Nu înțeleg de ce își închipuie unii că toți românii sunt proști. Și că, dacă vrei să le faci un bine, trebuie să-l împachetezi într-un ambalaj strălucitor, care nu are vreo legătură cu conținutul, dar care ia ochii. Cum e în cazul scutului antirachetă.
După anunțul legat de stabilirea localității lângă care va funcționa baza americană, românii au fost asaltați cu informații legate de avantajele economice ale operațiunii. Cu cifre care vorbesc ba de sute de milioane, ba de miliarde de dolari ”investiți” în scut. [ citeste mai departe ]
Îmi place să citesc ori să vizionez filme. Mă deranjează însă când unele dintre acestea devin realitate. Despre amplasarea unor elemente ale scutului american anti-rachetă s-a scris foarte mult în ultimele zile. Cu toate acestea, s-a scris încă prea puțin.
În primele articole pe această temă m-am referit la avantaje, pe care le voi enumera acum pe scurt:
Nu-i înțeleg pe cei care se plâng că România a devenit o țintă prin acceptarea de participare la scutul antirachetă al americanilor. Oare chiar nu-și dau seama că, tocmai din cauza faptului că eram un stat slab, cu un sistem de apărare deficitar, România a fost și până acum o posibilă țintă? Că un presupus atac se dă în zonele unde inamicul este descoperit, nu unde s-a baricadat? Ca membru NATO, România a fost tot timpul o țintă pentru adversarii NATO. Acum are însă șansa să se transforme într-o țintă mai greu de atacat. [ citeste mai departe ]
”Ce va spune Rusia?” Această întrebare am auzit-o pusă astăzi, la modul obsedant, de către reporteri tuturor analiștilor și politicienilor intervievați pe tema răspunsului pozitiv dat de Traian Băsescu și CSAT solicitării lui Barack Obama referitoare la integrarea României în proiectul scutului american antirachetă. Desigur, reacția Moscovei nu va întârzia să apară. Într-un fel sau altul.
La un moment dat însă, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, a adus în discuție un alt element. [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru azi la 11:11 |
Numărul deceselor în urma hipotermiei este tot mai mare. Autoritățile iau măsuri, Raed Arafat [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 11:07 |
Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 01:43 |
Aveam șase ani când am auzit o teorie frumoasă despre tineri. Cel care mi-a spus-o nu era un [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 20:56 |
E şi-n Caţavencii.ro
Fiindcă tot sîntem în criză de prezidenţiabili n-ar fi momentul să [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 15:35 |
Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 15 Feb la 14:36 |
Coaliţia la guvernare susţine tratatul fiscal european, deşi părerile privind tratatul privind [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 13:29 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Dacă nu s-a dus cu Ponta în America, fiindcă nu ştie engleza, Crin [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 15 Feb la 12:45 |
Noul guvern promoveaza si un nou program de guvernare. Acest program are 3 mari componente : 1) [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 15 Feb la 11:22 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 Feb la 05:12 |
Celor 300 de candidați tineri şi cu studii în străinătate care aspiră la funcția de consilier [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 Feb la 23:15 |
Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 14 Feb la 23:14 |
În ultimele zile, ortacii lui Voronin se plâng pe site-ul grenada.md că poliția a inițiat o [ citeste mai departe ]
Mihai Eminescu 14 Feb la 22:02 |
Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 14 Feb la 13:59 |
În anul de graţie 2009, când un cumul de factori externi si interni au forţat Romania să [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 Feb la 13:10 |
Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 14 Feb la 10:36 |
Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de [ citeste mai departe ]
Dan Duca 14 Feb la 10:06 |
"Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 14 Feb la 09:19 |
Din 40.000 de bucureșteni anunțați pe facebook au fost numărați la Protestul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
| 1Bai fratilor, nu vedeti ca astia au interes la avutul tarii noastre,jefuita din toate partile de guvernul asta hot si jegos!Avem in fruntea tarii pleava in ceea ce priveste conducatori de stat si guverne...... | ||
| 2@Ptzipar: Un pumn în gură lui Felix?Noi aceste tonomate, Trusturi şi alte tîmpenii Ne mănîncă pe la spate Şi dorim s-aveţi vedenii!Premierul dezbrăcat Şi adus acum pe sticlă Dar ne-am făcut... | ||
| 3Atat numarul de morti de hipotermie cat si clubul de swing-eri nu reprezinta jurnalism, ci cel mult raspandire de informatie. Jurnalistul SCRIE, nu doar traduce sau ia si da mai departe. Specie rara...... | ||
| 4@Katalyzzator: Da, a fost si un steag cu Salvati RM, unii dintre protestatarii anti-ACTA sunt tot dintre cei care protesteaza imptriva RMGC; au fost si pensionarii anti-Basescu/guvern. Prin urmare e absolut... | ||
| 5@Daniel Pandrea: Ajutorul concret ar fi fost ca statul sa nu fi declarat zona monoindustriala fortand astfel proiectul RMGC drept "unica solutie" pentru Rosia Montana. Daca tie ti se pare o gluma ca RMGC... | ||
| 6@cracker: Ar fi chiar tampiti sa mearga in tribunal cu asta. Really bad PR.... | ||
| Mihai Goţiu 28349 citiri |
| Costi Rogozanu 14499 citiri |
| Cristian Teodorescu 10253 citiri |
| Ciprian Domnişoru 7400 citiri |
| Remus Cernea 5811 citiri |
| Laura Cernahoschi 4950 citiri |
| Alin Fumurescu 4602 citiri |
| Dorin Tudoran 4422 citiri |
| Dan Duca 4027 citiri |
| Cristian Bândea 3962 citiri |
| Mihai Goţiu 9 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Dorin Tudoran 4 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Lucian Isar 3 postari |
| Daniel Oanta 2 postari |
| Cristian Cojanu 2 postari |
| Tudor Darie 2 postari |
| Constantin Creţan 2 postari |
| Mihai Goţiu 119882 citiri |
| Costi Rogozanu 67229 citiri |
| Cristian Teodorescu 52774 citiri |
| Alin Fumurescu 33281 citiri |
| Remus Cernea 23399 citiri |
| Iulian Leca 21450 citiri |
| Dorin Tudoran 17797 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17465 citiri |
| Viorel Dobran 17462 citiri |
| Cristian Bândea 13963 citiri |
| Mihai Goţiu 44 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Alin Fumurescu 12 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Iulian Leca 11 postari |
| Viorel Dobran 10 postari |
| Cristian Bândea 7 postari |
| Ciprian Domnişoru 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.