Umoru’ şi cu talentu’ nu cunoaşte falimentu’

Caţavencu SA e o companie. Academia Caţavencu, o revistă. Am să vă spun pe scurt povestea lor, convins fiind că, alături de cititorii noştri inteligenţi, se amestecă, din cînd în cînd, şi cititorii lor. Va fi aşadar o poveste pe înţelesul tuturor, adică accesibilă şi celor mai slabi de minte.

text destinat cititorilor de Caţavencu, preluat din revista cu pricina cu acordul autorului. (tot acolo puteti posta si comentariile)

După cum probabil aţi citit, Compania Caţavencu SA urmează să intre în faliment. Caţavencu SA nu-şi mai poate plăti cheltuielile curente şi nici datoriile istorice, în principal din pricina scăderii cu 80% a veniturilor din publicitate în presa scrisă. Pînă să ajungă aici însă, Caţavencu SA a fost povestea de succes a ceea ce s-a numit Grupul de presă Caţavencu.

Grupul de presă Caţavencu s-a născut din energia celor zece redactori fondatori ai revistei Academia Caţavencu. Începînd cu anul 2000, în jurul revistei au început să apară, cu resurse financiare inimaginabil de mici, alte produse de presă.

În şase ani, Grupul Caţavencu număra, alături de revista Academia Caţavencu, încă opt titluri. Le ştiţi: Tabu, Aventuri la pescuit, Superbebe, Bucătăria pentru toţi, reţeaua B 24 FUN, Idei în dialog, Radio Guerrilla şi Cotidianul. Toate aceste produse au fost create (cu excepţia revistei de pescuit şi a Cotidianului, care a fost relansat) de Caţavencu şi dezvoltate împreună cu publisheri parteneri. Erau ani buni pentru presă, cu venituri solide din publicitate, iar produsele Grupului Caţavencu, cu excepţia ziarului Cotidianul, stăteau bine financiar.

Grupul însă avea planuri de creştere şi, pentru că era nevoie de un efort investiţional care îi depăşea posibilităţile, au fost demarate negocieri cu un fond de investiţii româno britanic cunoscut. În 2006 a apărut o ofertă mai bună şi Grupul Caţavencu a vîndut 70% din acţiuni către Realitatea Media. Aşa a apărut Grupul Realitatea Caţavencu.

Partenerul Realitatea Media a investit în Caţavencu SA, în patru ani, peste 12 milioane de euro. Acest capital a fost folosit pentru lansarea şi dezvoltarea diviziei Business (în principal săptămînalul Money Express şi cotidianul Business Standard), pentru relansarea Cotidianului, pentru extinderea reţelelor Guerilla şi B 24 FUN şi pentru consolidarea/repoziţionarea altor titluri existente. A fost frumos. În 2008, înainte de apariţia primelor semne ale crizei, fostul grup Caţavencu avea venituri de aproximativ 18 milioane de euro, faţă de cele vreo 8 milioane în 2006.

Apoi a venit criza, veniturile din publicitate au căzut, vînzările presei scrise la chioşc s-au contractat şi, în 2009, cele două cotidiane au fost închise. Tot mai multe titluri nu mai puteau face faţă cheltuielilor şi unele au fost vîndute. Povestea de succes s-a transformat în dramă. Sute de oameni au rămas fără job, zeci de companii au rămas cu banii neîncasaţi.

Compania Caţavencu SA, declarată în procedură de faliment de consiliul creditorilor continuă să editeze, însă, LA CEREREA CREDITORILOR, revista Academia Caţavencu, rămasă aproape neatinsă de asaltul crizei.

Înainte de a trece la povestea acestei irepetabile reviste, am să explic, în acelaşi mod elementar, adaptat cititorilor mai lenţi, situaţia datoriilor.

