Mihnea
Bostina

Să hălădui prin avalanșa zilnică de știri științifice e o experiență bizară: o orbecăială între  inutilitate si fascinație, între perplexitate și plictiseală, între credulitate și credibilitate. E cam ca atunci cînd intri într-un supermarket într-o țară a cărei limbă nu o vorbești: rafturi interminabile pe care vezi ambalaje care fie n-ai nicio idee ce conțin, fie le cunoști, însă n-ai nevoie de ele. [ citeste mai departe ]

Intr-o prima aproximatie, pamintul e ceva stabil, ceva pe care te poti baza. Cu exceptia citorva zone, pericolul unor cutremure sau valuri ucigase este practic nul – scuturi tectonice greoaie si masive isi suporta pasiv soarta geologica. Doar arareori acestea trec unele sub altele, ajung la presiuni, adincimi si temperaturi incredibile, incep sa isi transforme rocile in ceva nou sau sa le piarda pentru totdeauna astenosfera.

La fel, tabelul lui Mendeleev este in mare parte un imperiu al stabilitatii: [ citeste mai departe ]

In anul 2001 aparea intr-o revista de profil un articol despre un cutremur din Japonia anului 869.

Evenimentul – relatat in documentele vremii – este considerat unul dintre cele mai puternice cutremure petrecute in decursul istoriei. Mai mult de 1000 de persoane (cifra impresionanta pentru acea vreme) au murit inecate de tsunamiul care a urmat.

Locul: zona Sendai.

Articolul nu este insa unul de istorie, ci unul de geologie – urmele puternicului val a creat un strat subtire de sedimente care sta marturie a dimensiunilor seismului. Magnitudinea sa a fost estimata la 8. [ citeste mai departe ]

Fie te îngrozești de cruzimile inutile întîlnite la tot pasul, fie te minunezi de perfecțiunea cu care fiecare piesă funcționează în marele angrenaj. Fie schimbi programul!

De cîteva zile circulă pe internet o fotografie cu o furnică prăbușită pe o frunză, din capul căreia se ridică, într-un macabru triumf, o ciupercă. Povestea nu e de azi de ieri: e veche de cel putin 48 de milioane de ani: anul trecut, un articol descoperea urmele fosile ale unor astfel de scene. [ citeste mai departe ]

De multe ori în conversație, cînd era entuziasmat sau încurcat, se poticnea la începutul propozițiilor; mai ales cînd primul cuvînt începea w. Asa îsi aminteste Francis Darwin dificultățile de pronunție ale celebrului său tată. Pentru ca mai jos să adaoge că era, probabil, o mostenire de la Erasmus Darwin – bunicul naturalistului – care suferea si el de acelasi tip de bîlbîială.

•

Această minoritate fonetică nu a dus niciodată lipsă de subiecți: de la Moise la George VI al Angliei si de la Demostene la Bruce Willis  (nu, nu si Colin Firth). [ citeste mai departe ]

Editorul de text pe care îl folosesc înşirînd literele acestui text are o serie de facilităţi care arată ce, când şi cât ai modificat. În fiecare nouă variantă, modificările apar colorate diferit. De fiecare dată într-o nuanţă nouă, uşor pastelată, parcă pentru a sugera pregnanţa ultimei intervenţii. Textul iniţial, exilat în alb-negrul impersonal al precarităţii, este doar fundalul pe care evoluţiile ulterioare capătă strălucire. Modificat, corectat, ciuntit, umilit este un peisaj anost, căruia un curcubeu istoric, semantic şi sintactic îi conferă nobleţe. [ citeste mai departe ]

Avem încă o luna de asteptat pina la decernarea premiilor Oscar. Timp destul pentru molfăit un lung sir de nominalizari, pentru o mereu lungita lista de premii. Incepind cu 1929, fel de fel de categorii salariale din Hollywod si-au incercat (cu succes sau nu) includerea in ceremonia de la sfirsitul lui februarie. Cu putini ani in urma, de exemplu, a fost refuzata includerea unui premiu pentru cel mai bun design al unui titlu de film. Asadar, nimic nu e prea deplasat, in incercarea de a introduce încă un premiu. [ citeste mai departe ]

Sint citeva probleme cu topurile medicale atunci cind frunzaresc anul precedent. In primul rind, sint preponderent alese rezultate cu mari perspective si evitate reusitele efective, mai putin spectaculoase. Cumva cioara aurita de pe gardul viiotorului pare mai ‘de top’ decit vrabia din mina prezentului. Dar cum viitorul scontat se masoara daca nu in decenii, atunci cel putin in ani, poate ca ar trebui sa ne uitam la lucruri mai concrete; sa privim dincolo de laborator sau chiar dincolo de geamurile farmaciilor.

Apoi, prin definitie, topurile vad lucrurile la virf, in partea lor fericita. [ citeste mai departe ]

Ce-i prea mult strica, dupa cum zice si Barry White in debutul unei piese* (ca tot vorbeam de el in prima parte). Asa ca ma incumet sa parasesc pentru putin stiintele vietii. Desi de obicei ma opresc cu comentariile asupra lor, nu inseamna ca nu citesc paginile de stiinta pina la capat. Pagini in care, dupa biologie, fizica ocupa cel mai mult spatiul (ma refer la principalele publicatii internationale).

Ierarhie corecta probabil, tinind cont de lumea in care traim. Biologia e mai directa, mai abordabila si mai interesanta. Si promite mai mult! [ citeste mai departe ]

Prin nebanuite contorsionari de situatii am ajuns sa ascult de sarbatori un disc cu Barry White. Un Best Of.
E un soi de muzica de lift. Nici prea lenta – sa iti poti pune ordine in pungile cu cumparaturile trecute si in planurile despre pungile viitoare. Nici prea rapida – sa nu navalesti salbatic spre rafturile etajului urmator.
Exceptind titlurile, nu exista vreo diferenta majora intre oricare doua piese de pe album – melodille sint practic identice, versurile la fel. [ citeste mai departe ]