17 decembrie 1989

Stiu eu, poate stergi, poate nu…
Iliescu spunea ca numai prostii nu cred ca a fost revolutie. Eu sunt un prost din ala…

Unde postam relatarile noastre????

@vox populi: Nu sterg. Doar ca nu despre asta vreau sa vorbim aici. Si cei care au participat la inceputurile revolutiei la Timisoara spun ca erau persoane care incitau si se manifestau violent. E posibil sa fi fost infiltrati tot felul de oameni. Insa meritul este al celor care au luptat, cei care s-au pus in fata gloantelor. Nimic un poate sa le fure meritul.

@romeo: In primul rand ar trebui sa povestiti celor apropiati. Iar daca doriti sa va exprimati si in scris si nu aveti unde, puteti sa scrieti un mail la florin[@]florinpuscas[.]ro si eu le voi publica integral sau fragmente aici, pe voxpublica.

@Florin Puscas: sunt de acord cu tine pana la un punct…pana la partea cu iertarea. Singura care au de ales daca iarta sau nu sunt direct cei care au suferit, ranitii si rudele decedatilor si revolutionarii adevarati. Noi restul nu trebuie sa iertam pentru ca altfel nu ne vom vindeca niciodata.
Criminalii nu pot fi iertati si nu trebuie iertati….altfel ne facem complici. In rest Dumnezeu sa ii ierte pe cei cazuti si sper ca la un moment dat cei vinovati vor aparea ca vinovati chiar daca pentru unii doar incadrarea corecta in istorie va fii pedeapsa deoarece altceva nu mai e de facut.
Mortii cer dreptatea si urmasii ar trebui sa faca la fel. Din pacate multora le e prea lene…si din pacate platim si vom plati in continuare pentru asta

Adevarat,Florine. Cei din Timisoara nu au avut speranta si nici nu au crezut ca vor invinge. De aceea trebuie sa fie respectati. Si cei morti, si cei vii.
Eu nu pot sa uit cum Iliescu m-a pus sa pazesc de teroristi o fabrica patruland cu mainele goale si o brasarda la brat pentru a fi identificat mai usor. Atunci nu mi-am dat seama. Ulterior am inceput sa-l urasc. E raul suprem ce s-a putut intampla acestei tari.

nu puteti macar acum la 20 de ani sa va abtineti? credeti ca s-a murit atunci ca sa scuipati pe tara acum?
PUTETI SA TINETI UN MOMENT DE RECULEGERE DE 2 SAPTAMANI MACAR PENTRU MORTII DIN DECEMBRIE 1989? credeti ca si-au dat viata pentru TARA ca sa scuipati voi pe ea acum?

@ana-cluj
nu ştiu alţii cum sunt dar io dacă-mi vine să scuip, scuip în românia, mi-ar fi greu să scuip dincolo de hotare decât dacă-mi iau o hartă. ba să nu zic mai rău, şi nevoile fireşti mi le fac tot în românia. oi fi nepatriot, mde… sau poate prelungesc platforma continentală a lui băsescu…

@Io.: Iertarea nu exclude consecintele. Cei vinovati trebuie sa sufere consecintele legate ale faptelor lor. Insa iertarea are un efect de vindecare pentru sufletele celor raniti. O amaraciune dusa in suflet toata viata nu face decat sa intunece o posibila fericire. Dar stiu, ceea ce zic eu aici e foarte greu si poate suna oarecum absurd. Nici eu nu pot de multe ori sa iert chestiuni minore. Cu cat mai greu trebuie sa fie sa ierti pe cineva care ti-a ucis tatal, fiul, fratele etc.

@vox populi: Intr-un alt context ar fi foarte interesant de aflat ceea ce povestesti. Daca vrei, ai putea sa relatezi in scris ceea ce ai trait si sa o publicam pe aici.

@ana-cluj: Cred ca ati gresit adresa. Ori un ati citit textul. Cred, si sper, ca aceste cuvinte nu imi sunt adresate mie. Toate cele bune!

@onofre: Sa nu prelungim discutia in directa asta va rog. Doamna Ana se aflta intr-o evidenta eroare. Multumesc!

