Cum era s-o omoare de inimă BOOM pe Frusina

Frusina e prietenă bună cu mine şi duşmanul cel mai aprig al serviciilor din România. Textul şi peripeţiile de mai jos îi aparţin, dar, ca să-şi păstreze anonimatul şi să o ardă misterios, şi-a ales foarte românescul pseudonim mai sus menţionat.

“Salut! Mă cheamă Frusina. Sunt acea amica a voastră (toţi aveţi câte una) căreia îi place să se certe în magazin, să facă reclamaţie la OPC, să urle la RDS. O fac pentru amuzamentul vostru, desigur, dar şi pentru că, aşa cum ar spune Badea Mircea, “îmi ocup tot timpul trăind în Romania”. Cred că inversiunea pe care tocmai am scos-o din mine este genială. Sunt genială. Ăsta ar fi al doilea motiv pentru care urlu la RDS. Eu sunt genială, ei nişte proşti şi trebuie să îi fac să înţeleagă asta. Mama zice că situaţia stă exact invers: eu sunt proasta, că mă agit. Chiar şi doamna Cardioloagă (este absolut oribil cum cuvintele astea, la feminin, se termina în “oloagă”) a încercat să îmi bată un apropo că aş fi proastă că mă stresez, în urma diagnosticului de “nevroză cardiacă”. I-am tăiat-o scurt. Dar aia e altă poveste.

Ca să fiu extrem de cool, am decis să nu decid dinainte ce voi face anul ăsta (mă rog, anul trecut, de-acuma) de Revelion. Numai neamurile proaste, care nu au înţeles încă măreţia universului şi micimea unui revelion, se pregătesc şi fac salata boeuf. Nu? Aşadar, fără să ştiu, am decis în fapt să nu fac nimic. Asta, oarecum m-a sâcâit şi m-a făcut să-mi dau seama că e… fals. Că nu sunt pe bune un spirit liber care să afle pe 31 decembrie, la 11.53, ce va face exact de revelion.

Bun. Locuiesc în Buftea. Într-o casă mare şi oribilă (închiriată, slavă Domnului), cu multă gresie şi balustrade metalice la cele 2 rânduri de scări. Evident, am o antenă parabolică. Serviciu oferit de BOOM.

30 Decembrie – Încep să nu mai prind unele canale deloc, iar pe Realitatea, Boc vorbeste în reluare, iar CTP se bâlbâie. Încep să mă sperii puţin că nu o să am TV de revelion (aşa mi-am dat seama ca eu, în sufletul meu, oricât de cool voiam să fiu, aşteptam, de fapt, cu nerăbdare programul TV de revelion şi mesajul Preşedintelui). Pe seară, începe din nou să meargă. Boc vorbeşte perfect coerent, iar CTP mă excită din nou cu vorbele-i apăsate. Sunt calmă.

31 Decembrie, ora 13.00 – Nu mai merge niciun canal!!! Încep chiar să iau în calcul un revelion cu mami şi tati, cu salata boeuf şi program tv. Încerc să mă calmez. Nu vreau să încep anul nou tot isterică. Ca niciodata, “îl las” pe prietenul meu să sune la BOOM. Încerc ceva nou. Să rămân detaşată. Sa nu mă bag. Dar gândul nu-mi dă pace. Ştiu, ştiu cu groază în suflet, ştiu că nu au cum să vină azi să repare antena. În timp ce prietenul meu vorbeşte la telefon cu BOOM şi oferă datele din contract, adresa etc., îmi trec prin cap următoarele:

“Cum ar fi, totuşi, să zica că pot ajunge azi?”

“Sunt sigură ca e ceva simplu. Dacă mă duc până la poartă şi mă uit un pic la antenă, poate mă prind eu ce are.”

“Înnebunesc dacă ăştia nu trimit azi pe cineva!!!!!”

“Nu se poate să ne lase aşa de Revelion!”

“Poate îşi revine de la sine”

“Precis e o chestie de un fir… ceva simplu.”

“Cum naiba o să stau aici, în padure, în casa asta mare şi urâtă, fără TV de Revelion?”

