![]() | PS la „Gripa porcină l-a lovit la cap pe Străinu Cercel ?”vezi toate articolele de Cristian Teodorescu14 Jan 2010 la 17:49 61 comentarii 3784 vizualizari. |
Am discutat, repet, cu mai mulţi medici înainte de a scrie postarea despre măsurile pe care vrea să le impună dr Străinu Cercel pentru combaterea gripei porcine. Persoane care au de-a face an de an şi cu gripa şi cu vaccinurile antigripale şi care mi-au spus că dl Străinu Cercel sare calul cu ucazurile sale ministeriale.
Nu e vorba de medici care se tem să li se facă o injecţie, nici de colegi de breaslă ai dr Străinu Cercel care au ceva personal cu el. Am vorbit cu persoane care mi-au explicat cît se poate de calm şi de argumentat că Străinu Cercel exagerează şi a exagerat de la bun început vorbind despre gripa porcină. Medici care n-au nimic, în principiu, împotriva vaccinării antigripale, dar care pornind şi de la propriile lor observaţii, de la caz la caz, dar şi de la informaţiile pe care le au despre răspîndirea acestei gripe în lume sînt de părere că dr Străinu Cercel încearcă să facă uitată gafa de a fi produs un tablou apocaliptic al victimelor probabile ale gripei porcine, acum cîteva luni.
Cozile imense de la punctele de vaccinare nu au apărut însă ca o consecinţă a tabloului zugrăvit de dr Străinu Cercel, ci după apariţia ştirii că Toni Tecuceanu ar fi murit de gripă porcină. Pe acest val de vaccinări, secretarul de stat, dr Străinu Cercel, decide că medicii şi personalul medical trebuie să se vaccineze dacă vor să-şi exercite meseria şi că în şcoli copiii vor fi vaccinaţi dacă părinţii lor nu refuză în scris acest act medical.
Ne aflăm însă într-o situaţie de urgenţă naţională după decesul lui Toni Tecuceanu, încît personalul medical să fie obligat să se vaccineze, iar şcolarilor să li se aplice vaccinul dacă aparţinătorii lor nu dau în scris că se opun?
Cum acest vaccin nu face parte din categoria celor obligatorii şi nici nu avem vreun indiciu neîndoielnic că ar trebui inclus în această categorie, nu forţează situaţia dr Străinu Cercel doar pentru satisfacţia personală de a dovedi că dacă el a anunţat apocalipsa, tot el îi vine de hac?


Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
| 1Bate-mă, omoară-mă, că tot n-am să înţeleg ce caută postmodernitatea aici. Mai bate-mă o dată, mai omoară-mă o dată, că tot n-am să înţeleg cum se împacă postmodernitatea cu existenţa a numai 3 meşteri. În... | ||
| 2lacramatia asta cu reprezentarea a fost repetata de atatea ori ca a ajuns sinonima cu prostia - da, uninominalul nu este proportional. mai aveti putin si va plangeti ca scoateti mana pe geam si nu se vede... | ||
| 3sa dai maimutelor libertate nu-i chiar ideea cea mai buna. nu mai vin inca o data comunistii, aia adevarati cu vana in ei nu reformatii astia de azi, si sa mai faca o deratizare ca-n anii 50. in plus,... | ||
| Mihai Goţiu 10921 citiri |
| Cristian Teodorescu 9285 citiri |
| Costi Rogozanu 9139 citiri |
| Constantin Creţan 4281 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4214 citiri |
| Dan Duca 4109 citiri |
| Alin Fumurescu 3617 citiri |
| Ciprian Şiulea 3073 citiri |
| Dorin Tudoran 2471 citiri |
| Cristian Bândea 2045 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 61980 citiri |
| Cristian Teodorescu 39633 citiri |
| Costi Rogozanu 38100 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17968 citiri |
| Alin Fumurescu 17512 citiri |
| Viorel Dobran 12978 citiri |
| Dan Duca 11986 citiri |
| Constantin Creţan 11292 citiri |
| Dorin Tudoran 8397 citiri |
| Iulian Leca 7853 citiri |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Deci nu numai mie mi se pare ca in dl. Strainu-Cercel zacea un mic dictator care, avind acum ocazia si posibilitatea, a iesit mai la suprafata, sa il vada si simta tot romanul. Ce inseamna sa ii dai omului putina putere. Dar si ce inseamna sa pui omul potrivit la locul nepotrivit. Faptul ca este (probabil) un bun profesionist nu inseamna ca este, neaparat, si un mare caracter. De unde rezulta ca principiul lui Peter se aplica oriunde, iar dl. doctor si-a atins in minister nivelul de incompetenta.
Cit despre doctori, probabil ca abia asteapta sa se aplice propunerea dlui secretar de stat, ca sa scape de el odata pentru totdeauna in urma scandalului care se va isca. Presupun ca asta nu este singura “perla” a dlui doctor, dar este dintre putinele la care participa si publicul.
2010-01-14 18:04:33 | Raporteaza
CUI II ESTE VANDUT SEMITUL A.S.-C.?SI MAI ALES PE CE SUMA? CONCERNULUI PFIZER( controlat de oculta sionista reprezentata de Donald RUMSFELD-cel care a inventat si armele de distrugere in masa ale lui Saddam Husein/ pretext de invadare a IRAKULUI)?!!!