Dle Florin Puşcaş, scuze pentru comentariul anterior, da uneori mă ia un leşin şi-apoi mă zguduie toate pandaliile când văd nişte comentarii de-astea fără cap şi nici…
De-ar fi de amintit ceva din 21 decembrie… asta-i ziua pe care mi-o amintesc bine de tot: o zi urâtă de iarnă, cu o buniţă nenorocită. aveam 15 ani şi voiam să dăm un fotbal în curtea blocului. Da cam fără chef. Eram cu ungur, Laczi, de vârsta mea care era a naibii de optimist, că pică sigur. Io ziceam că nu, că uite ce-am auzit de Timişoara. sta s-a dus în casă, noi, vero câţiva trăgeam cam în doru lelii la poartă. Şi numai ce-l aud pe Laczi strigând de la etajul cinci parcă: „a fugit ceauşescu bă!”. A dracu ungur. E singuru dizident în viaţă pe care-l cunosc personal. Şi dribla a naibii de bine, un ţâr cu păru lins în ochi. Acu e-n Canada. Să-i fie de bine. )

@onofre: Am inteles comentariul anterior!
Multumesc pentru scurta relatare! Pe mine ma emotioneaza toate amintirile oamenilor legate de perioada respectiva. A dumneavoastra m-a emotionat si m-a amuzat in acelasi timp.

OK. Pe scurt.

Vineri 15 dec. 1989, ora 16 (cred). Veneam de la meditatii (eram in clasa a 12-a, ma pregateam pentru Politehnica). Cand am ajuns in Piata Maria am vazut cativa oameni adunati in fata Bisericii reformate. Am crezut ca e un accident. Nu am dat mare importanta.

Sambata 16 dec. in jurul pranzului. Am trecut iar prin Piata Maria, erau mai multi oameni acolo. Parea suspect. Nu stiam ce se petrece. M-am gandit chiar ca s-a deschis o alimentara noua si ca e coada la zahar, ulei etc.

Sambata 16 dec. seara. Suna telefonul, era tatal meu care, in drum spre servici, s-a aflat in tramvaiul oprit de revolutionari. Ne povesteste pe scurt ce s-a intamplat. Nu am inchis un ochi toata noaptea. Eu asteptam ca aceste evenimente sa inceapa in ajunul Craciunului cand cei de la Europa Libera ne-au indemnat sa stam cu luminile stinse in semn de protest.

Duminica 17 dec. La prima ora plecam in oras. E toata Timisoara pe strazi, toti auzisera ce s-a intamplat. Din Piata Iosefin pana in Maria toate geamurile magazinelor sunt sparte, un furtun de pompier e aruncat in Bega. Sunt mii de oameni. Sunt si scutieri, dar sunt depasiti numeric. Din cand in cand se formeaza grupuri care scandeaza lozinci impotriva regimului. Scutierii ii disperseaza. Cineva striga ca s-a bagat carne la liber. Ne mai plimbam un pic si ne asezam la rand. La coada lumea vorbeste. “- M-au fugarit pana la Autoturisme (un strand din apropiere), m-am urcat pe gard sa scap, m-a prins un militian, i-am muscat degetul jos si am fugit”. Cumparam carne sa ne ajunga pana de sarbatori. Mergem acasa. Sunt convins ca toti au plecat si ca in centru nu se intampla nimic. Am bilete la Cavaleria Rusticana de la ora 15. Merg cu doua ore mai devreme. Ajung in centru. E mai multa lume decat dimineata. Sunt coloane organizate, cu conducatori si purtatori de steaguri. Striga „jos Ceausescu”, Jos regimul”. Stau stingher. Nu stiu ce sa fac. Si eu vreau sa strig, dar mi se pare ciudat, nu am mai strigat pe strazi niciodata, mai ales in centru. Daca ma intalnesc cu un coleg??? In fruntea unei coloane il vad pe Marcel, un vecin de bloc, poarta steagul. Ma bag in primul rand, langa el. Pe drum aflu ca mergem la Consiliul Judetean, apoi la Militie ca sa eliberam arestatii din 16. Ajungem la magazinul Bega. In fata noastra sunt cordoane de militari (in termen si garzi civile). Le spunem ce vrem, asigurandu-i ca nu suntem violenti. Toata lumea striga „fara violenta” Militarii ne ignora cererile si trec la atac. Seful Grazilor civile/patriotice, tatal colegului meu de scoala Daiescu da semnalul de atac. Sunt la 2 m de el. Nu ma recunoaste. Am fost de zeci de ori la el in casa. Il aud cum striga la soldati „Pe ei, mama lor”. Ne retragem. In zona nu sunt pietre asa ca spargem magazinul Bega si luam tot ce ne cade in mana ca sa aruncam in soldati. Eu il am in vizor pe Daiescu, mi se pare un ticalos. Un batran care trecea pe acolo e prins intre cele doua tabere. Soldatii il prind si ii dau cu patul armei in cap. Ramane nemiscat pe jos. Pierdem teren. Acum se incearca imprastierea noastra si cu ajutorul taburilor. Ajungem in Piata Sf. Gheorge. Aici s-au dat lupte puternice. Marcel mi-a povestit mai tarziu ca eu am fost mai mereu in frunte. Nu asta intentionam, scopul meu era sa murdaresc vizorul/vizeta taburilor ca sa le scoatem din lupta. Ma apropiam cu cate un borcan de sfecla, luat din alimentara vecina, la 1 m de tab si aruncam pe vizor. Cred ca trei taburi s-au oprit datorita mie. In cele din urma am fost impinsi in Piata Libertatii. Accesul spre Consiliul Judetean era securizat. Aici am vazut pt. pima data in viata mea un om impuscat. Un ofiter din Casa Armatei a iesit pe balcon si a impuscat un batran. L-am carat pana la Opera. Am vrut sa-l ducem la spital, dar, de frica sa nu fie arestat, a refuzat. Ne-am dus dupa medici, nu a venit niciunul cu noi.

