România inegală

Adica tot Jurnal de emigrant

Dar… Episodul 2

Pe vremea in care mă ocupam cu făcutul de reportaje şi călăream ţara, recunosc cinstit că aveam preferinţele mele… Cel mai des mergeam în Oltenia. De ce? Pentru că acolo oamenii vorbeau fără să se lase prea mult rugaţi. Şi fiecare avea o părere, o poziţie pe care în nici un caz nu se sfia să o afirme.

Recent, am mai avut o experienţă socială interesantă. Am pornit cu maşina de la Bucureşti spre Budapesta, ocazie cu care am avut câteva întâlniri pe care îmi vine să le pomenesc pentru că, vrând nevrând am comparat experienţele cu pricina cu cele pe care le aveam zi de zi în Bucureşti.

Intâlnirea nr. 1 – Sibiu

Am intrat la o bancă italiană pentru a tranfera niste bani dintr-un cont în altul. Am stat de poveşti cu casiera cam 10 minute. Încerca să descopere  agenţia la care aveam contul deschis, nu prea reuşea, iar, în timpul asta, îmi zâmbea şi glumea cu mine.  Oricum, nu era stresată, nu se grăbea … de altfel, nici eu. Până să găsesc sucursala din Sibiu, intrasem prin alte bănci pentru a întreba pe unde se află. Suprinzător, nimeni nu s-a uitat chiorîş la mine (doar căutam concurenţa…), ba chiar mi s-au dat toate detaliile.

Întâlnirea nr. 2 - Sebeş

Am oprit la o companie de asigurări (tot italiană… dar e o pură coincidenţă ) pentru o asigurare de sănatate. Sediul era la etajul 1 al unei case vechi din centru. Singura angajată era la serviciu cu fetiţa proprie şi era şi ea deosebit de liniştită. Când a văzut că îi zâmbesc fetiţei, aproape că am devenit prieteni.

Întânirea nr. 3 – Nădlac

Asta a fost cea mai spectaculoasă. Fac plinul la o  benzinărie înainte de a iesi din ţară.  Scot cardul să plătesc şi mi se spune că nu se poate… pentru ca am card cu chip, iar POS-ul lor e vechi şi nu suportă. Mi se sugerează să merg în oraş,  să scot de la bancomat.  Explic, uşor enervat,  că nu e problema mea că ei au un POS din epoca bronzului şi cer să vorbesc cu un şef. Vine şeful staţiei şi, când află despre ce e vorba, îşi cere scuze şi mă invită în maşina lui de serviciu (o Dacie de pe vremea POS-ului), ca să mergem…  în oraş, la bancomat.  Pe drum îmi spune că îl cheamă Radu (parcă!) şi mi se plânge că, deşi ei sunt a doua benzinărie din uriaşa lor reţea  naţională ca încasări, nimeni nu vrea să le modernizeze sistemul. Au făcut nenumărate cereri şi au primit … nenumărate promisiuni. Mă întreabă în ce direcţie cred eu că se îndreapta România şi îmi povesteşte că angajaţii de la casă primesc salariul minim pe economie deşi muncesc fără întrerupere…  Altfel spus, vorbim de parcă am fi băut măcar o dată  o bere împreună.  Sigur nu mă ştia de la televizor … dar oare sigur încă mă aflam în România?

Acum o să mi se spună: “Bravo, măi… Ai făcut o descoperire epocală. Ai aflat că oamenii sunt diferiţi. Că ardelenii sunt mai liniştiţi decât oltenii, dar mai puţin poeţi decât moldovenii…iar cu totii sunt mai zâmbăreţi decât bucureştenii.  Roata nu te-ai gândit să o reinventezi?”.

Corect. Am istorisit însă toate lucrurile astea pentru că mi se pare că ele înseamnă că… într-o Românie care se sfâşie singură înainte de a vrea alţii ceva de la ea…  în ciuda săraciei, a evenimentelor şi hotărîrilor aiuritoare care vin de sus în jos normalitatea nu a dispărut definitiv. Întrebarea este doar… cât mai rezistă?

De când mă aflu la Budapesta am aflat că ungurilor de pe stradă nu le pasă din ce ţară eşti, atâta timp cât te comporţi civilizat, că ospătarilor poate să pară că le face chiar plăcere să te servească, am mai văzut că aproape toată lumea … inclusiv vânzătorul de la raionul de carne din supermarket…  vorbeşte sau măcar înţelege englezeşte (cu totul altfel stăteau lucrurile cu  vreo 8 – 10 ani în urmă),  şi că budapestanii preferă acum să se distreze… pe multe roţi.

Un coleg ucrainean mi-a spus că a citit că în Suedia se merge în vizită doar cu papucii de casă în geantă, un polonez mi-a arătat că oricând şi oriunde  eşti sau primeşti musafiri, musai e, în semn de respect,  să fii îmbrăcat la cravată… şi am mai cunoscut şi nişte bulgari care, foarte bizar pentru nişte bulgari, îî vorbesc de foarte rău pe greci şi de foarte bine pe turci.

Hai ca avem ce povesti în episodul următor.