- in statia de langa Piata Crangasi isi faceau aparitia primii dubiosi. Doua cupluri din fata mea au fost acostate de catre doi romi – fetele aveau fularul Rapidului la gat. S-au potolit cand au vazut ca era mai multa lume in jurul lor

- in parcul de sub Podul Grant se simtea atmosfera dinaintea unui meci mare

- langa stadion vad primii jandarmi, in grupuri de cate 10-15. Nu am inteles de ce nu stateau mai dispersati, astfel incat sa acopere zone mai mari

- ca sa ajungi la tribuna a doua trebuie sa ocolesti printr-o zona pe care in mod normal as recomanda sa o evitati (bine ca nu a plouat ca intram in namol pana la genunchi)

- culoarul care te urca in tribuna arata precum un ghetou: mizerabil

- nu inteleg de ce pe bilete scrie ca ai loc/ rand cand realitatea e ca fiecare sta acolo unde ii convine

- stelistii ies la incalzire iar tribuna se incalzeste la randu-i cu cateva injuraturi

- incepe meciul si tot stadionul canta incredibil de frumos. Se poate si fara injuraturi!

- gol Rapid, gol Steaua, gol Rapid, gol Rapid, gol Rapid, gol Rapid… “opriti macelul” scandeaza ironic galeria gazdelor

- niste “fani” rosii la fata trag la masea – au introdus bautura in niste pungi si folosesc un tub de la un steag pe post de pai

- un suporter infocat din fata mea se intoarce catre mine la fiecare gol al Rapidului si ridica mana sa batem palma. Intru in jocul lui pentru ca altfel deveneam dubios si nu-mi doream asta

- Bozovic pare mai degraba un sef de galerie decat un fundas

- Andone isi biciuieste jucatorii si la 5-1

- Stoichita parca a venit la un parastas

- iesim pe aceleasi trepte mizere intr-o inghesuiala animalica

- jandarmii sunt linistiti afara. Cred ca rasufla usurati pentru ca fanii Stelei nu au venit la stadion

- in tramvai, un aurolac beat si extrem de puturos canta in stilul propriu victoria Rapidului

- autocarul Stelei trece pe la Piata Moghioros iar un rapidist la vreo 60 de ani face un sprint de 100 de metri pentru a le arata jucatorilor sapca visinie

PS: meci bun de vazut live pentru un spectator neutru (dar mai ales pentru rapidisti )

Ce reprezita tot acest traseu? E fotbalul romanesc din ultimii 20 de ani, subjugat de niste personaje care se cearta si se impaca in functie de interesul de moment lasand in plan secund ceea ce ar trebui de fapt sa primeze: sportul.

Ani la rand am sperat la aparitia unui personaj curat care sa intre in fotbal si sa repuna lucrurile pe un fagas normal. Nu s-a intamplat asa iar intr-un final chiar paream lipsit de solutii.

Cum nimeni din afara nu parea atat de puternic incat sa strapunga acest sistem, izbavirea poate veni chiar din interior. Si spun asta pentru ca noua cearta Becali – Dragomir pare mai mult decat o  piesa ieftina de teatru, una dintre multe altele in care cei doi au jucat.

Dragomir nu se teme de nimeni din afara sistemului. La fel si Becali. Insa ambii se tem de “aproapele” lor. De cel alaturi de care au manipulat, au mintit, au castigat…

Nu stiu exact cum se va termina aceasta noua cearta. Stiu doar ca am gasit o noua posibila solutie inspre curatarea acestui fenomen: pune-i sa se certe intre ei si apoi spera ca adevarul sa iasa la iveala.

Stiu, comparatiile gen “la noi vs la ei” nu-si au de multe rostul. In acest caz as face insa cateva precizari:

1. David Beckham e un brand. Nu doar la nivelul Europei si cu siguranta nu doar in plan sportiv. Il cunosc sute de milioane de oameni si poate chiar mai multi.

2. David Beckham e un sportiv desavarsit: a jucat la unele dintre cele mai mari echipe din lume iar tumultoasa sa viata personala i-a sustinut cariera, nu i-a distrus-o, asa cum se intampla in multe alte cazuri.

3. CNN este (din punctul meu de vedere) cel mai serios post de stiri din lume. Si cand spun serios as vrea sa intelegeti profesionist. Si acolo se fac greseli. Insa, per ansamblu, ziaristii de de la CNN mananca jurnalism pe paine.

4. Beckham s-a accidentat si e posibil sa lipseasca de la CM!

1 + 2 + 3 + 4 = BREAKING NEWS

Matematica ne ordoneaza viata. Munca si talentul sunt cele care aduc performanta. Pentru a ajunge in postura de a spune acesta este/ nu este un subiect de breaking news iti trebuie cate putin din toate.

Nu stiu cati ziaristi de tv din Romania sunt inzestrati cu aceasta combinatie. Vazand ceea ce se petrece pe ecranele noastre, as spune ca foarte putini!

Nici macar in momentul in care eram student pe bancile Facultatii de Jurnalistica nu era foarte clar in capul meu incotro o sa ma indrept. Cu pasi mici dar siguri m-am atasat apoi de singurul profesor de la care am avut ce invata (un gand bun pentru Doina Jalea).

Cristian Topescu mi-a publicat in editorialele sale cateva dintre ideile pe care i le trimiteam si astfel s-a nascut in mine pasiunea pentru ceea ce doamna profesoara spunea ca ar trebui sa fie motto-ul fiecarui ziarist: be honest, be skeptical, be fair!

Primii pasi in presa

Aceste indemnuri mi-au calauzit ultimii 7 ani din viata profesionala, fie ca i-am petrecut in redactia Radio Romania Actualitati, la Eurosport, la ProSport sau acum, moment in care imi desfasor activitatea ca freelancer.

Nu spun ca mi-a iesit perfect intotdeauna. Spun doar ca niciodata nu am omis ceva in mod intentionat. Niciodata nu m-am dat inapoi de la crezul meu. Niciodata nu plecat capul!

