![]() | Cum s-au văzut Globurile de Aur la TVR. EXECRABIL!vezi toate articolele de Dragoș Vasile18 Jan 2010 la 12:55 47 comentarii 3469 vizualizari. |
Duminică noaptea am văzut ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, în direct, la TVR 1. Am fost un bou, e vina mea. M-am umplut de nervi şi-n loc să mă bucur de bucuria favoriţilor mei (da, au cîştigat Mad Men, The White Ribbon, Christoph Waltz, Jeff Bridges, Michael C. Hall, Meryl Streep), mi-am ridicat cu mîna mea tensiunea, ascultînd un comentariu atroce şi o traducere infectă!
Evident, din cauza acestor bîrîituri conexe mi-a fost imposibil să descifrez engleza aia cursivă, mustind de informaţii corecte şi glumele uneori bune ale lui Ricky Gervais (pe care nişte agarici cu diplomă se chinuiau să le traducă din off, după 30 de secunde de gîndire, timp în care se ducea dracului orice efect umoristic şi se bruia iremediabil şi poanta care urma!). Fac, deci, un apel disperat pe adresa cuiva (că Sassu deja nu mai contează): BĂI, M-AŢI SCOS DIN MINŢI!
Chiar nu se uită nimeni în ţara asta la TVR (mă refer, evident, la şefi)? Nu e nimeni, acolo sus, la etajele superioare din Pangratti, care, după cinşpe cafele, să verifice ce tîmpenii se întîmplă noaptea prin studiouri, cu banii ăia de emisie, în definitiv ai noştri?
Iertaţi-mi eventualele excese sau incongruenţe (e un text lung, scris pe repede-nainte, la nervi). Dar e incredibil cum TVR reuşeşte, an de an, să dea de pămînt cu toate transmisiunile în direct ale evenimentelor care contează pentru cinefili sau cinefagi. Cum izbuteşte performanţa perfectă de a aduce în studio, ca să comenteze marie evenimente cinematografice, oameni care fie nu ştiu exact despre ce e vorba (caz în care nu pricep de ce nu pun mîna pe imdb înainte – nu e nici o ruşine să te documentezi măcar, temeinic, dacă de altceva inteligent nu eşti în stare), fie ştiu, teoretic, dar scot mai multe păcănele pe minut ca o mitralieră nemţească din Inglourious Basterds.
Ce fel de actriţă e Drew Barrymore?
Duminică noaptea, în studioul din Pangratti de unde s-au emis cu seninătate tonele de platitudini şi enormităţi, au stat degeaba următorii: amfitrionul Bogdan Stănescu (realizatorul unor emisiuni DE MOD~) şi invitaţii săi, Adrian Oianu (critic vestimentar, repet, vestimentar) şi Manuela Cernat (prorector la UNATC). Unde era, de exemplu, Cristian Tabără, directorul Departamentului de Film din TVR? Presupun că, bine, mersi, sub plapumă, la căldurică. Că doar nu era fraier să muncească la trei noaptea, cînd la TVR se uită cinci demenţi care chiar ştiu cine e Michael Haneke.
Apropo: ştie cineva ce anume execută Cristian Tabără de banii ăia pe care-i ia în fiecare lună din Pangratti, în afară de o emisiune care n-are legătură cu cinematografia? Îmi poate spune cineva, un cititor, informator, oricine, cîte filme bune a achiziţionat Tabără, de cînd e la TVR, ca să dea la popor cultură sau măcar Oscaruri? La ce oră vine la serviciu şi, cu riscul că mă repet pe undeva, CE FACE? Rog seriozitate, chiar mă interesează.
Revenind: de la Bogdan Stănescu n-am pretenţii. L-am mai văzut în contexte similare şi ştiu că e genul de păpuşel abulic, care pune întrebări încuietoare, de genul “Ce fel de actriţă e Drew Barrymore, cum o putem caracteriza?”. Îi dau un sfat, ba nu, îl rog frumos, la modul isteric, dacă e cazul: nu mai face chestia asta! TOT GLOBUL ŞTIE CE FEL DE ACTRIŢĂ E DREW BARRYMORE! E ca şi cum i-ai lua interviu unui instalator şi l-ai întreba ce părere are despre apa caldă.
Şi-ncă ceva (un detaliu insignifiant, ştiu că nu interesează pe nimeni la etajele superioare): atunci cînd moderezi o astfel de transmisiune importantă poate ar fi cazul să ştii că ultimul premiu care se acordă la Globuri şi la Oscaruri e ăla pentru cel mai bun film. Repet: cel mai bun film, nimic altceva. E drept, însă, că atunci cînd ţii neapărat să ne povesteşti ce rochie naşpa are Julianna Margulies (de parcă Botezatu era ţintuit, ca o statuie a admiraţiei, în faţa televizorului, iar gaşca lui de manechini îi făcea galerie, cu valuri, lui Bogdan Stănescu), te ia moda de cap şi-ţi face mintea bigudiuri. Dar în cască? Nici în cască nu se mai aude nimic inteligent la TVR?