2010-01-14 18:09:02 | Raporteaza
Domnule Teodorescu se pare ca nu ati inteles nimic din postul precedent.
De exemplu o familie a unor prieteni au facut aceasta in gripa la 24 ore din momentul in care un membru a luat acest virus in timp ce noi care i-am vizitat in acelasi timp nu. Deci pentru oarecare motive acest virus este foarte virulent cu anumite persoane in timp ce altele sun aproape imune.
Confirm informatia cum ca in Canada tot personalul medical a fost vaccinat obligatoriu iar cei care nu au dorit acest lucru au fost retrase din posturile care presupuneau “relatia cu publicul”
Ca domnul Cercel a fost cam prapastios tot ce se poate dar daca Doamne fereste un membru /prieten apropiat dvs ar muri din cauza complicatiilor date de acest virus sunt 100% convins ca ii veti da dreptate Doctorului Cercel.
Vaccinarea in scoli nu este obligatorie doar “highly recommended” in special in acele comunitati unde virusul a aparut la mai mult de 2 persoane.
2010-01-14 18:24:55 | Raporteaza
tot ce se spune despre acesta gripa noua este ca poate provoca decesele celor care o contacteaza. cred ca cei care sunt virusologi nu ne spun totul despre acest viruscdin ce cauze a aparut si din tot ce am citit si cunosc am o singura parare a mea personala care poate fi rea dar care cred cu tarie ca acest virus a fost produs intr-un laborator si apoi incercand sa fie testat a scapat de sub control. cred ca acest virus este de fapt un virus care ataca sist imunodeficitar al omului si acolo unde gaseste deficiente a sistemului se dezvolta provocand ravagii cu decesele pacientilor.se comporta in primele zile ca o gripa rebela si in tot acest timp virusul controleaza sistemul anatomopatologic al gazdei pana gaseste bresa dupa care se dezvolta.
2010-01-14 18:30:32 | Raporteaza
Dl Cercel parca are un nume predestinat. E strain de alte informatii. Si nu numai atat. Sunt f surprins cum aceasta “stea a medicinii romanesti” are o asa iubire fata de toti romanii. E cel putin suspect comportamentul acestuia, dar ce e mai condamnabil e ca se lanseaza in niste declaratii pentru care, daca as fi fost ministrul sanatatii, i-as fi desfacut contractul de munca pe loc. Un parlit ca cercel, cu figura si comportament de mafiot nu are ce cauta in structurile de conducere. Punct.
2010-01-14 18:36:41 | Raporteaza
e mana in mana cu coposu, udmr, masonii si cu mossadul nemernicul asta de adryan sztrainu czerczel
2010-01-14 18:46:24 | Raporteaza
Virgil,
Domnule, nu ma joc cu moartea altora, dar nu mi se pare corect sa profite cineva de frica de moarte a oricaruia dintre noi pentru a face pe binefacatorul dupa ce a dat cu bita in balta.
2010-01-14 18:48:15 | Raporteaza
@Lucian & doru luca
Oameni buni va intreb fara nici o ironie . Aveti cumva studii medicale ? Si daca da sper ca sunt mai mult decat respiratie gura la gura pe care le are marineru presedinte.
Iar a doua intrebare. Voi aveti drept de vot ? Daca da se explica multe in romania
2010-01-14 18:48:21 | Raporteaza
la noi la liban cercel pus in urechi la femei si acoperit cu negru sa nu sata pofta de sub turban la barbati. asa trebuie la voi la romani care aveti doctori buni si de oase, rinichi, virus mic plimbat in sange, ce va trebuie strain care nu va intelege vine repede cu siringa dupa voi alergat pe calea mosilor si sus si jos dupa e ruufin vazut pe strada noaptea condus odalisca frumoasa moale calda acasa la parinti si intrebat domiciliu si vaccin, vazut la mine piele intunecat si gandit ca adus eu necaz la romania. eu suferit mult si voi suferit mult din cauza strain cercel doctor
2010-01-14 18:49:30 | Raporteaza
@doru luca
eruufin strain din liban nu cercel strain (povestit mai sus cum alergat la mine cu siringa) nu stiu cuvant “semit” nici “donald” (cunosc unu e ratoi si mai stiu magazin kebab rotun in bucurest). stiu bine de tot sadam hussein pus obuz in cosulet de nuiele si in pubela cu pepeni explodat obuz umplut irak de samburi de pepene peste tot. sadam mult rau facut liban distrus magazin ceainicuri foarte frumos si sculat din somn de langa odalisca placuta moale eftin cand sadam alergat americani din tara. nici “sionist” nu cunosc cuvant, ajutor?
