RSS Feed

Senzational! Nostradamusul cutremurelor revine!

vezi toate articolele de
29 Dec 2008 la 19:27 39 comentarii 19 vizualizari.

“Trăiesc cu grija cutremurului din 2009. Am văzut rapoartele pe care mi le trimit specialiştii în care vorbesc de posibilitatea, nu de iminenţa, producerii unui cutremur în 2009, pentru că s-a depăşit termenul de 20 de ani” . Va suna cunoscut? Nu, nu eVirgil Hancu. E Sorin Oprescu. (Jur, nu am nimic cu personajul, dar avalansa de “evenimente” pe care le produce din postura de primar al Bucurestiului ma impiedica sa il ignor)

Hai sa vedem acum rapoartele de care vorbeste domnul primar.

<<Directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, ne-a declarat : “N-am nici o legătură cu ce a a afirmat domnul Sorin Oprescu. Nu ştiu de unde are astfel de informaţii, dar nu le-am furnizat eu. Habar n-am cu cine ar fi putut să vorbească şi să-i trimită astfel de avertizări. Eu menţin ce am spus că pe baza semnelor specifice, pot să vă asigur că până în 2012 nu avem motive să ne aşteptăm la un cutremur catastrofal”. >> scrie Gandul.

Poate ca Oprescu o fi avut rapoartele din alta parte:

<<Nici la Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă nu se ştie nimic. La rândul său, şeful ISSU, generalul maior Aurel Udor, ne-a declarat : “Nu am primit nici un fel de averizare şi nici nu se poate prezice un cutremur. Previziuni din astea nu există nicăieri în lume. Ce n-ar face americanii sau japonezii dacă s-ar putea…>>, se precizeaza insa in acelasi articol.

Gata!!!!!!!! acum cred ca pot sa banuiesc de unde i-a venit ideea lui Oprescu. Uitati-va mai jos:

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


39 comments
  • 1

    Deci, recapitulam, dl Marmureanu ne asigura ca pina in 2012 nu putem avea sub nicio forma un cutremur catastrofal( deie Dumnezeu sa aiba el dreptate), ISSu spune ca nimeni nu poate face preziceri de genul celei a lui Marmureanu- deja expertii se contrazic! nu vi se pare? s-au n-ati observat?, periodicitatea marilor cutremure din Bucuresti spune ca ciclul este cam la 30- 40 de ani. Daca un primar doresta sa curete adaposturile, vrea sa faca exercitii de simulare pt o asemenea catastrofa e Hincu, nu? daca nu ar face-o si ar veni big bang, sa vedem cine mai ramine sa scrie pe blogul dvs! Eu ca simplu cetatean si nu ca mare autoritate de Blog prefer ca exercitiul sa se faca. Dvs ce ati prefera, inafara de contestat orice gest al primarului, sper ca din ratiuni de polemica jurnalistica, pentru ca altfel ar fi penibil. Cum specialistii citati sunt perfect in contradictie, poate va informati asupra surselor de informare ale primarului. Poate sunteti prea tinar ca sa stiti totusi, cu cutremurul nu se glumeste in bucuresti, chiar daca nu iti place mutra primarului!

    gopo2000
    2008-12-29 20:16:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    penibil. dezamagire. doua cuvinte ptr un primar.din pacate, al capitalei.

  • 3

    @ Nu stiu daca Oprescu are fatza de doctor (oare cum arata), dar de ‘drojdier’ SIGUR!!

  • 4

    @gopo
    va rog, nu va faceti ca nu vedeti minciuna. “Am văzut rapoartele pe care mi le trimit specialiştii ” – care rapoarte cand specialistii spun ca n-au trimis nimic?

  • 5

    S-a scumpit votca, e clar, ne ducem dracului.

  • 6

    P-asta cu rapoartele, a preluat-o din repertoriul lui C.V.Rudotel. Urmează să se fălească şi cu diplomele cumpărate pe cîrnaţ. Apropo, ştiţi cît de lungă e o puţă medie de moş Crăciun? Păi, împărţim 392 metri la 9393 de moşi-crăciuni. Rezultă 9,95 cm.

