![]() | Vreau doi ani de comunismvezi toate articolele de Doru Bușcu03 Mar 2010 la 17:10 53 comentarii 1918 vizualizari. |
Suntem în 2016. Preşedinte nu e Ponta şi niciBoc, dar duhul lui Băsescu pluteşte ca un fum de ţigară peste ape. Noua lege electorală a lăsat pe piaţă doar două partide, aşa că PDL şi PSD guvernează împreună ca să nu fie nimeni ispitit de arestări. PNL face opoziţie din afara Parlamentului. Crin Antonescu e liderul grupului independent din Cameră, Cristian Diaconescu e adjunct, iar Gabriel Oprea – sponsor. Reforma instituţiilor statului a făcut Senatul să dispară, iar în spaţiul rămas gol funcţionează acum Ministerul Turismului. Nu, Elena Udrea nu e ministrul Turismului. N-are timp, nu-i permite funcţia de premier.
Cei 300 de parlamentari ai ţării răsuflă uşuraţi: ca să suspenzi preşedintele e nevoie de 322.
N-am trecut la moneda unică europeană, deşi comisionul continuă să fie calculat în euro. Justiţia a curăţat ţara de găinari, aşa că cine are anvergură se poate mişca nestingherit. Companiile private au renunţat la scutul antirachetă şi se apără cu evaziune, salarii la negru şi drepturi de autor.
La autostrazi stăm bine, aproape nemişcaţi. Sectorul Comarnic – Braşov, pornit de la Comarnic, a ajuns deja la Comarnic. Cei o mie de kilometri pe care i-au promis PSD, PDL şi PNL în 2008 au fost împărţiţi în două tronsoane de câte 200 de kilometri. Apoi, unul s-a stricat, celălalt s-a pierdut.
În schimb, reforma sistemului de pensii a reuşit prin moartea numărului scontat de pensionari. La fel reforma din Sănătate, care însă a luat în calcul toate vârstele. Pactul pentru Educaţie a avut acelaşi succes ca Pactul de la Varşovia: profesorii şi-au căutat serviciu în statele NATO. Şi, tot la capitolul progrese înregistrăm o senzaţională declaraţie – şoc venită de la Interne: “Facem paşi importanţi în descoperirea Elodiei”, spune ministrul Dan Diaconescu.
Dacă vrei să ştii cum arăta România acum cinci ani, sau cum va arăta peste un deceniu, nu trebuie să-i faci poze. Trebuie doar s-o priveşti, fiindcă e neschimbată. Stă nemişcată, ca vaca, şi-şi rumegă destinul vegetarian. Nici o surpriză, nici o tresărire, nici un licăr de imprevizibil nu-i tulbură încremenirea. Aceleaşi muşte o bâzâie, aceleaşi balegi îi sunt decor. Timpul ei, timp de ţară leneşă şi mahmură, abia se târâie. Pe când timpul nostru – ţuşti!
De aceea, ca să nu îmbătrânesc rupându-mi maşina prin aceleaşi gropi democratice şi să nu mor înjurând aceeaşi alianţă capitalistă, aş vrea doi ani de comunism lucrativ, care să ne deblocheze.
Comunismul-comunism înseamnă un lung şir de orori. Părţile grele i le ştiu din cărţi şi de pe pielea bunicilor mei. Părţile light, adică frigul, foamea, bezna, tâmpirea în masă, cretinismul instituţional şi festivismul patologic, le-am cunoscut pe pielea mea. Comunismul pe care îl invoc eu e însă altul. E comunismul harnic, de eficienţă extremă, cel care înspăimântă cu folos, cel care face mulţimile să lucreze cu spor pentru simplul fapt că n-au încotro. Acest comunism dopat, pus în operă pe durată limitată, cu obiective ferme, cu termene de predare şi interdicţie de chiul, pus sub tutelă UE şi sub supraveghere NATO, dat pe mâna unui Comitet Central cu studii la Harvard, acest comunism, zic, poate rezolva în doi ani ceea ce democraţia şi capitalismul nu par să rezolve într-un secol.
