Obsedaţi de viitor

De ce să ne oprim la 2010? De ce să nu mergem mai departe, în 2020, de exemplu? În 2050. În 2186? (În 2012, nu.)

Mi-am adus aminte de viitor citind o serie de articole despre următorii 10 ani, publicate acum, la graniţa cu 2010. Cel mai recent, un articol în The Independent, care priveşte direct în 2020: „The popular perception that life had calmed down after the excesses of the decades around the turn of the century was partly an illusion”. Julian Baggini, editor la The Philosophers’ Magazine, care a scris textul despre societatea din 2020, este optimist, însă, şi spune: “Time-travellers from 2009 would have found the constant flow of information overwhelming. But somehow, the people of the day learnt to adapt and manage all this”.

Tot în legătură cu noua manie umană, de a ne proiecta în orice tip de “va veni” (mâine, anul viitor, 20 de secole), numai de a scăpa din prezent, NY Times mai are un articol interesant, despre boala amânării, de care suferă omul modern: “Acknowledge what you are: a recovering procrastinator of pleasure”.

M-am gândit ca la început de un nou deceniu să vă propun şi câteva din scenariile românilor despre viitor.

Acum un an, rugam 50 de specialişti, din diferite domenii, să scrie pentru Cotidianul 5000 de semne despre cum va arăta lumea peste 10 ani.  Reiau, aici, câteva idei din scenariile lor pentru viitor:

Imaginatia va fi noua moneda de schimb, Andrei Codrescu

Un paragraf care mă bântuie de când l-am citit prima dată: “Declar urmatorii zece ani drept Deceniul Fanteziei (DF). In DF, dolarul va deveni convertibil in Dolari Imaginari (DI). Este evident, de ceva vreme, ca imaginatia este adevarata moneda de schimb, intr-o lume care pierde, anual, 600 de Unitati de Imaginatie (UI) pe cap de persoana, din cauza Distractiilor-Mincatoare-de-Imaginatie-Consumatoare-de-Timp-Generate-de-Media (DMICTGM). Intr-o astfel de lume, oricine are o imaginatie aplicata se poate imbogati. Aceasta a incetat sa fie o opinie”.

Muzica viitorului: dispecerat plus necrofilie, Dan Dediu

“Cred că viitorul muzicii se va construi pe muzici ale trecutului. Muzicile viitorului, cele ce ar suna cu totul nou, vor trebui să mai aştepte. Un alt ev, poate altfel organizat şi mai puţin comod decît al nostru, le va putea aduce în prim-plan. Nu însă şi viitorul apropiat.

Căci el se va hrăni în continuare din vampirizarea muzicilor trecutului, multiplicîndu-le, combinîndu-le la nesfîrşit şi schimbîndu-le funcţia ori cadrul în societate. Ecuaţia viitorului muzicii va fi următoarea: dispecerat plus necrofilie.

Dispecerat – pentru că va clasa, va organiza şi va distribui traficul muzical pe întreaga planetă -, necrofilie – pentru că se va hrăni cu muzici ale epocilor defuncte, pe care le va resuscita într-un mod artificial”.

Dimineaţa 4999, Dragoş Stanca

Scenariul ăsta m-a enervat, pentru că avea dreptate: “Greu de crezut că a trecut doar un an de când ultimul ziar românesc a anunţat că renunţă la ediţia imprimată în favoarea variantei multimedia 3D, actualizată non-stop. Paralel, oricât ar părea de ciudat, ediţiile de lux, tipărite doar pentru „nostalgici“, au din ce în ce mai mare căutare. Şi deci preţuri tot mai mari. Asta e, oamenii sunt ciudaţi.

Puţine ziare – în general cele lansate înainte de 2010, când el abia împlinise 12 ani – mai au angajaţi. Cele patru agenţii de presă globale livrează conţinut customizat, în timp real, în toate limbile şi dialectele planetei. Aşa că, pentru ziare şi chiar şi pentru unele televiziuni, a devenit inutil costul cu reporteri care să alerge după ştiri.

Foştii jurnalişti – mai ales comentatori, scriitori de reportaje şi cei specializaţi în anchete şi investigaţii – au ajuns instituţii de sine stătătoare, care-şi fac reclamă pentru a fi incluşi în RSS feedurile diverselor surse online şi agenţii multimedia. Alţii, mai puţin faimoşi, s-au asociat în mici firme independente, care produc conţinut pentru mai multe instituţii media – fie ele ziare, website-uri sau televiziuni (cum făceau, odinioară, casele independente de producţie tv)”.

Viitorul televiziunii: de data asta, chiar orice va deveni posibil, Sergiu Toader

“În timp ce pe consumator nu pare a-l mai împiedica nimic să-şi nuanţeze şi să-şi diversifice cererea, producătorii, broadcasterii, advertiserii şi cabliştii sunt puşi în situaţia de a face faţă într-un fel asaltului tehnologic „amator“ şi pretenţiilor crescute ale pieţei, fără să piardă din vedere rostul lor primordial pe lângă televizorul nostru, anume acela de a face bani pentru propriul acţionariat.