Au aparut si vinovatii

Am cunoscut multi oameni in acesti ani. Multi ziaristi din presa scrisa, radio si chiar tv. Unii  (putini) profesionisti desavarsiti, altii (majoritari, din pacate) care au preferat sa lase deoparte orice idealuri si au ales sa se scalde in mediocritate.

Acestia din urma sunt principalii vinovati. Delasarea lor, slaba lor pregatire profesionala, faptul ca nu a existat cineva cu principii solide care sa ii indrume a dus la discreditarea intregii bresle. Lipsa de credibilitate e problema la care presa sportiva din Romania pare sa nu aiba raspuns.

Ce inseamna sa fii ziarist?

As vrea sa nu mai vad reporteri la conferintele de presa care nu pun nicio intrebare si prefera sa primeasca doar versiunea oficiala a raspunsului. As vrea sa vad moderatori de emisiuni tv care sa nu mai ingenuncheze in fata unor personaje semianalfabete. As vrea ca in fiecare redactie sa existe cineva care sa-i indrume pe tinerii ziaristi si sa le explice care sunt adevaratele valori ale acestei meserii.

Am ajuns aici si mi-e rusine! Nu e normal sa ai o astfel de abordare. Nu se poate sa dai un astfel de titlu. Nu se mai face diferenta intre violenta verbala si sport. In loc sa se foloseasca de puterea cuvintelor si sa ia atitudine, majoritatea pseudoziaristilor prefera sa tranforme totul intr-o gluma macabra. E jenant dragi fosti colegi. Asta nu e presa. Acesta nu e umor! Acesta e un atac la principiile jurnalismului… o crima la adresa umanitatii!

Ultimele sperante

Nu am sperante ca acesti oameni se vor trezi si vor repune pe picioare presa sportiva. Exista insa cateva exemple de ziaristi adevarati in Romania. Exista si manageri de presa performanti care pot elimina aceste minusuri. Nu e totul pierdut. Trebuie “doar” sa-i invatam pe ziaristi ce e stirea. Sau reportajul. Sau interviul. Sau de ce presa nu trebuie sa mai fie servila. Sau…

Vad ziaristi buni care sunt marginalizati tocmai pentru ca au principii. Daca nu faci parte din vreo gasca, nu ai nicio sansa.

Buna mea credinta in oameni si in puterea lor de a se schimba e erodata dar inca mai sper. Inca mai sper ca “gasca” celor care stiu meserie va reveni in prima linie. Pana atunci, chiar daca pare ca am pierdut lupta din mijlocul redactiilor, sunt tot in transee si duc mai departe razboiul de gherila al celor onesti, sceptici dar cinstiti.

Pe langa echipa de fotbal, Amsterdam-ul este celebru si prin cartierul rosu, acolo unde prostitutia si drogurile usoare sunt legale. Tocmai din acest motiv, multe persoane asociaza acest oras cu desfranarea si cam tot ce e mai rau pe acest pamant.

Anul trecut am avut norocul sa ajung in Amsterdam si, de la fata locului, pot spune ca tocmai aceasta libertate transforma orasul intr-unul total neagresiv.

Ieri am vazut cel mai frumos moment petrecut vreodata pe un stadion de fotbal. Iar principalii “vinovati” sunt “drogatii” din Amsterdam… “Drogati” de civilizatie. “Drogati” de arta frumosului.

Cand vad aceste imagini ma incearca un sentiment de regret: de ce nu pot fi si romanii asa?

Din pacate nu o sa ajungem niciodata la acel nivel. Din pacate nu vom scapa niciodata de oamenii care au transformat fotbalul intr-un sport de gașcă. Din pacate nu vom ajunge niciodata sa curatam tribunele de incultii care au acaparat la randul lor o parte din ceea ce ar fi trebuit sa fie un spectacol, un moment de relaxare pentru toata lumea.

Nu mai e nimic de spus. Mai urmariti o data aceste imagini si apoi haideti sa ne gandim in liniste la cateva cuvinte pe care fiecare dintre noi am vrea sa le adresam unor oameni precum Gigi Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir.

Mari favoriti, hocheistii gazda au castigat prin golul de aur marcat de Crosby.

Nu am sa vorbesc despre spectacolul de pe gheata. Nici despre atmosfera extraordinara din tribune. Nici macar despre faptul ca mii de oameni au vazut meciul pe un ecran imens in afara salii. Toate aceste lucruri impresionante pentru noi sunt de fapt cat se poate de normale pentru o tara care are sportul in sange.

M-a impresionat insa tineretea celor care au patinat pe gheata din Vancouver. Ambele formatii au avut cativa hocheisti cu experienta insa spectacolul cred ca a fost facut in special de cei care acum au gustat pentru prima oara din farmecul olimpic. Ca si exemplu, cel care a ridicat sala in picioare, Sidney Crosby are doar 22 de ani.

Multe zone din Canada raman inzapezite o mare parte a anului. Poate asa se explica si faptul ca inca inainte de a merge, multi copii canadieni invata sa patineze. Poate asa e mai usor de inteles faptul ca un pusti de 22 de ani are o tara la picioare.

Toate astea nu ar insemna insa nimic daca statul canadian nu s-ar ocupa de viitorul acestor tineri. Daca i-ar lasa sa patineze doar pe lacul inghetat din spatele casei. Daca nu ar construi patinoare. Daca nu ar investi in antrenori de calitate.

Revin in Romania si vad copii ce iubesc fotbalul dar care raman la stadiul fotbalistului de maidan. Nu, nu ma mai intreb de ce!

Evident, doua tabere. Si, la fel de evident, impartite dupa interesele de moment.

Cluburile “mari” par a prefera sa fie arbitrate de straini. Pana acum jocurile lor au fost facute si de catre seful federatiei care, intre timp, pare ca are un alt interes. Da, banii, ce altceva sa-i schimbe opinia lui Mircea Sandu!

Marea problema a fotbalului romanesc ramane lipsa de credibilitate. Stiu ca ma repet atunci cand spun acest lucru insa simt nevoia sa o zic aproximativ o data pe luna, poate asa se simte cineva. Nu am mare incredere, insa cine stie…

Nu poti sa-ti schimbi atat de repede parerea din postura de sef al federatiei pentru ca astfel nu faci decat sa bulversezi intreg sistemul. Nu poti sa nu ai incredere la infinit in arbitrii romani deoarece asa ceva tinde sa devina o manie, nu o practica inspre curatarea sistemului.

