Emeritus

Un vin de la Cramele Rotenberg care se potriveste bine cu acest început de iarnă. Mişa Rotenberg il descrie ca fiind un vin de terroir, pentru cunoscători, drept pentru care nu a produs decat 4.000 de sticle (şi se pare ca vor urma şi vreo 600 de magnum-uri).  Un corp rotund, mediu, usor gliceric, care nu are mult de-a face cu pasiunea lui Mişa pentru vinuri taninoase. Exista tanini, dar moi si bine integrati. Nasul este o demonstratie pedagogic` de-a dreptul pentru nuante de visina: visine coapte, visine supracoapte, visine in compot si scoase din visinata (fara atacul alcoolic al acestora din urma).

Gustul este extrem de prietenos: vinul a avut un contact relativ scurt cu lemnul, iar butoaiele folosite erau deja aproape epuizate.

Dupa deschiderea din scurtele note intunecate de Merlot matur, vinul umple  gura de fructe ro[ii, din nou cu multa visina – confiata, in dulceata sau compot. Partea extrem de placuta este raportul rar dintre o complexitate neobositoare  (poti bea vinul si fara sa cazi pe ganduri) si o prospetime reconfortanta, aproape racoritoare, daca poate fi vorba de asa ceva la un vin rosu.

L-am asemanat iniţial cu o femeie placută, de vreo 37 de ani, machiata strident, care trage shot dupa shot intr-un bar ieftin, plin de puştani, insa care-ti inchide gura nu doar cu Jung si Eco, ci si cu istoria Judas Priest si Led Zeppelin daca incerci s-o agati. Nu e cea mai fericita metafora, dar sper ca explica suficient placuta opozitie intre caractersiticile mature si cele tinere ale vinului.

Pret: aprox. 65 RON
Disponibil: magazinele Comtesse du Barry, magazine specializate

comentarii, aici

“Cuvee Charlotte (prod. SERVE, DOC Dealu Mare, sec) are toate conditiile sa fie numit un vin etalon: se evidentiaza prin calitate, mai ales printr-o constanta de la an la an, si are o traditie pe piata. Recolta 2008 (Merlot si Feteasca neagra) are extract, structura si complexitate aromatica, combinatie ce-i confera un potential impresionant. Lemnul elegant si rafinat nu acopera tonurile de fructe confiate si vanilie, completandu-le. Un vin care isi arata greutatea mai ales in postgust, unde etaleaza senzatii de prune, rodie, capuccino si piper. Urmeaza sa fie scos pe piata in curand”

Mircea Cărtărescu povesteşte o întîmplare de dinainte de Wikileaks, dar alimentată de aceleaşi frustrări. Citiţi excelentul text aici. Cînd e şic să urăşti democraţia e absolut necesar să mai existe oameni lucizi. Mulţumesc, Mircea Cărtărescu!

Pentru comentarii, aici

Pentru comentarii, vă aştept aici

“Acestea sunt Syrah Corcova 2009 (producator: Corcova Roy & Damboviceanu, DOC-CMD Mehedinti, 14% vol. alc) si Peter Lehmann Shiraz 2006 (importator: Heinrig Distribution, 14,5% vol. alc.), vinuri prezentate in premiera la cea de-a patra editie a targului Good Wine, eveniment ce se desfasoara in perioada 26-28 noiembrie in Bucuresti. Cu toate ca provin din acelasi soi, cele doua vinuri sunt diferite unul de celalalt. Doua expresii distincte ale terroir-ului, doua abordari diferite in vinificatie.

Syrah-ul de la Corcova este, pana acum, cel mai reusit vin scos pe piata de producatorul din Mehedinti. Tanar, cu unele ascutimi care ii tradeaza pe alocuri acest “cusur”, vinul impresioneaza prin expresia sa aromatica (tonuri intense de visine, piele si ierburi, cu subtonuri de menta) si prin textura prietenoasa, catifelata. Un vin feminin, raportul aciditate-tanini facandu-l sa para, mai ales pe final, foarte suculent.

Peter Lehmann Shiraz 2006, in schimb, este rotund, supracopt si concentrat. Aromele foarte elegante si asezate trimit catre ciocolata, prune afumate, coacaze si condiment, cu unele sclipiri vanilate provenite de la lemnul in care a fost maturat. Un vin cu o structura robusta, textura densa si o fructuozitate aparte care se aseaza perfect peste aceasta constructie, aproape musculoasa.