Am vazut si lucruri urate in centru Timisoarei. Se fura la greu. Eu mi-am vazut de ale mele. Impreuna cu Marcel am format o noua coloana cu acelasi scop – eliberarea arestatilor. Am pornit pe alt traseu, prin complexul studentesc. Aici a venit marea dezamagire. La indemnul „Studenti, studenti veniti cu noi” am primit o ploaie de injuraturi si sticle aruncate de la etaj. Nu am inteles atunci furia studentilor (unora). Dupa aceea m-am luminat. Cine erau cei din camin, marea lor majoritate? Poate fiii primarilor de la sat, poate fiii stabilor din tara. Am tacut si am mers mai departe. Am ajuns la Parcul Poporului. Ca sa ajungem la sediul Militiei Judetene trebuia sa trecem Podul Decebal. Era intuneric. Nu mai eram in primul rand. Cineva din din primul rand ne anunta ca aven un baraj de soldati in fata care ne cer sa ne oprim. Toti au strigat ca mergem mai departe orice ar fi. Nu vedeam nimic. Am auzit cateva impuscaturi. Apoi liniste. Toti ne-am oprit. Nu se intampal nimic. Peste cateva minute s-a dezlantuit prapadul. Trageau in plin. Ne-am lasat pe burta. Auzeam gloantele cum ricoseaza din piatra cubica. Eram calcat in picioare de cei care se retrageau. La randul meu am calcat in picioare. Am ajuns dupa un copac. Il impart cu un domn. Amandoi spunem in acelasi timp. „- Astia sunt nebuni, chiar trag” Ploaia de gloante s-a terminat, ne retargem spre o zona mai luminoasa. Cineva ma pirnde de mana. Ma intorc si vad un baiat impuscat in fata. Curgea sangele siroaie. Il iau repede si fug cu el intr-un bloc. „ – deschideti, am un ranit aici” Intru aproape cu forta in apartament. Intreb unde e telefonul, dar mi se spune ca nu are ton. Il iau de mana si fug cu el la prima masina pe care o vad oprita. E plina de raniti. Reusesc sa-l urc sus pe portbagaj. Masina pleaca spre Judetean. Ma intorc. In fata mea moare o fata impuscata in spate. Imi este frica. Ingrozitor de frica. Ce fac? Trebuie sa lupt pana la capat. Dar cu mana goala? Valorez mai mult mort sau viu? Decid ca e mai bine sa raman in viata. Ma retrag. Orasul e un infern. Peste tot trasoare, taburi, tancuri. A iesit Girocul. Au iesit si studentii. Habar nu am cum sa ajung acasa. O iau prin curtile blocurilor, pe strazi laturalnice. Imi este frica, teribil de frica. Poate am sa fiu arestat, poate am sa fiu impuscat. Nascocesc o poveste pentru cei de la securitate in caz ca ma vor prinde. „Am fost la un coleg la cafea” E plauzibil. Ajung acasa, in lift constat ca sunt plin de sange, din cap pana in picioare. Intr-adevar era plauzibila povestea. Sun la usa. Imi deschide mama. Incepe sa planga. „L-au impuscat” „- Nu mama, nu pe mine, nu pe mine”