Eu cred ca fotbalul din Romania are arbitrii pe care ii merita. Si de asta patronii nu ar trebui sa se mai planga, mai bine ar renunta ei la anumite practici care slabesc credibilitatea sistemului de arbitraj.

Nu am incredere totala in arbitrii romani dar cred ca ei ar trebui sa se ocupe de fotbalul romanesc.

Astfel de “declaratii de dragoste” au mai existat de-a lungul timpului, Ferguson amintindu-ne de fiecare data faptul ca Rooney este unul dintre cei mai talentati fotbalisti din lume.

La o prima vedere nu prea iti vine sa-l crezi pe antrenorul lui United. Daca esti din afara fenomenului si il privesti pentru prima oara pe Rooney ai spune ca mai degraba locul lui e undeva in peluza decat pe teren. Anii grei din spatele carierei lui Ferguson fac insa orice om care se pricepe la fotbal sa ia de buna orice vorba a scotianului.

Dupa o perioada de crestere la finalul anului trecut, Milan a facut in 2010 pasi inapoi. Ceea ce nu se poate spune despre Manchester: chiar si plecarea lui Ronaldo nu a destabilizat constructia uimitoare creata de Ferguson.

In aceste conditii victoria de aseara a englezilor a venit oarecum asteptat, chiar daca la acest nivel forma de moment e mult mai importanta decat orice generalizare. Si, un bonus: sunt de acord cu Leonardo atunci cand spune ca nu e imposibil sa obtina calificarea pe Old Traford. Pato, Ronaldinho si Huntelaar (cei 3 din atacul milanezilor de aseara) pot fi la fel de periculosi si imprevizibili precum adversarii lor.

Azi am o sugestie, de fapt o certitudine, din punctul meu de vedere: Del Piero!

Este jucatorul alaturi de care am crescut. Am invatat fotbal alaturi de el, i-am stat alaturi la bine si la greu si acum nu pot decat sa ma bucur atunci cand vad cum demonstreaza ca daca nu pacalesti acest sport… nici sportul nu te pacaleste pe tine.

445 de jocuri pentru Juvestus are Del Piero, cele mai multe stranse vreodata de un jucator pentru formatia torineza. Meciurile au fost stranse in 17 ani, timp in care a marcat de aproape 200 de ori. Doar cifre? Nu, e mult mai mult decat atat!

Se spune ca Juventus e cea mai iubita echipa a Italiei in lume, chiar daca acasa, in Piemont, media spectatorilor ramane de multe ori de dorit. Confirma oarecum aceste date si faptul ca Juve e cea mai urmarita echipa din Serie A, din primele 10 meciuri ca audienta 7 fiind ale torinezilor.

Avand in teren un jucator precum Del Piero acest lucru nu ma mai mira.

Nu, nu o sa vorbesc aici despre Jocurile Olimpice, desi ar fi multe de spus.

Vorbesc despre baschetul de peste ocean, cel din Statele Unite. Sportul care produce, din punctul meu de vedere, cele mai spectaculoase momente.

Stiu, nu mai e Jordan. Dar e Kobe. Stiu, O’Neal a imbatranit. Dar ii avem pe LeBron, Wade sau Iverson. Ceea ce pentru mine inseamna mai mult decat as putea cere.

All Star Game-ul de anul acesta a fost vazut pe viu de peste 100 de mii de oameni deoarece s-a desfasurat pe un stadion de fotbal american, bijuteria nou construita a celor din Dallas. Nu aveam nicio emotie ca arena se va umple. Nici nu ma gandeam ca acesti oameni nu vor avea parte de spectacol. Si asa a fost.

Am pierdut multe nopti urmarind meciurile din NBA dar pot spune ca acestea au fost de fapt niste nopti castigate. Poate cele mai castigate atunci cand vine vorba despre satisfactia de a urmari niste sportivi in adevaratul sens al cuvantului. Un ultim dor? Sa vad pe viu un astfel de spectacol!

Putem face o paralela si cu lumea filmului, acolo unde combinatiile spre mariaj se fac de multe ori in timpul filmarilor. Si, de cele mai multe ori, se incheie dupa ce filmul nu mai are succes la public.

Amalia si Ilie Nastase divorteaza. Asta ar fi informatia care mi-a stricat dimineata. Nu pentru ca i-as cunoaste pe cei doi. Nu pentru as stii ca impreuna sau despartiti le-ar sta mai bine. Ci pur si simplu ca imagine. Da, cei doi imi pareau un cuplu peste ceea ce se poate numi casnicia unei vedete.

Bun, il cunoastem pe Ilie Nastase. Ii stim reputatia si nu cred ca se va schimba vreodata. Puteti sa spuneti ca sunt sentimental insa i-am vazut o data, la Brasov, la meciul de Cupa Davis cu Belarusul si mi-a placut de ei. Probabil de acolo si regretul de azi.

E greu sa vezi ca nu prea exista vreun model in acest sens printre sportivi/ actori. E viata lor prea complicata pentru a cuprinde si aceasta latura, casatoria? Nu poti fi si sportiv de performanta si tata/ mama in acelasi timp? Sunt eu demodat sa ma gandesc la aceste lucruri?

Haideti ca incepe circul!

De vreo doua luni toata lumea spune ca politica de transferuri a Stelei din aceasta pauza competitionala e un adevarat dezastru. Nu-mi spuneti de fratii Karamian pentru ca eu nu cred in forta celor doi jucatori.

Mai mult, pentru a alimenta orgoliul patronului, au venit foarte multe laude, unele dintre acestea chiar de la fosti angajati, precum Mihai Stoica. Managerul Unirii Urziceni stie insa ca mai mereu intre cantitate si calitate nu se poate pune semnul egal. Dar mai stie si cum “functioneaza” Gigi Becali si atunci ii mai arunca astfel de momeli.