    Marius Delaepicentru
    2008-12-29 22:16:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Pardon, în loc de 9393 se va citi 3939.

    Marius Delaepicentru
    2008-12-29 22:18:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Chiar doriti sa fiti vazut prin Bucuresti alergand dupa un adapost? Eu zic sa tratati altfel asemenea teme.Nu stiu de exemplu ,cu ce va “ocupati” in anul 1977 !

    polbac
    2008-12-29 22:22:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Polbac, cu mine vorbeşti? În 1977 eram elev în penultimul an de liceu. Dar pot să-ţi spun că îmi fu dat să trec prin 3 cutremure puternice, zeci de cutremure medii şi nenumărate cutremure mici.

    Marius Delaepicentru
    2008-12-29 22:26:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    Polbac, n-are rost să te agiţi. Toate probabilităţile sunt 50%. Te nimereşte sau nu te nimereşte.

    Marius Delaepicentru
    2008-12-29 22:29:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    OK.

  • 12

    Eu stiu unde “a vazut” Oprescu cutremurul din 2009. Vechii egipteni obisnuiau sa citeasca viitorul in intestine de bou. Acolo l-a vazut si Oprescu…cand l-a operat pe Iliescu.

    huitzilopoctli
    2008-12-29 23:09:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    Nah… De fapt, Oprescu caută motive ca să nu facă autostrada suspendată. Ce rost are s-o mai facă, dacă tot vine cutremuru’ ş-o dă jos? Mai bine n-o mai face, că să nu cadă la oameni în cap, nu?… Că de la o biată pasarelă peste DN1 era să fie catastrofă… ‘ţ’ dai seama ce-ar fi dacă e să cază o autostradă?!

  • 14

    @huitzilopoctli: 12

    “Vechii egipteni obisnuiau sa citeasca viitorul in intestine de bou. Acolo l-a vazut si Oprescu”

    Oprescu a vazut viiitorul in carnatul ala mare!

  • 15

    Culmea ar fi ca la anu’ chiar sa aiba loc un cutremur… asa din intamplare.

    Problema e Nostradamushii astia “prezic” cate un cutremur la inceputul fiecarui an. Va dati seama ca odata si odata tot or sa o nimereasca.

  • 16

    Dupa carnat si mosi craciuni record, Oprescu o sa aiba la anu’ un cutremur record!

  • 17

    De ceva vreme RO are ca presedinti numai “escu”: Ceausescu,Iliescu, Constantinescu,iar Iliescu, Basescu.
    Nostradamus prezice ca urmeaza Oprescu!

    Lume,Lume,
    Dupa Presedintele Pirat
    Urmeaza Presedintele Carnat!
    Buuuuuuuuuhahahaahahahahaha!

  • 18

    fain primar aveti!sper sa ramana primar si nu devina presedinte.

  • 19

    Bei carnatilor!

  • 20

    Si daca,se va intampla acest nefast cutremur?Eu l-am
    trait pe cel din 1977 si stiu bine ce inseamna.
    Desigur,ca aceasta previziune trebuia facuta de dl.dr.
    Sorin Oprescu,cu alta ocazie si nu acum in preajma
    sarbatorilor.
    Eu cred ca dl.doctor doreste ca bucurestenii,cat si cei
    responsabili,sa se implice cat mai repede si mult in
    repararea cladililor – in special cele cu buline rosii -
    dar repet nu era momentul chiar acum,cand majoritatea
    romanilor isi doresc o mica vacanta “linistita” ca de
    “buna stare” ce sa mai vorbesc,NU este pentru toata
    lumea!
    Doresc din inima,SARACI/BOGATI SANATATE ,LINISTE SI
    “LA MULTI ANI” cu multa dragoste pentru tara mea,
    Victoria.