Imaginaţi-vă cum ar fi să meargă, de mâine, toată lumea la muncă, să răsune Valea Prahovei de târnăcoapele asfaltatorilor, să fie câte un Bumbeşti Livezeni pe fiecare tronson de autostradă, să fie lucrate toate terenurile abandonate, să nu se fure decât câţiva coceni de pe câmp, să reapară, pentru doi ani, Miliţia Economică, ilicitul şi articolul 400, ăla care te împiedica să bei la servici, să existe planuri de depăşire a planului pentru orice sector de activitate, ba chiar pentru orice activitate. N-ar strica să se reintroducă un pic de armată obligatorie, puţină şcoală de corecţie, programul “Cei trei R” şi cele maxim două ore de program tv pe zi. Am putea recupera generaţii întregi rătăcite pe Facebook.
Doi ani de comunism terapeutic, doi ani de lucru cu forţa, doi ani de reformă sub ameninţarea închisorii şi putem apoi să ne odihnim câteva decenii. Mai mult ca sigur, Grecia, Portugalia, Spania şi restul economiilor leneşe vor vrea să importe patentul. În scurtă vreme, din aproape în aproape, întreaga Europă va deveni comunistă, pentru doi ani. Atât că ei, după ce vor fi oprit experimentul, nu vor trebui să-i împuşte, ca să-i dea jos, ca noi, pe doctoranzii de la Harvard.
Text preluat de pe catavencu.ro


Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
| 1Bate-mă, omoară-mă, că tot n-am să înţeleg ce caută postmodernitatea aici. Mai bate-mă o dată, mai omoară-mă o dată, că tot n-am să înţeleg cum se împacă postmodernitatea cu existenţa a numai 3 meşteri. În... | ||
| 2lacramatia asta cu reprezentarea a fost repetata de atatea ori ca a ajuns sinonima cu prostia - da, uninominalul nu este proportional. mai aveti putin si va plangeti ca scoateti mana pe geam si nu se vede... | ||
| 3sa dai maimutelor libertate nu-i chiar ideea cea mai buna. nu mai vin inca o data comunistii, aia adevarati cu vana in ei nu reformatii astia de azi, si sa mai faca o deratizare ca-n anii 50. in plus,... | ||
| Mihai Goţiu 10924 citiri |
| Cristian Teodorescu 9285 citiri |
| Costi Rogozanu 9139 citiri |
| Constantin Creţan 4281 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4216 citiri |
| Dan Duca 4109 citiri |
| Alin Fumurescu 3618 citiri |
| Ciprian Şiulea 3073 citiri |
| Dorin Tudoran 2472 citiri |
| Cristian Bândea 2048 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 61983 citiri |
| Cristian Teodorescu 39633 citiri |
| Costi Rogozanu 38100 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17970 citiri |
| Alin Fumurescu 17513 citiri |
| Viorel Dobran 12979 citiri |
| Dan Duca 11986 citiri |
| Constantin Creţan 11292 citiri |
| Dorin Tudoran 8398 citiri |
| Iulian Leca 7862 citiri |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Nasol moment, misto coliva! Cam sumbru. Ati fi putut sa treceti cresterea pretului pe autostrada Comarnic – Brasov, in urma alunecarilor de teren, Comarnicu s-a mutat dincolo de Ploiesti.
Pe Udrea as fi pus-o presedinta, ca demna urmasa a actu-(alu)lui. Da’ merge si-asa
2010-03-03 17:22:13 | Raporteaza
Vrabia malai viseaza …
Avem in schimb 20 ani de postcomunism tembel, condusi la fel de prost si de fosti comunisti si de pretinsi anticomunisti. Si la fel va fi si in urmatorii 20 ani de capitalism de cumetrie, pentru ca coana Europa are si alte treburi decit sa ne stearga pe noi la nas si la fund.