Chiar ieri citeam si nu-mi venea sa cred ce zicea presedintele Argaseala: soarta lui Diarra urma sa fie hotarata in urma unui amical si a unei discutii cu antrenorul. Pai la asa conditii cred si eu ca pierzi cu Terek, o echipa ale carei investitii din ultimii ani baga sub papuc orice formatie din Liga 1.

Si atunci, cand o iarna intreaga tu probezi 20 de jucatori, niciunul de top, de ce te astepti la rezultate? Doar pentru ca nu te pricepi la fotbal? Sau pentru ca esti prost sfatuit? Sau putin din amandoua? Sau pentru ca iti place circul?

Nu pot sa inteleg cum e posibil sa spui ca vrei performanta sau ca iti doresti sa ajungi in Liga Campionilor (acolo unde sa faci mai mult decat figuratie) dar, in acelasi timp, sa vorbesti doar intr-o luna de atat de multe posibile transferuri. Niciun nume cunoscut. Nicio valoare certa. Niciun jucator care sa aduca un adevarat plus pentru echipa in special si pentru fotbalul romanesc in general.

N-am nimic cu jucatorii straini adusi in Liga 1 (sau mai nou si in ligile inferioare). N-am nimic cu patronii care incearca solutii exotice in schimbul promovarii tinerilor romani. E problema lor. Sunt banii lor. Va fi succesul sau esecul lor.

Nu pot insa sa inteleg ce spera ei de la aceste transferuri. E clar ca aceia care intr-adevar merita luati in considerare din tarile africane/ sud americane etc. nu o sa ajunga in Romania. Varfurile sportive ale acelor tari merg in alta directie. Si atunci, de ce sa te amagesti? De ce sa cheltui banii aiurea? Doar pentru a spune ca ai straini in echipa? Si ce rezolvi cu asta?

Desigur, nu cotele de piata evolueaza pe teren. Am scris de nenumarate ori despre faptul ca spiritul de echipa combinat cu foarte multa munca poate sa rastoarne aproape orice ierarhie. Insa, sa mergi doar pe principiul asta, de asemenea mi se pare o prostie.

Nu putem trece cu vederea nici faptul ca francezii nu mai sunt ceea ce erau la finalul anilor ‘90. Nu are rost sa enumar numele celor care evoluau atunci in nationala Frantei. Dar, chiar daca la un alt nivel, la fel se intampla si la noi. Si inclin sa cred ca daca la ambele formatii au fost facuti pasi uriasi inapoi, ai nostri au fost mult mai mari.

Noi il avem pe Mutu! Pe bune?, dar Razvan Lucescu ce zice de asta? Dar, nu, stati putin! Il avem pe Chivu! Ei, bine, nici de asta nu sunt prea sigur. In Italia contam doar printr-un jucator care se lupta pentru evitarea retrogradarii, Marica marcheaza din an in pasti iar Rat nu este si nu va fi niciodata omul decisiv.

Eu zic sa nu ne mai uitam la francezi. Sa nu ne mai intereseaze problemele lor. Accidentarile lor. Faptul ca au un antrenor contestat nici nu ar trebui sa fie un subiect de discutie pentru noi. Tot ce trebuie sa facem e sa ne uitam in ograda noastra. Aici sunt problemele. Suntem in situatia de a face apel la spiritul de echipa si la foarte multa munca. Nu avem nimic altceva si, cu cat ne dam seama mai repede de asta, cu atat vom putea spera mai mult ca vom ajunge in Polonia si Ucraina. Nu ca turisti, ci ca suporteri.

Eu cred ca a fi sportiv e o onoare. Sau, mai bine spus, ar trebui sa fie o onoare. Ai sansa sa faci un lucru pe care eu il consider a fi nobil. Sa te intreci intr-o arena sportiva, cu tine sau cu adversarul din fata ta e un miracol de care tot mai putini sunt constienti. Avem insa si exemple pozitive.

Vad tot mai multi oameni care lucreaza in acest domeniu si care nu fac altceva decat sa se planga de conditiile dificile in care trebuie sa-si desfasoare activitatea. Sau, cum e in cazul de fata, cat de buni sunt adversarii.

L-am ascultat pe Emil Sandoi, in momentul in care Franta a fost trasa din urma din grupa Romaniei, pentru Europeanul din 2012. Am descoperit aceeasi persoana careia ii este frica. Frica de esec, frica de a-si asuma raspunderea unui eventual esec.

Emil Sandoi e antrenorul echipei nationale de tineret. Din foarte multe motive consider aceasta functie un dar: spun asta deoarece sa lucrezi cu niste copii, sa le modelezi primii pasi in fotbalul mare mi se pare poate mai important chiar si decat sa fii antrenorul echipei de seniori.

Ei bine, echipa nationala de tineret a Romaniei are un selectioner care la fiecare intrebare se plange. Stiu ca este greu, dar macar o data as vrea sa vad si eu o sclipire in ochii celui care ar trebui sa puna pe picioare fotbalul la acest nivel.

Dar nu, cu iertare sa-mi fie dar nu cred ca Emil Sandoi, sau oricine altcineva pune la fel problema, poate sa reprezinte o solutie. Gasirea continua de scuze mi se pare a fi atributul incompetentilor carora le e frica de esec si de faptul ca ar putea sa-si piarda locul. Nu avem nevoie de asa ceva. Societatea in general, sportul in special.

Faptele pe scurt:

- patronul Stelei doreste sa inchida site-ul suporterilor stelisti, aici exprimandu-se cel mai vocal grup de fani anti Becali

- “Da, este adevărat, am fost contactaţi de reprezentanţii clubului Steaua în legătură cu siteul www.fcsteaua.ro. Nu putem fii de acord cu închiderea siteului, dar trebuie să precizăm că noi nu am dorit să profităm de pe urma numelui Stelei, fiindcă întotdeauna ne-am declarat siteul tuturor steliştilor, indiferent de simpatii. Rămâne să vedem ce va face clubul în continuare“, a declarat un membru AISS pentru prosport.ro

Pe vremea cand realizam acele emisiuni online la ProSport l-am avut ca invitat pe acest membru AISS (Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti). M-a convins de un lucru: oamenii astia chiar iubesc acest club. Nu spun ca mai mult decat alte personaje care se perinda pe acolo. Dar ei iubesc Steaua.