Syrah Corcova 2009 va fi disponibil pe piata, incepand cu luna decembrie, la aprox. 35 de lei, iar Peter Lehmann Shiraz 2006 poate fi cumparat din magazine specializate si restaurante cu preturi cuprinse intre 65 si 130 lei.”

“La Spinetta este un vin de categorie grea, dintre vinurile care merită sa stea in “dechiderea” iernii şi a ciclului de vinuri rosii grele pe care le presupune. Sincer vorbind, se potriveste mai mult pentru initiati decat pentru iubitorii amatori de vin. Pentru acestia din urma, La Spinetta este mai degrabă o lectie-reper asupra a felului in care poate vorbi un vin. In primul rand, pe orice parte l-ai privi, ramane un vin ciudat, greu de definit si extrem de rafinat, chiar si pentru gusturi evoluate. Daca de Toscana si de legendara familie Biond-Santi s-a cam auzit si pe la noi în ultima vreme, vinurile din Langhe au ramas într-o nemeritata obscuritate.

Cel de fata este ceva in care se amesteca, deloc discret, accente minerale, in aceeasi oala cu cirese bine coapte si ceva flori si condimente. Adica arome greu de prins in acelasi vin, oricat ar fi Nebbiolo de expresiv. Dupa ce gustati si va mirati, amintiti-va ca “micul rinocer” (vezi eticheta) este, de fapt, vinul entry-level al producatorului, fapt care nu l-a impiedicat sa obtina 91 de puncte de la Wine Advocate.

Dupa ce va “expira” mirarea, mai cantariti o data media de pret pentru marile chateau-uri si cea pe care o solicita italienele de top…

Pret: 138 RON Disponibil în Magazinele Comtesse du Barry,”

Şi pentru că tot a adus Radu Rizea vorba, vă semnalez că s-a mai deschis un magazin Comtesse du Barry în Băneasa Shopping City, un boutique de gastronomie fină şi vinuri care să meargă la fix! Pentru a “răsfoi” oferta, intraţi aici.

PS Un alt magazin de vinuri, Boutique du Vin, a apărut aproape de mine, în Piaţa Traian. Ca să ştiţi ce găsiţi acolo, intraţi aici. Hai că se apropie sărbătorile şi orice adresă bună e foarte bună!

(din Istoria Benzii Desenate Româneşti 1891-2010, de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, editura Vellant Cărţi Însemnate, 2010)

pentru comentarii, faceţi click aici

Rosemount Estate, Balmoral 2000, McLaren Vale, Syrah, 14% alc.

Povestea spune ca Australia produce Shiraz atunci cand e vorba despre vinuri moderne, vii, vesele, şi Syrah atunci cand se poartă cu vinul dupa indelungata traditie franceza din Cotes du Rhone. Acesta este, cu siguranta, un Syrah, ba chiar unul dintre cele care i-ar face pe francezi sa priveasca un pic in pamant, pentru ca in categoria sa de pret, se ridica binisor peste oferta Lumii Vechi.

Este genul de vin care pica din cer ca un traznet si te face sa te intrebi de ce sa dai averi pe chateau-uri, daca tot exista asa ceva. Pe de o parte, este genul de vin super-ingrijit, nascut din butuci vechi de pana la 100 de ani, cu struguri culesi manual, cu productii foarte mici la hectar si tot ansamblul de practici care conduc, in general, la crearea unui vin mare. Porneste din dulceata de capsuni zaharisita, cu ceva ulei de migdale, un strop de tente pamantoase si ierboase, trece spre fructe rosii mature (cirese, cirese negre si visine), pentru a dezvalui, dupa o vreme, nuantele clasice ale unui Syrah nobil si elegant, cu o bogatie de condimente care acopera, partial, notele de toval si tabac.

Este importat prin Crama Oprisor, de unde pleaca spre piata cu aproximativ 100 de lei. Nu e disponibil in multe locuri, dar, vorba ceea, “good things come to those who know how to wait..”

