Motivarea sentinței de către Judecătoria Sectorul 1 București în procesul dintre Traian Băsescu și Dinu Patriciu este cel puțin ciudată. Astfel, chiar dacă reține faptul că Traian Băsescu ”a săvârșit un act de violență” asupra copilului(l-a împins/ îmbrâncit, conform chiar declarațiilor lui Băsescu, reținute în motivare de judecători), emite o decizie favorabilă acestuia, dându-i câștig de cauză împotriva lui Dinu Patriciu.
Explicația acestei ciudățenii se regăsește, în special, în punctele 63-64 și următoarele alemotivației. [ citeste mai departe ]
De cum se naște copilul, de cum este crescut și educat, de cum i se spune ce e bine și ce nu e bine, așa va arăta societatea în care se va manifesta ca adult. Dacă de la început i se încurajează hoția, șmecheria, este mângâiat pe creștet spunându-i-se “ce deștept“ e băiatu’ când fură un ou sau un fruct de pe taraba din piață, cât de descurcăreț e la școală când reușește să copieze la teză și cât de curajos este când buzunărește călătorii din autobus, la ce te poți aștepta de la un asemenea copil când ajunge adult. [ citeste mai departe ]
Am vorbit despre cercetarea romaneasca. Ce trebuie facut, ce e facut prost, ce nu e facut deloc. Dar in ultima instanta asta e problema usoara. E usoara pentru ca a fost deja rezolvata in multe alte tari; e usoara pentru ca functioneaza relativ natural atunci cind solutia e transplantata intr-o alta cultura; si e usoara pentru ca in ea sint implicate persoane extrem de mobile intelectual, cum alte domenii nu-si pot permite. Intr-un cuvint asta e problema usoara.
Intrebarea cu adevarat dificila este ce facem cu educatia romaneasca? [ citeste mai departe ]
Am primit de la un cititor (care semnează MAU) o postare pe care o reproduc în întregime. Este vorba despre modul în care a fost reflectat în presă , acum cinci ani, episodul cu copilul şi cu Băsescu. E vorba de Adevărul de dinainte de Patriciu, de Adevărul ăla cu multă publicitate de la stat, cu interese mari la Năstase! Iată postarea:
Stim ca ziarul Adevarul nu l-a iubit niciodata pe Basescu. Iata ce spune Adevarul din 15.11.2004:
COPIII SPUN LUCRURI TRASNITE
Peste 1.000 de oameni l-au asteptat, ieri, in piata centrala din Ploiesti, pe Traian Basescu. [ citeste mai departe ]
M-am uitat de o sută de ori. Am vorbit cu mulţi oameni de imagine. Regizori, editori, oameni obişnuiţi cu prelucrarea imaginii şi jocul fotogramelor. Unii zic da (70%), alţii ba (30%).
Sunt şi martori, dar declaraţiile lor sunt contrare. În acest moment câteva milioane de detectivi români îşi dau cu părerea. Părerea e bazată mai degrabă pe opţiunea politică decât pe fapte. Mă sună rude, amici şi foşti colegi. [ citeste mai departe ]
În primul rînd - dacă imaginea e reală - un om politic care s-a expus, printr-un gest necontrolat, dubios şi interpretabil, atît în postura candidatului de atunci cît şi a preşedintelui de acum. Atenţia la cele mai mici detalii n-ar trebui să fie doar apanajul americanilor...
În al doilea rînd, un filmuleţ al cărui deţinător a aşteptat 5 ani să-l facă public, în logica - nu-i spun neapărat românească - a unei campanii electorale mînjite cu magiun: "îl scoatem cînd ne-o veni bine!". [ citeste mai departe ]
O, doamne, taximetriştii gesticulează în timp ce conduc cam cum l-ar fi putut lovi scurt pe copil, oamenii de la fumoar sînt toţi în poziţii contorsionate încercînd să reproducă filmuleţul şi să demonstreze clar că a fost trucaj sau dimpotrivă.
