A creat ceva stupefacție în această seară, în rândul profesorilor de română, subiectul următor , conceput de Ministerul Educației, la Olimpiada de Limba și Literatura Română, faza județeană:
„Imaginează-ți că te numești Luca Străjescu și ești personajul care colectează cotele țăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul Moromeții de Marin Preda. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota”. [ citeşte mai departe ]
De la 1 septembrie 2015 mă adresez celor în drept în privința modificării programei școlare de limba și literatura română, pentru că această disciplină a rămas la nivelul anilor 1960-1970, ca și cum literatura română s-a încheiat, apocaliptic, atunci.
Au fost destinatari, până acum, patru miniștri ai educației: Remus Pricopie, Sorin Câmpeanu, Adrian Curaj și Mircea Dumitru – fie-le numele lăudat. Nu s-a făcut niciun pas concret, în general corpul profesoral nu discută despre aceste lucruri, iar autoritățile școlare par a avea alte agende; [ citeşte mai departe ]
Educația noastră se afla încă sub marele imperiu al clișeelor și al prejudecăților; astfel, orice fel de deschidere, de colaborare sau de schimb de experiență, care să meargă, de pildă, complementar cu programele de tip Comenius, este valoroasă. Programul Comenius, pentru învățământul preuniversitar, presupune un schimb de experiență între profesori și elevi dintr-un anumit grup de țări (UE); metodele de selecție sunt cele specifice sistemului nostru de stat: de multe ori sunt preferate persoane aflate în funcții. [ citeşte mai departe ]
Locul educației în strategia guvernului este, firește, 10 din 10; în preambulul programului de guvernare se precizează: „Mutarea accentului în actul educaţional de pe transmiterea de informaţie pe crearea de competenţe pentru viaţă și reducerea sarcinilor birocratice care apasă pe cadrul didactic”. Scopuri nobile, prevăzute, la nivel scriptic, în programe de acum 10-15 ani, în practică însă mai puțin aplicate. [ citeşte mai departe ]
Astăzi, 14 septembrie, la Târgoviște, cu prilejul ceremoniei de început al noului an școlar, președintele a acceptat să țină un discurs avându-l alături pe Arhiepiscopul ortodox Nifon al Târgoviștei. O astfel de scenă nu poate fi întâlnită în nici o democrație veritabilă! [ citeşte mai departe ]
Valentin Lazea ne onorează din cînd în cînd cu cîte o firimitură din înalta sa filozofie beneristă:
"Principalul motiv pentru care România nu se poate dezvolta este educaţia. Românii au cea mai proastă educaţie din Europa. Educaţia trage economia în jos", spune Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, la o întâlnire organizată de Ziarul Financiar. (sursa)
Cum dai o replică la astfel de gîndire? Încercăm: [ citeşte mai departe ]
Azi s-au făcut publice rezultatele evaluărilor PISA din 2012: http://www.oecd.org/pisa/keyfindings/pisa-2012-results.htm
Elevii noștri în vîrstă de 15 ani se situează undeva în coada clasamentului, la toate cele trei teste: matematică, știință și limbă. Românii au cam același nivel mediu de aptitudini și cunoștințe cu cei din Balcani și din America Latină.
Și mai rău stăm în privința proporției elevilor cu performanțe de top.
La matematică, doar 3% dintre elevii noștri sînt de top. [ citeşte mai departe ]
Dacă istoria ne-a fost presărată cu evenimente potrivnice, prezentul pare străjuit de grafice dușmănoase.
Zilele trecute, într-o statistică realizată de Uniunea Europeană, ne plasăm iarăși în capul sau în coada tabelului, în funcție de cum sînt formulate întrebările. Singurul avantaj al poziționării este că e foarte ușor să ne găsim: căutăm la vreo două sigme îndărătul mediei. De data acesta, chestionarul a fost referitor la știință.