2010-01-14 19:06:07 | Raporteaza
@cristian teodorescu
Omul a dat cu bata in balta prin modul in care a vorbit. Insa daca dvs ati fi cercetat inainte mult mai amanuntit problema si mai ales in tari in care sanatatea publica nu este “o vorba de dansii inventata” veti observa ca toate tarile aun un astfel de program (chiar daca nu neaparat impus). Daca pe el ca om nu il respectati respectati parerea lui ca specialist. Si pentreu ca vorbeam de o mare reactivitate stiu in Canada 2 comune complet izolate pentru ca virusul a imbolnavit mai mult de jumatate din populatie (probabil alimentatie deficitara + frigul din zona samd) . Streinu Cercel cred ca la astfel de cazuri se refera si nu la cele la care virusul nu are efect
2010-01-14 19:08:14 | Raporteaza
Daca va intereseaza punctul de vedere al unui medic, iata unul. Eu sunt medic si nu ma voi vaccina nici atunci cand acest lucru va fi obligatoriu prin lege. Spun asta nu pentru ca stiu ca e ceva in neregula cu acest vaccin, ci pentru ca eu ca cetatean nu consider ca contactarea acestei boli ma supune la un risc mai mare decat cel al gripei sezoniere. Pana nu apare o lege care sa spuna ca medicii sunt supraoameni, acestia raman cetateni ai acestei tari, cu drepturi si deasemenea cu boli care ar putea contraindica vaccinul. Cu acestia ce facem? Cine hotaraste ca riscurile la care se expune pacientul sunt mai mari decat riscurile la care se expune medicul?
Prefer sa comit o ilegalitate si sa decid singura ce se intampla cu mine si cu sanatatea mea!!!
2010-01-14 19:14:51 | Raporteaza
@alina
inselat oamenii spus ca adus medic aici dar nu vad nicaieri halat. spus “comit o ilegalitate”. urmarit si pe tine cercel strain cu siringa noaptea calea mosilor? ce inseamna “comit”?
2010-01-14 19:23:52 | Raporteaza
@cristian teodorescu:
“dar nu mi se pare corect sa profite cineva de frica de moarte a oricaruia dintre noi pentru a face pe binefacatorul dupa ce a dat cu bita in balta.”
Hm! Ar fi de preferat sa veniti cu un argument mai rational; in definitiv nu sunteti specialist, si apoi Cercel asta este avizat sa ia o decizie DE CARE ORICUM ESTE RESPONSABIL!
Cum puneti d/stra prioritatile: merita sa diskutam riskul de a vaccina sau nu vaccina, sau chiar ne preocupa
problema “nu care cumva sa pozeze ala in salvatorul neamului”! Si apoi cum poate el sa pozeze erou? Sustinand ca a prevenit o epidemie pe care ORICUM nu o poate nimeni observa (adica fie ca nu era reala, fie ca a fost efectul vaccinului)??
ps: Si da: nici mie nu-mi place Cercel: putea sa faca vaccinarea organizat: cu scrisori de invitatie trimise acasa cu progamare de in ziua cutare la ora cutare… asa cum s-a procedat in tarile civilizate; si NU ai mai fi avut nici cozi la vaccinare ca la moaste, nu ar mai fi avut nici ziarele despre ce isterie de vaccinare sa documenteze, si n-ar mai fi fost acuzat nici Cercel insusi ca profita de moartea unei vedete!
2010-01-14 19:50:17 | Raporteaza
Reiau…
“Nu aţi înţeles nimic… Se bate tam-tam cu gripa porcina tocmai din cauza vaccinului, prin care se urmăreşte cu totul altceva decât banii. Iar ce nu le-a ieşit cu aviara, speră să le iasă cu porcina – şi anume reducerea numărului de locuitori pe planetă. Banii sunt un mizilic. Iar reducerea numărului de locuitori se poate face prin inducerea infertilităţii generale. Nu acum, ci aşa, mai peste vreo 10 – 20 de ani în efecte. Motiv pentru care primii vaccinaţi sunt, evident, copiii! De ce oare se bate monedă pe vaccinarea în şcoli? Aici e miza. Să vedem, care părinte va admite crima?”
2010-01-14 20:00:32 | Raporteaza
“nu forţează situaţia dr Străinu Cercel doar pentru satisfacţia personală de a dovedi că dacă el a anunţat apocalipsa, tot el îi vine de hac?”
Eh! Asta sa fie problema nr 1 in Romanica!
Somn usor natiune! … Somn usor si ratiune!
2010-01-14 20:02:22 | Raporteaza
@Alina
Sigur esti medic? Mai tii minte cum se transmit virusurile gripale? Iti mai aduci aminte ce inseamna perioada de incubatie? Pacientii sunt in general persoane sanatoase sau tarate? Poate consideri ca pe tine personal ca cetatean contactarea acestei unei gripe nu te supune la riscuri, dar pacientii tai nu conteaza?
Mai stii ce inseamna “primum non nocere”?
P.S. E drept, daca nu ai contact cu pacienti, esti libera sa faci ce vrei.
2010-01-14 20:06:08 | Raporteaza
hei stranger, mai suntem si astia hiperalergici inclusiv la OUA! desi platesc de 20 de ani asig. medicale medicul de familie nu mi-a dat niciun medicament, deci nu am facut cheltuieli statului. am avut 5 – 6 raceli in acesti 20 ani dar nu am luat nici macar o aspirina desi mi-au suflat in fata cei tare bolnavi din casa: am avut noroc. conform iresponsabilelor amenintari ale lui ASC daca ma imbolnavesc ma pune sa platesc tratamentul deoarece nu ma vaccinez din cauza alergiei la oua!? este destul ca ne ameninti cu porcina cand din cauza alergiilor la medicamente nici tratament nu suportam?