2010-03-03 17:25:15 | Raporteaza
Eu de multi ani spun acest lucru ! Ce i-as mai trimite pe bamboo-sisti la munca ! Ce vedete? Ce bombe sexy ? Ia sa vezi la APACA ce export am lucra cu ele/ei…dar deh…nu mai invie mortu’ de la groapa. Si nu, nu sunt comunista, am trait din plin acele vremuri insa, ceea ce traim acum si ceea ce ne obliga sa “respiram” noua oranduire, sa-mi fie cu iertare dar mai bine cu CICO decat cu Coke…
2010-03-03 17:26:34 | Raporteaza
Of, of, tabloul asta, din 2016 mi se pare ca nu e SF !
Radem noi, radem, si purceaua e moarta-n cotetz !
2010-03-03 17:27:46 | Raporteaza
Alooo!! V-ati luat haloperidolul??
2010-03-03 17:30:40 | Raporteaza
“Dacă vrei să ştii cum arăta România acum cinci ani, sau cum va arăta peste un deceniu, nu trebuie să-i faci poze. Trebuie doar s-o priveşti, fiindcă e neschimbată. Stă nemişcată, ca vaca…”
Articol de Nota 10.
Felicitari!
2010-03-03 17:30:59 | Raporteaza
Foaaaaarte buuuuna idee! Dar cum s-o aplicam?
2010-03-03 17:33:42 | Raporteaza
Eu înţeleg ce zici tălică, daaaar eşti prea simplificator.
În anii ‘70, nu erau doar 2 ore de TV, erau 18 ore pe TVR1 şi 8 ore pe TVR2. Era mâncare în alimentare şi aşa mai departe.
La acea (scurtă) perioadă de relativă bunăstare visează nostalgicii, nu la anii ‘80, bre!
Altminteri, da, am avea nevoie de ceva care să ne forţeze să mai şi facem ceva!
2010-03-03 17:35:07 | Raporteaza
Du-te in China… Ia-i si pe ultimii catavenci cu tine…
2010-03-03 17:38:34 | Raporteaza
[...] sta ca vaca 03 Mar 2010 05:43 pm Publicat de piticu in categoria to blogBuscu puncteaza bine. Din pacate nu e deloc prea negativist, din contra, e foarte obiectiv pentru ca vede probabil mai [...]
2010-03-03 17:43:28 | Raporteaza
E delicioasa viziunea tarii de peste cativa ani , e si realista , e si trista …
… dar , totusi , sa nu bagatelizam si sa nu parodiem perioada comunista , (desi am proceput metafora) …
… sa nu uitam ca in acei ani “gloriosi” , de “realizari marete” , s-a depasit si planul la arestari in noapte , la munca fortata , la deportari , … s-a depasit planul la moarte …
… sa nu uitam ca “entuziastii” cu tarnacoape au fost floarea societatii romanesti sanatoase , democratice …
… sa nu uitam !!!
2010-03-03 17:43:31 | Raporteaza
Articolul asta e o brambureala totala.
1. ce argumente ai cum ca in 2016 situatia va arata asha cum ai descris-o. Doar ura fata de basescu si incercarea trustului Realitatea de a prezenta situatia in negru.
2. Cind spui ca in Romania nu se misca nimic fa un efort de memorie si aminteste-ti cum arata Romania in 1990, 2000, 2004. Sau daca nu poti intreaba pe cineva din afara care viziteaza romania o data la 4-5 ani. Sau macar aminteste-ti cit era sariul tau in 2004 si cit e acum. Si imagineaza-ti cum ai trai acum cu ala din 2004. Sau priveste nitel statistica si vezi cu cit a crescut PIB-ul/bugetul din 5 in 5 ani. Sau salariul mediu. Sau pensia medie. Sau cum aratau drumurile in 90-95.
3. Ideea cu comunismul 2 ani e chiar hilara. In primul rind comunismul se refera la proprietate, care devine a statului. Si asta ar insemna nationalizarea tuturor afacerilor private timp de 2 ani. Cum crezi ca vor arata acestea dupa 2 ani de administrare a statului??? Nu te stringe in spate nitel? Oricum ceea ce descrii tu e stat totalitar, nu comunism. Adica un stat cu puteri sporite, o diminuare a libertatilor individului. Si sa spunem ca va scadea putin pretul de productie la autostrazi si drumuri, dar bani pentru materii prime tot trebuie. Si de unde-i iei? De la pensii? De la sanatate? de la invatamint?