@Florin Puscas: nu neaparat d-tra. dar ca cetatean roman cum ati reactiona la:
- in loc sa se comemoreze mortii din dec 1989 se discuta potlogarii politice
- cum v-ati simti ca cetatean roman sa va intoarceti din strainatate si deschizand tv-ul sa vedeti campanie de presa pt turism in bulgaria. ati mai vazut asa ceva in alta tara? stiti de ce vin turisti straini in romania? pentru rusticul dat de lipsa de asfalt. acolo nu se aud manele, injuraturi si lipsa de civilitate.
- eu ca cetatean roman ce pot sa cred despre o astfel de presa?

@romeo: Multumesc mult pentru relatare! Impresionant! Ma bucur ca ai scapat cu viata. Ai mai iesit pe strada zilele urmatoare?

@ana-cluj: Eu sunt de acord cu dumneavoastra. Insa una dintre beneficiile libertatii, care se constituie cateodata si intr-un neajuns, este acela ca publicul dicteaza. Presa satisface de cele mai multe ori cererea audientei. Si, din pacate, nu lucrurile de valoare si cu adevarat importante sunt gustate de oameni. Asta e tristul adevar. Exista si jurnalisti care o iau pe aratura intentionat, niste lichele incurabile, insa nu toti sunt asa.

Comentariu cenzurat de autor datorita irelevantei fata de subiectul tratat in articol. Multumesc pentru intelegere!

Tot blogul meu e cu relatări din revoluţie, dar pentru cine e curios de subiect, recomand să înceapă cu:
- Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video: mariusmioc.word../
- TVR în decembrie 1989: mariusmioc.word../

Da. 20, 21, 22.

@mariusmioc: Multumim pentru recomandare! Eu o sa ma uit maine pe blogul dumneavoastra!

Ziua buna om bun!
Pe 1 Dec. ‘09, discutand pe un blog despre evenimentele de la Timisoara, am intrebat acelasi lucru, daca cineva a trait sau stie o poveste despre ce s-a intamplat in dec ‘89 la Timisoara. Un tanar a raspuns: ticalosii, mi-au omorat mama. Da, cred ca este nevoie sa rememoram acele evenimente, sa nu uitam ca s-au sacrificat pentru noi.
Desi abia acum am varsta care o avea in ‘89 un fost candidat la presedintie, inca imi aduc aminte destul de bine ce s-a intamplat in acele zile. Tatal meu nu s-a mai intors acasa, era 16 sau 17 dec. A doua zi am plecat la unitatea militara sa-i duc unele lucrusoare, mi-a spus ca s-a intamplat ceva la Timisoara, ca protesteaza oamenii pe acolo, ca au spart magazine, si sa am grija pe drum spre casa. Drumul spre casa a fost foarte lung, ma tot uitam in stanga si in dreapta, crezand ca se va intampla si aici ceva. Nu stiu daca atunci mi-am dat seama, dar era declarata stare de razboi, de aceea tatal meu s-a intors acasa pentru cateva minute inainte de revelion, iar pe la jumatatea lui ianuarie a revenit de tot. Pana pe 21 decembrie nu stiu ce s-a mai intamplat, cred ca mai ascultam pe la o vecina Europa libera, si ca toata lumea astepta ceva. Pe 21 dec am vazut si eu la tv ca a fugit Ceausescu, am vazut un vecin de la alt bloc cu un steag gaurit. Seara urmatoare a fost ca la revelion, am stat pana dimineata la tv. Imi aduc aminte cum faceau panica, apa e otravita, ne ataca teroristii, nu mai avem lumina, vin parusitistii, si alte dezinformari. Pe 25 sau 26 dec au anuntat ca Ceausescu a fost executat, in acel moment m-am bucurat. Intr-o seara am fost trezit de rafale de arme, fiind intoxicat de la tv cu teroristi si parasutisti, am cam tremurat de frica. S-a stins repede, am aflat mai tarziu ca au tras degeaba in gard. In acele zile, tot circulau zvonuri, ba ca explodeaza combinatul din Humulati, ba ca vin rusii. In comuna noastra de 325.000 de locuitori cred ca a murit un soldat, se spune ca a fost un accident.

