![]() | Un motiv din care îmi place Simona Sensualvezi toate articolele de Costi Rogozanu05 Feb 2010 la 02:22 13 comentarii 2210 vizualizari. |
Am văzut într-un final The Wrestler şi mi-au venit în minte cîteva dintre vedetele noastre de azi. Şi de felul în care îşi modifică, mutilează vieţile pentru public. Iată un fragment din articolul de săptămîna asta pentru Money Express.
O respect pe Sensual, e ghidul meu prin lumea fierbinte, dură a showbizului de azi. Una dintre cele mai importante lecții pe care le dă o astfel de vedetă este schimbarea de semnificație a propriului corp.
Din imaginea clasică de purtătoare de sâni și fund, aceste vedete vin acum ca posesoare de discurs scandalos, de țipăt, furie, complet antierotice. Practic, decorul misogin a explodat, a devenit scena. Ele spun clar că își caută iubiți bogați, că nu se încurcă în probleme etice, că se dă o luptă grea pe acest front al speculării banilor amanților – un soi de bursă cu sediul la Bamboo – și, cea mai tare piesă din retorica lor, că toți aceia care le judecă sunt ipocriți.
Coerent în țipetele tuturor sensualilor de la televizor este o exasperare teribilă că telespectatorii, moderatorii și, în general, toți judecătorii lor nu recunosc că gândesc la fel, că sunt excitați, că ar vrea să‑și poată cumpăra confort material și sexual. Ăsta e manifestul „sensualilor“. Ies pe scenă ca să‑i iubim, noi ne uităm ca să‑i urâm, iar ei urlă disperat când văd cât de ipocriți suntem. Au într‑un fel dreptate.
Când îi aud criticii, țin imediat cu Sensual sau cu orice femeie din galeria Sensual. Pentru că toată industria media tabloidă a crescut pe spatele lor – bani, influență din ironizarea unor fete deloc mai proaste sau mai imorale decât cei care le „exploatează“ imaginea. Amuțesc când mai ajung pe câte un astfel de post de radio, la vreo emisiune matinală de succes, în care moderatorul vorbește despre femeile care s‑au mai vândut – știe el absolut sigur – pe o mașină sau pe o sumă de bani.
Când tabloidalul se sălbăticește în așa măsură, spectacolul devine dramatic. Am văzut oameni cu evidente probleme psihice luați în râs de moderatori. Am văzut tipi și tipe în sevraj, după un moment de glorie, încercând să expună absolut orice din viața lor, fals sau inventat, doar ca să mai câștige 5 minute în prime time. Tendința e de a‑i ridiculiza pe invitați. Eu privesc astfel de emisiuni ca să‑i urăsc sincer pe moderatori. Ei sunt adevărații purtători de prostie, de semidoctism moralizator.
Eroii dramei de televiziune sunt cei de care ne batem joc toată ziua, și nu aceia care‑și bat joc. Îi respect pe primii pentru felul în care au ales să‑și sacrifice biografii, vieți, trai normal de dragul celebrității. Ei ne hrănesc apetitul canibal zilnic. Ați văzut „Wrestler“ cu Mickey Rourke? Și acolo se mimează lupta, și acolo avem de‑a face cu dependența de celebritate, dar tipii care se consumă intens în astfel de miraj devin mult mai umani decât cei care îi distrug sau doar îi consumă. Respectați „sensualul“ de fiecare zi.