4. Am o propunere alternativa, mult mai fezabila. Ce ar fi ca pentru citiva ani sa ne aducem din vestul europei presedinte, parlamentari, judecatori, procurori, guvern, agentii… tot ce infrineaza acum functionarea statului. Si sa-i platim cu salarii de UE. Nu ar fi o solutie mai fezabila?
5. Singurul comunism care functioneaza e ala chinez (in cazul in care se mai poate numi comunism ce-i acolo). Dar acolo cultura populatiei permite o astfel de orinduire, la noi nu vad cum ar functiona asha ceva
2010-03-03 17:44:45 | Raporteaza
Te banuiam de mult ca esti dus cu pluta, acum m-am convins.
2010-03-03 18:02:08 | Raporteaza
buscule ,esti deraiat rau,nici nu e de mirara ca va pleca catavencii.
2010-03-03 18:19:19 | Raporteaza
Aveti grija ce va doriti, simpla imaginare a celor mai sumbre utopii le face sa sa devina peste un timp realitate.
2010-03-03 18:29:20 | Raporteaza
DA CE-TI VENI, DRAGU MAMI? AI AVUT O NOAPTE ALBA? CHIAR LE-AI VEDEA PE GABORESELE LA APACA? SAU CREZI CA NASTASE FARA NUMAR CASE AR STA LA MITITTICA? DA CU MANELISTII CE FACI II BAGI IN CINTAREA ROMANIEI? CREZI CA ORBANELUL SAU CRINELUL MERITA STATUTUL DE DEZIDENTI ANTICOMUNISTI? SI CU PATRICIU & ALTII II TRIMITI LA TIRNACOP? AI VREA TU DA ASTIA AU INSULE LA PURTATOR SI O TAIE ELEGANT CU BANUTII UNDE VOR MUSCHII LOR…NU MAMA, NU SPERA IMPOSIBILUL!! FI RATIONAL PLEACA TU…
2010-03-03 18:29:22 | Raporteaza
Cred ca e grav. Am citit comentariile. 90% si-au pierdut si simtul umorului. In anii 80, doar umorul ne mai salva. Acum ma tem ca nu mai e nimic de facut.
2010-03-03 18:36:52 | Raporteaza
Prin articolul asta se vede intentia ca si maruntaiele din pestisorul auriu.
Buscule tata, las-o ca macaie!
2010-03-03 18:42:31 | Raporteaza
Faci mari erori, cred ca din prostie.
Comunismul ne-a invatat sa:
-ocolim legea
-sa ne facem ca muncim
-sa furam din munca noastra
-sa folosim relatia si spaga
- sa trisam
- sa facem teatru
Oamenii fortati nu produc mare lucru si in niciun caz nu au dorinta si putinta creativa.
Fraze ieftine stil Dinescu sau Ursu sau Dragotesu sau…
2010-03-03 18:42:35 | Raporteaza
@Zorin: Te-ai erijat tu ass in lider de opinie…
2010-03-03 18:44:15 | Raporteaza
deh! bietul Buscu,cu atatea demisii pe birou si cu vantu in spate,o mai si el pe aratura
))
2010-03-03 18:49:07 | Raporteaza
oricare dintre elevii mei din clasa aXI-a faceau un “exercitiu” de imaginatie mai bun! nu stiu, nu inteleg de ce prostii trebuie sa fie neaparat in “frunte”?
2010-03-03 19:06:10 | Raporteaza
Si eu ti-as dori.
La Canal.
Ca sa nu mai spui tampenii.
2010-03-03 19:08:24 | Raporteaza
@Buscule
foarte tare proiectia!
Eu supralicitez si spun ca in timp ce spiritul lui base inca adie,puscariile gem de snapani gen Vantu,Felix,Nastase,Miky spaga,Mitra,Mona Pivniceru etc
Iar pe Iliescu il vad scos pe strazi(doar moastele)ori de cate ori nu se face planul la plantat flori in Piata Universitatii.
