Dorin
Tudoran

Nici o grijă, vine şi acum. Doar că astăzi, hidrologi de viitor ai ţării confirmă ce se ştie din trecut: şpaga vine şi pe Mureş, şi pe Târnave. De aici şi inundaţille în lanţ – ba cu hălci de intra şi extravilan, ba cu BMW, ba cu Mercedes, ba cu Audi. Mai la centru, adică la Timişoara, Oradea, Arad şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, la Bucureşti, plouă, deseori surprinzător de torenţial pentru cât de mici sunt lefurile de bugetari, cu Ferrari, Lamborghini şi Porsche. Câteodată bate grindină chiar cu Rolls Royce, Bentley şi Bugatti. [ citeste mai departe ]

Potrivit   rezultatelor   unui  sondaj,  79%  dintre   români  nu-l mai vor  pe Traian Băsescu. Nu se înţelege însă prea bine pe cine-l vor cu orice preţ. Şi mai ales, de ce. Boală veche. În 1989, cei mai mulţi români păreau a şti foarte bine pe cine nu-l mai voiau – pe Nicolae Ceauşescu. Ce aveau să afle foarte repede era că nu ştiau pe cine-l voiau. Atunci li s-a spus că-l vor pe Ion Iliescu. Şi l-au vrut. Vreme de două mandate şi ceva.

Altă concluzie: peste 35% dintre români nu au votat niciodată cu PDL. [ citeste mai departe ]

Despre moartea lui Vasile Paraschiv am aflat acum două ore dintr-un mesaj primit de la Doina Jela. Amestecul de tristeţe, revoltă şi amintiri a pus repede stăpânire pe mine. Primul lucru ce mi-a venit în minte a fost o întrebare formulată pe la începutul anilor 2000 de un tânăr doctorand român care studia în Statele Unite: [ citeste mai departe ]

Orice spui, orice poziţie adopţi, rişti să fii pus la stâlpul  infamiei. Chiar dacă te abţii să iei o poziţie în legătură cu un subiect, tot acolo ajungi. Dacă spui ceva, de ce o faci? Dacă nu spui nimic, de ce taci? Ce ascunde tăcerea ta? Ce ascunde poziţia luată? Cu cât vorbeşti mai limpede, cu atât mai înfuriată devine întrebarea: ”De fapt, ce vrea să spună ăsta?”

Pentru unii, nici măcar această vârtelniţă a suspiciunilor nu este suficientă. [ citeste mai departe ]

Este  la  modă  astăzi  ca,  după  epuizarea  tuturor  metodelor murdare, să se lovească într-un om şi cu note culese din pagini de jurnal, însemnări livrate drept literă de evanghelie. Ca să nu mai vorbesc de ciupercăria unei memorialistici debordante, literatură a cărei valoare este, deseori, cam de nivelul valorii ”literaturii de sertar” din timpul dictaturii. Literatură care a fost sublimă, deși a (cam) lipsit cu desăvârșire. Evident, tot respectul pentru excepțiile ce salvează oximoronica situație în care ne aflăm. [ citeste mai departe ]

Dorine, fii atent!

De necrezut, auzi?

Acu', eu ce dracu' era să mai zic?

I-am zis: "Băi, îți iau gâtu'!"

Și-am băgat mâna-n chimir să scot... diapazonu'

"N-o să crezi. Omu' m-a luat în brațe și m-a pupat!". "Harry, tu ai martori pentru chestia asta?..."

Păi, cum să n-am, bătrâne? Uite-aci!

Foto-șantaj sentimental de Manuela Tavitian

în complicitate cu: [ citeste mai departe ]

Am petrecut zece zile dense și deseori emoționante în România și Ucraina. Recunoscută pentru prima oară prin lege drept Ziua Culturii Române, 15 ianuarie transformă Botoșanii pentru 24 de ore în capitala culturală a țării. În acest an jubiliar, decernarea Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu” – Opera Omnia, cea mai importantă distincție literară a ultimelor două decenii, și desfășurarea Zilelor Eminescu au inclus vizite la Herța și Cernăuți. [ citeste mai departe ]

Înainte  de  1990  am  făcut  parte,  pentru mai mulți ani, dintr-un grup de oameni pentru care încrederea reciprocă reprezenta un liant indestructibil. Fiecare dintre noi avea din partea celorlalți dezlegarea de a-i semna pe orice demers – scrisoare deschisă, apel, protest, memoriu etc. – adresat unor autorități sau presei. Primordial în folosirea acelei carte blanche era spiritul în care era elaborat un document pe care ne puneam semnăturile. Nu exista încă viteza poștei electronice, ba nici măcar toți dintre noi nu aveam un fax la dispoziție. [ citeste mai departe ]

Reiau  astăzi  (cu minime aduceri la zi)  un  text  publicat  în  urmă  cu  şase  ani  în  ziua  de  Crăciun:

Pe 25 decembrie, Ioan Alexandru ar fi împlinit 69 de ani. Există undeva câteva fotografii deja îngălbenite. Suntem patru – Constanţa Buzea, Ioana Alexandru, Adrian Păunescu şi eu, colegi în grupa 503, Filologie Română, promoţia 1968. Râdem cu gura până la urechi. [ citeste mai departe ]

Vă mulţumim, maestre, dar sperăm să nu v-audă nici cel Cel de Sus, nici Cea de un Pic mai Jos! Altfel rămâneţi fără subiecte noi. [ citeste mai departe ]