RSS Feed

Vinovaţii fără vină. Caţavencii. Indignaţii

30 Jun 2011 la 11:41 | 34 comentarii

Să ne facem autocritica. Mi-a venit ideea urmărind cum era judecat cazul unui biet om care s-a sinucis din cauza ratelor prea mari. Imediat degetul a fost arătat către puterea politică, veşnicii Băsescu & Boc.  E momentul pentru o autocritică. Există şi o vină colectivă mai ales la nivelul păturii mediu-superioare, a acelora care fac bani fără să ştie nici ei cum şi de ce îi fac şi de ce îi merită.  Simplul fapt că-i cîştigă le dă însă un puseu retoric dizgraţios. La autocritică, băieţi.

Băncile. [ citeşte mai departe ]

“King” Cantona ameninţă băncile cu revoluţia Internetului

22 Nov 2010 la 13:38 | 22 comentarii

Eric Cantona, unul dintre puţinii francezi adulat în Marea Britanie, a rămas un rebel şi în afara terenurilor de fotbal. Jucătorul care se lua de revere cu arbitrii şi sărea în tribune pentru a aplica corecţii fanilor clevetitori a pus gând rău băncilor.
Luna trecută, "The King" lansa mai mult în glumă un apel la sfidarea sistemului prin retragerea banilor din cont. Între timp, mesajul lui a declanşat un fenomen pe Internet şi va declanşa unul, probabil, şi în sistemul bancar, pe 7 decembrie. [ citeşte mai departe ]

Domnul Frantz şi monsieur Eric

12 Oct 2010 la 18:37 | 18 comentarii

Frantz, mai întîi. Din mica aventură ieşeană - apropo, trofeul Festivalului de film de la Iaşi l-a luat filmul georgian Street Days, al lui Levan Koguashvili, absolut tare, luaţi-l de pe unde puteţi (da, instig inclusiv la furt dacă nu-l mai prindeţi prin vreun festival - că nu e film de mall) - am reţinut şi întîlnirea cu domnul Frantz.

Este patronul-barmanul cafenelei Frantz pe undeva prin centrul modern al Iaşiului (nu cunosc oraşul, n-aş şti să explic exact). [ citeşte mai departe ]

Răscoala datornicilor: Istoria romanțată a jocului de-a șoarecele și pisica dintre clienți și băncile lor

05 Oct 2010 la 12:20 | un comentariu

"Românii sunt cei mai buni clienți, nu întârzie cu ratele", spuneau în 2007 ani bancherii veniți din Vest la munca de jos. Se fereau să spună că românii semnează aproape orice, dar lucrurile erau clare. Iar așa ceva nu citiseră în niciun manual de economie: cum să ai și risc mic și profit mare în același timp. (mai mult... [ citeşte mai departe ]

Culmea tupeului bancar: dau vina pe guvern pentru comisioanele nesimţite

20 Sep 2010 la 13:27 | 9 comentarii

La presiunea Uniunii Europene, guvernul a adoptat o măsură legislativă care obligă băncile la o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte costurile ascunse ale unui credit. În mare, a fost eliminat comisionul de risc, iar rambursarea anticipată ar trebui să nu mai fie taxată pantagruelic de către bănci.

Deoarece prosperă pe timp de criză din vechile credite acordate populaţiei, băncile au intrat în tranşee, şi-au chemat avocaţii şi nu vor să renunţe sub nici o formă la comisioanele nesimţite. [ citeşte mai departe ]

Cum se poate pierde virginitatea din cauza unui credit în franci elveţieni

06 Aug 2010 la 18:02 | 21 comentarii

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, într-un interviu acordat TVR, lăcomia băncilor de la noi, dar situaţia pare să fie generală în estul Europei. O dovedeşte povestea unei adolescente din Ungaria, care şi-a scos virginitatea la vânzare pe eBay pentru a-şi scăpa familia de sărăcie. Licitaţia a început pe gigantul operator de vânzări online, dar a continuat pe e-mail după ce managerii eBay au descoperit natura tranzacţiei, potrivit The Sun.

"Familia mea avea foarte multe datorii, pe care nu ne permiteam să le achităm. [ citeşte mai departe ]

Retorica anti-bănci, în sfîrşit pe ecranele dumneavoastră

05 Aug 2010 la 12:57 | 35 comentarii

Politicienii români nu au nici cea mai mică ştiinţă a populismului, nu au nas nici măcar pentru asta. Ştiu doar să cumpere direct voturi cu bani. Abia după doi ani de criză a trebuit să vină maestrul, omul cu cel mai bun nas populist din mediul politic, şi să încerce o recîştigare a simpatiei prin atac la adresa băncilor.

Discursul anti-bogăţie al lui Traian Băsescu  nu este credibil pentru simplul fapt că eludează penibil toţi bogaţii din tabăra "noastră" şi îi demonizează pe bogaţii din tabăra "cealaltă". [ citeşte mai departe ]

Întrebare de amator impertinent: dar băncile ce au făcut pentru înmuierea crizei?

08 Jul 2010 la 12:25 | 28 comentarii

O să tot propun aici măcar diversificarea protestului şi a nemulţumirii. Dacă tot ne ofticăm, s-o facem cu stil. Există un monopol monoton deţinut de Boc-Băsescu în ce priveşte vina pentru situaţia grea economică a cetăţenilor români. Un monopol pervers care mută atenţia din diverse zone extrem de sensibile.

Nu sînt specialist în zona economică, dar citesc avid cele mai bune publicaţii literar-filozofice ale momentului: Ziarul financiar, Money Express sau money.ro. Şi  nu pot decît să pun nişte întrebări. Ce au făcut băncile în criza românească? [ citeşte mai departe ]

Cursa capitalistă continuă: bănci versus biserici. Episodul Catedrala

07 Jun 2010 la 13:45 | 33 comentarii

O trăsătură aparte a capitalismului românesc a fost şi cursa nebună de cucerire a fiecărui colţişor de ţară de către bănci şi biserici. În orice cartier de blocuri au apărut instant sedii de bancă, biserici mici de cartier şi cîteva buticuri. Adăugaţi la asta cablul TV cu un program două porno gratis şi avem o imagine a burgheziei româneşti din scara blocului.

Băncile şi bisericile au mers bună bucată de vreme cap la cap. În concursul sediilor nu putem decide un cîştigător, oastea de constructori ai Domnului descurcîndu-se destul de bine. [ citeşte mai departe ]

Nimeni nu vorbeşte despre adevărata apocalipsă: cea a creditelor

04 Jun 2010 la 11:05 | 137 comentarii

Se vorbeşte foarte puţin despre un lucru pe care îl tot strigau zeci de mii de oameni în Piaţa Victoriei acum o săptămînă şi ceva: avem credite! Dintr-o lipsă de educaţie a protestului, miile de protestatari nu s-au întors să huiduie şi băncile din spatele lor, ci au urlat doar la Boc. Problema însă rămîne.

E de ajuns să vă uitaţi pe siteurile băncilor la rubrica "executare silită" şi să vă daţi seama că seismul începe să caute proporţii. Puţini bani au fost împrumutaţi pentru producţie, pentru stimularea reală a economiei. [ citeşte mai departe ]

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!