2010-03-03 19:08:34 | Raporteaza
@bogdan: Eşti jalnic,ca de altfel toţi indivizii care au idei asemănătoare cu a ta;acuma e vremea noastră,strigăm “trăiască Băse” şi putem tâlhării.
2010-03-03 19:09:38 | Raporteaza
Pe cat de grav e, pe atat de adevarat.
Si eu mi as dori 2 ani de comunism, dar nu unul sovietic ci unul destept-romanesc, romanesc pentru ca noi nu stim sa alegem modele si nu stim ce sa ne insusim de la ele.
In tara asta deja e un mare praf, lumea se sinucide, se omoara intre ei, politicienii se cearta iar noi ne dam cu parerea, si ne vom da cu parerea pana cand vom muri. Nimeni nu face nimic, caci, recunosc, asa i romanul: vorbeste mult si nu face nimic.
2010-03-03 19:17:00 | Raporteaza
@ Buşcu:Eşti mare băiete! Prima dată m-am gândit la Planeta Maimuţelor, pe urmă la Ferma Animalelor,de acum mă voi gândi la Vreau Doi Ani De Comunism.
2010-03-03 19:25:47 | Raporteaza
@prea curios:
Deci sa inteleg ca ori gindim ca tine ori suntem toti jalnici. Frumos din partea ta ar fi sa combati cu argumente, nu cu lozinci. Da’ pentru asta trebuie pus bostanelul la contributie. Si asta e greu. Astept totusi, daca crezi ca reusesti, si niste compentarii la subiect, argumentat. Desi ma indoiesc…
2010-03-03 19:44:32 | Raporteaza
nepoate…nepoate
Bag seama ca tot raul din lume s-a adunat numai la cei care nu sint pupincuristi basescieni.De ce vintu si nu si g.paunescu, de ce miki spaga si nu si oprea mafiotul etc etc. Voi cei de dreapta sinteti cei mai corecti,morali,anticomunisti etc.Vrei sa vin cu exempe? o sa te fac praf .Pe Iliescu lasa-l in pace ca si datorita lui poti debita azi idioteniile pe blog. Ca vrei sau nu Iliescu are locul lui in istorie pe cind primul betiv al tarii peste o suta de ani va fi in istorie la “si altii” .Ca iti place sau nu asta-i realitatea si nu ai ce face.Resemneaza-te.
2010-03-03 20:27:13 | Raporteaza
nepoate
“spiritul lui base inca adie”.Nici in 2016 nu scapam inca de mirosul de alcool?Nasol de noi.
2010-03-03 20:36:09 | Raporteaza
Ai nimerit-o cu pensiile si sanatatea. Toata Europa asteapta ca cei nascuti in baby-boom-ul post WWII sa dea coltul masiv incepand cu 2015. Trist dar adevarat.
2010-03-03 20:59:38 | Raporteaza
@bogdan: Problema este că nu ştiu de unde trebuie să încep cu tine.La prima evaluare a compabilităţilor am impresia că eşti paralel cu subiectul dezbătut aici.De intervenit ai intervenit cu bâta (la figurat).Poţi alege subiecte lesniciose pregătirii tale,doar aicia sunt multe. Dacă vrei să conversăm despre medicină,astronomie,sau altele ,sunt la pândă.
Cu multă consideraţie.sunt curios
2010-03-03 21:09:34 | Raporteaza
In grea situatie am ajuns in tara asta, daca la 20 de ani, de cand l-am impuscat pe ala ca pe un caine, ne dorim un fel de “hei rup” ca in vremea lui sa scoatem tara din caca, in conditiile in care economia si agricultura sunt pe chituci si suntem datori vanduti la camatari de bani de mancare, pe care o procuram 95% din import.
