La o cafea cu Lorena Lupu

Lorena Lupu s-a născut în 1978 la Sfântu Gheorghe.  A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Cargiale” din București, secția actorie, în anul 2004.

Ne-am întâlnit într-o mică cafenea bucureșteană. Este aceeași femeie veselă și zâmbitoare și chiar timidă. … Am avut ocazia sa o vad interpretand diverse roluri, am citit carțile ei și azi am prins ocazia unui dulce “interogatoriu”.  Aici este Lorena. Pe șcenă o mie de fețe și roluri.  La masă, Lorena e o tipă simplă, modestă, usor mioapă, cu parul prins în coada de cal.

Daniel Mitre -Ai publicat recent o carte, Hyde Park. Care este povestea acestei cărți?

Lorena Lupu – Dacă primele mele romane s-au remarcat printr-o intrigă cât se poate de clară, aproape matematic construită, în Hyde Park am preferat să mă joc cu ideea de libertate. Libertate a firului narativ, libertate a personajelor, libertate a metaforei. Şi libertate a pozelor făcute de maestrul Dinu Lazăr. E o poveste fără poveste, o competiţie a poveştilor relatate de oratorii dintr-un Speaker’s Corner pe care îl consider universal şi etern valabil.

DM - Îți exprimi oarecum trairile prin teatru. Teatrul este upgrade-ul literaturii putem zice. Cum reușești să combini atât de frumos literatura cu teatru?

LL – Nu întotdeauna reuşesc. Secretul e să nu ies în public decât cu lucrurile care mă mulţumesc în primul rând pe mine.

DM -  Recent ai avut premiera spectacolului “Rocky Horror” într-un club gay din București. De ce ai ales aceasta locație?

LL – Precum am spus, nu mă interesează dacă e bar de gay, bar de negri sau bar de sâmbetişti, mă interesează câteva chestii simple: să aibă scena potrivită, să aibă echipă serioasă şi devotată, şi să achite la timp onorariile negociate. Astea sunt condiţiile pe care un organizator trebuie să le asigure. Să zicem aşa, îngrăşământul necesar pentru ca floarea numită “artă” să înflorească.

DM -  Care este adevarata ta satisisfacție după un spectacol? Aplauzele? Zâmbetul oamenilor?

LL – Şi aplauzele, şi zâmbetul oamenilor, şi încă un lucru: feeling-ul acela din plexul solar, care îţi spune că ai făcut un lucru bun.

DM -  Cine este “Costel the geek”?

LL -  “Costel the geek” e un personaj apărut ad-hoc în piesă. Pentru că Lucian, care ne-a asigurat sonorizarea, era şi el pe scenă cu noi, l-am integrat armonios în echipă.

Nu poţi pretinde că un lucru care există pe scenă nu există. Nu e artistic, şi nu e teatral. Trebuie să reacţionezi just la tot ce există în jur. Iar dacă apare brusc un băiat care apasă pe butoane, nu poţi continua ca şi cum nu ar fi acolo.
Poate dacă schimbăm locaţia, Costel the geek va dispărea, dacă ne vor asigura sonorizarea din alt colţ al barului. Cum ar veni, Costel-the-geek e primul personaj mutabil din istoria teatrului.

DM -  Cum a primit comunitatea LGBT romanele  tale? Scrii despre gay, poveștile tale sunt oarecum diferite și  există o psihologie a fiecarui personaj…

LL -  … scriu despre oameni. În poveştile mele, există gay şi hetero, oameni buni şi oameni răi. Reacţia publicului din Pride (de asemenea, un amestec de gay şi de hetero) a fost absolut în regulă. Pentru că din punctul lor de vedere, nu a contat sexul personajului interpretat de mine, ci trăirile lui.

Ceea ce e adevărat însă, e că abordez tematica LGBT cu mai mult curaj decât alţii. Ceea ce nu e meritul meu, ci rezultatul falsei pudori a colegilor mei de generaţie.

DM – Circula zvonul ca vei face parte din singura trupă de travesti (de profesioniști)  din Romania, Toxice. Este adevărat?

LL : Nu ştiam că Toxice este singura trupă de travesti din Românica. Am discutat cu băieţii despre lucrul ăsta, ne-am jucat un pic cu ideea, şi încă suntem în discuţii. Deocamdată este o enigmă a viitorului.

DM – Ești și traducătoare în același timp. Titluri celebre precum “Misterul Daliei Negre” de Steve Hodel au fost traduse de tine. Te inspiri din personajele carților pe care le citești?

LL – Din unele, da. Ferească Dumnezeu să mă inspir din Dalia Neagră, care a fost ucisă într-un mod oribil, tăiată în două şi eviscerată de un psihopat din Los Angeles!  A fost una din cele mai atroce crime ale secolului 20.

DM -  “O iubire homosexuală poate avea nuanţe chiar mai frumoase decât o iubire heterosexuală” – sunt vorbele tale… Rondo Capricioso rămâne prima ta iubire? Cum a aparut această carte?

LL – “Rondo Capriccioso” e un prim roman, prima mea incercare de a lua literatura în piept. Şi, da, e acolo o poveste de dragoste cu destul de multă limonadă, să înduioşeze cititoarele sensibile. Dar îmi place să cred că nu siropul e trăsătura mea distinctivă, ci sarea şi piperul.

Am petrecut o oră frumoasă în compania Lorenei.  Mi-a demonstrat înca o dată că talentul, pasiunea și daruirea se cultivă.  Cu fiecare cortină ce cade ești mai împlinit, acumulezi  mai multă experiența și poate satisfacție.

Foto , arhiva personala Lorena Lupu