Mihai Tiţa

Lumea noastră nu este atît de nebună pe cît pare la TV, iar chestia asta e demonstrată de cartea lui Steven Pinker, intitulată The Better Angels of Our Nature: The Decline of Violence in History and Its Causes. Violenţa, consideră doctorul în psihologie al Universităţii din Harvard, nu ia amploare şi nici măcar n-a rămas constantă de pe vremea lui Homo Sapiens. Ba dimpotrivă, ea a scăzut atît de drastic în decursul ultimului mileniu încît ne face să credem că strămoşii noştri din Antichitate şi-ar fi cedat o mînă ca să trăiască în zilele noastre. [ citeste mai departe ]

Doi români o ard într-un picnic forţat de vreo cinci zile într-un şanţ polonez. Nu că am fi în război. Doi şoferi de tir care au evitat un impact frontal cu un alt tir au ajuns pînă în gardurile oamenilor şi nimeni nu vrea să-i ajute, în afară de localnici, care le mai dau cîte o pîine şi o ciorbă... Autorităţile poloneze privesc la cei doi cu milă şi dispreţ. Iar autorităţilor noastre le curg balele. Cum le-a curs şi în perioada Claudiu Crulic, circa sfîrşit de 2007-ianuarie 2008.

Tirul nu avea marfa asigurată, aşa pare că scrie în gazeta poloneză. [ citeste mai departe ]

Doar un alt punct de vedere cu privire la cele spuse de Costi Rogozanu aici

Fanii Nirvana au fost crescuţi într-o perioadă cînd violenţele în familiile americane erau îngrijorător de dese – anii ’70 (chiar părinţii lui Kurt au divorţat cînd el avea 8 sau 9 ani). Apoi, ajunşi adolescenţi, spuneau confuz “The Hell with your money” din simplul motiv că ei nu aveau. Trendul acesta, însă, s-a cam schimbat după Trainspotting.

Kurt Cobain nu s-a considerat niciodată ca fiind vocea unei generaţii. [ citeste mai departe ]

După olandezul zburător şi suedezul zburător, cred că avem şi primul român zburător. Nu în trance sau, respectiv, sărituri cu schiurile, ci în electro-pop. Dar poate că nici nu este electro pop. Cert este că Paul Ballo, mai întîi toboşar în Go To Berlin, Kumm şi The Amsterdams, acum vocalist în Trouble Is, este şi Hot Casandra, adică un proiect numai al lui. [ citeste mai departe ]

În cazul în care nu eşti sirian este foarte probabil ca lucrurile pe care le vei spune despre Omar Souleyman să fie irelevante atunci cînd, delicat, tragi linie. Dar asta nu înseamnă că – tocmai datorită exclusivismului originar – muzica lui nu este un deliciu, la fel cum, să zicem, cea a lui Adrian Copilul Minune este pentru francezi. Cineva, Marius Moga parcă, justifica succesul manelelor în Vest prin faptul că “oamenii ăia nu au auzit niciodată aşa ceva”. Din fericire, noi am mai auzit. [ citeste mai departe ]

Muzici ascultate cu casca pusă pe cap şi pe morav, doar că nu vom încerca să ne etalăm metodele şi sursele de a face research. Suntem conştienţi că lucrurile sunt repostate şi că nu aveţi nevoie de cineva care să vă zică “Dacă nu ascultaţi asta, degeaba”. Doar trăim aici, nici unul dintre noi nu e superior sau ceva de genul. Le comentăm şi cam atît, iar poate că unii dintre voi abia le vor descoperi, ceea ce ne-a şi împins să facem acest blog. Ne-am hotărît cu după răposatele Rekino şi Sunete, muzica merită încă un blog scris în limba română. [ citeste mai departe ]

Poate că acest album nu trebuie comparat cu PJ Harvey, ci cu anii ’60, fiindcă, şi acum, războiul (a se citi “imperialismul”) este acelaşi. Poate că după Allen Ginsberg sau John Lennon, muzica pacifistă ar fi trebuit să nu mai existe, din bun-simţ, dar futilitatea lui Let England Shake este greu justificabilă, atâta timp cât priveşti în jur şi la superficiliatatea indusă de reţele online sau la tineri care nu au în ce să se oglindească. [ citeste mai departe ]

Mîine şi o bună parte din martie se va vorbi despre Radiohead şi cum Yorke reinventează mucul. Se vor închide mulţi ochi la versurile scrise parcă de Dragoş Bucurenci sau la ofensele aduse unor muzicieni ca Burial. De aceea, evit să vorbesc despre Radiohead şi acel-exerciţiu-pentru-o-muncă-viitoare King of Limbs.

Gil Scott-Heron, în schimb, mult mai bătrîn decît Yorke, a rămas la fel de sincer şi integru ca acum probabil 100 de ani. [ citeste mai departe ]

Un text deloc complet, dar întreg la cap, pe care îmi permit să-l împărtăşesc:

Tot văd în ultimul timp prin media o nouă problemă naţională: drogurile legale. Ştirile sunt standard: se ia victima (povestea mortului sau a săracului dependent, depinde de caz), se bagă o melodie tristă pe fundal, apoi plânsetele familiei, acuzele lor la adresa “magazinelor de vise” sau a statului care nu ia măsuri şamd, şi nu în ultimul rând vocea gravă a reporterei / reporterului care subliniază la sfârşitul clipului despre pericolul acestor substanţe. [ citeste mai departe ]

Ultimul vostru album are de toate pentru toţi? Este un compromis sau o distracţie?

Ultimul nostru album nu are de toate pentru toţi. Muzica este diversă şi aşa suntem şi noi ca oameni. Practic noi facem muzica pe care ne-am dori să o ascultăm. Să facem acelaşi lucru ar fi plictisitor. În plus, am norocul de a avea în trupă doi vocali şi caut să-i pun în valoare cît mai bine. De aici rezultă o diversitate muzicală de care suntem foarte mulţumiţi şi pe care o vom dezvolta în continuare.

Tu eşti un tip oldschool. A murit breakbeatul? [ citeste mai departe ]