RSS Feed

Amintiri din Epoca de Aur

vezi toate articolele de
06 Oct 2009 la 22:17 un comentariu 255 vizualizari.

Ne-apropiem de împlinirea profeţiei brucaniene şi, cu cât suntem mai aproape de termen, cu atât părem mai departe de sensul ei. Românii n-au deprins democraţia nici după 20 de ani, semn că la şcoala comunismului, analfabetismul a fost eradicat cu succes. Este, de altfel, tema uneia dintre cele patru legende care alcătuiesc cea dintâi parte a Amintirilor din epoca de aur, cel mai recent film al regizorului Cristian Mungiu.

Ar fi putut să fie încă un film despre comunism. Dar el nu mai are înverşunare, patimi, spaime, obsesii. E conceput cu detaşarea celui care a experimentat din plin tranziţia şi-a înţeles că naţia nu s-a deşteptat deloc peste noapte, dar a câştigat măcar dreptul de a râde mai liber. Filmul e, aşadar, tot despre noi în comunism, dar într-un fel mai relaxat, fără să alunece în manierism, fără să ne arate demonstrativ dramele, sărăcia, lumea gri, decrepitul. E scris cu drag, cu înţelegere, exploatând nostalgia majorităţii românilor care-au avut neşansa să-şi trăiască cea mai frumoasă vârstă în comunism. Dacă priviţi cu atenţie, pelicula chiar reproduce nuanţele primelor televizoare color de la noi. E o subtilă realizare prin care filmul reuşeşte să marcheze extraordinar paradoxul în care trăiam: atât de bine, frumos şi colorat… la televizor.

Dar cea mai mare calitate a filmului mi s-a părut alegerea actorilor. Cei cinci regizori care contribuie la unitatea remarcabilă a peliculei n-au căutat interpreţi de roluri, ci feţe, mutre, moace, figuri. E fascinant să vezi în chipurile adunate la şedinţele de partid, de comitet sau de instrucţie, mutre amprentate atât de veridic de tâmpenia comunistă. Mungiu şi colegii săi nu-i pun pe actori să demonstreze ce artişti grozavi sunt ei, ci să cadreze cu amintirile, cu epoca, să semene cât mai mult cu însuşi tovarăşul Ceauşescu! Delirul e total, umorul pe măsură.

Dintre cele patru legende developate pe ecran în prima partea a Amintirilor, cel mai mult mi-a plăcut ultima, cu porcul. Prietenii cu care am fost nu mi-au împărtăşit preferinţa şi explicaţia, m-am gândit, ţine de vârsta noastră în comunism. Eu, de pildă, m-am regăsit în înghiontelile pioniereşti din ultimele secvenţe, căci acolo m-a prins pe mine 89; pe băncile dintr-a cincea, cu cravata la gât, stând la coadă la banane, pulpă de porc şi bomboane de pom…

Altfel, după 20 de ani, scena rămâne la fel de sordidă. Anul acesta ar fi trebuit să serbăm democraţia, dar ne veselim tot cu amintirile din comunism. În acest ritm de relaxare istorică s-ar putea scrie în tihnă şi AMINTIRILE DIN TRANZIŢIE.

Cristian Mungiu n-are de ce să se grăbească, însă. La cum se mişcă lucrurile, nu ne-ar mira să ne găsim pe-aproape… după alţi 20 de ani.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti şi masterand în Lingvistică, mi-am început activitatea în presă în biroul BBC România
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!