Opt săptămîni şi jumătate
Despre Adrian Oianu ştiam că se pricepe la haine şi poartă pălărie, ca jumătate de Bucureşti şi 80% din Bamboo. Bun, am înţeles: omul le are cu pălăriile. Păi atunci, zic, să-şi dea cu părerea despre pălării! Numai că, vedeţI dumneavoastră, duminică noaptea Oianu a scăpat din lesa de fetru şi s-a trezit, brusc, abordînd subiecte cinematografice. Despre Nine (Rob Marshall, 2009) a avut o sclipire cu totul personală şi a spus că e făcut “după un film italian, un clasic, un Fellini, Opt săptămîni şi jumătate.”
Întotdeauna mi-a părut rău să dezamăgesc un modist: nu, nu e. Filmul ăla clasic, din 1963, se cheamă 8 ½ şi se pronunţă, mult mai simplu, Opt şi jumătate (sau Otto e mezzo, dacă tot te bagi în seamă). ~la cu săptămînile se chema, dimpotrivă, 9 ½ (Adrian Lyne, 1986). {i, în afară de scena aia cu frigiderul, nu e chiar un clasic al genului. Cînd a venit vorba despre Up, Globul de Aur pentru cel mai bun film de animaţie, Oianu a mai avut o intervenţie finuţă. Ne-a informat că personajul principal e un bunic (nu, nu e) şi că Disney s-a reinventat, cu această ocazie. Minunat! Dar nu, nu s-a reinventat. Cel mult, a făcut-o Pixar.
Despre Mo’Nique (Best Performance by an Actress in a Suporting Role in a Motion Picture), Oianu a considerat că “e meritul lui Obama, care a deschis nişte uşi.” Serios? Adică pînă acum n-au mai jucat actori de culoare în filme? N-au mai luat premii? Sau e cazul să cred că Obama a dat telefoane tuturor ziariştilor străini acreditaţi la Hollywood şi a făcut un lobby dezlănţuit, ignorînd momentan problema retragerii din Irak? Iată genul de afirmaţie care are singurul merit de a umple cinci secunde de emisie. Vă imaginaţi cam ce s-a întîmplat în celelalte 2.000.
Creator cu o paletă extrem de largă
Ca de obicei, Manuela Cernat, a excelat, ca o doamnă, la capitolele “cultură cinematografică”, “artă europeană”, “creator cu o paletă extrem de largă” (Scorsese, fireşte) şi – asta mi-a plăcut mult, mai ales că era perfect valabilă şi anul trecut, şi acum doi ani – “Hollywood-ul se întoarce către poveşti de viaţă”. Sînt chestii, cum să zic, babane, de largă respiraţie, care sună bine la cinci dimineaţa, cînd, pe fondul oboselii, simţi nevoia să năzuieşti către profunzimi nebănuite. În plus, prezintă avantajul decisiv că merg oricînd şi oriunde, de la Globurile de Aur la vernisajul noului programul al Cinematecii.
Dar atunci cînd vine vorba despre detalii, doamna Cernat manifestă, plenar, nişte teverisme la fel de urechiste. Să recunoaştem, e mai greu să fii perfect la obiect, ca un specialist adevărat, fără aportul decisiv al epitetelor. Despre Avatar a spus că e unul dintre cele mai scumpe filme din istorie şi a costat “peste jumătate de miliard de dolari”. Accidental, e chiar cel mai scump (s-a scris şi în Click). Dar nu, n-a costat jumătate de miliard, ci doar 240 de milioane de dolari. Despre Kathryn Bigelow (The Hurt Locker) a menţionat, dezvăluindu-ne o chestie de culise, că s-a despărţit de curînd de James Cameron. Pardon! Nu, nu de curînd. Au divorţat fix în 1991. Un an de referinţă în istoria cinematografiei, sînt convins.
E drept, despre The White Ribbon Manuela Cernat a precizat că e “un film anti-comercial”, ceea ce este, orişicît, o afirmaţie. Din păcate, traducătoarea a stricat complet magia momentului. Deşi e greu de crezut că nu avea nişte hîrtii în faţă, despre filmul lui Haneke (Palm D’Or la Cannes, anul ăsta) o domnişoară cel mai probabil blondă ne-a informat, senin, din off, că “acţiunea se petrece înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial, prevestind ororile Celui de-al Treilea Reich”.
Am dezamăgit întotdeauna femeile, deci nu mai contează: nu, nu se petrece. Se întîmplă, dimpotrivă, înainte de Primul Război Mondial şi (am văzut filmul) nu prevesteşte nimic nasol despre Hitler. Dar p-asta pot s-o înţeleg, că s-a făcut tîrziu: cînd te gîndeşti la Germania şi război, îţi vine-n minte, automat, Hitler. {tiţi cum? Fulgerător! Aşa cum nu poţi să-i eviţi pe evrei atunci cînd vorbeşti despre Hollywood.