“Comentariile de genul “a fost în zadar”, “a fost o conspiraţie a serviciilor secrete străine” sau “era mai bine înainte”, vor fi şterse.”…pentru asta crezi tu ca au lupatat ei???Gandeste-te bine!!!

dupa cum ziceam mai sus cum e cu iertatul si de ce nu trebuie iertat.
Iliescu: Daca as fi inchis pentru Revolutie, ar protesta toata tara. Sursa: Hotnews. Din interviul cu un jurnalist englez.

Iti multumesc!
Este pentru prima oara cand cineva ma face sa vorbesc. Si acesta nu esti numai tu,ci “persoana Vox publica”. Eu va voi relata ceva mai altceva.Cu permisiunea ta,pe parcursul zilei,cand ma simt in stare.
Decembrie, dupa o zi in care in cartierul meu suierau gloantele,in care vecini au fost impuscati,era o zi intunecata de luni.Trebuia sa plec la serviciu.Lucram in zona industriala Buziasului,si era in celalalt colt al orasului.
Ajunsa acolo,intr-o liniste sinistra,pe strazi laturalnice,m-am vazut,in sfarsit la poarta uzinei. Era o animatie nefireasca.Am primit arme, sa aparam -nu stiu ce-de la garzile patriotice.Si niste fasii rosii pe brat.
Aveam un coleg sufletist si bun,proiectant,care avea pe spatele plansetei o foaie ingalbenita,cu Tatal nostru,si cateva citate din biblie. I se spunea “Conu” pentru educatia si nobletea sa.
In cursul diminetii,aflasem despre Conu ca a fost impuscat.
Ca era terorist.
Ca ,sub amenintarea armei,ii ingenunchiase pe director si pe secretarul de partid sa spuna Tatal nostru.Atat.O rugaciune.
L-au transportat la spital,l-au legat de pat cu lanturi,fara apa,fara ingrijire medicala,fara vizita copiilor sau a sotiei.S-a stins rugandu-se.
Conu Paraschiv se odihneste acum in Cimitirul eroilor.De exact 20 de ani.
Iar politicienii ,in acea vreme atei,isi fac cruce cu ambele maini,in lumina reflectoarelor.Si organizeaza simpozioane,ca sa se legitimeze.
Odihneste-te in pace,Conule !

Imi pare rau ca nu se pomenesc si mortii din 23 dec’89 din alte orase…De exemplu ,la Braila sunt 42 morti si peste 90 raniti de glont…De bucurie ca a cazut ceausescu,am mers cu prietena mea la primarie,azi Piata Independentei,si am plecat cu jumatate de ora inainte sa se traga in oameni ,pe la ora cinci pm,sa luam pe cartela mancare la noua oameni pentru Craciun…probabil ca nu ne-a placut cum se purtau militarii acolo cu cei pe care ii alegeau sa intre in garzile patriotice si ad hoc revolutionare…Si asa au putut avea in continuare copiii nostri mama,ca am ramas cu gura cascata cand am auzit primele focuri de arma,cum rasunau strazile deodata pustii in urma noastra,si nu vedeai in cine tragea armata foc automat…ca nu prea raspundea nimeni de niciunde…Noaptea se zice ca au fost unii vis-a-vis,si prin blocurile din jur,dar nu am vazut cu ochii mei…Dupa atatia ani am ramas la parerea ca a fost o rafuiala intre clici,ca in mafie…Si au murit atatia oameni nevinovati si tineri,ca ar fi trebuit punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara…Stanculescu si Militaru vinovati de sangele varsat…si altii care le-au ascultat ordinele…

“Revoluţionarii merită toată stima noastră”
Ce fraza e asta?
Stima sa o dai fotbalistilor…
Ei merita in primul rand respectul, recunostinta noastra.
Fara ei, fara jertfa lor, voi ziaristii nu ati fi putuu scrie toate tampeniile si bazaconiile, nu ar fi existat tabloidele imunde, nu ar fi existat dispretul vostru pentru adevar.
Stima sa v-o acordati voua pentru mistificarile permanente.
Multi dintre voi nici n-ar trebui sa se atinga de memoria celor morti.
Nu-i meritati asa cum nici ei nu va merita.