Etichete: Simona Sensual


Ciprian Domnişoru azi la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 18 May la 12:20 |
Cele aproximativ 250 de hectare de teren din Dealul Lombului – cea mai mare suprafață compactă [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 18 May la 11:49 |
Cost of Greek exit from euro put at $1tn
UK government making urgent preparations to cope with the [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 17 May la 19:59 |
Glumeam cu colegii de redacţie la auzul năzbîtiilor gen "Napoleon Săvescu", cum că dacii au [ citeste mai departe ]
Dan Duca 17 May la 18:44 |
După articolul de pe VoxPublica de ieri, privind declaraţiile sale ambigue de la [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 17 May la 18:40 |
Întors la birou, după mai multe săptămâni de vacanță, găsesc și o scrisoare expediată [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 17 May la 16:00 |
În timp ce Victor Ponta citeşte cu atenție CV-uri de miniştri pentru Educație, Vasile Cepoi de [ citeste mai departe ]
| 1@miky: ai dreptate si tu si cineva de mai sus ca autorul e pafarist, nu stie nimic, realitatea ii este comandata si recomandata de educatie, cultura, nevoia de salariu si lipsa cititului in engleza probabil... | ||
| 2Oraşul Bucureşti este poluat iar această afirmaţie poate fi măsurată obiectiv (nu ajunge să fie observată) "Zăpada" este numai ceea ce ninge ... restul, după ce a ajuns pe stradă şi s-a amestecat cu gunoaie... | ||
| 3Ciprianeeee!!! Moscova te numesti, ar trebui sa-ti schimbi numele in Ciprian Moscovicioru. Ura nestearsa si dupa mai bine de 20 de ani impotriva "imperialismului anglo- american in putrefactie" (pune mana... | ||
| 4Prefer ciutacii in locul bocilor sau udrelor, pentru ca macar astfel de personaje n-au putere de decizie asupra milioanelor de romani. Are si el fanii lui, care nu trebuie sa fie neaparat postaci.... | ||
| 5@mirel plin, bugetar de dreapta: Si zi asa Mirele, ai vaselina de import si te dai mare!... | ||
| 6@angi-cluj: Mamaie, stii ca imprumutam anual vreo 4 miliarde de euro ca sa platim pensiile actuale?! Si mai stii ca banii astia trebuie dati inapoi?! Ia mai reflecteaza un pic si scrie cu litere mici.... | ||
| Mihai Goţiu 10533 citiri |
| Costi Rogozanu 9760 citiri |
| Cristian Teodorescu 8684 citiri |
| Constantin Creţan 5730 citiri |
| Dan Duca 4185 citiri |
| Ciprian Domnişoru 3852 citiri |
| Alin Fumurescu 3102 citiri |
| Dorin Tudoran 2283 citiri |
| Ciprian Şiulea 2262 citiri |
| Cristian Bândea 2042 citiri |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 6 postari |
| Constantin Creţan 6 postari |
| Ciprian Domnişoru 4 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| Marius Cosmeanu o postare |
| Mihai Goţiu 61872 citiri |
| Cristian Teodorescu 38554 citiri |
| Costi Rogozanu 37675 citiri |
| Alin Fumurescu 17035 citiri |
| Ciprian Domnişoru 16783 citiri |
| Viorel Dobran 13146 citiri |
| Dan Duca 12409 citiri |
| Constantin Creţan 11629 citiri |
| Dorin Tudoran 8458 citiri |
| Iulian Leca 7866 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Cristian Teodorescu 28 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Alin Fumurescu 10 postari |
| Dan Duca 9 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Viorel Dobran 8 postari |
| Dorin Tudoran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Merita revazut din cand in cand
musicalul CHICAGO
(spectacolul de teatru, dar mai bine filmul).
Pentru multe , multe motive,
inclusiv unele care tin de filosofia
mecanismului media & showbiz.
*
Acolo alternaiva optiunii Simona Sensual
e Omul Celofan…trebuie vazut si revazut
nu povestit
2010-02-05 07:20:02 | Raporteaza
@crogozanu
e om. azi nu intelege, maine intelege. cauta macar un interviu cu m rourke imediat dupa ce filmul a iesit si vezi ca omul zice ca a trecut prin aceeasi schema de destin ca si personajul pe care il interpreteaza in film
1 in afara de lupta, wrestler nu mimeaza nimic
2 SENSUALELE MIMEAZA IN SKIMB ORICE in afara de imensa lor dorinta de bani si de celebritate. sunt produse care ies din termenul de garantie muuuult inainte de menopauza, ele stiu si se oftica. de aia ceilalti sunt ipocriti pentru ele. se apara si ele cum pot.
(3 vezi ca ultima propoz din text pare din serafima cozonac)
2010-02-05 07:21:39 | Raporteaza
“motiv din care” >> motiv pentru care
2010-02-05 07:26:15 | Raporteaza
pot ridica si eu piatra? cei mai multi dintre moderatorii de la noi sunt niste vaci.