2010-03-03 21:33:03 | Raporteaza
@doru buscu:cand dracu o sa avem si noi o tzara fara lingai si pupincuristi basssesscieni.cum dracu, nu exista printre voi acolo oameni care sa spuna in fatza ca bassesscou si partidul lui de kkkt se transforma in niste porcitotalitari.’1984′, ‘ferma animalelor’ chiar n-a invatzat pe nimeni nimic?
2010-03-03 21:54:28 | Raporteaza
@Angelina jo: esti cam ,,zgarcita“ cu litera ,,i´´.De ,cele 4 clase ale tale…
2010-03-03 21:58:12 | Raporteaza
Cam de cate sute de ani, de cate sute de milioane de vieti distruse si zeci de milioane de morti crezi ca ar fi nevoie ca sa ne lamurim odata ca teoria asta NU MERGE?
Pur si simplu, NU MERGE, si cu asta basta.
Nu de un plus de represiune am avea nevoie ci de un plus de libertate. Nu sa fim manati ca vitele la munca, ci sa fim lasati sa ne bucuram de roadele muncii noastre, atatea cate sunt, fara a fi jefuiti, umiliti, descurajati, blocati, interzisi, etc, in fiecare zi.
Ia sa vezi atunci ce repede ar reveni cheful de munca. De fapt am avut un “demo” acum vreo 2-3 ani cand incepusera sa rasara casele si blocurile ca ciupercile. Dar doar ni s-a dat pe la nas asa, un pic, ca sa ne ia si mai rau cu lesin dupa aceea.
2010-03-03 23:22:41 | Raporteaza
Nu vad cum intr-o discutie despre comunism, numele dnei udrea poate fi pomenit.
2010-03-04 00:04:32 | Raporteaza
Eu, domnule Buşcu, nu mai vreau nici măcar încă 10 minute de comunism, nici macar in varianta pe care ati imaginat-o lucrativa. Mie mi se pare ca suntem in plina varianta nelucrativa a aceluiasi fenomen, iar comunismul n-a avut niciodata o relatia cordiala cu munca. Nazismul da, a avut, desi – doamne pazeste! – nu mi-as dori nici macar 10 minute de nazism. Varianta lucrativ transpirata a comunismlui pe care o imaginati n-a existat in realitate nici 10 minute, ea se imagina doar la defilarile de 23 august cu ale sale care alegorice. Cind in Romania comunismul a fost lucrativ, a rezultat Casa Poporului lucrativ. Ei bine, nu!, nu, multumesc, nici macar ca fantezie de autor.
Eu, domnule Buşcu, imi doresc pur si simplu sa plec din Romania, ceea ce am sa si fac. De altfel, textul e, ca de obicei, bine scris, dar pardon! asta e si inoportun. El apare la nici o zi de la uriasul scandal (totusi!) de la AC, iar dvs visati, fara explicatii, la comunismul lucrativ? Nu e totusi un rasfat cam prea ciocoiesc?
2010-03-04 07:00:20 | Raporteaza
@dan: ai dreptate: comunismul ne-a invatat pe toti,diferenta e ca azi numai unii mai pot aplica la cele invatate,ca “e smecheri” si e sub 50.
cum dracu ai reusit sa o scoti p-asta?!
macar du-ti “analiza” pana la capat.
2010-03-04 08:35:35 | Raporteaza
@bogdan: poti sa aduci si pe mama lui stefan cel mare,sa conduca si tot aia ar fi.
nu,cred ca ar fi un pic mai bine.
ma gandesc ca tu esti racordat prin cablu la alte televiziuni decat la care ne uitam noi ori esti vreun sef pe la CNVM.
2010-03-04 08:42:34 | Raporteaza
Marturisesc ca nu am citit articolul; titlul imi creiaza cosmaruri.
Dar dece nu te duci matale in Coreea de Nord? incearca.
2010-03-04 10:32:16 | Raporteaza
Domnu’ Buscu,
nu cumva sunteti acela care a plecat de la “Cotidianul” inainte “sa se stinga lumina”? Acum va pleaca catavencii, iar explicatia gasita/impusa e de tot rasul. Cred ca sunteti un gropar de gazete.