2010-01-14 20:20:57 | Raporteaza
@Alina
“ci pentru ca eu ca cetatean nu consider ca contactarea acestei boli ma supune la un risc mai mare decat cel al gripei sezoniere.”
Tu consideri ca nu esti expusa unui risk de imbolnavire, dar ca medic care intra in contact cu pacienti EXPUI TU PE ALTII RISKULUI DE IMBOLNAVIRE!
2010-01-14 20:24:44 | Raporteaza
@Alina: stimata doamna doctor,aveti pacienti,in mod constant,deci oricand puteti lua virusul acesta sau altul,ptr.care exista un vaccin.
Credeti ca e in regula sa riscati a transmite si dvs.acest virus atat altor pacienti,cat si familiei si apropiatilor dvs.?
Va pun intrebarea ca virtual pacient unui doctor(cu studii medicale,nu doctor in stiinte juridice,astronomie sau mai stiu eu ce disciplina).
2010-01-14 20:25:15 | Raporteaza
Articolul e din seria hai sa ne facem de lucru.
Bine ca e in spatiul virtual altfel era pacat de hartie.
2010-01-14 20:47:14 | Raporteaza
@doru luca: Bravo GHIMPE!!
2010-01-14 20:55:44 | Raporteaza
Urmariti aici (Biz-bazar cu Moise Guran, despre alte tunuri pe bani publici ale Streinului): youtube.com/wat../
Treceti peste titlu… doar emisiunea.
2010-01-14 21:24:31 | Raporteaza
Vaccinul a facut 5 victime iar cele 2 trusturi au dat asa ceva la tv..e posibi ca numarul lor sa creasca si nu ma e normal ca sa se continuue vaccinarea… un vaccin pentru o gripa care inca nu o ai este pur si simplu manipulare… sa iti scurtezi singur zilele de frica sa nu iei o raceala … oamenii slabi de inger vor fii victime sigure …iar acum se pregatesc sa vaccineze si copii intre 6 si 16 ani..cand exist deja 5 canzuri de morti dupa vaccin.. e caz penal…asta e terorism biologic.
2010-01-14 21:56:54 | Raporteaza
Celor care mi-au adresat mesaje jignitoare pentru situatia mea profesionala le raspund ca sunt medic apreciat la un spital mare din Bucuresti, cunosc bine termeni ca “perioada de incubatie” si imi mentin parerea.
MEDICII SUNT IN PRIMUL RAND OAMENI!
Nu putem fi abuzati.
Pacientii cu care vin in contact sunt de cele mai multe ori in stare critica ,dar nu exista riscul unei contaminari nici din partea mea nici din partea lor. Nerespectarea normelor de protectie a muncii poate contamina un medic, respectiv un pacient cu virusuri mult mai temute decat A(H1N1).
Vaccinarea obligatorie a medicilor este un abuz ca si vaccinarea obligatorie a oricarui cetatean din Romania.
Se va vedea acest lucru doar dupa ce vor fi afectati sever cativa din cei vaccinati obligatoriu!
Si domnule Andi, pariez ca esti student la medicina….
2010-01-14 22:49:47 | Raporteaza
Vaccinarea obligatorie a medicilor e chiar comica! Na. li s-a infundat si lor

Parca ar fi o scena din “Ferma animalelor”
In loc de Strainu-Cercel propun sa-l botezam Strainu-Purcel
2010-01-14 23:04:34 | Raporteaza
Ascultati aici…Ceva se intampla,ce ei nu vor sa stim si ne iau ochii cu gripa porcina..u alceva nai mai vb decat de gripa…!!!!!!!!!!!!! problema e sa fim uniti cei cu capul pe umerii..ca noi suntem majoritatea..nu ei!!!!numai ca noi navem tupeu sa ne impunem!!!
2010-01-14 23:05:27 | Raporteaza
vai doamna alina nu suparat asa tare aduna sange in cap si poc sau aduna sange la inima si poc poc nu trebuie suparari. numai fara halat lume crede la dumneavoastra doctor inginer sau doctor haus cum la televizor. pot si eu sa rog doamna doctor am o placuta de obuz la cap trebuie vaccin?
2010-01-14 23:12:35 | Raporteaza
ZERKAYZEN
eruufin ascult atent la tine, capul fix intre umeri, unghi taiate batista curat. nu pricep “majoritate” “tupeu”. ajutor?
2010-01-14 23:18:03 | Raporteaza
@TEODORESCU
“Doctorul Străinu Cercel, secretar de stat la Sănătate, care a fost acuzat pe bună dreptate, după părerea mea, că induce panică în populaţie”
Imi permiteti o opinie la aceasta afirmatie?
Sa prezici riskurile unei epidemii este o problema la fel de complicata precum predictia cutremurelor sau riskurile unei epidemii (nu-i nici pe departe asa de simplu precum starea vremii); nu este loc aici de predictii care sa poata fi confirmate;
Nu exista decat 2 (DOUA) predictii supraestimate si predictii subestimate;
Prin urmare, nu sunt decat 2 scenarii posibile;
1) Numarul de fatalitati prezis de Cercel este mult mai mare decat cel adeverit in realitate, si atunci Cercel este acuzat ca manipuleaza, exagereaza, baga in noi sperietzi si ciori etc
2) Numarul de fatalitati prezis de Cercel este mult mai mic decat cel adeverit, si atunci Cercel ar fi fost acuzat de incompetenta etc.