comentarii aici

Penfolds Bin 28 Kalimna Shiraz, 2004, 14,5% alc

S-a lasat racoare afara, asa ca putem trece fara mari ezitari si spre vinuri ceva mai grele… Un shiraz greu de gasit, chiar si la magazinele online de afara, dar care, pare-se, a fost considerat ca fiind prea scump in Romania, asa ca il mai puteti gasi pe la cateva magazine specializate. Isi face banii fara nici un fel de ezitare, in cazul in care criza nu v-a lasat decat cu bugete de entry-level-uri. Desi bate spre al saptelea an de viata, pare inca un vin solid, dens, cu o complexitate ravasitoare. Incepe, evident, din note inchise, de paine prajita, cerneala, lemn uscat si tabac, evolueaza spre fructe de padure (mai mult negre) proaspat strivite, si explodeaza, cand se deschide complet, in ciocolata, spuma de espresso, fum si o urma de cacao. Gustul este lung si frumos, cu taninuri perfect integrate, prietenoase, plin de armonie. Desi nivelul de alcool e destul de mare, nu perturba cu nimic armonia aromelor sau echilibrul intern al vinului. Dovada stau si numeroasele premii luate pe la concursuri internaiionale. Pentru premianti!

-De ce e nevoie de 19 actori ca să schimbe un bec?

- Păi, unul stă pe masă şi schimbă becul, iar ceilalţi 18 se întreabă de ce tocmai el.

De fapt, nu e nevoie să fie actori. Asta se întîmplă frecvent cînd cineva “se remarcă” schimbînd un bec. Ceilalţi români se întreabă de ce tocmai “ăla”.

comentarii, aici

Comentarii, doar aici

comentarii, aici

Comentarii, doar aici

“Dan Silviu Boerescu, fost redactor-sef Playboy Romania, actualul om din spatele site-ului bucatarescu.ro, dar si co-autor a doua carti de vinuri, ne-a onorat saptamana aceasta cu o poveste despre un vin razboinic.

Saperavi 2007 – Tiflisi Marani, Georgia

Cu exact trei ani in urma, am fost invitat la o masa in stil rusesc la Moscova. Meniul se anunta fabulos, debutand cu un bors ucrainean de sfecla. Am fost chestionat asupra vinului. Am vrut sa impresionez si am cerut un vin georgian, un Saperavi. Seful de sala  s-a uitat crunt la mine si mi-a raspuns taios: “-N-avem!”. Pai, cum? m-am intrebat eu. Apoi, brusc am fost siderat: Rusia tocmai ce avusese un mic razboi cu Georgia si, evident, marfurile gruzine se aflau sub embargo.

Acum vreo doua saptamani, am fost invitat la Real –ul din AFI Palace, pentru lansarea catalogului de vinuri, editia de toamna. Sergiu Nedelea, care oficia, mi-a atras atentia asupra a trei vinuri “exotice”, provenind din China, Turcia si Georgia. Georgia, am tresarit eu! Ce bine ca nu suntem in razboi cu tara de unde provin cele mai vechi marturii despre Vitis vinifera! O sa pot bea un Saperavi din tara unde, in secolul V, Sf. Nina a venit sa raspandeasca credinta crestina intr-un toiag cioplit dintr-o batrana vita de vie.

Vinul respectiv era un Saperavi, soi rosu interesant, dar care nu prea seamana cu nimic de la noi. Este un sec mai degraba suplu decat corpolent, culoarea fiind un rosu inchis batand oarecum in violet. Aroma trimite la fructe negre de padure (mure), iar gustul se situeaza pe aceleasi coordonate (mure? coacaze negre?). Am simtit si ceva tanini, probabil ca va fi adastat prin baricuri de stejar, dar nu mai mult de 6-12 luni. Gastronomic, ma trimite la vanat, afumaturi si ceva branzeturi mediu-tari. Una peste alta, un vin de masa absolut onorabil, dar caruia nu-i poti pretinde fineturi de “chateau”. Cred ca mi-ar fi placut si la Moscova, dar n-a fost sa fie. Pretul la raft: 23 lei.”

Pentru întîlniri mai consistente cu Dan-Silviu Boerescu,  faceţi click aici www.bucatarescu.ro

O paranteză personală (Pentru mine, Oana Lungescu e mai mult decît jurnalistă BBC, e şi o excelentă traducătoare de poezie din română. În 1990, cinci poezii de-ale mele au ajuns în prestigioasa antologie a lui Michael March, Child of Europe: A New Anthology of East European Poetry (Penguin International Poets), apărută la prestigioasa editură Penguin Books.)

Pentru comentarii (civilizate!) , faceti click aici

Comentarii, aici

În aceeaşi linie de consecvenţă, aceiaşi vor să trîntească prin majoritate guvernul, dar părăsesc sala atunci cînd, prin majoritate, se decide altceva decît vor ei. Interesant!