Tocmai de aceea sper sa nu renunte niciodata la “credinta” lor. Cu siguranta patronul Stelei ar pompa bucuros niste bani ca sa le inchida gura acestor baieti. Sper insa ca iubirea lor fata de acest club sa invinga. Sper ca fcsteaua.ro sa existe si lupte mai mult decat a facut-o pana acum.

Totul mergea de minune pentru nationala Albionului. Sub linistea rezultatelor, englezii au crescut peste noapte cat altii in ani si acum se numara printre favoritii Campionatului Mondial din Africa de Sud. Nimic nu parea sa perturbe linistea pentru care a muncit italianul in ultima vreme.

Asta pana zilele trecute, cand a aparut scandalul legat de posibilul divort al lui John Terry. Ziarele din Anglia, si nu numai, vuiesc pe aceasta tema, toata lumea e cu sufletul la gura sa auda vesti noi despre capitanul nationalei. Despre fostul capitan, mai bine spus, pentru ca italianul Capello se pare ca i-a luat lui Terry banderola.

Pana sa dea piept cu nationale la fel de bine cotate (sau poate chiar mai bine), cum sunt Spania, Brazilia sau Argentina, reprezentativa Angliei ar fi bine sa se uite putin in propria ograda. Pentru ca, inainte sa-i distruga adversarii pe teren, mai repede se distrug ei, din interior.

Da, urmasul lui Mutu, al lui Hagi si chiar al lui Dobrin daca ar fi sa ne luam dupa laudele extrem de generoase primite de pitestean in paginile ziarelor de sport.

Dupa un scandal in care a fost implicat si Dorinel Munteanu plus alte cateva personaje cu titlul de impresar, Tanase a ajuns insa la Steaua. A jucat putin. Nu a impresionat cu nimic. A iesit in evidenta mai mult prin paginile mondene din cauza “bombei sexi” ce-i sta alaturi.

In iarna lui 2010, FC Koln i-a facut o oferta lui Ionita.

Nu, nu e urmasul lui Mutu, al lui Hagi si nici macar al lui Dobrin. Nu a primit la fel de multe laude ca actualul stelist, George Copos a reusit sa-l tina departe de acest transfer pe Dorinel Munteanu (si pe acei impresari) si deocamdata nu a aparut nicio bomba sexi care sa ne bulverseze ideea de… sexi.

Ce inteleg eu din aceste fapte:

1. Tanase a avut langa el oameni/ impresari care s-au gandit in primul rand la binele lor si apoi la cel al fotbalistului pe care il reprezinta

2. De la un anumit nivel, Romania nu mai e un mediu bun pentru dezvoltarea unui tanar jucator de fotbal. Bucurestiul cu atat mai putin (imi vine in minte exemplul Torje)

3. Ionita ar trebui sa evite pana la vara intalnirile cu “bombele sexi”

Djokovic i-a pus ceva probleme in perioada asta. Murray are, de asemenea, un stil ce nu pare sa fie pe placul lui Federer. Despre Nadal ce sa mai spunem, spaniolul fiind de departe cel mai puternic oponent al elvetianului. Asta daca nu punem la socoteala perioada mai slaba a ibericului, cauzata de accidentari.

Tin minte, si o s-o spun mereu, cum in urma cu vreo 5 ani in redactia RRA ne uitam la meciurile lui Federer si speram sa-l vedem infrant. Nu pentru ca am fi avut ceva cu elvetianul ci pentru ca doar asa jocul lui putea urca la un alt nivel.

Adversari au venit, jocul lui a devenit mai performant, a invatat sa joace mai bine chiar si pe zgura insa ceva s-a schimbat. Acum nu-mi mai doresc sa-l vad invins. De ce mi-as dori asta? E cel mai bun si promit sa nu-i mai strig niciodata finalul. Chiar si atunci cand inevitabilul se va intampla.

O vorba si despre finala feminina de la AO: Serena a fost prea puternica pentru Justine. Belgianca nu si-a intrat total in mana si aici ma refer in special la serviciu, acolo unde a fost vizibil inferioara. Chiar si asa, pana pe la mijlocul setului 3 nu as fi putut paria pe niciuna dintre cele doua sportive ceea ce a fost extrem de placut ochiului.

Vom avea acest derby in Australia, acolo unde belgianca disputa primul turneu de Grand Slem dupa o pauza de doi ani. Nu i-a fost usor in toata acesta perioada. A avut probleme personale ce i-au afectat viata profesionala. De asta a si decis la un moment dat sa renunte la tenis. A revenit insa si, pe parcursul tuturor partidelor de la Australian Open a dovedit inca o data (daca mai era necesar) ca talentul nu moare niciodata. Miscarile ceva mai timide din primul tur au fost inlocuite apoi cu precizia obisnuita belgiencei. Acum e putin obosita insa nu se poate plange: are in fata cel mai bun adversar posibil.

Un adversar care in ultimii ani a castigat cam ce a vrut, cu cine a vrut. De asta Serena Williams e numarul 1 mondial, fara niciun dubiu, din punctul meu de vedere.

Dar (e atat de frumos atunci cand in sport exista un astfel de dar), de data aceasta Serena va avea in fata nu doar un adversar la fel de talentat. Pentru ca de partea cealalta a fileului va sta fata care munceste cel mai mult dintre toate jucatoarele pe care eu le stiu. Pentru ca de aici mi se pare ca vine forta lui Henin: talent si munca sau, mai bine spus, talent si foarte multa munca.

De abia astept acest derby!

Nu se putea altfel. Oricat de bun profesionist ai fi fost in trecut, oricat de bune ar fi planurile tale, atunci cand intri in jocul unor oameni al caror unic scop este promovarea propriului interes nu poti decat sa pierzi. Sa iesi cu imaginea patata. Asa s-a intamplat si cu Vasile Avram.

Nu am stat si nu voi sta niciodata in genunchi. El, in schimb, am auzit ca sta in genunchi si in alte situatii, a spus Avram (mai nou vicepresedinte FRF), despre Ioan Igna, cel care deocamdata i-a luat locul.