Trei întrebări care nu suferă amînare
În final, vreau să mă-nţelegeţi şi pe mine, fără a mai da alte exemple. Căci, iată, orele sînt înaintate şi, după jumătate de pachet de ţigări, nervii s-au mai domolit. Am de gînd să-mi fac imediat alţii, aducîndu-mi aminte că Avatar a cîştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film. Pînă atunci, cu-n calm relativ, aproape jurnalistic, am cîteva întrebări pe adresa unor persoane abilitate din Televiziunea Română:
1. Cînd veţi renunţa la prostul obicei de a-l pune pe Bogdan Stănescu să se facă de rîs moderînd chestii care, vizibil, îl depăşesc? Cui trebuie să îi explic, pe puncte, că dacă omul ştie cum se-mbracă Meryl Streep, nu e obligatoriu să fie la curent cu ce a purtat ea în The Deer Hunter şi, mai ales, de ce?
2. Cînd (în acest deceniu) veţi angaja nişte traducători ca lumea? Cît trebuie să dau şpagă şi unde? Cunosc cîţiva, absolut profi, care lucrează, zilnic, pentru nişte firme străine. Noaptea, la Globuri sau Oscaruri, ar putea face şi ei un ban cinstit, ştiţi dumneavoastră, de ţigări şi DVD-uri.
3. Ştiţi ceva, uitaţi de punctul 2. Cînd o să-nvăţaţi de la HBO să transmiteţi în direct, fără comentarii, fără traducere, fără nimic? Credeţi că americanii nu se descurcă singuri?


Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
| 1Stimate domn, nu stiu cat de democratic este sistemul votat ieri in parlament,nici nu stiu daca asa cum se clameaza ca ne putem compara cu Anglia in privinta democratiei si care are acelasi sistem electoral.Eu... | ||
| 2Bate-mă, omoară-mă, că tot n-am să înţeleg ce caută postmodernitatea aici. Mai bate-mă o dată, mai omoară-mă o dată, că tot n-am să înţeleg cum se împacă postmodernitatea cu existenţa a numai 3 meşteri. În... | ||
| 3lacramatia asta cu reprezentarea a fost repetata de atatea ori ca a ajuns sinonima cu prostia - da, uninominalul nu este proportional. mai aveti putin si va plangeti ca scoateti mana pe geam si nu se vede... | ||
| 4sa dai maimutelor libertate nu-i chiar ideea cea mai buna. nu mai vin inca o data comunistii, aia adevarati cu vana in ei nu reformatii astia de azi, si sa mai faca o deratizare ca-n anii 50. in plus,... | ||
| Mihai Goţiu 10931 citiri |
| Cristian Teodorescu 9288 citiri |
| Costi Rogozanu 9140 citiri |
| Constantin Creţan 4281 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4221 citiri |
| Dan Duca 4109 citiri |
| Alin Fumurescu 3622 citiri |
| Ciprian Şiulea 3077 citiri |
| Dorin Tudoran 2476 citiri |
| Cristian Bândea 2050 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 61990 citiri |
| Cristian Teodorescu 39636 citiri |
| Costi Rogozanu 38101 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17975 citiri |
| Alin Fumurescu 17517 citiri |
| Viorel Dobran 12982 citiri |
| Dan Duca 11986 citiri |
| Constantin Creţan 11292 citiri |
| Dorin Tudoran 8402 citiri |
| Iulian Leca 7878 citiri |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Plusez cu un pachet de nervi cu care apas bine de tot pe fiecare dintre cuvintele de mai sus. Ce s-a intamplat azi noapte a fost pur si simplu macel. Daca puteai intelege engleza erai frustrat ca nu o puteai auzi pe fundal, iar daca nu, oricum nu aveai nici o sansa de a intelege ceva de dupa comentariile incoerente ilogice si – in general – aberante. Cat despre premii, am fost dezamagit de marele premiu precum si de serialul de comedie. Gervais insa a fost – ca de obicei – foarte bun (slava domnului pentru BitTorrent, ca am putut intelege ce se spunea acolo) si m-am bucurat mult pentru Waltz. Un mic regret pentru ignorarea – din nou – a scenaristilor Lost – care fara a fi o capodopera scrie istoria televiziunii si a felului in care se spun povestile pe micul ecran.
Multumesc pentru articol, parca m-a mai racorit si pe mine putin
2010-01-18 13:16:37 | Raporteaza
Prietene, ai perfecta dreptate.
Dar intr-o institutie unde angajarile se fac pe grade de rudenie (apropo, unde e baiatul ala disperat de la sindicat?)de unde profesionalism.
Apropo de traducatori stiu o doamna , angajata la Bilal, absolut senazionala.
Stie engleza, franceza, germana, turca, si poate si altele, si are talentul rar de a face pe translatorul simultan la mai multe limbi.
Este absolut uluitoare.
banuiesc ca mai exista si altii, dar nu vor veni pentru ca pretentiile lor financiare sunt mari. Si perfect justificate.
Apropo, stie cineva pe unde este Alex Leo Serban?
Mi-e dor de el.