Comentarii, aici

Cînd spun cuvîntul prieten mă gîndesc, involuntar, şi la Constantin Răducan, deşi nu am bucuria de a-l vedea prea des.  Mă bucur că am descoperit pe internet imaginile pe care am dorit să vi le împărtăşesc. Dacă treceţi prin Lugoj, bateţi la uşa lui. Dincolo de ea e o altă lume, mai bună şi mai frumoasă.

Comentarii, doar aici

te rog beatrice să ne întâlnim

de Virgil Mazilescu

te rog beatrice să ne întâlnim
te rog şi n-ar trebui să te rog
mâine seară în steaua vega

îmbrăcat cu o haină albă simplă uşoară
fără cravată fără să-mi amintesc
versuri sau alte lucruri frumoase din naştere
simplu pe măsura hainei mele
voi coborî din tramvaiul 709
cu o flacără la butonieră
cu un pui de şopârlă în palmă
să mă poţi recunoaşte imediat

te rog beatrice te rog beatrice te rog
la ce oră omenească vei vrea
mâine seară în steaua vega

Carmenere Aromo Private Reserve 2007 (Maule Valley, Chile, 13,5% vol. alc., vin roşu sec)

Istoria soiului Carmenere seamana cu cea a Malbec-ului: soi obisnuit, aproape banal, in tara in care s-a nascut (Franţa) si transformat in „star” in cea adoptiva (Chile, respectiv Argentina). Astazi, Carmenere inseamna Chile, tara si soiul promovandu-se reciproc pe plan international. Carmenere Aromo Private Reserve 2007 este vin usor de baut, prietenos si cald, cu arome exotice de fructe rosii de padure, mirodenii uscate, lemn si piper proaspat zdrobit. Gustul este foarte catifelat, are o evolutie buna, aducand pe final tonuri intense de prune afumate, coacaze negre, dar si o mineralitate deosebita. Costa in jur de 41 de lei şi este disponibil la www.vinchile.ro.

Sigur, uneori m-am înşelat şi am socotit prieteni nişte  oameni care  nu meritau nici un pic de atenţie, oameni falşi în relaţiile lor cu semenii, indivizi care s-au dovedit a fi dotaţi cu un singur motor sufletesc: ura. Dar tocmai asta te face să preţuieşti prietenii adevăraţi, cei pe care contezi, “stelele fixe”, vorba poetului Pituţ, din viaţa ta. Prieteniile durabile, nu amiciţiile conjuncturale, sînt, pentru mine, una dintre bucuriile permanente ale existenţei. Lumea mea e alcătuită din prietenii mei.

Restul e orice.

Acel Dorin Tudoran avea prieteni. Acest Dorin Tudoran îi înjură pe prietenii aceia. Acel Dorin Tudoran era un opozant al Securităţii, un hărţuit.  Acest Dorin Tudoran e omul lui Felix, căruia i s-a livrat fără să-i tremure dosarul de urmărit al celuilalt.

Acel Dorin Tudoran părea un luptător. Acest Dorin Tudoran e un cîrtitor fără har şi, mai ales, fără haz. Acel Dorin Tudoran părea gata să construiască o lume mai bună. Acest Dorin Tudoran nu mai e în stare decît să demoleze prietenii, să scuipe acolo unde a îmbrăţişat.

Acel Dorin Tudoran ar fi meritat statuie. Acest Dorin Tudoran nu merită nici măcar un pamflet.

Mi-e dor de acel Dorin Tudoran. Mi-e jenă de acest Dorin Tudoran care, după scuipaturile pe care le trage spre acel Dorin Tudoran, mi se pare gata să intre în partidul lui Vadim. În fond, ce mi-e Vadim, ce mi-e Felix.

Cabernet Sauvignon Chateau Golan, 2005
Un vin mai scump, saptamana asta: costa 150 lei si se gaseste la Comtesse du Barry (in Bucuresti sau prin comanda telefonica ori online). Acum, ca v-am prevenit ca nu e ieftin, trebuie sa va spun si ca face toti banii, dupa parerea mea. Altfel nu l-as fi recomandat. E vorba de un Cabernet Sauvignon Chateau Golan Reserve, 2005, din Israel.

