![]() | Vânătoarea de linkuri: Cum se măsoară timpul pe scărivezi toate articolele de Alexandra Bădicioiu28 Dec 2009 la 17:47 10 comentarii 2057 vizualizari. |
Zilele astea, se fac topuri. De orice fel. Sau orice ţi-ai putea imagina (sau nu ai vrea să îţi imaginezi) că poate fi ordonat pe scări. Bilanţ de an numit 2009 sau deceniu sau două decenii sau jumătate de secol, dacă începem să numărăm din 1960 (şi de ce să nu începem?).
Sfârşitul unui deceniu este o chestie arbitrară, ne aduce însă aminte, cu rigoarea specific elegantă, NewScientist. Dar asta nu îi opreşte pe editorii site-ului să consemneze punctele de cotitură ale ultimilor 10 ani, care ar putea fi numiţi şi Big Science.

Mai relaxat, LiveScience adună 9 poveşti pe care le-am iubit şi le-am urât anul acesta. Printre controversatele concluzii ieşite din laboratoare în 2009, este şi aceea potrivit căreia fetuşii au memorie. Tot de la acest simpatic Coelho al ştiinţei, 9 lucruri pe care le-am aflat despre noi în ultimele 12 luni. De exemplu, de ce nu ne naştem mergând şi cum plângem în limba maternă, în aceeaşi perioadă din care nu ne mai aducem nimic aminte.
Din Top 10 Everything de la Time, propun 10 seriale care au marcat 2009. Primul e Mad Men, la mijloc stă Battlestar Galactica, iar The Office închide lista. Un pretext bun pentru a le pomeni încă o dată şi de a adăuga ilustraţie în consecinţă.

Battlestar Galactica, un serial pentru geekşi adevăraţi
Şi Wired face bilanţ TV. Concluzia: realitatea bate imaginaţia cu 1 la 0 deceniul ăsta.
Din Time, nu se pot rata cele 10 caricaturi ale anului.

Twitterul e peste tot
La secţiunea clickul şi poza, Life oferă fotografii clasice de Oscar. Îl aduc aici pe Paul Newman şi, o dată cu el, anii ‘60.

Momente de sfârşit de an pe marile ecrane, de la EmpireOnline. Preferată, cu explicaţie cu tot: “Don’t Kiss Your Relatives” (The Godfather, Part 2, 1974):

Tot în Empire şi tot despre filme, 10 trenduri ale deceniului în cinema. De la brusc-Hollywoodul-citeşte-BD-uri la documentarele care „îţi schimbă viaţa” şi epoca 3Dnuputealipsi. Wired zice că în 00 a fost vorba despre un singur trend, survenit post 11 septembrie: paranoia.
Independent nu se joacă: 10 Best Sex Toys şi gata.
România are şi ea bilanţurile ei. Realitatea.net le-a adunat aici. E vorba despre pisici de Dâmboviţa, politicieni cu guri colorate şi bogaţi conduşi de fiţe. Pentru cine vrea să reviziteze 2009 în ţara lui, o selecţie de fotografii reprezentative. Începem cu asta:

Terminaţi o dată cu topurile şi listele!, oftează Steve Tuttle, de la Newsweek. Şi apoi recunoaşte: DA!, a făcut şi el un clasament care uneşte oameni de zăpadă cu specii noi, zvonuri despre telefonul Google şi personalităţi pe Twitter.

Încă un top, lângă un om de zăpadă.
Alţii, cum ar fi The New Yorker, au dileme mai mari: cum să numeşti deceniul ăsta? Câteva încercări de botez: The ohs? The double-ohs? The zeros? The zips? The nadas? The naughties?
Pentru că 2009 a fost anul Twitter fără discuţie (şi chiar dacă Facebook plânge puţin la aceste cuvinte), nu putea lipsi topul celor 140 de caractere. Pe Mashable: cum a reuşit Twitter să cucerească lumea.

Ca urare pentru ce va veni, un text ca un sfat de la NewScientist: Eliberaţi-vă de sub birul tehnologiei. Am intrat în era melancoliei (sau a gheţii psihologice). Cum sau vrem să ieşim din ea?
Altfel, ce top v-a enervat cel mai tare în această perioadă? Ce bilanţ nu aţi găsit, încă, şi v-ar fi plăcut?
Etichete: 2009, clasamente, deceniu, linkuri, liste, newscientist, sfarsit de an, Știință, Time, top, Twitter


