RSS Feed

Bizonii pe două picioare din trafic şi copiii lor bine educaţi

vezi toate articolele de
18 Feb 2009 la 00:04 19 comentarii 18 vizualizari.

Dintre multele specimene din trafic, cel mai tare mă enervează parinţii pietoni şi dobitoci cu copii de mână. Ştiu, dobitoc poate fi un cuvânt cam tare, mai ales pentru cei care nu citesc până la sfârşit, ci sar direct să comenteze. Dar cum altfel l-ai numi pe unul care îşi ia odrasla de-o aripă şi o deprinde cu slalomul printre maşini în viteză, doar pentru că i-e lene să mai meargă zece metri până la trecere? Inconştient? Puţin spus, mai ales că statisticile arată că majoritatea supravieţuiesc. Copiii lor învaţă însă că zebra e o chestie dungată şi opţională. Şi o vor aborda în consecinţă, chiar şi (sau mai ales) atunci când se vor urca la volanul primului Logan. Bănuiesc că nu mai e nevoie să spun care e continuarea: generaţii după generaţii, bizonii urbani vor împânzi şoselele, iar şocâtele umane vor rămâne un element sinistru în compoziţia asfaltului românesc. Cam asta aveam de spus, plus precizarea că postarea acesta vine după ce o tanti-bunicuţă-cu-copilul-de-mână m-a trimis la origini, zilele trecute, pentru că am îndrăznit să-i atrag atenţia că trecerea e un piticuţ mai încolo.

Ataşez şi un filmuleţ văzut tot zilele trecute, via Twitter.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


19 comments
  • 1

    Pai asta invata copiii de mici: ca tot ceea ce este regula poate fi incalcat, daca esti “smecher”. Nu vor respecta trecerile de pietoni, vor merge pe trotuar si vor claxona trecatorii, se vor sui beti la volan, isi vor insela nevestele, vor fura de la serviciu si vor lenevi cat se poate.
    Pentru ca asa sunt invatati de mici si pentru ca societatea noatsra ii numeste “fraieri” pe cei care mai respecta normele de bun simt, regulile si legile.

  • 2

    aici ai dreptate,dar ia de vezi si pe inbecilii care nu opresc la trecerea de pietoni.si sper ca pana la urma sa-ti treaca supararea pe cei care te critica pe blogul tau propriu si personal.altfel nema trafik .rezultatul nimeni nu stie de tine.si injuraturile si pupincurile te fac putin mai cunoscut.

    silviu petcu
    2009-02-18 01:31:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    true…

    karlheinz
    2009-02-18 01:41:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    bestial videoul.

    exilat
    2009-02-18 01:59:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    video – ul material de indoctrinare …

  • 6

    corect. eu as mai adauga ceva. a trebuit sa moara cativa pe kiseleff (sau cum se numeste), chiar pe trecere, pana au pus astia amaratele alea de semafoare. o idee excelenta de altfel. insa acum, cand e verde la masini, deci pentru pietoni rosu, bizonii traveseaza. in fuga. si am patit-o de mai multe ori

  • 7

    In calitate de sofer am patit destule M-au scuipat unii intr-o statie de tramvai cu refugiu, mi-au zgariat masina , mi-au sarit in fata masinii ascunsi dupa un tir etc Dar am constiinta impacata ca am respectat cu sfintenie regulile de circulatie Acum mai merg mult pe jos, de , varsta ma obliga la un astfel de sport, Acum ca pieton care deasemeni respecta cu sfintenie regulile de circulzatie pataesc urmatoarele Trecerea de pietoni pe culoarea verde e ocupata de masi care forteaza trecerea Traversez si o linie de tramvai pe care trec masinile indiferent de culoarea semaforului Mai dati-va jos din masini , macar pentru cateva zile si o sa vedeti viata cu totul altfel

    Rodica
    2009-02-18 09:50:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Mda, vad si eu zilnic situatii de genul din clip; nu am solutii, nici macar injuraturile (in gind) nu ma mai calmeaza.

    Dar nu mai putin vad nerabdatori care vor sa dea peste mine, si nu conteaza ca sint pe zebra ori trotuar.

    victor L.
    2009-02-18 10:23:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Cata dreptate ai. Chiar azi dis de dimineata un cuplu tanar, bine imbracat isi tragea de ambele maini copilasul nevinovat peste linia dubla continua de sub podul Grant de pe calea Grivitei la doar 40 de metri de trecerea de pietoni doar pentru ca vizavi de unde erau ei se afla parcata una(probabil) dintre masinile familiei un jeep volvo. Cei doi pareau destul de bine educati si sigur nu erau sarantoci dar este clar cat de mult insemna acel copil pentru ei. copilasul era incadrat si tras de maini practic pentru ca oricum nu ajunge a la asfalt. Ar fi putut macar sa-l ia in brate pan trecea strada.Daca trecea vreun tampit cu vreun bmw ii face chisalita pe atoti trei.

  • 10

    Domnu sofer Costin Ilie, ia fa tu domne un experiment!
    Lasa masina si incearca sa traversezi pe zebra din fata Postei Puisor (13 Septembrie), de pe coltul cu Casa Poporului catre posta. Culoarea verde nu mai merge din toamna lui 2008.
    Pietonul (bizonul pe doua picioare, cum ii zici tu) trebuie sa aproximeze momentul cind se pune din nou verde.
    Acuma, daca pietonul (bizonul pe doua picioare, cum ii zici tu) este unul tinar, abia venit la Bucale de la tara, adica abia ridicat pe picioarele din spate, ca tine, se poate descurca sa ajunga pe partea ailalta a strazii nevatamat.
    Daca insa e vorba de o bizona bunica impreuna cu tinarul bizon nepot, exista posibilitatea ca ei sa se trezeasca pe rosu caz in care un tinar si sofisticat jurnalist de dreapta, care pleaca de la stop in nanosecunda cind s-a pus verde, mare iubitor de Placebo, Franz Ferdinand si alte trupe din astea care se asculta la Giurgiu, sa-i faca piftie.
    De aceea, unii prefera sa traverseze printre masini si nu pe trecere.