E vorba de un vin rosu profund, cu tente caramizii (nu va asteptati sa fie portocaliu, ci doar brun), cu un nas intens de coacaze coapte si piper verde, asezonat cu nuante de ierburi aromate si menta. Faptul ca vinul are deja cinci ani e evident nu doar dupa culoare, ci si dupa buchetul frumos evoluat (mi-e aproape imposibil sa-l descriu, dar daca veti desface o sticla veti vedea cum notele fructate au evoluat sub efectul prizonieratului de sticla, estompandu-se in favoarea celor de lemn, condiment si pamant, rezultand astfel un ansamblu mai subtil si mai complex). Gustativ, desi este sec, ofera unele senzatii dulci de smochine uscate si stafide, si este bine echilibrat de o aciditate viguroasa, matura. Are o corpolenta peste medie, umple bine gura iar taninurile sunt prezente, dar placut rotunjite, catifelate. Cele 14% volume alcoolice nu se simt, nu deranjeaza, iar postgustul e generos, lung, cald – trimite cu gandul spre vinurile licoroase de Marsala. E un vin care castiga prin aerare in decantor sau in pahar, invie practic, prezentand o succesiune interesanta de arome pe masura ce este agitat in pahar si redegustat.

Chiar dacă profesorul româno -american nu are nevoie de această recuonaştere, cred că Virgil Nemoianu ar conferi un plus de valoare Academiei Române prin prezenţa sa acolo!

Comentarii, aici

COMUNICAT DE PRESĂ HUMANITAS

Potrivit unei dezvăluiri din presa germană, poetul Oskar Pastior, a cărui detenţie de cinci ani  într-un lagăr sovietic din anii ’50 constituie subiectul ultimului roman (Leagănul respiraţiei, tradus de curând la Editura Humanitas Fiction) al laureatei premiului Nobel Herta Müller, a fost informator al Securităţii între 1961 şi 1968, anul în care a cerut azil politic în Republica Federală Germană. După cum rezultă din dosarul cercetat recent la CNSAS, la întoarcerea sa din lagăr Pastior a fost pus sub urmărire de Securitate şi, fiind ameninţat cu închisoarea pentru homosexualitate şi pentru „poezii antisovietice”, a terminat prin a semna un angajament ca informator, sub numele „Otto Stein”. Cu toate acestea, deocamdată cel puţin, în dosar, în afara angajamentului, nu s-a găsit nici o notă informativă semnată de poetul german născut în România.

Reproducem mai jos interviul pe această temă acordat de Herta Müller ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediţia de sâmbătă 18.09.2010. Aici, Herta Müller mărturiseşte că aflarea veştii a cutremurat-o, că a resimţit-o ca pe o palmă. Încercând să-şi explice cum s-au petrecut lucrurile, evocând presiunea la care ajunsese să fie supus Pastior înainte de semnarea angajamentul, Herta Müller afirmă că îl judecă pe bunul ei prieten cu aceleaşi criterii cu care îi judecă pe toţi informatorii aflaţi în propriu-i dosar, dar că, în acelaşi timp, dacă Pastior ar mai fi în viaţă (a murit în 2006), l-ar lua în braţe pentru toate prin câte a trecut.

Problema gravă este că ne va fi mereu extrem de greu să tragem linia de demarcaţie între oameni aduşi, într-un moment al vieţii lor, la disperare (ca Pastior) şi cei care au păşit pe drumul angajamentului şi al turnătoriei cu inima uşoară sau chiar cu pasiune. Judecata noastră va fi mereu îngreunată de scrupule multiple. Dar ceea ce s-a întâmplat cu Pastior nu face decât să arate încă o dată ce monstruozitate istorică ne-a fost dat să trăim.

Mulţumim doamnei Herta Müller, redacţiei FAZ şi domnului Alexandru Al. Şahighian, traducătorul interviului, pentru posibilitatea pe care i-au dat-o de a pune la dispoziţia publicului din România acest document.

Gabriel Liiceanu

Herta Müller

Interviul luat scriitoarei de cotidianul  Frankfurter  Allgemeine  Zeitung

şi apărut în ediţia din 18 septembrie 2010

Când şi cum aţi aflat că Oskar Pastior a lucrat din 1961 până în 1968 pentru Securitatea română? Şi care a fost prima Dv. reacţie?

Atunci când după moartea lui Oskar Pastior s-a făcut ordine în locuinţa lui, printre nenumărate hârtii s-au găsit şi câteva notiţe: că la venirea lui aici, în 1968, li s-a destăinuit fără rezerve autorităţilor germane.„Am facut tabula rasa“, scrie el. Mi-am zis încă de-atunci c-o fi avut ceva de destăinuit. Conţinutul era enigmatic. În urmă cu câteva săptămâni am aflat apoi de la Stefan Sienerth, un istoric din München, originar şi el din Transilvania, despre informatorul Oskar Pastior. Descoperise dosarul lui. Drept care Fundaţia Oskar Pastior a decis să clarifice lucrurile. Ernest Wichner s-a dus la Bucureşti la CNSAS pentru a citi dosarul.