Sincer, ma amuza aceste declaratii cu tenta sexuala ce par sa prinda tot mai mult contur in fotbalul romanesc. Dupa afirmatiile lui Ioan Becali referitoare la moda swinger de la nationala, acum vad ca si Avram ar insinua ceva ce duce cu gandul la XXX.

Nu ma intereseaza ce fac oamenii astia in casele lor. Ma deranjeaza insa faptul ca arbitrajul romanesc nu reuseste sa iasa din mocirla in care a fost tarat de niste personaje care, in loc sa aduca argumente ce tin de profesie se injosesc cu astfel de declaratii.

Sa administreze cu harnicie si devotament stadionul Ion Oblemenco sta scris in contractul dintre cele doua parti, contract ce pare acum sa indeparteze Universitatea de Craiova. Sincer, cand vad o astfel de formulare intr-un document oficial imi dau seama, inca o data, la ce nivel ne aflam.

In fine, asta conteaza mai putin. Important e faptul ca sunt sanse destul de mari ca Universitatea sa nu mai joace, cel putin o perioada, pe Ion Oblemenco. Da, stadionul succeselor din anii ‘80. Da, locul de unde Balaci sau Camataru au inspirat mii de copii.

Cei care au trait la intensitate maxima acele clipe spun ca e o tragedie mutarea Universitatii. Poate la Turnu Severin. Poate in alta localitate din zona.

Pentru mine insa acest fapt e departe de a fi o drama. Fuga dupa Piturca si luptele patronului cu autoritatile locale au slabit atat de mult aceasta echipa incat acum toti par gata sa arunce la gunoi lucrurile buna castigate in ultimii ani.

De asta spun ca stabilitatea poate sa fie cheia spre revenirea Craiovei. Si daca aceasta stabilitate se regaseste la Turnu Severin, Caracal sau Craiova, mi-e totuna. Pentru ca, din respect pentru trecutul acestei echipe si din pasiune pentru tinerii jucatori crescuti acolo chiar as vrea sa vad Stiinta mai sus in clasament.

E interesanta optiunea presei sportive de a tine mai mereu si intr-o proportie covarsitoare partea jucatorilor. Dar, intr-un fel e de inteles, astfel de jfotbalisti hranesc meseria de ziarist. Cu bune si rele.

In fine, ceea ce cred ca e cu adevarat important e ce vrea sa faca Razvan Lucescu din aceasta echipa nationala. Si, cu cat mai repede va anunta acest lucru, cu atat ne vom lamuri asupra viitorului lui Mutu sub tricoul galben.

Eu vad doua variante pentru Razvan Lucescu:

1. schimba din temelii echipa nationala. Face un lot in care media de varsta sa fie undeva la 25 de ani. Cu jucatori noi pe care i-a urmarit in ultimul an. Fara Maftei. Fara Apostol (asta ca sa dau doar doua dintre exemplele mult indragite de selectioner). Asa da. Asa cred ca intr-adevar Mutu poate sa dea oricat de multe goluri in Italia. Echipa nationala ar privi spre viitor si acest lucru nu inseamna Adrian Mutu.

2. incearca sa mentina scheletul actualei generatii alaturi de care va aduce jucatori tineri. In cazul acesta nu are cum sa-l evite pe Mutu. E cel mai talentat jucator roman. E cel mai in forma. Joaca la un nivel inalt… Da, e mofturos. Da, creaza probleme. Dar e rolul tau, ca selectioner, sa imblanzesti si sa te folosesti de un astfel de jucator.

Asta e adevarata mostenire lasata de Dan Petrescu la Urziceni: jucatori a caror viata a fost schimbata pentru ca au avut sansa sa lucreze cu un profesionist. Mai rar in fotbalul nostru, dar totusi exista si astfel de cazuri.

Pana la finalul turului de campionat incercarile de reconciliere au fost destul de palide. Daca la inceput a preferat atitudinea aroganta si jignitoare la adresa celor care il contestau, mai apoi s-a prins ca nu e chiar de joaca si a lasat-o putin mai moale. Chiar foarte putin, as putea spune.

Pauza competitionala a facut uitat acest conflict insa patronul Becali stie ca pacea va dura doar pana la reluarea campionatului. Care se apropie cu pasi foarte repezi. Si, in felul acesta, s-a hotarat sa preia fraiele: cititi aici cum.

Ceea ce incearca acum Gigi Becali mi se pare o gluma. Si spun asta pentru ca Gheorghe Mustata nu este tocmai omul cu care patronul sa fi avut o relatie de prietenie in ultimii ani. Dimpotriva chiar.

Dar, stiti cum e cu interesul. Chiar si asa, as miza de pe acum ca acest cal Troian nu va avea succesul “inaintasului” sau mult mai celebru .

Capitanul echipei nationale nu a fost vreodata ceea ce putem numi un fundas/ mijlocas de fier, insa, chiar si asa, privirea putin pierduta pe care o regasesc pe chipul lui Chivu dupa operatie ma face sa fiu ceva mai atent atunci cand vorbesc despre un fotbalist care… isi da viata pe teren.

Pe Mutu l-am avut si l-am tot pierdut in ultimii 10 ani. Pe Chivu insa doar accidentarile l-au tinut departe de teren si de tricoul tricolor. Exemplul cand a facut inconjurul lumii doar ca sa fie alaturi de ai lui pare, in conditiile de azi, ceva ireal. Si din acest motiv el este… capitanul.

Tocmai de aceea ma doare atat de mult sa spun ca nu cred intr-o recuperare suta la suta a lui Cristi Chivu. Fizic poate sa ajunga la un nivel ridicat insa mental inclin sa cred ca va avea mari probleme. Iar la fiecare contact mai puternic se va gandi de doua ori inainte sa mai bage capul. De asta spun ca acesta poate fi momentul in care nationala/ Romania a pierdut doi jucatori de super clasa: Mutu, pentru ca nu vrea sa inteleaga faptul ca nu este centrul universului, si Chivu, pentru ca ranile psihice sunt mult mai grave decat cele fizice.