Oricum s-ar fi intamplat, Cercel ar fi iesit prost!
Atat: alte scenarii nu sunt posibile; cu tot respectul dom’ Teodorescu, dar Cercel nu-si permite luxul nostru de a sta pe margine si sa-si dea cu parerea, cum facem noi; jobul lui este SA IA O DECIZIE!
2010-01-14 23:27:00 | Raporteaza
E clar ca streinu cercel a fost platit cu bani grei de marile companii farmaceutice de la noi din tara pentru a panica populatia .
2010-01-15 03:21:49 | Raporteaza
@Alina: De acord cu tine, nimeni nu ar trebui sa fie obligat sa faca vaccinul. Respectarea normelor de protectie a munci ar trebui sa fie insa OBLIGATORII in cursul pandemiei…ma intreb citi din medicii care au refuzat sa faca vaccinul poarta masca faciala in timpul orelor de serviciu??? Cel putin in US, asta este o conditie obligatorie pentru medicii din (unele) spitale.
2010-01-15 06:46:03 | Raporteaza
munci=muncii
2010-01-15 06:48:39 | Raporteaza
@alina,
pentru inceput,imi cer scuze pentru cele ce urmeaza!
daca sunteti medic practicant, va rog frumos sa imi explicati de ce anume NU ar trebui sa ma vaccinez! (m-am vaccinat deja, de mult…dar sa facem acest joc al imaginatiei…si nu numai! va “dau” informatia – asa,pentru anamneza, ca sunt un pacient-carcotas.
sa imi explicati pe intelesul meu, cetatean cu ceva studii, provenit dintr-o familie de nivel mediu, cu oaresce cultura referitoare la modul de viata sanogen si cu ceva experienta in social.
referitor la vaccinarea obligatorie si la “demnitate”, am sa va rog sa imi spuneti si sa imi argumentati de ce nu este incalcata demnitatea nou-nascutului cand ii este administrata vaccinarea in maternitate si a unui adult este atunci cand este obligat sa faca un vaccin (aici avem mult de discutat si este -cu siguranta- un pic alta discutie…:))
cu tot respectul, va asigur!
2010-01-15 08:05:49 | Raporteaza
Printre altele, Streinu Cercel a mai afirmat si ca cei care refuza vaccinarea isi vor plati spitalizarea in cazul in care se vor imbolnavi de gripa porcina. Ceea ce n-a mentionat insa este cine va plati spitalizarea celor care se vor imbolnavi datorita efectelor secundare ale vaccinului. De ce se acorda imunitate in fata justitiei firmelor producatoare de vaccin care au declarat ca nu-si asuma responsabilitatea efectelor adverse ale vaccinului? De ce Ministerul Sanatatii -pentru linistirea populatiei- nu a informat prin niste brosuri care sunt aditivii care intra in compozitia vaccinului Cantgrip si care sunt efectele adverse posibile si pe ce durata de timp- ale acestui vaccin?
Personal nu cred ca pe Streinu Cercel l-a apucat o dragoste subita de toti romanii incat vrea sa-i oblige sa se vaccineze; nu mai vorbesc de producatorii straini de vaccinuri.
In lipsa informatiilor reale despre vaccin avem numai indemnuri de a ne vaccina pe fondul crearii unei panici generale -in care locul de frunte il detine minciuna legata de moartea lui Toni Tecuceanu.
2010-01-15 09:09:08 | Raporteaza
Dr. Cercel a facut numeroase gafe in ultimele luni: flacarais.ro/cm../
2010-01-15 09:36:14 | Raporteaza
@Alina:
Ati pierdut pariul…
Student am fost acum 10 ani ; la putin timp dupa aceea am plecat din tara si acum lucrez in clinica, dar si cercetare fundamentala.
Dar consider in continuare ca gresiti. De ce? Din cauza responsabilitatii. Pentru ca atunci cand sunteti in spital nu mai sunteti un om obisnuit. Sunteti responsabila de sanatatatea pacientilor dumneavoastra. La fel cum profesorii, cat timp sunt la scoala, sunt responsabili de elevi. La fel cum tot timpul sunteti responsabila de copii dumneavoastra.
2010-01-15 09:45:37 | Raporteaza
@Yorga
Pot admite ca d-l Strainu-Cercel este intr-o situatie dificila. Dar, mult mai grav si mai evident, este ca suntem victimele manipularii, sanatatea, chiar si viata noastra fiind subordonate unor interese pecuniare.
Pana mai ieri, se murea de gripa noua, dar s-a aflat ca s-a mintit. Astazi, aflam ca au inceput sa moara cei care s-au vaccinat. In loc sa iasa cu o informare concreta, eventual (daca e cazul) cu corectarea primelor informatii pe care le-a dat, S-C ii obliga pe medici sa se vaccineze pentru a-i convinge pe cetateni de utilitatea vaccinului si de faptul ca acesta este inofensiv, sau cu exemple care se dovedesc false.