Prima mea reacţie a fost spaima. Era o palmă, şi furie. Pe măsură ce Sienerth, iar acum Ernest Wichner îmi relatau cu precizie crescândă detaliile, mă treceau toţi fiorii. Dosarul e un tablou sumbru al anilor ’50 şi ’60. Închisorile erau ticsite. Reîntors din lagăr, Pastior muncea într-o fabrică de lăzi,  acolo fusese salahor, acum putea în sfârşit să urmeze facultatea la Bucureşti. Voia să se reîntoarcă la normalitate, să-şi ia – cu o îndărătnicie istovită, de neclintit – viaţa în propriile mâini. Dar din nou viaţa i-a fost confiscată. Dosarul arată cum îl  pândeau de pretutindeni. Mai mulţi profesori de la facultate îl iscodesc şi ei. Strădaniile principalului său urmăritor vor culmina cu un denunţ. Rapoartele acestuia sunt atât de infame că te-nfiori. Era homosexual, ca Pastior. Te-ntrebi dacă nu cumva e vorba de o răzbunare din motive personale. După ce-a supravieţuit lagărului de muncă, Pastior a ajuns duşman al statului fiindcă cei cinci ani de chin l-au făcut să scrie vreo şapte poezii despre cele pătimite acolo – avea o mare nevoie lăuntrică să le scrie. Aceste poezii despre lagăr au fost laţul în care l-au prins: „antisovietice“ – atât, şi era de-ajuns. Pentru a scăpa de arestare, Pastior a semnat angajamentul de informator. Reîntors din lagăr, nu a ajuns să fie un om liber, ci pradă. A doua mea reacţie la informatorul Pastior a fost de compasiune. Şi cu cât sucesc mai mult detaliile pe-o parte şi pe alta, cu-atât mai mult ea se transformă în tristeţe.

Oskar Pastior însuşi nu v-a povestit aşadar niciodată nimic despre asta? Nici chiar în discuţiile pe care le-aţi avut lucrând la Leagănul respiraţiei?

Mi-a spus că după întoarcerea acasă din lagăr şi în toţi anii de după aceea a trăit zi de zi ca un om hăituit, de frică să nu-l aresteze ca homosexual. Mereu erau prinşi homosexuali pe care el îi ştia. Asta mi-a spus-o deseori. Dar niciodată că din cauza unor poezii despre lagăr ajunsese să fie luat la ochi. Nu vorbeam decât despre miile de amănunte ale vieţii cotidiene din lagăr. Şi asta într-adevăr era mai mult decât de-ajuns. Era atât de istovitor pentru el, încât deseori îmi făceam griji că nu va reuşi să reziste acestei precizii pe care el însuşi şi-o impunea. Dar amintirile erau pentru el o necesitate – precizia aproape monstruoasă a imaginilor din lagăr îi bântuia creierul de şaizeci de ani. Acum putea în sfârşit mărturisi că lagărul încă i se mai zvârcoleşte în cap. Într-atât de mult îşi dorea ca această ticăloşenie să fie odată descrisă.

Aţi fost prieteni foarte apropiaţi. Îi reproşaţi tăcerea?

Da, bineînţeles. Ar fi trebuit s-o spună. Nu i-au lipsit ocaziile de a o face, au existat tot timpul, de fiecare dată. Tăcerea lui a fost pesemne o decizie limpede. Şi cred că această decizie era de un ordin general şi că data cu mult dinaintea prieteniei noastre. Iar lucrurile cu pricina n-aveau nimic de-a face cu mine şi cu perioada trăită de mine în România: eram un copil de şapte ani atunci când Pastior a devenit informator. Cine ştie, poate că la oribila enormitate a lagărului n-a vrut s-o mai adauge şi pe cealaltă.

În mai 1968 Oskar Pastior s-a prezentat în faţa autorităţilor germane şi a mărturisit în mod explicit activitatea sa de informator al Securităţii. Ştiţi cumva dacă, în general, mai târziu a vorbit cu oricine altcineva despre asta, de pildă cu fratele lui?