    Victoria Gheorghiu
    2008-12-29 23:46:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    “poetul si-a luat iubita pe lac noaptea pe luna plina ca amandoi sa cutremure o barca” din perlele auzite pe la examene.
    Continuati voi ideea si vedeti unde se poate adauga carnatul!
    Buuuuuhahahahaahahahahahahaha!

  • 22

    @20

    Intradeva, cutremurul din 1977 nu a fost deloc fain.
    Noroc cu Oprescu asta care o sa-l …. opreasca.
    Dar deocamdata carnatul lui record nu o sa contribuie decat la incalzirea globala si la combaterea terorismului

  • 23

    Probabil ca sunt aceiasi specialisti care proiecteaza de zor autostrada suspendata pe “raza nu pe diagonala”(cum vine asta nu stiu, dar il puteti intreba pe primar ca el asa a spus!)

  • 24

    Dupa cel mai mare carnat, cel mai mare mos craciun si cel mai mare cutremur, ia-si sugera domnului doctor oprescu urlatoarele:

    1) cel mai mare tuci de fasole urmat de o scadere catastrofala
    la pretzul gazelor, si cu efect scontat de incalzire globala.

    2) cel mai mare prezervativ din lume in care sa incape Casa Poporului peste Cladirea Pentagonului

  • 25

    aho-aho copii si frati,
    stati putin si nu mancati
    din carnat sa nu gustati,
    pe oprescu sa-l votati
    si o sa va aduca anu noi atatea mere
    de o sa va saturati de pere
    asta vara de craciun,
    oprescu s-a suit intr-un alun
    si a mancat numai carnati,
    de s-au saturat si viermii latzi

  • 26

    Urare potrivita de an nou, inainte de MARELE CUTREMUR:

    “LA MULTI ANI, ca aveti nevoie!”

    Buuuuuuuuhahahaahahahahaha!

  • 27

    @yorga
    vad ca esti in forma in seara asta… as scrie si eu o poezie, dar n-am inspiratie…sper sa ma loveasca de revelion, sa scot un plugusor mai acatarii…

    @Victoria Gheorghiu
    problema e ca Oprescu a fost prins cu minciuna de atatea ori, incat nu mai stii ce-i adevarat si ce nu e… citeste mai mult aici, dc vrei si ai timp
    vintilescu.blog../
    Oricum, La Multi ani si tie… De unde ne scrii?

    @Marius D
    crezi ca Mos Craciunii erau atat de “excited” ca vor fi in cartea Recordurilor? Dintre toti care discuta aici, cred ca tu esti cel mai in masura sa ne spui daca pe la epicentrul de unde scrii se pot prezice cutremurele sau nu…

  • 28

    Filmuletul este foarte bun. Am ras aproape la fel cu ei.
    Desi niciodata nu trebuie sa radem de nebunia savantilor. Un savant, oricat de naucit ar parea, pentru mine un zeu in comparatie cu un politician uns cu toate alifiile.

    Dar ce ne facem daca va fi cutremur? :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  • 29

    @Razvan Vintilesci

    @ si Marius D

    Postul asta il scriu pe bune: CUTREMURELE NU SE POT PREZICE!
    Nu se pot da nici macar prognoze cu probabilitati!
    AFIRMATIA “CA PANA IN 2012 NU POATE EXISTA NICI UN CUTREMUR CATASTROFAL” este categoric lipsita de sens.
    Daca baietiii de la fizica panatului pretind alceva, inseamna ca isi iau salariul degeaba!

  • 30

    Vreti sa stiti si data? Marti, 07 iulie!

  • 31

    pe langa criza ne-am ales hop si cu un cutremur. asezonat cu multi carnati si o mamaliga mare. brava. bine am ajuns.