Se pare ca se inscrie in linia OMS, din ce in ce mai dubioasa si mai aservita trusturilor farmaceutice.
Oare cat din cauzele bolilor secolului apartin acestor politici? Oare pana unde se va ajunge?
2010-01-15 09:50:10 | Raporteaza
Erata: apartine
2010-01-15 10:02:28 | Raporteaza
@val:
cazurile de decese la scurt timp dupa vaccinare sunt sub investigatie; sa inteleg ca trebuie sa tragem concluziile inaintea oricarei investigari? sa inteleg ca daca autoritatile neaga legatura dintre decese si vaccin asta implica neaparat ca musamalizeaza?
nu stiu care sunt dupa tine bolile secolului, dar statisticile arata cat de mult a crescut speranta de viata in ultima 100 de ani… aspect care nu este pus decat pe seama progresului medicinei;
2010-01-15 10:07:13 | Raporteaza
Dati click pe linkul de mai jos pentru a citi Rezumatul Caracteristicilor Produsului -unul dintre documentele necesare pentru obtinerea Autorizatiei de Punere pe Piata de catre ANM a vaccinului Cantgrip:
anm.ro/_/_RCP/R../
2010-01-15 10:15:08 | Raporteaza
Prospectul Cantgrip:
anm.ro/_/_PRO/P../
2010-01-15 10:18:37 | Raporteaza
D/le Teodorescu,
Aveti cumva studii medicale?
Daca nu,nu aveti dreptul sa judecati expertiza unui medic.
Dece nu judecati de exemplu faptul ca fundatia casei poporului este prost facuta.Se moare de gripa porcina da sau nu? Stiti dvs. sigur ca nu? Si daca da,dece sa nu ne ferim? Stiti dvs. ca sunt oameni care mor dupa o simpla injectie cu vitamine? Fac soc anafilactic si mor.
Opiniile acestea a unor oameni neavizati,care apar in presa,fac extrem de rau mai ales cind este vorba de viata sau de moarte.
2010-01-15 10:34:32 | Raporteaza
Halal pandemia lu’ peste in care 99,99% din bolnavi nu au nimic (nu este o metafora, mortalitatea este de MAXIM 0.1% din cazuri). Pai e mai periculos sa bei o bere decit pandemia lu’ peste. Intrebarea legitima este: de ce sintem bombardati cu aceste non stiri (aceste “stiri” sint de domeniul faptului divers nu mai sus).
Si chiar: daca nu vreau sa ma tratez sau nu vreau sa ma vaccinez, cu ce ocazie pot fi obligat sa o fac? Ca sa nu mai zic ca nu sint de acord in nici un caz cu vaccinarea obligatorie a copiilor (am si eu unul de sub un an care “SOC!” a racit iarna buhuhuhuhu, dracu a mai auzit de oameni care racesc iarna…
2010-01-15 11:29:55 | Raporteaza
Domnule,
De ce nu scrii dumneata despre Basescu si despre cit de geniu carpatin e, sau despre alte subiecte la care cel putin exista premizele priceperii?
Ai copii si nu vrei sa-i vaccinezi? Scrie, domnule, o declaratie de refuz. E copilul tau, nu al lui Cercel.
Autoritatea medicala, care-o fi ea, are obligatia sa actioneze pentru protectia generala a populatiei, iar masura potrivita este setarea in mod de actiune si nu de asteptare. Dumneata ai obligatia sa te ingrijesti dupa cum intelegi de cuviinta de binele copilului tau. Nu vrei sa-i dai vaccinul, n-ai decit. Du-te la biserica si aprinde o luminare, ca Dumnezeu te protejeaza de rele, virusii inclusi.
2010-01-15 14:01:16 | Raporteaza
@Yorga
Nu am pomenit de musamalizare, ci de o proasta conceptie privind informarea.
Afirmi ca decesele aparute dupa vaccinare sunt in studiu, deci ele exista. Totusi, vaccinarea merge mai departe. Iti imaginezi cum se simt cei care s-au vaccinat, daca au aflat de riscuri dupa?
Pot intelege ca se estimeaza ca pagubele in urma vaccinarii sunt mai mici decat avantajele, dar acest lucru sa ni se explice clar, sa stim ca exista un risc si sa alegem daca ni-l asumam sau nu. Iar daca, nevacinandu-ne, putem deveni periculosi pentru societate raspandind boala, atunci sa fim obligati. Dar sa se stie clar!
2010-01-15 14:01:32 | Raporteaza
@val
“Iti imaginezi cum se simt cei care s-au vaccinat, daca au aflat de riscuri dupa?”
pentru prima parte a frazei: multumesc, bine!
Pentru cea de-a doua: m-am vaccinat doar dupa ce m-am informat! surse de informare: 3 medici (a caror competenta este confirmata de ani de reusite), 1 bio-chimist, materiale informative (din tara si europene, utilizate in campaniile lor), judecata personala – si “pre”judecata, adica, concluziile experientelor anterioare.
2010-01-15 14:34:00 | Raporteaza
@cr.po
Ma bucur, eu ma informasem doar de la medicul de familie, dar pana atunci nu murise nimeni.