Şi, dacă ar fi adevărat, sîntem siguri că am ridica piatra? Am face comparaţii fine etice între ce e mai agresiv, să furi cîteva milioane sau să loveşti un copil? Am ajunge la astfel de fine dezbateri? Chiar i-ar fi fost fatal filmuleţul unui tip care loveşte un copil la îngrămădeală? [ citeste mai departe ]
Mai tare decât gestul lui Băsescu de a lovi un copil și decât mizeria politică românească, etalată, în aceste zile, în toată splendoarea ei, mă șochează comentarii ca cele de mai jos:
Reacțiile sunt extrase de pe blogul lui Costin Ilie. Nu am cuvinte să le comentez. Sunt pur și simplu perplexă. [ citeste mai departe ]
Traian Băsescu s-a pierdut în faţa filmuleţului în care se vedea cum i-a tras una unui copil. "Voi vedea, mă voi uita, nu ştiu ce a spus copilul, poate a înjurat...".
Ăsta nu e răspuns. Chiar cred că acum a pierdut alegerile. Echipa lui de campanie nu ştia că imaginile astea vor apărea? După ce anunţase Patriciu aseară că a existat un astfel de episod? Chiar dacă fapta în sine era reprobabilă, putea să o întoarcă într-un fel, dacă era pregătit. Să găsescă respectivul copil şi să îi ceară iertare....nu ştiu, ceva! [ citeste mai departe ]
Urmarind toata tevatura, am remarcat ca ceva s-a schimbat dramatic. Nu, nu e vorba de Mihaela Radulescu, care ne spune cum a preferat ea copilul in dauna unei averi de 30 de milioane de euro si cum nu isi permite acum sa-si cumpere o casa... Nici de interviul cu fostul ei sot, Elan... Ma refer la faptul ca vartejul milionaro-patetico-emotivo-vedeto-radulesc l-a tras la mijloc si pe Lucian Mandruta. Care Lucian, a adus prima picatura de luciditate in melodrama "Si bogatii romani plang": [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru azi la 11:11 |
Numărul deceselor în urma hipotermiei este tot mai mare. Autoritățile iau măsuri, Raed Arafat [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu azi la 11:07 |
Geamurile fumurii se lasă ireal de încet în jos. Albul zăpezii îmi lovește retina. Îmi [ citeste mai departe ]
Tudor Darie azi la 01:43 |
Aveam șase ani când am auzit o teorie frumoasă despre tineri. Cel care mi-a spus-o nu era un [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 15 Feb la 22:15 |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 20:56 |
E şi-n Caţavencii.ro
Fiindcă tot sîntem în criză de prezidenţiabili n-ar fi momentul să [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 17:05 |
Asocierea dintre Federația Română de Fotbal și Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a fost [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 15:35 |
Se pare că presa a atins limita: fundul lui Boc. Facebookul a ars în flăcări deontologice şi [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 15 Feb la 14:36 |
Coaliţia la guvernare susţine tratatul fiscal european, deşi părerile privind tratatul privind [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 15 Feb la 13:29 |
Vezi şi Caţavencii.ro
Dacă nu s-a dus cu Ponta în America, fiindcă nu ştie engleza, Crin [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 15 Feb la 12:45 |
Noul guvern promoveaza si un nou program de guvernare. Acest program are 3 mari componente : 1) [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 15 Feb la 11:22 |
Mihai Răzvan Ungureanu: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 15 Feb la 09:05 |
Marți (ieri), în jurul orei 18.00, un prieten mi-a semnalat un articol publicat de [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 15 Feb la 05:12 |
Celor 300 de candidați tineri şi cu studii în străinătate care aspiră la funcția de consilier [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 23:21 |
... de fiece data cand cred ca mai jos nu se poate cobori, ceva se incapataneaza sa ma convinga de [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 14 Feb la 23:15 |
Dacă întreaga masă a lui Stamate reuşea să se sprijine pe calcule şi probabilităţi, iată [ citeste mai departe ]
Tudor Darie 14 Feb la 23:14 |
În ultimele zile, ortacii lui Voronin se plâng pe site-ul grenada.md că poliția a inițiat o [ citeste mai departe ]
Mihai Eminescu 14 Feb la 22:02 |
Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă [ citeste mai departe ]
Daniel Oanta 14 Feb la 13:59 |
În anul de graţie 2009, când un cumul de factori externi si interni au forţat Romania să [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 14 Feb la 13:10 |
Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 14 Feb la 10:36 |
Pe când era Prim Secretar al Partidului Socialist Francez, François Mitterand a fost întrebat de [ citeste mai departe ]
Dan Duca 14 Feb la 10:06 |
"Asta este o ţară care a făcut vedete din toate pipiţele şi nu-şi respectă veteranii de [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 14 Feb la 09:19 |
Din 40.000 de bucureșteni anunțați pe facebook au fost numărați la Protestul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 14 Feb la 00:41 |
… si nu, asta nu are nimic de-a face cu ecologia. Are de-a face cu politica. Mai exact, cu [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 13 Feb la 18:57 |
E şi-n Caţavencii.ro
Acum vreo cîţiva ani, cînd se bătea în apariţii la inundaţii cu pe [ citeste mai departe ]
Lucian Isar 13 Feb la 18:55 |
Economia Romaniei opereaza intr-o lume aflata in flux in care diferentele si nuantele conteaza. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 13 Feb la 16:38 |
Update. Nu rezist. Am auzit declarația lui MIrcea Toader (PDL): unul [ citeste mai departe ]
Bogdan Ciuclaru 13 Feb la 16:21 |
Transmitem alb-negru! De dragul contrastului. De alb se ocupa iarna. De negru...lopetile.