  • 32

    Bucurestenii ,adica miticii,au ales primar o mazeta…suportatzi copii,suportatzi:)))
    am auzit ca in 6 luni a reusit sa puna un covorash verzui
    in pasaj la Universitate sa nu alunecatzi:)))
    carnatul e bonus :) )))

    serban
    2008-12-30 02:26:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    Problema grava nu e daca Oprescu minte sau nu, ci faptul ca Bucurestiul nu e pregatit pentru un eventual asemenea nedorit eveniment, iar asa ceva nu se poate face in pripa, ci cu mult timp inainte.
    Asa deci, trebuie sa fim pregatiti in orice moment, tocmai din motivul ca nu se poate prevedea nimic in timp util.
    Orice repetitie este binevenita, dar multi scapa tocmai esentialul… pacat!
    Sa fiti iubiti!!!

    romikele
    2008-12-30 03:52:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    postare noua!

  • 35

    @gopo2000, @Yorga

    A spune ca un cutremur va avea loc maine si a spune ca un cutremur nu va vea loc maine NU sunt afirmtii egale si echivalente, deci domnul Marmureanu este mai aproape de adevar decat domnul Oprescu.

    Sa ma expic: un cutremur tectonic are nevoie, pentru a se produce, de o anumita cantitate de energie. Energia acesta se acumuleaza in zonele de contact ale placilor tectonice intr-un mod similar frecarii unei radiere pe un plan neted. O vreme forta de frecare contrabalanseaza apasarea pe radiera si energia se acumuleaza in zona de contact sub forma de energie statica. Daca apasarea continua, la un moment dat radiera va face un salt. La nivel tectonic, acest salt se numeste cutremur.

    Din pacate cauzele si mecanismul detaliat al miscarii placilor tectonice sunt inca insuficient cunoscute, asadar nu putem prevdea exact momentul producerii unui cutremur. Sunt prea multe alte forte implicate, in afara celor care deriva strict din tectonica globala, unele aparent minore (o ultima picatura face apa din pahar sa se reverse), altele inca necunoscute sau insufient cunoscute (variatiile campului magnetic, mareele terestre, schimbarile climatice) pentru a face o predictie cat de cat precisa la nivel de ani de zile.

    Tot ceea ce putem face deocamdata, la un nivel rezonabil de precizie, este sa masuram, indirect, tensiunea acumulata prin frecarea placilor tectonice. Ori domnul Marmureanu asta spune – energia acumulata in prezent intre placa est-europeana, subplaca italo-alpina si subplaca moesica este inca destul de redusa pentru ca, daca nimic deosebit nu se intampla intre timp, un cutremur major sa nu aiba loc pana in 2012. Asta nu inseamna ca nu poate avea loc, dar probabilitatea este mica. Teoretic, cu cat de indepartam de 1977, cu atat creste probabilitatea de a avea un nou cutremur major. Se pare insa ca acest eveniment nu va avea loc in urmatorii 2-3 ani. Asta e tot.

  • 36

    cutremure vor fi: in presa, prin televiziuni si poateee, in politica!

    daniel
    2008-12-30 10:02:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @kor
    impresionant comentariu. bravo!

  • 38

    @kor – felicitări pentru explicaţia pe înţelesul tuturor. Şi o mică adnotare: ne îndepărtăm noi de 1977, dar în 1986 a avut loc un cutremur destul de “sănătos”, iar în 1990 altul, cam la fel. Situaţia nu e nici pe de parte atât de “tensionată” ca în cazul în care ultimul ar fi fost cel din 1977.

    Lancaster
    2008-12-30 15:28:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Cutremurele nu se pot prezice. Nu pot nici americanii, nici ruşii, nici chinezii, nici japonezii, nici chirurgii.

    În altă ordine de idei, Fuji n-a mai erupt de vreo 300 de ani. Între timp, populaţia din vecinătate a crescut de vreo 7 ori. Se ştie despre Fuji doar că e un vulcan în faza acidă, adică un fel de sticlă de şampanie, dintr-aia de face cratere de explozie*). Toată lumea aşteaptă erupţia vulcanului Fuji, dar nimeni nu ştie cînd se va petrece explozia.

    —————————
    *) Pentru un preview de catastrofă, căutaţi pe GoogleEarth insula Thira (Santorin). Încercaţi să-i reconstituiţi forma iniţială.

    Marius Delaepicentru
    2008-12-30 17:43:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
jurnalist Academia Caţavencu
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!