RSS Feed

Copii cu liniuță

vezi toate articolele de
06 Jun 2013 la 00:33 7 comentarii 4192 vizualizari.

Am. Doi. Și sunt destul de noi. Însă trebuie să recunosc de la început că, până să îi declar în România, habar nu aveam că au atâtea calități.

Povestea e simplă. Niște capete luminate de legiuitori români au hotărât acum ceva vreme că toate numele duble de cetățeni români se vor scrie, de atunci încolo, cu… cratimă.

Consecințele sunt două:

1. Statul român a devenit naș pentru mai toți cetățenii săi care au mai mult de un prenume,

2. Același stat român s-a transformat în cel mai mare creator de nume din lume.

Să mă explic… Conform regulilor lingvistice, aplicate cam de toate statele din lumea asta care scriu cu alfabet latin (cu excepția României, probabil),  în momentul în care două cuvinte sunt legate printr-o liniuță, ele își pierd independența și se transformă brusc într-un singur cuvânt compus (vezi prêt-à-porter).

Așa se face că legea despre care vorbim a adus  în România nenumărate prenume compuse noi, tip Gherghina-Marilena, Costică-Cornel, Vasilică-Alexandru, Ionel-Vasile-Tudorel-Radu ș.a.m.d. Dacă nu îți plac așa și te gândeai la alteva, e doar treaba ta.

Urmare firească, în momentul în care completezi un formular, ești obligat sa scrii toate prenumele între care există cratimă… pentru că ele sunt, de fapt, unul singur.

Dacă de regula asta de bun simț lingvistic se ține cont în România nu știu… dar sunt sigur că în majoritatea celorlalte țări ea este luată în seamă… Altfel, se poate ușor considera că nu e vorba de aceeași persoană.

În cazul meu, la câteva zile după ce copiii români mi s-au născut în Suedia, am primit un formular prin poștă în care mi se cerea să le scriu numele și se menționa foarte clar că, în cazul în care au mai multe, e important sa precizez dacă sunt legate sau nu. Am spus că nu, și așa au și fost înregistrați aici.

E clar  însă ca am subestimat fantezia legislativă românească, fiindcă m-am trezit că în certificatele de naștere întocmite la ambasadă ei se chemau altfel… iar asta în baza legii 119/1996, republicată în 2012. La fel și in pașapoartele emise în România. Din punct de vedere legal internațional, am deci nu gemeni… ci cvadrupleți.

Și da, degeaba am încercat să discut asta cu oamenii care emit acte și să le spun ca nu prea cred că au voie să schimbe numele deja înregistrate la naștere sau să-mi boteze copiii fără acordul meu. Replica a fost simplă… așa e legea.

Sună ca o glumă proastă, dar singurele soluții la care mă taie capul  pentru a-i aduce în legalitate sunt ori să dau statul român în judecată pentru că a schimbat abuziv ceva deja înregistrat, ori să inițiez în Suedia o procedură de schimbare de prenume… ca sa iasă cum dorește legiuitorul român și nu cum m-am gândit eu.

La alta variantă nu mă duce neuronul.

Sărumâna, Nașule!

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Cred că sunt cel mai plimbăreţ dintre toţi prietenii mei. În 20 de ani am bătut cu piciorul şi cu rucsacul în spinare câteva zeci de ţări. Că s-au numit burse, delegaţii, schimburi ori vacanţe, e clar ca au fost călătorii din care m-am îmbogăţit doar în capul meu. Şi despre care vorbesc ori de câte ori sunt întrebat ... sau nu.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!