Primul [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 13 Feb la 14:02 |
Am cumpanit mult daca sa public pozitia mea referitor la, de ce falimentul Greciei ar putea sa [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 13 Feb la 07:18 |
Că Victor Ponta își asumă un discurs de învingător anticipat nu ar trebui să deranjeze prea [ citeste mai departe ]
Remus Cernea 12 Feb la 21:30 |
Un astronom grec, pe nume Aristarh din Samos, susţinea, prin anul 280 î.e.n., că [ citeste mai departe ]
| 1@George Alexandru: Perfect de acord! Multe felicitari intregii echipe! Domnule Gotiu, tot respectul din lume!... | ||
| 2Nu cred ca este nimeni obligat sa se uite la emisiunea lui Capatos.... | ||
| 3Exact asa s-ar fi comportat cei de la RMGC. Cei care au realizat aceasta actiune, au intuit pana la ultima silaba comportamentul de lup flamand al RMGC. Absolut genial! Ati ridicat stacheta!... | ||
| 4@Ligheanu: Bătrâne, deocamdată aţi luat-o voi, aştia care il aveţi stindard pe lenevilă amuşinând buci. Taci,ruşineză-te,inghite.... | ||
| 5IDIOCRACY: BEŢIVI ŞI PUTUROŞI DEZGHEŢAŢI DE FUNDUL LUI BOC, HANDICAPATOS ŞI VOYEURUL ANTONESCUDupă ce premierul Ungureanu a chemat sâmbăta trecută românii puturoşi la „muncă patriotică” pentru deszăpezire... | ||
| 6Ce bine e ca cei din FRF nu-ti citesc articolele, nu de alta dar acum te-ar fi recunoscut :P Minunata treaba, faina echipa, felicitari voua, tututror celor care se opun monstruosului proiect... | ||
| Mihai Goţiu 26539 citiri |
| Costi Rogozanu 14317 citiri |
| Cristian Teodorescu 10043 citiri |
| Ciprian Domnişoru 5773 citiri |
| Remus Cernea 5738 citiri |
| Laura Cernahoschi 4913 citiri |
| Alin Fumurescu 4513 citiri |
| Dorin Tudoran 4398 citiri |
| Dan Duca 3987 citiri |
| Cristian Bândea 3944 citiri |
| Mihai Goţiu 9 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Dorin Tudoran 4 postari |
| Cristian Teodorescu 4 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Lucian Isar 3 postari |
| Daniel Oanta 2 postari |
| Cristian Cojanu 2 postari |
| Tudor Darie 2 postari |
| Constantin Creţan 2 postari |
| Mihai Goţiu 118072 citiri |
| Costi Rogozanu 67047 citiri |
| Cristian Teodorescu 52564 citiri |
| Alin Fumurescu 33192 citiri |
| Remus Cernea 23326 citiri |
| Iulian Leca 21424 citiri |
| Dorin Tudoran 17773 citiri |
| Viorel Dobran 17438 citiri |
| Ciprian Domnişoru 15838 citiri |
| Cristian Bândea 13945 citiri |
| Mihai Goţiu 44 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Dorin Tudoran 17 postari |
| Alin Fumurescu 12 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Iulian Leca 11 postari |
| Viorel Dobran 10 postari |
| Cristian Bândea 7 postari |
| Ciprian Domnişoru 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.