![]() | Formele fără fundvezi toate articolele de Marius Cosmeanu15 Feb la 22:15 8 comentarii 1074 vizualizari. |
Într-un audiovizual în care ayatolah e Dan Diaconescu iar precursor, mai bretelatul său concitadin, o emisiune precum cea a lui Dan Capatos e un salt logic, aproape firesc. Nici nu poate fi altfel, terenul pregătit de sisifica muncă nocturnă a celor doi coloşi obligă, nu lasă loc de involuţii.
Treaba e, că într-o lume mai aşezată estetic şi valoric, băieţii ăştia doi de la Înalta Şcoală de Jurnalism din Caracal n-ar fi depăşit condiţia de respondenţi accidentali într-un voxpop despre mărţişor sau despre mersul trenurilor. Aşa, capii mediei româneşti ni i-au livrat drept marfă de export. Cu Capatos e un pic altfel. Căruţele fabricate în afara Caracalului sunt ceva mai sofisticate.
Plecat fiind de ceva vreme din ţară, mai văd şi alte televiziuni: nemţeşti, austriece, câteva franţuzeşti, cîteva italiene, BBC, Al Jazeera şi alte posturi de ştiri în limba engleză; posturi muzicale şi câte unul naţional din ţările de jos, inclusiv ProTv Internaţional. Cu cei din fostul CAER, ne cam potrivim: se urlă la fel de tare şi de mult în reclame, ştirile sunt cam tot aşa de turuite, isterie şi grotesc cât încape. Buze, decolteuri şi noroi, ca să îl rescriu pe Arghezi. În tot cazul, comparaţia cu Occidentul îţi dă senzaţia că Estul a tâmpit. Fără glumă. La niciun post occidental nu te trezeşti luat de retardat. În schimb, cele din ţările ex-comuniste par să reaplice un soi de fenomen Piteşti, via mass media.
Câteva exemple. În weekend-ul care a trecut, cel puţin patru posturi din Germania au dat, în prime-time, filme şi reportaje despre atrocităţile comise de nazişti, adică de ai lor. În România, genul acesta apare rar şi la ore imposibile. Tot în weekend, de frig ce era, am mai văzut un reportaj despre o sportivă cu handicap care se pregăteşte de paraolimpiadă, un profil al unui mare fotograf britanic, un talk-show despre legăturile dintre lucrările lui Kandinsky şi muzica lui Stravinsky, un film documentar despre proprietarii de animale exotice din Germania şi alte câteva filme artistice, toate excelente. Mi-e greu să găsesc o zi din istoria recentă a televiziunilor româneşti în care să fi avut o astfel de ofertă. Şi nu e atât o chestiune de cantitate. Şi aş fi putut să văd şi “Vocea Germaniei”, şi fotbal, şi hochei, şi altele.
În media autohtonă, excelentul România, te iubesc!, difuzat de ProTv, e un gen exotic. În loc de produse zilnice de aceeaşi calitate şi relevanţă, grilele de programe ale televiziunilor noastre sunt pline cu abjecţii de factura celor moderate de Dan Capatos. Cei din breaslă spun că asta cere publicul şi că e o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru rating. O fi, dar nici în Occident nu cred că bătălia pentru rating e mai molatecă, la câte posturi sunt. Normal că publicul cere, dacă asta îi dai şi, mai ales, dacă asta este învăţat să primească. Nu e vorba nici măcar de o schimbare de comportament, aşa e lumea de când e ea. Oamenii au porniri şi caută soluţii. Dacă o pui la concurenţă pe Cicciolina cu Elisabeta Rizea, cei mai mulţi se vor uita la prima (sic!). Nici măcar nu le va păsa că e unguroaică, ca să fiu mai explicit.
Audiovizualul românesc seamănă tot mai mult cu un trip urât, din care nu poţi ieşi. Azi-mâine, CNA o să oprească emisiuni pentru carenţe în vulgaritate sau exces de IQ (managementul posturilor aplică deja aceste criterii). Parcă am fi personaje din Idiocracy, o prostie care nu se mai termină, un sac al idiotismului fără fund.