2010-01-18 13:21:05 | Raporteaza
Asa iti trebuie! N-am avut somn, am vazut un meci superb de snooker( desi favoritul meu, ronnie a pierdut), am recitit un pic din Prins ca sa pot intra un pic in atmosfera Supleantului, am vazut un film usurel de noapte pe Hallmark si m-am culcat fericit la 5 dimineata! Cel mai simplu este sa scoti TVR, Antenele si iRealitatea din grila si sa vezi ce fericit esti! Timpul trece placut, uiti de datorii( singura grija este sa-ti platesti netul ca altfel e nasol). Cat despre Tabara-omul a primit o oferta mai buna, emisiunea lui de la Protv nu se prea potrivea cu Dansez pentru tine sau Happy Hour( adica nu prea aducea banuti) si s-a gandit ca ar dormi mai mult dimineata, pe bani mai multi si munca mai putina. cred ca abia astepta sa moara mediatic ca sa poata chiuli in liniste. Cat despre achizitiz de filme deja s-a dat avansul la mega-productia: FAMILIA GEONA IN LUPTA CU FLACARA VIOLET-LOCATIA SPITALUL GH. MARINESCU
2010-01-18 13:21:23 | Raporteaza
Daca inteleg celelalte aberatii, nu pricep de unde Dumnezeu a scos-o p-aia cu Mo’Nique si Obama, care mi se pare de-a dreptul colosala
)?
2010-01-18 13:37:08 | Raporteaza
@) serastto
Ma bucur ca mai exista si oameni care stiu sa triasca, nu sa vietuiasca.
Sincere felicitari.
Eu nu prea mai deschid televizorul decat foarte rar.
Si, ca sa ma dau mare, mai mult pe Mezzo, ca e mai curat.
Eu nu am vazut transmisia de la TVR, sunt convins ca a fost sinistra, specialitatea TVR, in general nu ma uit la asa ceva, Oscarul ma enerveaza ingrozitor pentru ca are legatura mai mult cu banii si mai putin cu filmul ca arta.
Sunt convins ca Avatar, pe care il consider o semcherie tehnicista si nimic altceva, va lua o groaza de premii si la Oscar.
Si boii trebuie sa traisca, nu-i asa?
2010-01-18 13:38:27 | Raporteaza
@cinespasmofilul: Ai chef de ras, azi luni 18 ianuarie cea mai proasta zi din an ? Bancurile lui geoana sunt nimic pe langa matracucii astia de la realitatea si antena 3! Le-a mai plecat unul din coledzi si se-ntreaba daca nu flacara violeta e devina, arunca unul o vorba despre pensii hop si dumitru pelican (l-au dat afara da fortele de munca si urla ca disperatul pe la toate antenele si irealitatile). Acum sa nu-ti imaginezi ca stau cu televizorul deschis, am telmini televizor si la closet si rasul imi provoaca o descarcare foarte buna! Nu au nici un pic de bun simt! Ah: am cumparat jurnalul azi dimineata( numai pentru filmul Morometii) si am uitat. Diseara cand ne ducem din nou la baie desi asta s-ar putea sa-ti provoace constipatie!
2010-01-18 14:01:27 | Raporteaza
@cinespasmofilul:
Daca ai fi fost atit de pasionat de a.l.s., ai fi citit rubricile lui din Dilema veche si ai fi aflat ca e plecat in America de sud.
2010-01-18 14:09:45 | Raporteaza
M-am amuzat teribil citind articolul tau. Sint ani de zile de cind Formula 1 o urmaresc pe RTL, MOTO GP idem sau EuroSport cu comentariul in limba engleza !!!, Oscarul si Globul, daca nu in direct macar in reluare, NU LA TVR !!! fotbal doar cu prietenii si multa bere, cu sonorul minim…. bine ca nu s-a gindit nimeni sa “dubleze” pachetul Discovery,….inca
2010-01-18 14:15:19 | Raporteaza
o, da!!! a fost chinuitor, traducatorii se sicanau la un moment dat, corectandu-se, doamna prorector zicea de Fantastic Mr Fox “filmul acela dragut cu pisicute”, iar treaba cu rochiile a fost cireasa de pe tort. asta pe langa faptul ca niciunul nu avea habar cum se numesc, de fapt, serialele si filmele nominalizate.
2010-01-18 14:19:39 | Raporteaza
@) shteptu
Stiam, prietene ca a plecat in Argentina.Avem prieteni comuni.
Era o mica aluzie la idiotii care sunt invitati sa vorbeasca despre filme.
O astept pe Cosmina Pasarin.
@) serastto
E de ras tot timpul.
Mai ales de tampiti.
Nimic nu ma bucura mai mult decat ca vad ca numarul prostilor creste pe zi ce trece.
doar gandul ca ne si conduc ma cam infioara.
ma bucur ca inca mai sprijini presa scrisa.
eu am renuntat din clipa in care cotidianul s-a porcait.
mi se parea un ziar decent si bine facut.
cel din epoca turcescu.
enfin,
ei cu ale lor, noi cu ochii pe ei.
2010-01-18 14:20:56 | Raporteaza
uau drăgă domnule jurnalist dar v-ați enervat nu glumă; ditamai articolul și tot n-am găsit motivul care să merite să vă faceți atâta sânge rău; ce naiba poate fi atât de important într-o transmisie de la gala decernării unor premii?
acum câțiva ani (nu știu câți dar nici nu e important) bâlciul ăsta (globurile sau bolurile sau cum s-o numi) nu s-a mai ținut pentru că scenariștii erau în grevă; adică n-a avut cine să le scrie pițipoancelor glumițele cretine pe care le spuneau când își arătau țâțele de la pupitru; când zâmbeau tâmp și-și băleau mamele, soții, frații, mentorii, etc în direct, fără de care, nimic n-ar fi fost posibil; adică au nevoie de-o armată de scenariști să scrie inepțiile alea și dumneavoastră vă enervați că niște amărâți de traducători n-au redat bine “glumițele”? și culmea, mai stăteau să se gândească și 30 de secunde!
e drept că există un motiv de enervare și anume că TVR a dat bani pe porcăria aia care probabil că ar fi fost demnă de euforia tv, știrile de la ora cinci, antene, etc.; zău chiar nu merită să vă enervați că mai știu eu ce idioată s-a despărțit de vreun prost și tvr n-a informat, competent, când și cum s-a întâmplat; motivele, pozițiile, data, ora, minutul, etc.