“Cum ar fi dacă mă agit ca idioata şi ei or să vină totuşi azi?”

“Îi omor dacă zic că trimit pe cineva acum şi, diseară, pe la 8-9, eu sunt pe telefon, urlând la ei că nu a venit nimeni şi nu am TV de revelion”

“Dacă sare pisica în următoarele 10 secunde de pe pervaz, înseamnă că vin… 6,7,8… sau invers mai bine, dacă nu sare, vin…9,10…”

“Doamne Dumnezeule, dacă exişti, dă-mi program TV de revelion şi promit, la schimb, să fac o faptă bună şi să înfiez un copil!”

El: “OK, vă mulţumesc, la revedere”, pe un ton înnebunitor de calm.

Eu: “Deci? Când vin?”

El: “Luni, pe 4. Azi nu lucrează nimeni.”

Eu: “Ok. Asta e”.

Dezastrul s-a produs. Nu mai contează dacă sare sau nu pisica de pe pervaz şi nici dacă există Dumnezeu sau nu sau ambele situaţii împreună. BOOM nu lucrează pe 31. Dar acum sunt mai liniştită.

Ora 14. Mă culc oleacă. Mă pun în pat, dar al dracu’ gând nu-mi dă deloc pace. Bine, e altfel acum. Nu mai este cu “Voi afla unde stă operatoarea Elena Tufă de la RDS şi îi voi pune şobolani morţi în cutia poştală pentru ca m-a minţit că vine echipa şi nu a venit!!!”. Acum ştiu clar că nu vine echipa. Acum am doar fantezii (aia cu şobolanii nu e o fantezie, ci un plan bine pus la punct şi gândit). Stau acolo, întinsă în pat şi asta e ce aud la mine în cap:

“Hmmm, cum ar fi să vada un domn de la BOOM (care e liber azi, dar trece pe la serviciu… aşa, degeaba) că am sunat azi să reclamăm că nu avem TV şi să se gândească “Cum să las oamenii aşa, de revelion? Hai că dau o fugă să le fac o bucurie”. Sigur sunt unii pe acolo, pe la sediul BOOM, şi or să vadă că nu avem TV şi precis nu ne lasă aşa, mai ales că vor fi impresionaţi că nu ne-am isterizat. Cred că se vor mira mult că nu am orăcăit că e revelionul, apoi se vor emoţiona şi or să vină. Plus că oricum e posibil să îşi revină de la sine… Aoleu! Oare acum, că am făcut reclamaţie, o fi făcut operatoarea aia ceva de nu mai are nici cum să îşi revină singur? Ce nasoală ar fi asta… Nu cred că ne vor lăsa aşa… nişte oameni de bine…”. Adorm.

Mă trezeşte prietenul meu: “Scoală-te şi bagă şi tu câinii undeva, că au venit ăia de la BOOM”.

“CUM??????????? A TRECUT ANUL NOU ŞI EU AM DORMIT???”

Nu. Venise o echipă de la BOOM. Nu visam. Eram trează complet acum, căutam câinii.

“Dă-le bani!!! Dă-le şpagă, săracii!” – Da. Asta am zis. Nu sună şocant, dar pentru cei care ştiu cum mi-am distrus jumătate din neuroni şi mi-am mâncat jumate din viaţă refuzând să dau şpagă, este extrem de şocant, comic şi, într-un final, tragic.

Au venit. Au reparat. Aveam TV de revelion. O sun pe mama şi îi povestesc toate cele de mai sus, într-un efort de a îi arăta pentru a mia oară cât de bolnavă este ţara asta, cum te tâmpeşte şi înnebuneşte până la punctul unde pisica de pe pervaz începe să aibă un rol decisiv. Ca să nu mai vorbim de amestecul lui Dumnezeu în toată treaba asta…

Mama (concluzie): “Ai văzut, Frusina? Ai văzut, mamă, ce înseamnă să gândeşti pozitiv şi să transmiţi vibraţii bune?”"

Pentru comentarii, vă invit aici.