Excelenta iniiativă!

Nimic nu se poate construi în afara memoriei. Cine a avut ocazia să viziteze marile capitale europene a putut observa că există anumite “locuri ale memoriei”, cum este – spre exemplu – piata din faţa parlamentului ungar, unde au început primele mişcări din 1956. Locurile memoriei construiesc solidaritate, fundamentează patriotismul, dau sens cuvântului unitate şi ţin vii valorile pentru care tinerii din decembrie 1989 au ieşit în stradă.
Suntem, cei din jurul vârstei de 30 de ani, cei care s-au născut în decembrie, libertatea noastra a devenit atunci posibilă, viaţa noastră a putut căpata un sens atunci. Fără curajul teribil şi riscul implicit al celor care au refuzat atunci să consimtă minciunii şi terorii, viaţa noastră acum, în parametrii ei simbolici, n-ar fi putut fi posibilă.

Deşi este greu de asumat, memoria e primul fundament a unei societăţi sănătoase. Datorită ei ştim unde suntem, ştim cine suntem şi mai ales ştim că datorăm ceva trecutului care ne-a facut posibili.

@romeo: ia uite, stia unde e vizorul de la tab… si incerca sa il murdareasca de la un metru. Pai de unde stiai tu ma in clasa a 12ea unde e vizorul de la tab? Si cum sa-l scoti din lupta? Ca la scoala nu se invatau din astea si din filme nu aveai de unde sa stii…

@gogu Iti trebuie multa scoala pentru asta!

gravatar.com/av../

@ gogu din filme nu aveai de unde sa stii.

Nu trebuie sa demonstrez ceea ce am spus, dar afirmatia ta e falsa. majoritatea filmelor difuzate de TVR erau fie despre societatea comunista fie istorice. Cele care aveau subiect al doilea razboi mondial erau din abundenta.

In plus toti cei de la liceu aveam ore de PTAP (pregatirea tineretului pentru apararea patriei) am fost la trageri cu pusca JEKO (cred ca sa o cheama), in unitati militare unde ni se prezenta armamentul inclusiv taburile.

In apropierea blocului meu era un poligon militar unde ne jocam mai toata ziua. acolo erau machete de taburi/tancuri. Duminica dupa masa nu era nimeni acolo, ne jucam toata ziua pe ele.

Ti-am scris astea ca sa vezi ca iei pre putine lucruri in calcul atunci cand afirmi ceva!

adevarul.ro/act../

Ii contrazic cu toata responsabilitatea pe cei ce afirma ca in ‘89 nu a avut loc o “revolutie”! A avut. Poate nu in societate – dar cei ce au iesit in zilele cind Ceausescu era inca la putere, cind in fata lor erau trupele de securitate, cind TABuri patrulau pe strazi – ei au avut principala (si probabil, singura!) revolutie adevarata din viata lor. Cu ei insisi. S-au revoltat impotriva fricii, nepasarii, obedinetei, “au imbracat camasa mortii”, fara speranta, fara ginduri oportuniste, fara dorinta de a obtine o “adeverinta” si privilegii. Cei mai multi nu au adevernita! Cei mai multi sunt traitori Aiurea… Aceasta REVOLUTIE nu ne poate fi luata!

In urma faptului ca pe 21 eram in strada (in Brasov), pe 22 dimineata mi s-a desfacut contractul de munca. Pentru ca am “incitat la acte anti-sociale, anti-nationale” pe colegii de serviciu. Erau prezenti directori, sefi de seervicii, secretarul de paertid, presedintele de sindicat…

M-am intors pe strada. Pe la prinz a fugit Ceasusescu. Cu ceva timp inainte venisera “muncitorii”, cu steaguri rosii si tricolore, cu presedintii de sindicat in frunte. Faceau “revolutie”. Cind, noaptea, m-am refugiat in cladirea Cosniliului Judetean (pe care il “aparam” cu miinile goale), primul de care am dat cu ochii era… presedintele de sindicat care ma daduse afara! Am parasit in acel moment cladirea si, nu peste mult timp, tara… El a ajuns in CPUN, in FSN, in PDSR…

Au furat multe – dar revolutia mea interioara NU O POT FURA!