Problema lui Capatos şi a faunei siliconate din anturajul său editorial e că sunt mai perverşi decât producătorii Cicciolinei. În cazul ei, măcar ştim, de la bun început, ce produs ni se livrează. Comerciantul îşi respectă clientul. În cazul lui Dan Capatos, nu ştii dacă emisiunea va degenera în violenţă fizică sau verbală, în expuneri decoltate à la Micul Paris sau va fi de-a dreptul penală.
Tot oamenii din breaslă spun că Dan Capatos e un om şi un moderator bun. L-am întâlnit o singură dată, întâmplător, cu câteva minute înainte de începerea unui concert U2. Ochiometric, descrierea făcută de colegii de breaslă părea precisă. Ca moderator, însă, am nişte reţineri. Sigur că e greu să linişteşti spiritele (mai ales dacă tot tu le agiţi) într-un bordel media. Îţi trebuie nişte abilităţi, ceva cunoştinţe de psihologia ţaţelor, nişte apucături din universul proxenet ca să poţi ţine în frâu desfrâul. Dar te omoară, inevitabil, contextul. Şi Vadim Tudor e un bun orator, şi Gigi Becali un impecabil cioban, dar nu prea îi ajută la Bruxelles. Şi mai e o problemă, mare: compromiterea jurnaliştilor de bună credinţă. Graţie celor ca Dan Capatos şi a segmentului de breaslă pe care îl reprezintă, sunt înjuraţi şi suspectaţi jurnalişti care nu merită aceste tratamente.
Discreţia, tactul, respectarea intimităţii sunt, pentru orice om cu bun simţ, semne ale unei societăţi educate, civilizate, normale în ultimă instanţă. Aşa cum lipsa sau atrofierea lor trădează contrariul. America, bunăoară, şi-a pierdut din nimbul pe care-l avea în anii 1990, când, după căderea turnurilor WTC, a început să cotrobăie prin valizele, scrisorile şi conturile noastre bancare. În România, treaba e mai laxă. De când prima doamnă, Secu, BOR şi alte instituţii de zăpăcit populaţia s-au pus pe cotrobăit prin sufletele şi spaţiile intime ale românilor, treaba a devenit familiară. Într-o ţară în care spovedaniile sunt raportate la Servicii chiar de către prelaţi, despre ce drac de intimitate să mai vorbeşti. Aşa că voyeurismul acesta, chiar în cazul persoanelor publice, revoltă mai puţin. E aşa, ca ninsoarea de ieri… Presa ultimilelor două decenii a mai pus o lopată peste toate astea, iar oameni ca Dan Capatos pun capacul.
Mă tot întreb: o avea Capatos cur, de era aşa montat pentru filmuleţul cu Boc? Şi ce dacă l-au filmat pe premier schimbându-se în vestiar? E asta de interes public? E ceva ieşit din comun acolo? Găsiţi, dincolo de teribilismul pueril, şi ceva relevant mediatic la acest filmuleţ? Sau revenim la mentalitatea minerilor din 1990, care se mirau că în biroul PNŢ au dat peste maşini de scris „a-u-to-ma-te”? Cât despre găselniţa raţională a emisiunii – slăbiciunea alora de la SPP, e grăitoare pentru ipocrizia adepţilor republicani ai lui Cuza, care se miră ca Boc nu a fost păzit. Dar am şi o poveste personală, related. Acum câteva luni eram pe aeroportul din Otopeni, aşteptând cursa de Cluj. Stăteam la coadă pentru controlul bagajelor. Mai pe româneşte, la security. În spatele meu, fără SPP-işti şi fără tam-tam, Emil Boc în persoană, discutând cu două distinse domnişoare. Nimeni nu l-a filmat, nimeni nu a făcut remarci tâmpe, nimeni nu i-a înmânat scrisori şi nu l-a agresat în vreun fel, din contră. Era din acelaşi film cu noi, aşa, prim-ministru fiind. Pentru că dincolo de răfuieli şi preferinţe politice, era unul de-al nostru. Mult mai de-al nostru decât regulamentar păziţii politruci ai României. Înţelegeţi, domnilor Capatos&Co.? Sunt lucruri pe care nu le faci cu cei pe care i-ai delegat să te reprezinte. Daca te chemi naţie.