Aproape 27ooo de persoane, din cele 28 de state au fost încolțite cu întrebări. [ citeşte mai departe ]
Un cititor ne-a trimis la rubrica Martor Ocular imaginea de mai jos. Peisaj urban cu un grup de elevi savurând bere la pet şi semniţe "de floare" pentru că pe cele de "bostan" le achiziţionaseră colegii de la clasa D. Exemplele sunt numeroase şi apar în fiecare zi, de la imaginile licenţioase din sala de sport din nu ştiu ce oraş, până la profesorul care a jucat la "păcănele" salariile colegilor sau la Copănika, juna elev[ care îi cere rivalei de amor să-i sărute şoşonii de firmă. [ citeşte mai departe ]
Se discută chestiuni importante fără să fi stabilit măcar poziţiile de bază.
Vrem sau nu sănătate publică şi o industrie a sănătăţii private ţinute atent sub control?
Aici răspunsul clişeu de dreapta vine automat: noi nu mai vrem corupţie şi de aia vrem să plătim sănătatea. Cînd, de fapt, trecerea în privat a sănătăţii s-a făcut în varianta sa cea mai cinică: cu bani publici susţinînd tot ce e neprofitabil şi o zonă privată înflorind sănătos din ruine.
Vrem educaţie pentru toţi sau educaţie pentru cei mai înstăriţi 50 %? [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu azi la 09:46
|
Vreți să discutăm inflație? Se strâng aici toate păcatele guvernării în față cu marele [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 24 Apr la 11:58
|
Guvernatorul Băncii Angliei avertizează că vine automatizarea și citează din MARX. [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 19 Apr la 15:12
|
O briză caldă mângâie frezele pline de fixativ ale elitelor europene: e lupta eroică cu [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 17 Apr la 16:02
|
De ce e importantă această întrebare, ”câte interviuri a dat președintele nostru în 3 ani”? [ citeşte mai departe ]
Dora Constantinovici 13 Apr la 12:35
|
Șase oameni și-au pierdut viața în urma exploziei devastatoare de la o uzină din [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 11 Apr la 11:44
|
De ce au crescut acțiunile în timpul audierii din Congresul american? Zuckerberg a emis tot felul [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 06 Apr la 12:32
|
Ce-am mai prezentat, din zona politică, jurnalistică, unii clasici, vedeți și voi.
Marx, [ citeşte mai departe ]
Stelian Negrea 05 Apr la 17:22
|
Vacarmul mediatic pe marginea protocoalelor scoate la suprafata in primul rand disperarea unora [ citeşte mai departe ]
Stelian Negrea 02 Apr la 11:15
|
Fosta sefa a Oficiului National al Jocurilor de Noroc (ONJN), Odeta Nestor, nu doreste sa piarda [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 30 Mar la 16:49
|
Până vin specialiştii (care sunt de trei feluri: arondaţi la X, la Y sau [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 29 Mar la 16:21
|
BNR nu e bancă. E episcopie. Funcţionează printr-o voce a autorităţii care seamănă cu [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 27 Mar la 14:33
|
Unul cu ceva bani își deschide un magazin de ceva la un bulevard mare. Parchează două mașini [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 22 Mar la 10:27
|
FSLR (Federația Sindicatelor Libere din România) vor protesta azi în fața Ministerului [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 21 Mar la 16:16
|
Scandalul Cambridge Analytica a generat o nouă competiţie a mirărilor. Uau, se colectează date. [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 19 Mar la 20:40
|
Glume multe cu alegerea lui Putin. Fără prea multă imaginaţie, pentru că Putin a depăşit [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Mar la 10:05
|
”Familia joacă un rol central în viața micii burghezii, în jurul acesteia organizându-se [ citeşte mai departe ]
Stelian Negrea 14 Mar la 17:36
|
