![]() | Ca lucrătorii cei de rând din fabrici… Sunt strivit.vezi toate articolele de Mihai Eminescu15 Jan 2010 la 20:00 14 comentarii 2260 vizualizari. |
1882
Să pot zbura trei zile la Iaşi, tare-aş veni. Dar mai mult de trei zile n-aş avea, pentru că eu nu am vacanţe, ci trebuie să trag ca catîrii, greu la vale şi greu la deal.
Ei, dacă ai şti cum salahoria asta în care petrec, împreunată cu boala şi mizeria, mă apasă şi mă fac incapabil de a voi.
Folosul meu după atâta muncă e că sunt stricat cu toată lumea şi că toată energia, dacă am avut-o vreodată, şi toată elasticitatea intelectuală s-a dus pe apa sâmbetei.
Eu rămân cel amăgit în afacere, căci am lucrat din convingere şi cu speranţă în consolidarea ideilor mele şi un mai bun viitor. Dar nu merge. În opt ani de când m-am întors în România, decepţiune a urmat după decepţiune, şi mă simt atât de bătrîn şi atât de obosit, încât degeaba pun mâna pe condei să-ncerc a scrie ceva.
Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moraliceşte şi că mi-ar trebui un lung, lung repaus ca să-mi vin în fire. Şi cu toate acestea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemnea repaos nu-l pot avea nicăiri şi la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc.
3 iulie 1883 “Unul din colaboratorii acestei foi, d. Mihail Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacţiune, atins fiind în mod subit de o gravă boală. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi decât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum” (nota redacţiei Timpul)
.


Elena Vijulie azi la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru azi la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 18 May la 12:20 |
Cele aproximativ 250 de hectare de teren din Dealul Lombului – cea mai mare suprafață compactă [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 18 May la 11:49 |
Cost of Greek exit from euro put at $1tn
UK government making urgent preparations to cope with the [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 17 May la 19:59 |
Glumeam cu colegii de redacţie la auzul năzbîtiilor gen "Napoleon Săvescu", cum că dacii au [ citeste mai departe ]
Dan Duca 17 May la 18:44 |
După articolul de pe VoxPublica de ieri, privind declaraţiile sale ambigue de la [ citeste mai departe ]
| 1@bleah2: Te intrebi ce bine ne-au adus rusii?dar eu te intreb CE BINE NE_AU ADUS AMERICANII SAU CE BINE O SA NE ADUCA?PE UNDE AU TRECUT ASTIA A FOST IADUL PE PAMANT PENTRU POPOR... | ||
| 2tamara's nephew : servus ! referitor la intrebarea de ieri ,culmea este ca pusesem intrebarea serios, cautasem pe google, nu am gasit, si mi-am zis ca poate stie cineva de pe net ; chiar nu aveam eu dureri... | ||
| 3bleah 2: ,,PS. Cum ve explicati faptul ca rusii nu ne-au cerut niciodata sa rezolvam problemele cu justitia… Ai putea sa juri ca le convine sa nu avem o justitie functionala…'' Cum domnule, aduceti in... | ||
| 4@ morticica, 34, cind o sa mai cresti o sa-ti spuna mortaciune :P ?... | ||
| 5Aceste articole ne doare,ca e prea puternice!... | ||
| 6Dan G : ,,bai, nu stiu cine esti, cu ce te ocupi, de ce scrii pe blog, cine te plateste,'' In dreapta articolul aveti o scuta schita a biografiei autorului, relevanta cred ,asa ca ..indrazniti si aflati... | ||
| Mihai Goţiu 11072 citiri |
| Costi Rogozanu 10445 citiri |
| Cristian Teodorescu 9440 citiri |
| Constantin Creţan 5879 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4688 citiri |
| Dan Duca 4214 citiri |
| Alin Fumurescu 3169 citiri |
| Dorin Tudoran 2324 citiri |
| Ciprian Şiulea 2291 citiri |
| Cristian Bândea 2058 citiri |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Constantin Creţan 6 postari |
| Ciprian Domnişoru 4 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Marius Cosmeanu o postare |
| Mihai Goţiu 62411 citiri |
| Cristian Teodorescu 39310 citiri |
| Costi Rogozanu 38359 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17619 citiri |
| Alin Fumurescu 17102 citiri |
| Viorel Dobran 13227 citiri |
| Dan Duca 12438 citiri |
| Constantin Creţan 11778 citiri |
| Dorin Tudoran 8499 citiri |
| Iulian Leca 7896 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Alin Fumurescu 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 9 postari |
| Viorel Dobran 8 postari |
| Dorin Tudoran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
CU CATA PIOSENIE AR TREBUI SA NE APLECAM IN FATA ACESTUI GENIU!