    Pietonul
    2009-02-18 11:32:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    interesant clip.
    mi se pare inutil sa comentez despre bizonii-pietoni cu copii sau despre isterizatii de la volane, insa mi-a atras atentia ceva: ai pomenit de soferii de Logan.
    doar mie mi se pare ca exista un tip uman al celui care isi cumpara Logan in Romania? 40-50 de ani (poate fi si fecioru’ lui), studii medii, maxim primii doi ani de Politehnica pentru ca a descoperit ca se poate lansa intr-o afacere cu chioscuri sau varza si cartofi, a avut timp de 10 ani o Dacie 1310 aproape ruginita, acum crede ca are o nava spatiala, poate asculta muzica in ea, CU GEAMUL DESCHIS!!!!! WOW ce misto, de preferinta manele sau populara, daca a mers bine recolta in anul respectiv o si tuneaza si o spala foarte des cu furtunul in fata casei. aa, cel mai important, pe autostrada ii “face”, daca vrea, pe toti aia cu volsvagan, ce daca-i trepideaza bordu’!
    scuze, de obicei nu scriu asa de mult si incerc sa fiu la subiect, dar azi am fost claxonata intens de un sofer de Logan.

  • 12

    @silviu petcu

    mai bine putini, dar buni…

    @nenea

    am remarcat si eu semafoarele de pe kiseleff. cred ca le-am dat drumul dupa accidentul in care a fost implicat functionarul de la Ambasada Austriei

    @pietonul

    faceti parte din categoria celor care sar direct la comentarii. NU TOTI pietonii sunt dobitoci, dar sunt destui. cat despre soferi, am scris si despre asta aici

  • 13

    Sorin Ovidiu Vantu Says:

    February 18th, 2009 at 11:14 am
    Acest fapt divers demonstreaza inca o data, fara putinta de tagada, nocivitatea prezentei bancilor straine in Romania.
    Si este cu atit mai regretabil cu cit, in urma unei decizii eronate a justitiei, a fost desfiintata cea mai performanta banca romaneasca a ultimor 50 de ani si anume BID.
    Ca sa nu mai vorbim de caderea provocata de cercurile de interese nelegitme a celui mai de succes fond de investitii al ultimilor 100 de ani si anume FNI.

  • 14

    costine, excelent blog. sunt o mama cu copil de 2 ani crescut mostly in germania, si cand vin in vacanta in ro ma simt adesea ca un exponat de zoo – ii vorbesc calm, frumos, il las sa se manifeste dar il si pun la respect cu rabdare, explicand de ce facem o anumita treaba, trecem numai pe unde e voie, ne miscam intr-un ritm omenesc si nu gonim de colo-colo, ne asiguram de fiecare data in ambele parti cand coboram de pe bordura… in vremea asta diverse bone sau bunicutze is bat copiii prin parc urland de ii auzi la 20 de metri, pentru ca bietul copil a facut pishi pe el (umilirea in public si bataia cu zbierete sunt instrumente pedagogice de baza), la gradinitza copiii sunt asurziti de tzipetele educatoarelor pustoaice care (cu tigara in coltul gurii) nu ii lasa sa faca nimica creativ, ce jocuri de echipa – cel mult se indura sa ii suie pe niste leagane ruginite fara o minima protectie, si bietii scurma derutati in nisip toata ziua ascultand cum ii fac alea “prosti”, tatii plictisiti isi imping copilul in carucior la marea viteza fiindca n-au ei chef sa isi piarda timpul cu “mofturile” aluia de a umbla putin si pe jos prin parc si de a se juca cu alti copii, mai bine ii indeasa telefonul mobil in mana de la 3 ani ca sa aiba ocupatie, iar bunice isterice injura si dau din coate la ingramadeala ca sa il bage pe copilul lor in fatza, facandu-i nesimtiti pe altii dar nerealizand ca pentru pitic e o trauma mult mai mare sa auda atata violenta si scatologie tocmai din gura delicatei lor protectoare… iar daca le iei putin la intrebari, sunt cel putin femei martire, experte in cresterea copiilor… noroc ca nu sunt astia toti. mai sunt si altii, si inca cred ca altii sunt majoritatea.

  • 15

    Si ce-i cu asta, domnule Ilie? Cu postari din ciclul “ce ne mai inerveaza”, in stilul lui Costi Rogozanu, puteti s-o tineti asa mult si bine. Dar sa nu va imaginati cumva ca faceti jurnalism.

    sandra
    2009-02-18 15:15:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    părinţi idioţi care îşi ţin opţional copiii de mînă pe partea din exterior a trotuarului

  • 17

    mi-a intrat un mesaj în moderare. cred că am vrut să înjur, nu ştiu…

  • 18

    asn Says:

    “…la gradinitza copiii sunt asurziti de tzipetele educatoarelor pustoaice care (cu tigara in coltul gurii) nu ii lasa sa faca nimica creativ, ce jocuri de echipa – cel mult se indura sa ii suie pe niste leagane ruginite fara o minima protectie…”

    Pe mine taticu m-a aruncat de trei ori si m-a prins doar de doua. D-aia sunt acuma asa `teligent! Ceea ce recomand la copiii! Sa cada si ei in cap sa vada ce bine e!

  • 19

    Nu stiu daca ati vazut dar regurile de circulatie in Romania difera in functie de masina si banii pe care-i ai.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TV TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!