și trei puncte (întrebări) sau ce-or fi acestea:
1. de ce nu v-ați uitat pe HBO dacă nu v-au plăcut comentariile / traducerea pe TVR1?
2. ați încercat vreodată să faceți traducere simultană?
3. cine dracu-i driu barimor?
pupici și nu va mai enervați pentru paiete și alte sclipiciuri; există și haiti; sau mă rog, exista
2010-01-18 14:34:19 | Raporteaza
Ai multa multa dreptate. Te seaca astia de la TVR cu nesimtirea lor de simbriasi perpetui la Stat-ul cel darnic.
Cu Tabara nu stiu ce ai, nu cred ca n-a facut ce depindea de el, dar sa stii ca intre achizitiile de care o sa beneficieze tot muritorul (nu numai smecheriii care il storc de pe torrents a doua zi dupa ce l-a dat abc-ul) o sa fie si Mad Men. Ce zici de chestia asta ?
2010-01-18 14:56:45 | Raporteaza
Eu am pus sa se inregistreze tot, pentru ca la 7 dimineata incep serviciul. Dar, dupa cum citesc aici, nu-mi va face placere sa urmaresc inregistrarea.
2010-01-18 15:04:44 | Raporteaza
pentru asta s-au inventat erorile, televiziunea digitala si video on demand. Pentru asta exista 67th.annual.golden.globes.cd1.hdtv.xvid-2hd
2010-01-18 16:04:38 | Raporteaza
Te inteleg perfect. Si eu speram intr-o altfel de transmisie. Dupa 10 min de tvr cautam live stream-uri ale evenimentului online.
2010-01-18 16:36:30 | Raporteaza
tvr – televiziune comunista – am postat mesaje pe site-ul TVR-ului imediat ce a inceput transmisia…i-am rugat frumos sa nu ne oblige sa ne culcam, sa scoata agramatul de pe Tv, macar domnisoara termina fraza chiar daca nu se lega cu traducerea, pe cand colegul lasa ideile in aer, nu termina propozitiile, sarea grosolan peste poante, macar peste nominalizari daca aveau bunul simt sa taca, sa le vedem si mai ales sa le auzim. Infect, degeaba au platit sa le preia in direct, plus ca au platit 2 oameni degeaba sa strice pana si limba romana nu numai engleza. sper sa se auda cei doi si sa renunte la traduceri in direct ca n-au o treaba
2010-01-18 16:59:11 | Raporteaza
Nu vad de ce atata venin pentru un eveniment mediocru. Daca nu-ti conveneau conditiile de transmisie puteai sa urmaresti pe alt post dar probabil esti unul din corifeii la care conducerea TVR le sta in gat si nu ti-a fost mult sa scrii, tot degeaba, un roman pe tema asta.
2010-01-18 17:07:29 | Raporteaza
pe mine ma enerveaza ca pe tvr1 dau niste filme de doi bani, iar pe tvr2 dau dupa 23 filme ok (sau chiar bune) carora nu le fac nici un fel de reclama. Au o politica de programe de doi bani, se vede ca toti sunt pe pile acolo.
2010-01-18 17:37:33 | Raporteaza
@ marius:
ai dreptate cu tvr2; la fel se întâmplă și pe tvr cultural; și asta pentru că n-au pile la cenea-ul ăla; care se frigidizează complet dacă se pupă doi la orele 20:30 pe tvr dar n-au nimic împotrivă ca la ora 10 dimineața, protv să întindă țățe pe suv-uri că deh, doar e emisiunea promotor; blah
2010-01-18 17:43:15 | Raporteaza
@cinespasmofilul:
Ah, scuze! Probabil ca exprimarea m-a indus in eroare. “unde-mi esti, tu, als…” si as fi inteles si eu.