Aşa cum azi ni se pare caraghioasă ideea de a vinde abonamente către consumatori pentru producţii specifice de televiziune, mâine va fi din ce în ce mai greu să obligi piaţa să consume reclamă şi chiar să scoată bani din buzunar ca să vadă filme programate la ore fixe de cutare canal. Cât timp, între producător şi telespectator, emisiunea tot mai trece prin câteva mâini, ideea de a permuta şi combina produse pe canale de nişă încă funcţionează. Filme şi seriale poliţiste sau SF; telenovele combinate cu alte produse „de damă“; canale de shopping, de nunţi şi botezuri, de bucătărie, curse de cai sau pescuit încă mai aduc bani mărunţi de la cablişti şi reclamă”.

Vintilă Mihăilescu, Moartea ţăranilor:

“Noile sale contingente nu vor mai avea bunici la ţară, la care să meargă vara în vacanţă, şi, în general, nu vor mai avea bunici, ci calculatoare, Internet şi „tehno-relaţii“. În aceste condiţii, nu îşi vor mai aduce aminte cu duioşie de copilăria lor în satul natal şi, în general, nu vor visa să-şi facă vacanţa la ţară, ci, mai probabil, în altă ţară.

Nimic spectaculos, deci, nimic profund diferit de ceea s-a petrecut sau este pe cale să se petreacă în atâtea alte ţări. Ce ne distinge atunci de acestea?

Probabil exact acest element „ţărănesc“, faptul că am fost, şi încă mai suntem într-un fel şi în prezent, cea mai mare şi mai longevivă societate ţărănească din Europa. Că ne-am construit întreaga identitate naţională în jurul acestui „ţăran“ şi al culturii sale „populare“ şi că acum, dacă acceptăm că „ţăranul a murit“, nu prea mai ştim nici cine suntem şi nici încotro să ne îndreptăm”.

Marius Turda, Individul perfect va putea fi construit genetic?

“Obiectivul suprem al măsurilor eugenice este crearea unui organism biologic perfect, determinat nu de imprevizibilitatea legilor naturii, ci de planul raţional al determinismului genetic. În esenţă, toate tipurile de eugenie împart o ambiţie comună: crearea unor copii sănătoşi. „Liberal“ sau nu, argumentul că dizabilităţile fac ca o viaţă să merite mai mult sau mai puţin decât altele şi că astfel împiedicarea celor „dezavantajaţi“ genetic să se reproducă ar fi justificabilă moral aminteşte de fapt aserţiunile caracteristice ale eugeniei interbelice.

Întrebarea este următoarea: a împiedica nişte indivizi să se reproducă sau a elimina unele trăsături caracteristice pe care unii le găsesc dezagreabile sau le cataloghează drept „boli“ nu este oare un act la fel de insensibil şi arbitrar precum măsurile eugeniei rasiale din perioada interbelică?”.

Sănătatea mintală, o afacere mainstream, Mugur Ciumăgeanu

“A intra în mainstream cu afacerea „sănătate mintală“ era un lucru inevitabil. Aveam, acum două decenii, un produs foarte vandabil. A fost nevoie de niţel marketing şi de includerea unor CEO în câteva programe de dezvoltare emoţională. Şi de control al panicii.

Sunt mulţumit, pe bune că sunt mulţumit că s-a ajuns aici. Mai am încă o mică nostalgie a vechilor cutume, a momentului în care îmi vedeam clienţii la cabinet şi în care calculatorul era un simplu instrument de înregistrare a ficţiunilor. Dar asta ţine de eul meu nevrotic. De cei exact 5.000 de neuroni nevrotici care încă mai aduc o delicioasă dezordine în lumea noastră, aproape perfect pop”.

Sunt doar câteva fragmente din textele lor, alese, în limita timpului, din cele 50 de articole. Le recomand pe toate.

Scriam şi eu, tot atunci, la debutul campaniei: „Traim in era in care imaginatia este sustinuta, pentru prima data, de stiinta, pentru a-si transforma visele, dar si cosmarurile, in realitate. Fiecare noua descoperire aduce, alaturi de speranta unei vieti superioare, si primejdia unei lumi scapate de sub control. Pasii transformarii nu mai sint mici. Mai mult ca oricind, viitorul se pregateste in laboratoarele lumii. Ne bintuie obsesia lui, pentru ca stim ca e aproape. Nu mai sint profetii SF, nici dorintele defulate ale unor cercetatori trasniti”.

Altfel, un 2010 pe cât de liniştit sau neliniştit aveţi nevoie să fie. Să ne vedem cu bine, Forţa fie cu voi