Vă propun un experiment: încercaţi să-l ascultaţi pe Geoană în timp ce faceţi curăţenie prin casă. Cînd ştergeţi energic praful de pe policioară, cînd daţi de nebun cu mătura sau aspiratorul printre elemenţii de la calorifer, cînd frecaţi cu Cif obertainerul, ca să-l scoateţi la lumină.

E cel mai greu test de anduranţă şi demogogie pentru un lider politic. Iată de ce: [ citeste mai departe ]

În ce constă măreţia frigului? În magnitudinea efectelor lui asupra omului. La frig, creierul se chirceşte, neuronii amorţesc, raţiunea se face mică, pitică, iar paranormalul îşi face loc, mişeleşte, printre circumvoluţiuni, ca un silogism în tărtăcuţa lui Geoană. La minus opt grade Celsius, l-am întrebat, deci, pe amicul Oreste dacă chiar există atac energetic. Iniţiaţi, impostori, îngeri. Papagali care, zilele astea, abat atenţia opiniei publice de la adevăratele flăcărui ale ţării: alea albastre, de la aragaz. [ citeste mai departe ]

Duminică noaptea am văzut ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, în direct, la TVR 1. Am fost un bou, e vina mea. M-am umplut de nervi şi-n loc să mă bucur de bucuria favoriţilor mei (da, au cîştigat Mad Men, The White Ribbon, Christoph Waltz, Jeff Bridges, Michael C. Hall, Meryl Streep), mi-am ridicat cu mîna mea tensiunea, ascultînd un comentariu atroce şi o traducere infectă! [ citeste mai departe ]

Înainte de Godfather, mafia italiană avea, dacă nu o imagine proastă, ocazional caricaturală, nişte găuri enorme în departamentul de PR, corespondente celor din capul victimelor ei. După filmul lui Coppola (şi, important, muzica lui Nino Rota), mafioii s-au umanizat, ca prin minune. Omenirea a aflat despre ei că, pe lîngă Thompson-uri, bîte de baseball şi peşti mori, împachetaţi în hîrtie de ziar, sînt dotaţi cu idei, sentimente, profunzime.

Fireşte, asta nu însemna că mafia italiană era mai puin mafie. [ citeste mai departe ]

Cioran era poet cînd spunea că acest stat nu merită nimic notabil din partea istoriei. Sensul actual al sentinţei e mult mai prozaic, asemeni timpurilor: statul ăsta nu merită nimic în sens financiar. Îmi voi dedica, deci, timpul şi energia pe care le mai am de irosit în această ţară nefericită, “a oamenilor atenuaţi”, evaziunii fiscale.

Voi munci la negru, voi munci mai mult. Voi fuma la negru, mai puţin. Voi încerca să mănînc sănătos, la negru, de trei ori pe zi. [ citeste mai departe ]

Campania Zece pentru România nu s-a soldat doar cu zece cîştigători mititei, victimele aproape inocente ale unei masive crime împotriva bunului simţ. Ci şi cu un învins detaşat, deloc paradoxal: Realitatea TV.

După cinci ediţii colosale şi cam o sută de emisiuni dedicate campaniei, te-ai fi aşteptat să se lipească ceva, orice, măcar un micron de inteligenţă analitică, de telespectatorul mediu, ăla care dă măsura justă a sondajelor în democraţie. [ citeste mai departe ]

Maria Dinulescu e un exemplar destul de reuşit. O spun în sensul cel mai ştiinţific al cuvîntului, ca un specialist de la Animal Planet detaşat în Africa de Est, pentru a observa zebrele de stepă în sălbăticia care le pune în valoare crupa, greabănul, musculatura. Am avut plăcerea s-o studiez îndeaproape, în mediul ei natural, într-o aeronavă care survola jumătate din Europă spre Bucureşti. Am văzut-o zburdînd prin cîteva filme serioase şi adulmecînd un fursec la ziua lui Alex Leo Şerban.

Concluzia? Nu înţeleg. [ citeste mai departe ]

“Tî-cî-rî-tîm, pa-ra-ca-taca-tac, tu-rucu-tuc, pîrî-cî-tîrî-cî-tac!” În traducere liberă din Trilok Gurtu (care şi-a permis să vorbească şi în numele lui Jan Garbarek, de vreme ce acesta n-a scos o vorbă pe scenă), a fost o seară interesantă, peste aşteptări. Să vă spun de ce.

I. Saxofonistul

În primul rînd, pentru că mă aşteptam la enorm de multă spiritualitate. Din fericire, a predominat  muzica. [ citeste mai departe ]

În ziua primului tur de scrutin am fost, ca mulţi alţii, la concert (pentru că altfel nu se mai putea). Să-mi fie cu iertare, dragi cititori care aveţi o relaţie exclusiv tangenţială cu muzica jazz: Diana Krall a cîntat prost. Fără să gherlească, să ne-nţelegem. Dar flasc ca o meduză superbă, din Mediterana, plutind, autist, într-o apă enervant de calmă. Fără să se străduiască nici o secundă, fără interes, pasiune, smanes (nu c-ar avea de unde). Fără ambitus şi volum (e drept, încă un capitol la care nu a excelat niciodată). [ citeste mai departe ]

Teoretic, acesta este un text despre un nou serial de la AXN*. Practic, nu e, deşi cea mai mare parte a lui cu asta se ocupă. Pe undeva, e despre Traian Băsescu şi Alex Leo Şerban. Recunosc, însă, că-n alte părţi face vorbire despre Joseph Fiennes şi Horia Roman Patapievici. Mă rog, aţi înţeles ideea: citiţi-l neapărat!

Unu

Dacă ai afla, accidental şi fără nici un dubiu, ce-ţi rezervă viitorul, ce-ai face? Ce ţi-ar trece prin cap, omeneşte vorbind, dacă chiar ai şti? Să presupunem că nu te cheamă Carl Sagan. [ citeste mai departe ]