Când judecăm ce a făcut Oskar Pastior e important să ştim că la imigrarea lui în Germania li s-a destăinuit autorităţilor. A trebuit să se elibereze de această povară distructivă ca să poată respira liber, ca să-şi găsească un nou început. L-a silit s-o facă scârba pe care-o resimţea. Dar e foarte probabil că majoritatea informatorilor n-au făcut aşa ceva la venirea lor în Germania, ba unii din ei, ajunşi în Vest, chiar au continuat să fie în „serviciu comandat“. Poate că spovedania lui Pastior a fost una de conformitate administrativă, dar e absolut cert că toate astea l-au chinuit neîncetat. Iar pe femeia care fusese arestată – doar aparent, cum reiese azi din dosar, din cauza poeziilor lui Pastior despre lagăr–, pe această femeie Oskar Pastior a căutat-o şi vizitat-o în Germania imediat după sosirea lui aici, şi a vorbit cu ea despre cele întâmplate. Una din notiţele lui o consemnează. Şi la fel cu spovedania lui administrativă, acest fapt este şi el important în felul cum îl judecăm pe informatorul Pastior. Perfidia cu care l-au lăsat să creadă toată viaţa că poeziile lui despre lagăr ar fi dus la arestarea femeii – această perfidie e de-a dreptul diabolică. E limpede că un om ca Pastior n-a putut niciodată să se debaraseze de aşa ceva! Sunt sigură că el şi-a dus absolut singur toată povara şi că n-a vorbit cu nimeni despre asta.

Cum vă explicaţi că în dosarul lui nu există nici un raport informativ, ceea ce este totuşi foarte neobişnuit? Ar fi posibil ca, practic, el să nici nu fi scris vreodată un astfel de raport?

Este posibil. Cine ştie dacă totuşi de undeva nu mai apar şi asemenea rapoarte. Poate că însă a rămas cu desăvârşire pasiv, în speranţa ca ofiţerul lui operativ să-l piardă treptat din vedere. N-ar fi putut ieşi cu totul dintr-asta decât cu preţul arestării sale. Nu mi-l pot închipui pe Pastior ca pe un turnător zelos – pentru el asta era calvar curat. Este omul cel mai scrupulos pe care-l cunosc. Era prea scrupulos să spună că vinovăţia lui era moderată, şi avea prea puţine motive să spună că era grea. Asta explică poate şi tăcerea lui.

Faptul că s-a aflat de activitatea lui de informator va modifica perspectiva asupra operei sale literare?

Îmi spunea că în lagăr limba pe care-o vorbea i s-a sfărâmat. Ei da, acum ştiu că limba lui Pastior s-a sfărâmat nu doar o dată, ci şi o a doua oară. Simţi din textele lui cum existenţa e pusă la strâmtoare. Şi-a recuperat eul propriu  travestind şi dezgolind cuvintele. Vulnerabilitatea umorului lui Pastior, amuzamentul cu gustul amărăciunii – acum ştiu că la cântarul lor trag două greutăţi.

Ceea ce ştim acum vă schimbă imaginea despre omul Oskar Pastior?

O întregeşte. Pe informatorul Oskar Pastior îl judec după aceleaşi criterii ca şi pe ceilalţi informatori din dosarul meu. Numai că ajung la un alt rezultat. Dacă ar mai trăi Pastior, de câte ori m-aş duce la el aş insista de fiecare dată să-şi citească dosarul şi să scrie el însuşi despre asta. Dar de fiecare dată aş face-o strângându-l în braţe.

© Herta Müller 2010

În româneşte de Alexandru Al. Şahighian

PS Cîte persoane din astea aţi întîlnit?

Pentru comentarii, ca de obicei, vă aştept aici

Se spune că tot ceea ce nu te omoară te întăreşte. Nu, n-am murit. Ba chiar mă simt bine. Mai ales că, acum, de ieri de la prînz, marii ziarişti ai naţiei au încetat să mă mai pună la zid ca Inamicul Public Numărul Unu pentru că sînt ocupaţi să-l apere pe Amicul Public Numărul Unu.

Şi totuşi, nişte oameni au scris contra valului. Le mulţumesc lui PAH, Rareş, Tavi şi Liviu. Supriza vine de la Mihai Goţiu la care mă aşteptam să scrie dimpotrivă. Le mulţumesc şi celor care m-au sunat, mi-au scris SMS-uri sau e-mailuri de felicitare. Mă simt onorat să am astfel de prieteni. Şi liniştit, cumva, cînd văd ce duşmani mi-am descoperit în ultimele trei zile! Mai ales ei îmi confirmă că sînt de partea bună a lucrurilor!