Un interviu cu Larry King, fără bretele. (e doar prima parte, restul, tot acolo)


Elena Vijulie azi la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru azi la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 18 May la 12:20 |
Cele aproximativ 250 de hectare de teren din Dealul Lombului – cea mai mare suprafață compactă [ citeste mai departe ]
Ionel Blănculescu 18 May la 11:49 |
Cost of Greek exit from euro put at $1tn
UK government making urgent preparations to cope with the [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 17 May la 19:59 |
Glumeam cu colegii de redacţie la auzul năzbîtiilor gen "Napoleon Săvescu", cum că dacii au [ citeste mai departe ]
Dan Duca 17 May la 18:44 |
După articolul de pe VoxPublica de ieri, privind declaraţiile sale ambigue de la [ citeste mai departe ]
| 1Mai, astia care cometati azi sunteti, mult, prea destepti pentru mine, cross my heart, eu sunt umanista si bota la fizica :( .De aceea eu imi permit sa-l corectez, doar de dragul adevarului, pe dl.Cretzan... | ||
| 2:) Recunosc cativa postaci de pe forumul fostei Ziua. Mai lipseste ion-ion. L-a vazut careva??... | ||
| 3dupa Fenomenul 89: Romania, Tara de Zgarci...... | ||
| 4decat sa ne spui cat de prost este tvr-ul si decat sa-l perii pe hrebenciuc , care stim bine ce sforar este , mai bine ne spuneai cauza suspendarii fondurilor si , ca jurnalist "impartial" poate ne dadeai... | ||
| 5dle Domnisoru, formularea cu "tainul" ati plagiat-o de la Basescu atunci cind il acuza pe cineva ca a venit in Romania sa-si ia tainul. Nu va e jena sa plagiati? @ InimaRea, chiar nu te rusionezi... | ||
| 6@tamara's nephew corect, dar Ceausescu facea pe nebunul cu rusii si tot exportam pe langa ei de un miliard de dolari in timp ce acum suntem cei mai buni prieteni cu americanii si vindem de zece ori mai... | ||
| Mihai Goţiu 11153 citiri |
| Costi Rogozanu 10512 citiri |
| Cristian Teodorescu 9629 citiri |
| Constantin Creţan 5901 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4832 citiri |
| Dan Duca 4225 citiri |
| Alin Fumurescu 3182 citiri |
| Dorin Tudoran 2332 citiri |
| Ciprian Şiulea 2294 citiri |
| Cristian Bândea 2061 citiri |
| Costi Rogozanu 7 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Constantin Creţan 6 postari |
| Ciprian Domnişoru 4 postari |
| Alin Fumurescu 2 postari |
| Dorin Tudoran 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Marius Cosmeanu o postare |
| Mihai Goţiu 62492 citiri |
| Cristian Teodorescu 39499 citiri |
| Costi Rogozanu 38426 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17763 citiri |
| Alin Fumurescu 17115 citiri |
| Viorel Dobran 13234 citiri |
| Dan Duca 12449 citiri |
| Constantin Creţan 11800 citiri |
| Dorin Tudoran 8507 citiri |
| Iulian Leca 7902 citiri |
| Mihai Goţiu 31 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 29 postari |
| Constantin Creţan 11 postari |
| Alin Fumurescu 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 9 postari |
| Viorel Dobran 8 postari |
| Dorin Tudoran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
”În spatele meu, fără SPP-işti şi fără tam-tam, Emil Boc în persoană, discutând cu două distinse domnişoare. Nimeni nu l-a filmat, nimeni nu a făcut remarci….”
Bine domnule,stai intr-o mana si da zapada.Cred ca ai absolvit Stefan Gheorghiu cu 10. La ce cantina mancati frate ?nici imaginatie nu mai aveti,totu’ pentru victorie ,ai?