2010-01-15 20:40:02 | Raporteaza
“…dr Străinu Cercel încearcă să facă uitată gafa de a fi produs un tablou apocaliptic al victimelor probabile ale gripei porcine, acum cîteva luni.”
Aiurea! Cercel are “un ce venit” din vanzarea vaccinurilor, sunt aproape sigur! Asta nu mai e demult medic, decat pe hartie, a devenit capitalist de cumetrie, vorba edecului boloshevik! Trage bani de pe unde se poate, nu iarta nimic! Si afirmatia de acum cateva luni, care a panicat Romania, a fost facuta de Cercel cu acelasi scop: lumea sa se sperie, sa se vaccineze in masa, ca sa-i umple si lui buzunarul! Alooo, aude cineva de la DNA?
2010-01-16 00:45:35 | Raporteaza
@ Virgil #3
“De exemplu o familie a unor prieteni au facut aceasta in gripa la 24 ore din momentul in care un membru a luat acest virus in timp ce noi care i-am vizitat in acelasi timp nu.”
Pai, explicabil: are si virusul mandria lui, nu infecteaza pe oricine!:D
2010-01-16 00:48:33 | Raporteaza
@ val #26
“In loc de Strainu-Cercel propun sa-l botezam Strainu-Purcel”
Ori mai bine Alien – Purcel, sau si mai bine sa-i spunem pe nume: Napoleon!:D
2010-01-16 00:56:19 | Raporteaza
@ yasuo #45
Tie iti trebuie un vaccin la cap! Nu ca ar ajuta, da’ macar iti da senzatia ca te mai poti salva! Bine macar ca n-ai urmasi! Ca vorbesti ca un burlac coclit!
2010-01-16 01:04:13 | Raporteaza
@Trahanache #52
Pai daca citim posturile matale si ale lui yasuo nu e greu sa idi dai seama cine vorbeste ca un “burlac coclit”.
Domnul Teodorescu bineinteles ca poate sa incerce sa fie un indrumator in sanatate, doar “a vorbit cu mai multi medici”. Ii dorim succes sa isi ia si diploma si rezidentiatul si a doua specializare si doctoratul in medicina saptamana aceasta. Se rezolva. Il sfatuim “sa vorbeasca” doar cu medicii care ii convin si sa ii pandeasca la greseli pe cei din minister.
Domnule Teodorescu, cu sincer respect pt. ocupatia dumneavoastra, ar fi elegant sa incercati impreuna cu colegii d-voastra de breasla sa va canalizati eforturile spre atragerea atentiei maselor asupra problemelor si indivizilor care atenteaza mai mult sau mai putin pe ascuns impotriva normelor societatii la care speram sa ne incadram toti. Daca doriti sa va exprimati parerea despre o hotarare in domeniul sanatatii incercati sa va limitati la subterfugiile financiare, administrative, politice. Nici macar la recomandarea consumului de alimente nu e cazul sa va pronuntati (probabil ca nu stiti de ce). Pentru ca puteti face mai mult rau decat bine fara sa stiti. Restul persoanelor de pe bloguri si forumuri au mai multe drepturi la exprimare si mai putine limitari decat cei din categoria d-voastra. Din punct de vedere moral si al responsabilitatii pe care o ducem.
Din nou cu respecte va rog sa observati ca randurile mele se potrivesc indiferent de tabara pe care ati fi ales-o (pro sau contra vaccinare/pandemie/hotarari ministeriale) si nu influenteaza ,sper, pe nimeni la a lua o hotarare cu privire acceptul unui vaccin (indiferent daca cu sau fara potentatori).
@alina
Ai pierdut meciul. Aici cel putin. Las-o mai moale cu “eu sunt medic” ca nu impresionezi pe toata lumea. Cu timpul experienta o sa te invete probabil si ce inseamna moderatia. Iti dorim succese binemeritate in continuare.
2010-01-16 10:36:10 | Raporteaza
@cristianteodorescu:
Personal, consider ca minimalizarea epidemiei de gripa noua din partea autoritatilor ar fi avut consecinte grave in randul populatiei.
Atata timp, cat exista inca, persoane cu pregatire medicala (nu fac referire la sursele dumneavoastra de informare) care contraindica vaccinarea contra gripei noi, chiar si persoanelor cu risc, din diferite convingeri, autoritatile nu isi permit luxul nici macar de a fi la mijloc. Daca s-ar fi intamplat asa, acum, articolul dumneavoastra nu a r fi fost despre “exagerarile “ profesorului Streinu Cercel ci despre incompetenta si inconstienta lui.
Aveti dreptate sa scrieti (presa in general) despre greselile de comunicare, inconsecventa autoritatilor. Acuzati-I ca v-au gasit unicul vinovat (revedeti articolele de presa din noiembrie 2009 legate de importul de vaccin Pandemrix) pentru lipsa unui vaccin contra gripei pandemice, destinat copiilor prescolari si copiilor mici cu boli cronice. Nu stiu cati dintre dumneavoastra (presa) a-ti constientizat, atunci, gravitatea acuzatiilor ce vi s-au adus ? Ati fost insa bucurosi pentru ca a-ti devoalat posibile interese financiare, clauze contractuale.