Iulian Leca azi la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 19 May la 16:58 |
Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 19 May la 15:22 |
La Cluj se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 19 May la 14:05 |
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 13:53 |
Motanul de partid a apucat de l-a încoţopenit pe marchizul de Carabas, într-un sector al [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 19 May la 08:49 |
Cazul Laurei Codruta Kovezi e special. Nu ea, ci reactiile la acuzatiile de plagiat aduse de GIP la [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 04:47 |
Dacă, în vremea regimului democratic al lui Iliescu, un fost consilier al președintelui [ citeste mai departe ]
riscograma.ro 19 May la 00:54 |
Chiar nu mai e nimic bun de copiat în ţara asta?
Poţi să-l înţelegi până la un punct pe [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 18 May la 17:49 |
Unul din motivele pentru care Băsescu ar trebui suspendat este faptul că ignoră moratoriul impus [ citeste mai departe ]
| 1Definitely imagine that which you stated. Your favorite justification seemed to be on the internet the easiest factor to be mindful of. I say to you, I definitely get annoyed whilst people consider concerns... | ||
| 2Stimate domn, nu stiu cat de democratic este sistemul votat ieri in parlament,nici nu stiu daca asa cum se clameaza ca ne putem compara cu Anglia in privinta democratiei si care are acelasi sistem electoral.Eu... | ||
| 3Bate-mă, omoară-mă, că tot n-am să înţeleg ce caută postmodernitatea aici. Mai bate-mă o dată, mai omoară-mă o dată, că tot n-am să înţeleg cum se împacă postmodernitatea cu existenţa a numai 3 meşteri. În... | ||
| 4lacramatia asta cu reprezentarea a fost repetata de atatea ori ca a ajuns sinonima cu prostia - da, uninominalul nu este proportional. mai aveti putin si va plangeti ca scoateti mana pe geam si nu se vede... | ||
| 5sa dai maimutelor libertate nu-i chiar ideea cea mai buna. nu mai vin inca o data comunistii, aia adevarati cu vana in ei nu reformatii astia de azi, si sa mai faca o deratizare ca-n anii 50. in plus,... | ||
| Mihai Goţiu 10936 citiri |
| Cristian Teodorescu 9294 citiri |
| Costi Rogozanu 9140 citiri |
| Constantin Creţan 4282 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4230 citiri |
| Dan Duca 4109 citiri |
| Alin Fumurescu 3637 citiri |
| Ciprian Şiulea 3086 citiri |
| Dorin Tudoran 2491 citiri |
| Cristian Bândea 2050 citiri |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Cristian Teodorescu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 5 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Ciprian Şiulea 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Dan Duca 2 postari |
| Mihai Goţiu 61995 citiri |
| Cristian Teodorescu 39642 citiri |
| Costi Rogozanu 38101 citiri |
| Ciprian Domnişoru 17984 citiri |
| Alin Fumurescu 17532 citiri |
| Viorel Dobran 12983 citiri |
| Dan Duca 11986 citiri |
| Constantin Creţan 11293 citiri |
| Dorin Tudoran 8417 citiri |
| Iulian Leca 7911 citiri |
| Mihai Goţiu 30 postari |
| Cristian Teodorescu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Viorel Dobran 7 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Battlestar Galactica nu este un serial pentru “geeksi”. Star Trek sau Stargate este pentru geeksi. BSG este… the best of the best, si-atat.Sau poate este pentru geeksi. Geeksi care au vazut atatea filme si seriale incat stiu sa aprecieze unul bun. Chiar cel mai bun.
2009-12-28 20:34:38 | Raporteaza
poze cu marga barbu n-ai?
2009-12-28 21:04:45 | Raporteaza
krystalshotel.c../
2009-12-29 00:34:35 | Raporteaza
Adrian, si pentru mine BSG e cel mai bun serial. Tocmai de aceea, explicatia nu mi s-a parut o ofensa, din contra
E o poveste simpatica cu un cronicar strain, nu mai tin minte cum il cheama, adept SF oricum, care s-a uitat la Battlestar Galactica si a indraznit sa spuna ca nu e asa mare lucru de capul acestui serial. Fanii l-au ciuruit. Printre “you fail at life, man”, unii i-au spus ca nu se mai poate numi geek.
2009-12-29 07:57:57 | Raporteaza
dar un link catre Udrea pozind “in lenjerie intima” nu aveti? Sa facem si noi un Top10 a politicienelor romance…
2009-12-29 10:18:30 | Raporteaza
Ungaria şi Bulgaria au ATACAT România! Intră aici şi află cum poţi ajuta:
erepublik.com/e../
2009-12-29 18:22:51 | Raporteaza
[...] tl_source = "FocusBlog";Am dat de articolul asta citind un alt articol foarte interesant al Alexandrei Badicioiu. Si pentru ca temele astea doua (dependenta de tehnologie si echilibrul dintre viata personala si [...]
2009-12-29 20:06:17 | Raporteaza
@Alexandra Bădicioiu: “you fail at life, man”
)
O sa tin minte replica asta.
Ma bucur ca suntem de aceeasi parere in privinta BSG-ului.
2009-12-30 05:46:56 | Raporteaza
Nu stiu.. aveti niste postari foarte bune, pacat ca scrieti putin. Sau asta e garantia calitatii?
2009-12-30 20:15:40 | Raporteaza
FocusBlog, multumesc pentru citare
Adrian, de aceeasi parte, clar, frak the cylons
cipslim, multumesc de apreciere. in nici un caz nu e o garantie, se poate scrie rar si prost
2009-12-30 21:15:39 | Raporteaza