2010-03-04 14:18:12 | Raporteaza
Pina ieri, IUBEAM blondele, de azi il Iubesc pe Buscu.
TE IUBESC, DORU-le.
2010-03-04 23:29:17 | Raporteaza
jos palaria.un articol bun.cam asta e crudul adevar.in viziunea mea ar merge si un comunism putin mai dur.oricum astea sint iluzii.pe noi nu ne mai salveaza nimeni si nimic.
2010-03-05 19:02:28 | Raporteaza
Articol de sanchi.Nu crezi nici o iota din ce spui,desi se vrea un pamflet care sa sgindare in subliminal nostaligia trista a unui “si totusi daca…”Tu de fapt iubesti burghezia comunista care iti da nanica si papica buna si iti mai da si voie sa te joci de-a “ce-ar fi daca” intre doua plecari in insule.
2010-03-05 21:06:21 | Raporteaza
Totuis,pe guvernatorul deltei l-ai intrebat?
2010-03-05 21:07:27 | Raporteaza
Cum se numeste un individ pe care inteligenta il ajuta consecvent sa o faca de ras? (Ah, nu de-aia a si scos-o la targ? Ca sa n-o vanda) Umoral pur? Pamfletar ratat? Smecher intre smecheri? Anticomunist avant la lettre? (Da’ cu bunicii ce-ati avut? Da’ nepotii???) Paleoconservator sastisit prin Balcani? (‘Re-ati ai dreacu’ cu harvarzii vostri!)
2010-03-06 17:38:43 | Raporteaza
Vorbesti de Chilian..ala care guitza?
2010-03-06 21:07:31 | Raporteaza
Propunerea mea este ca nu avem nevoie de nici un sistem comunist ci ar trebui ca toti romanii care se plang si zic ca nu mai e nimica de facut sa puna mana pe munca si sa incerce sa schimbe ceva si probabil daca Udrea ar fi prim ministru cu siguranta ca ar fi mai bine.
2010-03-07 10:54:47 | Raporteaza
Mai tov.f.f.f.inteligent Buscu,s-ar putea ca in acel comunism la care visezi sa ti se desfiinteze platforma si alte mijloace de expresie.Mi-ar placea sa te vad manuind cu indemanare lopata de care vorbesti.Si fii fara grija,nu ai construi autostrazi ci monumentele lui Vanghelie,Voiculescu,Paunescu,etc.Cred de altfel ca asta ti-ar face mare placere.
2010-03-08 20:47:27 | Raporteaza
@bogdan: Eu in 2004 incepusem sa traiesc bine, de altfel prin 2006 am facut si primul credit pentru nevoi personale de vreo 11000 lei la care atunci trebuia sa platesc pe termen de 10 ani o rata lunara de140 lei care in anul de gratie 2009 rata lunara a ajuns la suma de 250 lei. Ce sa spun Bogdane viata mea sa inbunatatit considerabil, veniturile salariale scazand anul acesta cu circa 25% datorita legi salarizarii unice promovata de actuala conducere si nu sunt un bugetar de lux ci unul care dupa 37 de ani de munca ridic in jur de 1000 de lei pe luna.
2010-03-14 14:17:40 | Raporteaza
@Ion: Sunt foarte multi romani care ar dori sa munceasca Ioane , numai ca nu de pomana imbogatindui pe originali nostri patroni. Dovada cati romani muncesc in strainatate, pe lefuri cat de cat onorabile. Doru Buscu are dreptate in tot ceia ce a spus. Cei mai in varsta i-si amintesc de faptul ca un director nu putea ridica un salariu mai mare de 3 salarii minime, iar acolo unde se lucra in acord erau muncitori care ridicau salarii mai mari ca uni directori. Multe defecte si nereguli au fost in comunism insa munca era apreciata la justa ei valoare.
2010-03-14 14:32:13 | Raporteaza
Ai gresit amarnic. Nu a existat un articol 400. Se numea Decretul 400 care avea multe articole printre care si art. 402 “beau si sefii bem si noi”
2010-06-24 17:10:34 | Raporteaza