2010-02-05 08:25:06 | Raporteaza
Da, e o forma de ipocrizie. Aproape toti oamenii fac prostitutie pentru bani, intr-o forma sau alta, in diverse momente in viata DAR se ascund dupa percepte morale, de cate ori au prilejul sa-si etaleze valentele intelectuale.
Aproape toti jurnalisti (si cititorii lor) sunt motivati la nivel psihologic de INVIDIE pe cei care au bani, vile, masini, influenta, putere, femei bune DAR fac apel la niste percepte morale si etice, adanc inradacinate in constiinta publica, cand vorbesc despre aceste lucruri.
Asa e structurat creierul nostru reptilian. Ni s-a inoculat de mici ca banii nu aduc fericirea (o minciuna desigur) ca sa nu aspriram decat la putinul care ne permite supravietuirea si sa muncim ca boii in jug pentru imbogatirea altora in timp ce altii, cu o educatie mai aleasa, au stiut sa se catzere pana unde trebuie.
O criticam pe Simona Sensual, dar uitam de felatia pe care noi insine i-o facem periodic sefului pentru a ne mentine in carti.
Personal, cred ca de la o suma incolo, incepe sa ti se falfaie de tot. Si de Simona Sensual si de politicieni si de furturi pe fatza… de tot. Devii mult mai diplomat, mai maleabil, dispus sa te ascunzi dupa niste cuvinte goale, fara sa-ti pese ca cel din fatza ta si-a dat seama ca l-ai prostit pe fatza. Radicalismul si critica dispar, incepi sa intelegi si adopti “transa intelectuala” a celor pe care ii infieram zi de zi la TV sau in ziare. De la o suma in sus, chiar ti se falfaie de opinia publica. Te doare’n pix. Nu te mai racaie nimic pe ficati. Le consideri normale.
N-ai cum, ca sarantoc, sa intelegi motivatia omului cu bani si putere. Trebuie sa ajungi mai intai acolo sa vezi cum te simti si cum ai proceda tu. Daca nu ai ajuns, te poti pacali in stadiul in care te afli acum, ca ai fi altfel. Dar nu poti proba.
“Eroii de televiziune” si-au ales singuri destinul. Stiu sa judece disociat. Stiu ca acolo pe canapea nu se afla ei ci imaginea lor, actorul care face numarul de scena. Dupa ce ies din studio si au luat banul si faima, ma indoiesc ca ii doare mai departe de cot de ce se vorbeste despre ei. Imaginea lor publica, e o chestie care face parte din joc, din productia media, nu e ceva ce trebuie luat foarte personal.
2010-02-05 09:13:17 | Raporteaza
Mie mi-ai luat o piatra de pe inima si, fiindca acest lucru a fost spus, respir mai usor
Nu stiu daca Simona Sensual face un sacrificiu pentru care sa-i multumesc dar sunt ca a vinde show-ul degradarii si umilirii fiindca “asta cere publicul” e o tactica lasa. Deocamdata publicul consuma, nu cere, si marea preocupare a “profesionistilor” e sa-l atite sa consume in continuare. Stim, am auzit: puncte de rating – publicitate – salariu – mincare pe masa.
Soarta zimbeste ironic uitindu-se cu un ochi la anonimii de pe net care se mobilizeaza sa ofere ‘content’ in timp ce vedetele tv se agata cu disperare de ultimele impulsuri-soc! administrate unei audiente atrofiate.
2010-02-05 09:25:38 | Raporteaza
Nu cumva e ‘un motiv PENTRU care”?
Altu` care a facut jurnalismu` la vreo facultate particulara.
2010-02-05 10:39:16 | Raporteaza
Cine e Simona Sensual??!!
2010-02-05 11:06:47 | Raporteaza
“sa nu aspriram decat la putinul care ne permite supravietuirea si sa muncim ca boii in jug pentru imbogatirea altora in timp ce altii, cu o educatie mai aleasa, au stiut sa se catzere pana unde trebuie.”
