Câtă mass a mai rămas în media?

Îmi pun întrebarea doar pentru România, pentru că aici mi-aş dori un răspuns cât mai clar. Lovitura pe care mass-media româneşti şi-au aplicat-o consecvent în ultima vreme, de erodare accelerată a credibilităţii, va avea urmări. Ca public, mi-aş dori anumite urmări. Nu ştiu cât mai contează pentru mass-media din România ce-şi doreşte publicul, dar fac o încercare timidă, aşa, cu un public de unul.

Falimentul stilului mogulistic de a face jurnalism e un fapt. Unii moguli şi jurnalişti l-au înţeles mai devreme, alţii îl vor înţelege mai târziu. Publicul l-a înţeles la timpul potrivit.

Jurnalismul făcut pentru patron, oricât de bine ar fi plătit, are picioare scurte (cel mult câţiva ani). Jurnalismul făcut pentru public e cel care va câştiga. Întotdeauna. Indiferent dacă e jurnalism bun sau prost. Pentru că jurnalismul prost are succes la un public incapabil să discearnă, iar jurnalismul bun câştigă un public dornic de aşa ceva. Cheia e însă orientarea. Succesul depinde de orientarea către cine citeşte sau priveşte, nu către cine comandă.

Fiind atât de preocupate să împace interese financiare divergente (ale patronului, ale publicitarilor, ale autorităţilor, ale fiscului, ale angajaţilor etc.) mare parte din mass-media de la noi a omis treptat, până la definitiv, interesele publicului. Nu zic că jurnalism ar trebui sau se poate face fără bani. Dar singurul fel în care el poate face bani în mod sustenabil e să lucreze pentru public, nu pentru patron. Ca în orice alt business. Dacă într-o firmă toată lumea face doar ce zice patronul, aventura se termină repede. Cei mai inteligenţi patroni, şi cei mai bogaţi de altfel, sunt cei care ştiu să-şi antreneze oamenii să facă bine şi cu plăcere, în primul rând, ce vor clienţii lor.

Aşadar, prima urmare pe care mi-aş dori-o de la actuala criză a mass-media ar fi apariţia de companii de presă care să îşi propună să trăiască doar din presă de bună calitate. Să aibă pentru asta un concept clar, o strategie bună şi resurse rezonabile de implementare consecventă. Să investească şi să facă profit, pe care apoi să-l reinvestească pentru creşterea afacerii. Adică să nu fie vehiculele unor persoane sau firme pentru care instituţia de presă e doar un paravan de influenţă şi şantaj. Să nu fie minciuni.

A doua urmare la care sper e reapariţia presei de bună calitate. Iar prin asta nu înţeleg presă elitistă, ci doar o presă de care publicul să se poată bucura. Deşi pare foarte greu de mulţumit, şi primesc foarte frecvent explicaţii contrare, experienţa mea de peste 12 ani în cercetare de piaţă îmi spune că publicul e, de fapt, foarte uşor de mulţumit. E nevoie doar să nu crezi că ştii dinainte ce-i trebuie şi că, dacă el nu vrea ce crezi tu că ar trebui să vrea, el e de vină. Dacă un jurnalist trece de etapa asta, ceea ce pentru mentalitatea jurnalistică românească poate să nu fie deloc uşor, publicul se va lăsa înţeles şi mulţumit.

A treia urmare, cea pe care mi-aş dori-o cel mai mult, e nemaifolosirea publicului ca armă în lupta pentru putere între presă şi autorităţile statului. Suntem într-o situaţie în care o parte a presei a făcut abuz de putere, încercând să discrediteze, cu orice preţ, persoane publice şi autorităţi ale statului. Dincolo de faptul că în bătălia asta şi-a sacrificat propriile trupe, rezultatul nu putea fi decât unul singur: persoanele publice şi autorităţile cu pricina au lovit înapoi, încercând să discrediteze, prin orice mijloace, instituţiile de presă.

Nu ştiu cine a câştigat dintre ei, dar ştiu cine a pierdut dintre noi: cei care sperau la ceva decenţă de la persoanele şi instituţiile care se pretind formatoare de opinie în spaţiul public românesc. Odată cu decenţa a dispărut şi posibilitatea lor de a forma opinii. Acum doar le vociferează, mai mult din obişnuinţă, şi doar unii către alţii.

Nu poţi forma opinii corecte cu un comportament greşit. Nu poţi spera că eşti ascultat când n-asculţi pe nimeni. Nu poţi cere respect înşelând. Lucruri simple îngropate sub munţi de justificări şi circumstanţe atenuante. Avem mare nevoie ca mass-media de la noi să-şi regăsească menirea, demnitatea şi publicul. Punctul de plecare stă în lucrurile simple.
(Articol apărut în numărul din 23 noiembrie al Revistei 22)