@Creanga: Ziua buna om bun! Multumesc pentru relatare!

@Kolaps: Libertatea nu inseamna haos. Inseamna si sa respecti regulile. Am spus ca nu e locul unde sa se vorbeasca despre asa ceva (desi sunt necesare poate si astfel de discutii) si ca nu vreau sa se pateze memoria revolutionarilor in comentariile acestui articol. Din aceste motive am scris respectivul P.S.

@Io.: Ai dreptate. Eu ma refeream doar la sentimentul de ura care erodeaza incet sufletele oamenilor.

@ela: Multumesc pentru scurta istorioara! Din pacate fariseismul e la ordinea zilei, atat in randul clasei politice, cat si in randul populatiei. Toti sunt credinciosi acum, insa daca ar trebui sa sufere pentru credinta lor, asa cum a facut colegul dumneavoastra, putini ar mai ramane…

@mariamaria: Cei din alte orase nu au fost uitati. M-am referit aici in special la cei din Timisoara pentru ca in 17 decembrie 1989 s-a deschis pentru prima data focul asupra revolutionarilor. Sunt multe idealuri care nu s-au mai pus in practica dupa 1990, din pacate. Daca fostii comunisti nu ar mai fi fost lasati sa faca politica ar fi fost poate mai bine. Dar asta nu sunt eu in masura sa sustin. Doar ma mir cum a fost posibil sa fie chiar si Victor Atanasie Stanculescu ministru in guvernul Petre Roman.

@gros bian: STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. e s t i m e r.
Sursa: DEX ‘98
Va inteleg nemultumirile. Insa data viitoare va rog sa faceti acuzatii la obiect sau sa nu le faceti deloc. Nu cred ca e corect sa ma acuzati pe mine de ceva, atata timp cat nu am gresit cu nimic din punct de vedere jurnalistic.

@Mihai D.: Aveti perfecta dreptate! Multumesc pentru completare!

@Nick Sava: “revolutia mea interioara NU O POT FURA”. Toata stima!
Cred ca e greu sa vezi cum fostii comunisti care ti-au facut rau, profitori de meserie, au ajus in pozitii inalte. Am intalnit si oameni care au avut membri ai familiei ucisi de comunisti. Comunisti care au ajuns ulterior sa parvina in societate… Trist!

[...] jurul lui Băsescu, cică au făcut tot ce le-a stat în putință să-l [ citeste mai departe ] 17 decembrie 1989 Florin Puscas 17 Dec la 23:06"Decât numai păzeşte-te şi îţi fereşte cu îngrijire sufletul [...]

Tocmai asta e iluzia să crezi că au luptat pentru libertatea ta.

Fiecare trebuie să lupte singur pentru propria libertate, în momentul în care luptă alţii pentru libertatea ta nu mai eşti liber.

E o poveste continuă, nu se termină în trecut!

@yiedyie: Asa este. Insa, din fericire pentru noi, nu trebuie sa platim cu vietile pentru libertatea asta. Pentru asta trebuie sa le multumim revolutionarilor.

S-o crezi tu mâine dacă o să ieşi de foame în stradă o să fie poliţia, ştim cu toţii ce face maimuţa din noi(când e îmbrăcată în uniformă) sunt mai multe experimente psihologice de grup a la Stanley Milgram ! Chiar şi în secolul XXI se poate, vezi grecia(care nu prea apare la ştiri dar apare pe youtube 341 de vizualizari), vezi argentina în 2001, etc.

Pe profesorul Stoian l-am cunoscut în primul an de liceu. Era prieten cu domnul Radu, tipu ăla înalt care după două luni a fugit în Franţa. Îi plăcea de mine că ştiam bancuri. Le învăţasem de la tata. Tata era o enciclopedie vie de bancuri. Pe-atunci nu erau culegeri şi saituri. Aşa se face că într-una din zile am ajuns la bancuri politice. Mă îndrăgea că puneam patos în glumele cu Ceauşescu. Într-o zi mi-a zis dacă vreau să vin cu Mustaţă pe la cercul de radio-amatori şi din una în alta am ajuns să vorbim politică. Eu într-a zecea am fugit. Şi m-au condamnat în şcoală. După proces a venit Stoian la mine şi mi-a zis “Nu-ţi face griji, n-o să ţină mult”.