2010-01-18 18:00:32 | Raporteaza
absolut penibil..am stat treaza sa vad GG si chiar imi era frica ca vor dubla peste gen eurovizion!de ce mi-a fost frica nu am scapat…m-am chinuit sa deslusesc ceva din speach-ul lui meryl streep ca naiba…a trebuit sa intru apoi pe youtube ca sa il ascult in conditii optime si fara bruiaje!nu mai spun ca traducerile erau sa zicem”varza”!Ceea ce a pus capac au fost interventiile de la tvr1….unde iti era mai drag sa te uiti dadeau legatura in studio!a fost jalnic si patetic
2010-01-18 18:29:21 | Raporteaza
de ani de zile e o bataie de joc la adresa telespectatorilor obligati sa fie platitori. am cautat un alt post care pe care sa vad ceremonia, dar la compania mea de cablu nu se poarta … a trebuit sa suport stupizeniile TVR … de ce, daca tot suntem intr-o “Europa unita” – m-a intoxicat formula asta – nu exista un canal de stiri si evenimente european … nu pun la socoteala Arte-ul fantomatic si care tine mai mult la pret decat la cultura “distribuita” europenilor
2010-01-18 21:20:08 | Raporteaza
aveți faimoasa ceremonie, la tvr, cu subtitrare, ca să savurați glumițele; v-ați agitat degeaba!
pup
2010-01-18 21:23:21 | Raporteaza
am vrut sa zic distribuita tuturor europenilor, nu doar celor din vechea Europa . cred ca s-ar gasi si la noi abonti pt. un astfel de canal
2010-01-18 21:23:22 | Raporteaza
e un rezumat cu ce vrea muschii tvr si oricum , dupa ce am aflat premiantii, s-a cam dus farmecul. prietenii stiu ce vreau sa zic.
2010-01-18 21:28:57 | Raporteaza
Si in reluare cu tot cu varza din platou dar cu show-ul subtitrat. multumim tvr
2010-01-18 21:34:23 | Raporteaza
nu pot sa cred !! comentariile stupide se dau si in reluare ! macar in alti ani dadeau pur si simplu ceremonia ! Dumnezeu sa ne ajute , e tot mai rau ! miss you, als ! danseaza un tango si pt. mine ….
2010-01-18 21:35:11 | Raporteaza
Raspunsuri pina luni seara:
@ elodia
N-ati inteles deloc ideea. Care era urmatoarea: nu vreau sa vad o ceremonie care ma intereseaza a doua zi, cu subritrarea lu’ peste. Ci s-o vad IN DIRECT, cu comentarii si traducere competente.
@varza & elodia
Sinteti haiosi. Chiar va imaginati ca sint masochist? Normal ca m-as fi uitat in alta parte, daca as fi avut unde. Dar anul asta HBO nu a transmis in direct. In afara de TVR, mai transmitea Pro 7, de la nemti, pe care nu-l am. Punctul 2: traducerea simultana nu este asa de greu de facut DACA ESTI PROFESIONIST (cum spuneam, stiu niste oameni care o fac zilnic). La punctul 3, elodia, nu ma obosesc sa raspund.
INCA O DATA, PENTRU TOTI COMENTATORII DIN CATEGORIA GICA CONTRA:
Exista oameni ca mine (pasionati de cinema sau care traiesc din asta) care vor sa vada genul asta de transmisiuni in conditii decente, in direct. La un post public de televiziune care, teoretic, trebuie sa ne respecte (ca din banii nostri, publici, traieste) si sa faca lucrurile mai bine decit OTV, de la care n-am pretentii. De la postul national e normal sa am.
Or, asta e problema in discutie: pe anumite segmente, TVR face un cacat. Lucru observat de alti comentatori, care stiu cum sint traduse si comentate alte evenimente majore (sportive), transmise de TVR.
PS
Cineva ma informeaza ca unul dintre traducatorii de duminica noaptea e Alexandru Naghi, un pusti care lucreaza in TVR ca prezentator al unor emisiuni de copii. NU ESTE ATESTAT CA TRADUCATOR. Dar cineva il foloseste si in aceste scopuri. E clar despre ce vorbesc?
2010-01-18 22:04:21 | Raporteaza
placerea spectacolului e sa fii “in time” sa simti ca se joaca in direct si pentru tine. la teatru e bine cand nu auzi replicile pt. ca vecinul tuseste sau vorbeste …?. de ce si-or mai da cu parerea unii pe care nu-i intereseaza nici filmele, nici spectacolele de genul asta ?!
2010-01-18 22:16:52 | Raporteaza
o perla de-a maiestrei Cernat “Meryl Streep ne-a stors lacrimi sau hohote de ras” …. mai nou hohotele de ras se storc !! misto !
2010-01-18 22:28:35 | Raporteaza
degeaba avem pretentii de la tvr. habar nu au sa profite de o exclusivitate – anul asta cel putin sunt singurii de la noi care transmit GG – o fac varza !! mucii in fasole – se pare o specialitate tvr
2010-01-18 22:36:57 | Raporteaza
@ Dragos Vasile:
mulțumesc pentru răspuns; înțeleg perfect că există oameni care sunt interesați de cinema, dumneavoastră părând a fi unul dintre aceeia; ce nu înțeleg însă este cu ce anume poate influența respectiva ceremonie cinema-ul? filmele sunt mai bune sau mai proaste dacă au (sau n-au) premii? sincer, m-ați făcut curioasă și m-am uitat și eu acum; fețe, de fapt măști, băloase și zâmbărețe, comentarii de debili mintali, etc., etc. (nu continui ca să nu par rea)
aveți dreptate referitor la traduceri / comentarii; tvr e campion în gafe însă, nu cred că merita să folosească profesioniști pentru audiența de 50-100 de români care n-au dormit noaptea trecută să vadă premiile; de fapt, aveți dreptate, n-ar fi trebuit să intervină deloc; mai mult, a fost o cheltuială nesăbuită difuzarea emisiunii
oricum rămân la părerea mea, reacția dumneavoastră a fost … oversized, ca să nu spun altfel; iar ref. punctul 3, știu cine-i văcuța aia cu chip de bebeluș bătrân; întrebasem așa, spre amuzament, dar văd că înverșunarea a fost prea mare
@ monique:
monique, cheri, nu-ți bate căpușorul; ne dăm cu părerea tocmai pentru că nervii erau disproporționați față de însemnătatea “evenimentului”; live sau nu, cu traducere simultană sau nu, tot un rahat rămâne; pupici
2010-01-18 22:54:18 | Raporteaza
cred ca traducatorii de aseara, mai ales domnul, au fost “atacati energetic” erau vlahuiti de puteri, isi pierdusera capacitatile de a traduce, iar invitatii pe care trebuie sa-i suportam si la reluare, au fost total pe langa. designer-ul n0am inteles de ce a venit, daca tot n-a vazut niciun film…si nici macar colectiile nu le tinea minte.