CATI VORBESC AZI, OARE, PRECUM EMINESCU?
cATI NE REGASIM -CATA ACTUALITATE A ACESTOR GANDURI !-IN ADANCUL REALITATII RELEVATE AICI?
Sa nu rostim nimic, trece EMINESCU!
P.S. Postati mai mult din Eminescu…Avem de invatat inca !
2010-01-15 21:20:28 | Raporteaza
Si atunci si acum JURNALISTI sant si au fost FARISEI.
voi nu va respectati
DACA vreti respect faceti in asa fel in cat sa il meritati!Asta nu se vede.
2010-01-15 21:31:31 | Raporteaza
va rog actualizati harta romaniei cu temperaturi
2010-01-15 22:04:00 | Raporteaza
Eminescu este cu adevarat un sfint al poporului ROMAN!!!
2010-01-15 23:31:22 | Raporteaza
Mihail Rogozanu si Mihail Patrascoiu in mizerie….
2010-01-16 00:02:52 | Raporteaza
Un geniu, in pofida detractorilor lui dubiosi.. Nitel anarhist, dezarmant de profund, nationalist cu sufletul si simtirea, periculos de revolutionar in idei si demersuri, sarmant de ironic, atat de talentat si.. atat de invidiat si temut. Ne mai intrebam de ce au dorit si au sa-l lichideze.
2010-01-16 01:07:42 | Raporteaza
eh, munca oboseşte vorba unui italian sinucigaş; mai mult, se pare că ţara asta accelerează degenerescenţa, îmbătrâneşte şi ridează omul mai mult decât vârsta. “elasticitatea intelectuală” e o sintagmă ff funny!
2010-01-16 01:08:11 | Raporteaza
Nu-l vor putea lichida niciodata.
2010-01-16 01:12:32 | Raporteaza
Din Eminescu, inca:
“Ce ne mai intereseaza pe noi, ce mai e in stare a ne misca?
S-ar parea ca ne-am saturat de spectacolul egalitatii, decretate oficial, intre nulitate si merit. Atitea nulitati s-au ridicat in cei din urma ani, atitia cavaleri de industrie s-au imbogatit incit spectacolul nu ne mai intereseaza si pare c-am voi sa vedem ceva nou, fie chiar cu pretul libertatilor publice, fie chiar sub absolutism.”
(Timpul, 12 noiembrie, 1882)
Fara comentariu!
2010-01-16 09:09:25 | Raporteaza
Intr-o lume nebuna se pare ca singurul om sanatos e nebunul…Si-n gura nebunilor lui Shakespeare stau adevarurile…Si unii ziaristi ,daca-si pun “lumea buna “in cap,pot ajunge la conflicte si denigrari…Dar mai bine soim decat muste pe rahat,sa linguseasca toate nulitatile…
Cat despre Eminescu,ce e al cezarului nu va putea fi ascuns…nici Luna nu sta in eclipsa mai mult de cateva ore…
2010-01-16 10:01:59 | Raporteaza
@tudor: cititi publicistica lui EMINESCU, la fel de geniala
2010-01-16 10:11:00 | Raporteaza
Fraţilor,cu toate păcatele sale pământeşti, Eminescu a făcut FAPTE, nu doar vorbe.
2010-01-17 16:57:06 | Raporteaza
Consider că cea mai mare faptă a Luceafărului Românimii, a fost pregătirea şi convocarea adunării populare de la PUTNA,care a prăznuit 400 de ani de la trecerea la lăcaşurile de veci a BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT.Această lucrare a lui Eminescu şi Slavici,pe deplin DUMNEZEIASCĂ,ia adus pe amândoi în cetele celor drepţi,în împărăţia cerurilor.Să ne rugăm BUNULUI DUMNEZEU,să-i odihnească în drept cu SFINŢII săi.Acelora care îl mai hulesc pe POETUL nepereche,le doresc un singur lucru,să-l iubească pe EMINESCU tot aşa cum şi el ne-a iubit.Ertare fraţilor.
La PUTNA se coace UNIREA.
2010-01-17 17:14:43 | Raporteaza
Eminescule, nu te-am citit intotdeauna cu placere, dar recunosc ca as fi fost mult mai sarac fara vorbele tale de duh. Imi pare rau sa aud ca esti bolnav, si sper sa iti revii cat mai repede si s-o lasi mai usor cu munca la ziar. Poate ar fi mai bine sa ramai doar la poezii.
2010-01-19 13:53:34 | Raporteaza