Mustaţă, colegul meu era un fricos. Mereu mi se agăţa de geacă şi mă întreba: Zarafe, pe unde-o luăm? Tresărea la fiecare lătrat de câine şi se băga cu cotul în mine de fiecare dată când trecea o patrulă de miliţie pe lângă noi. În sâmbăta aia, Mustaţă nu venise la cerc. Serios şi fără chef, profu mi-a zis
- E pe final. Nu trece de Crăciun.
Îmi umpluse cu manifeste o geantă mai veche de şcoală, din vinilin maron, cu două catarame şi un ochi de pisică pe capac. Eram îmbrăcat cu paltonul ăla bleumarin cu matricola cusută pe antebraţ. Mie nu-mi plăcea matricola, dar profu zicea că e o acoperire bună.
- Nimeni nu se ia de un elev cu matricolă.
Îmi trecu cele două curele ale genţii pe după umeri şi îmi strânse mâna bărbăteşte.

Pe la ora 3 după amiază eram la Poşta Mare. Luasem din geantă un pacheţel pe care-l ţineam în buzunarul stâng al paltonului. În poştă era aglomeraţie mare. La masa din sală erau formulare şi o călimară uscată. Am întins mâna după un mandat poştal şi-am lăsat pacheţelul, uşor, acoperindu-l cu foaia în retragere. E posibil să mă fi văzut careva, dar în secundele următoare eu ocoleam treptele şi alergam către parcul de la Teatrul Dramatic. De-acolo, am luat-o pe lângă agenţia Tarom şi-apoi către Biserica Greco Catolică, pe lângă faleza de la Plaja Modern. Iarna, plaja e atât de frumoasă. Zăbovisem câteva secunde la capătul treptelor şi mi se păru că vine cineva după mine dinspre Poştă. Nu era nimeni. Strada era aproape goală. Doar pe plajă, cupluri de îndrăgostiţi şi pensionari se plimbau în alt ritm decât îmi bătea mie inima. Am scos un pacheţel şi l-am lăsat pe balustradă. În câteva secunde era spulberat de vânt iar hârtiile dansau în ţipetele pescăruşilor flămânzi ducându-se către plajă. De la colţul bisericii am văzut un bătrân ridicând una din foi.

Pe la 4 eram deja în Piaţa Farului cu jumătate de geantă golită. Aici, trebuia să îl caut pe Mustaţă să-mi deschidă trapa de la bloc. Când am ajuns la etajul 8 era alb şi tremura cu cheia de la lacăt în mână.
- I-am luat cheia lui tata din sertar. Să vii repede că vrea să urce cu un vecin să monteze o antenă pentru bulgari.
Peste 3 minute eram deja înapoi cu cheia. Aşezasem pachetele pe bordura blocului. Vântul îşi făcea treaba.
- E pe final. Nu trece de Crăciun – zic eu să-l încurajez. Ştiam ce efect au avut asupra mea cuvintele profesorului şi mă gândeam că l-ar putea îmbărbăta şi pe Mustaţă. El însă tremura livid şi doar din prietenie mi-a întins mâna.
- Cu bine!

Acum, după 20 de ani, toate acele emoţii, matricola de pe antebraţ, geanta cu catarame şi ochi de pisică, cheia lui Mustaţă, călimara uscată de la poştă şi profesorul Stoian sunt simple amintiri care îmi bântuie când şi când lunile de decembrie.

valentin.zaraf.../

Recunosc că m-am apucat să scriu după ce am văzut articolul tău. Sunt multe amănunte care de-a lungul anilor s-au şters din memorie. Altele care s-au ascuţit ca nişte ace care îmi înţeapă amintirile din fiecare decembrie. Mi-aş fi dorit să mi-i amintesc pe toţi. Să le spun pe nume. Să le arăt recunoştinţa mea şi să ne bucurăm ca şi atunci…

Un nou articol (despre 22 – 23 decembrie) aici:
valentin.zaraf.../

[...] lui Buscu & Co.), in care aceasta semnala ca Iliescu ar anunta pe Twitter o postare anume de pe VoxPublica, la care am dat link [...]

[...] mărturii, mi se par un mod just de recuperare, cît mai multe mărturii (Am citit cu mare atenţie ce s-a scris la iniţiativa colegului meu de Vox publica, Florin Pușcaș). De la un moment dat însă, unele [...]