2010-01-18 23:03:26 | Raporteaza
elodia dear : nici meciurile de fotbal – sau de orice alt sport – nu sunt mari chestii pentru unii, dar pentru altii sunt prilej de nervi urlati, de comentarii nesfarsite si chiar de emisiuni si canale specializate . Si nu se mai mira nimeni ca se doresc transmisii de calitate in domeniu ! Despre asta vorbim : fiecare cu gusturile lui si cu dreptul de a si le hrani si cultiva in conditii decente – mai ales daca le si platim !
2010-01-18 23:46:05 | Raporteaza
2010-01-18 23:55:44 | Raporteaza
probabil pentru ca nici astia nu sunt profesionisti adevarati ! un fel de tonomate de filme !! hi ,hi – nici o aluzie la “tonomate” – ma refer pur si simplu la aparatul cu pricina. acolo ar vrea sa vada cei pe care-i intereseaza filmele si altceva : pareri ale criticilor, documentare specializate – nu prostioarele alea comerciale amaricanizate, gen making-off sau cu cine se mai cupleaza interpretii principali …..
2010-01-19 00:05:42 | Raporteaza
iar ai dreptate
cam asta am vrut să spun și eu; dacă cei de la canalele de nișă, specializați, nu sunt în stare să ofere păreri autorizate și documnetare relevante, atunci putem fi ceva mai clemenți cu tvr; ARTE e singurul canal care a rămas să aibă producții documntare de calitate doar că la noi a devenit aproape de ne-recepționat; nu cred să mai fie retransmis de vreo companie de cablu/satelit; eh; noapte bună
2010-01-19 00:30:20 | Raporteaza
draga elodia….stii ce e mai frustrant pt tine? ca tu de fapt stii cine dracu e driu barimor dar ea garantez ca habar nu are cine esti tu. cat timp ea e acolo castiga un premiu si face un rol foarte bun (daca nu ai vazut Grey Gardens mai bine taci si il vezi, dupa aia mai ai dreptul sa comentezi) tu stai si te scalzi in mediocritatea ta anonima. văcuța aia cu chip de bebeluș bătrân e o actrita buna in schimb tu cea cu trup de sirena si chip incantator esti…..moarta (parca elodia e moarta nu?!) (sau mai simplu, poate esti doar o trista cu figura de tocilara si rame groase care se crede cool daca e altfel)
2010-01-19 01:56:42 | Raporteaza
@ elodia si nu numai
Ca s-o lamurim: posturile romanesti de nisa (specializate), ca de ex. Pro Cinema, nu pot transmite un eveniment de aceasta factura pentru ca nu au buget pentru asta. Drepturile de difuzare a unei astfel de gale, in direct, costa bani (niste zeci sau sute de mii de euro) pe care patronii nu-i au, in Romania, audientele fiind prea mici pentru a justifica / permite astfel de investitii.
Aceste posturi de nisa sint afaceri private. Le platim, prin abonament, la cablisti. Dar le platim dupa cum urmeaza: daca vrem sa le vedem si le solicitam la distribuitor, daca intra in pachetul de programe basic sau ala special, pe care l-am comandat si, evident, daca avem cablu. Unii n-au, deci nu platesc.
Diferenta fundamentala dintre aceste posturi TV si Televiziunea Nationala e ca taxa TVR este, conform hotaririi nr. 978 / 2003 (emisa de guvernul Romaniei), obligatorie. Iar ea este inclusa in factura de energie electrica. Deci o platim oricum. Nu intereseaza daca ne uitam sau nu, daca vrem s-o platim sau nu.
Asadar, intra in obligatia oricarui cetatean sa finanteze serviciul public de televiziune. Pina aici e clar, nu? Prin urmare: NU PUTEM AVEA CLEMENTA PENTRU TVR. Pentru ca, dincolo de faptul ca aceasta institutie functioneaza din banul public (si deci publicului trebuie sa-i dea socoteala), e datoria postului national de televiziune (intrebati la CNA) sa produca programe de calitate. Ce face BBC, adica.