Acum vreo 4 ani stateam in redactia RRA si ma intrebam, alaturi de colegii mei, cand va veni momentul in care Federer va avea un adversar pe masura. Il uram si il iubeam in acelasi timp pe elvetian. Si, tocmai de aceea, pentru binele lui speram ca va iesi la lumina un sportiv care sa-l provoace atat de tare incat sa ridice, din nou, nivelul jocului sau.

Au fost cateva nume insa niciunul nu atat de puternic precum Rafael Nadal. Determinarea spaniolului m-a impresionat si, pas cu pas, m-a cucerit.

Nu am stiut niciodata cum se va termina un meci Nadal – Federer. Nu am putut vreodata sa tin cu unul dintre ei. Asta inseamna sa ai parte de doi sportivi de exceptie.

Intre timp, Federer pare putin obosit de atatea succese iar Nadal pus la pamant de propriul supraefort. Chiar si asa, o finala de Mare Slem intre cei doi e tot ce imi mai doresc sa vad atunci cand vine vorba despre tenis.

Va vine sa credeti sau nu, acestea sunt cuvintele celui mai puternic om din fotbalul romanesc: Mircea Sandu. Presedintele FRF, omul care tinteste functii cat mai inalte la UEFA dar intre timp uita sa-si faca treaba aici, acasa la el.

Remarca de mai sus se refera la meciul Stuttgart – Unirea Urziceni, partida care va decide care dintre cele doua formatii va merge in primavara Ligii Campionilor.

In primul rand, daca domnul Sandu nu a urmarit meciurile Unirii din acest sezon al LC, formatia ialomiteana a avut in Ghencea o medie de peste 10 mii de spectatori. Onorabil as spune eu, pentru o echipa, e drept, cu putini ultrasi dar cu multi fani in toata tara.

Apoi, daca Unirea vine dintr-o tara in care sunt doar scandaluri, nu este cumva si vina dumneavoastra domnule Sandu? Totusi, sunteti presedintele FRF de… dintotdeauna parca!

In final, daca faceti astfel de aluzii inseamna ca aveti si ceva dovezi. Pentru ca, daca nu e asa, daca as fi in locul lui Platini as pune capat imediat avantului dumneavoastra inspre o functie europeana si v-as sugera frumos sa va ocupati mai mult de scandalurile din propria tara.

De fapt era un meci de fotbal.

Si asta deoarece, cu doar cateva minute inainte l-am vazut pe Anghel Iordanescu intrand in sala. Fostul selectioner, devenit independent intre timp, s-a intretinut cateva clipe cu Ion Craciunescu, sustinator Traian Basescu, fostul arbitru ce forteaza la randu-i intrarea in prim planul politicii noastre.

Daca e meci… Avem un antrenor cu rezultate excelente si un arbitru de top. Ce lipseste?

Da, un comentator. Stau putin si ma uit printre sustinatorii lui Mircea Geoana. Il vad pe Cristian Topescu, senator PNL de Bucuresti. Si meciul poate sa inceapa.

Au mai fost personaje care sa treaca de la sport la politica insa aceasta imagine, cu Iordanescu, Topescu si Craciunescu alaturi, m-a facut sa sper la mai mult. Sa sper, nu sa cred. Pentru ca intr-o tara in care orele de sport din programa scolara scad in loc sa creasca, nu pot decat sa sper ca niste oameni care si-au trait mare parte din viata in sport, nu vor uita importanta miscarii in viata unui popor, acum cand cuvantul lor inseamna vot si influenta.

Steaua a mintit fotbalul atunci cand l-a dat la o parte pe italianul Bergodi. Singurul om care a avut curajul sa inlocuiasca mediocritatea ultimilor ani cu sansele date tinerilor.

Steaua a mintit fotbalul atunci cand a permis ca luptele interne sa afecteze performanta sportiva. Nu pot fi de acord cu suporterii care prefera sa vada terenul din Ghencea suspendat. Nu pot fi de acord cu patronul Becali atunci cand ii jigneste pe fanii stelisti. Actiunile ambelor parti au slabit Steaua in acest debut de sezon.

Steaua nu inseamna doar un lot de jucatori de o valoare discutabila. Ar fi cel mai simplu sa dau vina pe ei pentru esecul din Europa League, acolo unde in 5 meciuri au strans doar 3 puncte. Steaua inseamna suporteri. Steaua insemna patron. Steaua inseamna antrenori. Steaua inseamna culori. Steaua inseamna traditie.

Si, ca atare, atunci cand spun ca Steaua a mintit fotbalul in acest sezon, ma refer la toate aceste componente care, impreuna, fac din formatia ros-albastra trupa cu cel mai mare numar de suporteri. La ce bun?

Timisoara e intr-adevar un oras special al Romaniei. Apropierea de Vest nu e una care sa se vada doar pe harta. Acolo se traieste altfel. Acolo se simte altfel. Acolo se reactioneaza altfel. Am vazut asta in 1989. Am vazut asta si acum, la 20 de ani distanta. Politicieni, guverne si presedinti au trecut, insa spiritul acestui oras a ramas intact.

Nu stiu ce blestem a cazut pe timisoreni de nu au reusit sa gaseasca echipei lor de fotbal un investitor local. Unul care sa nu fie strain de spiritul la care faceam apel mai devreme. Unul pentru care “sa nu ne facem de ras” nu poate fi niciodata un obiectiv, indiferent cat de greu e obstacolul din fata.

Stau si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca acum 20 de ani tinerii revolutionari timisoreni si-ar fi propus doar “sa nu se faca de ras“. Unde ar fi fost Timisoara azi? Unde ar fi fost Romania azi?

Sa nu te faci de ras nu poate fi niciodata un obiectiv. Fie ca vorbim despre lucruri cu adevarat importante, cum ar fi o revolutie, fie ca vorbim despre banalul fotbal.

Eu, pe de alta parte, nu mai sper. Si, ca atare, am alt program pentru acea seara. Alegerea mea de joi nu il are in prim plan pe Traian Basescu. Nici pe Mircea Geoana. Nici confruntarea mult asteptata. Si asta pentru ca joi o sa aleg fotbalul din Europa League.