2012-02-16 09:22:54 | Raporteaza
d-le, dar erectii se pot da la televizor. Ca pe site-ul realitatea am vazut una intr-o poza?
2012-02-16 09:24:11 | Raporteaza
@Raza x:
Tii morţiş să arăţi că eşti şi fudul ?!
2012-02-16 10:30:41 | Raporteaza
In ce tara a mai fost dat fundul unui fost prim ministru la televizorul dusmanilor lui politici, si filmul prezentat drept o mare victorie? Tony Blair, ceva? Margaret Thatcher?
Romanii sunt… completati voi pe google.
Oamenii astia, asa cum sunt ei, fac parte din istoria tarii tale. Indiferent ce a facut, exista un respect pentru cel ce a fost sef de stat si ti-a reprezentat tara. Si deocamdata traim intr-o democratie, asa ca a se scuti.
2012-02-16 11:08:54 | Raporteaza
@ Mac gregor
Respectul pentru conducatori e un semn de civilizatie, mai ales pentru cei care nu mai sunt in functie, oricine ar fi ei. Daca au probleme cu legea atunci tot ea trebiue sa opereze. Dar ce te faci cand un presedinte in functie jigneste grosolan aproape toti sefii de stat care l-au precedat? Cu exceptia lui Dej si a lui ceausescu, Basaescu i-a denigrat pe toti, de-o maniera incalificabila. Dar cum e de-al tau sigur ca nu se pune…Asa ca faci parte din natiunea aia pe care o tot scuipi tu pe bloguri…
2012-02-16 14:20:49 | Raporteaza
IDIOCRACY: BEŢIVI ŞI PUTUROŞI DEZGHEŢAŢI DE FUNDUL LUI BOC, HANDICAPATOS ŞI VOYEURUL ANTONESCU
După ce premierul Ungureanu a chemat sâmbăta trecută românii puturoşi la „muncă patriotică” pentru deszăpezire („In astfel de situatii, nu ne vaicarim, nu cantam prohodul la posturile de televiziune, nu vorbim de Apocalipsa. Haideti la munca!”), în „dulcele stil clasic” pedelist al etichetărilor gen „viermi”, „ciumpalaci”, „mahala ineptă”, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a depăşit luni toate aşteptările, declarând că aşa-zisele victime ale îngheţului au fost, de fapt, nişte beţivi, direct responsabili pentru moartea lor prin hipotermie: „Din 80 de oameni sau 64 câţi au murit (…) unul singur a murit în maşină, restul a baut şi a adormit acolo”. Incredibil! Din nou, autorităţile ne demonstrează conexiunea puternică între clasa politică şi publicul larg, capacităţile de înţelegere aprofundată a situaţiilor limită, cunoaşterea detaliată şi precisă a evenimentelor, managementul eficient al crizei şi, nu în ultimul rând, solidaritatea şi empatia cu victimele zăpezii şi ale viscolului.
În toiul „coşmarului alb” (cum se spune pe la mai toate televiziunile) care persistă, din păcate, din cauza puturoşilor beţivi şi iresponsabili, a apărut şi o ştire „fierbinte”, menită să dezgheţe sufletele amorţite la televizor sau la crâşmă: în cadrul emisiunii „Un show păcătos”, moderat de Capatos, luni seara, Antena 1 a difuzat imagini cu fostul prim-ministru Boc dezbrăcat, filmat din spate, într-o sală de fitness. Din nou, incredibil! Dar oare ne mai miră ceva cu adevărat în România, ţara tuturor posibilităţilor? În stilul său caracteristic, orientat exclusiv spre audienţă, fără scrupule, fără un minimum de deontologie profesională, exploatând strict imagini lubrice şi/sau scandaloase, Capatos a depăşit şi el aşteptările prin mediatizarea filmului preluat de pe Youtube unde fostul premier apare nud.
