Vinul săptămînii: Fetească neagră 3 Hectare

Hai să ciocnim un pahar, că tot a fost reales Crin! Cezar Ioan , titularul rubricii săptămânale ne propune o fetească neagră (nici o legătură cu realesul)

“Tot vorbim despre Fetească neagră ca despre port-drapelul vinurilor româneşti, dar – aşa cum scriau colegii mei de la Vinul.Ro în urmă cu aproape 2 ani, în urma unei documentări printre profesioniştii vinificaţiei – acestui soi îi lipseşte până şi “setul minimal” de caracteristici precis definite, “paşaportul biometric” care să-l facă inconfundabil. Iar dacă ar fi să-i întrebi chiar şi pe împătimiţii acestui soi, ai obţine o descriere apropiată de cea a orbilor care-au pipăit un elefant: pentru cel care-a pipăit trompa elefantul e ca un şarpe mai gros, pentru cel care-a pipăit coada e ca un bici, pentru cel care-a nimerit la picior e ca o coloană, pentru cel care-a nimerit fildeşul e ca o suliţă curbată…

La Fetească neagră, unii dau peste arome de fructe roşii şi aciditate crescută, pe un corp mediu-subţire, alţii regăsesc vişinele coapte şi condimente iar alţii notele vegetale de brusture sau aromele de talpă de pâine. După manual – dar cine mai respectă manualele azi? – soiul ar trebui să se exprime prin vinuri roşii-rubinii, de corpolenţă medie, cu arome de prune uscate, coacăze negre şi condimente şi gust asemănător, în care mai apar uneori note de mure şi vişine.

Aşa am păţit şi noi, la cea mai recentă degustare comparativă de Fetească neagră cumpărată de la raft, din care vreau să vă recomand acum una (nu, nu voi recomanda câştigătoarea seriei, dar dacă vreţi să aflaţi detalii le găsiţi aici): vinurile au fost foarte diverse, încât aproape că nu poţi trage o concluzie privind soiul comun din care se trag. Asta, dar şi faptul că niciun vin n-a sărit de 77 de puncte, ne-a făcut să spunem că. Deşi Feteasca asta este neagră, situaţia ei e cam maro.

Pentru azi, recomandarea mea se îndreaptă către o Fetească neagră de la Murfatlar, din gama 3 Hectare 2007. N-a ieşit între primele în degustare, dar mi-a rămas în minte ca un vin suplu, cu aciditate ridicată şi note aromatice de fructe roşii, drojdii şi lemn, agreabil şi bun de asortat la o varietate mare de mâncăruri, mai ales dacă este servit ceva mai rece decât în mod obişnuit (17-18 grade Celsius). Gustativ, se simt din nou fructele roşii, însoţite de unele nuanţe de smochine şi coacăze negre. Dacă n-ar fi fost unele note amărui-acrişoare pe final (dar care nu e obligatoriu să fie considerate un defect, atâta vreme cât bei acest vin la masă, cu mâncarea adecvată şi cu prietenii alături), probabil acest vin ar fi primit mai mult decât cele 70 de puncte din degustarea despre care vorbesc. M-a făcut curios să încerc mai multe variante, din ani mai recenţi, cred că vinul degustat a avut ceva de suferit în urma învechirii sau a unei depozitări defectuoase.”