Ioana
Paverman

Dan Byron și cu asta am putea să punem punct. Este un nume, cumva, autoreferențial. Ba nu, ar mai trebui să adăugăm completarea: cea mai bună voce din muzica românească de azi, ca să evităm orice fel de confuzie. Din păcate însă nu putem opta pentru varianta scurtă a poveștii, pentru că lucrurile cu Byron sunt complicate. Apare mereu ceva nou despre care trebuie să îl lași să îți vorbească, să te lămurească, să explice. Ca de pildă despre cum e să cânți într-o salină. Sau să faci parte din singura trupă românescă al cărei concert este difuzat de HBO. [ citeste mai departe ]

„Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti -
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!”
George Bacovia,
„Ecou de romanţă”

Trăim într-o societate capabilă să te ucidă doar cu gândul. Nu este o chestiune de epocă, ci o chestiune de natură. Dovadă stă poetul. E îngândurat, așezat pe o bordură undeva la margine de lume. Mai trece câte-o mașină. Un copil aruncă piatra. Sparge geamul, apoi fuge. „Mie-mi place Lermontov, dom’le. Știi, ai auzit de Lermontov?”. „Am, am. [ citeste mai departe ]

America de Sud este colțul de Pământ despre care se spune că te aduce mai aproape de cer; este locul în care secretele bătrânilor sunt cel mai bine păstrate și în care uriașii patagonezi își odihnesc oasele bătrâne. La marginea acestei lumi a pasiunilor și a obsesiilor, pe coasta unde toate drumurile se sfârșesc stă, în tihnă, Chile. Țara poeziilor lui Neruda și a Gabrielei Mistral, țara inventată a Isabelei Allende; dar și țara dictaturilor extreme, acum trecute. [ citeste mai departe ]

Vezi zeci, poate chiar sute de filme pe an. Câte îţi rămân în minte? Două, trei... dacă e un an bun. Cinci, şase... dacă scotoceşti prin arhive şi te întorci în timp, la „clasici”. 2011 a fost un an generos; cel puţin patru filme a căror premieră a avut loc anul trecut pot fi situate, cumva, în afara timpului. Au ceva cu totul atemporal, atât estetic cât şi conceptual. Sau poate mai degrabă conceptual decât estetic.

Unul dintre ele este „This Must Be The Place”. Regia: Paolo Sorrentino. [ citeste mai departe ]

Aseară am fost la Operă, la concert Viţa-de-Vie. Rar accept să împărtăşesc experienţele personale, iar atunci când o fac mă gândesc ca alegerea să aibă şi un sens. În cazul de faţă avem de-a face cu două raţiuni pentru care ritmul sacadat al cotidianului încleiat chiar merită să fie rupt pentru a vorbi, o clipă, despre muzică. O raţiune obiectivă, accesibilă prin raţiune şi o raţiune subiectivă ce izvorăşte din gândurile cele mai personale. [ citeste mai departe ]

"No man is allowed to be a judge in his own cause, because his interest would certainly bias his judgment, and, not improbably, corrupt his integrity"
4 martie 2012, (încă) o zi în care ni se amintește că Rusia nu crede în lacrimi; și nici în proteste. „Ne îngrijorează acţiunile care se pregătesc cu un singur scop - pentru a pune la îndoială legitimitatea procesului electoral. Am analizat informaţiile din reţelele de socializare şi din alte surse şi am ajuns la concluzia că asemenea încercări sunt planificate. [ citeste mai departe ]

Din păcate – cred – şi împărţeala de anul acesta a Premiilor Oscar a fost întrucâtva previzibilă. Filmul anului este o odă adusă unor vremuri apuse, pentru că, nu-i aşa, în faţa unei realităţi din ce în ce mai puţin sclipitoare şi de o autenticitate ușor îndoielnică, trebuie să ne amintim că the glorious old Hollywood nu va muri niciodată. Înlăturăm, cu palma, praful de pe fotografia de familie (dar la ce folos dacă trezirea la viaţă este imposibilă din considerente naturale). Oricum, mesajul l-am înţeles; nu însă şi ansmblul. [ citeste mai departe ]

Ultimele săptămâni ni se desfășoară în amintire ca un asalt de întâmplări tumultuoase. Luptă politică în câmp deschis. În viscol. Nici n-ai timp, parcă, să te retragi în cazemata scobită în nămeți că jap! te și pocnește în tâmplă un bulgăre aruncat de armata inamică. Guverne au căzut, guverne s-au ridicat. Cei mai ieri lăudați, azi sunt ab initio blamați; căci motive se găsesc la orice colț de viață.

Oamenii au grăit.

Nici nu mai contează cine a început. [ citeste mai departe ]

Revolta din stradă s-a domolit, la fel şi ninsoarea. Totuşi, în timp ce noi ne luptam cu forțele naturii, Leon Panetta, secretarul american al apărării, a ieşit la înaintare cu o serie de mențiuni s-ar zice destul de importante. Acesta a anunţat că Pentagonul va trece, de-a lungul următorilor zece ani, printr-o serie de restructurări bugetare serioase (i.e. 487 de miliarde de dolari). Totuşi, chiar şi aşa, Statele Unite vor rămâne aceeaşi invincibilă putere, capabilă să „învingă orice adeversar, oricând, oriunde. [ citeste mai departe ]

Sâmbătă am fost în piaţă. Da, am fost acolo, simţindu-mă confortabil cu acţiunea întreprinsă, chiar dacă nu, nu am mai participat în prealabil la nicio mişcarea similară, revoluţie, mineriadă, lovitură de stat etc., iar în 1989 aveam patru ani. Şi da, am scris despre asta, dar nu pentru că “subiectul e la modă” sau pentru că vreau să particip la rostogolirea unei atitudni, ci pentru că, din bun simţ deopotrivă civic şi intelectual, nu ai cum să nu acorzi atenţie unui fenomen social care îţi este contemporan. [ citeste mai departe ]