică care nu are nevoie de niciun fel de adaptare. Iar dacă vă închipuiţi că prin USL e altceva, priviţi lista pentru alegerile locale de anul viitor şi vă va pufni pe alocuri râsul. La vremuri noi, tot noi! Tot noi? Nu, nici pomeneală. Tot ei! În vecii vecilor, amin!

Ps. Dacă vă întrebaţi ce a făcut noul deputat USL de Maramureş, Florin Tătaru, în prima sa zi de ales nu veţi primi un răspuns concludent. Nu s-a gândit nimeni să angajeze un detectiv particular care să-l caute prin ţară.

De aproape 24 de ore, avem un nou om negru. O altă tablă de darts în care toată lumea aruncă cu săgeţi, un nou corp pe care lumea-l scuipă şi înjură. Televiziuni, bloggeri, twitterişti, cititori, vadimi tudori, elenebăsescu, toată suflarea acestei ţări şi-a redescoperit sufletul de patriot şi dă cu piatra într-un cântăreţ de nunţi, botezuri, cumetrii,  care a avut neinspiraţia, ca să nu spun lipsa de inteligenţă, să cânte aiurea imnul ţărişoarei, iar apoi să se facă încă o dată de râs deschizând gura, pe la televiziuni, cu o explicaţie penibilă.

“Am făcut-o cu acordul Federaţiei, nu de capul meu”, spune Marcel  Pavel. Să-l credem, să nu-l credem? Ce importanţă mai are? Cert e că nu Marcel Pavel s-a invitat să cânte imnul la inaugurarea Naţional Arena, tot aşa cum nici Inna nu s-a oferit să falseze teribil, cu acelaşi prilej.

E uimitor cum un prefect devenit celebru doar pentru faptul că vrea să ucidă suflarea câinilor din Bucureşti a sărit ca ars să apere acest templu al neamului românesc, adică un cântec pe care din când în când, nenumăraţi dintre noi, îl propunem schimbat cu altul.  Harşt!, cu amenda.

În tot acest timp, ceilalţi îşi pot vedea liniştiţi de treabă. Oprescu învăţă să sufle în gazon ca acesta să crească, dar şi să paseze pisica terenului în curtea constructorului, care la rându-i o aruncă în Italia, de unde să vezi minune, urmaşii Romei, i-o oferă cui altcuiva? decât celui mai mare specialist în nisipuri mişcătoare din Carpaţi, Adrian Oprişan, într-un circuit al ierbii în natură care ar face invidioasă şi apa.

Băieţii, federalii pot răsufla şi ei în pace. Astăzi pierderea calificării nu le va fi pusă în cârcâ, nici lor, nici lui Lucescu Jr, nici lui Mutu şi Tamaş, ci amărâtului de cântăreţ de campanie şi zile onomastice, care ne-a ştirbit prestigiul.

La sfârşitul zilei, când toate se vor fi liniştit, pentru că în lumea noastră totul ţine cât un breaking news de-un ceas şi un pic, Marcel Pavel  se va duce la cec să-şi plătească amenda dată de Atănăsoaiei (cu bani luaţi împrumut poate de protectorul Gheară), iar Oprişan al II-lea, le va cere cârtiţelor din faţa casei să-i pregătească un nou tăpşan pe care să-l pună pe Naţional Arena.  Doar suntem în ţara în care unii-s fleţi şi alţii şmecheri. Nemuritori.