Da, stiu. Steaua, Dinamo, CFR Cluj si Timisoara au dezamagit in grupele acestei competitii. Au avut o prima etapa bunicica dupa care am sperat ca va veni primavara in fotbalul romanesc. Ceea ce a urmat ne-a apropiat insa mai mult de o  toamna cenusie. Multe dorinte. Si mai multe promisiuni. Putine sperante ramase. Ca si in politica. Insa, chiar si asa, prefer sa fiu mintit de sportivi decat de politicieni. Ma afecteaza doar 90 de minute. Plus prelungiri.

Dupa doua runde in care a luat pulsul luptei, Lucian a demonstrat ca o defensiva agresiva este solutia in fata unui mexican cu inima mare dar cu minusuri tehnice evidente. Pulsul mi-a crescut peste masura in repriza a treia, momente in care Bute a lasat dese ori garda jos, parca la fel ca si in clipele de cosmar de la finalul luptei precedente. De data asta se vedea insa ca e mult mai sigur pe el.

L-a hartuit apoi cu dreapta si ceea ce a urmat se poate numi lectie de box. Stanga napraznica a romanului a facut ca fata lui Andrade sa tremure. Mexicanul e in genunchi, se ridica, insa doar pentru cateva momente. Bute loveste din nou, la corp si rade. Rade privindu-l pe Andrade cum se prabuseste din nou. Rade deoarece stie ca de data aceasta adversarul sau nu se va mai ridica.

Merci Lucian!

Vineri seara am vazut un foarte frumos meci de baschet. CSU Sibiu s-a impus la Cluj dupa o partida care a facut cinste nivelului la care ne putem noi bucura de acest sport in Romania.

Urmaresc mereu cu placere sfaturile antrenorilor din time out iar de data aceasta am vazut asa: un antrenor, Tenter de la Cluj, care se chinuia sa se faca inteles intr-o engleza aproximativa si americanul Clavon, de la Sibiu, cel al carui debit verbal se apropia de cel mai oltenesc stil posibil, daca imi e permisa comparatia.

Astfel de momente pot face diferenta. Iar atunci cand ai in fata romani, sarbi, croati, americani (etc) trebuie sa comunici cat mai eficient. Nu antrenorul e cel care baga mingea in cos insa schema gandita de el poate usura situatia.

Si cum ne apropiem cu pasi uriasi de El Clasico, suporterii celor doua formatii au pornit din nou discutia: Cine e adevaratul “Fenomen”?

Pentru mine nu exista loc de intrebari. Portughezul e un jucator senzational, poate chiar cel mai bun din lume. Insa, deocamdata, nu cred ca a ajuns la nivelul brazilianului, asa cum era el in zilele lui bune.

In fapt, pentru ca nu mi se pare corect sa analizam cariere (lusitanul e mult mai tanar, mai are multe de demonstrat), cred ca e mult mai obiectiv sa facem aceasta comparatie prin prisma varfului din cariera fiecaruia. Si de aceea spun da, Ronaldo Luis Nazario de Lima e deocamdata adevaratul “Fenomen”?

Alte pareri?

Bute trebuie sa castige acest meci prin KO. Cat mai repede posibil. Nu vreau sa-l vad dansand 12 runde si sa castige la puncte. Nu vreau sa-l vad dominand copios. Nu vreau sa faca spectacol. Vreau un KO. Simplu. La obiect.

Numai asa poate scapa Bute de povara ultimelor secunde din prima lupta. Din punct de vedere sentimental si mediatic a pierdut acea batalie. Pentru a putea merge mai departe are nevoie de incredere, de suportul fanilor si, mai ales, de respectul adversarilor. KO, Lucian! Asta e raspunsul in meciul de duminica dimineata.

Ca sibian, trebuie sa spun din start ca l-am votat pe Johannis. A facut atat de multe lucruri bune pentru orasul meu incat am trecut mereu cu vederea singura neimplinire: a lasat sportul sibian de izbeliste.

Sunt zeci de articole in presa locala din care am putut afla despre interesul, sau bine spus despre dezinteresul lui Johannis fata de sport. Omul e sincer, nu-i place sportul.

Daca Johannis ar fi fost mecanic auto (fara sa jignesc) nu as fi avut nimic de spus. Insa, ca primar el a avut si are o responsabilitate in plus. In Sibiu mai toate fostele baze sportive arata acum precum niste epave. In Sibiu iubitorii fotbalului sunt tratati de parca ar fi niste paria. In Sibiu Primaria nu misca un deget inspre ceea ce inseamna sanatatea viitorului acestui oras.

Johannis are acum sanse sa treaca de pe postul de administrator al Sibiului la acela de administrator al Romaniei. E adevarat, nu l-am auzit pana acum spunand nimic nici despre rezolvarea problemelor generate de criza financiara. Ma ingrijoreaza insa ca, avand in fata trecutul si prezentul lui de primar al Sibiului, stiu cum va trata sportul romanesc. Sau, dupa caz, cum nu-l va trata.

Da, stiu. Tara arde si mie imi vine sa vorbesc despre implicarea posibilului prim ministru in sport. Ei bine, da, chiar asa e. Pentru ca daca nu facem ceva in sensul asta ne vom trezi ca in 20-30 de ani nu criza financiara va pune tara asta la pamant ci indiferenta fata de sport. Fata de miscare.

Escapadele lui N’Doye erau trecute cu vederea tocmai pentru ca omul petrecea cu gasca lui. Dinamo l-a luat, cu bune si rele. Cu foarte multe bune in teren, as spune eu. Cu la fel de multe probleme de atitudine, ar putea completa cei din conducerea dinamovista.

Ei bine, atunci cand gastile s-au unit a iesit ceva care a semanat mai mult a circ decat a comportament sportiv.

Cum ii vindecam? Nu, nu prin amenzi. Cluburile ii platesc mult prea bine pentru a resimti. Nici prin nefolosirea lor. S-ar putea chiar sa se bucure.

Eu as dubla insa numarul antrenamentelor. De cand se trezesc si pana seara sa-i obosesc astfel incat sa nici nu mai poata sa tina in mana paharul de alcool. Atunci sa vedem cine vrea sa fie fotbalist si cine betiv.