Nu cautati in spatele oricarei iesiri publice ale profesorului Streinu Cercel, numai si numai interese si ambitii personale si nu cautati discretitarea lui profesionala.
Epidemia de gripa noua exista si ar fi fost la fel de grava daca ea ar fi purtat un alt nume. Oamenii (majoritatea lor) nu fac diferenta intre o raceala obisnuita (viroza) si gripa, ori sa vii sa le spui acum, ca gripa noua nu este cu nimic mai grava fata de o banala raceala este o mare eroare. Posibil ca gripa noua sa nu fie “mai grava” decat gripa sezoniera, ca boala, se moare si dintr-una si din alta. Insa, cate epidemii de gripa sezoniera am avut pana acum? Au avut caracter izolat si nu au fost la amploarea epidemiei de acum.
2010-01-16 12:05:05 | Raporteaza
@ Voodoo
“Pai daca citim posturile matale si ale lui yasuo nu e greu sa idi dai seama cine vorbeste ca un “burlac coclit”.”
OK, daca nu e greu sa-ti dai seama, aveai nevoie de vorbit discutii ca sa-ti faci postarea mai stufoasa? Probabil inca n-ai aflat: mult nu inseamna neaparat si bun!
Asa ca, decat sa torni balast, mai bine fa si tu un lucru util: inscrie-l pe yasuo pe un site de matrimoniale!
2010-01-16 23:48:41 | Raporteaza
@ Voodoo
“Domnule Teodorescu, cu sincer respect pt. ocupatia dumneavoastra, ar fi elegant sa incercati impreuna cu colegii d-voastra de breasla sa va canalizati eforturile spre atragerea atentiei maselor asupra problemelor si indivizilor care atenteaza mai mult sau mai putin pe ascuns impotriva normelor societatii la care speram sa ne incadram toti. Daca doriti sa va exprimati parerea despre o hotarare in domeniul sanatatii incercati sa va limitati la subterfugiile financiare, administrative, politice. Nici macar la recomandarea consumului de alimente nu e cazul sa va pronuntati (probabil ca nu stiti de ce). Pentru ca puteti face mai mult rau decat bine fara sa stiti. Restul persoanelor de pe bloguri si forumuri au mai multe drepturi la exprimare si mai putine limitari decat cei din categoria d-voastra. Din punct de vedere moral si al responsabilitatii pe care o ducem.”
Bla-bla-bla-bla… Trezeste-te! Nu exista meseria de intructor universal, ci doar cea de ajutor de bagator de seama, adica unul de-asta care are senzatia ca le stie pe toate si poate da lectii pe orice tema! Apropos, descinzi din ceautronu’? Ca si ala le stia pe toate si nu-l intrecea nimeni la dat indicăţii…
2010-01-16 23:56:29 | Raporteaza
@Trahanache, ma bucur ca suntem pe aceeasi idee referitor la bagatorii de seama si instructorii universali. Asta era si ideea!
“Bla-bla-bla-bla” se spune cand nu mai ai rabdare sa asculti si nu poti urmari firul discutiei. Daca cele 2 randuri ale mele de inceput (alea care se refereau nu la cantitatea ci la calitatea limbajului si mentinerea interesului asupra articolului) crezi ca le-am pus pentru a face “mai stufoasa postarea” nu e greu de ghicit ce oboseala te poate cuprinde dupa ce incerci sa citesti mai mult.
@breasla mass-bloggers
Ca sa ramanem ontopic mai luminati-ne despre aranjamentele cu vaccinarea si diferitele tipuri de vaccinuri folosite, legaturile dintre companiile producatoare de vaccinuri, concurenta si pacturile dintre ele in epidemia actuala. O paralalea intre vaccinul nostru produs pe embrioni de gaina si cele straine produse dupa metodele noi care au generat si alimenteaza in continuare scandalul “Pandemiei”.
2010-01-17 02:47:24 | Raporteaza
@ Voodoo
Bla-bla-bla-bla e pentru “incongruenta ambisagina imbinata cu meandrele absconsului”, mai pe intelesul tau – pentru vorbit discutii! Mie nu-mi lipseste nimic, nici macar rabdarea! Du-te in piata si cumpara vreo 2 kile de pamant (poate fi si de flori), ca ti s-a urcat balonul prea sus! Ma rog, ti s-o parea ca postarile tale sunt de aur, dar si cioara isi vede puiul top model!…
2010-01-17 13:50:44 | Raporteaza
Bai Trahanache, ia du-te tu si ia-ti medicamentele. Cine ti-a dat voie la calculator saptamana asta?
Oamenii vorbeste aici de lucruri serioase si tu te tot bagi. N-ai prieteni? Treci la coada la vaccinare sa cunosti lume noa.
Am auzit ca vor sa scumpeacsca vaccinul si sa nu mai fie gratis ca sa aduca ceva bani in plus la minister. Ca si taxa pe senvisuri.
2010-01-17 23:34:32 | Raporteaza
Am avut o verisoara Voodoo. Tu esti? Poti sa imi dai o adresa aicea?
2010-01-17 23:38:12 | Raporteaza
cr.po, ce nume ai! De eruufin imi place, e citit si are experietna.
2010-01-17 23:46:01 | Raporteaza