Ce făcea bietul Boc la sala de fitness când a fost surprins de camera de filmat? Pur şi simplu, se schimba în vestiar, lucru absolut normal, pe care-l practică oricine merge la sala de sport. Absolut nimic compromiţător la adresa lui Boc, în afară de imaginile în sine şocante. Difuzarea imaginilor nud la Antena 1 nu era o dezvăluire politică, niciun flagrant delict de corupţie, niciun scandal obscen, Boc nu făcea nimic nelalocul lui în acel memont. Ce ar fi putut să justifice încălcarea aceasta teribilă a dreptului la viaţă privată?! Gestul lui Capatos nu a fost motivat de vreun interes public, ci numai de goana după audienţă facilă.
În emisiunea de luni a lui HandiCapatos, s-a dat cod roşu de stupiditate. Parcă erau cu toţii, mai mult ca oricând, actori în „Idiocrasy”, teleportaţi în viitorul distopic al consumerismului imbecil (inclusiv consum media), al incapacităţii de exprimare şi al limitării la urmărirea unor imagini lascive: nu câştigase premiul Oscar în „Idiocracy” un film care arăta cel mai popular fund, unde nu era nicio acţiune, niciun personaj şi singurul lucru prezent pe ecran era, de fapt, posteriorul respectiv? Şi care a fost reacţia CNA? Deocamdată, nu prea s-a văzut. Se pare că CNA încă procesează sesizările primite de la telespectatori, este, într-adevăr, dificil de luat o decizie şi de reacţionat ferm în acest caz.
Şi ăsta nu a fost sfârşitul! Bomboana de pe coliva lui Boc a fost pusă tocmai de un politician foarte inspirat şi vigilient, care nu doarme nopţile (ci doar ziua), revoluţionar de budoar, cu o retorică foarte acidă şi percutantă, foarte vocal, dar fără proiecte (că doar n-o să-şi piardă timpul cu aşa fleacuri), care a văzut amuzat filmul transmis de Antena 1 şi a intervenit în direct, la Capatos, pentru a comenta râzând situaţia, fără să fie în vreun fel deranjat de imaginile difuzate. Cine altul decât inegalabilul Crin Antonescu?! El s-a distrat şi şi-a dat cu părerea live: „omul nu are nicio vina, nu e nimic indecent sau compromitator”; „pedelistii l-au filmat, astia nu sunt de incredere nici intre ei” (revista22.ro/sc../). Nu conţinutul comentariilor lui Antonescu este important, ci atitudinea lui – de acceptare senină a situaţiei şi de amuzament în direct pe seama fundului gol al lui Boc. O atitudine, într-adevăr, demnă de un prezidenţiabil!
Nu mă mai miră că Sebastian Lăzăroiu l-a făcut pe Antonescu pe Facebook voyeur leneş, căci îşi desfăşoară obsesiv activitatea scabroasă doar noaptea, iar ziua se odihneşte. Probabil că Antonescu nu este capabil să proceseze astfel de informaţii şi să ia măsuri. Poate că tot răul e spre bine. Sper ca Antonescu să se decredibilizeze acum suficient (dacă înainte nu o făcuse) şi să iasă de pe scena politică. E şi meritul micuţului Boc pentru că, fără să vrea şi cu un preţ mult prea mare plătit pentru asta, l-a înFUNDat.
2012-02-16 16:11:50 | Raporteaza
@Ultor: gresesti
2012-02-16 18:14:14 | Raporteaza
I must show thanks to the writer just for bailing me out of such a issue. As a result of looking through the the net and coming across recommendations which are not pleasant, I thought my life was done. Existing devoid of the strategies to the problems you have sorted out by way of your main article content is a crucial case, as well as ones which may have badly damaged my entire career if I had not encountered your web page. Your own competence and kindness in dealing with almost everything was very useful. I don’t know what I would have done if I hadn’t come upon such a subject like this. It’s possible to now relish my future. Thanks for your time so much for this reliable and effective guide. I won’t be reluctant to refer your web page to any individual who should have care about this problem.
2012-04-21 05:08:24 | Raporteaza