Caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru a murit pe frontul din Afganistan.
Joi, 5 mai, în jurul orei 13.30, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan.
În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. [ citeste mai departe ]
Am spus-o încă de la începutul crizei: singura șansă a presei autohtone să treacă peste această perioadă este rezistența individuală a fiecărui jurnalist. Supraviețuirea e un război individual al fiecăruia, cu patronatele și presiunile pe care acestea le exercită, cu atacurile din partea clasei politice, care încearcă să decredibilizeze presa pentru a diminua efectele dezvăluirilor acesteia și, mai nou, cu o parte însemnată a publicului, principalul său fost aliat.
În privința patronatelor, nimic nou sub soare. [ citeste mai departe ]
De Ziua Mondială a Libertății de Exprimare (3 mai), vă prezint două luări de poziție. Prima aparține Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC), se referă la situația presei locale și a fost adoptată astăzi de Colegiul de Conducere (din care fac parte Mihnea Măruță, Ionel Lespuc și suprasemnatul, în calitate de președinte). A doua, prezintă ”proiectul de lege a presei”, realizat de către organizațiile de media din România și care a fost depus astăzi la Parlament, precum și comunicatul de presă însoțitor. [ citeste mai departe ]
„Filat este un dictator”. „Filat este mai rău decât Voronin”. Vă sunt cunoscute aceste expresii? Mie - da! Le aud aproape în fiecare zi de la concurenții politici ai Premierului, dar le citesc și în presă.
Critica concurenților politici poate fi ușor înțeleasă: așa e jocul politic. Cine are dreptate? Alegătorul.
Critica presei tot poate fi înțeleasă. E firesc să fie puncte de vedere diferite, pentru aceasta am luptat 8 ani în timpul guvernării comuniste. Personal, sunt într-o postură dublă (între "ciocan și nicovală"). De ce? [ citeste mai departe ]
Universitatea ”Babeș-Bolyai” îi trimite o scrisoare deschisă președintelui României, Traian Băsescu, referitoare la situația de la Roșia Montană. Un ziar local scrie, în primă fază, un articol legat de această luare de poziție, pe care îl publică pe ediția online. La aproximativ o oră de la publicarea articolului, acesta e șters și mai rămâne doar link-ul indexat de Google. Nu este prima dată când în presa autohtonă articolele critice la adresa proiectului de la Roșia Montană dispar de pe edițiile online. [ citeste mai departe ]
Comisiile juridică și pentru drepturile omului din Senat au dat aviz negativ proiectului Ghișe de legiferare a profesiei de jurnalist. Cum inițiativa a ajuns acolo unde îi era locul, la gunoi, nu mai insist asupra aberațiilor pe care le prevedea. Mai important e faptul că reprezentanții noștri din Senat nu au renunțat la ideea unei legi în domeniu.
Până pe 3 mai, organizațiilor de media le-a fost solicitat un proiect care să consitutie baza unei noi inițiative legislative care vizează profesia de jurnalist. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 18 May la 12:20 |
Cele aproximativ 250 de hectare de teren din Dealul Lombului – cea mai mare suprafață compactă [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 18 May la 11:49 |
Cost of Greek exit from euro put at $1tn
UK government making urgent preparations to cope with the [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 17 May la 19:59 |
Glumeam cu colegii de redacţie la auzul năzbîtiilor gen "Napoleon Săvescu", cum că dacii au [ citeste mai departe ]
Dan Duca 17 May la 18:44 |
După articolul de pe VoxPublica de ieri, privind declaraţiile sale ambigue de la [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 17 May la 18:40 |
Întors la birou, după mai multe săptămâni de vacanță, găsesc și o scrisoare expediată [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 17 May la 16:00 |
În timp ce Victor Ponta citeşte cu atenție CV-uri de miniştri pentru Educație, Vasile Cepoi de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 17 May la 10:45 |
Pedeleului îi face bine la moral că se repede la puterea asta nouă. Iar cetăţeanul se simte mai [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 17 May la 10:16 |
Pentru a înțelege rostul întrebării (pentru cei care nu sunt clujeni) : Emil Boc este unul [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 17 May la 02:12 |
… n-am gasit alta rima pentru a va starni, cat de cat, interesul. E vara, indignarea oamenilor a [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 16 May la 20:11 |
Am fost la RoNewMedia. Raiul corporate-geek sau corporate pur şi simplu. Unii vorbesc ca la CC al [ citeste mai departe ]
Cristian Bândea 16 May la 18:50 |
Premierul Victor Ponta a anunțat astăzi, la RoNewMedia, că România nu poate ratifica un tratat [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 16 May la 18:14 |
Domnule Președinte al Academiei Române,
Nu am crezut că veți da curs cererii premierului de a [ citeste mai departe ]
Marius Cosmeanu 16 May la 17:28 |
Humanitas a publicat săptămâna trecută traducerea volumului de desene Le [ citeste mai departe ]
Dan Duca 16 May la 16:42 |
Lucrurile pe care le spune Viorel Hrebenciuc sunt la fel de interesante ca cele pe care le lasă în [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 16 May la 12:19 |
În sfîrşit, Mang a pus capăt suspansului şi şi-a dat demisia. De ce o fi durat atît, în [ citeste mai departe ]
| 1Pe cine a plagiat, se stie, se spune?! Nume si prenume, ţara, lucrarea. Asa, ca la Mang. Si pe urma mai vorbim.... | ||
| 2@Hexenschuss: Ai dreptate,niciodata nu m-am inteles cu homosexualii,pentru ca numele tau imi sugereaza ca asta esti.... | ||
| 3USL,UDMR,PDL SINT ACEEASI MIZERIE SI FURA PRIN ROTATIE !!!!! MAIMUTOII ASTIA DE LA USL SINT MARIONETELE LUI ISARESCU CA SI PREDECESORII LOR SI ATIT CIT ISARESCU NU VA DISPAREA DE LA BNR CU TOATA SATRA... | ||
| 4@Ilinca: deci in cazul Kovesi este proprietate intelctuala dar in cazul Mang NU ERA?! Asta inseamna a fi cutră. Trebuie sa vezi ce are suspicios Codrutza Kovesi in lucrare si dupa aia vorbim. Cretan si... | ||
| Cristian Teodorescu 9887 citiri |
| Mihai Goţiu 9503 citiri |
| Costi Rogozanu 9236 citiri |
| Constantin Creţan 5354 citiri |
| Dan Duca 4533 citiri |
| Ciprian Domnişoru 3737 citiri |
| Alin Fumurescu 3045 citiri |
| Iulian Leca 2213 citiri |
| Dorin Tudoran 2207 citiri |
| Ciprian Şiulea 2140 citiri |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Constantin Creţan 6 postari |
| Mihai Goţiu 5 postari |
| Cristian Teodorescu 5 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| Marius Cosmeanu o postare |
| Mihai Goţiu 60056 citiri |
| Cristian Teodorescu 37875 citiri |
| Costi Rogozanu 36378 citiri |
| Alin Fumurescu 16945 citiri |
| Ciprian Domnişoru 16543 citiri |
| Viorel Dobran 13100 citiri |
| Dan Duca 12356 citiri |
| Constantin Creţan 10698 citiri |
| Dorin Tudoran 8970 citiri |
| Iulian Leca 7829 citiri |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 27 postari |
| Cristian Teodorescu 26 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Alin Fumurescu 10 postari |
| Dan Duca 9 postari |
| Ciprian Domnişoru 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.