Prezinti lucrurile distorsionat, majoritatea astora care se vand gen sensualele nu o fac din cauza ca nu ar putea duce o viata decenta ci o fac din LACOMIE, pentru ca vor mult prea mult. Aici e intrebarea: daca te multumesti cu o viata decenta (pentru care nu trebuie sa muncesti ca boul in jug) sau daca ai pretentii si fitze… Nu e vorba de supravietuire ci de cocalarul sau pitipoanca care vrea mai mult decat merita … si atunci face ce stie mai bine!
“O criticam pe Simona Sensual, dar uitam de felatia pe care noi insine i-o facem periodic sefului pentru a ne mentine in carti.”
Vorbeste pentru tine draga, nu toata lumea ar face orice
) Ai fi surprinsa sa auzi ca unii sunt totusi multumiti sa locuiasca si la bloc si nu viseaza vile, pot merge si cu un logan nu cu audi si tot asa… pentru ceilalti exista tiparul sensualelor nu?
) Stai linistita ca toti ajungem oale si ulcele si banii nu poti sa ii transferi intr-un cont pe lumea aialalta
)
pentru un ban in plus la salariu
2010-02-05 11:20:41 | Raporteaza
@ 9 geo:
Nu mai spune. Si ce ar trebui sa munceasca Simona Sensual pentru un trai decent in Romania? Vanzatoare la aprozar, sau ce? Cine ar mai baga bani in curul ei, intr-o astfel de postura? Nu o face din motive de fitze ci pentru BANI si te asigur ca peste 80% din femeile de aceeasi varsta, care muncesc pentru un trai “decent” in Romania pe 1000 RON pe luna ar face orice sa aiba parcurusul profesional si “norocul in viata” al Simonei Sensual sau al Monicai (inca) Columbeanu.
In privinta felatiei, vreau sa te asigur ca multi nu au parte nici macar sa locuiasca la bloc, in apartamentele lui Ceasca, daramite sa mai viseze la vile.
Faptul ca ajungi oale si ulcele nu e un argument suficient pentru un trai modest in aceasta lume. Din contra, e un argument penibil, facut pentru prostit fraierii sa munceasca mult, pe bani putini, si sa stea cuminti in banca lor.
2010-02-05 11:36:16 | Raporteaza
@geo: vei fi surprins cat de multa lume face si ce lucruri face pt. bani; sa-ti dau un exemplu? in ardeal, bisericile (ortodoxa si grecocatolica) se judeca de 20 de ani? pentru patrimoniu, adica pt. bani…
2010-02-05 11:52:14 | Raporteaza
@zorin:
Adica Bisericile sunt mai preocupate de pamanturi si alte proprietati decat de pastorirea turmei si apropierea de Dzeu?
Aoileu ce mi s-au schimbat convingerile si prioritatile in viata…
2010-02-05 12:33:49 | Raporteaza
“Nu mai spune. Si ce ar trebui sa munceasca Simona Sensual pentru un trai decent in Romania? Vanzatoare la aprozar, sau ce?”
Probabil ca aici s-ar incadra intr-adevar
) Si chiar daca te mira am intalnit si vanzatoare/chelnerite mai sexy decat Sensuala
) Probabil ca n-au avut sansa sa intalneasca porofelul ambulant inca…
Daca ai sa te uiti in jur ai sa vezi ca 90% dintre oameni nu se prostitueaza (la propriu sau figurat) din disperare ci din lacomie. Asta e problema chiar daca majoritatea nu vor sa o recunoasca. Exista sansa sa muncesti cinstit si sa traiesti decent, sa nu dramatizam
“Faptul ca ajungi oale si ulcele nu e un argument suficient pentru un trai modest in aceasta lume. ”
) Daca am reusi sa scapam de lacomie si de invidia fata de capra 4×4 a vecinului am ajunge departe
)
Dar e oare un argument sa te vinzi oricui, sa calci orice in picioare, sa nu ai nici un Dumnezeu doar pentru o mana de bani in plus? Ma rog fiecare cu parerea lui, eu sunt multumit cu ce am (fara ipocrizie
2010-02-05 23:58:11 | Raporteaza