Eugen
Istodor

atentie: acest articol este publicitate. taxati-o cum se cuvine.
Un all inclusive de care am fugit cit am putut.
Un Hallstatt spre care Roxana a fugit cit a putut.
doua destinatii uichendiste-uichendiste. [ citeste mai departe ]

Poti fii tu insuti, poti sa te descoperi, poti sa cistigi o idee, poti sa misti lumea din loc a doua zi.
Spatiu generos in Centrul Lipscaniului, Centrul Centrului. Unde ideile umbla libere, unde au loc gindurile sa ti se miste-n cap.
Fotografii cu persoane de notorietate, imbracate frumos, in diverse zone nasoale ale Bucurestiului, Casa Poporului, Lipscaniul prabusit, betoanele bolnave.
O atitudine, un semnal de alarma.
Se poate! Putem sa fim altfel, putem sa traim altfel.
Nu toti pot fi ca Gelu, nici chiar eu, dar putem sa ne uimim de ceeace putem face: [ citeste mai departe ]

Ai suflet? Ai ochi-nas-urechi? Esti mort? Esti viu? Esti innebunit de stres? Esti tocat de sefi? Ai nunta? Vrei o imagine mai buna despre tine? Vrei sa fii memorabil in proprii tai ochi? Mergi la Fotocabinet. Fotocabinetul are, zic eu, o idee simpla: din nimicul care esti sa te faca sa te simti tu. Sa gasesca "amanuntul pierdut de catre tine in sacul propriei fiinte". Gelu Ciocan umbla cu aparatul lui foto si cu decorurile de epoca. Intr-o clipa te inalta si te coboara, te pune la locul tau. fermecatoare masinarie a timpului si nemuritor maitre fotograf. Face cultura cu aparatul lui. [ citeste mai departe ]

Ia sa va vad. Nu va dau nimic. Povestiti-va Pastele ala esential. Trait. Si despre un Paste (vai ce tautologie ordinara!) esential. Banuit. [ citeste mai departe ]

Clar: lumea n-are busola, e saraca, fara speranta. Lumea mica, muta, despre care nu vorbim decit la greva, omor, hotie.
Boc e un robot, Basescu a disparut in management, restul se ard intre ei. Ministrii fac reforme care mai de care. Nu-i unul care sa spuna lumii, sa dea speranta, sa-i asculte pe oameni. Unul nu e. Nu zic sa spuna ceva presei, nu. E momentul sa vorbeasca multimii. Nu-i nevoie de lovituri de imagine, ci de o bataie pe umar, un gest de insotire. [ citeste mai departe ]

Soferii au dreptate: se fura rau prin autobaze. Nimeni nu e-n stare sa faca economii de criza, nici macar Boc in tara asta.
Noi avem dreptate: stai, nene, asta nu e greva! e jignire. prea e spontana.
Cine are dreptate?
Soferii?
Sefii? Atit sint. Timpiti, primarul out. Daca ar fi fost brilianti ar fi preintimpinat astfel de dementze.
Daca nu ar fi foame acasa, golul sufletelor acasa, soferii ar munci de bine de rau.
Ah, sa nu uitam televiziunile profesionism in vax. Nebunie! Ele tin eghilifru.
Sa mor eu! Traiesc pe lumea asta!! [ citeste mai departe ]

Am ascultat. Mi-a placut: Mozart rock. Iata un interviu cu Teodorescu, omul din Braila, care-a animat ideea.

"Totul a inceput in 2006, la Braila!

Am ascultat odata pe Internet o piesa denumita "Steve Vai - Beethoven a V-a", care de fapt NU era a lui Steve Vai, dar mi-a placut ideea.

Am ajustat-o un pic in sensul ca am folosit orchestra simfonica, partitura originala si chitara electrica a venit pe deasupra, cu improvizatii in stilul si armonia piesei."

Ce e în capul tău? [ citeste mai departe ]

Partitura lui Calin prezentatorul era cam subtire. Dupa ce-avea glume cu lauda in ele, a devenit doar un cititor de lucruri utile. Mici desincronizari tehnice pe materialele bagate pe walluri.
Actori prezentatori cu fitze carora nu le ajungeai cu prajina la nas, dar care citind discursurile din plic se strimbau, faceau mutre-mutre. Uite, dovada buna: Dorel Visan. A trintit un discurs incredibil despre
Mincare? Arhitectura era!
Pauze mari intre prezentari.
Un sef CNC bolind, saracul de el, dar n-ai ce sa-i mai faci, poate-l schimba cineva. [ citeste mai departe ]

Da, am avut dreptate. Porumboiu a luat tot ce era mai important: scenariu, regie, cel mai bun film, cel mai bun actor principal.
"Concertul" a luat premii secundare: muzica, decoruri... din nefericire, sint in fata celui mai slab fim al lui Mihaileanu.
Documentarul Viata lui Ion B. a luat la documentar. Nu-l stiu.
Olteanu Matei pentru toata activitatea. Cu un laudatio incredibil de bun al lui Dorel Visan. [ citeste mai departe ]

O după amiază, pe terasa Mariei Dauerbach. Maria se întorsese de la oraş. Fix la ora 12. Cu seminţe. Are 82 de ani. Pămîntul este gol, stă răscolit de grapă şi căscat îşi aşteaptă seminţele. Se simţeau în aer suflete prietenoase, senine, chiar şi pe cel al cîinelui Timişoara, dispărut recent. Nici o cioară, nici un corb nu mişca aerul.
Era definitiv primăvară în satul ultimelor două şvăboaice din Bulgaria. Nimic şi nimeni nu le mai puteau opri din drumul dispariţiei neamului lor de şvabi duşi de nas de căderile-urcuşurile istoriei. [ citeste mai departe ]