Nu s-a întîmplat nimic pentru că “lacul cu cianuri” conţine o apă curată. E lacul în care, pe 21 iunie, în fiecare an,  se desfăşoară un concurs de înot la care participă familiile minerilor şi membri ai comunităţii locale. Şi tot acea apă este deversată în rîu, de unde, anterior, a fost colectată petru a fi folosită în procesul  de obţinere a aurului “cu cianuri”. Acelaşi rîu de-a lungul căruia se desfăşoară concurs de pescuit păstrăvi.

Procedeul pe bază de cianuri folosit aici, în, poate, cea mai ecologistă ţară din lume, este foarte sigur. Iar cel pe care Gold Corporation îl va folosi la Roşia Montană este, ni s-a spus,  şi mai perfecţionat. Aşadar, tabloul apocaliptic în care lacurile de cianură vor omorî orice urmă de viaţă face parte din repertoriul propagandistic al ecologiştilor de pripas. De aceea şi iseria iscată de călătoria cîtorva ziarişti la mina neo-zeelandeză: se va nărui sperietoarea asta atît de eficientă pînă acum.

Vă prezint mai jos nişte imagini de acolo. Cea în care beau apa nu o am, că nu m-am fotografiat singur. Dar va apărea ea de undeva,. sînt sigur!:)

A, să nu uit: ghidul nostru local, cel care ne-a prezentat mina şi lacul, a fost, acum 20 de ani, un ecologist militant. Mai are la mînă urmele de cătuşe cu care s-a legat pentru a împiedica deschiderea minei. Azi, zice el, a rămas la fel de îndrăgostit de natură. Dar a înţeles că o mină de aur nu e otrăvitoare. Şi e în folosul comunităţii din care face parte.

Pentru a vedea fotografiile şi a face comentarii vă invit aici

(text pentru Academia Caţavencu)

comentarii, aici

comentarii, aici

Nyakas Budai Chardonnay 2009
(14% vol alc, producator: Nyakashegy Kft, Ungaria)

Chardonnay este soiul care s-a supus cel mai mult capriciilor modei, de-a lungul timpului. Din acest motiv, astazi gasim innenumarati exponenti din acest tip de strugure – atat de diferiti unii de ceilalti, incat ajung sa contrarieze. Unele Chardonnay-uri sunt prea “afumate”, unele prea exotice, altele prea “naturale”. Acest Chardonnay are cate putin din toate: note afumate, structura exotica, dar si o tipicitate naturala. Aromele sale intense se etaleaza in straturi, de la flori de salcîm şi lăcrămioare, pînă la fîn uscat si prune verzi. Are o greutate onctuoasa, dar in acelasi timp este citric si vioi. Finalul lung este caracterizat de o combinatie de dulce, condimentat si citric. Un vin care a obtinut medalia de argint la Chardonnay du Monde 2010.
Pret: 25 lei, disponibil la www.cramanoastra.ro

Desigur, pentru comentarii şi revedere vă aştept aici

Pentru comentarii, aici

comentarii, aici

Comentarii, aici

La Mulţi Ani!

Comentarii, aici

Vinul saptamanii: Riesling “Sirena Dunarii” 2000

In acest moment, Sirena Dunarii este o raritate si unul dintre cele mai bune vinuri albe dulci din Romania.
Riesling de exceptie, dulce si parfumat, “Sirena” de la Vanju Mare (Vinarte) este obtinut din struguri supramaturati, culesi tarziu, in luna noiembrie. Aromele puternice si complexe, asemanatoare florilor de citrice, cu nuante de curmale, miere si caise confiate, fac din acest vin unul unicat. Culoarea chihlimbarie cu tente verzui este, alaturi de caracterul elegant, asezat, o dovada a timpului trecut peste el. Gustul acestui vin nu „striga“ altceva decat crema de zahar ars, cu unele zvacniri acide, ce-i confera stabilitate.

Pret: aproximativ 75 lei / sticla de 0,375 l in magazinele specializate si cel putin dublu in restaurante

Comentarii, aici

Eu cred că, totuşi, Dan Diaconescu ne ia la mişto!

(comentarii, aici)

Poligonul de păreri e aici

comentarii şi indignări, aici

Comentarii, aici

Comentarii, aici.