RSS Feed

Nu zicem că presa este totdeuna de rea-credinţă

vezi toate articolele de
15 Jan 2010 la 11:00 22 comentarii 2365 vizualizari.

Nu zicem că presa este totdeuna de rea-credinţă, mai întâi însă că aceşti oameni nu ştiu în faptă ce vor – sau nu vor ce ştiu. Viaţa internă a istoriei, în comparaţie cu exteriorul ei, s-ar putea compara cu o femeie a cărei corp e plin de boale greţoase şi adînci, îmbrăcată cu o manta albă, care face cei mai frumoşi falduri şi dă întregei staturi o rază de demnitate, ca toga.

Toate mişcările unui corp bolnav se reflectă foarte infidel, dar foarte frumos în aceşti falduri, cine însă  s-a uitat sub haină? Această aparenţă înşeală, mişcările corpului sunt toate în genere diferite de creţii ce-i aruncă mantia – astfel sunt frazele mari şi pompoase, criticele fine şi ingenioase a căror reflecţie e literatura publică şi presa faţă cu celea ce ascund sub ele.

Se ştie că forma sub care se anunţă şarlatanii este în genere cea mai atrăgătoare, prin urmare acolo e mai frumoasă unde e corpul mai urât şi nimic nu se înfrumuseţează (beschonigt) mai mult – şi fireşte că are şi trebuinţă – decît tocmai răul, minciuna, decadenţa – şi nu e nici o cauză atât de rea care să nu găsească apărătorii ei fireşti. Ce loc joacă raţiunea în această privinţă nu mai e trebuinţă s-o spunem.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: ,


22 comments
  • 1

    Îmi place foarte mult noul Dvs. colaborator. Scrie bine! Domnule Eminescu,ţineţi-o tot aşa! Vă mulţumim că existaţi!

  • 2

    Un X… pretins poet, – acum
    S-a dus pe cel mai jalnic drum…
    L-aş plînge dacă-n balamuc
    Destinul său n-ar fi mai bun,
    Căci pînă ieri a fost năuc.
    Şi nu e azi decît nebun.

    Al.A.Macedonski
    2010-01-15 11:07:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    La mulți ani și bun venit pe Vox!!!

    Cred că e primul cadou pentru Eminescu după mulți ani. Felicitări pentru idee!

  • 4

    Hai cu Eminescu! Trebuie sa aflam ca Eminescu a fost mult mai mult decat cel mai mare poet al romanilor.

    Radu Mischie
    2010-01-15 11:35:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

    Sa ne traiesti si la mai mare!

    P.S. Daca te scoate astia ca zice ca n-ai rating, nu-i crede! Cum zisesi, nu prea stiu ce vor sau viceversa.

  • 6

    deci, noi vrem respect.

    “Se ştie că forma sub care se anunţă şarlatanii este în genere cea mai atrăgătoare,”

    Asa ca semnezi cu un nume cunoscut.

    victor L
    2010-01-15 12:08:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Sa inteleg ca asta este o forma de autocritica a celor de la iRealitatea? Sau nu credeti ca textul vi se adreseaza inclusiv si voua? Pentru ca nici raul, nici minciuna si nici decadenta nu sint atit de oribile, groaznice si ireprobabile ca cenzurarea informatiei… Si nu am vazut cenzurare a informatiei mai oribila, groaznica si ireprobabila decit cea pe care ati facut-o de 1 Decembrie cind Geoana & Co au fost taxati pentru Pactul Nerusinarii… Cum spuneati? Vreo 200 de PDL-isti? Scirnaviilor…

    Kondor
    2010-01-15 12:11:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    o noua haina, si inca cea mai scumpa in poezia noastra si nu numai. cu grija, va rugam. toata lumea saluta prezenta, nimeni nu comenteaza continutul.

  • 9

    Presa este intotdeauna un sarlatan si de rea-credint asi stie forte bine ce face. Ca nu stiti voi mercenarii, aia se poate.Si vei dispare tocmai pe considerente de rating: daca nu produci bani sau influentza poti sa mergi de pe-acum la reconversie profesionala.Esti autor pe un sait sarlatan si de rea-credinta iar victor L ti-a zis-o bine.