Si de ce TVR trebuie sa faca programe de calitate? Pentru ca nu e obligata sa traiasca exclusiv din reclama (ca posturile private). Or, atunci cind faci bani doar din reclame, esti silit sa fii comercial (deci sa faci concesii privind calitatea programelor). D-asta Pro TV-ul e de cacat. Ei bine, TVR n-are acest stres, al ratingului, care rating se traduce in venituri. Are niste bani curati (care vin de la noi) cu care se presupune ca ar trebui sa faca educatie si cultura.
Din aceste motive m-am enervat si, desigur, am exagerat (inclusiv cu numarul de semne). Si am facut-o pentru ca, repet, in opinia mea TVR nu-si face treaba si ma satur uneori sa constat chestia asta. Nu numai in ceea ce priveste o amarita de gala a Globurilor de Aur (un exemplu mic, care se pierde intr-un ocean de timpenii). Nu si-o face in general.
2010-01-19 05:40:28 | Raporteaza
haha misto articolul, tare
2010-01-19 06:07:51 | Raporteaza
in nici un caz standardele scazute ale unora – din motive diverse : financiare,de audienta scazuta, etc …-nu inseamna sa avem clementa si pt. altii. Daca tot dau bani si fac ceva , macar sa faca bine. Si daca tot ne obliga sa platim ,sa ne ofere ceva decent. Ce e aia “clementa”? Ori sunt profesionisti ori nu. Ca de amatori cu pretentii m-am saturat, sunt peste tot ..
2010-01-19 09:48:45 | Raporteaza
Nu va enervati. Singura solutie e sa traga cineva apa.Pentru noi ceilalti e sa schimbam canalul.Si slava domnului sunt destule canale. O zi buna!
2010-01-19 17:46:45 | Raporteaza
Dle Dragos Vasile,ca sa nu va enervati,data viitoare puteti urmari transmisia in lb. engleza pe ProSieben;va recomand sa o faceti la premiile Oscar;banuiesc ca atata engleza stiti ca sa intelegeti despre ce este vorba.
dna Munette Gheorghiu este pe de laturi total: recomanda la un moment dat ca filmele de animatie nominalizate sa fie prezantate in Romania cat mai repede pt. ca toti copiii sa se bucure : ori,Up, Coraline si Cloudy with a Chance of Meatballs au aparut deja in Romania; nu vedem filmele, dar ne dam cu parerea. Iar dl acela cu moda a fost absolut penibil !!!! Ce-o fi cautat acolo? Ca sa nu mai vorbim de moderator!
2010-01-19 21:59:23 | Raporteaza
Am avut si eu proasta inspiratie de a pierde noaptea la TVR ca sa vad decernarea premiilor. In locul traducerii lor as fi preferat sa ne lase pe noi, fiecare pentru el sa ne traducem. Iar in locul ” Avatarului” cred ca se gaseau filme mai bune…dar s-au investit sute de milioane de dolari si s-a produs o revolutie in ceea ce priveste realizarea filmului!
2010-01-19 22:22:03 | Raporteaza
Nu am vazut decernarea premiilor si ma bucur ca nu am facut-o, insa am ras citind aceste randuri. Imi pare rau, dar nervii tai s-au transformat prin scris in buna dispozitie pentru cel care citeste.
2010-01-21 00:40:50 | Raporteaza
Dragoș Vasile,macar stii cine a fost si ce a fost in ROMANIA “AGARICI”
Puta bleaga, muci la nas, mai citeste putina istorie a romanilor sau intreaba pe NET.TAMPITEL cine a fost AGARICI.
Tupeisti cretini si aroganti.
Şterge- ti nasul puţa si apoi da cu plusul.
2010-01-24 11:39:50 | Raporteaza
“Prietene”, cu tot respectul esti un terminat. Fa-ti o favoare singur si du-te si dormi mai devreme in serile cu evenimente speciale. Despre traducere simultana sau consecutiva mai informeaza-te si tu putin, ca habar n-ai pe ce Pamant traiesti, si sa comentezi atunci cand esti si tu in stare sa faci asta!Despre Bogdan Stanescu, jos palaria! Daca tu nu ai inteles intrebarea cu Drew Barrymore este pentru simplul fapt ca neuronul tau nu putea sa faca legatura dintre imagine,sunet,intrebare,respirat si sa mai indure si mirosul urat de prostie care-ti zace pe piele. Treci si tu macar o data cu o tava prin fata camerei de filmat si apoi mai discutam. Sunt satul de agarici ca voi care nu fac decat sa adopte stilul “Gica Contra”. Cred ca va adulati unii pe altii, si banuiesc c-aveti si-o casa-n copac unde v-ati infiintat un club cu parola maimutele dracu’. Micii anarhisti unde erau?! Dragii de voi, rebelii presei v-astept sa va invat ce inseamna o traducere consecutiva sau simultana, o subtitrare. De emisiunea in reluare subtitrata de ce nu ati zis nimic? Pentru ca n-ati fi avut ce comenta. Of mucos mic (aliteratie mult prea politicoasa pentru tine), Bogdan Stanescu a fost fara greseala, iar pentru ca noi nu ne dam seama unde incepe curul sefului tau si unde termini tu de pupat, incerci sa ne impresionezi. In cazul asta, ma inclin articolului tau! (ironie pura)
2010-01-26 22:32:45 | Raporteaza