Pe ici, pe colo, subofiţerii răsfiraţi în presă au fluturat o datorie de 20 de milioane de euro în contul Caţavencu SA. Acestei cifre, subofiţerii i-au adăugat şi indignarea lor pedestră, cu tot cu greşeli gramaticale şi cu aerul că banii ăştia au fost cumva smulşi direct din buzunarele poporului. Nu m-aş mai obosi să spun că e complet fals, dar am să mă obosesc, totuşi: e complet fals. Chiar dacă ANAF, la ordin politic confirmat, s-a grăbit să pună la dispoziţia unor fiţuici, ilegal, documente private, cifrele şi semnificaţia lor sînt cu totul altele.

Iată-le pe cele adevărate, furnizate de compania Rominsolv, administratorul special: suma totală pe care creditorii au înscris-o la masa credală este de 15 129 829 euro. Din această sumă, 13 684 145 euro reprezintă banii investiţi de Realitatea Media şi alţi creditori interni (aparţinînd grupului Realitatea Caţavencu) de-a lungul celor 4 ani. Forma juridică e împrumutul, iar suma reprezintă 90,44% din totalul datoriei. Creditorilor externi, Caţavencu SA le datorează 1 445 683 euro, adică 9,56% din datoria totală.

Aici e de adăugat un lucru important: Compania Caţavencu SA are de primit, la rîndul ei, de la partenerii cărora le-a furnizat servicii, aproximativ 800 000 de euro, ceea ce modifică substanţial solvabilitatea teoretică a companiei. Fireşte că această ultimă sumă, odată făcut anunţul falimentului, nu va mai fi vreodată recuperată, fie din cauză că anumiţi parteneri au dat ei înşişi faliment, fie că îşi freacă pur şi simplu palmele, mulţumiţi că au scăpat prin moartea creditorului.

Ca să înţeleagă şi cititorii mai puţin inteligenţi, în ideea că au putut totuşi urmări pînă aici, rezum: compania Caţavencu SA, aşa cum o arată cifrele oficiale, are o datorie “reală şi morală” către terţi de pînă în 700 000 euro.

Teoretic, această sumă, sau chiar dublul ei, ar fi putut fi plătită prin activitatea revistei Academia Caţavencu (pentru tăntălăi: revistă editată de Caţavencu SA). O estimare destul de sumbră a pieţei de publicitate pentru print în următorii doi ani l-a făcut însă pe administratorul special să recomande falimentul Companiei Caţavencu SA dar CONTINUAREA EDITĂRII REVISTEI ACADEMIA CAŢAVENCU, ceea ce consiliul creditorilor a şi votat. Titlul, considerat unul dintre cele mai puternice branduri din piaţa media românească, va fi evaluat şi vîndut în beneficiul creditorilor, aşa cum o cere legea.

Povestea companiei Caţavencu SA se încheie, aşadar, aici. Povestea revistei Academia Caţavencu însă continuă.

N-am să reiau istoria revistei, e binecunoscută. Şi apoi, o stare de spirit e greu de prins în date calendaristice. Caţavencu, cel mai “vechi nume nou” de după ‘89, este în acelaşi timp brandul cel mai stabil din întreaga presă românească. A apărut în februarie 1990 şi nu dă absolut nici un semn că ar vrea să dispară. În cei douăzeci de ani de apariţie, fenomenul Caţavencu, purtat în triumf în paginile Academiei Caţavencu, a făcut să rîdă milioane români, a răzbunat prin satiră şi a colorat cu umor zilele anoste ale unui popor mîhnit. Academia Caţavencu a educat, a învăţat să zîmbească şi să critice o întreagă generaţie: generaţia Pieţei Universităţii. A modificat limbajul zilei, a făcut să tremure clasa politică, infractorii şi cocotele ei, a pus la dispoziţia marelui public informaţii vitale dar, mai ales, a format un cititor inteligent şi creativ cu instincte de lectură şi discernămînt politic.

Peste toate astea, Academia Caţavencu a fost, este şi va fi un succes comercial. Fondatorii ei au ştiut să o transforme într-o afacere bună. În jurul ei au trăit şi au făcut bani zeci de companii şi sute de jurnalişti.

Academia Caţavencu este, mă repet, irepetabilă. De aceea, această revistă va continua să apară neîntrerupt.