Nimic nu este mai grotesc si deranjant decat o confirmare dar doar indirecta si la nivel declarativ [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 09 Mar la 18:02
|
Pentru că tot văd caricatura de bătălie pesedistă cu niște goarne precum Codrin Ștefănescu, [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 08 Mar la 14:26
|
"Cifrele nu mint, sunt reci, obiective", spunea Iohannis zilele trecute. Să [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 07 Mar la 15:35
|
Imunoglobulina. O criză care abia a fost recunoscută de oficialități, după un [ citeşte mai departe ]
Stelian Negrea 06 Mar la 10:22
|
Fostul sef, timp de 12 ani al Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opris, a intrat, [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 02 Mar la 13:58
|
Salariile bugetarilor au crescut spectaculos. Au crescut ceva în învăţământ, nu [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 27 Feb la 17:22
|
Tudorel Toader (TT) și Laura Kovesi (LCK) s-au confruntat la CSM (secția procurori). Meciul a [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 23 Feb la 15:25
|
O muncitoare de la Kromberg & Schubert pune pe facebook un filmuleț în care putem vedea [ citeşte mai departe ]
Stelian Negrea 22 Feb la 12:34
|
Printr-un miracol greu de estimat ca s-ar fi putut intampla sub guvernarea PSD-ALDE, care a decretat [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 21 Feb la 12:46
|
Teza: în România, am naţionalizat entertainmentul ultracomercial am relansat [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 20 Feb la 16:36
|
Tudorel face ceva
Tudorel Toader are diverse misiuni rezultate din jocul [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 16 Feb la 18:15
|
Republica România e alcătuită din cetățeni, adică niște entități semiabstracte de drepturi, [ citeşte mai departe ]
Stelian Negrea 16 Feb la 10:30
|
La nici o saptamana de la lansarea atacului blitzkrieg in studiourile de la A3 si RTV cu sustinere [ citeşte mai departe ]
Costi Rogozanu 15 Feb la 13:14
|
Stat-au Voiculescu și Ghiță și plănuit-au o nouă lovitură de Kovesi și iar a uitat poporul [ citeşte mai departe ]
1@Ghita Bizonu': este foarte adevarat ce scrieti... | ||
2air jordan 1 high top 3 nike dunk sky high macys zapatillas nike hyperdunk 2015 nike roshe gamma green nike shox for men nike lunar vapor 8 tour yellow nike shox red white and blue nike free run orange dafuwh... | ||
3salomon speedcross 3 replacement laces clarks nike free leopard for sale womens nike air force 1 high brown nike air presto arctic orange peel nike kaishi 2.0 print nike air max darwin 360 release date... | ||
4hombres nike internationalist negro verde nike air max 90 womens blue purple damänner nike roshe run grau gold grey nike cortez nylon chaussure de tennis nike air max courtballistec 4.3 jordan 6 painted... | ||
5le coq sportif denim blue yellow nike acg lunardome 1 sneakerboot mens new balance 574 orange pink nike kyrie 2 blue black nike air max 2017 kpu dark blue red nike huarache retro strap nike air max 90... | ||
6nike dunk sky hi hidden wedge mens nike air max 2014 running shoes wolf grey nike air max 90 premium white gold womens nike air max 2014 grey red air jordan retro 1 purple pink nike dunk sky high schwarz... | ||
Doru Bușcu
105 citiri |
Ioana Secu
98 citiri |
Alin Fumurescu
86 citiri |
Iulian Leca
84 citiri |
Gabriel Avăcăriţei
74 citiri |
Marius Nitu
71 citiri |
Costi Rogozanu
69 citiri |
Costi Rogozanu
3 postari |
Doru Bușcu
592 citiri |
Ioana Secu
503 citiri |
Costi Rogozanu
388 citiri |
Ionel Blănculescu
367 citiri |
Andrei Panțu
350 citiri |
Alin Fumurescu
333 citiri |
Iulian Leca
320 citiri |
Costi Rogozanu
9 postari |
Stelian Negrea
2 postari |
Dora Constantinovici
o postare |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.