  • 10

    “Eminescu, Veronica, Creanga” – primul film documentar despre Eminescu, realizat in 1914 de Octav Minar (ins cu oaresce reputatie de falsificator, avertizeaza criticii sai). Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu si a fost recuperata si reconditionata integral. O parte a filmarilor a fost realizata in Italia si Egipt.
    Producator: Casa de Filme “Pathe”.
    Imaginea: Victor de Bon.
    Dureaza aproximativ 20 de minute. Mai jos sunt linkurile la cele trei parti.

    1.
    youtube.com/wat../

    2.
    youtube.com/wat../

    3.
    youtube.com/wat../

    Veronica
    2010-01-15 12:23:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    Da, Eminescu se apara singur. Elitele postbolsevice sunt primele incapabile sa rescrie elogiul Poetului National, dintr-un motiv simplu: nu au infrastructura intelectuala necesara, o Biblioteca Nationala occidentalizata.

  • 12

    Da, Eminescu. Pacat ca nu mai e actual azi decat ca model al geniului. Societatea romaneasca s-a transformat mult prea mult pentru a mai putea face chiar si aceste mici parele peste timp intre gazetaria lui Eminescu sau Caragiale cu ceea ce induram azi. Daca azi aniversam cu tristete un geniu irepetabil cred ca ar trebui sa comemoram in aceiasi nota o societate romaneasca niciodata recuperabila, decat poate, in cel mai bun caz, pe bucati.

  • 13

    Sînt în lumea aceasta oameni cari în limba originală şi energică a poporului nostru se numesc năzuroşi. Daca aceşti oameni au o părere, daca-ţi dau vreo povaţă, totuna ţi-este să le împărtăşeşti părerea sau nu, să le urmezi povaţa sau ba; pe ei tot nu-i mulţumeşti. Daca le dai, îi superi tot atît ca şi cînd le-ai lua. Năzuroşii îşi cheltuiesc jumătate din viaţa lor întru a căuta noduri în papură şi a face ceartă de vorbe.

  • 14

    La multi ani, stimate domnule Eminescu! Sa traiti bine in continuare si sa aveti multa bafta! Salutari si lu’ badia Creanga, sa-i transmiteti din partea mea.

  • 15

    @Radu Mischie:
    Opera jurnalistica si mai ales cea politica al marelui roman care a fost , este si va fi Mihai Eminescu este de o valoare extraordinara.
    Trebuie sa se vorbeasca mult mai mult despre aceste doua aspecte ale lui Eminescu decat s-a facut pana acum ,desi unele idei s-ar putea sa deranjeze anumite grupuri…Cine are idee la ce ma refer intelege ce vreau sa spun.

    tudorh
    2010-01-15 13:03:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    @Radu Mischie: al “romanilor”? nu al românilor?

  • 17

    @tudorh: intotdeauna m-am intrebat de ce opera politica si cea jurnalistica au fost trecuta sub tacere..
    Daca pana in ‘90 aveam un raspuns, acuma care ar fi acesta? Superficialitate? Necunoasterea? Obisnuinta cu unele clisee…?

    Mai degraba toate..

    Cel putin pe mine ma irita lozinca cu “poetul nepereche”, Eminescu este un creator complex, pe care-l jignim reducandu-l la o singura dimensiune

    george
    2010-01-15 13:14:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    ce rau e macedonski ala… :)

  • 19

    eminescu sa ne judece!

  • 20

    Teribil de ingenioasa ideea de a initia un asa-zis blog al Poetului, cu paragrafe relevante din opera lui! Magna cum Laudae..voua, celor de la Vox P!

  • 21

    Tudorh,

    Opera jurnalistica si mai ales cea politica ??? AL ???? marelui roman…
    Nu cumva trebuia „opera jurnalistică şi mai ales cea politică A(LE) marelui român”? Nici intr-un caz AL…

    neogen
    2010-01-16 13:09:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    Magna cum LAUDAE?! Era o vorbă pe vremea cînd învăţam latină la şcoală: „silva, silvae, la toamnă, tataie”. Ea era adresată celor care nu ştiau să citească nici măcar silvae ca silve, motiv pt. a fi trîntit la latină şi convocat în toamnă la corigenţă.
    Acelaşi lucru se potriveşte manuşă lui @diam, neştiutor/toare al/a formei corecte a sintagmei latineşti.

    Magna cum LAUDE e forma corectă!!!

    neogen
    2010-01-16 13:15:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!